Pr. prof. dr.

Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 1

Duminica mironosiþelor 1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaþi creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru Iisus Hristos!

Hristos a înviat!

– Adevãrat a înviat!

Preaiubiþi martori ai învierii lui Hristos, aceste dumnezeieºti Evanghelii, deci

duminicile pânã la Înãlþare, toate vestesc învierea ºi faptele pe care numai

Hristos, Fiul lui Dumnezeu ºi Fiul Omului, Cel rãstignit ºi înviat, le putea sãvârºi;

mãrturii ale dumnezeirii ºi ale umanitãþii Lui, mãrturii ale învierii Lui.

Sã ne împãrtãºim din cuvintele Evangheliei de astãzi:

“În vremea aceea, venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aºtepta ºi

el împãrãþia lui Dumnezeu, ºi, îndrãznind, a intrat la Pilat ºi a cerut trupul lui Iisus.

Iar Pilat s-a mirat cã a ºi murit ºi, chemând pe sutaº, l-a întrebat dacã a murit de

mult. ªi aflând de la sutaº, a dãruit lui Iosif trupul. ªi Iosif, cumpãrând giulgiu ºi

coborându-L de pe cruce, L-a înfãºurat în giulgiu ºi L-a pus într-un mormânt care

era sãpat în stâncã, ºi a prãvãlit o piatrã la uºa mormântului.

Iar Maria Magdalena ºi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.

ªi dupã ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov,

ºi Salomea au cumpãrat miresme, ca sã vinã sã-L ungã. ªi dis-de-dimineaþã, în

prima zi a sãptãmânii (Duminicã), pe când rãsãrea soarele, au venit la mormânt.

ªi ziceau între ele: Cine ne va deschide nouã piatra de la uºa mormântului? Dar,

ridicându-ºi ochii, au vãzut cã piatra fusese rãsturnatã; cãci era foarte mare. ªi,

intrând în mormânt, au vãzut un tânãr ºezând în partea dreaptã, îmbrãcat în

veºmânt alb, ºi s-au spãimântat. Iar el le-a zis: Nu vã înspãimântaþi! Cãutaþi pe

Iisus Nazarineanul, Cel rãstignit? A înviat! Nu este aici. Iatã locul unde l-au pus.

115 mai 1994. Duminica a treia dupã Paºti. Text corectat de pãrintele Gordon.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 2

Dar mergeþi ºi spuneþi ucenicilor Lui ºi lui Petru cã va merge în Galileea, mai

înainte de voi; acolo Îl veþi vedea, dupã cum v-a spus.

ªi ieºind, au fugit de la mormânt, cã erau cuprinse de fricã ºi de uimire, ºi

nimãnui nimic n-au spus, cãci se temeau”(Marcu 15, 43-47; 16, 1-8).

Aceasta este Evanghelia rânduitã pentru astãzi. Începe cu înmormântarea

Domnului ºi continuã cu învierea, precizând momentul când Pilat îl întreabã pe

Iosif dacã a murit cu adevãrat ºi pentru convingere îºi cheamã ºi sutaºul, care îi

confirmã cele spuse de Iosif. Evanghelia precizeazã cu stãruinþã acest act

dumnezeiesc: cã a murit cu adevãrat ºi a înviat. Iosif era ºi el ucenic de tainã al

Mântuitorului, ºi spune Evanghelia cã aºtepta ºi el împãrãþia lui Dumnezeu. ªi a

fost învrednicit ca sã primeascã el aceastã dezlegare, unicã, cãci dar unic a fost

pentru acest ucenic, ca el sã coboare de pe cruce trupul Mântuitorului, sã

pregãteascã veºmântul, giulgiul de in, împreunã cu miresmele, cum era rânduiala

în vremea veche (pe care o mai pãstrãm ºi în zilele noastre, când miruim pe cei de

care ne despãrþim trupeºte). A înfãºurat în giulgiu trupul Domnului ºi cu mahrama

capul Lui, ºi L-a dus la mormântul pe care îl pregãtise; mormânt nou, sãpat în

stâncã. Este o tainã a lui Dumnezeu. Cei care au fost la Sfintele Locuri ºtiu ºi

contemplã acel loc al mormântului unde este ºi o capelã în ziua de astãzi, cu douã

încãperi: prima numitã ºi capela îngerului, acolo unde îngerul sta ºi a vestit

învierea, iar mai înlãuntru încãperea propriu-zisã a locului mormântului. Fiecare cu

câte doi metri pe lungime ºi lãþime.

