Sunteți pe pagina 1din 14

A Doua Rugaciune catre Sfntul Nectarie Taumaturgul - alcatuire a Cuviosului Filotei Zervakos

Sfinte Nectarie, facatorule de minuni, omule al lui Dumnezeu. Implinirea nazuintelor Duhului; Pastorule si liman dumnezeiesc, lucratorul viei celei de taina a lui Hristos, credincios si sarguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu si savarsitor al tainelor Acestuia ai fost invrednicit de catre Acesta cu darurile facerii de minuni si al vindecarilor. Multi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetnd cu credinta si evlavie preacinstitele tale moaste ; cei necajiti, suferinzi de multe boli, mhniri, suparari, nenorociri si primejdii. Altii departe gasindu-se, neputnd sa vina cu trupul, dar creznd ca darurile Atotputernicului Dumnezeu daruite prin intermediul sfintilor Sai nu numai celor din apropiere, ci si celor de pe mare departe ii ajunge si ii ajuta, luand fiecare daruirea dupa cererea sa. Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din afara, ca fiarele salbatice, ziua si noaptea viclenesc impotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei si Una Sfnta Duhovniceasca si Apostoleasca Biserica pentru a o darma si a o face nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile cele cuvntatoare, pentru care Hristos sngele Sau l-a varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni si Preamilostivului Dumnezeu si Tata pentru dezlegarea cererilor si necazurilor noastre, a supararilor care mereu ne insotesc, te imploram cu durere, cu inima infrnta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti impreuna cu Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii sa fim izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, prin multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea noastra L-am mniat pe Preabunul si Preainduratorul Dumnezeu si Parintele nostru Ceresc, si va veni la noi si pentru nerecunostinta noastra va fi nu Dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul Judecator, spre a ne pedepsi si a ne rasplati dupa faptele noastre. Credem si nadajduim ca mijlocirea tuturor sfintiIor si a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va imblnzi fata Acestuia si-L va inmuia, va indeparta cursele vazutilor si nevazutilor vrajmasi, va imprastia dorintele lor nelegiuite si ne va izbavi pe noi din toata primejdia, caci mult poate rugaciunea dreptului cea cu osrdie si mult poate rugaciunea Maicii spre imblnzirea Stapanului. Va transforma mhnirea noastra in bucurie si desfatare si vom cnta impreuna cu Sfintii Apostoli, mucenici, marturisitori si cu toti sfintii aceasta este biruinta si biruitoarea lumii, credinta noastra, si ca profetul David: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat este Dumnezeu intru sfintii sai!. Sa-i cntam si sa-i laudam, sa multumim Maicii Domnului, cea care ne-a eliberat, Grabnic ascultatoarea, Nadejdea si Mantuirea poporului nostru, Maicii noastre duhovnicesti, in psalmi si cantari duhovnicesti. Aparatoare Doamna, pentru biruinta, izbavindu-ne din nevoi, multumiri aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururi Fecioara!

Noul PARACLIS al Sfntului Nectarie Taumaturgul

Acest paraclis se face la intristarea sufletului si la vreme de nevoi si de grija

Preotul face obisnuitul inceput: Binecuvantat este Dumnezeul nostru... Apoi: Imparate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfanta Treime..., Tatal nostru..., Preotul: Ca a Ta este imparatia..., Doamne miluieste (de 12 ori). Slava... Si acum... Si

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu. Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu. Veniti sa ne inchinam si sa cadem la insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru.

Dupa care, Psalmul 142: Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta; auzi-ma, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. Tins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in mormant. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-i nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau. Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua. Bine este cuvantat, cel ce vine intru numele Domnului (de 3 ori).

