PICASSO, PABLO (25 octombrie 1881 - 8 aprilie 1973) este un pictor de origine

spaniola, considerat geniul secolului in care a trait. Nu exista nici o indoiala ca arta lui
Picasso, atat in ce priveste calitatea cat si cantitatea, este fara pereche, si ca picturile,
sculpturile, gravurile si ceramica lui lasa vederii mana cuiva care merita sa fie numit
Geniul secolului.

Biografie
Copilaria si tineretea (1881 - 1901)

Biografia lui Picasso a inceput cu mult inainte ca el sa se nasca. Biografii au considerat

ca trebuie sa fi existat surse exterioare artistului care sa explice neintelesul din el,
inimaginabilul din el, geniul din el.

Parea asadar de la sine inteles ca trebuie sa se faca cercetari in trecut. Si s-au gasit, intr-
adevar, cateva indicii - chiar destul de aproape, in generatia parintilor lui: tatal lui
Picasso, Don Jose Ruiz Blasco, a fost pictor, desi unul destul de mediocru. Aceasta
ramura paterna a familiei poate fi urmarita in timp pana la 1541.

Ramura materna a fost si ea cercetata. Pablo a mostenit de la mama sa, Dona Maria
Picasso y Lopez, cel putin infatisarea exterioara, si exista doi pictori si printre stramosii
ei. Nu ne mai surprinde atunci sa aflam ca prima dintre nenumaratele legende despre
Picasso incepe chiar cu nasterea sa.

Moasa l-a crezut mort si si-a indreptat toata atentia numai catre mama. Doar datorita
prezentei de spirit a unchiului, Don Salvador, doctor de profesie, Picasso n-a murit
sufocat. Metoda unchiului a fost pe cat de simpla, pe atat de eficienta: a suflat fum de
trabuc in fata micutului viitor geniu, iar aceasta l-a facut sa tipe. Picasso insusi povestea
cu placere aceasta istorioara , si la fel fac si biografii sai.

Picasso si-a petrecut primii zece ani din viata la Malaga, unde s-a nascut. Familia nu era
nici pe departe bogata. Tatal era muzeograful muzeului municipal si profesor de pictura
la “Escuela de San Telmo” avand adesea greutati financiare. Cand i s-a oferit o slujba mai
bine platita in nordul Spaniei, a acceptat-o bucuros, iar familia Picasso s-a mutat in
capitala provinciala La Coruna pe coasta Atlanticului, unde a locuit in urmatorii ani.

Tatal a fost primul care a incurajat talentul fiului, desi la inceput s-a preocupat mai
degraba de progresul lui Pablo la scoala. La inceput, tatal i-a servit drept model demn de
urmat, dar de indata ce a implinit 13 ani, fiul l-a ajuns din urma.

Iar cand a fost admis la scoala de arta “La Lonja” din Barcelona, situatia s- a repetat.
Tatalui sau i se oferise o slujba acolo, iar in 1895 familia se mutase la Barcelona. Prin
influenta lui Don Jose, i s-a permis sa sara peste cursul de incepatori. Dar inainte sa
urmeze un curs avansat de arta clasica si natura moarta, a tebuit sa predea un proiect in
decurs de o luna. Micul Picasso a predat proiectul dupa doar o zi. Si, mai mult decat atat,
a lucrat mai bine decat elevii din ultimul an la proiectele lor de  absolvire.
Dupa o scurta vacanta de vara la Malaga in 1897, s-a mutat in noul sau atelier din Madrid
si a intrat in Academia San Fernando, una dintre cele mai cunoscute scoli de arta din
Spania. Numeroasele vizite facute acum la muzeul Prado urmau sa devina insa mai
importante in dezvoltarea sa ulterioara. La inceput, facea copii dupa picturile vechilor
maestri si incerca sa le imite stilul; mai tarziu, acestea aveau sa devina surse de idei noi
pentru picturile originale proprii si teme continuu rearanjate in diferite variatiuni.

Totusi, sederea la Madrid a lui Picasso a luat sfarsit foarte brusc. La sfarsitul lunii iunie,
s-a imbolnavit de scarlatina si a trebuit sa se intoarca la Barcelona pentru a se insanatosi.
In primavara anului 1899, s-a intors la Barcelona plin de planuri ambitioase. Devenise
deschis fata de noile directii din arta spaniola si a incercat sa intre in legatura cu cei mai
importanti reprezentanti ai noilor curente. Cu totii obisnuiau sa se intalneasca intr-o
carciumioara a artistilor “Els Quatre Gats” (”Cele patru pisici”). Picasso i-a cunoscut
aici pe modernistii Rusinol si Nonell, al caror stil, influentat de Art Nouveau din Franta si
de prerafaelitii englezi, l-a imitat cu succes. Artistii mai varstnici i-au aratat in scurta
vreme un mare respect, iar in 1900 i s-a permis sa-si organizeze prima expozitie in
aceasta taverna  a artistilor.

