Criticismul Junimist

Titu Maiorescu
 Proiect realizat de:
 Avram Adriana
 Haţegan Cristina
 Nobil Ioana
 Săcădat Ştefania

cls.XI-Filologie

 Prof coord.: prof.Streza Diana

 Cuprins:
1.Introducere
2.Titu Maiorescu
3.Convorbiri literare
4.Activitatea lui Titu Maiorescu
5.Receptarea ideilor maiorescene
 "Junimea"- este o grupare culturală,
iniţiată de tineri intelectuali entuziaşti
ca Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor
Rosetti, Iacob Negruzzi, având ca
mentor pe Titu Maiorescu. Societatea
culturală "Junimea" a luat fiinţă la
Iaşi în 1863 şi a avut două direcţii
principale: una literară şi alta
culturală. Pentru a promova ideile
"Junimii", se înfiinţează, tot la Iaşi, la
1 martie 1867, revista "Convorbiri
literare", în care se vor publica şi
principalele opere ale scriitorilor de
valoare ale epocii. Junimea are o
existenţă de mai multe decenii cu
activităţi şi orientări ce se schimbă de
la o etapa la alta: prima etapa a avut
loc intre anii 1863-1874 ,numită si
etapa ieşeană, când s-au eleborat
principiile estetice şi sociale. Etapa era
importantă pentru caracterul polemic
în domeniul limbii, al literaturii şi al
culturii. Cea de-a doua etapa a avut
loc intre anii 1874-1885, este etapa
sedintelor duble si este marcata de
intrarea junimistilor in viata politica,in
 Contribuţiile lui Titu Maiorescu sunt mai
ales caracteristicile pentru întreaga mişcare
şi alcătuiesc aşa-zicând zestrea de
convingeri, ca şi forma de gândire a
fiecărui junimist. Dintre principiile şi
preocupările acestea cu o largă capacitate
de iradiere, nu e o întâmplare ca întâlnirile
care privesc orizontul spiritual şi moral şi
căile de edificare a unui nou tip de
intelectual creator, precum şi o nouă
direcţionare a culturii şi literaturii,
obţinută prin lupta deschisă şi necruţătoare
cu tendinţele necruţătoare.
 Titlurile, chiar şi în critică, sunt un fel de
metafore-şi că lucrurile stau aşa a arătat-o
printre alţii Titu Maiorescu însuşi când şi-a
botezat unele critice “Direcţia nouă”,
“Beţia de cuvinte” sau “Oratori”, retori şi
limbuţi, tot atâtea promiţătoare
angajamente pentru ceea ce vroia să spună.
 Spriritul “Junimii” e desigur în primul rând felul de a gândi decisiv în
cultura noastră, acum o sută de ani, orientarea hotărâtoare imprimată
unei culturi ce ameninţa cu stagnarea; felul de a gândi propriu şi
orientarea nouă sunt însă realităţi şi operaţii ce ţin de revizuire, de
critică, şi astfel spiritul “junimii” e identic, aproape în totalitatea
manifestărilor sale.
 “Oamenii, tocmai pt că s-au organizat, s-au dezbinat, căci din patru
numai unu are să-şi câştige merite.” Cu acest fel de a gândi, care
poartă atât de vie, în pofida greoaiei exprimări regionale de epocă,
pecetea reflexiei junimiste, Nu-i desigur o întâmplare că Tribuna,
gazeta întemeiată de acelaşi Slavici, la Sibiu, în 1884, va ajunge să
joace un rol atât de însemnat în viaţa culturală a românimii
transilvănene, antrenând prin forţa exemplului spre acţiuni concrete şi
mai dinamice şi celălalte instituţii de cultură pe care şi le dăduse
Transilvania, în primul rând acea “Astra” la care se referise critic cu
aproape două decenii înainte, fără s-o pomenească anume, Titu
Maiorescu.
 Titu Maiorescu: o cercetare critică asupra poeziei
române de la1867
 I:condiţiunea materială a poeziei
 Poetul nu este şi nu poate fi totdeauna nou în ideea realizării : dar nou şi original
trebuie să fie în veşmântul sensibil cu care o înveleşte şi pe care îl reproduce în
imaginaţia noastră. Subiectul poeziilor, impresiile lirice, pasiunile omenesti,
frumusetile naturii sunt aceleasi de cand lumea; noua insa si totdeauna variata este
incorporarea lor in arta: aici cuvantul poetului stabileste un raport pana atunci
necunoscut intre lumea intelectuala si cea materiala si descopera o noua armonie a
naturii.
 De accea poeziile politice, precum si cele istorice au toate vitiul corespunzator: de a
fi lipsite de sensibilitate poetica. Exemple vor explica mai bine ce insemneaza
aceasta, si pentru mai multa lamurire sa incepem cu o pozie foarte caracteritica a
unei celebritati de ale noastre catre C. Negri.
“O, Negri! Inamici a tot ce da marire
Si viata Romaniei nu-ti vor putea ierta
Ca ai luat o parte de lauri la unire
Prin insistenta ta!”
 Toate acete strofe cuprind si un sir de cuvinte reci, fara imagine, si prin urmare nici
nu sunt poezie :sunt un articol de jurnal pus in rime – o monstruozitate literara.
  II: Condițiunea ideală a poeziei
 O veche imparatie a tuturor obiectelor gindirii omenesti face
deosebire intre lumea interioara sau sufleteasca si intre lumea
exterioara sau fizica . Insa si aceasta lume fizica exista pentru noi
numai intrucat simtim ceva cu prilejul ei.Astfel, toate obiectele
gindirii, fie externe, fie interne, se pot privi impreuna si se pot apoi
deosebi dintr-un alt punct de vedere: in obiecte ale ratiunii reci sau
logice si in obiecte ale simtamantului sau pasionale, deosebire
intermeiata pe cunoscuta dezbinare intre minte si inima.
 Prin urmare, iubirea,ura, tristetea, bucuria, disperarea etc. sunt
