Dr.

Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

BIOCHIMIE curs IV
PROTEINE. GLUCIDE. LIPIDE. Cuprins:
Proteine purificare si caracterizare...............................................................3 Comportarea proteinelor in solutii................................................................3 Procedee de separare bazate pe masa moleculara...................................3 Procedee de separare bazate pe diferenta de solubilitate.........................4 Procedee de separare bazate pe incarcarea electrica...............................4 Separarea proteinelor prin adsorbtie selectiva..........................................5 Separari bazate pe specificitatea de ligand: cromatografia de afinitate....5 Purificarea proteinelor..................................................................................6 Masa moleculara...........................................................................................6 Enzime.............................................................................................................6 Denumirea si clasificarea enzimelor.............................................................6 Co-factori enzimatici.....................................................................................7 Efectul pH-ului asupra activitatii enzimatice.................................................7 Efectul temperaturii asupra reactiilor enzimatice.........................................8 Inhibitia enzimelor........................................................................................8 Inhibitia competitiva..................................................................................8 Inhibitia incompetitiva................................................................................8 Inhibitia necompetitiva..............................................................................8 Inhibitia ireversibila....................................................................................9 Analiza cantitativa a activitatii enzimatice...................................................9 Specificitatea de substrat a enzimelor..........................................................9 Reactiile catalitice.........................................................................................9 Enzime allosterice. Enzime reglatoare. Izoenzime......................................10 Glucidele........................................................................................................10 Monozaharidele...........................................................................................11 Dizaharidele................................................................................................13 Trizaharidele...............................................................................................14 Polizaharide.................................................................................................14 Polizaharide de rezerva............................................................................14 Polizaharide de structura.........................................................................16 Lipide, lipoproteine, membrane.....................................................................19 Clasificarea lipidelor....................................................................................19 Acizii grasi...................................................................................................19 Acizii grasi esentiali..................................................................................21

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Proprietatile fizice si chimice ale acizilor grasi.........................................21 Trigliceride (triacilgliceroli).........................................................................22 Proprietatile trigliceridelor.......................................................................23 Glicozildiacilglicerolii................................................................................23 Fosfogliceridele...........................................................................................23 Proprietatile fosfolipidelor...........................................................................24 Sfingolipidele..............................................................................................25 Sfingomieline...........................................................................................25 Glicosfingolipide neutre...........................................................................26 Glicosfingolipide acide gangliozide........................................................26 Functiile glicosfingolipidelor.....................................................................27 Ceruri..........................................................................................................27 Lipide simple nesaponificabile..................................................................27 Terpenele.................................................................................................27 Steroizii....................................................................................................28 Prostaglandine............................................................................................30 Micele, monostraturi si dublu straturi lipidice.............................................30 Sistemele lipoproteice.................................................................................31 Lipoproteine de transport din plasma sangvina.......................................31

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Proteine purificare si caracterizare

In capitolul de fata vom descrie principiile fizice care stau la baza tehnicilor de separare a proteinelor, strategia utilizata n purificarea lor si unele metode de determinare a masei moleculare.

Comportarea proteinelor in solutii

Vom discuta cum diferitele proprietati caracteristice proteinelor globulare in solutii pot fi utilizate pentru separarea amestecurilor de proteine in functie de urmatorii factori: 1. masa moleculara 2. solubilitate 3. incarcare electrica 4. caracteristici de adsorbtie 5. afinitate pentru alte molecule

Procedee de separare bazate pe masa moleculara

Dializa si ultrafiltrarea Filtrarea prin dializa se utilizeaza o membrana semipermeabila care retine moleculele de proteina i lasa sa treaca moleculele mici dizolvate sau moleculele de apa. Ultrafiltrarea acelasi principiu ca la dializa dar se adauga presiunea centrifuga. Membrana semipermeabila celofan sau alte tipuri de materiale sintetice. Centrifugarea in gradient de densitate Este un peocedeu utilizat nu numai pentru separarea proteinelor ci si a altor tipuri de macromolecule, organite celulare sau virusuri. Mod de realizare: se prepara un gradient continuu de densitate pentru o solutie de zaharoza (la gura eprubetei zaharoza 20% -> la fundul eprubetei zaharoza 60%); amestecul de macromolecule este depus deasupra solutiei de zaharoza; centrifugare la viteza mare de rotatie; localizarea benzilor proteice optic sau prin inghetarea tubului si taierea unor felii subtiri. Analiza proteinelor Cromatografia de excludere moleculara Mai este cunoscuta ca gel-filtrare sau cromatografie de cernere moleculara.

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Amestecul de proteine este lasat sa treaca datorita fortei gravitationale printr-o coloana incarcata cu material polimeric inert, puternic hidratat; proteinele mici vor fi intarziate in coloana, iar cele mari trec rapid prin ea deoarece nu pot intra in particulele de polimer hidratate.

Procedee de separare bazate pe diferenta de solubilitate

Proteinele din solutii prezinta modificari in functie de: pH tarie ionica proprietati dielectrice ale solventului temperatura

Precipitarea izoelectrica Solubilitatea proteinelor globulare este influentata de pH-ul sistemului. pH-ul la care o proteina este cel mai putin solubila este pH-ul sau izoelectric = pH-ul la care molecula nu are incarcare electrica si nu se deplaseaza intrun camp electric. Cand pH-ul unui amestec de proteine este adus la Ph-ul izoelectric al uneia din componente, cea mai mare parte/toata aceasta componenta va precipita, lasand in solutie proteinele cu pH izoelectric deasupra/sub acel pH. Salifierea proteinelor In concentratii mici, sarurile cresc solubilitatea proteinelor globulare, fenomen numit salting-in. Dar, pe masura ce taria ionica a sarurilor creste, proteinele precipita, fenomen numit salting-out. Fractionarea cu solventi Adaugarea unor solventi organici neutri, miscibili cu apa, in special etanolul si acetona, scade solubilitatea in apa a celor mai multe proteine globulare, asa incat acestea precipita in solutie. Amestecurile de proteine pot fi separate pe baza diferentelor cantitative ale solubilitatii lor in amestecuri reci de etanol-apa sau acetona-apa.

