De la inceput exista diferenta intre crestinism occidental si oriental, adica ortodox. Pe baza taramului diferit.

Roma, pe urma, s-a barbarizat. Dar nu uitam si in timpul straluciri sale reprezentase, in sens spiritual, o scadere fata de cultura greaca. Pe urma, Roma a fost dominat de spiritul barbar. Care spirit nu a fost crestinizat, adevarat niciodata. Jung afirma ca occidentul nu s-a crestinizat niciodata pana la strafundul sufletului - pe urma asta nici maghiari, cum scrie Hamvas Bla, au preluat institutia numai. Foarte interesant scrie Jung, ca a fost fortat introdus din exterior crestinismul, la occident, care altfel era in interior, s-a ascuns acolo. Un psiholog jungian maghiar face o afirmatie interesanta. El zice, ca popoarele ortodoxe au asimilat la inconstientul lor colectiv crestinismul, ceea ce nu sa facut la maghiari, era introdus fortat, impotriva inconstientului colectiv national, altfel cum s-a facut la occident. Bizantul s-a nascut, ortodoxia s-a nascut la un taram diferit fata de occident, pe un taram al experientei mistice. Bine putem sa zicem, ca pe urma si crestinismul occidental are mistica. Dar foarte putin pot sa fac diferenta intre mistica si care reprezinta mistica filozofica numai, de tip Eckhart. Adica intre mistica traita si intre mistica asa zisa filozofica de tip grecesc Platonician, care totus ramana pe suprafetelor notiuni mistice. Omul care nu poate sa-si faca diferenta asta, considera pe Toma de Aqino, asa de mistic in adancimea sufletului sau, decat Sfanti Grigore de Nyssa. Adica ramana la nivelul notiunilor. Mai precis astia nu simt in sufletul lor diferenta intre mistica si care reprezinta mistica filozofica numai. La ei are toate misticile inacelasi caracter, vad inacelasi spirit manifestand in toate misticile. Dar ei fac pe baza unei preconcepti Guenoniene si nu pe baza trairi. Au cunostinte mistice, dar nu si traire mistica autentica. Ei percepi numai cu mintea pe baza notiunilor si nu simt ca spiritul in notiune, in chipul mistic, deja nu exista. Multe lucruri mistice au trait maideparte in occident, dar lipsea din ele spiritul viu. Omul care nu se simte asta, se inseala cu litera. Iisus spunea ca nu este destul ca sa spui numele lui Dumnezu. Pentru ce fac asa de mare ocolire. Toate se naste, toate experienta religioasa autentica se naste din taramul mistic, care la occident era cam totdeauan problematic. Ce este autentic a baut din izvorul parintilor greci. Problema occidentalior, catolicilor de azi, la monahi, care au un fel de raportare al parinti pustiei, la parinti greci, ca cate odata la ei, parca nu exista la nivelul afirmatiei, nu pot sa-si faca diferenta intre afirmatiile lui Aristotel si parinti greci, au amandou, inacelasi valoare spirituala, numai pe baza literei, ei multe ori nu pot depasi litera. Imposibilitatea de a depasi litera este materialism. Materialismul incepe cu rationalismul Aristotelic, dar pentru foarte multi, aparenta afirmatiilor sale, "mistice" devine inseletoare. Barbaria consta in materialism. Rationalitatea dreptului, era important la Roma. Asta inseamna, ca barbari au mers la un taram comun cu a lor, la intrun taram deja barbar. Roma a avut numai civilizatia materiei. Daca am inceput cu mistica, trebuie si continuam acolo. Problema totdeauna reprezinta pierderea scopului. Scopul crestinismului autentic, este indumnezeirea si unirea cu Dumenzeu. Scop pe care a uitat occidentul, sau numai partial s-a raportat la el. Daca ne uitam, numai de punctul devedere al istoriei religiilor, religia inseamna dupa notiunea religio religere si reintegrare, relegare la origine, la Dumnezeu - si nu o relatie juridica cu Dumnezu, un bun comportament al omului-copil fata de Dumnezu-tata. Indumnezeirea ortodoxiei se corespunde si cu afirmatia stiintei. Bine, nu este nevoit ortodoxia ca sa justifice stiinta, ca ceva mai presus, daca ar fi asa era mare bai. Succesul lui Plesu cu parabolele lui Iisus aicea are radacinile, simt nevoiti, anumiti monah ortodocsi, de o justificare filozofica laica, considerat mai inalta, si asta e bai. Numai am vrut sa arat si prin stiinta ca scopul crestinismului ortodox este fondat si in alte puncte devedere. Nu degeaba am ajuns la cuvantul de reintegrare. E vorba de a deveni integru, care este mai