obiecte poetice; invatatura, preceptele morale,politica etc. sint
obiectele ale stiintei si niciodata ale artelor; singurul rol ce-l pot juca
ele in reprezentarea frumosului este de a servi de prilej pentru
exprimarea simtimintului si pasiunii, tema eternal a frumoaselor arte.
Poezia este un produc de lux al vietii intelectulae, une noble inutilite,
cum a zis asa de bine M-me de Stael. Ea exista pentru noi, intrucat ne
poate atrage si interesa prin placerea estetica.
 Poezia ratacita in sfera stiintei si a politicii ramane
intai neinteleasa si neinteresanta pentru marea
majoritate a oamenilor contemporani si este al
doilea pierduta in generatiile urmatoare.
 Poezia singura este in pericol de a-si confunda
sfera si aceasta din cauza ca ea intrebuinteaza acelasi
organ pentru ideile ei pe care le intrebuinteaza si
stiinta pentru ale sale: adica limbajul omenesc.
Poezia cere ca o conditie materiala a existentei ei,
imagini sensibile, iar conditia ei ideala sunt simturile
si pasiunile. Scopul lor nu este si nu poate fi de a
produce poeti, niciodata estetica nu a creat frumosul,
precum niciodata logica nu a creat adevarul.
 TITU MAIORESCU ASUPRA POEZIEI
NOASTRE POPULARE
POEZII POPULARE ROMÂNE
 Jurnalele romane nu si-au indeplinit inca datoria lor fata
de colectia de poezii populare publicata de domnul
Alecsandri. D-l Alecsandri imparte poeziile culese si
intocmite de dansul din gura poporului in balade, doine si
hore.
 Ceea ce le distinge intai modul cel mai favorabil de
celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor,
lipsa de orice artificiu, de orice dispozitie fortata, simtul
natural ce le-a inspirat. Sunt doua moduri de a privi
lumea care ne inconjoara: cu reflectia rece, speculativa
sau speculatoare si cu inima plina de simturi.
 Izvorand astfel poezia populara din plentitudinea
simtamantului in ea, ne aflam aparati de acele ratiuni
intelectuale care strica inspirarea multor poeti, chiar a
celor cu talent.
TITU MAIORESCU ÎN CONTRA DIRECŢIEI DE
ASTĂZI ÎN CULTURA ROMÂNĂ(1868)
 Convorbiri literare a publicat un sir de creatii
critice asupra lucrarilor mai insemnate prin care s-a
caracterizat cultura romana in timpul din urma,
asupra poeziei de salon si poeziei populare, asupra
dreptului public al romanilor dupa scoala Barmutiu
si asupra limbii romane in jurnalele din Austria.
Aceste critice nu au ramas fara raspuns; insa toate
raspunsurile, dupa obiceiul introdus la noi , erau
pline de personalitati, asa incat , din respect pentru
publicitate, au trebuit sa fie trecute sub tacere.
 “ In marele numar de proverbial romanesti este
si unul care zice: satul arde, baba se piptana. Acuma
uitate la anul 1868 si afla domnule T.Maiorescu
timpul de a cere de la publicistii de dincoace stil
neted , gramatica, ortografie.”(dl. G.Barit)
 Confundata pana la  La 1812, Petru
inceputul secolului XIX
in barbaria oriental
societatea romana pe la
1820,incepu a se trezi
din letegia ei apucata
poate de abia atunci de
miscarea contagioasa
prin care ideile
revolutiei franceze au
strabatut pana in
extremitatile geografice
ale Europei.
Maior, pentru a nu
pomeni compilarea de
citate facute de Sincai
fara nicio critica , scrie
istoria sa despre
inceputul romanilor in
Dacia. La 1825 apare
“lexiconul de la Buda “,
“romanesc – latinesc-
unguresc- nemtesc”,
care se incearca sa
stabileasca prin derivari
de cuvinte ca limba
noastra este cea mai
pura romana si foarte
putin amestecata de
cuvintele slavone. Daca
strainii stiu astazi si
recunosc ca noi suntem
de vita latina, meritul
este nu al nostru ci al
filologilor, care nu prin
iluzii pretentioase, ci
prin legile solide ale
 LITERATURA ROMÂNĂ ŞI
STRĂINĂTATEA (1882)
 Toti autorii acestia, parasind oarba imitare a conceptiilor straine sau
insiprat de viata proprie a poporului lor si ne-au infatisat ceea ce este,
ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea ca mai alesa a
firei lui etnice. Individualitatea de popor isi are valoare ei absoluta si
indata ce este exprimata puternica forma a frumosului intampina un
rasunet de iubire in restul omenirii ca o parte integranta a ei. La
aceasta cauza generala se mai adaoga pentru novelele lui Slavici,
Gane si Negruzzi, ele se gasesc in armonie, in privinta obiectelor ce
ni le infatiseaza si care sunt mai ales figuri tipice din popor.
 Tragedia prin natura ei a fost silita sa-si ia mai ale regi si eroi drept
persoane principale, tot asa romanul este si va fi din ce in ce mai mult
silit sa-si caute elementul sau propriu in tipurile marginite ale unei
anume clasei sociale, dintr-un anume popor, de regula ale claselor de
jos.
 Convorbiri literare
 Revista a fost organul de presă al Societăţii literare Junimea. Primul număr a
apărut la 1 martie 1867, la Iaşi, unde revista a funcţionat până în 1886. Între 1886
şi 1944 apare la Bucureşti, avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care predă
apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail
Dragomirescu, Simion Mehedinţi, P. P. Negulescu, Rădulescu-Motru.

 Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică aici majoritatea
poeziilor sale; Ion Creangă, care "subpublică" primele trei părţi din "Amintiri" şi
o serie de poveşti; Ion Luca Caragiale, care "subpublică" majoritatea comediilor
sale; Ioan Slavici, care publică nuvele şi poveşti; Vasile Alecsandri, George
Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I. Al. Brătescu Voineşti
şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii.

 Publicaţia se va bucura de cel mai înalt prestigiu din literatura română, ea

impunând, încă de la apariţia, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi,
definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.
 MIHAI EMINESCU NATIONALIŞTII ŞI
COSMOPOLIŢII
 […] Principiul fundamental al tuturor
lucrarilor d-lui Miorescu este, dupa
cat stim noi, nationalitatea in
marginile adevarului. Mai concret:
ceea ce-i neadevarat nu devine
adevarat prin imprejurarea ca-i
national; ceea ce ii injust nu devine
just prin acea cai national; ceea ce-I
urat nu devine frumos prin aceea ca-I
national; ceea ce-I rau nu devine bun
prin aceea ca-I national
 I.L.CARAGALE CÂTEVA PĂRERI
ANONIME
 … Am zis ca figurile cele mai remarcabile ale
literaturii noastre sunt dl.Hasdeu si Maiorescu- cel
dintai prin operele-I proprii, cel de-al doilea prin
influent ace a exercitat-o asupra catorva talente;
unul prin inventiune si celalalt prin directiune.
 Cel dintai este un savant si in acealsi timp un poet
in cea mai inalta acceptiune a cuvintelor. Cu
vastitatea cunostiintelor sale si cu adancimea
izvorului sau de inventie, cu spiritual sau
totdeauna stralucitor, ilustrul nostrum
academician ar tine, fara indoiala, un loc de
onoare printre corifeii oricarei literaturi europene
desavarsite.
 Cel de-al doilea, dl.Maiorescu, inafara de stralucitul
lui talent de orator de catedra si de tribuna
parlamentara, este un mare literat, om cu o inzestrare
intelectuala inafara de orice concurs. In privinta
judecatii despre lucrarile literare, este unul din
spiritele, cele mai pricepute ce s-ar putea gasi
vreaodata. Fara indoiala talentul de inventiune ii
lipseste cu desavarsire; pe calea inventiunii, tocami
fiindca pricepe asa de adanc arta si realitatea
talentului n-a incercat sa produca niciodata. Criticele
domnului Maiorescu, oricat ar putea zice cineva
astazi ca sunt gratuite s-au prea primitive au indeplinit
odinioara o mare misiune. Nu a fost putin lucru, a
rasturna metodic o intreaga directiune falsa in
literature, in stiinta si in politica-directiune falsa care
stapanea cu tiranie si pervertea toate spiritele.
 Criticele de odinioara ale domnului Maiorescu au fost
la vremea lor un semnal de raliare pentru mintiile
sanatoase in mijlocul anarhiei si decaderii care
bantuiau republica literelor noastre intre anii 48 si 68.
ACTIVITATEA LUI TITU MAIORESCU
Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova
-- d. 18 iunie 1917, Bucureşti) a fost un
academician, avocat, critic literar, eseist, estetician,
filosof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-
ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de
interne, membru fondator al Academiei Române,
personalitate remarcabilă a României sfârşitului
secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX.
Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a
formelor fără fond, baza Junimismului politic şi
"piatra de fundament" pe care s-au construit operele
lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan
Slavici.
 Articole estetice
“Comediile d-lui Caragiale”
,,O noapte furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea,
O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului’’-cine din cei
ce se duc la teatrul român nu au văzut una sau alta din
aceste comedii?Publicul primelor reprezentări a
judecat astefel:Scrisoarea pierdută a avut un succes
mare;şi Noaptea furtunoasă a avut succes;dar Conul
Leonida,jucat pe o scenă de a doua mâna,nu a plăcut;şi
D-ale carnavalului a fost fluierată.Lucrarea d-lui
Caragiale este originală;comediile sale pun pe scenă
câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le
dezvoltă cu semnele lor caracteristice,cu deprinderile
lor,cu expresiile lor,cu tot aparatul înfaţişarii lor în
situaţiile anume alese de autor.
 ,,Ce lume,ce lume!’’ zice prefectul
Tipătescu,şi aşa zicem şi noi când
prindem de veste că aste înadevăr o
parte a lumii reale ce ni se desfăşoară
astfel înaintea ochilor.În acest
caleidoscop de figuri,înlănţuite în
vorbele şi faptele lor spre efecte de
scenă cu multă cunoştinţa a artei
dramatice,d. Caragiale ne arată
realitatea din partea ei comică.Prin
publicitate a fost adusă o imputare care
zice că aceste comedii ale lui Caragiale
urmaresc scopuri politice şi var să-şi
bată anume joc de unele apucături ale
partidului liberal şi că trebuie oprite de
pe scena teatrului din ordinul
guvernului de astăzi(pe atunci
ministerul I.C.Brătianu).
 Citim pe a doua pagină a unui ziar liberal din
Bucureşti,de la 13 aprilie 1885,despre
comedia D-ale carnavalului: ,,Şi ce piesă!O
stupiditate murdară,culeasă din locurile unde
se aruncă gunoiul.Femei de stradă de cea mai
joasă speţă,bărbieri şi ipistaţi,în gura cărora se
pun cuvinte insuflătoare pentru mişcări ca cea
de la 11 fevruarie,pentru libertate şi
egalitate,cari sunt baza organizaţiunii noastre
politice’’.Comediile d-lui Caragiale,se
zice,sunt triviale şi imorale;tipurile sunt toate
alese dintre oameni,viţioşi sau proşti;situaţiile
sunt adeseori scârboase;amorul e totdeauna
nelegiuit;şi încă aceste figuri şi situaţii se
prezintă într-un mod firesc,parcă s-ar înţelege
de la sine că nu poate fi altfel;nicăiri nu se
vede pedepsirea celor răi şi răsplătirea celo
buni.
 Subiectul comediei poate fi luat din realitatea
poporului,dar teatrarea nu poate să fie decât
ideal-artistică,fără nici o preocupare
practică.Singura moralitate care se poate cere
de la comediile d-lui Caragiale este înfăţişarea
unor tipuri,simţiminte şi situaţii în adevăr
omeneşti,cari prin expunerea lor artistică să ne
poată transporta în lumea închipuită de autor şi
să ne facă,prin deşteptarea unor emoţiuni
puternice,în cazul de faţă a unei veselii,să ne
uităm pe noi înşine în interesle personale şi să
ne înalţăm la o privire curat obiectivă a operei
produse.Comediile d-lui Caragiale,după
părerea noastră,sunt plante adevărate,şi dacă au
viaţa lor organică,vor avea şi puterea de a trăi.
 Articole de critică literară
Direcţia nouă în poezia şi proza română ( 1872) – Titu Maiorescu “Critice”
 I. Proza
Inainte de afirmarea junilor, romanii nu aveau activitate literara,
romanele si nuvelele nu erau scrie in tara, toate erau traduse,”chiar poeziile
pareau a fi disparut, Alecsandri era izolat, proza in cea mai deplorabila
stare”. Directia noua si juna cauta “fundamentul dinlauntru[...] dispretuieste
forma din afara ca neadevarata si nedemna”.