ªi aici un singur gând: De ce omul ºi numai omul pregãteºte mormânt, unde

sã fie aºezat trupul lui? Din cercetãrile mai vechi ºi mai noi ale istoricilor se

constatã acest fapt de la începuturile omenirii. Pentru cã dintru început omul a

fost menit vieþii, nu morþii. Nu existã altã explicaþie, pe care ar încerca sãrmanii

necredincioºi sã o dea. ªi de unde vine acest adânc fior de luminã, de credinþã în

înviere, pentru care noi rostim cã a adormit robul lui Dumnezeu în nãdejdea
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 3

învierii ºi a vieþii de veci? ªi a vieþii, nu numai a sufletului, ci ºi a trupului, pentru

cã mormântul e pentru trup. Dar este ºi pentru suflet mormânt. Care este

mormântul sufletului? – Nesimþirea duhovniceascã. Aceasta poate e cea mai

gravã tragedie a omului. Mormântul nesimþirii, pentru care Ioan Scãrarul spune:

“Nesimþirea e moartea sufletului înainte de moartea trupului”. Cea mai gravã ºi

cea mai de luat în seamã. În întreaga umanitate, în toate religiile lumii s-a

pregãtit actul de înmormântare; ºi acest act deosebeºte pe om de celelalte

vieþuitoare.

Aºa îl pregãtise dreptul Iosif, acest suflet curat ºi credincios. ªi a avut

aceastã mare mângâiere de la Dumnezeu, ca el sã ofere lui Hristos mormântul lui

nou, în care nu fusese nimeni pus. De asemenea amintim ca informare cã

trupurile celor adormiþi în vechime erau colorate în ocru, roºu, culoarea sângelui,

dar un sânge înviat, ºi orientate spre rãsãrit, spre Soarele dreptãþii, spre luminã.

Toate împreunã dezvãluie crezul ºi dorul ºi menirea cãtre viaþã a omului. ªi a

aºezat trupul Mântuitorului acolo, în mormânt, cum adânc teologhiseºte, cugetã

dumnezeieºte Biserica: “În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu

coborând în iad, în rai cu tâlharul ºi pe tron ai fost Hristoase” cu Tatãl ºi cu Duhul

Sfânt, Tu care eºti necuprins, pretutindeni. ªi în iad a coborât Dumnezeu, Hristos.

ªtiþi, unele icoane care înfãþiºeazã pe Mântuitorul cu mâinile întinse în jos ºi

trãgând din iad pe Adam ºi Eva cu tot neamul la înviere. De aceea în zilele

acestea pânã la Înãlþare înroºim ouã ºi fiecãruia dintre cei adormiþi le rostim, cu

oul – purtãtor al vieþii: “Hristos a înviat”. Aºa ne spune o istorie veche, cã

mergând un om al lui Dumnezeu, un preot, într-un loc unde erau oseminte multe,

multe (am vãzut asemenea oseminte la Betleem, ale pruncilor uciºi de Irod, sau la

mânãstirea Sfântul Sava, unde nãvãlind pãgânii au ucis la un moment dat ca la

4000 de suflete). Într-un asemenea osuar pãtrunzând el în ziua Învierii, preotul

duhovnicesc a rostit: “Hristos a înviat!” ªi s-a auzit cu ecouri strãfunde ºi din

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 4

depãrtãri, din partea tuturor osemintelor (asemenea celor contemplate de

Iezechiel), rãspunsul:“Adevãrat a înviat!”.

ªi era atunci vineri, în ajunul Paºtelui iudeilor. ªi au plecat de la mormânt

dupã ce au aºezat la uºa mormântului o piatrã foarte mare. ªi Iosif ºi Nicodim ºi

Maica Domnului ºi Ioan ºi Maria Magdalena, Maria lui Iacov ºi Salomeea ºi celelalte.

