T e m a 4.

PROBLEMA LIDERULUI (LIDERISMULUI) ÎN

DEZVOLTAREA ŞTIINŢEI

I. Premizele apariţiei problemei liderismului în ştiinţa

contemporană.
II. Analiza şi clasificarea concepţiilor privind liderismul
în ştiinţă

I. Premizele apariţiei problemei liderismului în ştiinţa contemporană

Problema de lider în ştiinţă a apărut relativ de curînd, nu demult. 30-40

de ani în urmă liderismul fizicii în ştiinţă nu trezea la nimeni îndoială. Însă
realizările voluminoase într-un şir de ştiinţe reale şi în primul rînd în biologie,
cibernetică, informatică, sinergetică etc. au provocat apariţia unei noi teze
despre “epuizarea veacului fizicii” şi sosirii “erii biologiei”, sau “erii
ciberneticii”, sau “erii ecologiei”, “erii informaticii”, etc. Reieşind din această
situaţie, apare necesitatea de a clasifica multitudinea viziunilor privind
chestiunea liderismului în ştiinţa contemporană.
Problema liderului în ştiinţa contemporană este legată, adică ţine, de
soluţionarea altor probleme extrem de importante pentru dezvoltarea
ulterioară a cunoştinţelor ştiinţifice. E vorba, în primul rînd, de procesele de
diferenţiere şi integrare în ştiinţă. După cum afirmă majoritatea savanţilor ce
sunt preocupaţi de problemele filosofice ale ştiinţei dezvoltarea acesteia în
fiecare epocă se caracterizează de o anumită stare a proceselor de integrare şi
diferenţiere. Dacă în antichitate şi în epoca medievală domina integrarea, iar
în Epoca Modernă(sec. al XVI-lea - prima jumătate a sec. al XIX-lea) -
predomina diferenţierea ştiinţilor, apoi de la sfîrşitul sec. al XIX-lea şi
începutul sec.XX-lea în ştiinţă apar tendinţe contrar opuse atît de integrare cît
şi de diferenţiere.
Care tendinţă recent predomina e dificil de explicat, însă eu cred că
totuşi avem de aface cu un proces de diferenţiere pronunţat, ceea ce nu e
justificat, mai ales în aşa domenii ale ştiinţei ca medicina, biologia etc.
Dar lăsăm la o parte doleanţele şi ne axăm atenţia pe fenomenele
obiective din ştiinţă - ca un sistem de cunoştinţe şi ca un institut social(ca o
activitate specifică socială). Explozia informaţională şi tromboza
informaţională contemporană, diferenţierea tot mai largă şi tot mai amplificată
a cunoştinţelor ştiinţifice pune la ordinea zilei o problemă fundamentală: se
reflectă oare în cunoaşterea ştiinţifică totală integritatea lumii obiective? Dacă
da, apoi în ce se exprimă acest fapt? În limba reflexiei filosofice avem de
afacere cu problema unităţii cunoştinţei ştiinţifice. Această problemă e destul
de complicată şi poate fi rezolvată doar prin examinarea interacţiunii
diverselor disciplini ştiinţifice în sistemul ştiinţei, evidenţierea liderului dintre
aceste elemente.
Formularea corectă a problemei liderului în ştiinţă preconizează
distincţia a două aspecte ale ei:
a) Liderismul ca o semnificaţie(importanţă) sociopractică;
b) Liderismul ca o fundamentalitate teoretico-metodologică.
În primul aspect disciplinile ştiinţifice se caracterizează după gradul lor
de importanţă în realizarea celor mai actuale sarcini în domeniile de producere
şi spirituale, ce apar faţă de societate pe parcursul unei perioade concrete
istorice ale acesteia; în al doilea aspect - componentele ştiinţei se
caracterizează prin gradul de profunzime în pătrunderea (implantarea) în
esenţa fenomenelor şi comunităţii legilor descoperite, gradului de dezvoltare a
aparatului conceptual şi al metodelor de cunoaştere.
