asa spusese mult timp dupa ce trenul se pierduse cu suieratul sau cu tot s-a ridicat dintre sine adunandu-se bucata cu bucata fara sa se poata apara de haita spaimelor ce-l incoltisera s-a dat la ele, s-a facut ca arunca in ele dar fara success istovit, s-a lasat moale in santul malos si ochii ii pluteau pe cer printre de meduze fosforescente luna se rostogolea ca un geam de lanterna iar lumina zanganea la-nnadituri, drezina dezafectata ca sa uite a-nceput sa numere toti fulgii ce se-ascundeau in gura razand de ceilalti ce se odihneau prin cutele fetei o sa fie o iarna lunga si trista asa ca mai bine ma-ntorc brazda si-astept sa-nverzesc