Cap.

49
DESPRE RUGĂCIUNEA PENTRU MORŢI

Sectarul: Care vă sunt vouă, ortodocşilor,

mărturiile de bază din Sfânta Scriptură în legătură
cu pomenirea morţilor, şi de ce faceţi atâtea slujbe
şi jertfe pentru sufletele morţilor?
Preotul: Rugăciunea pentru cei morţi în
Biserica lui Hristos cea drept măritoare îşi are mai
multe temeiuri biblice, precum urmează:
1. Păcatele oamenilor – afară de cele de
moarte şi cele împotriva Duhului Sfânt – se pot ierta
de Dumnezeu şi în veacul viitor (Matei 12, 31–32;
Isaia 1, 18; 22, 14; Marcu 3, 29; Luca 7, 47; II Mac.
12, 43).
2. Trupul se întoarce în pământ, precum a fost,
iar sufletul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat
(Eccl. 12, 7; Iov 34, 14–15; Ps. 103, 30 ş.a.).
3. Dumnezeu, la Care se întoarce sufletul
nostru după moarte, este preamilostiv şi
preaputernic. El poate să arunce sufletul în gheena
(Matei 10, 28), dar poate şi să scoată sufletele din
gheena (I Regi 2, 6; Tob. 13, 2; Înţel. 16, 13 ş.a.).
4. Morţii doar cu trupul sunt morţi, însă
sufletele lor trăiesc mai departe după moarte şi
sunt deplin conştiente (vezi Luca 16, 22–31; Apoc.
4, 10–11; 5, 8–14 ş.a.).
5. Cei morţi în Hristos fac parte împreună cu
cei vii din aceeaşi Biserică a lui Hristos (Rom. 14, 7–
9; Efes. 1, 9–10).
6. Avem porunca de a ne ruga pentru toţi
oamenii, deci şi pentru cei morţi (I Tim. 2, 1; Efes.
6, 18–19).
7. Iubirea, care reprezintă virtutea de legătură
între membrii Bisericii lui Hristos, nu trebuie să
190 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

înceteze niciodată (Matei 25, 35, 36, 42, 43, 46;

Luca 16, 27, 28, 30; I Cor. 13, 13; I Petru 4, 8).
8. Deja în Legea Veche se făcea rugăciune şi
se aduceau jertfe pentru sufletele morţilor (II Mac.
12, 42–46; Baruh 3, 4–5).
9. Învăţătura despre datoria celor vii de a se
ruga pentru cei morţi spre a fi iertaţi şi mântuiţi a
existat în Biserica lui Hristos de la început, după
cum dovedesc Liturghiile vechi, a Sfântului Iacov, a
Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Ioan
Hrisostom, care au în cuprinsul lor rugăciuni pentru
morţi.
Apoi literatura patristică aduce de asemenea
numeroase mărturii în acest sens. Astfel, Tertulian
(† 240 d. Hr.) scrie: „Noi facem rugăciuni pentru cei
morţi în fiecare an în ziua morţii lor”. Sfântul Chiril
al Ierusalimului († 386 d. Hr.) spune: „Noi ne rugăm
pentru Sfinţii Părinţi Episcopi adormiţi, şi în general
pentru toţi cei mutaţi mai înainte de noi, crezând că
le este foarte de folos sufletelor pentru care se face
rugăciunea atunci când stă înainte jertfa cea sfântă
şi înfricoşată” (Cateh. 5, Mistag. n. 9). Sf. Ioan
Hrisostom († 407 d. Hr.) spune: „Nu în zadar s-a
rânduit prin apostoli ca să se facă înaintea
înfricoşatelor Taine pomenirea celor morţi. Ei au
ştiut că din ea rezultă mare folos, mare binefacere
pentru morţi” (Omilia a III-a la Ep. către Filip. n. 4).
10. Sfânta Scriptură dă şi următorul îndemn:
Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viaţă şi chiar
morţilor fă-le parte de dărnicia ta (Sir. 7, 35).
(Despre pomenirea morţilor, cât şi despre
simboale şi rituri să se vadă mai pe larg la
capitolele 11 şi 12 ale acestei cărţi.)