Procedee de separare bazate pe incarcarea electrica

Separarea proteinelor pe baza incarcarii lor electrice depinde in cele din urma de proprietatile lor acido-bazice, care sunt dependente de numarul si tipul grupelor R ionizabile din lanturile polipeptidice. Proprietatile acidobazice rezida din componenta diferita in aminoacizi a proteinelor. Aceasta metoda este utilizata in electroforeza proteinelor si cromatografia de schimb ionic. Metode electroforetice Tipuri de electroforeza:

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Electroforeza in faza libera utilizeaza urmatorul principiu: mobilitatea a unei molecule de proteina intr-un camp electric, exprimata in cm2/volt x secunda, este data de raportul dintre viteza de migrare, v (cm/sec) si marimea campului electric, E (volti/cm): = v/E. Proteinele migreaza intr-un camp electric mult mai incet decat Na+ i Cldeoarece ele au un raport sarcina/masa mult mai mic. In solutia cu pH la care majoritatea proteinelor au aceeasi incarcare, dar mobilitate diferita se trece curentul electric. Astfel, pe masura ce moleculele proteice incarcate negativ se deplaseaza spre anod, ele migreaza in solutia tampon formand un front sau o limita de saparare modificand indicele de refractie al solutiei tampon. Electroforeza de zona este mai simpla; are o rezolutie mai buna si necesita probe mai mici; in aceasta metoda solutia apoasa proteica este imobilizata pe o matrice sau un suport solid (hartie de filtru sau benzi de acetat de celuloza); procesul de electroforeza este lasat sa continue pana cand majoritatea componentelor proteice se separa in zona distincte; pozitia si cantitatea proteinelor in zonele separate sunt apreciate aplicand un colorant pentru proteine; densitatea culorii este direct proportionala cu cantitatea de proteina si poate fi stabilita cu ajutorul unui densitometru. o Exista si varianta in care suportul solid are proprietatea sa intarzie migrarea proteinelor functie de masa lor moleculara. Disc electroforeza amestecul de proteine este supus unui camp electric intr-un suport de gel care le intarzie diferentiat migrarea. Focusarea izoelectrica/electrofocusarea amestecul de proteine este supus unui camp electric, intr-o suport de gel in care in prealabil a fost generat un gradient de pH. Fiecare proteina migreaza spre si este focusatain acea portiune a gradientului de pH in care pH-ul este egal cu pH-ul sau izoelectric, formand o banda stationara.

Cromatografia de schimb ionic Utilizeaza caracterul acido-bazic al proteinelor.

Separarea proteinelor prin adsorbtie selectiva

Proteinele pot fi adsorbite pe, si eluate selectiv de pe, coloane cu materiale relativ inerte, foarte fin divizate, cu o suprafata totala foarte mare comparativ cu marimea particulelor. Adsorbantul cel mai des utilizat este hidroxiapatita, mineral gasit si in oase.

Separari bazate pe specificitatea de ligand: cromatografia de afinitate

Aceasta metoda se bazeaza pe o proprietate a unor proteine de legare specifica, necovalenta, a unei alte molecule numite ligand.

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Cromatografia de afinitate este folosita nu numai pentru izolarea enzimelor, ci si a moleculelor de receptori din membranele celulare care leaga specific hormonii.

Purificarea proteinelor
Purificarea proteinelor implica: Posibilitatea aplicarii unei metode specifice de determinare O metoda de eliberare a proteinei din celula Extragerea proteinei din organitele celulare daca este necesar Utilizarea unei secvente de diferite procedee de fractionare pana la atingerea unei activati specifice maxime si constante a proteinei si pana la obtinerea omogenitatii, care se stabileste prin criterii fizicochimice ca electroforeza in gel sau focusarea izoelectrica.

Masa moleculara
Masa moleculara a unei proteine poate fi determinata din datele privind compozitia ei chimica, din masurarile de presiune osmotica, de viteza sau echilibru de sedimentare sau prin cromatografia de excludere moleculara. Lanturile polipeptidice care constituie subunitati ale proteinelor pot fi separate intre ele si masa lor moleculara poate fi determinata prin electroforeza in gel, in prezenta unor detergenti.

Enzime
Enzimele sunt proteine specializate in cataliza reactiilor biologice.

Denumirea si clasificarea enzimelor

Multe enzime au denumite au fost denumite prin adaugarea sufixului aza la numele substratului (molecula asupra careia isi exercita enzima actiunea ei catalitica). Exemplu: - Ureaza caralizeaza hidroliza ureei in amoniac si CO2 - Arginaza catalizeaza hidroliza argininei in ornitina si uree - Fosfataza hidroliza esterilor acidului fosforic Datorita problemelor de denumire aparute s-a adoptat un nou sistem care imparte enzimele in 6 clase mari si in subgrupe, in functie de tipul de reactie catalizata. Astfel fiecare enzima are o denumire comuna denumire sistematica care indica tipul de reactie catalizata si un numar de clasificare, utilizat pentru identificarea corecta si singura a unei enzime.

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Exemplu: ATP + creatina <=> ADP + fosfocreatina Denumirea comuna pentru enzima care catalizeaza reactia de mai sus este creatinkinaza, denumirea sistematica referitoare la reactia catalizata este ATP creatin fosfotrasnferaza, numarul sau de clasificare este EC 2,7,3,2 EC = Enzyme Commision, 2 = denumirea clasei transferaze, 7 = subclasa fosfotransferaze, 3 = sub-subclasa fosfotransferaze cu o grupare acceptoare continand azot, 2 = indica creatin kinaza. Cele 6 mari clase de enzime sunt: 1. Oxido-reductaze reactii de oxido-reducere 2. Transferaze transfera grupari functionale 3. Hidrolaze reactii de hidroliza 4. Liaze aditie la dubla legatura 5. Izomeraze reactii de izomerizare 6. Ligaze formare de legaturi cu scindare de ATP

Co-factori enzimatici
Activitatea unor enzime depinde numai de structura lor ca proteine, in timp ce alte enzime au nevoie de una sau mai multe componente neproteice cofactori. Proteinele care au nevoie de cofactor pentru a deveni active sunt denumite apoenzima. Cofactorul poate fi un: - Ion metalic exemplu: alcool dehidrogenaza are cofactor Zn2+, peroxidaza are cofactor Fe2+ sau Fe3+, etc. Enzimele care utilizeaza un ion metalic pe post de cofactor se numesc metaloenzime. - Molecula organica coenzima. Fiecare co-enzima are in structura sa o molecula de vitamina. Ele functioneaza ca transportori intermediari in toate reactiile chimice. In cazurile in care coenzima este foarte strans legata de molecula de enzima aceasta primeste denumirea de grupare prostetica. - Sau ambele de mai sus. Complexul enzima-cofactor (catalitic activ) se numeste holoenzima.

Efectul pH-ului asupra activitatii enzimatice

Cele mai multe enzime au un pH caracteristic la care activitatea lor este maxima, la alte valori ale pH-ului activitatea fiind diminuata. Relatia dintre pH si activitatea enzimei depinde de proprietatile acido-bazice ale acesteia si a substratului. pH-ul optim al unei enzime nu este neaparat identic cu pH-ul mediului sau normal, intracelular, ceea ce sugereaza ca

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV relatia pH-activitate a unei enzime poate fi factor de control al activitatii sale intracelulare.

