CITIT

Capitolul 37

DESPRE
ÎMPĂRTĂŞIREA RARĂ ŞI DEASĂ

Credinciosul: Părinte, dar cum stau lucrurile

cu cei ce zic că noi, creştinii, trebuie neapărat să ne
împărtăşim mai des cu Sfintele Taine?
Preotul: E bine ca un creştin să se
împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită
unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine. Ca să ne
dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor
a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să
ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol
Pavel, care, în această privinţă, spune aşa: Să se
cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din
Pâine şi din pahar să bea; că cel ce mănâncă şi bea
cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea,
nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).
Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu
Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al
lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care
în această privinţă ne vorbeşte aşa: „Mulţi, cu
Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc,
alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci
către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei
de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că
136 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori

după doi ani”. Apoi zic: „Nici cei ce o dată, nici cei
ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce cu
ştiinţa gândului curată, cei ce cu inima curată, cei
ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel,
totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru
acest fel, nici măcar odată. Pentru ce? Pentru că îşi
iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă”1.
Iar în alt loc zice: „Nu sărbătoarea Naşterii sau
a Botezului Domnului, nici cele patruzeci de zile
(Postul Mare) fac vrednici pe creştini a se apropia
de împărtăşirea cu Preacuratele Taine, ci lămurirea
şi curăţia sufletului. Cu aceasta, totdeauna apropie-
te; fără aceasta, niciodată”2.
Apoi, arătând acest sfânt părinte cât de mare
este primejdia preotului ce dă Sfintele Taine celor
nevrednici – când va şti nevrednicia lor –, zice aşa:
„Nu da sabie în loc de hrană, că nu mică muncă
zace asupra voastră dacă, ştiind pe cineva
nevrednic, îi veţi îngădui să se împărtăşească de
masa aceasta”. Apoi zice: „Sângele lui Hristos din
mâna voastră se va cere”. Apoi arătând cât de mult
ţinea el la darea cu grijă a Prea Curatelor Taine ale
lui Hristos, zice: „Măcar voievod de ar fi, măcar
eparh, măcar cel încununat cu coroană, dacă se
apropie cu nevrednicie, opreşte-l, ...căci mai rău
decât cel îndrăcit este cel ce se apropie cu
nevrednicie3”.
„Teme-te de Dumnezeu, nu de om! Iar de te
vei teme de om, şi de Dumnezeu vei râde. Iar dacă
te vei teme de Dumnezeu, şi oamenilor vei fi întru
cinste. Iar dacă tu nu îndrăzneşti să-l opreşti, adu-l
la mine. Nu voi îngădui să se facă aceasta. Mai
degrabă de suflet mă voi despărţi, decât a da
Sângele Stăpânesc celor nevrednici. Tot sângele

1
Împărţirea de grâu, cuv. 53, Bacău 1995, p. 486-487.
2
Idem., cuv. 54, p. 494.
3
Idem., cuv. 54, p. 497.
DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA RARĂ ŞI DEASĂ 137

meu îl voi vărsa, mai înainte decât voi da Sânge

atât de înfricoşat, căruia nu I se cuvine. Dar dacă
mult cercetând pe cineva, vedem că n-a ştiut pe cel
rău, nu este lui nici o vină”4. Şi iarăşi, în alt cuvânt
al său, zice: „Când aveţi a vă apropia de masa
aceasta înfricoşătoare şi dumnezeiască şi de
Sfintele Taine, să faceţi aceasta cu frică şi cu
cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu
rugăciune”5.
Apoi, arătând cine este vrednic a se apropia de
Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos, zice
aşa: „Când auzi zicându-se «Sfintele Sfinţilor» să
ştii că aceasta înseamnă că dacă nu este cineva
sfânt, să nu se apropie; nu numai curat de păcate,
că pe cel sfânt nu numai izbăvirea de păcate îl face
astfel, ci venirea de faţă a Duhului Sfânt şi bogăţia
faptelor bune”6.
Credinciosul: Dar cum trebuie să se
pregătească cineva pentru a primi Sfintele şi
Dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui
Domnului?
Preotul: Oricine voieşte a se apropia de
împărtăşirea Sfintelor şi Dumnezeieştilor Taine este
dator mai înainte să fie spovedit cu de-amănuntul
de păcatele sale şi, dacă îi va da voie duhovnicul
său, să se împărtăşească. Apoi să se împace cu toţi,
să-şi citească toată pravila (rugăciunile după
rânduiala pusă în Ceaslov) şi să petreacă cu grijă
sfântă, cu post şi înfrânare, atât înainte de Sfânta
Împărtăşanie, cît şi după ce o va primi. Acest lucru
îl arată iarăşi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Iar tu, mai
înainte de a te împărtăşi, posteşte, ca să te arăţi
vrednic de Împărtăşire; iar după ce te-ai împărtăşit,
să sporeşti înfrânarea, pentru ca nu pe toate să le
prăpădeşti, măcar că nu este acelaşi lucru să fii
4
Idem., cuv. 54, p. 498.
5
Cuvânt la Naşterea Domnului, „Izvoarele Ortodoxiei”,
nr. 5, p. 22.
6
Împărţirea de grâu, cuv. 53, p. 488.
138 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