Troparele: Glasul al 4-lea. Venii toi s cdem cu adnc rugciune i umilin i s strigm din tot sufletul ctre Ierarhul ce a primit darul harului, zicnd: Sfinte al lui Dumnezeu, Nectarie, ocrotitorul credincioilor, pzete-ne pe noi cei drepslvitori de toate felurile de chinuri; izbvete-ne de nevoi, de ispite i de toat primejdia c tu eti acopermntul i mngietorul nostru. Slav Ca unul ce ai fost mpodobit de Dumnezeu cu puterea tmduirii celor mai nesuferite neputine, ascult, Printe, pe cei ce strig ctre tine: vindec pe cei bolnavi, slobozindu-i de toat slbiciunea, chinul, durerea i nevoia; i ne rugm ie, pzete-ne pe noi toi ntru pace i bun sporire, ca unii ce suntem copiii ti, o, Printe Nectarie. i acum Nu vom tcea, Nsctoare de Dumnezeu, pururea a striga puterile tale, noi nevrednicii i mult pctoii. C de n-ai fi stat tu naintea Domnului rugndu-te, cine ne-ar fi mntuit din attea primejdii. Sau cine ne-ar fi pzit pn acum slobozi? Nu ne vom deprta de la tine, Stpn, c tu izbveti pe robii ti pururea din toate nevoile. Apoi Psalmul 50: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Canonul de rugciune
Cntarea I, glasul al 4-lea Irmosul: Apa trecand-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapand, israeliteanul a strigat: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam. Stih :Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Indurerat la suflet i la trup, ctre acopermntul tu alerg, o, Sfinte, cutnd scpare i strignd: druiete-mi, Printe, pacea ta, i izbvete sufletul i trupul meu de rele. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Ca unul ce ai trit drept ntr-aceast via, o, de Dumnezeu-purttorule Printe, Sfinte Nectarie, vindec i sfinete pe toi cei ce alearg ctre tine i srut cu evlavie icoana i moatele tale. Slav Ctre cei ce cu credin nezdruncinat caut tmduire de la tine, vino, grbete, Printe, i-i izbvete dintru toate chinurile; c tu eti doftor preamilostiv, o prea cinstite fctorule de minuni, Nectarie. i acum Ceea ce eti Nsctoarea Dumnezeului nostru, Preasfnt Fecioar, trimite mila ta ctre mine, robul tu. i izbvete-m, rogu-m ie, din nevoi i de rutatea nevzutului arpe. Cntarea a 3-a Irmosul: Doamne, Cela ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica Ta, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta, ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, lubitorule de oameni. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Dintru toate felurile de boli i de chinurile sufleteti, i de toate nvlirile vrjmailor vzui si nevzui, izbvete-ne, Sfinte al lui Dumnezeu; cci te tim c eti neadormit strjer ce pururea veghezi peste turma oilor tale cuvnttoare. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Tu eti cu adevrat ap dttoare de multe daruri ctre noi, izvornd nectar duhovnicesc ce alung durerea i amrciunea tuturor cderilor i patimilor noastre, i ne acoperi cu dulceaa harului, plcutule al lui Dumnezeu.

Slav Intru mult suferin i necaz, ntru chinuri i nenorociri mi-am petrecut viaa, o preafericite; pentru aceasta m apropii ctre tine. S nu m lepezi, rogu-te, ci cerceteaz pe robul tu i izbvete-m i scap-m pe mine, cel ce strig ctre tine. i acum Preacurat Fecioar, tu eti zid nesurpat i liman nenviforat i acopermnt pentru toi cei ce grbesc ctre tine. Mijlocete tu, cea plin de har, ctre Fiul tu pentru robii ti, ca s fim pzii de cursele vrjmaului. Urmatoarele stihiri se zic dupa Cantarile a 3-a si a 6-a: Pzete turma ta de toat nevoia, ispita i necazul, cci ctre ocrotirea ta alergm i te cinstim Sfinte Nectarie, fctorule de minuni. Caut cu milostivire, cu totul ludat, Nsctoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu i vindec durerea sufletului meu. Preotul rosteste ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule... la care pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul: Doamne miluieste (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni... Si indata Sedealna, glasul al 2-lea (Podobie: Cele de sus cautand...): Prin sfinenia ta te-ai artat fntn de har i de minuni, cinstite Printe. Iar moatele tale sunt un izvor nesecat, de tmduiri ale trupului i ale sufletului, Sfinte Printe Nectarie, prietenul lui Dumnezeu. Cntarea a 4-a Irmosul: Auzit-am, Doamne, taina randuielii Tale, inteles-am lucrurile Tale si am preaslavit Dumnezeirea Ta. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Apr i pzete turma ta de nfricoata ur a nemilosului duman. Iar prin harul cel dat ie de la Dumnezeu arat milostivirea i grija ta ctre noi. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Tu alinare aduci celor ce zoresc ctre tine, cutnd sprijinul i mngierea ta, ntru tot necazul. C tu preandurate, pururea te pleci catre noi, biruit fiind de rugciunile aduse ie. Slav