Efectul temperaturii asupra reactiilor enzimatice

Viteza reactiilor catalizate creste cu temperatura la fel ca majoritatea reactiilor chimice, pe un interval de temperatura in care enzima este stabila si isi pastreaza intreaga activitate. Viteza celor mai multe reactii enzimatice aproape ca se dubleaza la fiecare crestere a temperaturii cu 10 grade Celsius. Daca temperatura creste peste intervalul optim proteinele se denatureaza si isi pierd functia. De obicei temperatura de denaturare proteica este de 55 60 grade Celsius, dar exista si proteine care se denatureaza la temperaturi mai mari de 85 de grade Celsius (apartin unor bacterii care traiesc in izvoare termice). Unele enzime isi pierd capacitatea de actiune atunci cand sunt incalzite, dar si-o recapata daca sunt racite.

Inhibitia enzimelor
Dupa efectele inhibitorului asupra cineticii de reactie a enzimei exista 3 tipuri de inhibitie: - Competitiva - Incompetitiva - Necompetitiva

Inhibitia competitiva
Caracteristic acestui tip de inhibitie este faptul ca inhibitorul se poate combina cu enzima libera concurand cu substratul normal pentru legarea la locul activ. Un inhibitor competitiv reactioneazareversibil cu enzima pentru a forma un complex enzima-inhibitor analog cu complexul enzima-substrat.

Inhibitia incompetitiva
Inhibitorul nu se combina cu enzima libera si nu afecteaza reactia acesteia cu substratul. El se combina cu complexul enzima-substrat rezultand un complex enzima-substrat-inhibitor care este inactiv.

Inhibitia necompetitiva
Inhibitorul necompetitiv se poate combina atat cu enzima, cat si cu substratul acesteia, interferand actiunea ambelor. Inhibitorul necompetitiv se leaga de enzima in alt loc decat cel activ modificandu-i proprietatile (complexul enzima-substrat nu se mai realizeaza cu aceeasi viteza la fel ca si descompunerea acestuia).

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Inhibitia ireversibila
Inhibitia ireversibila se produce atunci cand sunt tratate enzimele cu agenti care pot sa modifice covalent sau permanent o grupare functionala necesara pentru cataliza.

Analiza cantitativa a activitatii enzimatice

Cantitatea de enzima dintr-o solutie sau extract tisular poate fi analizata in functie de efectul catalitic pe care il produce. Unitatile de activitate enzimatica este acea cantitate de enzime care produce transformarea a 1 micromol de substrat / min, la 25 de grade Celsius. Activitatea specifica este numarul de unitati enzimatice pe mg de proteina. Activitatea molara sau moleculara este numarul de molecule de substrat transformate intr-un minut de catre o singura molecula de enzima. Comisia de Enzime a elaborat o noua unitate de masura a activitatii enzimatice katal-ul, prescurtat kat si este definit ca acea cantitate de activitate enzimatica care transforma 1 mol x s-1 de substrat. Prin introducerea noii conventii de masurare, activitatea specifica se masoara in katali/kg de proteina, iar activitatea molara in katali/mol de enzima.

Specificitatea de substrat a enzimelor

Inca din 1894 s-a demonstrat faptul ca enzimele capabile sa hidrolizeze glicozidele pot distinge formele stereoizomere ale acestora si s-a enuntat principiul conform caruia molecula de substrat se potriveste cu situsul activ al enzimei ca lacatul cu cheia, pe baza unei relatii de complementaritate. Unele enzime au specificitate absoluta pentru un anumit substrat si nu vor actiona pe molecule asemanatoare, in timp ce altele vor ataca o clasa intreaga de substante care au aceeasi caracteristica structurala, cu viteze diferite in schimb.

Reactiile catalitice
Reactiile catalizate de enzime sunt de 108-1020 mai rapide decat cele necatalizate. Cea mai mare parte a cresterii vitezei de reactie este determinata de pozitionarea exacta a substratului in ceea ce priveste apropierea si orientarea fata de gruparea catalitica, astfel incat sa fie atinsa rapid starea de tranzitie. O crestere mai mica a vitezei de reactie este obtinuta in cazul unor enzime prin cataliza covalenta, in care complexul

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV enzima-substrat se formeaza si dispare rapid. Cresterea vitezei de reactie are loc si prin cataliza general-acida sau general bazica initiata de gruparile proton-donoare sau proton-acceptoare din situsul activ. De asemenea, schimbarile conformationale care se produc prin combinarea substratului cu enzima pot determina cresteri ale vitezei de reactie intr-un anumit grad.

Enzime allosterice. Enzime reglatoare. Izoenzime

Unele enzime sunt adaptate atat pentru functia catalitica, cat si pentru cea reglatoare. Enzimele allosterice sunt acele enzime care sunt inhibate de produsul final al reactiei chimice (feedback negativ). Aceste enzime sunt modulate prin legarea necovalenta a unor metaboliti specifici. Ele catalizeaza prima reactie a unei secvente multienzimatice, fiind inhibate prin legarea produsului finalde un reglator specific sau la situsul allosteric al moleculei enzimatice. Unele enzime allosterice sunt stimulate de modulatorul lor, care poate fi chiar substratul. Aproape toate enzimele allosterice au subunitati multiple, majoritatea fiind catalitice si reglatoare. Exista mai multe explicatii ale mecanismului reglarii allosterice. Modelul de simetrie sustine ca molecula de enzima poate exista doar in una din doua tipuri de conformatii, activa si inactiva; modelul secvential postuleaza ca subunitatile isi schimba conformatia secvential, nu simultan, astfel incat se obtin stari intermediare cu activitati catalitice diferite. O clasa de enzime reglatoare sufera, sub actiunea unor enzime, interconversii intre formele active si inactive, prin modificarea covalenta a unor grupari specifice din molecula enzimei. Unele enzime se gasesc in anumite specii sau celule in forme multiple numite izoenzime. Ele sunt codificate de gene diferite si sunt diferente in ceea ce priveste compozitia in aminoacizi si pH-ul izoelectric. De exemplu lactat dehidrogenaza are 5 izoenzime. Toate aceste izoenzime catalizeaza aceeasi reactie: Lactat + NAD+ <=> piruvat + NADH + H+ Multe din enzimele allosterice se gasesc sub forma a doua sau mai multor izoenzime care difera in ceea ce priveste sensibilitatea la modulatorii specifici. Exista si cazuri in care diferitele izoenzime sunt prezente in compartimente intracelulare diferite.

Glucidele
Hidratii de carbon/zaharurile sunt mai simplu definiti ca polihidroxialdehide, polihidroxicetone sau derivati ai acestora. Au formula empirica (CH2)n, ceea ce a sugerat, initial, ca era vorba de hidrati ai carbonului.