Reprezentanti ai directiei noi in privinta stiintifica:

 A. Odobescu - “Cercetari arheologice”, disertatii publice in “Revista
romana” (1861) despre cantecele poporene, poetii Vacaresti, satira romana
etc.
 Strat ( “ Economia politica”, 1870), Slavici, Burla, Xenopol, P. P. Carp,
Vîrgolici, Lambrior, T. Rosetti ( scrierile acestora fiind publicate in
“Convorbiri literare”).
II. Poezia
Titu Maiorescu se intreaba daca Romania va mai avea vreun viitor, in
momentul in care politica este critica in tara si totul “pare intunecat in
confuzia unor tendinte lipsite de principiu”. El subliziaza faptul ca in acele
momente grele “se dezvolta [...] o literatura inca juna si in parte inca
nerecunoscuta, dar care, prin spiritul ei sigur si solid, ne da primul element de
speranta legitima pentru viitor”. Noul curent literear se caracterizeaza prin
“simtamanti natural, prin adevar, prin civilizatiei apusene si totodata prin
pastrearea si chiar accentuarea elementului national”.
Reprezentanti: -Vasile Alecsandri, poetul “Doinelor” ,“Lacramioarelor”,
“Pastelurilor”.
-Mihai Eminescu, care publica poezii in revista “Convorbiri
literare” , “care au farmecul limbagiului (semnul celor alesi), o conceptie
inalta si pe langa aceste(lucru rar intre ai nostrii) iubirea si intelegerea artei
antice.
- Bodnarescu care scrie tragedia “ Rienzi” (1868), apoi au
urmat epigrame, cateva poezii lirice, mici escursiuni in proza, etc.
- Matilda Cugler, Serbanescu, Vulcan, Patarlageanu, Petre
Gradisteanu, Costache Ghimpeanu,Justin Popfiu si multi altii.
 Poeziile d-lui Octavian Goga(1906)
 Poeziile d-lui Octavian Goga au avut
darul să deştepte o deosebită luare aminte
a publicului român.Efectul produs asupra
marelui număr de cititori provine mai
întâi din forma frumoasă în care autorul a
ştiut să exprime cuprinsul ,,patriotic’’ al
multora din versurile sale.Patriotismul, ca
element de acţiune politică,nu este mterie
de artă.Cu toate acestea,patriotismul este
in inimile sincere,un simţământ
adevărat.În asemenea împrejurări ne pare
a se afla autorul când,într-o parte a
poeziilor sale,reprezintă şi rezumă iubirea
şi ura,durerile şi speranţele unui neam
ameninţat în existenţa sa.
 În poezia ,,Oltul’’ se personifică amintirea
trecutului şi răzbunarea viitorului,cu prilejul unei
ape curgătoare,care atrage cu atât mai tare pe poet
cu cât valurile ei se duc spre ţărmurile
binecuvântate ale României libere. Dar arta
scriitorului nu este în patriotism ci în manifestarea
lui menţinută în dreapta măsură a frumosului.Ceea
ce ne întăreşte impresia că în acest autor avem un
poet dintre cei chemaţi şi aleşi este şi alt şir de
poezii care sunt din veşnicul tezaur al emoţiilor
omeneşti,poezii de veselie,de amor,de întristare
intimă.La poeziile vesele autorul lasă expresiilor
frâu liber,la cele triste,ca şi la cele patriotice,este
mai cumpătat în manifestare.
Academia Română oferă
premiul ,,Năsturel-Herescu’’ volumului de poezii
al d-lui Octavian Goga
 Eminescu şi poeziile lui (1889)

