Porunca a III-a ne îndrumă la respectul ce se cuvine a

fi adus lui Dumnezeu

„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert, că nu va lăsa

Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui“. (Ieșirea 20, 7).

Pentru început trebuie spus că baza legăturii dintre Dumnezeu şi

poporul lui Israel o constituie cele zece porunci sau Decalogul (Ex. 20, 1-
17). A treia poruncă dată de Dumnezeu lui Moise se înscrie în grupul
primelor patru porunci care privesc datoriile omului către Dumnezeu.
Contextul în care această poruncă a fost dată este legat de evenimentele
istorice ce au urmat după ieşirea din Egipt a poporului lui Israel. Asupriţi de
Faraon, evreii fug de acesta, avându-l pe Moise drept conducător, căruia
Dumnezeu Se arată în rugul arzător şi îi încredinţează misiunea de
eliberare a neamului din care făcea parte. Promulgarea Legii se va face pe
Muntele Sinai. Tendinţa de a imita şi împrumuta aşezăminte străine a fost
totdeauna vie în omenire, iar poporul ales nu a scăpat nici el de această
tentaţie, motiv pentru care Dumnezeu vine în sprijinul acestuia prin darea
Legii.
Porunca învaţă că este oprit a se huli numele lui Dumnezeu, adică a
fi rostit fără cinstea cuvenită. Când iubeşti pe cineva, amintirea despre
acea persoană îţi aduce sentimente de evlavie şi bucurie, cu atât mai mult
când este vorba despre Dumnezeu, Creatorul nostru, Tatăl Cel ceresc.

1
 Cred că oamenii nu ar trebui să jure nicidecum pe Sfânta Scriptură.
Trebuie strict ţinut cuvântul Mântuitorului: „Ceea ce este da, da şi ceea ce
este nu, nu“. Pot fi excepţii doar cazurile foarte grave, dar şi acelea doar cu
sfatul şi cu binecuvântarea părintelui duhovnicesc. Chiar şi practica de a
jura cu mâna pe Sfânta Scriptură, cerută de instanţele judecătoreşti, este
de evitat. Bine este ca să nu ajungă creştinul nicidecum în aceasta postură.
Apostolul Pavel ne îndeamnă mai degrabă a răbda  paguba, decât a căuta
dreptatea noastră: „Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi
judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce
nu răbdaţi mai bine paguba?“ (I Cor 6, 7).
Da, pe lângă cele zece porunci, care trebuie păzite de creştini,
Mântuitorul, Care n-a venit să strice Legea şi proorocii, ci să le
împlinească, ne-a dat cele nouă fericiri. Cele zece porunci urmăreau să
realizeze un minim de moralitate, oprind de la săvârşirea faptelor rele.
Încălcându-le, se păcătuia împotriva legii morale naturale. Fericirile
reprezintă un real progres, pentru că arată virtuţile pe care trebuie să şi le
însuşească creştinii, pentru că viaţa nu trebuie să se limiteze doar la a nu
face răul; trebuie să practicăm virtutea. Fericirile marchează superioritatea
moralei creştine faţă de morala mozaică. Fericirile se pretează cel mai bine
spiritului liber al moralei creştine, de aceea Mântuitorul nu le dă sub forma
de porunci.
Corespondentul poruncii a treia din Decalog îl avem în ce-a de-a
noua fericire: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor
zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine“.
Sfinţii Părinţi îndeamnă la respectarea acestei porunci, pentru că ea
îndrumă la respectul ce se cuvine a fi adus lui Dumnezeu, al cărui nume nu
poate fi folosit oricum. Astfel, Sfântul Clement din Alexandria spune că
2
această poruncă se referă la Dumnezeu Tatăl Creator şi la Înţelepciunea
care-i naşte pe cei drepţi. De asemenea, şi la interdicţia de a atribui idolilor
numele lui Dumnezeu, care este un nume unic.
Aceasta porunca invata ca este oprit a huli numele lui Dumnezeu,
adica a-l rosti fara cinstea cuvenita. lata si temeiul acestui lucru: Numele
oricarei fiinte sau lucru trezeste in noi ceva din acea fiinta sau lucru. Asa se
intelege ca anumite cuvinte au in ele ceva frumos si atragator. De pilda
cuvantul “mama” sau “tata” trezesc in inima celui care le rosteste o mare
bucurie si pretuire. Cu atat mai frumos este pentru adevaratul crestin
numele Tatalui ceresc, Care i-a dat viata si binecuvantarile ceresti si Care
este izvorul a toata sfintenia si dragostea.
De aici intelegem ca si numele lui Dumnezeu este sfant, precum
Dumnezeu insusi este sfant.
In ce chip se poate lua numele lui Dumnezeu in desert?
Numele lui Dumnezeu se poate lua in desert prin:
1)Purtarea necuviincioasa in biserica;
2)Necinstirea lucrurilor sfinte;
3)Cartirea impotriva randuielilor lui Dumnezeu;
4)Injuraturi sau blesteme;
5)Nesocotirea fagaduintelor facute in numele lui Dumnezeu;
6)Juramant mincinos, adica atunci cand luam pe Dumnezeu ca martor
pentru ceea ce nu este adevarat;
7)Calcarea juramantului cu stiinta si vointa;
8) Intrebuintarea cu usurinta a juramantului, atunci cand Dumnezeu este
luat ca martor si chezasie pentru lucruri neinsemnate.