10

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Monozaharidele denumite simplu zaharuri sunt constituite dintr-o singura unitate polihidroxialdehidica / polihidroxicetonica. Cel mai raspandit monozaharid este cel cu 6 atomi de C D-glucoza de la care deriva o serie intreaga de monozaharide. D-glucoza reprezinta sursa energetica majora pentru cele mai multe organisme, cat si piatra de constructie a unor polizaharide, cum ar fi amidonul si celuloza. Oligozahareidele contin de la 2 10 unitati monozaharidice unite printre printr-o legatura glicozidica. Polizaharidele contin mai multe unitati monozaharidice unite in lanturi liniare sau ramificate. Multe din polizaharide contin un singur tip sau doua tipuri alternative de unitati monozaharidice. Polizaharidele au doua functii biologice majore: forma de stocare a energiei, elemente structurale. In biosfera exista, probabil mai multe glucide decat oricare alta materie organica si aceasta datorita abundentei din lumea plantelor a celor 2 polimeri ai D-glucozei, amidonul si celuloza. Amidonul este forma principala de stocare a energiei in cele mai multe plante, in timp ce celuloza este principalul component structural extracelular din peretii celulari rigizi ai tesuturilor fibroase si lemnoase din plante. Glicogenul, care are o structura asemanatoare cu amidonul, este principalul hidrant de carbon de rezerva la animale. Alte polizaharide sunt componente majore ale peretelui celular si a invelisurilor celulare moi din tesuturi.

Monozaharidele
Monozaharidele au formula empirica (CH2O)n, unde n = sau > 3. Lantul atomilor de carbon in monozaharidele obisnuite este neramificat si fiecare atim de carbon, cu exceptia unuia, contine o grupare hidroxil; atomul de carbon ce nu are grupare hidroxil contine un oxigen carbonilic cuprins intr-o legatura aldehidica sau cetonica.

glucoza

11

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Daca gruparea carbonil este la capatul lantului monozaharidul este un derivat aldehidic numit aldoza; daca gruparea este prezenta in oricare alta pozitie, monozaharidul este un derivat cetonic, numit cetoza.

Aldehida glicerica este o aldotrioza, iar dihidroxicetona este o cetotrioza. Exista si tretroze (4 C), pentoze (5 C), hexoze (6 C), heptoze (7C) si octoze (8C). Fiecare exista in doua serii, respectiv aldotetroze si cetotetroze, aldopentoze si cetopentoze, etc. In cadrul celor doua serii de monozaharide hexozele sunt cele mai raspandite. Monozaharidele sunt substante solide, cristaline, solubile in apa si insolubile in solventi nepolari. Multe din ele au gust dulce. Provin din plante prin procesul de fotosinteza. Cei mai importanti derivati ai monozaharidelor sunt: - Glicozidele aldopiranozidele reactioneaza cu alcooli in prezenta acizilor minerali formand alfa si beta glicozide. - N-glicozamine/N-glicozide aldozele si cetozele reactioneaza cu aminele in solutii de solventi adecvati cu obtinere de N-glicoamine sau N-glicozide. - Derivatii O-acilati si O-metilati - Osazonele - Poliolii / Alcoolii polihidroxici exemplu: glicerol component important al lipidelor si ciclohexanulhexahidroxilat = inozitolul. - Derivatii acizi ai monozaharidelor - Fosfoglucide derivati fosforilati ai monozaharidelor ce se gasesc in toate celulele organismelor, fiind intermediari importanti ai metabolismului glucidic. - Dezoxiglucide - Aminoglucide cele mai raspandite D-glucozamina (intra in componenta polizaharidelor vertebratelor, componenta a chitinei), D-

12

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV galactozamina (intra in componenta glicolipidelor si a poliglucidului din cartilagii, condroitin sulfatul). Acidul muramic si acidul neuraminic intra in structura peretelui bacterial si al celulelor animalelor superioare.

Dizaharidele
Sunt biomolecule formate din doua monozaharide legate printr-o legatura glicozidica. Cele mai cunoscute dizaharide sunt maltoza, lactoza si zaharoza. Maltoza este produsul intermediar al actiuni amilazelor asupra amidonului si contine doua resturi de glucoza.

maltoza Alte dizaharide care contin doua resturi de D-glucoza sunt celobioza si gentiobioza. Lactoza este un diglucid care se gaseste doar in lapte. Prin hidroliza ei se obtin D-glucoza si D-galactoza.

lactoza Zaharoza/zaharul de trestie este un dizaharid format din glucoza si fructoza. Este foarte raspandit in lumea plantelor.

13

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Tetrahaloza este compusa din 2 resturi de D-glucoza si intra in componenta hemolimfei unor insecte.

Trizaharidele
Dintre acestea enumeram rafinoza ce se gaseste din abundenta in sfecla de zahar si alte plante superioare, melezitoza ce se gaseste in seva unor conifere.

Polizaharide
Polizaharidele, prin hidroliza totala, acida sau enzimatica, produc monozaharide si/sau derivati monizaharidici simpli. Unitatea monozaharidica predominanta a polizaharidelor este D-glucoza, dar exista si polizaharide cu D-manoza, D-fructoza, D si L-galactoza, D-xiloza si D-arabinoza. Polizaharidele (glicani) se deosebesc in ceea ce priveste repetitivitatea unitatilor monozaharidice, lungimea lantului si gradul de ramificare.. Clasificare: - Homopolizaharide care contin un singur tip de polimer exemplu: amidon; - Heteropolizaharide care contin doua sau mai multe subunitati diferite exemplu: acidul hialuronic.

Polizaharide de rezerva

14

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Cel mai raspandit polizaharid de rezerva este amidonul la regnul vegetal. La regnul animal, este glicogenul, depozitat sub forma unor granule mari in citoplasma celulara. Amidonul Este alcatuit din alfa-amiloza si amilopectina.

Amiloza nu este cu adevarat solubila in apa, dar formeaza micelii hidratate. Lantul este polidispers si variaza in ceea ce priveste masa moleculara de la cateva mii la 500000. Amilopectina este foarte ramificata si contine 24-30 resturi de glucoza, functie de specie. Componentii majori ai amidonului pot fi hidrolizati enzimatic in doua moduri: - De catre alfa-amilaza prezenta in saliva si sucul pancreatic; rezulta un amestec de glucoza si maltoza libere; - De catre beta-amilaza care se gaseste in malt; rezulta numai maltoza. Alfa si beta-amilazele actioneaza si asupra amilopectinelor. Glicogenul Este principalul polizaharid de rezerva din celulele animale, corespondentul amidonului din plante. Se gaseste in cantitate mare in ficat (10% din greutatea acestuia) si in muschii scheletici (1-2%). Ca si amilopectina, glicogenul este un polizaharid format din molecule de glucoza.

15

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

glicogen Alte polizaharide de rezerva Dextranul polizaharid format din D-glucoza. Fructanii homopolizaharide format din unitati de D-fructoza. Inulina formata din unitati de D-fructoza. Mananii homopolizaharide formate din manoza. Xilani si arabinani continuti in plante.