treaz înainte de a te împărtăşi şi după ce te-ai

împărtăşit; căci trebuie să păzeşti înfrânarea întru
amândouă, dar mai vârtos după ce ai primit pe
Mirele; mai înainte (trebuie a păzi trezvia şi
înfrânarea), ca să te faci vrednic a-L primi, iar mai
pe urmă, ca să te arăţi vrednic de cele ce ai
primit”7.
Aşadar, frate, înţelege că pregătirea cu evlavie
şi sârguinţă ne este cerută şi înainte de a ne
împărtăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine şi după
ce le-am primit, deoarece mai ales întru această
vreme caută diavolul să ne ispitească şi să ne
jefuiască de bogăţia cea duhovnicească pe care am
primit-o prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele
Domnului.
Credinciosul: Dar cum poate cineva să se
pregătească pentru împărtăşirea cu o Taină ca
aceasta, adică să primească prin împărtăşire Trupul
şi Sângele Domnului, şi cine poate face vreodată
acest lucru?
Preotul: Da, cu adevărat, nimeni din oameni
nu poate să pretindă că s-a pregătit vreodată cât
trebuie pentru primirea Înfricoşatelor Taine ale
Trupului şi Sângelui Domnului, dar nici nu trebuie
să cadă în deznădejde şi neglijenţă, din pricina
acestei nevrednicii. Noi suntem datori să ne
pregătim după puterea noastră, iar pe cele ce nu
putem a le împlini, să le lăsăm pe seama milei şi
îndurării lui Dumnezeu, Care n-a venit să cheme pe
cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă şi Care ştie
totdeauna şi neştiinţa şi neputinţa noastră. Acest
lucru îl ştim tot de la dumnezeiescul părinte Ioan
Gură de Aur: „Nu trebuieşte nici să le lăsăm pe
toate în seama lui Dumnezeu şi să dormim, nici
silindu-ne să socotim că prin ostenelile noastre pe
toate le isprăvim, căci Dumnezeu nu voieşte ca noi
să dormim, socotind că pe toate le lucrează El, nici
7
Idem., cuv. 53, pag. 489.
DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA RARĂ ŞI DEASĂ 139

nu voieşte să ne mândrim că noi le facem pe toate”

8
.
Credinciosul: Oare şi preoţii trebuie să aibă
mare pregătire când slujesc Sfânta Liturghie, ca şi
creştinii care se pregătesc pentru Sfânta
Împărtăşanie?
Preotul: Cu adevărat, mare pregătire trebuie
sa aibă creştinii care vin la Sfânta Împărtăşanie, dar
mult mai mare pregătire trebuie să aibă preotul,
care nu numai că se împărtăşeşte cu Sfintele Taine,
ci şi jertfeşte pe Hristos la Sfânta Liturghie. Acest
adevăr înţelegându-l, dumnezeiescul părinte Ioan
Gură de Aur, zice: „Mai curată decât razele soarelui
trebuie să fie mâna aceea care taie acest Trup,
gura care se umple de foc duhovnicesc, limba care
se roşeşte cu sânge prea înfricoşător”. Apoi zice:
„Ia seama cu ce cinste te-ai cinstit, de ce masă te
îndulceşti: de Cel de care îngerii se cutremură
văzându-L şi nici nu îndrăznesc să privească fără
frică la raza ce iese de acolo. Cu aceasta noi ne
hrănim, cu aceasta ne frământăm şi ne-am făcut
noi ai lui Hristos, un trup şi o carne. Cel ce va grăi
puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui
(Ps. 105, 2). Care păstor îşi hrăneşte oile cu
propriile sale mădulare?” 9
Credinciosul: Dar dacă cineva este bolnav,
bătrân şi neputincios şi este sărac, neavând ce da
milostenie, cum poate unul ca acesta să se
pregătească pentru împărtăşirea cu Sfintele şi
Preacuratele Taine ale lui Hristos?
Preotul: Ascultă, frate; Preabunul,
Preaînduratul, Preamilostivul şi Atotştiutorul
Dumnezeu nu cere de la om cele ce sunt peste
puterea lui. Aşadar, de la cel bolnav şi neputincios
El nu cere post, privegheri, metanii şi altele de
acest fel pentru a se putea împărtăşi cu Sfintele
8
Idem., cuv. 54, pag. 491.
9
Idem., cuv. 54, pag. 492.
140 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

Taine; nici de la cel sărac nu pretinde milostenie, ci

numai trei lucruri:
1) spovedanie curată şi împăcare cu toţi;
2) smerenie a inimii, cu umilinţă;
3) rugăciune de mulţumire, adică să se roage
în toată vremea lui Dumnezeu şi să-I mulţumească
pentru boala, suferinţa, neputinţa şi sărăcia ce i s-
au dat, căci atât sărăcia, cât şi boala şi suferinţa
smeresc inima omului. Inima înfrântă şi smerită,
Dumnezeu nu o va urgisi10 (Ps. 50, 18).
Credinciosul: Dar dacă cel bolnav nu poate
citi rugăciuni multe, cum poate el să se
pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie?
Preotul: În rugăciuni nu este nevoie de
cuvinte multe, precum a zis Domnul (Matei 6, 7);
suferindul să spună cu smerenie «Tatăl nostru»,
«Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă pe mine, păcătosul», iar către Maica
Domnului: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
miluieşte-mă», precum şi alte rugăciuni scurte ca:
«Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta»
(Psalm 50). Iar dacă nu poate citi când are a se
împărtăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine să roage
pe cineva să-i citească rugăciunile de împărtăşire,
iar el să le asculte cu evlavie.
Iată, frate, că la cele ce m-ai întrebat ţi-am
răspuns, cu ajutorul Domnului, cât mai pe scurt. Să
dea Domnul să le ţii minte, spre folosul frăţiei tale
şi al altora, cărora vei voi să le spui. Şi mai presus
de toate, să ne rugăm Preabunului Dumnezeu să ne
ajute cu mila şi cu darul Său, ca să izbutim a face
cele ce am vorbit împreună, spre folosul sufletelor
noastre.

10
Vezi despre aceasta şi la Sf. Isaac Sirul, Cuvântarea
21, pag. 109–111, precum şi la Sf. Efrem Sirul, Cuvântare
pentru faptele bune trupeşti, tom. II, pag. 495 şi altele).