 Tânăra generaţie română se află astăzi sub

influenţa operei poetice a lui Eminescu.Cea
dintâi treaptă de înălţare a literaturei
naţionale trebuia neapărat să răspundă la
două cerinţe:să arete întâi în cuprinsul ei o
parte din cugetările şi simţirile care agită
deopotrivă toată inteligenţa europeană în
artă,în ştiinţă,în filozofie;să aibă,al doilea,în
forma ei o limbă adaptată fără silă la
exprimarea credincioasă a acestei
amplificări.Amândouă condiţiile le
realizează poezia lui Eminescu în limitele în
care le poate realiza o poezie lirică.Ce a fost
şi ce a devenit Eminescu este rezultatul
geniului său înnăscut,care era prea puternic
în a sa proprie fiinţă încât să-l fi abătut vreun
contact cu lumea de la drumul său firesc.
 Eminescu era omul cel mai silitor,veşnic cetind,meditând,scriind.Lipsit de
orice interes egoist.Energia cu care a redactat ,,Timpul’’ ,înălţimea de
vederi ce apare în toate articolele lui,puterea neuitată cu care în contra
frazei despre naţionalismul liberal al partidului de la guvern a opus
importanţa elementului autohton sunt o dovadă pentru aceasta.Cuvintele
de amor fericit şi nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în accepţiunea de
toate zilele.Nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva şi ţine cu
desăvârşire în mărginirea ei.Ca şi Leopardi în ,,Aspasia’’ ,el nu vedea în
femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil.Îl iubea
întâmlătoarea copie sau îl părăsea,tot copie rămânea,şi el,cu melancolie
impersonală,îşi căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el,în lumea
cugetării şi a poeziei.De aici ,,Luceafărul’’ cu versurile de la sfârşit:
,,Ce-ţi pasă ţie,chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece;
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.’’
 Eminescu este un om al timpului modern,cultura lui
individuală stă la nivelul culturei europene de astăzi.
Numeroasele poezii pe care le-a scris Eminescu în epoca
deplinei sale dezvoltări reclamă toată luarea-aminte a
criticei literare în privinţa formei lor,şi cu deosebire a
înrudirii cu poezia populară,din care s-au hrănit mai întâi şi
deasupra căreia s-au ridicat pas cu pas până la exprimarea
celor mai înalte concepţiuni.Condiţia fundamentală a
acestei ridicări a formei poetice era o mânuire perfectă a
limbei materne,pentru ca ea să fie pregătită pentru o
cocepţiune mai întinsă şi să poată crea din propria ei fire
veşmântul noilor cugetări.Aceasta este ,,lupta dreaptă’’ ce o
încearcă Eminescu,pentru ,,a turna în formă nouă limba
veche şi-nţeleaptă’’.Pentru el limba română e ,,ca un fagure
de miere’’.
 Din poezia populară şi-a însuşit Eminescu armonia,uneori onomatopeică,a
versurilor sale.Dar primind astfel din limba populară elementul firesc şi
armonios,Eminescu înalţă rimele poeziei române peste acea formă
obişnuită şi adeseori neângrijită,care a dat atâtor poezii ale noastre pân-
acum un aer aproape trivial.După o aşa încordare,după o aşa ,,luptă
dreaptă’’ pentru a turna ,,limba veche în formă nouă’’ ,nu ne vom mira că
a putut ajunge Eminescu,pe de o parte la aplicarea sigură a unor forme
rafinate în ,,Oda în metru antic’’ ,în ,,Glossa’’ şi în admirabilele ,,Sonete’’
,pe de alta,la cea mai limpede expresie a unor cugetări de adâncă
filozofie,pentru care nu se găsea până atunci nici o pregătire în literatura
noastră.Căci palidele imitări ale monoloagelor din ,,Faust’’ şi din
,,Hamlet’’ ,sau ale reflecţiilor mediocrului ,,Aime-Martin’’ ,din care se
găsesc urme în încercările literare după 48,nu pot intra aici în
comparaţie.Literatura poetică româna va începe secolul al 20-lea sub
auspiciile geniului lui,şi forma limbei naţionale,care şi-a găsit în poetul
Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi,va fi punctul de plecare
pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti.
 Poezii populare române
 -jurnalele romane nu si-au indeplini inca datoria lor fata de colectia de poezii
populare publicata de Alecsandri
 - se admite ca pentru multe din productiunile literare ale romanilor tacerea absoluta
este inca stiinta cea mai blanda ce o merita,dar cu atat mai mult cand este vorba de o
publicatiune ca aceea a d-lui Alecsandri,tacerea ne pare o lipsa de constiinta.
 -ceea ce le distinge in modul cel mai favorabil de celalate poezii ale literaturei noastre
este naivitatea lor,lipsa de orice artifiuciu de orice dispozitie fortata,simtimantul
natural ce le-a inspirit.
 - poezia populara izvoreste din plentitudinea simtimantului,in ea ne aflam aparati de
acele aberatiuni intelectuale care stica inspirarea multor poeti,chiar a celor cu talent.
 -multi poeti de salon ar fi incantati cand ar putea descoperi in fantezia d-lor idei cu o
umbra numai de frumusetea celor populare,precum le aflam in multe poezii.
 -poeziile populare sunt frumoase si pentru delicatetia expresiilor si energia si justeta
compararilor.
 -un singur punct ne permitem sa inca sa semnalam atentia carturarilor
nostril:cuvintele cele originale,care ne surprind mai pe fiecare pagina a acestor poezii
populare
 Poeţi şi critici(1886)