Polizaharide de structura
Multe polizaharide servesc ca elemente de structura a peretilor si invelisurilor celulare, ale spatiului intracelular si ale tesutului conjunctiv, carora le confera forma, elasticitatea/rigiditatea, protectie si suport pentru organismele unicelulare. Polizaharidele sunt componente majore ale exoscheletului unor nevertebrate (chitina). Peretii si invelisurile celulare nu au rol numai in mentinerea structurii tesuturilor, dar contin si situsuri specifice de recunoastere celula-celula, importante in morfogeneza tesuturilor si organelor. Contin elemente de protectie importante, cum ar fi Ac de pe suprafata celulei din tesuturile nevertebratelor. Peretii celulari ai plantelor Deoarece celulele plantelor trebuie sa reziste la marea diferenta de presiune osmotica dintre compartimentele extra si intracelulare, ele au nevoie de pereti celulari rigizi. La plantele superioare si arbori, peretii celulari contribuie nu numai la rezistenta fizica si rigiditatea tulpinii, frunzelor si tesuturilor radacinii, ci si la sustinerea unei mari greutati. In lumea plantelor, cel mai raspandit polizaharid structural este celuloza, un polimer liniar, format din unitati de D-glucoza. Celuloza este componentul major din lemn si hartie; bumbacul este aproape celuloza pura. Ea se gaseste si la unele nevertebrate mici. Este un polimer aproape in intregime extracelular.

16

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

fibre de celuloza In lumea plantelor, fibrele de celuloza impachetate dens inconjura celula in aranjamente paralele regulate, in straturi care se incruciseaza. Aceste fibre sunt cimentate intr-o matrice formata din alti 3 polimeri: hemiceluloza, pectina si extensina. Alte polizaharide din structura peretelui celular sau componente structurale ale plantelor sunt: agarul din alge care contine resturi de D si Lgalactoza, acidul alginic din alge si ierburi marine, guma arabica, etc. Peretii celulei bacteriene Celula bacteriana are pereti rigizi, porosi, structura de geamantan, oferind protectie celulei. Deoarece bacteria are o presiune osmotica interna mare si este expusa des la un mediu variabil si uneori hipotonic, ea trebuie sa aiba peretii celulari rigizi pentru a o proteja de gonflare si ruptura. Clasic bacteriile sunt clasificate in Gram pozitive si Gram negative in functie de reactia cu colorantul Gram. De obicei bacteriile Gram pozitive au o cantitate mica de lipide in perete, pe cand cele Gram negative au o cantitate mare de lipide in peretele celular. Peretii celulelor Gram pozitive/negative au in comun doar structura scheletuluicare reprezinta mai mult de 50% din greutatea peretelui celular lanturi polizaharidice paralele legate covalent incrucisat prin lanturi peptidice. Acest schelet poate fi privit ca o singura molecula mare, asemanatoare cu un sac si este denumit peptidoglican sau mureina. Unitatea de baza a peptidoglicanului este muropeptidul. Inafara de scheleltul peptidoglicanic, peretele celular mai contine si alti componenti: 1. acidul teichoic format din molecule de glicerol sau ribitol legate fosfodiesteric 2. polizaharide ramnoza, glucoza, galactoza, manoza 3. polipeptide sau proteine Atat acidul teichoic cat si polizaharidele din peretii celulari bacterieni sunt antigenice. Peretele celular al organismelor superioare Componentii majori ai invelisului celular din organismele superioare sunt: - Glicosfingolipidele

17

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Mucopoliglucidele acide Glicoproteinele

Mucoolizaharidele acide Sunt un grup de substante inrudite cu heteropolizaharidele si contin, uzual, doua tipuri de unitati monozaharidice alternative, din care cel putin una contine fie o grupare acida, fie o grupare carboxil sau sulfat. Cand se gasesc sub forma de complecsi cu proteine specifice se numesc mucine/mucoproteine. Mucoproteinele sunt substante gelatinoase, lipicioase/alunecoase; unele asigura lubrefierea, altele actioneaza ca un ciment intercelular flexibil. Cel mai raspandit mucopolizaharid este acidul hialuronic prezent in invelisul celular si in substantele de baza extracelulare din tesutul conjunctiv al vertebratelor, in lichidul sinovial, in umoarea vitroasa a ochiului. Unitatea repetitiva a acidului hialuronic este un dizaharid compus din acid Dglucuronic si N-acetil-D-glucozamina, fiind un polimer liniar. La pH = 7 este solubil in apa cu care formeaza solutii foarte vascoase. Enzima hialuronidaza catalizeaza hidroliza legaturilor din acid. Alt mucopolizaharid este condroitina care are o structura aproape identica cu acidul hialuronic. Derivatii cu acidul sulfuric condroitin 4-sulfatul si condroitin 6-sulfatul sunt componente structurale majore ale invelisului celular, cartilaje, schelet, cornee si alte structuri ale tesutului conjunctiv. Dermatan sulfatul, keratan sulfatul sunt mucopolizaharide acide din piele, cornee si tesur osos. Heparina se gaseste in plamani si peretele arterelor. Glicoproteine Procentul in greutate al hidratilor de carbon in diferite glicoproteine poate varia de la 1% (ovalalbumina) - 80% (mucoproteine). Glicoproteinele cu un continut ridicat de hidrati de carbon se numesc proteoglicani. Printre glicoproteinele cu localizare si functii extracelulare putem enumera glicoproteinele invelisului celular, cele din sange, formele circulante a unor hormoni proteici, Ac, diferite enzime digestive intestinale, mucoproteinele din secretiile mucoaselor si glicoproteinele din membranele fundamentale estracelulare. Glicoproteinele contin diferite monozaharide sau derivati ai acestora. Lanturile liniare sau ramificate ale glicoproteinelor pot contine de la 2 20 de resturi monozaharidice, apartinand de obicei, la doua sau mai multe tipuri. Cel mai adesea, monozaharidul terminal este un rest incarct negativ al acidului N-acetil neuraminic, acidul sialic, etc. Proteinele de grup sangvin contin lanturi oligozaharidice laterale formate din resturi de L-fucoza, D-galactoza, N-acetil-D-galactozamina si Nacetilglucozamina; aceste lanturi determina specificitatea de grup sangvin.

18

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Lipide, lipoproteine, membrane

Lipidele sunt biomolecule organice, insolubile in apa,ce se pot extrage din celule si tesuturi cu ajutorul solventilor nepolari eter,cloroform, benzen, etc. Exista cateva familii sau clase de lipide diferite intre ele, dar toate isi datoresc proprietatile lor caracteristice naturii de hidrocarbura pe care o are cea mai mare parte din structura lor. Lipidele au cateva functii biologice importante: - Componente structurale ale membranelor - Forme de depozitare si transport al combustibilului metabolic - Invelis protector al suprafetei celulare, implicat in recunoasterea celulara, in specificitatea de specie si imunitatea tisulara - Activitate biologica prin vitamine si hormoni. Desi sunt o clasa distincta de biomolecule, ele se afla int combinatii, prin legaturi covalente sau slabe, cu compusi din alte clase de biomolecule, formand molecule hibride: - Glicolipide contin hidrati de carbon si lipide - Lipoproteinele contin lipide si proteine. In astfel de molecule hibride, proprietatile fizice si chimice distinctive ale componentelor lor sunt astfel asociate incat sa corespunda functiilor biologice ale acestor biomolecule.