Credincioilor ce alearg ctre tine slvindu-te i fericindu-te, tu le druieti, Sfinte Nectarie, putere i sntate sufletului i trupului, o, preabinecuvntate al lui Dumnezeu. i acum... Indrepteaz-m, Preacurat, de la calea rului i a tuturor frdelegilor, ctre pmntul dreptii, druindu-mi iertare i via venic. Cntarea a 5-a Irmosul: Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel inalt. Pacea Ta da-ne-o noua, Iubitorule de oameni. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Mare ocrotitor te-ai artat pentru Eghina, i pentru aceasta ea alearg ctre tine i e izbvit dintru necazuri i nevoi. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Izbvete-ne pe noi din primejdii i de uneltirile vrjmaului ca cel ce ai dobndit mare ndrzneal naintea Domnului Dumnezeului nostru i ai primit darul harului, Sfinte Nectarie. Slav Dei ai adormit, ntru venicie vieuieti. i iat trupul tu e izvor de har, cu deadinsul artndune biruina Mntuitorul nostru asupra morii. i acum Cu totul nentinat i pururea Fecioar i fr de pcat eti cu adevrat, Preacurat. Pentru aceasta credincioii alearg la rugciunea i mijlocirea ta, Stpn.

Cntarea a 6-a Irmosul: Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune necazurile mele, ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea de iad s-a apropiat, ci ca Iona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma! Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Celor ce alearg ctre puternicul tu acopermnt, uureaz-le chinurile sufletului i trupului cu rugcinile tale, Sfinte Nectarie, printele nostru, i umple inimile lor cu bucurie, preafericite. i alung-le-ntristarea necazului i a durerii lor, sfinte, prietene al Domnului.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Roag pe milostivul Mntuitor al sufletelor noastre s ne izbveasc de toat poticnirea i de cursele diavolului celui urtor de oameni, ca s ne curim de toate graalele noastre. Cci tu ai ndrzneal ctre Domnul, preafericite, Sfinte Nectarie. Slav Dintru cele nalte cu milostiv iubire veghezi cu grij i pzeti turma ta. Pstreaz-ne pe noi pe toi ntru credin, de Dumnezeu purttorule, i pzete-ne de greeal i erezie, ca prin rugciunile tale s putem crete ntru nelepciune i ndumnezeire. i acum Ca ceea ce eti Maica Dumnezeului celui viu, a Rscumprtorului i milostivului nostru Mnutuitor, Pururea Fecioar, ocrotete pe robii ti din primejdii, de patimi i de lanurile cele tiranice ale pcatului. i druiete putere sufletelor noastre s ne mpotrivim asalturilor celui ru. Pzete turma ta de toat durerea, ispita i necazul, cci ctre ocrotirea ta alergm i pe tine te cinstim, Sfinte Nectarie, fctorule de minuni. Neptat Fecioar, care n zilele cele din urm, n chip de negrit printr-un cuvnt ai nscut pe Cuvntul; roag-l ca ceea ce ai ndrzneala cea de maic. Preotul pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, dupa cum s-a aratat dupa Cantarea a 3a. Apoi ecfonisul: Ca Tu esti Imparatul Pacii... Si Condacul, glasul al 2-lea: Tu eti cu adevrat cel ce ridici pe cei czui, i ajuttorul tuturor celor ce sunt ntru necazuri, o preafericite. Ca unul ce ai fost slvit de Domnul Dumnezeu ntr-aceste vremuri din urm, pzete-ne pe noi de primejdii i de toate ispitele acestei viei, cci cu osrdie strigm ctre tine: roag pe Dumnezeu pentru iertarea noastr, pentru mila i mntuirea sufletelor noastre, cci tu pururea acoperi Sfinte Nectarie, pe cei ce te cheam pe tine. Apostolul: Un astfel de arhiereu Preotul: Din Sfanta Evanghelie de la Ioan, citire: Eu sunt usa : de va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra si va iesi si pasune va afla. Furul nu vine decat ca sa fure si sa junghie si sa piarda. Eu am venit ca viata sa aiba si din belsug sa aiba. Eu sunt pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel platit si cel care nu este pastor, si ale carui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind si lasa oile si fuge; si lupul le rapeste si le risipeste. Dar cel platit fuge, pentru ca este platit si nu are grija de oi. Eu sunt pastorul cel bun si cunosc pe ale Mele si ale Mele Ma cunosc pe Mine. Precum Ma cunoaste Tatal si Eu cunosc pe Tatal. Si sufletul Imi pun pentru oi. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc si vor auzi glasul Meu si va fi o turma si un pastor.(10, 9-16)