Era atat de plin de entuziasm fata de noile directii in arta incat si-a propus sa mearga la
Paris, care, la vremea respectiva, era cel mai semnificativ centru pentu toti artistii. Pedro
Manach, un tanar galerist, a fost atat de incantat de picturile lui Picasso, incat i-a oferit
imediat un contract. Picasso nu a ezitat. Era platit 150 de franci pe luna pentru a furniza
regulat un numar de picturi. Picasso era atat de multumit incat a pictat mai multe portrete
ale primului sau galerist.

Parisul era singurul loc care putea sa-i mai ofere vreo provocare in timpul anilor de
pregatire; i-a trebuit mai putin de un ca sa se familiarizeze pe de-a-ntregul cu cele mai
recente tehnici artistice. Picasso nu-si gasise inca propriul stil, dar vremea in care
frecventa alti artisti in cautarea propriului drum se apropia de sfarsit.

Perioada albastra si cea roz (1901 - 1906)

A inceput cu o capodopera. Perioada albastra a inceput cu tabloul “Evocare -

Inmormantarea lui Casagemas”. Prietenul sau, Casagemas, se impuscase intr-o cafenea
pariziana pentru ca fata pe care o iubea, un model pe nume Germaine, il respinsese.
Picasso a incercat sa se impace cu moartea prietenului sau prin arta.

“Am inceput sa pictez in albastru cand mi-am dat seama ca prietnul meu Casagemas
murise”. Perioada albastra a fost rezultatul direct al mortii prietenului. Sinuciderea lui
Casagemas a coincis cu vizita lui Picasso la Toledo, unde a vazut opera lui El Greco ”
Funerariile Printului Orgaz”. Tabloul i-a servit drept model.

A continuat sa foloseasca albastrul timp de patru ani si mai bine, iar tablourile lui au
devenit din ce in ce mai monocrome. In picturile tarzii, nu vedem decat o usoara sugestie
de verde sau rosu. Dar Picasso era inca departe de a fi celebru si doar foarte putini
oameni il cunosteau pe tanarul spaniol de 20 de ani. Inca locuia si lucra intr-o mansarda
saracacios mobilata pe care i-o gasise Manach.

Nu a pictat multe tablouri in aceasta perioada. Ca si personajele din tablouri, Picasso

insusi a trait in saracie si singuratate, desi solititudinea lui nu a fost niciodata de foarte
lunga durata.

Mai tarziu, Picasso se muta la noua lui casa, un atelier paraginit din Rue Ravignan din
Montmartre; in aceasta destul de ciudata resedinta, a intalnit-o din intamplare pe
Fernande Olivier, prima femeie cu care si-a impartit viata o perioada de timp. Se stie ca
Picasso s-ar fi si casatorit cu ea, daca ea n-ar fi continuat sa refuze sa faca acest pas. Dar
Picasso nu stia ca aceasta femeie era deja maritata.

In perioada albastra a lui Picasso, izolarea figurilor se reflecta in netezimea vopselii de pe

panza, care le facea sa para indepartate. Nu e de mirare faptul ca aceste tablouri au
devenit mai tarziu unele dintre cele mia scumpe. Acst lucru este bine redat de
comentariul cinic al lui John Berger: “Cei bogati se simt bine gandindu-se la singuratatea
celor saraci: le face propria singuratate sa para mai putin fatala”.

In 1905, cand perioada albastra a luat sfarsit, tablourile au incetat sa mai vorbeasca
despre singuratate si izolare. Clovnii, saltimbancii si arlechinii iau locul orbilor,
neputinciosilor si cersetorilor, saraciei si deprimarii.

Cubismul (1907 - 1917)

Cubismul a marcat sfarsitul unei dezvoltari mai mult sau mai putin neintrerupte a artei
europene. Diferentele dintre cubism si perioada roz sunt enorme. Ele arata in mod evident
nu numai ca in arta sa a existat un punct de cotitura, ci si ca Picasso a initiat o revolta
impotriva artei occidentale in general.

Tabloul “Domnisoarele din Avignon” este cel care marcheaza inceputul perioadei
cubiste. Treptat, lui Picasso i s-au alaturat altii. Braque, in special, incepuse sa se intreaca
cu el in dezvoltarea noii arte. Si, in ciuda rivalitatii artistice, cei doi pictori au devenit
prieteni. In anii care au urmat, aveau sa exploreze posibilitatile cubismului.