ªi sâmbãtã s-au odihnit dupã Lege. E scris în Noul Testament acest fapt al pãzirii

Legii, ultimul înainte de Înviere, pentru cã dupã aceea nicãieri în Noul Testament

nu ne mai vorbeºte de pãzirea sâmbetei. Imediat dupã aceea alta este

sãrbãtoarea, sãrbãtoarea Bisericii, ºi sãrbãtoarea întregii fãpturi, precum ºi

sãrbãtoarea eternã a Dumnezeirii: Paºtele – Învierea lui Hristos-Dumnezeu. ªi s-au

odihnit. Iar în ziua întâi – ºi propriu-zis textul corect al Evangheliei nu este întâi

sau prima zi, ci în ziua cea una a sãptãmânii, zi una pe care Sfântul Vasile cel Mare

o identificã cu ziua una a creaþiei, când a fost adusã lumea de la nefiinþã la fiinþã.

Altfel spus, primul paºte – al creaþiei, cãci Paºtele, care înseamnã trecere,

cuprinde o suitã întreagã.

ªi îngãduiþi doar un minut sã pãtrundem ºi sã mãrturisim cu Biserica

întreagã Paºtele, care înseamnã trecere. Prãznuim pascal prima trecere, primul

Paºte, aducerea creaþiei, universului, lumii, de la nefiinþã la fiinþã. Acesta este

primul Paºte. ªi de fiecare datã trecerea de la o zi la alta a creaþiei era o trecere,

era un paºte. Un paºte a fost ºi trecerea lui Adam de la trupul lui plãmãdit din

pãmânt, biologicul lui, la viaþã, prin suflarea dumnezeiascã de viaþã pe care a

primit-o, cum citim în Scripturã: cã a luat Dumnezeu þãrânã din pãmânt ºi l-a

plãmãdit pe om ºi apoi a suflat în el suflare de viaþã ºi s-a fãcut Adam cu suflet

viu. Acesta a fost un paºte, dar o arvunã a Paºtelui, pentru cã dacã Adam ar fi

pãzit porunca lui Dumnezeu, suflarea divinã, Duhul Sfânt, harul Duhului Sfânt pe

care îl primise ar fi fãcut trupul lui nu trup, ci un templu al Duhului Sfânt, ºi n-ar

mai fi ajuns sã moarã. Dar a cãzut. Despre aceasta am mai grãit ºi altã datã.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 5

Alt paºte: Trecera poporului Israel din robia faraonului la libertate. Atunci – ºi

vã rog sã reþineþi acest moment revelator – cum citim în Ieºirea cap. 12, era

ultima plagã a lui Dumnezeu împotriva lui Faraon, care þinea în robie poporul

chemat sã vesteascã pe Mesia, poporul ales. Plaga aceea consta în nimicirea

primului nãscut din sânul sãrmanilor necredincioºi ai lui Faraon. Iar pentru poporul

ales era porunca: Fiecare familie sã ia un miel (mielul, simbolul Fiului lui

Dumnezeu, pe care sfântul evanghelist Ioan Îl contemplã înjunghiat de la

întemeierea lumii, pentru întemeierea lumii) ºi sã ungã cu sângele 2 lui pragul de

sus ºi uºorii, pentru ca îngerul nimicitor, trecând pe la toate uºile, pretutindeni

unde vedea sânge sã treacã pe deasupra, lãsând pruncii în viaþã. Ce însemna

aceasta: “La voi sângele va fi semn pe casele în care vã veþi afla ºi vom vedea

sângele, zice Dumnezeu, ºi vã vom ocoli ºi nu va fi între voi ranã dãunãtoare când

voi lovi pãmântul Egiptului”? Acolo unde vedea jertfa. E uimitor, e revelator acest

cuvânt; sângele jertfei, care îl proteja pe om. Deci starea de jertfã e starea de

viaþã, starea de deschidere, de ofrandã lui Dumnezeu; cãci, cum spune Sfântul

Chiril al Alexandriei: “La Dumnezeu se intrã în stare de jertfã”. ªi dimpotrivã,

ruperea de Dumnezeu : împreunã cu ºarpele, Lucifer, care a infiltrat lui Adam

acest gând demonic: Sã fii tu dumnezeul tãu; aceasta era ispita. ªi te închizi în

tine ca într-un mormânt. E atât de limpede ºi revelator acest cuvânt ºi moment al

Scripturii cã aceasta era starea omului în comuniunea cu Dumnezeul cel viu:

starea de jertfã; ºi acolo unde nu era starea de jertfã, acolo era moartea. Paºtele

e condiþia noastrã fundamentalã, adicã continua trecere de la o treaptã la alta

a vieþii, ºi, dimpotrivã, închiderea aduce moartea. Pãcatul a transformat

starea de jertfã în moarte, iar Hristos pe cruce transformã starea de

moarte în jertfã, care duce la înviere, cãci iatã, a treia zi, dupã miezul nopþii

are loc, se sãvârºeºte marea tainã în istoria lumii: o nouã creaþie.