Slav, glasul al 2-lea Printe, Cuvinte i Duhule, Treime Sfnt, curete mulimea grealelor noastre. Si acum Pentru rugciunile Nsctoarei de Dumnezeu i ale Sfntului Ierarh Nectarie, Milostive, curete mulimea grealelor noastre. Stih: Miluiete-m Dumnezeule dup mare mila Ta i, dup mulimea ndurrilor Tale, curete frdelegile noastre. Podobie: Toat ndejdea, glasul al 2-lea: Strlucind ca o nou stea pe cerul Bisericii, luminat cu dumnezeiesc har i cu virtute, umple-ne pe noi cu lumina ta, sfinte, fericite Nectarie. Prin strlucirea Duhului i prin dumnezeiasca ta vieuire, lumineaz turma ta cea credincioas, curindu-ne de ntunecimea i pcatul cel diavolesc; ndeprteaz de la noi negura i noaptea mulimilor de patimi ce mbolnvesc sufletele noastre; i prin luminoasa i minunata ta via, povuiete i ndrepteaz n pace toat viaa noastr, izbvindu-ne de tot necazul. Preotul zice: Mantuieste, Dumnezeule, poporul tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta. Cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari. Inalta fruntea drept-slavitorilor crestini si trimite peste toti milele Tale cele bogate. Pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu folosintele cinstitelor ceresti puteri celor fara de trup; pentru rugaciunile cinstitului, slavitului Proroc, Inainte-mergatorului si Botezatorului Ioan; cu ale Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor Apostoli; cu ale celor intre sfinti Parintilor nostri, mari dascali ai lumii si ierarhi, Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; Athanasie, Chiril si Ioan cel milostiv, patriarhii Alexandriei, Nifon patriarhul Constantinopolului, Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Calinic de la Cernica, Iorest si Sava, Nectarie al Pentapolei si Dionisie al Eghinei, si ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; cu ale sfintilor marilor mucenici Gheorghe purtatorul de biruinta, Dimitrie izvoratorul de mir, Theodor Tiron, Theodor Stratilat, Artemie, Mina si Ioan cel Nou, ale sfintilor sfintitilor mucenici Haralambie, Elefterie si Antim Ivireanul, ale sfintilor mucenici Serghie si Vah, Ioan Valahul si Oprea, ale sfintilor mucenici Brancoveni: Constantin voievod si fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si Ianache sfetnicul, si ale tuturor sfintilor, bunilor biruitori mucenici; ale sfintei mucenite Filotheia; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatori parintilor nostri Grigorie Decapolitul, Nicodim cel sfintit, Dimitrie cel Nou, Visarion si Sofronie, Paisie de la Neamt, Daniil sihastrul, Ioan Hozevitul, Siluan Athonitul, si ale tuturor preacuviosilor parinti; ale preacuvioaselor maici Parascheva si Teodora; ale dreptcredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfant; ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana; ale sfantului (N) a carui pomenire o savarsim astazi; si pentru ale tuturor sfintilor, rugamu-Te, mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si iubirea Ta de oameni... Cntarea a 7-a Irmosul: Tinerii cei ce au mers din ludeea in Babilon oarecand, cu credinta Treimii vapaia cuptorului au calcat-o, cantand: Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri! Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. De orice fel de boal, de ispite, primejdii i nenorociri, de ru i de toat vrjmia, de cei ce vor s ne vatme, apr-ne i ne pzete pe noi pe toi cei ce strigm ctre tine, Printe: Bine eti cuvntat. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Izvor limpede de tmduire i fntn de minuni eti tu Nectarie, cinstite Printe pentru cei ce alearg cu osrdie ctre moatele tale, Sfinte, i strig cu credin: Bine eti cuvntat. Slav Tu eti cu adevrat slava i lauda credincioilor, Sfinte Nectarie. Ctre tine venim Printe, cerem mijlocirile tale i strigm ctre tine cu evlavie: Roag pe Hristos, Mntuitorul nostru, s ne mntuiasc. Si acum Cluzete-ne Fecioar n calea adevrului Celui ce s-a nscut dintru tine. Vino i ne curete de toat greeala i de toat pornirea cea rea, cci ctre tine cu rvn strigm: Roag pe Mntuitorul s ne mntuiasc. Cntarea a 8-a Irmosul: Pe Imparatul Ceresc, pe Care il lauda Ostile Ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Usuc rurile pcatului ce neac inima i sufletul meu. Cu mijlocirile tale naintea Domnului Dumnezeu, curete-m, Printe, de toat ntinciunea, prin rugciunile tale. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Ca un doftor iscusit al trupului i al sufletului druiete-ne preaputernicul tu mir ca un sfnt leac ce poate s vindece otrava arpelui.

