Sunteți pe pagina 1din 6

CITIT

Capitolul 27

DESPRE
MÂNCĂRURI CURATE ŞI NECURATE

În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament se


vede că Dumnezeu a poruncit poporului Său Israel
să se abţină de la mâncarea de carne ale unor
animale (dobitoace), păsări şi altor vietăţi ce trăiesc
în mare şi pe uscat. În acest sens, Dumnezeu a
vorbit cu Moise şi cu Aaron, zicându-le: Grăiţi fiilor
lui Israel şi le ziceţi: iată animalele pe care le puteţi
mânca, din toate dobitoacele de pe pământ: orice
animal cu copita despicată, care are copita
despărţită în două şi îşi rumegă mâncarea, îl puteţi
mânca. Dar şi din cele ce îşi rumegă mâncarea, sau
îşi au copita despicată sau împărţită în două, nu
veţi mânca pe acestea: cămila, pentru că aceasta
îşi rumegă mâncarea, dar copita n-o are despicată;
aceasta este necurată pentru voi. Iepurele de casă
îşi rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată;
acesta este necurat pentru voi. Iepurele de câmp
îşi rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată;
acesta este necurat pentru voi. Porcul are copita
despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă;
acesta este necurat pentru voi. Din carnea acestora
să nu mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi,
50 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

că acestea sunt necurate pentru voi. Din toate


vieţuitoarele, care sunt în apă, veţi mânca pe
acestea; toate câte sunt în ape, în mări, în râuri şi
în bălţi, şi au aripi şi solzi, pe acelea să le mâncaţi.
Iar toate câte sunt în ape, în mări, în râuri şi în
bălţi, toate cele ce mişună în ape, dar n-au aripi şi
solzi, spurcăciune sunt pentru voi. De acestea să vă
îngreţoşaţi, carnea lor să nu o mâncaţi şi de
stârvurile lor să vă îngreţoşaţi. Toate vietăţile din
ape, care n-au aripi şi solzi, sunt spurcate pentru
voi. Din păsări să nu mâncaţi şi să vă îngreţoşaţi de
acestea, că sunt spurcate: vulturul, zgripţorul şi
vulturul de mare; corbul şi şoimul cu soiurile lor;
toată cioara cu soiurile ei; struţul, cucuveaua,
rândunica şi uliul cu soiurile lui; huhurezul, pescarul
şi ibisul; lebăda, pelicanul şi cocorul; cocostârcul,
bâtlanul cu soiurile lui; pupăza şi liliacul. Toate
insectele înaripate, care umblă pe patru picioare,
sunt spurcate pentru voi... Din toate fiarele cu
patru picioare, cele care calcă pe labe sunt
necurate pentru voi...: cârtiţa, şoarecele şi şopârla,
cu soiurile lor; ariciul, crocodilul, salamandra,
melcul şi cameleonul... Tot cel ce se atinge de
stârvurile lor necurat va fi până seara (Lev. 11, 2–
31; Deut. 14, 3–21). Deci aceasta a fost porunca lui
Dumnezeu dată prin Moise şi Aaron poporului Israel
în privinţa mâncărurilor curate şi necurate.
Dar oare şi în Legea nouă avem aceleaşi
porunci cu privire la mâncărurile curate şi
necurate? Nicidecum, deoarece este de prisos să
mai împlinim faptele poruncite de Vechiul
Testament, de vreme ce împlinirea lor n-a putut
aduce mântuirea nici măcar celor de sub regimul
lui, pe când el era încă în vigoare. Căci, chiar şi
atunci, îndreptarea sau starea de dreptate înaintea
lui Dumnezeu se putea dobândi numai prin
credinţă. Dovada cea mai vie o avem din pilda lui
Avraam, care n-a primit îndreptarea prin împlinirea
MÂNCĂRURI CURATE ŞI NECURATE 51

faptelor poruncite de Lege (tăierea împrejur,


sâmbăta, jertfele, mâncărurile curate ş.a.), ci numai
prin credinţă (Rom. 4, 9). Fiindcă cei ce au umblat
după «dreptatea din Lege» sau după dreptatea lor
(Rom. 10, 3–5) n-au putut dobândi dreptatea cea
adevărată, deoarece aceasta numai Mântuitorul
nostru Iisus Hristos ne-a adus-o şi ea vine prin
credinţă, fără faptele Legii (Rom. 10); Căci dacă
dreptatea vine prin lege, atunci Hristos a murit în
zadar (Gal. 2, 16–21). Legea Veche ...ne-a fost
călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din
credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem
sub călăuză (Gal. 3, 24–25).
Sectarul: Suntem datori a face deosebire între
mâncăruri «curate» sau permise şi mâncăruri
necurate, spurcate sau oprite consumaţiei,
deoarece în Sfânta Scriptură avem, în acest sens,
porunci dumnezeieşti răspicate, cu care nu ne
putem târgui, după cum se poate vedea chiar din
citatul pe care l-ai folosit (Lev. 11; Deut. 14).
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce susţii
dumneata. Acelaşi Dumnezeu care a dat poporului
Israel lege în privinţa mâncărurilor curate şi
necurate, în Legea Veche, prin Legea Darului (a
Noului Testament) ne-a izbăvit şi ne-a scos pe noi
de sub «jugul greu» al Legii Vechi (Fapte 15). Însuşi
Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, ne-a arătat că spurcarea omului nu vine din
afară (de la anumite mâncăruri), ci dinăuntrul lui,
din inimă, căci zice: Nu ceea ce intră în gură spurcă
pe om, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om... Nu
înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece
şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc
din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies
gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări,
furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt
care spurcă pe om... (Matei 15, 11, 17–20).
52 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

