Sunteți pe pagina 1din 7

PSIHOLOGIA SIMBOLULUI SACRU (ION MANZAT)

Cunoscand si traind simboluri religioase, omul se avanta in cautarea divinului pierdut.



Reprezentanti de seama care au vorbit despre simboluri religioase:

I. Mircea Eliade a fost obsedat de geneze, pe care Ie judeca din perspectiva totalitati.

La baza genezelor se afla: simbolurile, miturile relioase.

o idee obsedanta in gandirea lui Eliade este descoperirea sacralitatii vietii. EI vorbea despre necesitatea restabilirii legaturilor primordiale ale omului, a regasi timpul cosmic, a redescoperii functia simbolului sacru.

Sacrul este un element al structurii constiintei, iar experienta sacrului este indisolubil legata de efortul facut de om pt a construi 0 lume care sa aiba 0 semnificatie.

Efortul lui Eliade se indreapta spre a dovedi ca lumea nu e pustie ( asa este daca omul are constiinta solititudinii sale total e) si ca sansa sa de salvare este sa valorifice fiinta spirituala din launtrul sau. Aceasta se traduce prin a regandi lumea si a areface sensul totalitatii ei.

Ori simbolul este tocmai un instrument care incearca sa reastabileasca sensul totalitatii lumii. Nimic nu e intamplator, lumea e plina de semne. Lumea este periodic creeata si acesta este rolul simbolurilor sacre.

Punctul de vedere a lui Eliade este ca omul nu eo structura goala si ca in lumea moderna oamenii uti I izeaza simboluri sacre prin care se exprima 0 realitate spirituala profunda, dar se care modernitatea a inabusit o.

Concluzia ce transpare este optimista: omul contemporan va trebui sa integreze cele 2 forme de cunoastere: logica si simbolica.

Eliade considera ca in noi si dincolo de noi exsita 0 realitate, un univers paralel in care traiesc simbolurile.

2. Jean Borella, in " Criza simbolismului religios" demonstreaza ca sacrul nu exista pt noi decat in forma simbolurilor si ca prin simboluri sacre omul poate atinge Transcendenta. Experienta simbolismului religios nu e 0 experienta rnarginala. ci una central a a existentei umane.

3. Carl Gustav Jung a aratat ca simbolul sacru este prin excelenta, simbolul viu.

Simbolul este viu doar at at timp cat este incarcat cu sens. Odata ce sensul a fost extras din el, simbolul moare. Simbolul viu contine un factr inconstient esential. Cu cat mai puternic se face simtita prezenta acestui factor, cu atat mai general este efectul simbolului, caci el atinge 0 coarda similara in orice psihic.

Simbolurile apar spontan in vise, dar si in tot felul de manifestari psihice. se pare chiar ca obiectele coopereaza cu inconstientul in aranjarea modelelor simbolice. I1ustrativ in acest sens sunt numeroasele istorii despre ceasuri care se opresc in momentul mortii ( de ex, pendula care s a oprit in palatul lui Fredick cel Mare, cand imparatul a murit, oglinzi care se sparg.)

Jung sustine ca exista si simboluri colective, care apar in special ca imagini sacre, reprezentari colective emanand din visele si fanteziile primitive.

Simboluri sacre ale crestinatatii:

I. Isus Hristos, simbol rege. EI reprezinta sinteza simbolurilor fundamentale ale universului: aer si foe ( prin inaltare si coborare in iad), cerul si pamantul (prin dubla sa natura Dumnezeiasca si umana). Prin Hristos se demonstreaza ca omul are ceva divin in el, iar Dumnezeu trebuie sa aiba ceva uman.

2. Graul este un simbol al darului vietii, ca hrana esentiala si primordiala.

Semnificatia religioasa 0 gasim in acel sentiment al armonieie care se tabileste intre viata umana si cea vegetala, supuse amandoua acelorasi vicisitudini. Graul, ca hrana fundamentala, are si intelesul de hrana a nemuririi sau un simbol al invierii (grauntele acre moare si apoi renaste figureaza initiere, noua renastere intru stare a primordiala).