Binecuvantam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh Domnul. Acoper pe robii ti, fericite Ierarhe al Domnului, i ne druiete pace i nelepciune, Printe. Cluzete-ne cu ndreptrile i cu sfinitele tale certri. i acum Izbvete, Fecioar, sufletul meu cel bolnav i plin de durere, ce e lovit de stricciunea patimilor. Scap-m din lanurile pcatului i ndrepteaz-m ctre pmntul fgduinei. Cntarea a 9-a Irmosul: Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marturisim pe tine Fecioara curata, noi cei izbaviti prin tine, slavindu-te cu cetele fara de trup. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Izbvete-ne pe noi de necazuri i de rutatea diavolului, de toat greeala i pcatul, plcutule al lui Dumnezeu. i dei suntem cu toii nevrednici, nu nesocoti rugciunea noastr, Sfinte Nectarie. Sfinte Ierarhe Nectarie, roag-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Scap-ne pe noi, robii ti, de chinurile sufletului i ale trupului i ne druiete nelepciune i rbdare ntru ncercri, rugmu-ne ie. i ca arhiereu al Domnului Dumnezeu, roag-te s ne mntuiasc. Slav Roag pe milostivul Mntuitor, ntru mila ta cea mare, pentru toi cretinii evlavioi i ortodoci, rugmu-ne ie. Ca s ne druiasc iertare, har i viaa cea venic. i acum Te slvim pe tine, Preacurat Fecioar, ca ceea ce eti Nsctoarea Dumnezeului nostru i reveri pururea ruri curgtoare de dumnezeiesc har. i ntru dragostea ta, ca maic a Lui, acoper-ne pe noi cu rugciunile tale. Apoi: Cuvine-se cu adevrat s te fericim pe tine, Nsctoare de Dumnezeu, cea pururea fericit i prea nevinovat i Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eti mai cinstit dect heruvimii, i mai mrit, fr de asemnare, dect serafimii, care fr de stricciune, pe Dumnezeu Cuvntul ai nscut, pe tine cea cu adevrat Nsctoare de Dumnezeu, te mrim. Apoi stihirile acestea:

S slvim i s cinstim pe stlpul dreptei credine, pe pstorul cel nebiruit, pe marea lumin a Bisericii lui Hristos, mngierea celor credincioi, dumnezeiescul fctor de minuni, bucuria ntregii lumi, pe Sfntul Nectarie. Bucur-te, ru de har i de lumin, ce izvorti nectarul dumnezeietii cunotine, povuindune i nvndu-ne prin cuvnt, lucruri i scripturi i artndu-ne nvtura iubitei credine a lui Hristos. Ca o candel aprins de Domnul ai strlucit minunat n lume de pe muntele virtuii; pentru c tu luminezi minile credincioilor, i le cluzeti, Printe, prin curia vieii tale. Bucur-te, dumnezeiesc doftor al celor aflai ntru suferine; Bucur-te, sfnt tmduitor al ndrciilor i slbnogilor; Bucur-te, alinare cereasc a celor ntristai i ndurerai; Bucur-te, aprtorul nostru, fericite Nectarie. Prin smerenia ta asemenea lui Hristos, cinstite Printe, prin privegherile ntru rugciune, prin posturile i marea de lacrimi te-ai artat a fi vas ales i sfnt al Duhului, mbelugat fiind ntru darurile minunilor dumnezeieti. Bucur-te, cel ce eti bucuria i lauda Eghinei; Bucur-te, pricinuitorul veseliei cetelor ngereti; Bucur-te, fericirea tuturor dreptmritorilor cretini; Bucur-te, praznicul ntregului neam omenesc. Pentru rugciunile Sfinilor Prinilor notri, Doamne Iisuse miluiete-ne i ne mntuiete pe noi. Hristoase Fiul lui Dumnezeu,