Clasificarea lipidelor
Exista mai multe criterii de clasificare - functie de structura catenei lor principale: o Complexa (saponificabila prin hidroliza alcalina elibereaza sapunuri, saruri de acizi grasi): Acilgliceroli catena principala = glicerol. Fosfogliceride catena principala = glicerol-3-fosfat Sfingolipide catena principala = sfingozina Ceruri catena principala = alcooli nepolari cu masa moleculara mare. o Simpla (nesaponificabila nu contin acizi grasi): Terpene Steroizi Prostaglandine

Acizii grasi
Desi acizii grasi se gasesc in cantitati foarte mari, combinati cu alte substante, in lipide saponificabile, in forma libera (neesterificati), ei se gasesc doar in urme, in diferite celule si tesuturi.

19

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Toti acizii grasi au lun lant lung de hidrocarbura si o grupare terminala carboxil. Lantul de hidrocarbura poate fi saturat, ca in acidul palmitic sau poate avea una sau mai multe legaturi duble ca in acidul oleic; exista cativa acizi care au legaturi triple.

Acizii grasi se deosebesc intre ei prin lungimea lantului, numarul si pozitia legaturilor nesaturate. Exista o codificare internationala care utilizeaza caracteristicile acestea. Uzual se utilizeaza denumirea lor - exemple: - Acizi gasi saturati: o Ac. Lauric o Ac. Palmitic o Ac. Stearic o Ac. Arahic - Acizi grasi nesaturati: o Ac. Palmioleic o Ac. Oleic o Ac. Linoleic o Ac. Linolenic o Ac. Arahidonic - Acizi neuzuali: o Ac. Lactobacilic o Ac. Tuberculostearic

20

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV o Ac. Cerebronic Toti acizii grasi din plantele superioare si animale au cateva caracteristici comune: - Cei mai multi au un numar par de atomi de carbon, 14-22 C, predominant 16-18C. - Cei mai raspanditi sunt acidul palmitic si acidul stearic, iar dintre cei nesaturati, acidul oleic. - Acizii grasi nesaturati predomina fata de acizii grasi saturati in special la nivelul organismelor vii care traiesc intr-un mediu rece. - Acizii grasi nesaturati au puncte de topire mai mici decat cei saturati cu acelasi numar de atomi de carbon. - In cei mai multi acizi grasi mononesaturati legatura dubla este intre atomii de carbon 9-10. - In cei mai multi acizi grasi polinesaturati, o dubla legatura se afla intre 9-10, iar celelalte duble legaturi se afla intre aceasta si capatul metil terminal al lantului. - In cele mai multe tipuri de acizi grasi polinesaturati, dublele legaturi sunt separate printr-o grupare metilen (-CH=CH-CH2-CH=CH-); foarte rar vom gasi legatur duble conjugate (-CH=CH-CH=CH-); - In aproate toti acizii grasi nesaturati dublele legaturi se afla in configuratia cis. Acizii grasi din bacterii sunt mai putini si mai simpli decat in organismele superioare. Acizii grasi cu numar impar de atomi de C se afla doar in urme in animalele tereste, dar sunt in cantitati apreciabile in organismele marine.

Acizii grasi esentiali

Acizii grasi necesari in alimentatia mamiferelor se numesc acizi grasi esentiali. Cel mai abundent acid gras esential este acidul linoleic (10-20% din totalul acizilor grasi din compozitia triacilglicerolilor si fosfogliceridelor). Mamiferele nu pot sintetiza ac linoleic si gamma-linoleic, dar acestia pot fi obtinuti din plante, unde se afla in cantitati foarte mari. Ac linoleic este, la mamifere, precursorul ac arahidonic.

Proprietatile fizice si chimice ale acizilor grasi

Acizii grasi saturati se deosebesc de cei nesaturati prin conformatia lor. In acizii saturati, catena atomilor de C este flexibila si poate exista in foarte multe conformatii, deoarece fiecare legatura simpla din catena are o completa libertate de rotatie. Conformatia cea mai probabila a acizilor grasi saturati este cea complet extinsa, caracterizata prin cea mai mica energie posibila.

21

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Acizii grasi nesaturati au in structura lor unu sau mai multe puncte rigide datorate dublei/dublelor legaturi C=C, legaturi lipsite de libertate de rotatie. Configuratia cis a dublelor legaturi determina o inclinare de cca 300 a lantului alifatic, in timp ce configuratia trans se aseamana cu forma extinsa a lantului saturat. Formele cis pot trece in forme trans prin incalzire in prezenta unor catalizatori. In acest fel, acidul oleic poate fi usor transformat in izomerul sau trans ac elaidic. Ac elaidic nu se gaseste in natura, dar el se formeaza in cantitati apreciabile prin hidrogenarea catalitica a uleiurilor vegetale lichide, in procesul obtinerii grasimilor comestibile semisolide si a margarinei. Acizii grasi nesaturati dau reactii de aditie la legaturile duble din structura lor.

Trigliceride (triacilgliceroli)
Esterii glicerolului cu acizii grasi se numesc acilgliceroli sau gliceride, sau, uneori grasimi neutre. Cand toate cele 3 grupari hidroxil ale glicerolului sunt esterificate cu acizi grasi structura se numeste triacilglicerol.

Acestia reprezinta familia cea mai numeroasa de lipide si reprezinta componentele majore ale lipidelor de depozit din celulele vegetale si animale. Trigliceridele se afla sub diferite forme in functie de felul si pozitia celor 3 acizi grasi cu care este esterificat glicerolul. Trigliceridele care au acelasi tip de acid gras in cele 3 pozitii se numesc trigliceride simple si se denumesc functie de acidul gras care il contin: tristearoilglicerol, tripalmitoilglicerol, trioleilglicerol sau tristearina, tripalmitina, trioleina.