2Sângele e simbolul vieþii ºi de aceea nu era îngãduit sã se consume sângele la evrei, ºi aºa ar
trebui pânã acum.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 6

Învierea este ziua cea una, cum o proclamãm noi în imnurile sãrbãtorii: “cea

una, a praznicelor praznic, sãrbãtoare a sãrbãtorilor, împãrãteasã ºi doamnã”.

Dar odatã cu învierea Domnului, începând de la Paºti ºi pânã la Pogorârea Duhului

Sfânt, sãptâmâna altfel se numea: Ziua învierii e zi una, Duminica Tomei e a doua

dupã Înviere, iar astãzi e duminica a treia, deºi ne aflãm la duminica a doua din

punct de vedere cronologic, ºi tot aºa pânã la Pogorârea Duhului Sfânt. Iar dupã

Pogorârea Duhului Sfânt se începe cu luni ºi se terminã cu duminicã, tocmai din

aceastã cauzã, cã ziua Învierii e una ºi unicã.

ªi rogu-vã sã luãm atât de adânc aminte, pentru cã aici este vorba de viaþã

sau de moarte. A înviat Hristos ºi L-au vãzut ºi taina s-a descoperit. Dar iatã cum

s-a desfãºurat acest act dumnezeiesc dupã tâlcuitorii ºi sfinþii, exegeþii luminaþi:

Învierea s-a sãvârºit în timp, dar pentru eternitate, umplând eternitatea; dupã

miezul nopþii, a treia zi. ªi îndatã dupã înviere a coborât îngerul Domnului în

veºmânt strãlucitor ºi a rãsturnat piatra. Dupã înviere a rãsturnat piatra, pentru

cã Mântuitorul nu avea nevoie, El putea ieºi. În unele icoane (sã nu vã luaþi dupã

ele) este înfãþiºat Mântuitorul înviind ºi îngerul dând piatra la o parte. Noi

ortodocºii ºtim prea bine cântarea: “Aºa precum Te-ai întrupat pãstrând cheile

fecioriei, aºa precum ai trecut prn uºile încuiate...”, la fel a ieºit din mormânt.

Trupul era altul dupã înviere, înduhovnicit; acelaºi dar altul. Nu spune Sfântul

Pavel: “Unul este trupul pãsãrilor, altul trupul altor vieþuitoare, altul e trupul

omului”? Dar trupul omului cunoaºte suiº; “Merge-vor din putere în putere, zice

psalmistul. Din plinãtatea lui Hristos luãm har dupã har ºi ne suim din slavã în

slavã. Acum trupul Mântuitorului era în slava învierii. ªi înãlþându-se la cer în

aceastã slavã, trupul Lui se umple de dumnezeire, de eternitatea ºi infinitul

Dumnezeirii, dincolo de stihii, eliberându-se de dependenþa stihiilor; pãmântul nu-

L mai þine (gravitaþia, cum am spune), sau focul, apa, aerul (vãzduhul). Aici e

taina învierii ºi taina chemãrii fiecãrui om. Dacã ar întreba cineva care e viitorul
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 7

omului – aici se descoperã viitorul: în Hristos. Aºa mã cunosc pe mine,

cunoscându-L pe Hristos. Pânã nu-L cunoaºtem pe Hristos nu ne cunoaºtem pe

noi. Altfel spus, sã cunoaºteþi Evanghelia ºi sã o citiþi cu acest gând, cã acolo

este vorba despre noi toþi, e vorba de fiecare din noi în Evanghelie, dacã ºtii sã

citeºti, pentru cã Hristos e icoana noastrã a tuturor. Dacã Îl cunosc pe El mã

cunosc pe mine, ºi ncunoscându-L pe El nu mã cunosc pe mine. Aºa ar trebui toþi

sã înþeleagã taina aceasta.

