CITIT

Capitolul 31

DESPRE
VEŞNICIA CHINURILOR IADULUI

Noi ştim cu bună întemeiere, din mărturiile

Sfintei Scripturi, că muncile iadului pentru cei
păcătoşi vor fi veşnice. Iată ce zice Sfânta
Evanghelie în această privinţă: Atunci (la Judecata
de apoi) va zice (Împăratul) şi celor de-a stânga:
duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel
veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui
(Matei 25, 41). Apoi, în continuare, arătând
rezultatul Judecăţii de apoi, zice: Şi vor merge
aceştia (păcătoşii) la osândă veşnică, iar drepţii la
viaţa veşnică (Matei 25, 46).
Iarăşi Mântuitorul, voind să arate veşnicia
chinurilor iadului, le-a numit ...gheena, în focul cel
nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se
stinge (Marcu 9, 43–48). În alt loc Mântuitorul,
referindu-se tot la veşnicia chinurilor iadului, a zis:
iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-
l şi aruncă-l de la tine, căci este bine pentru tine să
intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având
amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii
aruncat în focul cel veşnic (Matei 18, 8). De
asemenea marele Prooroc al lui Dumnezeu, Isaia,
73 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

adeverind realitatea veşniciei chinurilor iadului,

spune următoarele: Şi când vor ieşi, vor vedea
trupurile moarte ale celor care s-au răzvrătit
împotriva Mea, că viermele lor nu va muri şi focul
lor nu se va stinge. Şi ei vor fi o sperietoare pentru
toţi (Isaia 66, 24). Iar marele Daniel Proorocul zice,
arătând acelaşi lucru: Şi mulţi dintre cei care dorm
în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţa
veşnică, iar alţii spre ocară şi osândă veşnică
(Daniel 12, 2). Cuvântul «mulţi» înseamnă aici –
potrivit felului de vorbire atunci – «toţi», fiind vorba
de «mulţi» în înţeles de mulţime a morţilor care vor
învia.
Sectarul: Nu se poate ca chinurile iadului să
fie veşnice, de vreme ce citim în Sfânta Scriptură:
Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit este
moartea (I Cor. 15, 26). De aici rezultă că moartea –
adică iadul – nu va fi. Deci ceea ce se numeşte iad
sau moartea cea veşnică, nu va fi altceva decât o
distrugere sau o nimicire a celor păcătoşi, spre a nu
fi în veci (Apoc. 20, 9). Iadul propriu-zis nu este
altceva decât ebraicul «şeol» (groapă de mormânt)
sau grecescul «hades» (infern, adică loc subteran,
locuinţa celor morţi). Iar expresia «foc» sau «chin»
veşnic, nu înseamnă ceva fără sfârşit, ci numai o
moarte, o aruncare în pământ. Căci omul nu are
suflet nemuritor şi de aceea moartea înseamnă
numai întoarcerea în pământ.
Preotul: Mare nebunie şi mare rătăcire zace în
capul vostru blestemaţilor sectari, care ziceţi că
omul nu are suflet şi că nu există iad şi muncă
veşnică pentru cei păcătoşi. Dacă ar fi după nebuna
voastră înţelegere, atunci nici Judecata de apoi nu
ar trebui să mai fie, nemaiavând nici un rost. Noi
însă ştim, atât din dumnezeiasca Scriptură, cât şi
de la Sfinţii Părinţi şi dascăli ai Bisericii lui Iisus
Hristos, că Judecata de apoi urmează a se face mai
ales pentru patru lucruri:
VEŞNICIA CHINURILOR IADULUI 74

1. să arate dreptatea lui Dumnezeu;

2. să arate nedreptăţile oamenilor;
3. să fie răsplătite faptele cele bune ale celor
drepţi;
4. să fie pedepsite cu chinuri veşnice păcatele
celor răi (Rom. 2, 5; II Petru 3, 7; Iov 34, 11; Ps. 61,
11; 95, 13; Pilde 24, 12; Eccl. 11, 9; 12, 14; Ier. 17,
10; Matei 16, 27; 13, 41–42; 25, 41–46; Isaia 13, 11
ş.a.).
Dacă, după înţelegerea voastră, omul nu este
decât «pământ», fără suflet nemuritor, cum se
face, totuşi, că unii vor învia? Şi cum se face că
Mântuitorul ne învaţă să preţuim sufletul mai mult
decât trupul şi, de asemenea, să nu căutăm spre
cele ale trupului, ci spre cele ale sufletului, ca unele
care sunt – ca şi sufletul – netrecătoare?1
Oare să vă ascult pe voi, spre a crede că omul
nu are suflet nemuritor, sau pe Hristos, Dumnezeul
şi Mântuitorul nostru, Care ne învaţă că sufletul
nostru este mai scump decât toată lumea (Matei
16, 26; Marcu 8, 36) şi că este nemuritor? (Matei
22, 31; 17, 3; Marcu 9, 4 ş.a.). Oare pe voi să vă
ascultăm, care ziceţi că nu este iad şi muncă
veşnică, sau pe Mântuitorul Hristos, Care ne învaţă
că iadul este un loc de chin veşnic (Matei 18, 8; 23,
33; Marcu 9, 43; Luca 16, 23–28; Apoc. 14, 10–11;
20, 10)? Oare pe voi blestemaţilor sectari să vă
ascultăm, care ziceţi că nu este muncă veşnică, sau
pe Dumnezeiasca Scriptură, care ne arată că în iad
suferă trupul şi sufletul chinuri veşnice (Daniel 12,
2; Matei 18, 9; Marcu 9, 43–48; Rom. 2, 9)? Oare pe
voi stricaţilor la minte şi la înţelegere să vă
ascultăm, care ziceţi că nu este pedeapsa veşnică,
sau pe Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură, care ne
arată mai luminat ca soarele că este osândă
veşnică? (Matei 25, 46; Marcu 3, 29; II Tes. 1, 9;
1
Vezi mai pe larg la capitolul V, Despre cinstirea
sfinţilor.
75 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