3. Crucea este principalul simbol al religiei crestine reprezentand jertfa de rascumparare pt noi a lui Isus Hristos. Crucea inseamna viata. Axa ordonatelor, (partea de sus), reprepzinta transcendenta, iar parte de jos are ca efect deschiderea fiintei spre univers si permisiunea ca fiinta sa prinda radacini In centrul crucii.

2

In conceptia lui Jung.crucea reprezinta reconcilierea contrariilor prin suferinta,comemorarea individuarii lui Hristos si a rascumpararii intru Domnul..Totodata,ea simbolizeaza calea prin care te supui destinului personal de fiinta omeneasca-pentru crestin,dar si pentru alchimist.Crucea-ca forma de suferinta-exprima realitatea psihica si,ca atare, a-ti purta crucea este un simbol adecvat pentru totalitatea si patimirea pe care alchimistul Ie deslusea in lucrarea sa.Cruciatul singuratic este ostasul crestin,imaginea a ceea ce urma sa devina lung ca om si crestin, si anume cel care marsalauieste parca spre lupta,avand un tel,un destin,pe care este nevoit sa-I implineasca.

Mircea Eliade,referindu-se la Arborele Lumii ca simbol arhaic si universal,arata ca crucea care este facuta din lemnul Arborelui binelui si raului este identificata sau se substituie Arborelui Cosmic (imagine care isi are originea in traditiile biblice). Pentru el,crucea apare descrisa ca un arbore care "urea de pe pamant in cer",copac vesnic care "sta in mijlocul cerului si al pamantului,sprijina cu tarie Universul","arbore al vietii plantat pe Goigota".

o serie de texte patristice compara Crucea cu 0 scara,cu 0 coloana sau un munte,expresii caracteristice pentru "Centrul Lumii".

V.Lovinescu descrie Crucea cu 3 dimensiuni, 0 schema geometrica foarte riguroasa:mai intai axul vertical care uneste Adancurile cu Inaltimile,depasindu-le prin epuizare;srangerea in punctul de intersectie, a tuturor senzatiilor,pe planul de reflexiune,de incidenta,pe care-l formeaza crucea orizontala a elementelor.

Exista doua elemente inrudite cu simbolul crucii:hrisma si svastika.Prima dintre acestea,hrisma, reprezinta un simbol important al Bisericii primitive si se prezinta sub doua forme:prima este alcatuita din literele I si X (initialele grecesti ale numelui Iisus Hristos);a doua, careia i se spune si hrisma constantiniana, este formata din literele X si P, prime Ie doua litere ale cuvantului Hristos,in greaca.Prima figura,inscrisa intr-un cerc,este 0 roata cu sase spite (uneori cu opt,prina adaugarea unui diametru orizonatal).Este un simbol cosmic si unul solar.Potrivit liturghiei catolice,Hristos este sol invictus (soarele invins).A doua se deosebeste doar prin adaugarea buclei de la litera P,despre care R.Guenon spune ca reprezinta soarele inaltat in crestetul axei lumii sau "urechea acului", "poarta cea stramta" sau "poarta soarelui","iesirea cosmosului", rodul izbavirii prin Hristos.

Svastika provine din sanscrita si inseamna crucea franta sau incrucisarea mainilor pe piept.Simbolul religios complex,frecvent in India antica, este raspandit intr-o larga arie geografica,aproape universala,in aceeasi forma de cruce franta,parand sa reprezinte schemstic roata timpului Kalacakra si deopotriva fie crucea solara,fie orizontul circular cu cele patru puncte cardinale.Ca symbol hinduist,svastika inseamna binefacere si bunastare,in India antica fiind purtat adesea ca amuleta.Era de asemenea un symbol arhaic solar, sugerand (ca si roata Indiana cu 12 spite) diviziunile zodiacului.Acelasi symbol,reluat de budism.sugereaza "roata legii" sau dharma.Potrivit lui Victor Kernbach,svastika apare pentru prima data in sec III i.Hr. pe un monument budist de la Amaravati,desi simbolul este mai vechi,probabil originar din Sumer (3500 i.Hr.) ,dar este atestat si in Elam (3000 i.Hr.), apoi in Egipt si in bazinul mediteranean.ln Europa se pare ca raspandirea a pornit din Creta (cca 2000 i.Hr.), iar in Hellada a fost folosita ca semn ornamental in sec. VII i.Hr. pe diverse produse de ceramica.Mult mai tarziu, semnul se

regaseste in runele scandinave (pe sabii norvegiene) si german ice (pe varfuri de lanci gotice). In China catre sex. VII svastika (0 cruce franta inscrisa intr-un cere, ca 0 mandala) este socotit oficial un simbol solar.