În poezie,Pastelurile lui Alecsandri erau un semn de
renaştere,asupra lui Eminescu - ,,poet în putere cuvântului’’- se
atrăgea luarea-aminte a publicului,Şerbănescu,Petrino,Matilda
Cugler,Bodnărescu erau apreciaţi.
În proză –cu împotrivire energică în contra pedantismului
Ciparo-Barnuţio-Pumnian – se cerea limba firească a poporului
român,iubire de adevăr şi cunoştiinţă în cauză;din proza curat
literară se relevau Alecsandri,Iacob Negruzzi,Gane;di proza
ştiinţifică,între altele,primele încercări ale d-lor P.P
Carp,Lambrior,Th.Rosetti,Xenopol,chiar şi ale d-lor Burla şi
Panu.Dacă privim astăzi în litreratura din ultimii ani,timida
speranţă de atunci se poate schimba într-o încredere sigură
pentru direcţia sănătoasă a lucrărilor intelectuale în România.
 Aprecierile critice izolate nu vor lipsi şi nu vor trebui să lipsească
niciodată dint-o mişcare intelectuală.Misiunea criticei –misiunea de
altminteri totdeauna modestă,dar nu fară importanţă în modestia ei- ne
pare a fi în momentul de faţă mai mult de a lărgi cercul activităţilor
individuale,de a deştepta tinerimea încă prea amorţită de pâcla
trecutului şi de a îmbărbăta spiritele spre lucrarea roditoare.Dacă
d.Delavrancea şi Vlahuţă ar fi oameni de a treia mână,nu am pierde nici
un cuvânt asupra criticei lor;dar fiincă sunt dintre scriitori cu talent ai
junei generaţii,credem că lucrul merită o discuţie publică,merită şi în
ceea ce priveşte pozişia lor literară,merită şi în ceea ce priveşte poziţia
literară a lui Alecsandri..Trebuie să constatăm că,de regulă,poeţii inşii
sunt cei mai răi critici asupra poeziei altora,în genere artiştii înşii sunt
cei mai contestabili apreciatori teoretici ai artei.Şi întradevăr,între
natura poetului şi natura criticului este o incompatibilitate radicală.
Voltaire a fost foarte capabil de a exprima lumea conform prismei sale
personale,dar sa arătat incapabil de a simţi exprimarea lumii ieşită din
prisma lui Shakespeare.
 Criticul este din fire transparent;artistul este din fire
refractar. Esenţa criticului este de a fi flexibil la impresiile
poeţilor;esenţa poetului este de a a fi inflexibil în propria sa
impresie. Junii noştri poeţi sunt chemaţi sa-şi
exprime,fiecare în propria sa formă,simţirile primite direct
de la lumea reală,dar nu să-şi slăbească această lucrare
creatoare prin priviri de alături spre o altă lume
subictivă.Puterea lor intelectuală trebuie întrupată în opere
de artă, şi nu mistuită în elaborări de critică. În Alecsandri
vibrează toată inima,toată mişcarea compatrioţilor săi,câtă
s.au putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a
poporului nostru de astăzi.Farmecul limbei române în
poezia literară –el ni l-a deschis;iubirea românească şi dorul
de patrie în limitele celor mai mulţi dintre noi - el le-a
întrupat;frumuseţea proprie a pământului nostru natal şi a
aerului nostru – el a descris-o;când societatea mai cultă a
putut avea un teatru în Iaşi şi Bucureşti – el a răspuns la
această dorinţă,scriindu-i comedii şi drame;când a fost
chemat poporul să-şi jertfească viaţa în războiul din urmă –
el singur a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei.A lui liră
multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deştepta
din mişcarea poporului nostru în mijlocia lui.
 Literatura română şi străinătatea(1882)
 Astăzi oamenii luminaţi din străinătate cred că în privinţa
întreii vieţi a poporului român au fost prea puţin informaţi
şi se întorc cu o mare curiozitate pentru cunoaşterea
naţiunii.O parte a acestui interes a fost îndreptat şi spre
literatură.În Germania au fost publicate un şir de traduceri a
multora din poeziile noastre;iar aşa s-a produs o întreagă
mişcare de critică literară relativă la viaţa noastră
intelectuală.Lucrările d-lui W.Kotzebue,care pe timpul
publicării nu au avut răsunetul meritat,astăzi sunt menite să
ia locul ce-l merită atât în judecata străinilor,cât şi în
recunoştinta noastră.Cel mai mare răsunet îl are în
momentul de faţă:’’Poezii române’’ ,traduse de Carmen
Sylva şi publicate de Mite Kremnitz.Din poeziile
traduse,cele mai multe sunt de Alecsandri şi de Eminescu
celelalte de Bolintineanu,Iacob Negruzzi şi Şerbănescu.
 Străinii aşteaptă de la ştiinţa româna: istoria patriei noastre
şi cercetarea limbei noastre materne.Spre umilirea
noastră,istoria română nu se poate incă astăzi cunoaşte
decât din lucrările străinilor.Doar unele lucrări române dau
cel puţin elemente de ajutor pentru studiul istoriei.Câteva
cercetări arheologice ale lui Odobescu,câteva notiţe
numismatice ale lui Mihail Şuţu şi Dimitrie Sturdza şi o
carte începută de D.Hasdeu.Singura publicare istorică de o
valoare netăgăduită este culegerea de documente a lui
Eudoxie Hurmuzachi.Celălalt obiect al activităţii ştiinţifice
este cercetarea limbei noastre materne.Aici starea noasrtă
este pe cale de a se îndrepta.Câteva monografii de merit
publicate în ,,Convorbiri literare’’ de Lambrior şi
Burla,cercetările lui Lambrior în revista franceză
,,Romania’’,studiile d-lui Gaster,ne deschid o perspectivă
mai sigură în viitorul aceste ramure a ştiinţei în România.
Dimitrie Surdza