ªi înviind Iisus, a coborât îngerul ca sã arate cã mormântul e gol ºi sã arate

ce a rãmas în mormânt (Mariei Magdalena i s-au arãtat doi îngeri). Strãjerii s-au

înspãimântat de toate acestea, cã s-a produs ºi cutremur mare ºi au cãzut ca niºte

morþi. Dupã tradiþie El S-a arãtat întâi Macii Sale ºi apoi Mariei Magdalena, din

care scosese ºapte demoni, ºi astfel ea ajunsese din nou la curãþia inimii. Un

filosof spune: “Ce înseamnã puritatea?” Înseamnã iubire divinã, iubire

dumnezeiascã. Patria adevãratã a omului, spune Isaac Sirul, e iubirea

dumnezeiascã. ªi te hrãneºti atunci din iubirea divinã, prin lumina divinã. Maria

Magdalena avea patria aceasta a iubirii divine. Ea fusese de faþã la crucea, la

rãstignirea, ºi mai ales la punerea Lui în mormânt, încât vã daþi seama cât de

uluitã a fost ea când i s-a spus cã Hristos a înviat.

Sfântul Isaac Sirul, vorbind despre iubirea divinã ºi patria iubirii divine,

spune cã porunca: “Sã iubeºti pe Dumnezeu cu tot cugetul, cu tot sufletul, cu

toatã puterea ta” e mai mare decât lumea, decât firea ºi decât toate ale ei. Patria

iubirii e patria vieþii de veci, dar trebuie sã stãrui în liniºtirea ta. Porunca ce

vorbeºte despre iubirea aproapelui se aflã înlãuntrul tãu, cãci acolo iubeºti cu

iubire dumnezeiascã pe toþi. ªi zice: “Voieºti sã câºtigi iubirea aproapelui dupã

porunca Evangheliei? Depãrteazã-te de rãu ºi atunci va arde în tine flacãra iubirii

ºi te vei bucura de vederea lui ca de un înger al luminii”. ªi iarãºi: “Voieºti ca cei

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 8

ce te iubesc sã înseteze de tine? Priveºte feþele lor în zilele rânduite, dar vederea

luminii dumnezeieºti e dascãlul tuturor”.

Sã gândim atunci la starea inimii Mariei Magdalena, despãrþitã pentru

eternitate din moarte prin recãpãtarea curãþiei inimii. În dimineaþa aceea ea

aleargã la mormânt ºi vede mormântul descoperit, cu lespezile deoparte. Se

gândeºte: “L-au furat”. Aleargã în cetate ºi vorbeºte lui Petru ºi lui Ioan. Petru ºi

Ioan aleargã la mormânt, Petru mai încet, fiind mai vârstnic, Ioan, mai iute,

aleargã ºi priveºte. Soseºte ºi Petru ºi intrã în mormânt. Vã spuneam de cele douã

încãperi. ªi gãsesc giulgiurile, dar nu aruncate, sau sfâºiate, rupte, cum ar fi

trebuit sã fie dacã trupul Domnului ar fi fost furat. Gândiþi-vã: fusese uns cu acele

mirodenii sacre, care unesc giulgiurile cu trupul, încât acestea nu mai pot fi

smulse, decât doar rupând ºi bucãþi din pielea trupului. ªi aceasta era dovada

sfântã a învierii, cã giulgiurile erau adunate la un loc, mahrama învãluitã în alt loc,

rânduite de pronia divinã. Vedeþi, se dau aceste amãnunte din partea celor care

au vãzut. ªi spune Evanghelia: “ªi au vãzut ºi au crezut”. ªi-au dat seama de tot

actul acesta divin. ªi a plecat de acolo Petru mirându-se întru sine de cele ce s-au

sãvârºit. Dar dupã ei era Maria Magdalena, care-i vestise; vine ºi ea din nou la

mormânt. Petru ºi Ioan plecaserã. Încã nu rãsãrise soarele. ªi contemplând

mormântul, apar doi îngeri ºi îi vorbesc: “Femeie, de ce plângi?” ªi ea rosteºte:

“Pentru cã au luat pe Domnul meu ºi nu ºtiu unde l-au pus”. ªi atunci deodatã ea

îºi întoarce privirea înapoi. De ce? Cum tâlcuieºte Sfântul Grigorie Palama, cei doi

îngeri se înclinã, salutã pe cineva. Apãruse Mântuitorul. ªi ea întorcându-se

(întorcându-se în inima ei, tâlcuiesc exegeþii) Îl vede pe Hristos, acum în lumina

învierii, ºi totuºi crede cã este grãdinarul, paznicul grãdinii. ªi Mântuitorul îi

vorbeºte: “Femeie, de ce plângi? Pe cine cauþi?” Ea, pãrându-i-se cã este

grãdinarul, Îi zice: Doamne, dacã tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus ºi Îl voi ridica.

