Ion Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul

rural in mod realist. Opera literara Ion este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De asemenea este roman social, cu tematica rurala. Avand ca trasaturi amploarea actiunii, desfasurarea pe mai multe planuri, conflictul complex, prezenta unor personaje numeroase, opera literara Ion apartine speciei literare romanul. Este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului (omniscient, omniprezent), impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a , atitudine detasata in descriere. Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a. Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv, detaat. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) su de obiectivitate. Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul. Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspecte ale vietii rurale: obiceiuri ( nasterea, nunta, inmormantarea) relatii sociale, relatii de familie. Tema centrala este posesiunea pamantului dublata de tema iubirii. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas. Drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni. Descrierea initiala supusa veridicitatii prin detaliile poponimice. Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are rolul de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, si functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii. Arhitectura romanului sustine, la nivel macrotextual functia epica de interpretare. Romanul este alcatuit din doua parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole sunt: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta, Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul. Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se face prin alternanta iar succesiunea secventelor prin inlantuire. La nivel microtextual, functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnica contrapunctului. In roman exista secvennte narative semnificative pentru destinul personajelor. Actiunea romanului incepe intro zu de duminica, in care locuitorii satului se afla la hora. In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul.

In centrul adunarii este grupul jucatorilor, descrierea jocului traditional. Cercul horei, centru al lumii satului, este o desctusare dionisiaca de energii. Rolul horei in viata comunitatii satesti este aceea de a-i asigura coeziunea si de a intemeia noi familii. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana, desi o place pe Florica marcheaza inceputul conflictului.. Venirea lui Vasile Baciu ( tatal Anei) la hora si confruntarea verbala cu Ion constituie intriga. Conflictul central din roman este lupa pentru pamant in satul traditional. Conflictul exterior, social, intre Ion si Vasile Baciu este dublat de conflictul interior ( intre glasul pamantului si glasul iubirii ). se poate vorbi si de conflitce secundare, intre Ion si Simion Butonoiu. Dincolo de aceste aspecte se poate vorbi si de conflictul tragic dintre om si pamant. Dorind sa obtina mai repede pamant, ion ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa acdepte casatoria. Deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura iar averea lui Ion revine bisericii. In celalalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in at este defaborabila invatatorului. Dincolo de destinele individuale, romanul prezinta aspecte monografice ale satului romanesc ( traditii din viata omului: nuna botezul inmormantarea ), obiceiuri de Craciun, relatii de familie si socialeconomice, hora, portul, gura satului. Caracterul epopeic si de fresca al romanului este dat de numarul mare de personaje. Ion este personajul principal, un personaj monumental, realizat prin tehnica basoreliefului. Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente e incordare, prezentand relatiile dintre ele ( caracterizare indirecta ).Fiind omniscient si omniprezent, naratorul realizeaza portretul personajelor ( caracterizare directa ) Naratiuna la persoana a III-a, obiectivitatea naratorului se realizeaza intrun stil neutru, impersonal. Stilul direct alterneaza cu stilul indirect, in caracterizare fiind utilizat si stilul indirect liber. Se observa autenticitatea limbajului regional ( limbaj ardelenesc ) si utilizarea registrelor lexicale diverse in limbajul personajelor in functie de conditia sociala.. Se observa diversitatea procedeelor artistice utilizate pentru plasticizarea ideilor. Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi: specificul relatiei narator personaj, obiectivitatea naratorului omniscient, utilizarea naratiunii la persoana a III-a, viziunea dindarat, verorimilul intamplarilor.