Sunteți pe pagina 1din 8

CITIT

Capitolul 38

DESPRE MISIONARISMUL LAIC


ÎN BISERICA ORTODOXĂ

Credinciosul: Ce înseamnă misionarism laic,


Cuvioase Părinte?
Preotul: Misionarismul laic, frate, se
săvârşeşte atunci când cineva din creştinii mireni
predică cuvântul lui Dumnezeu, fără ca el să aibă
hirotonie sau hirotesie.
Credinciosul: De la început a existat acest
misionarism laic în Biserica lui Hristos?
Preotul: Da, a existat. Misionarismul laic este
vechi ca însăşi Biserica1.
Credinciosul: Dar ce înseamnă cuvântul
misionar?
Preotul: Cuvântul «misionar» vine de la
«misiune». El derivă din latinescul missio-onis;
verbul mitto-ere, missi, missum = a trimite, a
însărcina pe cineva, a da o putere cuiva într-o
delegaţie, funcţie sau serviciu2. Ideologic şi
autoritativ, misiunea derivă din însăşi porunca
Mântuitorului: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi
1
Vezi Prof. Liviu Stan, Mirenii în Biserică, Studiu canonic,
istoric, Sibiu, 1939, p. 3-7
2
Cf. Ispir Gh. Vasile, Curs de îndrumări misionare,
Bucureşti, 1930, p. 18
141 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

Eu vă trimit pe voi (Ioan 20, 21; Matei 10, 16; Luca


10, 3). Aşadar, nici un misionar mirean nu are
dreptul să predice în public dacă nu este trimis de
ierarhia bisericească. Acest lucru l-a arătat şi
marele Apostol Pavel: Cum vor propovădui, de nu
vor fi trimişi? (Rom. 10, 15).
Trebuie deci să înţelegem că singură ierarhia
bisericească are puterea şi dreptul plenar de a
trimite misionari, fie ei clerici sau laici3.
În Biserica Romano-Catolică, misionarismul laic
a fost multă vreme cu totul interzis. Dar în ultimul
timp, papa – sub presiunea vremurilor şi a
evenimentelor – a revenit la o concepţie mai
creştină în această privinţă. Dovada concretă şi
expresia vie a acestei orientări este aşa numita
«Acţiune Catolică» sau «Acţiunea pentru
apostolatul laic», care a luat fiinţă prin enciclica
«Ubi arcano Dei Consilio», din 23 decembrie 1922 a
Papei Pius al XI-lea şi s-a generalizat în întreaga
Biserică Romano-Catolică, fiind pusă sub patronajul
lui Francisc de Assisi prin enciclica «Rite expiatis»
din 2 februarie 1926. Odată cu această mişcare, s-a
deschis drum destul de larg misionarismului laic,
prin chemarea mirenilor să participe la
misionarismul ierarhic, recunoscându-se, măcar
parţial, impor-tanţa elementului mirean în Biserică
şi ridicându-l la starea de factor activ şi colaborator
al ierarhiei bisericeşti4.
Credinciosul: Dar în Protestantism cum stau
lucrurile cu misionarismul laic?
Preotul: Protestantismul a căzut cu totul în
extrema opusă, a unei libertăţi fără margini a
misionarismului laic. În concepţia protestantă,
Biserica, în sens de societate văzută, este o
alcătuire ca oricare altă societate omenească,
pentru organi-zarea căreia nu sunt dispoziţii de
3
Pr. prof. Dr. Corneliu Sârbu, Misionarismul laic în lupta
antisectară, Revista Teologică, Sibiu, 1945, nr. 1, p. 16).
4
Idem., op. cit. p. 12–13
DESPRE MISIONARISMUL LAIC 142

ordin divin. Consecvenţa logică şi firească a acestui


punct de vedere a dus la negarea originii divine a
ierarhiei... Deosebirea dintre cler şi laici n-are loc în
protestantism5.
Aşa fiind, constatăm că în protestantism se
acordă prea mare importanţă elementului laic. În
consecinţă, rolul misiona-rismului laic este aici
exagerat până la negarea existenţei unei ierarhii de
drept divin şi, cu aceasta, a unui misionarism
special al clerului6.
Credinciosul: Dar în Biserica Ortodoxă în ce
fel este văzut misionarismul laic?
Preotul: În Biserica Ortodoxă poziţia şi funcţia
misiona-rismului mirean în viaţa şi dezvoltarea
Bisericii se fundamen-tează şi se lămureşte deplin
în baza celor două teze doctrinare: preoţia generală
şi Biserica – Trupul tainic al Domnului. Preoţia
generală a creştinilor laici se întemeiază pe Sfânta
Taină a Mirungerii (I Petru 2, 5; I Cor. 12, 13; 12, 27;
Gal. 3, 28). Căci spune Sfântul Apostol Petru către
«cei împrăştiaţi printre străini», numindu-i «preoţie
sfântă»: Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie
împărătească, neam sfânt, popor agonisit de
Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce
v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea
minunată. Toţi creştinii au deci misiunea de a
propovădui chemarea lui Hristos, toţi formează
«poporul lui Dumnezeu» (I Petru 2, 5–10). Dar
organizarea acestei misiuni este de datoria ierarhiei
bisericeşti. Prin ierarhie se recunosc şi se
reglementează drepturile mirenilor la misiona-rism,
căci ierarhia deţine întreaga putere în Biserică7.
Aşadar misionarismul laic, organizat şi activ
sub egida treptelor supraordonate ale ierarhiei, nu
este o inovaţie dincolo de cadrul Ortodoxiei, ci o