ªi atunci Mântuitorul îi rosteºte numele. ªi o cheamã: “Maria!” Ea recunoaºte

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 9

glasul ºi zice: “Rabuni, Învãþãtorul meu!”. ªi cade la picioarele Lui sã le cuprindã.

Dar Mântuitorul îi spune: “Nu te atinge de Mine cãci încã nu M-am suit la Tatãl

Meu. Mergi la fraþii Mei (îi numeºte acum prima oarã pe ucenici fraþi, dupã

Înviere. Înainte îi numea ucenici, prieteni – în noaptea Cinei celei de Tainã; acum

fraþi. Dar ce fel de fraþi? Adoptivi; observaþi?) ºi le spune cã merg la Tatãl Meu ºi

Tatãl vostru, la Dumnezeul Meu ºi Dumnezeul vostru”. Este El Fiul lui Dumnezeu

cel viu ºi din veci. Dacã Adam, sãrmanul, s-a îndepãrtat de înfiere, nu putem

spune cã a pierdut-o total, pentru cã a trimis Tatãl pe Fiul sã ne înfieze. De aceea

spune: “Fraþii mei”, “Tatãl meu ºi Tatãl vostru, Dumnezeul Meu ºi Dumnezeul

vostru”, al celor zidiþi. Cãci asta e distincþia radicalã între Dumnezeu ºi noi. El e

eternitatea, fãrã început ºi fãrã sfârºit, fãrã un înainte ºi fãrã un dupã, iar noi –

pãrtaºi la eternitatea Lui, dar zidiþi (pãrtaºi suntem dacã spunem: Da, Doamne, Tu

ai trimis pe Fiul Tãu sã se întrupeze de la Duhul Sfânt ºi din Fecioara Maria, sã Se

jertfeascã pentru noi ºi sã învieze).

ªi se ridicã Mântuitorul ºi Se face nevãzut. ªi ea fuge sã spunã ucenicilor, sã

spunã tot ce i s-a arãtat ei. Dupã ea au venit ºi celelalte mironosiþe, când rãsãrea

soarele, mironosiþe pe care le numeºte Evanghelia ascultatã. ªi au vãzut

mormântul gol ºi îngerul care le-a spus: “De ce cãutaþi pe Cel viu printre cei

morþi? Nu este aici. A înviat. Mergeþi ºi spuneþi ucenicilor Lui ºi lui Petru, cã va

merge în Galileea, aºa cum a fãgãduit”. ªi ele pleacã. ªi nu mãrturisesc nimãnui

nimic. Se temeau. Se temeau de cei care Îl rãstigniserã, sã nu audã o asemenea

veste. Au fost sfâºiate ºi ele. Dar în uimirea lor, în teama lor, Mântuitorul le dã

aceastã unicã mângâiere: le întâmpinã ºi ele rãmân în faþa Lui, contemplându-L

uimite, iar El le rosteºte: “Bucuraþi-vã!” – acest cuvânt unic. În Evanghelie nu e

folosit decât ca grai ºi glas al cerului. Atunci când fiul rãtãcit se întoarce, ca ºi

atunci când orice pãcãtos se întoarce, “bucurie se face în cer pentru un pãcãtos ce

se pocãieºte”. E bucuria Pãrintelui luminilor ºi a Fiului ºi a Duhului Sfânt. Ce

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 10

uimitor este sã ºtii cã se bucurã Dumnezeu de tine când tu te întorci la El cu

credinþã, cu cãinþã, cu smerenie ºi curãþie! Tot Isaac Sirul spune: “Smerenia ºi

neprihãnirea sunt hainele prin care se pot deschide porþile împãrãþiei”. Acestor

femei care-L însoþiserã pe Mântuitorul fãrã fricã, cu curajul muceniciei chiar, pânã

la cruce, lor li S-a arãtat înainte de toate, lor, purtãtoarelor vieþii, vestitoarelor

vieþii. Fiecare sã se roage, sã plângã ºi sã se roage sã le ierte pe ele purtãtoarele

vieþii, cã au ajuns sã ucidã viaþa. Sã ne strãpungem în adâncul inimii ºi sã ne

întrebãm cum mai putem primi cuvântul Bucuraþi-vã. Unde e iubire însã, e ºi

iertare. Sã se trezeascã iubirea noastrã pentru Domnul vieþii, pentru viaþã!