Perioada dintre cele doua razboaie (1918 - 1936)

“Clasicismul” in arta lui Picasso

Excursia in Italia din februarie si martie 1917 l-a facut pe Picasso sa se distanteze de
maniera analitica, de disecare alucrurilor, inerenta a cubismului. In aceasta perioada urm
asa intre in repetitii la Roma baletul “Parada” al tanarului poet Jean Cocteau. Picasso
facuse decorurile de fundal. Aici cunoaste pe Olga Koklova, o balerina din trupa baletului
rusesc.
In 1918, Olga Koklova si-a schimbat numele in Picasso. Casatoria a adus schimbari si in
felul de viata a artistului. Picasso a incetat sa-si mai cultive imaginea boema de geniu
artistic si a inceput sa etaleze mandria unui maestru constient de pozitia sa superioara.

In vara anului 1922, intr- o vacanta la Dinard in Bretania, Picasso a pictat “Femei
alergand pe plaja”. Corpurile lor carnoase se intind peste intregul tablou, femeia din
stanga miscandu-se de sus in jos, iar cealalta intinzandu-se de la stanga la dreapta.

In 1923, intr-o vacanta la Antibes, Picasso a creat tabloul “Naiul”, acesta este considerat
cel mai important din “perioada clasicista”, nu doar prin tema, ci si prin aceea ca reuneste
trasaturi socotite intotdeauna “clasice” si care au fost considerate drept norma, secole de-
a randul, in judecarea meritelor artistice ale cuiva.

Picasso si suprarealismul

“Domnisoara, aveti un chip interesant. As vrea sa va fac portretul. Numele meu este
Picasso.” Direct la subiect - asa s-a imprietenit Picasso cu Marie-Therese Walter in 1927.
In anii care au urmat, Marie-Therese i-a oferit lui Picasso un refugiu pentru alienarea sa
fata de Olga. “Femeie cu o floare” din 1932 este un portret al lui Marie-Therese,
deformat si distorsionat in maniera suprarealista, atat de la moda in acea vreme.

Picasso recunoaste ca cea mai ingrozitoare perioada a vietii sale a inceput in iunie 1935.
Marie-Therese era insarcinata, divortul de Olga se tot amana: averea lor comuna devenise
subiect pentru avocati.

Tablourile din aceasta perioada vorbesc despre uimire si perplexitate. O data cu

“Portretul Dorei Maar”, Picasso incepe sa se apropie de “Guernica”.

Experienta razboiului (1937 - 1945)

“Guernica” lui Picasso infatiseaza un eveniment istoric intr-o maniera inca permisa in
epoca autonomiei artistilor: in loc sa ne ofere perspectiva unui martor ocular, pictorul
reda propria sa groaza.  Totusi, cand tabloul a fost pictat, in mai-iunie 1937, el a fost
considerat extrem de legat de realitate. In luna ianuarie, Picasso fusese rugat de guvernul
republican, guvernul oficial din Spania, sa contribuie cu un tablou monumental la
pavilionul national din acea vara de la Expozitia Mondiala din Paris. Desi ii displacea
ideea de a lua comenzi, Picasso s-a hotarat sa ilustreze tema “pictorul si atelierul”. Cand a
auzit insa de bombardarea orasului Guernica, a respins ideea initiala de a aduce un
omagiu creativitatii personale.

Guernica a ramas in constiinta colectiva a secolului XX deoarece tabloul cu acelasi nume

nu ne-a lasat sa uitam ce s-a intamplat. Dupa 40 de ani de exil la New York, tabloul s-a
reintors in Spania in 1981.

Operele tarzii (1946 - 1973)

In vara anului 1945, Picasso a obosit de existenta claustrofobica pe care o dusese la Paris
atatia ani si s-a decis sa-si cumpere o casa veche in satul Menerbes.

Jacqueline este femeia cu care Picasso se va casatori in anul 1961, cand el avea deja o
varsta inaintata.

Lui Picasso ii placea in continuare sa picteze serii intregi de tablouri. A dobandit o

popularitate inimaginabila, a strans o avere fabuloasa si a servit claselor mijlocii drept
subiect fata de care isi puteau manifesta gandirea liberala si competenta.

In 1971 Picasso isi va serba cei 90 de ani. Iar, mai tarziu, in anul 1973, la 8 aprilie,
Picasso moare la Mougins si este inmormantat pe proprietatea sa, Chateau Vauvenargues.

Picturi

Prima comuniune

Autoportret: Yo Picasso

Autoportret

La Vie (Viata)
 Tragedia

Femeie cu cioara

Circari (Mama cu copilul)

Arlechinii

Familia de saltimbanci

La Toilette (Tualeta)

Autoportret
Domnisoarele din Avignon

Chitara

Paul ca arlechin

Naiul

Atelier cu chip de ghips

Femeie cu o floare
 Interior cu o fata care deseneaza

Portretul Dorei Maar

Femeie care plange

Guernica

Fata cu o barca de jucarie (Maya Picasso)

Jacqueline in atelier

Las Meninas, dupa Velasquez