Alexandru
Odobescu

Mihail Suţu

Haşdeu
 Articole lingvistice
NEOLOGISMELE (1881)

 In studiul neologismelor, Titu

Maiorescu accentueaza avalansa de
neologisme ce au inundat limba
romana,si scoate in evidenta faptul
ca este neapărat necesar
discernământul ferm în acceptarea
acestora, deoarece "şi limba
română îşi are geniul ei propriu şi
cuvintele ei proprii şi acestea
trebuiesc cunoscute şi trebuiesc
deprinse".
 Beţia de cuvinte in „Revista Contimporana”
( Studiu de patologie literara) -1873

 “Exista [...] un fel de betie deosebita intre toate

prin mijlocul cel mai extraordinar al produceii
ei, care se arata a fi privilegiul exclusiv al omului
in ciuda celorlalte animale: betia de cuvinte.
 Cuvantul, ca si alte mijloace de betie, e pana la
un grad oarecare un stimulant al inteligentei.
Consumat insa in cantitati prea mari si mai ales
preparat astfel incat sa se prea eterizeze si sa-si
piarda cu totul cuprinsul intuitiv al realitatii, el
devine un mijloc puternic pentru ametirea
inteligentei.” Aceasta betie de cuvinte a fost
tratata in anul 1873, cand la 1 martie a aparut o
gazenta lunara numita “ Revista contimporana.
Litere-Arte-Stiinte”. Titu Maiorescu analizaza
atent toate articolele cuprinse in acea revista.
 Teoria formelor fără fond
În contra direcţiei de astăzi în cultura română

-Convorbiri literare au publicat un sir de cercetari critice asupra lucrarilor mai

