Cum se justifică necesitatea

intervenţiei statului pentru

introducerea noilor instituţii ale
economiei de piaţă în România,
în perioada 1860-1900? De ce nu
s-a realizat acest proces din
iniţiativa altor forţe?
În mod firesc, transformările instituţionale
sunt consecinţa necesităţilor specifice
sistemului social în care ele au loc.
Majoritatea analizelor sociologice efectuate
pe parcursul ultimilor 150 de ani au căutat
să identifice factorii, condiţiile şi cauzele
interne ale modificărilor normative.

Necesitatea internă a trecerii la economia de

piaţă poate fi afirmată în cel puţin două
moduri:
a. prin apariţia şi evoluţia forţelor
sociale şi politice modernizatoare,
exprimând interesele unor grupuri
economice opuse celor ale elitei
politice;
b. prin compararea nivelului de
dezvoltare economico-socială a ţării
cu cel din ţările occidentale: odată
constatate decalajele şi cauzele lor
puteau fi stabilite căile de atenuare a
distanţei faţă de Occident.
În Ţările Române, până la mijlocul secolului al
XIX-lea, categoriile sociale, determinante posibile
ale schimbării (comercianţi, bancheri, mari
meşteşugari şi proprietari de manufacturi) erau
slab reprezentate, comparativ cu forţa pe care
acestea o aveau în Occident. Evoluţia de sine a
societăţii, trecerea la un alt tip de societate nu putea
avea loc, decât cu un ritm propriu, într-o perioadă
de timp imposibil de precizat. În condiţiile prezenţei
cu totul firave a iniţiativei şi intereselor particulare
care să determine şi să asigure naturaleţea şi
firescul aplicării unor noi reguli, transformarea nu
putea fi realizată decât de stat, unica forţă
coercitivă capabilă să asigure generalizarea şi
aplicarea normelor pe întreaga suprafaţă a ţării.
• Preluarea instituţiilor occidentale tale
quale a consacrat incompetenţa
instituţională a poporului român,
abandonul căutării propriei vocaţii.

• “Cadrul” sau “contextul” civilizator

occidental a determinat mai mult
decât condiţionat o nouă inconsis-
tenţă a evoluţiei determinantelor
instituţionale ale sufletului românesc.
 Principiul fiziocrat al libertăţii
producţiei şi comerţului

laissez faire,
laissez passer!
a fost impus prin intervenţia statului,
iar nu prin acţiunea intereselor
particulare.
Determinantele transformării
instituţionale în România

În ce rezidă caracterul necesar istoric

al instituţionalizării în România a
economiei de piaţă moderne, după
model occidental?
Determinantele transformării
instituţionale în România
“Îndărătul Unirii Principatelor trebuie
[…] să vedem nevoia capitalismului
franco-englez de a se răzima, în
expansiunea lui, pe un stat unitar şi
independent.”

Eugen Lovinescu, Istoria civilizaţiei române

moderne, Editura Minerva, Bucureşti, 1992,
vol. I, pag. 21.
DETERMINANTELE GRADULUI INTERVENŢIEI
INSTITUŢIONALE EXTERNE
• Deosebirile de natură instituţională reflectând
structurile mentale şi sufleteşti în
comportamente economico-sociale diferite.
• Disponibilităţile tehnologice (adâncirea
decalajului după declanşarea revoluţiei
industriale)
• Decalajele dintre nivelurile de dezvoltare ale
ţărilor din cele două zone
DECALAJELE DINTRE NIVELUL DE DEZVOLTARE A
ROMÂNIEI ŞI ŢĂRILE EUROPENE DEZVOLTATE
- 1860 -

Indicatori macroeconomici:

1. demografici - forţa de muncă

• gradul de urbanizare
• structura populaţiei ocupate în industrie
 DECALAJELE DINTRE NIVELUL DE DEZVOLTARE A
ROMÂNIEI ŞI ŢĂRILE EUROPENE DEZVOLTATE
- 1860 -
2. Indicatori specifici unor ramuri
• Producţia industrială pe locuitor
• Forţa motrice utilizată în industrie
(reflectând nivelul de mecanizare a
industriei)
 DECALAJELE DINTRE NIVELUL DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI ŞI
ŢĂRILE EUROPENE DEZVOLTATE
structura populaţiei ocupate în industrie
- 1860 -

• Anglia - 49%
• România - 6%
• Franţa - 30%
• Prusia - 29%
• Austria - 13%
• Rusia - 6,3%
• Turcia - 5%
 DECALAJELE DINTRE NIVELUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ A
ROMÂNIEI ŞI A ŢĂRILOR EUROPENE DEZVOLTATE
producţia industrială pe locuitor
- 1860 -

• Anglia - 570 fr. • România : 25-35 fr.

• Franţa - 517 fr.
• Prusia - 166 fr.
• Austria - 86 fr.
• Polonia - 69 fr.
• Rusia - 38 fr.
 DECALAJELE DINTRE NIVELUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ A
ROMÂNIEI ŞI A ŢĂRILOR EUROPENE DEZVOLTATE
forţa motrice (gradul de mecanizare)
- 1860 -
Total 1 C.P. revenea la:
• Anglia - 2580 mii C.P. • 11,2 locuitori - Anglia
• Franţa - 383 mii C.P. • 95 loc. în Franţa
• Austria - 58 mii C.P. • 131 loc. în Prusia
• România 400 C.P. • 618 loc. în Austria
• 632 loc. în Spania
• 1 C.P. = 75 kilogrammetri
forţă pe secundă sau 736 de
• 10 000 locuitori în
waţi România
 CAUZELE ÎNAPOIERII SECULARE A
ECONOMIEI ROMÂNEŞTI FAŢĂ DE OCCIDENT
1. dominaţia otomană autarhizantă faţă de
evoluţiile occidentale ;
2. dominaţia puterilor vecine materializată în
prelevarea unei importante părţi din
produsul social, sub forma tributurilor,
peşcheşurilor, haraciului etc.;
3. războaiele distructive purtate pe teritoriul
ţării, care au făcut practic imposibilă
continuitatea unei evoluţii normale;
 CAUZELE ÎNAPOIERII SECULARE A
ECONOMIEI ROMÂNEŞTI FAŢĂ DE OCCIDENT
4. Semiizolarea Ţărilor Române faţă de
principalele fluxuri comerciale europene.

Consecinţa: reducerea transparenţei

informaţionale, generatoare de întârzieri în
receptarea noului.