5
Pr. prof. dr. Liviu Stan.
6
Dr. Corneliu Sârbu, op, cit., p. 13.
7
Idem., op. cit., p. 36.
143 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

întoarcere la «instituţiunile creştinis-mului primar»8,


care reprezintă întruchiparea clasică a celui mai
adânc şi mai autentic creştinism. Potrivit Sfintei
Scripturi, şi creştinii mireni – nu în aceeaşi măsură
ca misionarii ierarhici, ci pe măsura preoţiei lor
generale – pot fi sarea pământului (Matei 5, 13).
Sfânta Scriptură zice: După harul pe care l-a
primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni
iconomi ai harului celui de multe feluri al lui
Dumnezeu (I Petru 4, 10). Mântuitorul a zis: Oricine
Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi
mărturisi şi Eu pe el înaintea Tatălui Meu care este
în ceruri; iar de cel ce se va lepăda de Mine
înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el
înaintea Tatălui Meu care este în ceruri (Matei 10,
32–33; Marcu 8, 38; Luca 9, 26). Marele Apostol
Pavel zice: Nimeni să nu caute pe ale sale, ci
fiecare pe ale aproapelui (I Cor. 10, 24). Şi
dumnezeiescul Ioan Evanghelistul a scris: Şi noi
suntem datori să ne punem sufletele pentru fraţi (I
Ioan 3, 16). Şi iarăşi îl auzim pe marele Apostol
Pavel zicând: Cuvântul lui Hristos să locuiască întru
voi cu bogăţie; învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi,
cu toată înţelepciunea... (Col. 3, 16).
Creştinul mirean este dator să lucreze la
îndreptarea celor greşiţi, după cum s-a scris:
Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală,
voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l pe unul ca acesta
cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi ca să
nu cazi şi tu în ispită (Gal. 6, 1; Evrei 12, 12–14). Şi
iarăşi zice: Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu
numai să credeţi în El, ci şi să pătimiţi pentru El,
ducând aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi
o auziţi acum despre mine (Filip. 1, 29–30).
Credinciosul: Dar Sfinţii Părinţi ce zic în
privinţa misionarilor laici?
8
Mitrop. Nicolae al Ardealului, Ortodoxia în mijlocul
frământărilor de azi, p. 7.
DESPRE MISIONARISMUL LAIC 144

Preotul: Şi Sfinţii Părinţi, având în vedere


învăţătura Sfintei Scripturi, care îndeamnă pe toţi
creştinii la mântuirea fraţilor lor, învaţă şi arată
despre misionarismul laic că este obligatoriu. Iată
ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur în această privinţă:
«Spun aceasta nu numai celor arţăgoşi, ci şi vouă,
care sunteţi sănătoşi, pentru ca voi pe toţi aceia pe
care îi cunoaşteţi, să-i abateţi cu sârguinţă şi
bunăvoinţă de la greşelile lor şi să-i aduceţi înapoi
la mama comună (Biserica cea dreptmăritoare),
căci nimic nu-i mai nobil decât armonia şi pacea»
(Omilia III, Contra iudeilor).
Credinciosul: Între misionarii laici pot să fie şi
femei sau numai bărbaţi?
Preotul: Dacă cercetăm istoria veche a
Bisericii Creştine, aflăm că şi femeile – deşi nu
predică în biserică, având în vedere învăţătura
marelui Apostol Pavel care le spune «să tacă în
biserică» (I Cor. 14, 34) –, în afară de biserică
făceau cu adevărat misionarism. Ca să ne dăm
seama de acest lucru, să-l auzim pe apologetul
Aristide din Atena care, arătând misionarismul
femeilor creştine din acea vreme, zice aşa:
«Femeile creştine sunt curate ca fecioarele. Ele
predică din dragoste (cuvântul lui Dumnezeu)
sclavilor, sclavelor şi copiilor acestora. Ele se
străduiesc să încredinţeze pe sclavi şi, dacă aceştia
sunt câştigaţi pentru credinţa în Iisus Hristos, atunci
ei sunt numiţi de-a dreptul – fără nici o deosebire –
fraţi ai stăpânilor lor» (Apologia a XV-a). Iar
bărbaţilor care sunt bine pregătiţi li se încuviinţa a
predica chiar în biserică9.
Credinciosul: Aţi spus că numai bărbaţilor
bine pregătiţi li se poate da încuviinţarea de a
predica chiar şi în biserică. Eu aş vrea să ştiu ce
9
Liviu Stan, op. cit., p. 67-80; Popescu M. Teodor, Primii
didascali, în «Studii Teologice», anul III, nr. 2, Bucureşti, 1932,
p. 143.
145 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

