SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC

ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
TENDINŢE SPECIFICE ALE EVOLUŢIEI SISTEMULUI
BANCAR ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

 sub influenţa inflaţiei şi a speculaţiilor bancare şi bursiere

din anii 1919-1926 numărul băncilor creşte, sistemul
înregistrând un proces de hipertrofiere, urmat în perioada
crizei bancare (1929-1934) şi ulterior (1935-1938) de unul
invers, de deteriorare şi restrângere;
 apar noi ramuri de credit, specializate: creditul industrial,
creditul meşteşugăresc, creditul pentru funcţionari etc.;
 liniile de credit ale băncilor mari şi mijlocii, sub
coordonarea B.N.R. se orientează către susţinerea
activităţilor industriale şi a comerţului exterior, ramuri mai
sigure pentru plasamente;
TENDINŢE SPECIFICE ALE EVOLUŢIEI SISTEMULUI
BANCAR ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

 băncile mici acordă credite comerţului interior şi

agriculturii, ramură vitregită care, în ciuda intervenţiei
statului, beneficiază de un volum tot mai redus de credite;
 procesele specifice sistemului bancar românesc sunt
cele de concentrare şi centralizare care propulsează în
fruntea piramidei câteva mari bănci comerciale, sub
coordonarea B.N.R.;
 acţiunea de reglementare şi control din partea statului
sub conducerea B.N.R. se accentuează în deceniul 4, în
urma efectelor crizei bancare,
 COMPONENŢA SISTEMULUI BANCAR
ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

1. B.N.R. - bancă unică de emisiune monetară şi centrală de

credite de reescont;
2. băncile comerciale private;
3. instituţiile de credit specializate în domeniul industriei
mari şi mici, al agriculturii, instituţii de credit pentru
salariaţi;
4. creditul cooperatist;
5. instituţii de credit public;
6. instituţii de asigurări.
 RATA SCONTULUI

 mai este denumită RATA REESCONTULUI

 rată a dobânzii percepută de banca centrală
pentru împrumuturi acordate băncilor
comerciale sau altor intermediari financiari
pentru refacerea lichidităţii (constituirea
fondurilor de rezervă).
 În urma puternicei crize bancare
BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
DEŢINE O NOUĂ FUNCŢIE:
DIRIJAREA ŞI CONTROLUL
ÎNTREGULUI SISTEM BANCAR
 Reglementarea dobânzilor - a scontului B.N.R. şi, de aici, a dobânzilor
bancare particulare;
 reglementarea şi controlul comerţului cu devize;
 reglementarea comerţului exterior - împreună cu Ministerul de
Finanţe - prin contingentări ale importului şi acordarea de prime de
export;
 prin înfiinţarea, în anul 1934, a Consiliului Superior Bancar B.N.R.
controla şi reglementa întregul sistem bancar, hotărând asupra
înfiinţării şi desfiinţării băncilor.
 OBIECTIVELE B.N.R. ŞI ALE
CONSILIULUI SUPERIOR BANCAR

 degajarea reţelei bancare de băncile slabe prin

desfiinţarea sau comasarea acestora;
 stabilirea ordinii în domeniul operaţiunilor bancare prin
introducerea unor restricţii;
 consolidarea sistemului bancar.
 Evoluţia proporţiei creditelor acordate de către
B.N.R. pe ramuri
- în procente -

Anii Industrie Comerţ Agricultură Meseriaşi Alţii

1929 22,00 28,00 33,80 1,20 15,00

1938 56,00 36,00 5,00 0,20 2,80

 MARILE BĂNCI COMERCIALE

 Banca Românească
 Banca Agricolă
 Banca Comerţului - Craiova
 Banca de Credit Român
 Banca Comercială Română
 Banca Comercială Italiană şi Română
 Banca Marmorosch Blank (falimentată în anul 1930)
 Societatea Bancară Română
 NUMĂRUL BĂNCILOR
MIJLOCII ŞI MICI

 Mijlocii - cca. 50-60

 Mici - cca. 600-800

NIVELUL DOBÂNZILOR PRACTICATE

 Băncile mici: 24-30%

 Băncile mijlocii: 18-24%
 Băncile mari: 12-16%
 Băncile foarte mari: 10-12%
 B.N.R.: 3,5% - 6%.
 NUMĂRUL INSTITUŢIILOR DE CREDIT ÎN
PERIOADA INTERBELICĂ

1200
1097
1000
844 873
800 753

600 556

400

200

0
1921 1924 1929 1934 1938
 ACTIVUL INSTITUŢIILOR DE CREDIT ÎN PERIOADA
INTERBELICĂ
- miliarde lei -

140
122.8 120.6
120

100
82.1
80

60 48.7

40
21.0
20

0
1921 1924 1929 1934 1938
CAPITALUL INSTITUŢIILOR DE CREDIT ÎN PERIOADA
INTERBELICĂ
- miliarde lei -

15.1 14.5
16
13.3
14
12
10
8 6.9

6
3.3
4
2
0
1921 1924 1929 1934 1938
 CONVERSIUNEA DATORIILOR AGRICOLE
Totalul datoriilor agricole rurale şi urbane se ridica la 52
miliarde lei. Din acestea, 37 de mild. erau datorii ale
proprietăţilor ţărăneşti până în 10 ha.
Cauze:
 parcelarea proprietăţilor ţărăneşti prin reforma agrară
din anul 1921;
 pulverizarea proprietăţilor mici (până în 10 ha) prin
moştenire;
 criza agrară declanşată în anul 1928 - scăderea drastică a
preţurilor produselor agricole;
 deschiderea “foarfecei preţurilor” în defavoarea
produselor agricole.
 CONVERSIUNEA DATORIILOR AGRICOLE
Legea pentru lichidarea datoriilor agricole şi urbane
prevederi

 prevedea preluarea de către stat a

jumătate din mărimea datoriilor;
 restul a fost reeşalonat pe 17 ani, cu o
dobândă de numai 3%.