J.Chevalier si A. Gheerbrant mentioneaza ca indiferent de complexitatea simbolica, svastika indica, prin insusi grafismul ei, 0 miscare de rotatie in jurul unui centru nemiscat, care poate fi Eu!. Cu alte cuvinte, este un simbol in actiune, de manifestare, de cicIu si de regenerare perpetua.

Simbolistica numerelor ne poate ajuta la 0 mai buna intelegere a sensului de putere totalizanta a acestui semn.Svastika este alcatuita dintr-o cruce ale carei brate sunt cvadruple, ca in orientarile vectoriale, care definesc un sens giratoriu,trimitand apoi spre centru.Valoarea sa numerica este deci de patru ori patru,adica saisprezece-dezvoltarea puterii Universului,care se asociaza cu marile personalitati sau forte sacre,creatoare sau mantuitoare.

Louis Pauwels si Jaques Bergier arata ca urma cea mai veche a semnului svastika ar fi fost descoperita in Transilvania si ar data de la sfarsitul epocii pietrei slefuite.O regasim pe sute de fuse de tors lana datand din sec.XIV i.Hr. si prinre vestigiile Troiei. Este un simbol exclusiv arian.

Botezul este act ritual de purificare in cadrul unor initieri religioase.In crestinism este considerat ca una dintre cele sapte taine ale Bisericii.Kernbach ne atrage atentia ca,desi este raspandit in crestinism,botezul nu este specific numai acestei religii.Credinciosii zeitei Isis si ai zeului Nithras erau initiate prin apa izvoarelor(per lavracum);fidelii erau botezati de asemenea in cadrul cultului un or divinitati din Asia Mica (Kybele) si mai ales in cursul initierii unor mistere (Misterele Eleusine). R.Guenon arata ca in crestinism " a doua nastere" sau regenerarea psihica este reprezentata foarte clar prin botez,adaugand ca apa este simbolizata in multe traditii ca mediul originar al fiintelor.Analizand simbolismul apei, el arata ca intr-un sens superior si prin transpozitie apa este Posibilitatea Universala in sine;cel care se naste "din apa" devine "fiul Fecioarei,deci frate adoptive al lui Hristos si comostenitor al Imparatiei lui Dumnezeu".

V.Kernbach ne explica botezul crestin ca simbol al renasterii din ape si din spirit care se compune din trei faze:catehizarea-prin comunicarea esentiala a doctrinei crestine,ca legamant bilateral;ablutiunea-prin botezul cu apa, in scopul purificarii,deopotriva concret fizice si simbolic spirituale, ca 0 geneza din apele primordiale;punerea mainilor oficiantului,ca act simbolic de taumaturgie,dar si ca gest ritual al confirmarii botezului,adica al confirmarii relatiei ce se stabileste intre botezat si divinitate,prin aceasta simbolizandu-se si transmiterea harului Sfantului Duh,deci,consacrare.Botezul este toto data si un act de exorcism si adesea a fost echivalat cu Iluminarea.

Sfanta Treime il simbolizeaza pe Dumnezeu in trei personae:Tatal,Fiul si Sf.Duh.Cele trei personae nu se deosebesc intre ele decat ca relatii opuse si nu prin esenta lor;acestora Ii se atribuie puterea (Tatal), Inteligenta (Logosul) si dragostea (Sf.Duh).