Dar şi Sfinţii dumnezeieşti Apostoli, urmând


învăţăturii Mântuitorului în această privinţă, când s-
au adunat în Ierusalim la primul Sinod, spre a stabili
dacă legea lui Moise este şi pentru neamuri, au
hotărât că Legea Vechiului Testament este o
sarcină nefolositoare, «un jug prea greu» (Fapte 15,
10) şi de aceea nu mai trebuie pusă asupra
creştinilor. Pentru aceasta, dintre toate poruncile,
aşezămintele, legile, legămintele şi semnele
veşnice ale Vechiului Testament, au stabilit ca
obligatorii numai patru, şi anume:
a) ferirea de desfrânare;
b) de cele jertfite idolilor;
c) de mâncarea cărnurilor dobitoacelor
sugrumate şi
d) de sânge (Fapte 15, 20–29).
Dar chiar şi în privinţa acestora, marele
Apostol Pavel a mai făcut unele pogorăminte
(îngăduinţe) (I Cor. 8, 4–13; Rom. 14, 14–23; I Cor.
10, 25–32). Aşadar, numai din punct de vedere
subiectiv se mai poate face deosebire între
mâncăruri; dar această deosebire, tocmai pentru că
este subiectivă, este greşită. Căci obiectiv (în sine),
toate mâncărurile sunt curate (Rom. 14, 14 ş.a.).
Sfântul Apostol Petru, în vedenia pe care a
avut-o (Fapte 10, 10–16), a mâncat din animalele
pe care – după Legile Testamentului Vechi – el
însuşi le numise «spurcate». Hotărâtoare sunt în
acest sens următoarele:
1. stăruinţa cu care Petru a fost îmbiat „de trei
ori” (Fapte 10, 16; 11, 10);
2. asigurarea ce i s-a dat că Dumnezeu a
curăţit mâncărurile ce erau socotite în Vechiul
Testament ca «necurate» (Fapte 10, 15; 11, 9);
3. a mers îndată să încreştineze pe păgânul
Cornelie, pe baza tâlcuirii în acest sens a vedeniei
(Fapte 10, 28);
MÂNCĂRURI CURATE ŞI NECURATE 53

4. a fost învinuit de iudeo-creştinii rigorişti


(iudaizanţi), care i-au zis: Ai intrat la oameni
netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei (Fapte 11, 3),
dar n-a tăgăduit, ci numai s-a apărat, justificându-şi
comportarea prin vedenia ce a avut-o (Fapte 11, 3–
18);
5. la Sinodul Apostolic, ţinut mai apoi în
Ierusalim (anul 50), pentru a se lua o hotărâre în
legătură cu obligativitatea Legii, Sfântul Apostol
Petru ia cuvântul şi susţine – încredinţat fiind în
urma vedeniei ce i s-a arătat – că poruncile din
Vechiul Testament, între care se aflau şi cele
privitoare la mâncăruri, nu mai trebuie ţinute în
Testamentul cel Nou (Fapte 15, 7–11).
Sectarul: Dacă, după creştinism, toate
animalele sunt curate, atunci voi ortodocşii de ce
nu mâncaţi şi şerpi, şopârle, broaşte, şoareci, câini,
pisici şi alte jivine care mişună în lume?
Preotul: Cu adevărat, toate jivinele sunt
curate în sine. Dacă noi însă nu consumăm carnea
anumitor jivine, nu înseamnă că ele sunt în sine
spurcate, ci numai că nu ne prieşte carnea lor sau
nu se potriveşte cu gustul nostru, care adeseori
este numai o obişnuinţă sau un moft, iar nu o lege
pe care o urmează toţi oamenii de pretutindeni.
Ştiut este că pe alocuri oamenii s-au deprins a
mânca şi animale care în alte locuri sunt socotite
greţoase. Astfel, unii mănâncă pisici, alţii câini, alţii
broaşte sau altele de acest fel. Deci dacă un anumit
fel de carne i se pare unuia greţos, apoi nu
înseamnă neapărat că ea este spurcată, deoarece,
în acelaşi timp, un altul o mănâncă. Iar dacă o
carne a vreunei insecte sau a oricărei alte vietăţi,
mai mică sau mai mare, produce crampe, tulburări
stomacale sau intoxicaţii, iarăşi nu înseamnă
neapărat că ea ar fi spurcată.
54 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

Dumnezeu pe toate le-a făcut bune şi le-a


curăţit, tuturor dându-le un anumit rost şi o
anumită folosinţă. Vipera este un animal otrăvitor,
dar dacă oamenii nu-i pot folosi carnea ca aliment,
nu înseamnă că ea este «spurcată», deoarece chiar
otrava ei aduce un mare folos, fiind ştiut că azi este
utilizată în tratamentul contra cancerului, a
reumatismului şi a altor boli.
Aşadar, noi ştim că toate câte a făcut
Dumnezeu dintru început erau bune foarte (Fac. 1,
31). Iar dacă noi nu consumăm carnea unor
animale ca hrană, deoarece nu ne place sau nu
este de folos sănătăţii noastre, nu trebuie să le
socotim necurate; pe cele ce Dumnezeu le-a
curăţit, noi nu le numim spurcate (Fapte 10, 15).

S-ar putea să vă placă și