Sunteți pe pagina 1din 3

Reactorul Nuclear

Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie


nucleară în lanţ, controlată şi susţinută la o rată staţionară (în opoziţie cu o
bombă nucleară, în care reacţia în lanţ apare într-o fracţiune de secundă şi
este complet necontrolată).

Este o mare deosebire intre primul reactor nuclear realizat de E.


Fermi, in 1942 si toate tipurile existente in prezent. „Pila” lui Fermi pare un
biet „cuptor”, pe langa sofisticatele instalatii existente astazi.
Reactorul se compune din:
• zona activa
• perete inconjurator
• schimbatorul de caldura
• aparatura de control

• bară pentru oprire de urgenţă


• bare de control
• combustibil
• protecţie biologică
• ieşirea vaporilor
• intrarea apei
• protecţie termică

Zona activa
Este elementul fundamental al oricarui reactor nuclear. Aici se afla
combustibilul nuclear si moderatorul fie sub forma unui amestec omogen, fie
eterogen.
Ca in orice proces, se urmareste ca consumul de material fisionabil sa
fie cat mai mic; pentru obtinerea conditiei de criticitate cu o masa de
combustibil cat mai redusa, in afara de moderator se mai foloseste si o
substanta reflectatoare de neutroni, cu care se inconjoara zona activa,
reducandu-se astfel pierderile. Daca se alege si o geometrie convenabila,
randamentul creste. Reflectorii, sunt de regula, compusi din aceleasi
substante ca si moderatorii (apa – obisnuita sau grea, oxid de beriliu, grafit)
din motive lesne de inteles (nu trebuie sa se absoarba neutronii). La reactorii
cu neutroni rapizi procedeul difera.
Zona activa mai contine si o serie de materiale care fac parte din
structura propriu-zisa a instalatiei cum ar fi tecile barelor cu material
fisionabil si de control, cand exista; diferite conducte canale pentru iradieri .

Controlul procesului de fisiune


Este necesar pentru mentinerea conditiei de criticitate, se efectueaza
cu ajutorul unor materiale absorbante de neutroni care sa nu se activeze prea
intrens in urma proceselor din zona activasi nici sa nu se deteroreze prea
repede (topire, corodare). In cazul reactorilor termici se folosesc cadmiul si
borul. Aceste materiale sunt confectionate sub forma de bare si se folosesc
pentru control (bare de control) sau in caz de avarie (bare de avarie).
Barele de avarie sunt actionate automatizat (deoarece atunci cand
reactorul ajunge la nivel supracritic puterea creste vertiginos, ceea ce –daca
nu se folosesc prompt barele de avarie– duce la distrugerea reactorului prin
topirea moderatorului.
Timpuyl in care trebuie sa actioneze un sistem de control este foarte
scurt, datorita vitezei mari de cresterea numarului de neutroni in regim
supracritic. S-a calculat ca intr-o secunda numarul neutronilor creste de e10
ori. Barele de control pot fi actionate si manual deoarece nu prezinta un
pericol pentru personalul respectiv. Rolul barelor de control este foarte
important caci cu ajutorul lor reactorii pot fi trecuti in regim subcritic din
regim critic si invers.

Schimbatorul de frecventa
Se compune din sistemul de racire si sistemul de transfer al caldurii
spre exterior.
Prin sistemul de racire trebuie sa fie vehiculat sub presiune un agent
de racire, care sa aiba capacitatea calorica mica, sa fie foarte fluid, sa aiba
stabilitate termica, sa se activeze cat mai putin, sa nu absoarba neutroni (sau
foarte putini) , sa nu corodeze instalatia etc. .
S-a ajuns la concluzia ca in cazul reactorilor de mica putere agentii de
racire cei mai acceptabili sunt apa obisnuita si apa grea, care sunt cele mai
des folosite.
La reactorii de putere sau cu neutroni rapizi se folosesc si metale
lichide, gaze si substante lichide organice.
Atat sistemul de racire cat si schimbatorul de caldura sunt circuite
inchise. Acest sistem de transfer de caldura are dezavantajul ca apar in mod
inert pierderi de caldura.