Simbolurile Treimii crestine sunt diverse:triunghiul echilateral,trifoiul,un ansamblu cuprinzand un tron (puterea),o carte (cunoasterea), un porum bel (dragostea),o cruce cu Tatal in partea de sus, Fiul la mijloc si porumbelul Sfantului Duh la baza.,trei cercuri care se intersecteaza semnificand comuna lor infinitate,un grup de trei ingeri, cu stature egale, amintind de vedenia lui Avraam sub stejarul din Namvri. Chevalier si Gheerbrant arata ca in toate traditiile religioase si filozofice (rnai ales la Hegel) se intalnesc ansambluri

tern are, triade care corespund unor forte primordiale ipostaziate sau unor chipuri ale zeului supremo

Carl Gustav lung subliniaza ca dogma Trinitatii nu se confunda cu simbolul inconstient allui Dumnezeu,care este eel al cvaternitatii,exprimant totodata divinul si realizarea Sinelui, adica a finite umane ajunsa la capatul procesului de individuare.Totodata.Jung a incercat sa descifreze semnificatia psihologica a lui Dumnezeu in trei personae,Tata,Fiu si Spirit.Persoana Tatalui corespunde primului stadiu de nediferentiere,in care individul se identifica cu grupullui social sau cu familia lui,daca este yorba de un copil.Urmeaza stadiul de eliberare,in care omul respinge autoritatea paterna si isi cucereste propria personalitate (Fiul) si ultimul stadiu,in care omul trebuie sa depaseasca aceasta opunere si afirmare personala si sa isi indrepte constient viata spre o intoarcere la acel tot din care a iesit (Spirit).

Ideea de perihoreza a fost imprumutata de Adrian Miroiu din teologia dogmatica crestina, ea fiind un anumit mod de existenta a persoanelor care alcatuiesc Sfanta Treime. In schimb, loan Damaschin propune 0 idee, conform careia, persoanele divine locuiesc fiecare in alta, ele se inconjoara reciproc, fiecare este intreaga in cealalta totusi, ele raman ca persoane distincte. Miroiu demonstreaza ca ceea ce urmareste dogma perihorezei este sa armonizeze doua sustineri, si anume : unitatea dumnezeirii si trinitatea ei. Intre cele trei persoane relatia este de tip sinergic, nu se confunda, dar exista "impreuna si deodata".

Referindu-ne la simbolurile sacre ale religiei crestine, ideea oului cosmic ca germ en la manifestarii (la indieni, egipteni, chinezi) a fost transformata genial de catre Brancusi intr-o nemuritoare opera de arta pe care a intitulat-o"Geneza". Astfel, oul devine un simbol sacru in cosmogoniile dogonilor si bambarasilor. In unele morminte din Beotia, ca simboluri ale nasterii si invierii, s-au gasit oua asezate in mainile lui Dionysos. Astazi, oul pascal (oul rosu) este un symbol al Invierii lui Hristos si al renasterii primavaratice a naturii. EI ilustreaza mitul creatiei periodice, renasterea si aparitia, dar potrivit textelor vechi, oul este la origine germene sau 0 realitate primordiala.

Cerul este un simbol ce reveleaza transcendenta, forta si sacralitatea.

Expresia "simpla contemplare a boltii ceresti" are un inteles cu totul deosebit daca 0 raportam la omul primitiv, care era deschis miracolelor cotidiene cu 0 intensitate pe care cu greu ne-o putem inchipui cu "ochii mintii". Simbolul trancendentei este, dupa Eliade, dedus din simpla luare la cunostinta a inaltimii infinite.

Paradisul sau Raiul este imaginat ca 0 grad ina care se afla in Cer. Operele de arta si visele din somn ca si cele din trezie, spontane sau provicate de droguri, sunt pline de reprezentari inspirate din ceea ce M. Eliade numeste "nostalgia Paradisului", aceasta fiind dorinta omului de a se afla mereu in inima lumii realitatii si dorinta de a depasi in chip firesc conditia omeneasca si de a regasi conditia divina. Raiul este reprezentat si ca 0 lumina vesnica.