anume pregătire trebuie să aibă un misionar creştin


ca să poată predica în biserică?
Preotul: În primul rând trebuie să fie acreditat
de Biserică pentru a răspândi cunoştinţele sale şi
celorlalţi. El trebuie să aibă, pe lângă însuşirea
învăţăturii de credinţă, şi unele însuşiri care dau
chipul ideal al adevăratului misionar laic, adică:
a) credinţa riguroasă ortodoxă, luminată,
fermă, trează şi activă;
b) adevărata sensibilitate pentru comuniunea
frăţească întru mântuire;
c) zel şi stăruinţă statornică şi neînfrântă;
d) optimism sănătos şi senin.
Numai creştinul împodobit cu un buchet de
astfel de însuşiri poate fi un adevărat misionar
ortodox. Zel misionar poate avea numai acela care
înţelege şi preţuieşte valoarea bunurilor cereşti şi
îşi dă seama, totodată, cât de mult trebuie
compătimit cel care nu are aceste bunuri. Cine nu
însetează după viaţa în Dumnezeu, acela nu poate
fi aprins de zelul de a mijloci şi altora această
viaţă10.
Credinciosul: În trecutul vechi al Bisericii
Creştine au existat oare şi misionari laici mai
însemnaţi sau oameni învăţaţi care nu au fost
hirotoniţi preoţi sau episcopi?
Preotul: Da, au fost mari misionari şi
apologeţi, oameni învăţaţi care au apărat cauza
creştinismului în faţa împăraţilor păgâni şi înaintea
filosofilor celor străini de duhul Evangheliei lui
Hristos. Aşa au fost acei apologeţi ai secolelor II şi
III, începând cu Codrat, pe care Eusebiu, istoricul
bisericesc, îl numeşte părintele apologeticii, între
anii 125–126, pe vremea împăratului Adrian (117–
138) şi continuând cu Aristide din Atena, amintit
mai sus, între anii 125–128; Ariston din Pela, cel
mai vechi apărător în scris al creştinismului contra
10
Dr. Corneliu Sârbu, op. cit, p. 108-109 ş.a.
DESPRE MISIONARISMUL LAIC 146

iudeilor – a fost iudeo-creştin de la jumătatea


veacului II; Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, născut
la Sihem Samaria, pe la anul 100–101; Taţian,
născut în Asiria către anul 120; filosoful Herma,
care a trăit pe la sfârşitul veacului II; Atenagora,
filosof creştin din Atena; Minucius Felix, în secolul II;
Tertulian, născut în Cartagina pe la anii 150–160.
Toţi aceştia, mari apologeţi creştini şi misionari de
mare seamă ai Bisericii lui Hristos, au fost mireni11.
Credinciosul: Care sunt normele
misionarismului laic în funcţiunea sa din Biserică?
Preotul: Prima normă canonică a
misionarismului laic este apărarea dogmelor
credinţei ortodoxe, deoarece dogmele sunt izvorul
din care se nasc canoanele sau normele ce
rânduiesc şi reglementează viaţa Bisericii, ca
organism social12. A doua normă de care trebuie să
ţină seama misionarismul laic este aceea că el
trebuie întotdeauna să fie subordonat ierarhiei, iar
conducerea lui să-i aparţină ierarhiei. Misionarismul
laic numai atunci este puternic şi bine orientat,
dacă acţionează din însărcinarea, trimiterea şi sub
supravegherea ierarhiei.
Credinciosul: Dar de ce Biserica Ortodoxă nu
se prea implică în misionarism, ca să facă
cunoscută dogma ortodoxă în alte părţi, cum fac
catolicii şi celelalte confesiuni?
Preotul: Biserica Ortodoxă trăieşte! Cea
mai mare învăţătură este trăirea. Poporul ţine
tradiţia sfântă cum au învăţat-o de la părinţii lor.
Credinciosul: Vă mulţumesc din suflet,
cinstite părinte, pentru osteneala de a-mi fi dat
aceste lămuriri. Îmi dau seama că întrebările mele
au putut să fie şi supărătoare şi plictisitoare. Dar m-
am gândit că este mai bine să întreb şi să dau pe
11
A se vedea descrierea lor pe larg la Preot Prof. Dr.
Corneliu Sârbu, op. cit., p. 55-87.
12
Cf. Valerian Şesan, Curs de Drept Bisericesc Universal,
ediţie îngrijită de Dr. Milan Şesan, Cernăuţi, 1942, p. 116
147 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

faţă îndoielile mele şi ale altora cu care m-am


întâlnit şi am stat de vorbă. Aceste convorbiri mi-au
fost şi îmi vor fi de mare folos în viaţa mea
duhovnicească. Grija pentru mântuirea sufletului m-
a făcut să întreb, aducându-mi aminte de cuvintele
Sfintei Scripturi: Sfatul bun te va păzi şi cugetul
drept te va apăra (Pilde 2, 11); şi iarăşi: Frate pe
frate sfătuindu-se, sunt ca o cetate întemeiată şi ca
o împărăţie nebiruită (Pilde 18, 19).
Preotul: Lui Dumnezeu trebuie să-I mulţumim
pentru toate, fratele meu, căci fără El nu putem
face nimic. Amin.