Tot în ziua aceea s-a arãtat lui Petru, apoi lui Luca ºi Cleopa în drum spre

Emaus, cu care a rãmas în seara aceea ºi i-a binecuvântat; frângând pâinea i-a

împãrtãºit ºi S-a fãcut nevãzut de la ochii lor. Când ne împãrtãºim, El e de faþã,

dar e nevãzut ochilor noºtri; însã Îl putem simþi ºi vedea cu ochii duhului. S-a

arãtat apoi ucenicilor, dintre care lipsea Toma, tot în seara aceea, când, intrând

prin uºile încuiate le-a dat pacea: “Pace vouã”. Le-a arãtat mâinile ºi coasta Lui,

care fuseserã strãpunse, ca un semn al identitãþii. Adicã Cel rãstignit, Cel Care a

purtat piroane în mâinile ºi în coasta Lui, acum a înviat ºi este acelaºi. ªi s-au

bucurat ucenicii vãzând cã este Domnul ºi apoi zicându-le iarãºi Pace, a suflat

asupra lor ºi a zis: “Luaþi Duh Sfânt! Cãrora veþi ierta pãcatele se vor ierta…

(pãcatul – el te desparte de Dumnezeu, de vederea ºi de simþirea lui Dumnezeu).

ªi îi trimite pe ucenici: “Precum M-a trimis pe Mine Tatãl, ºi eu vã trimit pe voi”.

Deci taina tainelor, din adâncul Dumnezeirii, din sânurile iubirii

dumnezeieºti: Fiul coboarã în lume, se face Om ºi trece prin cruce, prin jertfã la

înviere ºi împãrtãºeºte ucenicilor Duhul Sfânt al înfierii; cãci zice Sfântul Petru

despre Hristos (I Petru 3,18): “… omorât fiind cu trupul, dar viu fãcut cu duhul” (cu

Duhul Sfânt). ªi El împãrtãºeºte Duhul Sfânt, Duhul înfierii, sãmânþa învierii în

ucenici ºi prin ucenici, prin apostoli, în Bisericã, la ziua Cincizecimii. Atunci Duhul
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 11

Sfânt coboarã, ºi ei se îmbracã cu putere de sus, dupã ce Îl primiserã ºi în ziua

Învierii în adâncul inimii – sãmânþa, dacã vreþi, a Duhului Sfânt. Iar acum, în ziua

Cincizecimii, îmbrãcaþi cu putere de sus, vestesc cu limbile de foc ale Duhului. ªi

ce vesteau ei? Esenþial vesteau crucea ºi învierea. ªi când au ales al

doisprezecelea apostol în locul lui Iuda, de ce l-au ales? Ca sã fie martor al Învierii.

Învierea, acesta este faptul capital, noua zidire ºi rezidire a lumii, începutã de

Hristos, cum spune Sfântul Pavel: “El e ºi cel primul nãscut din toatã zidirea, e ºi

primul nãscut din morþi, începãtor al învierii”. ªi tot Sfântul Pavel spune: “El a

gustat moartea cu fiecare din noi”; cu fiecare! Jertfa Lui trebuie sã fie jertfa

fiecãruia din noi, deschiderea cãtre Dumnezeu, starea de jertfã, ºi atunci El înviazã

cu fiecare din noi. Atunci a început învierea lumii, ºi noi toþi, dupã apostoli,

trebuie sã fim martori ai învierii Lui. Noi, toþi cei botezaþi, cum spune Apostolul:

“Ne-am scufundat întru moarte (când m-am bãgat în apa botezului) ca sã înviem

împreunã cu El. Ne-am fãcut morþi faþã de pãcat ºi vii întru Domnul nostru”.