Propolisul are deosebite calitati terapeutice si antimicrobiene. De asemenea, este considerat un veritabil antibiotic natural Are peste 20 de actiuni farmacologice si peste 200 de substante. Este cleios, puternic aromat, divers colorat, foarte complex, prezent sub diferite forme fizice, chimice si biologice. Propolisul superior are o consistenta mai fluida si este folosit de albine la "spoireai celulelor, a solzisorilor de ceara ce intra in constructia fagurilor si a capacelelor de faguri, a barajelor din jurul fagurilor, precum si la acoperirea spatiilor din jurul ramelor sau de pe podisor si formarea micilor depozite de rezerva de pe marginea ramelor. Este format in proportie de 70% din sucurile protective din mugurii arborilor (din perimetrul stupinei) si din secretii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina ramasa in gusa lor de la polen si, in proportie de 30%, din ceara si polen. Propolisul inferior are o consistenta mai solida si este folosit de albine fie la acoperirea diferitelor resturi, fie la micsorarea gaurilor din urdinis, gasindu-se mai ales pe fundul sau podeaua stupului, la partea inferioara a ramelor sau catre urdinis. Actiunea acestuia, odata scos din stup, incepe sa scada ca putere la doua-trei ore, pentru ca intr-un an sa fie complet inactiv. Propolisul, prin continutul divers de flavonoizi, exercita o actiune directa asupra macrofagelor, determina sinteza de interleukina si interferon, precum si asupra factorului de necroza tumorala. Constituentii de baza ai propolisului determina distrugerea celulelor tumorale prin apoptoza, indeosebi in neoplaziile renale si hepatice. Actiuni farmacologice si terapeutice Actiuni antiinfectioase, antibiotice, antibacteriene, bacteriostatice, dezinfectante, antivirotice, antifungice - toate cu spectru larg de actiune partial cunoscute. Antiprotozoarice (protistocide), antitricomonazice, actiuni anestezice, antialgice (calmeaza durerea), actiuni antialergice, antihistaminice, antigerminative, actiune stimulatoare nespecifica reactiilor imunitare de aparare, actiune antiiradianta (radioprotectoare locala si generala, evidentiata in boala de iradiere, in radioterapie, in radiologie), actiune cicatrizanta, conservanta, mumifianta, actiune antitoxica, antipruriginoasa (combate mancarimea de piele), actiune antiedematoasa (combate tumorile), actiune eutrofica (intaritoare), regeneratoare a modelului structurofunctional genetic (reface sanatatea), actiune antipoluanta, dezodorizanta (combate mirosurile urate). Indicat in: - Intepaturi de albine. Este suficient ca dupa intepare sa se scoata acul, cu punga de venin cu tot, si sa se puna deasupra putin propolis. In 1-5 minute, senzatia dureroasa dispare. - Afectiuni infectioase acute si cronice, locale sau generale, produse de o mare varietate de germeni la diverse niveluri din aparatele si sistemele organismului, in bolile de iradiere, boala de senescenta (batranete), in diferite stari gripale, rujeola, rubeola, zona zoster, in diferite forme de herpes. - Afectiuni ale aparatului respirator - corize, rinite (acuta, alergica, atrofica, cronica), polipi nazali, adenoide, rinofaringite, deviatie de sept nazal, tulburari provocate de amigdalite, faringite, laringite, traheobronsite, bronsite, bronsiectazie, astm bronsic, bronhopneumonie, abces pulmonar, adenopatie traheobronsita, in unele intoxicatii tabagice, in hepatite. Afectiuni in care vindecarea se produce in 3-7 zile: - stomatita aftoasa, herpes, zona zoster, zabaluta, glosite (inflamatii ale limbii), micoze bucale (candidoza), stari spastice esofagiene - gastrite hiperacide, gastrita polipoasa (polipoza gastrica), gastroduodenite, enterite (infectii intestinale), colite, rectocolite, hemoroizi, maladia ulceroasa gastrica sau duodenala, colibacciloza, diaree cronica - in boli ale aparatului renal rezultate foarte bune in nefrite, pielonefrite, cistite, uretrite in aparatul genital masculin, rezultate foarte bune in tratarea unor infectii genitale la barbati (orhite, orhiepidimite, prostatite, prostoveziculite, fimozis, parafimozis, induratii peniene, ejaculatia precoce, hipertrofia benigna de prostata). - in aparatul genital feminin rezultate excelente in: anexite, metrite, parametrite, cervicite, colpite, vaginite, vulvite, mastite, eroziuni cervicale, polipi endocervicali, trichomonoza, micoze vaginale, frigiditate. - in bolile sistemului neuropsihic, in diverse tulburari ale