22

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Trigliceridele mixte contin 2 sau mai multi acizi grasi diferiti. Acestia sunt denumiti astfel: 1-palmitoil-distearoilglicerol sau 1-palmito-distearina. Grasimile natural sunt de obicei mixturi intre trigliceride simple si mixte.

tristearina

Proprietatile trigliceridelor
Punctul de topire al trigliceridelor este determinat de acizii grasi din compozitia lor. In general acesta creste cu numarul si lungimea acizilor grasi din compozitie. Toate trigliceridele sunt insolubile in apa si nu au tendinta sa formeze micelii cu grad mare de dispersie. Diacilglicerolii si monoacilglicerolii au insa o polaritate apreciabila si pot forma micelii. Acestia au o larga aplicare in industria alimentara, fiind perfect digestibili si utilizabili biologic. Acil glicerolii sunt solubili in eter, cloroform, benzen si etanol fierbinte. Densitatea lor este mai mica decat a apei. Acilglicerolii fierti cu acizi sau baze sau atacati de lipaze, ca de exemplu cele din sucul pancreatic, se hidrolizeaza. Hidroliza cu alcalii saponificare duce la un amestec de sapunuri si glicerol.

Glicozildiacilglicerolii
Sunt o alta familie de acilgliceroli, ce contin un glucid legat glicozidic cu gruparea 3 hidroxilica, neesterificata, a diacilglicerolilor. De exemplu, galactozildiacilglicerolul este prezent in plantele superioare si neuronii unor vertebrate.

Fosfogliceridele
A doua mare clasa de lipide complexe cuprinde fosfogliceridele sau glicerol fosfatidele. Ele sunt componente majore ale membranelor celulare si sunt rare in alte compartimente celulare. Acestea mai sunt cunoscute si sub forma de fosfolipide sau fosfatide, dar nu toate lipidele care contin fosfor sunt si fosfogliceride. In fosfogliceride, una din gruparile hidroxil primare ale glicerolului este esterificata cu acid fosforic; celelalte grupari sunt esterificate cu acizi grasi.

23

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Deoarece fosfolipidele au un cap polar legat la cozile alifatice nepolare, ele sunt denumite lipide amfipatice sau polare. Diferitele fosfolipide difera ca marime, forma si sarcina electrica a grupelor polare. Fiecare fosfoglicerida poate exista in mai multe specii chimice diferite, in functie de acizii grasi din compozitie. De obicei unul din acizii grasi din compozitie este saturat, iar celalalt este nesatura. Fosfolipidele cele mai abundente in plantele superioare si animale sunt fosfatidiletanolamina si fosfatidilcolina, fiind componente majore in majoritatea membranelor celulare animale. Un alt fosfolipid important este fosfatidilglicerol care este prezent in membrana bacteriilor. Strans inrudita cu aceasta este cardiolipina, o molecula complexa, prezenta in membrana bacteriilor, a mitocondriilor, in muschiul cardiac.

Proprietatile fosfolipidelor
Fosfolipidele pure sunt substante solide albe, ceroase. In contact cu aerul ele se brunifica si sufera modificari chimice complexe datorita tendintei acizilor grasi polinesaturati din compozitia lor de a se peroxida cu oxigenul atmosferic. Fosfolipidele sunt solubile in majoritatea solventilor nepolari care contin putina apa si sunt cel mai bine extrase din celule si tesuturi cu un

24

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV amestec de clorform-metanol. In apa fosfoglicceridele par sa se dizolve, dar in realitate numai o mica parte trec in solutia propriu-zisa; cea mai mare parte din fosfolipidele dizolvate se afla in micele. Toate fosfolipidele au la pH = 7 incarcare negativa. In organism acestea sunt degradate de: - Fosfolipaza A1 ce indeparteaza acidul gras din pozitia 1; - Fosfolipaza A2 ce actioneaza asupra acidului gras din pozitia 2; - Fosfolipaza B care indeparteaza succesiv cei doi acizi grasi - Fosfolipaza C hidrolizeaza legatura dintre acidul fosforic si glicerol - Fosfolipaza D indeparteaza capul polar din legatura cu acidul fosforic.

Sfingolipidele
Sfingolipidele sunt lipide complexe care au drept catena principala sfingozina sau o baza inrudita. Sunt componente importante in membrana celulara. Cantitatile cele mai mari de sfingolipide se gasesc in creier si in tesutul nervos. Toate sfingolipidele au 3 unitati constituiente caracteristice: - O molecula de acid gras - O molecula de sfingozina / derivat al acesteia - O grupare polara care formeaza capul.

Sfingozina este unul din cei peste 30 de aminoacizi cu la lant lung identificat in diferite specii. La mamifere, cele mai frecvente baze din structura sfingolipidelor sunt sfingozina si dihidrosfingozina. Sfingozina se leaga prin gruparea sa aminica, printr-o legatura amidica, cu un acid gras saturat sau mononesaturat cu lant lung de 18-26 atomi de carbon, complex denumit ceramida. Aceste complexe de ceramida se deosebesc prin diferitele grupari polare care constituie capul, atasate la gruparea hidroxil din pozitia 1 a bazei sfingozinice.

Sfingomieline

25

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Sunt cele mai abundente sfingolipide din tesuturile animalelor superioare si contin drept grupare polara esterificata cu gruparea 1-hidroxil dintr-o ceramida, fosforil-etanolamina sau fosforilcolina.

Glicosfingolipide neutre
A doua clasa de sfingolipide contine ca grupare polara de cap una sau mai multe glucide si nu este incarcata electric. Cea mai simpla este cerebrozidele care au capul polar format dintr-un monozaharid legat betaglicozidic de gruparea hidroxil a ceramidei. Cerebrozidele din creier si din sistemul nervos contin D-galactoza si se numesc galactocerebrozide. Cerebrozidele se gasesc in cantitati mici in celelalte tesuturi si contin Dglucoza, fiind denumite glucocerebrozide. Glicosfingolipidele neutre care au grupari polare de cap o molecula de dizaharid se numesc dihexoze. Se cunosc si trihexoze si tetrahexoze. Glicosfingolipidele au rol important la suprafata celulei, la suprafata eritrocitelor ele determina specificitatea de grup sangvin.

Glicosfingolipide acide gangliozide

Al treilea si cel mai complex grup al glicosfingolipidelor sunt gangliozidele. Acestea contin in grupul oligozaharidic din capul polar unul sau mai multi radicali de acid sialic, ceea ce le confera acestora o incarcare negativa la pH=7. Acidul sialic cel mai raspandit este N-acetilneuraminic. Cea mai mare pare a gangliozidelor se gasesc in materia cenusie din creier. Exista peste 20 de tipuri de gangliozide.

26

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Functiile glicosfingolipidelor
Constituiente minore ale membranelor Gagliozidele se gasesc in special la nivelul terminatiilor nervoase rol in transmisia impulsului nervos la nivelul sinapsei. Dau specificitatea de grup sangvin Dau specificitatea de organ sau tesut. Sunt implicate in imunitatea tisulara si in zonele de recunoastere celula-celula.