Dacã eºti mort faþã de pãcat începi sã simþi învierea. ªi o simþi în botezul tãu, în

mirul care þi-a deschis simþurile duhovniceºti, ca sã vezi duhovniceºte, sã auzi

duhovniceºte ºi sã simþi mireasma duhovniceascã a mirului sfânt, sã simþi gustul

duhovnicesc al împãrtãºaniei, cãci El trimite Duhul Sãu cel Sfânt peste noi, peste

aceste daruri. ªi trãirea noastrã aºa trebuie sã fie: în Duhul Sfânt, în curãþie, în

ascezã, în rugãciune ºi în cuvântul Evangheliei, în toate acestea. Dar Duhul Sfânt

este mai ales în bisericã, în timpul Sfintei Liturghii (“În Biserica slavei Tale în cer ni

se pare a fi”); în timpul sfintei Liturghii, care începe cu: “Binecuvântã este

împãrãþia...” – împãrãþia lui Dumnezeu. Aþi vãzut din Evanghelie cã ºi Iosif (din

Arimateea) aºtepta împãrãþia lui Dumnezeu. Iar împãrãþia lui Dumnezeu e în

Hristos. N-a zis El: “Dacã Eu cu degetul lui Dumnezeu (cu Duhul Sfânt) scot

demonii, înseamnã cã împãrãþia lui Dumnezeu a venit la voi”? Iar altã datã

spune: “Împãrãþia lui Dumnezeu e înlãuntrul vostru”; deci Hristos este Împãratul
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 12

veacurilor, ºi unindu-ne cu El, El ne împãrtãºeºte împãrãþia lui Dumnezeu, care

este învierea. Trebuie sã simþi atunci, dacã Îl ai împãrat pe Hristos, cã ai

împãrãþia lui Dumnezeu înlãuntrul tãu, tu eºti frate cu El ºi fiu al învierii. Citind

din rugãciunile pe care Biserica le-a rânduit de dimineaþã: “Lumineazã ochii

gândurilor noastre cu pecetea Sfântului Tãu Duh! Aratã-ne fii ai luminii, fii ai zilei,

moºtenitori ai bunãtãþilor Tale celor veºnice”.

Iubiþilor, astãzi toþi cercetãtorii adânci constatã cã dincolo de trup e adâncul

din noi al sufletului nostru nemuritor; aceasta ºi din experienþele duhovniceºti de

astãzi reiese, potrivit mãrturiei unui om cu adevãrat duhovnicesc, un mitropolit,

cãruia i-a fost dat un pacient în ultimele lui sãptãmâni de viaþã. ªi i-a spus aºa: Ia

aminte cã existenþa noastrã ºi viaþa nu þin doar de microbi, de agenþi patogeni,

ci de adâncul din tine. Fã pacea cu Dumnezeu în adâncul tãu. Pãtrunde ºi-þi adu

aminte de tot trecutul tãu, ºi-þi adu pacea, liniºtea. ªi aºa a început, zi de zi, ºi a

fãcut pace în adâncul sufletului lui, cu toate gândurile lui, cu toþi semenii lui. ªi în

ultimele clipe, când nici nu se mai putea ridica din pat (trebuia sã-l hrãneascã

altcineva, cu linguriþa), mãrturisea: Niciodatã nu am simþit viaþa mai vie în

adâncul meu ca acum. ªi atunci ºi-a dat seama deodatã cã viaþa lui nu depinde

de trup, care era al lui, dar de care nu mai depindea; cãci era o realitate dincolo de

trupul lui, mai adâncã: era acea moºtenire dumnezeiascã. Sau, cum spune un om

învãþat de astãzi: Organizarea ºi proiectul nostru, din adânc ºi dincolo de

fundamentul trupului. Ei bine, în aest adânc, când pãtrunzi, în rugãciune ºi în

comunicare cu Dumnezeul cel viu, cum spune Acatistul Învierii, pe care noi îl

rostim neîncetat în aceste zile, simþi cã Dumnezeu te-a ridicat din mormântul

nesimþirii, din sufletul tãu mort din pricina pãcatelor. ªi a devenit viu sufletul tãu

ºi acela este începutul învierii. Ridicat acum din mormântul sufletului tãu, al

nesimþirii, ºi simþindu-þi sufletul viu, înþelegi cã viitorul lumii e învierea, e viaþa,

Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA MIRONOSIÞELOR 13

cã istoria nu are alt sens decât împãrãþia lui Dumnezeu, împãrãþia luminii ºi a

învierii. ªi fãrã împãrãþia lui Dumnezeu istoria nu are sens.

ªi sã fie fericiþi creºtinii care mãrturisesc Învierea ºi cred în Înviere ºi simt de

aici sufletele lor vii ºi sunt fii ai în învierii în Iisus Hristos Domnul nostru, pentru

care mãrturisim: Hristos a înviat!

– Adevãrat a înviat!