1. Chevalier si A Gheerbrant se refera mai putin la locuri si mai mult la stari. lntoarcerea la stare a edenica este asteptarea unei stari cerebrale, punct de plecare a ascensiunii sipirituale de-a lungul axei pamant-cer. Centrul lumii corespunde cu Brahmaloka, aflat in centrul finite, starea de nemurire virtuala.

In opozitie cu simbolul Raiului este simbolul Infernului sau Iadului. Dupa victoria Olimpienilor asupra Titanilor, universal a fost impartit intre cei trei fii pe care Cronos i-a avut cu Rhea: lui Zeus i-a revenit cerul, lui Poseidon marea, iar lui Hades lumea subpamanteana, Infernul sau Tartarul.

Paul Diel a interpretat infernul din perspectiva analizei psihologice, anume, fiecare functie psihica este reprezentata printr-o figura personificata, iar miscarea intrapsihica de sublimare sau de corupere este exprimata prin interactiunea acestor personaje semnificative. Potrivit lui P. Diel, Infernul reprezinta starea psihismului care a pierdut lupta cu monstrii, fie incercand sa-I refuleze in inconstient, fie acceptand sa se identifice cu ei printr-un declin constient.

Icoana este imaginea divina, pictata, sculptata, desenata, mozaicata etc. Icoana este inainte de toate reprezentare , in limitele inerente incapacitatii fundamentale de a traduce adecvat divinul, a realitatii transcendente si suport al meditatiei, ea tinde sa fixeze mintea asupra imaginii care, la randul ei, 0 trimite mai departe, concentrand-o asupra Realitatii pe care 0 simbolizeaza.

Dumitru Staniloae scrie un studio-eseu intitulat sugestiv " Idolil ca chip al naturii divinizate si icoana ca fereastra spre transcendenta dumnezeiasca", in care se refera la icoana ca sirnbol ce presupune un "prototip".

Gh. Vladutescu ne aduce la cunostinta faptul ca patriarhul Germanos al Constantinopolului , distingand intre cultul absolut, indreptat nemijlocit catre Dumnezeu si cultul relativ, il asimila pe al doilea cu acela al imaginilor, prin nimic discordante cu primul, presupunand simbolica icoanei si intemeindu-se pe ea. Alte simboluri sacre sunt mataniile, lumanarea , tamaia.

Mataniile sunt siraguri de perle insirate pe un fir despre care vorbeste Bhagavad Gita, firul reprezentand Atma pe care sunt insirate toate lucrurile, respective toate lumile, toate starile in manifestarea lor. Atma leaga lumile acestea intre ele. Cele 99 de matanii ale rozariului musulman, numar ciclic, se refera la Numele Sfinte.

Lumanarea simbolizeaza lumina. Fitilul face sa se topeasca ceara si astfel ceara tine de foe, de aici, Ie gatura cu spiritual si material. Rene Metz mentioneaza ca in vechile traditii, fecioara trebuie sa tina in fiecare mana cate 0 lumanare aprinsa. Lumanarea este un fel de revers al simbolului de suflet si nemurire in numeroase rituri religioase , cum ar fi crestinism faclia de Pasti sau lumanarea de langa sicriu la inmormantarea papilor.

Tamaia este un simbolism similar cu eel al fumului, al parfumului si al rasinilor folosite pentru prepararea ei. Arborii din care se obtin au fost socotiti uneori simboluri ale lui Hristos. Tamaia are rolul de a inalta rugaciunea spre Cer si este, in sensul acesta, 0 emblema pentru eel care implinesteo functie sacerdotala.

R. Guenon arata ca in ritualurile hinduse tamaia (dhupa) este legata de elementul aer, despre care se spune ca ar reprezenta perceptia constiintei. Daca fumul de tamaie este folosit in mod artificial in experientele yoginilor, in schimb arderea bastonasului ca atare serveste mai degraba in metodele budiste de meditatie, la masurarea timpului.

Simbolul sacru este etern present in psihismul si spiritual omului, este calea comunicarii omului cu divinitatea, este toto data dorinta si speranta recapatarii divinului pierdut.

BIBLIOGRAFIE

Manzat, I. (1997): Psihologia stiintei religioase-Transconstiinta umana, Editura Stiinta si Tehnica, Bucuresti