Apoc. 14, 11; 20, 10; Isaia 66, 24; 33, 14; Evrei 10,
26–27; Matei 5, 22 ş.a.).
Sectarul: Dumnezeu este atotbun, iubirea Lui
este nemărginită faţă de oameni şi de aceea este
cu neputinţă să pedepsească pe oameni cu chinuri
veşnice. El le este tuturor Tată, şi ce fel de Tată ar
fi, dacă şi-ar pedepsi fiii neascultători cu pedepse
veşnice? Oare un tată nu este întotdeauna iertător
faţă de fiii lui? Cu atât mai mult Dumnezeu, Tatăl
nostru, este iertător faţă de noi!
Preotul: Într-adevăr, Dumnezeu este iertător
şl îndelung răbdător faţă de cei ce greşesc în
această lume. Dar iertarea şi îndelunga Lui răbdare
este asupra noastră numai în viaţa aceasta, fiindcă
numai acum este timpul nostru de îndreptare, iar
dobândirea iertării din partea Lui depinde de
pocăinţa noastră. Însă în viaţa de dincolo, noi nu
mai putem face pocăinţă (Ioan 9, 4), deoarece
acolo Dumnezeu nu ne mai judecă după
Atotbunătatea şi iubirea Sa, ci după dreptatea Sa,
răsplătind fiecăruia după faptele sale (Sir. 16, 16;
Matei 25, 35; 10, 41 ş.a.). Dacă Dumnezeu ar fi
iertat toate păcatele oamenilor fără dreptate,
atunci ce rost ar mai fi avut ca El să ne înfricoşeze
necontenit cu grozăvia chinurilor celor veşnice,
dacă ele nu ar exista? Cum ar fi cu putinţă, oare, ca
Dumnezeu să ne mintă pe noi, în loc să ne spună
adevărul?
Sectarul: Nu se poate ca, pentru nişte păcate
săvârşite în viaţa trecătoare de aici, să primească
cineva pedeapsă netrecătoare. Această pedeapsă
trebuie să fie, şi sub raportul durabilităţii, în
proporţie cu păcatul; dar un păcat trecător nu
poate fi pedepsit cu o pedeapsă eternă, căci
aceasta ar constitui o judecată nedreaptă din
partea lui Dumnezeu, Care se numeşte drept şi
atotbun.
Preotul: Omule rătăcit la înţelegerea celor
drepte, dacă ar fi după socoteala ta cea
VEŞNICIA CHINURILOR IADULUI 76

ereticească, atunci nici fericirea drepţilor nu ar

trebui să fie veşnică, fiindcă aceeaşi proporţie
există între acea fericire şi faptele de vrednicie pe
care ea le răsplăteşte. Sau poate ai vrea ca răsplata
pentru faptele bune şi fericirea drepţilor, pentru
aceste fapte făcute vremelnic pe pământul acesta,
să fie o veşnicie, iar munca şi osânda celor răi,
pentru păcatele făcute vremelnic, să fie
vremelnice?
Atunci vouă vi se năluceşte şi această părere
care vă convine spre a da frâu liber celor ce
păcătuiesc. Dar nu-i deloc aşa cum nebuneşte
socotiţi voi sectarilor. Dumnezeu, Care dă fericire
veşnică pentru faptele cele bune făcute de cei
drepţi vremelnic, pe acest pământ – fiind
Dumnezeu drept –, pedepseşte tot veşnic pe cei
păcătoşi ce au păcătuit vremelnic. Pentru ce?
Pentru că urmările păcatului neispăşit în viaţa de
aici, prin pocăinţă corespunzătoare, rămân veşnic
neşterse înaintea lui Dumnezeu; pentru că nici faţa
lui Dumnezeu – pe care o defăimăm noi făcând
păcate cu voie liberă – nu are sfârşit întru slavă,
putere, dreptate şi întru toată desăvârşirea
însuşirilor Sale. De aceea chinul pentru păcate nu
are sfârşit.
Nu ai văzut sau nu ai auzit atâtea cazuri
întâmplate chiar în viaţa de aici, când cineva,
pentru păcatele făcute într-o clipă sau într-un
minut, primeşte osândă pe ani îndelungaţi sau chiar
pe viaţă, până la moarte? Căci nu durata de timp în
care s-a săvârşit greşeala este hotărâtoare în
stabilirea pedepsei, ci gravitatea şi intenţia ei. Unul,
cu o armă automată, seceră sute de oameni într-un
minut; dar dacă a făcut atâtea ucideri nedrepte în
acest timp, pentru fapta sa nu va fi pedepsit numai
un minut.
Trebuie ştiut că cel ce moare în păcate grele,
moare cu ură faţă de Dumnezeu, şi în viaţa de
dincolo nu se mai poate îndrepta (Ioan 9, 4); acolo
77 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

păcatul lui rămâne veşnic şi de aceea şi munca lui

trebuie să fie veşnică.