sindromului de suprasolicitare, in stres, senescenta (imbatranire), s-au obtinut rezultate foarte bune. - in sistemul endocrino-metabolic in tratarea gusei endemice difuze, in tratarea bolii Paget mamelonare, in mastozele congestive, in unele mastoze nodulare, in tetanie, in excesul de foliculina, in adenomul hipofizar reactiv. - in infectii ale cailor limfatice: adenite si micropoliadenopatii. - in afectiuni chirurgicale in plagi sangerande, in infectii atone (care se vindeca greu), in ulcere varicoase, in arsuri, degeraturi, gangrene gazoase sau uscate, in furuncule, in injectite (infectii provocate de injectii), in miozite (infectii ale muschilor, in bataturi, in cicatrici cheloide si in flegmoane. - afectiuni reumatismale: se vindeca bine lumbago, lombosciatica, diverse artrite. - afectiuni dermatologice: tricofitie, cheratoze, epidermofitii, micoze cutanate (ciuperci ale pielii), in diferite eczeme, in pitiriazis verzicolor sau rozaceu, in psoriazis incipient, in kraurozis, in prurit si prurigo de diverse naturi, in diverse localizari, in eritrasma (ciuperca a pielii perineului), in candidoze, in parapsoriazis, in sicozis stafilococic sau parazitar (bube dulci), in diferite forme de acnee, in boala Leiner- Moussous (bube pe pielea sugarilor). In infectiile ochilor (irite, iritociclite, conjunctivite, retinite). - afectiuni stomatologice: parodontoza, granulom dentar apical, in abcese dentare, in carii, in diferite forme de paradontopatii. - afectiuni ORL: sinuzite, otite, laringite, amigdalite, adenectomii (extragerea amigdalelor si polipilor), etc. - adenoame benigne: de prostata, de tiroida, mamare, fibroame uterine, intoxicatia tabacica cronica (tabagism), intoxicatia alcoolica, intoxicatia cu alte substante veninoase (intepaturi de paianjen, muscatura de serpi etc.), psoriazis mai vechi de 5 ani generalizat, hipertensiune arteriala, ectopii cervicale uterine (boli ale colului uterin), osteomielita infectii ale oaselor, otoscleroza (scleroza urechii), hipoacuzie (scaderea auzului), vegetatii adenoide, vaginale sau peniene. Cu rezultate incerte: diferite forme de cancer (adenocarcinom de prostata, epiteliom spinocelular, adenocarcinom tiroidian, adenocarcinom mamar, morbul lui Pott (tuberculoza osoasa), tuberculoza pulmonara si alte forme de tuberculoza extrapulmonara, actinomicoza, moniliaza, infectii cu proteus vulgaris, colibacciloza, diferite septicemii rezistente la antibioticele obisnuite. Contraindicatii: la bolnavii cu afectiuni grave cardiace, hepatice sau renale. Alergia la produs. Administrare: Cea mai simpla si sigura metoda de administrare este sa se foloseasca tinctura de propolis 30%. Se pun doua picaturi de propolis la fiecare 5 kg corp de 3 ori pe zi. Se pun pe un miez de paine, apoi se amesteca bine in gura. Impreuna cu saliva si amidonul din paine, tinctura de propolis va face unul dintre cele mai eficiente medicamente pentru afectiunile enumerate mai sus. Efecte negative nu are, chiar daca este folosit perioade foarte lungi de timp.

S-ar putea să vă placă și