Ceruri
Sunt esteri solizi, insolubili in apa, ai acizilor grasi superiori cu alcooli grasi monohidroxilici cu lant lung sau cu steroli. La cald ele sunt moi si pliabile, dar la rece devin rigide. Cerurile se gasesc in invelisurile de protectie ale pielii, blanii, penelor, pe frunzele si fructelor plantelor siperioare si pe exoscheletul multor insecte. Componentele majore ale cerii de albine sunt esterii acidului palmitic cu alcooli grasi cu 26-34 atomi de C. Lanolina grasimea din lana, este un amestec de seteri ai acizilor grasi cu steroli ca lanosterolul si agnosterolul.

Lipide simple nesaponificabile

Lipidele simple nu contin acizi grasi. Ele se afla in celule si tesuturi in cantitati mai mici decat lipidele complexe, dar ele cuprind multe substante de foarte mare importanta biologica: vitamine, hormoni, etc. Exista 2 clase de lipide nesaponificabile: terpenele si steroizii. Desi sunt elemente diferite, ambele clase au unitati constitutive care au 5 atomi de C.

Terpenele
Sunt construite din multipli ai izoprenului hidrocarbura cu 5 atomi de C. Ele pot fi liniare , ciclice sau mixt. Dintre foarte numeroasele terpene identificate in plante, multe au mirosuri sau arome caracteristice si sunt componentele majore ale uleiurilor esentiale obtinute din acestea: geraniol, limonen, mentol, pinen, camfor, carvona provin din mucata, lamaie, menta, terebentina, ulei de camfor si

27

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV de chimion. Dintre terpenele superioare mentionam carotenoizii. Dintre acestia foarte important este beta-carotenul, precursor al vitaminei A. Unele dintre cele mai importante terpene sunt 3 vitamine liposolubile A, E, K. O clasa importanta de terpene cu rol de coenzima este familia ubiquinonei sau a coenzimei Q care functioneaza ca transportor de hidrogen in oxidarile biologice din mitocondrii.

Steroizii
Steroizii sunt derivati ai hidrocarburii saturate tetraciclice perhidrociclopentanofenantren. Steroizii se deosebesc prin numarul si pozitia dublelor legaturi, prin tipul, locul de legare si numarul gruparilor functionale substituite, prin configuratia alfa/beta a legaturilor dintre gruparile substituite si nucleu si prin configuratia ciclurilor unul fata de altul, intrucat hidrocarbura de baza are 6 centre de asimentrie.

28

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Toti steroizii provin din triterpena liniara squalen. Primul produs sterolic important al acestei ciclizari este lanosterolul, precursor al colesterolului. Colesterolul si lanosterolul sunt membrii unei subclase denumite steroli.Colesterolul se gaseste in membrana multor celule animale si in lipoproteinele din plasma sangvina. Colesterolul este rar intalnit la plantele superioare; acestea contin alte tipuri de steroli denumiti fitosteroli. Un alt sterol important este ergosterolul care, sub actiunea UV, se transforma in vitamina D. Nu exista steroli in bacterii. Colesterolul este precursorul multor alti steroizi din tesuturile animale ca: acizii biliari care inlesnesc emulsionarea si absorbtia lipidelor in intestin; androgenii hormoni sexuali masculini; estrogenii hormoni sexuali feminini; progesteronul hormon progestational; hormonii adrenocorticali.

29

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Prostaglandine
Prostaglandinele sunt o familie de derivati ai acizilor grasi, care au o gama larga de activitati biologice de natura hormonala sau reglatorie. Toate prostaglandinele naturale deriva din ciclizarea acizilor grasi nesaturati cu 20 atomi de C, ca acidul arahidonic care provine la randul sau din ac linoleic (esential). Prostaglandinele difera intre ele in ceea ce priveste activitatea lor biologica, desi toate au capacitatea de a scadea TA si de a induce contractia muschilor netezi. Unele PG cum este PGE1 sunt antagonisti ai unor hormoni. PGE2 si PGE2alfa induc contractia muschilor netezi.

Micele, monostraturi si dublu straturi lipidice

O lipida polara o fosfoglicerida se dizolva foarte putin in apa, cu formarea unei solutii apoase adevarate. Daca lipidele polare se afla in apa intr-o concentratie mai mare decat concentratia micelara critica ele se se asociaza in diferite tipuri de agregate asemanatoare micelelor formate din sapunuri. In aceste structuri, cozile de hidrocarbura sunt ascunse mediului apos si formeaza o faza hidrofoba interna, in timp ce capetele hidrofile sunt expuse la suprafata. Trigliceridele nu formeaza asemenea agregate intrucat ei nu au capete polare.

30

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV

Fosfogliceridele formeaza de asemenea monostraturi la interfata apaaer, ca si dublustraturi care separa doua compartimente apoase. Lipozomii sunt structuri dublustratificate, veziculare, complet inchise, formate prin expunerea la oscilatii sonice a suspensiilor de fosfogliceride in apa. Sistemele dublustrat de acest tip au fost intens studiate ca modele ale membranelor naturale, a caror faza continua este formata din straturi duble fosfolipidice polare.

Sistemele lipoproteice
Anumite lipide se asociaza cu proteine specifice pentru a forma sisteme lipoproteice caracterizate prin insusiri rezultate din combinatia proprietatilor fizice ale celor 2 clase de biomolecule. Exista doua tipuri majore de lipoproteine: de transport si sistemele de membrana. In acste sisteme, lipidele si proteinele nu sunt legate covalent, ci sunt mentinute in sistem mai ales prin interactiuni hidrofobe intre fragmentele nepolare ale lipidelor si ale proteinelor.

Lipoproteine de transport din plasma sangvina

Lipoproteinele plasmatice sunt complexe in care lipidele si proteinele se afla intr-un raport relativ fix. Ele transporta lipidele insolubile in apa intre diferite organe, pe cale sangvina, sub forma unor particule relativ mici, cu diametru si greutate constante. Lipoproteinele plasmatice se pot imparti in 4 clase functie de densitatea si dimesiunea particulelor lor: - Kilomicroni cu densitate foarte mica;

31

Dr. Sorin Gheorghe Bolog BIOCHIMIE curs IV Lipoproteine cu densitate foarte mica - VLDL Lipoproteine cu densitate mica LDL; Lipoproteine cu densitate mare HDL; Lipoproteinele cu densitate foarte mica contin 4 tipuri de lanturi peptidice, cu secvente distincte de aminoacizi. Lipoproteinele cu densitate mare contin 2 tipuri de lanturi polipeptidice, cu mase moleculare intre 17500 si 28000. Se presupune ca proteinele sunt plasate la suprafata acestui complex conferindu-i acestuia proprietati hidrofile. La chilomicroni si VLDL, proteinele nu acopera intreaga suprafata, proprietatea hidrofila fiind conferita de fosfolipide, in timp ce trigliceridele nepolare raman in interior. -

Tema optionala rezumatul cursului IV. Cursul V Biochimie Membrane. Cai metabolice principale. Termoreglare. Pe data de 12.04.2010 examen partial la Biochimie, 50 intrebari grila in 60 minute din cursurile I VI.

32