Sunteți pe pagina 1din 3

Cap.

51
DESPRE JURĂMÂNT

Sectarul: Pentru care pricină voi ortodocşilor,


care vă numiţi dreptcredincioşi, depuneţi jurăminte
şi vă juraţi în multe feluri şi chipuri şi nu vă temeţi
de Dumnezeu, Care osândeşte pe cei ce se jură.
Deoarece El a poruncit, zicând: Să nu iei în deşert
numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul
nu va cruţa pe acela care va lua numele Său în
deşert (Ieş. 20, 7). Apoi în Noul Testament
Mântuitorul a oprit desăvârşit jurământul, zicând:
Să nu vă juraţi nicidecum... ci să fie cuvântul
vostru, ceea ce este da, da, şi ceea ce este nu, nu.
Iar ceea ce este mai mult decât aceasta, de la cel
rău este (Matei 5, 33–37; 23, 16–22; Iacov 5, 12
ş.a.). Care vă sunt vouă, ortodocşilor, mărturiile
biblice referitoare la jurământ?
Preotul: Jurământul drept nu poate fi o luare
în deşert a numelui lui Dumnezeu, ci dimpotrivă,
este o cinstire a lui Dumnezeu, deoarece prin el se
recunoaşte autoritatea supremă a Lui, dreptatea
Lui şi puterea Lui pedepsitoare pentru cei ce jură
strâmb. În favoarea folosirii jurământului drept
avem mai multe mărturii biblice, între care sunt şi
acestea:
1. Jurământul pe numele lui Dumnezeu a fost
practicat încă în Vechiul Testament, fiind aşezat de
Însuşi Dumnezeu (vezi Ieş. 22, 9–10; Deut. 6, 13;
Ier. 12, 16);
2. Însuşi Dumnezeu S-a jurat pe Sine, adică pe
numele Său (vezi Fac. 22, 16–17; Amos 6, 8; Ps. 88,
4–5; Num. 14, 23; Evrei 6, 13–18);
3. Arhiereul Iisus Hristos S-a făcut cu
jurământul Celui ce I-a grăit: Juratu-S-a Domnul şi
195 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

nu-I va părea rău, Tu eşti preot în veac, după


rânduiala lui Melchisedec (Evrei 7, 20–21; Ps. 109,
4);
4. Chiar şi drepţii din Vechiul Testament au
practicat jurământul şi i-au recunoscut sfinţenia
(vezi Fac. 21, 22–24; Fac. 24, 2–9; III Regi 8, 31–32;
Ier. 4, 2; 5, 2; IV Regi 23, 3);
5. Dumnezeu a prezis practicarea şi în viitor a
jurământului (vezi Isaia 45, 23; 65, 15–16);
6. Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu a voit a
răspunde arhiereului Caiafa, decât când acesta l-a
provocat prin jurământ (Matei 26, 63–64);
7. Apostolul Pavel a întrebuinţat jurământul de
mai multe ori în viaţă (vezi II Cor. 1, 23; Gal. 1, 20;
Filip. 1, 8; I Tes. 5, 27; II Tim. 4, 1–2; Rom. 1, 9;
Evrei 6, 16–17 ş.a.);
8. Îngerul de la Apocalipsă a întrebuinţat
jurământul (Apoc. 10, 5–6);
9. În Vechiul Testament numai jurământul
strâmb a fost oprit prin porunca a treia care zice:
Să nu iei în deşert numele Domnului Dumnezeului
tău, căci Domnul nu va cruţa pe acela care va lua
numele Său în deşert (Ieş. 20, 7; Deut. 5, 11 ş.a.).
A lua în deşert înseamnă a folosi cu
nechibzuinţă şi cu neseriozitate numele Domnului,
această lămurire a înţelesului poruncii a treia o face
Dumnezeu prin cuvintele: Să nu vă juraţi strâmb
întru numele Meu şi să nu pângăriţi numele cel
sfânt al Dumnezeului vostru, că Eu sunt Domnul
Dumnezeul vostru (Lev. 19, 12). De aici se vede că
pângărirea numelui lui Dumnezeu se face prin
jurământ strâmb (vezi şi la Ier. 7, 8–9). Şi în alt loc
zice Dumnezeu: Nu cugetaţi fărădelege împotriva
aproapelui vostru şi jurământul strâmb să nu-l
iubiţi, fiindcă toate acestea le urăsc, zice Domnul
(Zah. 8, 17).
Deci adevereşte astfel deplin că numai
jurământul strâmb este oprit de Dumnezeu şi
DESPRE JURĂMÂNT 196

nicidecum şi cel drept. (Despre jurământ vezi mai


pe larg la capitolul 14 al acestei lucrări şi la citatele
din Sfânta Scriptură însemnate mai sus).