mult realizarea Domnului prin energiile sale nencreate, ca prin asta face ca omul nu sa fie supus regulilor, sa fie eliberat de reguli, pentru liberatatea trairi. Numai Dumnezeu poate sasi suspenda regulile, nu si omul, daca face se distruge pe sine. Adica este vorba de a deveni integru in sensul asta. Daca omul nu realizeaza integritatea s-a prin, in Dumnezu, este nevoit sa compenseze din, in exterior. Normal, tot ramana cu setea de integritate, si daca uita scopul. Iisus vorbeste de imparatia cerurilor. Cunoastem si Ierusalimul ceresc ca chip transcendent. Imparatia inseamna, reprezinta o totalitate, este semnul intregului. Ce trebuie realizat in om cu ajutorul Domnului, pe baza ontologicului sau comun cu om. Daca nu face omul, semnele transcendentei se materializeaza in afara omului, in formele sale numai materiale. Imparatia se realizeaza pe plan material numai, forma s-a secularizata, nu uitam ca orice secularizare incepe in sanul religiei, nu in exterior, si se continua in exterior, asa s-a inceput secularismul, la Aristotel, continuat de Toma de Aqino, ca notiunile sale au devenit numai in aparenta mistice, si prin protestantism am ajuns la secularismul modern, ateu. Imparatia cerurilor, nu fiind realizat in interior, asa devine un expansionism exterior, intro forma secularizata. Spiritul Romei era expansionismul imparatiei. Bogatia, imensitatea imparatiei, reprezinta un chip numai material, exterior al integritati, totalitati. Din cauza asta este inseletor. Pe baza psihologiei jungiene putem sa zicem, ca este vorba de proiectie a valorilor interiorului, care nu sant traite mod autentic in interiorul omului. Pe baza asta putem sa zicem ca omul este dominat de inconstient, este vorba de dominarea omului de catre un arhetip. Dar e mai bine daca zicem, ca in fondul imensitati si expansionismului, se lucreaza o sete a lui Dumenzu, care ramana totus inconstient. Iisus vorebste de nestiutori. In biserica crestina, care este reprezentat de Roma se continua, expansionismul pagan, materialist al Romei pagana. Este miscat de paganism. Si Roma nu a ranuntat de expansionismul pagan, numai a spiritualizat, nu face prin sange, arme, face prin ecumenism. Cruciadele se incadreaza in expansionismul pagan, nimic nu era crestin in ele. Barbari au aparut in Europa tot prin expansionism. Doua spirite expansioniste cel barbar si cel romanic au intalnit. In Roma crestina cele doua sau unit. De la Socrate incepand, occidentul, reprezinta o cadere spiriutala continuu, adica este in criza spirituala. Mintile teoretice, care raman pe nivelul literei gasesc multe lucruri mistice in occident, pe care ei le consider la inacelasi grad de misticitate, cu misticile autentice. Problema ce este. Simtirea sufletului, la ei nu exista, cu care poate sa-si percepe din interior ce este mistic si ce nu. Lipseste Duhul, iluminarea lui, care depaseste teoreticul. Si teoreticul este expansionist. Vede in tot pe inacelasi. Dar vederea asta este si semnul lenei spiriutale. Numai teoreticul Guenonian poate sa-si puna la inacelasi plan pe crucea cu cruciadele. Corectitudinea razboiului este o mascarada a farizeismului teoretic, ca farizeismul totdeauna este si un bun teoretician, un argumentator bun, al corectitudini. Corectitudinea etica ale cavalerilor cruciati, cu care sau canalizat sangerozitatea razboiului, se continua in rachetele de precizie ale americanilor. Dar inainte mod corect, crestini occidentali, au facut niste cruciade, pe urma carora putem vorbi si de holocaustul indienilor din America. Cruciadele Romei nu sau terminat, expansionismul lor se continua in globalism, in capitalul nemilos. Crestinismul occidental, era si este un mediator bun, al expansionismului Romei pagane si barbarismului pagana. PS. La foarte multi destul sa fie afirmat la nivelul literei ceva mistic si este considerat mistica. Astia nu sant constienti, ca au cunostinte teoretice si nu si mistice, care ar fi capabil ca sa-si faca diferenta, intre teorie si mistica autentica. La Dausen am vazut, ca la el Kant si Vedele din India, in anumite puncte devedere are inacelasi grad de misticitate. Sau catolicul Leloup,

care a avut experienta si la Athos, dar la el Aristotel, anumite afirmatii ale sale, are inacelasi grad de mistica. Foarte usor, ca sa reduci, pe urma lui Guenon la anumite puncte comune toate misticile, numai pe baza aparentei exterioare, uitand faptul ca totul are la baza trairea. Dar in ziua teoreticului, este la moda, ca din punctele comune ale misticilor, ca sa fie facut un salam gustos din toate misticile. Pentru constiinta teoretica semnele comune in exterior reprezinta ceva inacelasi. Dar numai Duhul cunoaste adancimile, el poate sasi faca diferentieri, adica omul cu Duh. "Fenomen extrem de complex", scrie un domn despre cruciade, pe care nu se poate explica prin clisee scrie el. Si asta este o clisee, slogan, complexitatea fenomenului. Accentuarea complexitati fenomenelor, este fenomenul minti imprastiate a omului modern. Care