insemnante prin care s-a carcterizat cultura romana in timpul din urma.
-Transilvania raspunde la articolele despre limba romana in jurnalele
austriece,retiparite in volumul de fata.
-foaia Transilvania si atatea alte foi literare si politice sunt asa slab redactate,asa
de stricacioase prin forma si cuprinsul lor,fiindca se inspira de idei si de
simtimintele ce caracterizeaza marea majoritate a “inteligentelor si
anteluptatorilor”romani.
-la 1812,Petru Maior scrie istoria sa despre inceputul romanilor in Dacia.
- in 1825 apare Lexiconul de la Buda,”romanesc-latinesc-unguresc-
nemtesc”;care se incerca sa stabileasca prin derivari de cuvinte ca limba
noastra este cea mai pura romana si foarte putin amestecata cu cuvinte salvone
-la 1840 se publica Tentamen criticum in linguam romanicam;scrie in latineste
cu scopul de a arata strainilor ce fel de limba curata vorbeste poporul roman
- daca strainii stiu astazi ca suntem de vita latina,nu este meritul nostru, ci al
filologilor Dietz,Raynouard,Fuches,Miclosich,Max Muller si altii,care nu prin
iluzii pretentioase ci prin legi solide au dovedit latinitatea esentiala a limbii
romane.
-in aparenta,dupa statistica formelor dinafara romanii poseda astazi aproape intreaga
civilizatie occidentala;avem politica si stiinta,avem muzee,conservatorii,avem scoli
si literature ,avem teatru,academii si jurnale,avem chiar o constitutiune.
-mediocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unu popor,si cu cat poporul
este mai incult cu atat mai mult fiindca tocmai atunci sunt primejdioase.
-al doilea adevar,si cel mai insemnat,de care tebuie sa ne patrundem,este
acesta:forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos,dar este de-a dreptul
stricacioasa,fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura.
-Transilvania este cumprina de ameteala formelor deserte,prin care se caracterizeaza
asa numita cultura romana din ziua de azi.
- ea se mira cum de noi,in anul 1868,ii cerem fond pentru aceste forme,cerem limba
buna,ortografie,gramatica pentru o foaie literala si ne declara ca nu are timp sa se
ocupe de asemenea”bagatele”
-fara cultura poate trai un popor cu nadejdea ca la momentul firescal dezvoltarii sale
se va ivi si aceasta forma binefacatoare a vietii omenesti;dar cu o cultura falsa nu
poate trai un popor si daca staruieste in ea.
Receptarea ideilor maiorescene
Fata de pozitia lui Maiorescu din studiul “In contra
directiei...”, criticii si-au exprimat opinii diferite.
 “Chiar daca, in niciuna din formele lui de

manifestare, Maiorescu nu a fost un spirit

origina, importanta sa e covarsitoare: ea trebuie
cautata in rolul de clauza, de <<spiritus rector>>
pe care Maiorescu l-a avut in cultura romana,
intr-o epoca in care aceasta se afla in plina
tranzitie si in cautarea unui destin mai inalt. “
( Liviu Petrescu, Titu Maiorescu, in Mircea
Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dictionarul
esential al scriitorilor romani, Bucuresti, Editura
Albatros, 2000).
 G. Calinescu vede invers relatia dintre
fond si forma, argumentandu-si astfel
punctul de vedere: “ Formula care a
devenit curenta prin Maiorescu a
formei fara fond trebuie radical
reformata sau macar aplicata just.
Fireste ca, ca instrument polemic si cu
raportare la valorile epocii, expresia
este excelenta si nu poate fi vorba de
a tagadui frumusetea gestului critic
maiorescian.” ( Domnia bona, in
Principii de estetica, Bucuresti,
Editura pentru Literatura, 1968).
 Pe de alta parte, N. Manolescu, desi releva
exagerarile mentorului junimist, considera
ca radicalitatea critica este necesara in
anumite momente: “sigur ca viitorul a
infirmat solutia maioresciana a distrugerii
tuturor acestro <<forme fara fond>>in
scopul crearii adevarului fond; dar e sigur
ca, pricate elemente de imprumut ar intra in
procesul edificarii unei culturi, cultura ca
atare nu poate fi in intregul eu nefundata.”
(Maiorescu si Junimea – inceputul
“spiritului critic” in cultura romaneasca, in
Istoria literaturii romane. Studii, Bucuresti,
Editura Academiei, 1979).
 Criticul E. Lovinescu, continuator al ideilor
maioresciene in plan estetic, se delimiteaza de
teoria junimista a “ formelor fara fond”,
sustinand teza “ stimularii prin stimulare”, in
lucrarea sa Istoria civilizatiei romane moderne
(1924-1925). Eugen Simion sintetizeaza
aceasta teza astfel: “ Criticul [E. Lovinescu]
explica aici procesul de formatie si de evolutie
a civilizatiei romane, din alt punct de vedere
decat acela al junimistilor. La baza acestui
proces s-ar afla legea imitatiei, potrivit careia
societatile inapoiate suporta o fecunda
influenta din partea celor avansate. E vorba de
un proces in doi timpi: mai intai simularea si,
in al doilea rand, stimularea.”( Eugen Simion,
E. Lovinescu, in Mircea Zaciu, Marian
Papahagi, Aurel Sasu, Dictionarul esential al
scriitorilor romani, Bucuresti, Editura
Albatros, 2000)
 Tot in perioada interbelica, colaboratori ai revistei Critetion
(printre care Constantin Noica, Petru Comarnescu, Mircea
Vulcanescu, Emil Cioran, Mircea Eliade s.a. ) se opun “
criticismului junimist”, pe care-l considera a fi reprezentat o
frana in dezvoltarea unei culturi romanesti “grandioase”.
 Si astazi personalitatea lui Maiorescu este interpretata in mod
diferit, datorita complexitatii sale.
 “Vocatia pentru inceput a lui Maiorescu, oricat ar fi de
exceptionala, implica si ea aceasta contradictie: nu numai
nazuinta de a fi cel dintai, Marele Preot al culturii, dar si
imposibilitatea de a se desprinde cu totul de trecut; nu numai
constiinta de a fi chemat sa anunte elementele – apa, aerul, focul
si pamantul – din care se naste cultura romaneasca moderna, dar
si greutatea de a face <<tabula rasa>> de evenimentele
anterioare.” ( Nicolae Manolescu, Contradictia lui Maiorescu,
Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970)