Cap.

58
DESPRE TAINA NUNŢII

Căsătoria este cel mai vechi aşezământ

dumnezeiesc pus între oameni de Dumnezeu, prin
care s-a întemeiat familia şi astfel existenţa tuturor
popoarelor lumii (Fac. 2, 18–22).
Căsătoria în Biserica lui Hristos cea
Dreptmăritoare este socotită ca Taină pentru
următoarele pricini:
1. A fost aşezată de Dumnezeu la începutul
lumii şi a fost binecuvântată de El (Fac. 1, 28; I Cor.
7, 2 ş.a.).
2. Prin unirea soţului cu soţia sa, ei devin un
singur trup (Fac. 2, 18–24). Binecuvântarea dată de
Dumnezeu primilor oameni înainte de a se însoţi
unul cu altul, noi o numim „cununie”, împlinindu-se
prin mergerea bărbatului şi a femeii la biserică spre
a fi binecuvântaţi de preot în numele Domnului.
Astfel putem spune că primii oameni au fost
cununaţi prin binecuvântare direct de Dumnezeu
înainte de a se însoţi, pentru ca însoţirea lor să nu
fie desfrânare.
3. Şi după potopul lui Noe, când Noe cu fiii şi
nurorile lui au ieşit din corabie, iarăşi i-a
binecuvântat Dumnezeu, zicându-le: Creşteţi şi vă
înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi (Fac. 9,
1).
4. Acest aşezământ dumnezeiesc pus de
Dumnezeu la începutul lumii asupra bărbatului şi a
femeii a fost întărit şi de Mântuitorul nostru Iisus
Hristos la nunta din Cana Galileii, când fiind chemat
la nuntă, la rugămintea Preasfintei Sale Maici El a
făcut prima Sa minune, prefăcând apa în vin (Ioan
2, 1–11).
226 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

5. Unitatea care se face din împreunarea

soţului cu a soţiei este desăvârşită şi nedespărţită,
mai presus de puterile şi mintea noastră, aşa încât
în vremea împreunării nu mai sunt doi, ci un singur
trup (Matei 19, 5–6; Marcu 10, 6–8; I Cor. 6, 16;
Efes. 5, 31 ş.a.).
6. Căsătoria nu poate fi săvârşită decât de
preoţi. Ea trebuie să aibă binecuvântarea Bisericii,
precum şi prima căsătorie a fost binecuvântată de
Dumnezeu (Fac. 1, 28). Căci orice lucru se sfinţeşte
prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune (I Tim.
4, 5). Iar cei ce au chemarea de a sfinţi sunt preoţii
(Evrei 5, 1).
7. Căsătoria este Taina care nu poate uşor a se
desface, deoarece Mântuitorul a spus: Ceea ce
Dumnezeu a împreunat, omul să nu despartă
(Matei 19, 6; Marcu 10, 9; I Cor. 7, 10–11). Dacă
această Taină ar fi un simplu consimţământ sau
numai o asociere – cum ziceţi voi, sectarilor – apoi
nu ar fi pus Dumnezeu atâta stricteţe la desfacerea
ei, încât numai moartea şi desfrânarea să o poată
desface (Matei 19, 9; Marcu 10, 11; Luca 16, 18;
Rom. 7, 2–3).
(Despre Taina Cununiei se poate vedea mai pe
larg la cap. 22 al lucrării).