Zi bună

Ce-o să ne spunem noi,

Când n-om mai avea ce ne spune?
Acum iată nu ne mai ajung cuvintele,
Nu ne ajunge aerul pentru ele,
Ne ajutăm de braţe,
De toate celelalte, de-a valma.
Merg cu picioarele tale,
Parcă merg în cârji, ori pe picioroange,
(Păstrez din istorie expresia „Starea a treia”,
Nu vrei să ţi-o dau ţie, dacă tot am păstrat-o?)
Mă înalţă deasupra turlelor cu sfârc,
Sus în cer, aproape că dau noroc cu cel de sus.
Dumnezeu să ne ierte!
Şi vorbim un timp despre rai
(El zice că nu există,
Eu susţin contrariul, ori, hai, treacă de la mine,
Există, aşa cu intermitenţe, când este când nu este).
Aproape că ajungem la uite-o nu e
Şi în adâncul sufletului
Tare mă tem că amândoi avem dreptate.
Este rai, dar nu suficient,
Însă aceasta e o problemă mai delicată,
Ţine de viitor.
(În viitor va fi mai mult rai,
Obţinut din rău,
Prin transformarea
Revoluţionară
A lui ă în a şi a lui u în i).
Iar noi ţinem de prezent,
Cum te văd si cum mă vezi.
Cum te văd si cum mă vezi?
Ca si aici trebuie puţină lumină.
Am avut un moment, când mă rătăcisem în oglinzi
Şi-ai zis
Că dacă mă mai uit mult acolo
Îmi închizi oglinzile,
Deşi gândurile-mi urmăreau imaginea,
Se uitau la tine,
După o absenţă întreceai iarăşi aşteptările
Şi constatam,
Uitându-mă la mine,
Că-ţi vin bine vestmintele colorate
Pe pielea de culoarea castanei coapte,
Scoase din foc cu mâna altuia,
A mea – şi nu mă plâng –
Ca şi când mie mi-ar fi venit bine
Că doar mă uitam la mine în oglinda
(Pe care tu voiai s-o întorci
Cu faţa la perete),
Într-un fel de narcisism generos.
Ne oglindim unul într-altul,
Dacă vei reţine asta
Din toată aceasta psihologie vărsată,
- Vezi ca mai e şi pe jos -
mi-au mai alunecat nişte gânduri,
se gudură pe la picioarele tale.
Marş! Trimite-le acasă,
Sa vadă acea maternitate perfectă,
Dacă vei reţine măcar atât, tot e ceva…
Hai, închide ochii.
Mă voi odihni pe pleoapele tale,
Ca un fluture care trăieşte o zi,
Dar a avut noroc de-o zi bună şi lucrătoare.