are o mare prapastie intre suflet si minte, constiinta. Indumnezeirea, la inceput, prapastia asta vrea sa elimine. Sa zicem asa, problema catolicului este foarte simplu, nu ia in considerare un fapt cel mai important in viata omului, care trebuie sa fie rezolvat, unirea minti cu inima. Asa am ajuns la omul modern, care sufera de prapastia intre gandire si suflet. Totul se porneste deaicea. Ca omul care nu simte sufletul, imensitatea lui in Dumnezeu, cauta satos, imensitatea in exterior si devine expansionist. Gandirea autentica cauta radacinile, inacelasi, la toate problemele, se concentreaza toate oproblemele la inacelasi sursa, cere unicitatea fiintei si a lui Dumenzeu Treimic, si nu adanceste problema prin imprastierea problematizari, prin compelexitate, pana cand esenta problemei dispare. Problema este imprastierea minti, prin asta devine omul expansionist, intra in capcana imensitati exterioare. Restul e consecinta numai. Din radacina problemelor vazi adevarat problema. Adica ce este cauza si ce este consecinta. Omul modern, care poarta in sine mod tragic parapastia intre gandire si suflet, vede totul invers, consecinta devine cauza. Cauza adevarata este prapastia intre om si Dumnezeu. Asa de simplu este totul, restul este consecinta numai. Daca Dumnezeu este radacina fiintei, deacolo trebuie problematizat totul, si nu de compelexitatea inventiva a omului modern. Complexitatea este inventia omului modern, indepartat de Dumenzeu. Fara radacini, compexitatea se creste tot, pana cand omul dispare in el. Fenomenul extrem de complex este inventia omului bolnav sufleteste, ca s-a imprastiat mintea sa fara Dumenzeu. Am observat mai demult cliseul compelexitati in comentari si am observat, parca despre altceva este vorba in situatiile de genul asta. Cine vine cu cliseeul asta, vrea sa arata fata de alti, mai presus. Vrea sa arata prin accentuarea compexitati, ca el este mai serios, mai constiincios, nu ca alti cu clisee. Nu stiu daca nu cumva este de vorba de o dominare ascunsa sub pretextul compelexitati. Daca este asa e mai rau, ca asta nare nimic comun cu cruciadele, le foloseste ca pretext, si ca pretext nici atata comun nare cu cruciadele, ca cliseele, condamnate ca clisee. Omul trebuie sa fie constient despre ce vorbeste, ca Iisus vorbea despre om care nu este constient ce vorbeste. Daca e vorba de dominare sub pretextul complexitati, putem vorbi de inacelasi problema, ca in cazul cruciadelor, de dominare, aicea este punctul comun, complexitatea cu cruciadele. Fenomenul extrem de complex, reprezinta cantitativul. Cantitativul este materialul. Pe baza cantitativului, traim iluzia, daca avem cat mai multe informati, santem mai aproape de adevar. Adica adevarul reprezinta ceva cantitativ, adica material. Dupa un timp, decand simpatizez ortodoxia si am inceput ca sa preocup teme ortodoxe si sant atent cum este vizat ortodoxia de alta parte, vad ca este ocolit de foarte multi care sant in cautare, ca ceva nesemnificativ. Dar nu numai si de ganditori mari parca ocolesc. Jung vhiar vorbeste cu depreciere fata de ortodoxie, in comparatie cu islam. Bine sant care descopera ortodoxia si trec la ortodoxie. Dar eu vorbesc in ansamblu, ca nemultumiti crestinismului

occidentali, se indreapta spre religiile orientale. Si dupa mine, problema este ca nu se multumesc cu somplitatea, in sens pozitiv, ale ortodoxiei. N-a devenit un fenomen complex, ca budhismul de pilda. Dar fenomenul complexitati reprezinta o epuizare a spiritului sustinator, o inbatranire, ca Adevarul totdeauna va fi ceva revelat, o viziune in ansamblu, care in radacina s-a este simplu, ca orice viziune. La adevar ajungem prin viziune, care este simplu si nu prin compelexitate materiala. Ortodoxia chiar ofera, inca o viziune in ansamblu, revelat, neepuizat, care inca nu este supus epuizari complexitati. Adevarati cautator sant deschis viziuni simple ale Revelatului. Ca a cauta complexul, reprezinta ceva siesi, care este si inchis, fata de simplitatea Revelatului. Putin isi cauta sincer, din cauza asta ajung, pentru distractia minti lor, la complexitate. Si aicea este avantajul ortodoxiei ca ofera lumi ceva neepuizat spiritual, fata de orient epuizat, prin complexitate. In mitul Atlantidei, care scufundase in mare, ce a scufundat cu insula, era o cultura inalta, sa zicem complexa. Insula poate sa-si reprezinta constiinta umana, care s-a scufundat in inconstientul mari, in inconstientul colectiv, pe urma greutati materiale ale complexitati. Exista pericolul la complexitate ca sa fie inghitit de inconstient, adica pe urma tot acolo ajunge. Ortodoxia este ferit de pericolul asta.