II. Analiza şi clasificarea concepţiilor privind liderismul în ştiinţă
Luînd în consideraţie aceste două aspecte şi analizînd paradig-mele ce
există recent în filosofia ştiinţei în capitolul nominalizat, e logic a evidenţia
cîteva concepţii privind liderismul în ştiinţă.
1) Concepţia de lider a biologiei. Subliniem din capul locului că
nimeni din savanţi nu afirmă categoric că biologia a strămutat fizica ca lider în
ştiinţă. E vorba doar despre posibilitatea unei astfel de situaţii în viitor,
probabil în sec. al XXI-lea. Recent, în opinia unor savanţi-filosofi(I.T.Frolov),
era biologiei constituie o nouă etapă în progresul tehnico-ştiinţific. Legat de
transformarea biologiei într-o ştiinţă despre viaţa întegră, unică şi acest fapt
poate fi realizat nu mai devreme decît în sec.al XXI-lea.
2) Concepţia despre doi lideri în ştiinţă (Karpinschi R.S.). Această
paradigmă cred că este mai aproape de realitate. Într-adevăr,tendinţa cea mai
pronunţată a ştiinţei contemporane este axată asupra problemei omului,
esenţei lui, interacţiunei acestuia cu mediul ambiant. În procesul nominalizat
de “umanizare” a cunoştinţelor ştiinţifice un ril deosebit îi aparţine biologiei.
Aici are loc consolidarea ştiinţelor despre societate şi despre natură. Deci în
aşa sens se poate vorbi despre rolul de lider al biologiei(Karpinschi R.S.
Biologia i mirovozrenie. M., 1980).
Care-i statutul fizicii în acest caz? N-a pierdut ea statutul de lider?
Răspunsul este pozitiv: fizica rămîne şi ea lider, însă într-o altă dimensiune
vis-a-vis de liderismul biologiei. Liderismul biologiei este determinat de
semnificaţia ei socială, adică de amplificarea rolului acesteia în dezvoltarea
concepţiilor despre lume, de legătura ei tot mai trainică cu ştiinţile sociale,
includerea biologiei şi soluţionarea multor probleme complexe socioumane.
Liderismul fizicii este determinat, în primul rînd, de fundamentalitatea
acesteia în aspectul teoretico-metodologic şi în al doilea rînd, de însemnătatea
ei fundamentală pentru compartimentele de bază ale tehnicii şi producerii
industriale.
2
 3. Concepţia liderului “singular - de grupă alternant”(B.M.Kedrov şi
S.P.Miculinschi). Această paradigmă este bazată pe analiza istorică a
dezvoltării ştiinţilor reale şi aprecierea semnificaţiei unor disciplini aparte
pentru PTŞ al societăţii la diverse etape istorice ale acestui proces.
La prima etapă(sec.XVI-XVIII) în calitate de lider al ştiinţelor reale s-a
manifestat mecanica corpurilor terestre şi cereşti şi strîns legate de ea -
matematica. Stilul de gîndire aici era bazat pe tabloul ştiinţific mecanicist al
lumii.
A doua etapă(sec.al XIX). Prima jumătate a sec.al XIX-lea se
caracterizează printr-o promovare vădită în lideri a două ştiinţe - fizica şi
chimia, iar în a doua jumătate a sec.al XIX-lea alături de fizică şi chimie se
“instalează“, se aliniază şi biologia graţie performanţelor ştiinţifice ale lui
Darwin.
A treia etapă ţine de revoluţia în fizică de la sfîrşitul sec.al XIX-lea şi
începutul sec.al XX-lea, cînd liderismul trece la fizica subatomară. Acest
liderism îşi păstrează semnificaţia pînă la mijlocul sec.al XX-lea, cînd se
începe o nouă etapă în dezvoltarea ştiinţei.
A patra etapă a PTŞ este strîns conexată de dezvoltarea
rapidă(impetuoasă) a noilor disciplini ştiinţifice ca cibernetica, biologia
moleculară, genetica, cosmologia. Recent, în opinia multor autori, liderul
ştiinţei reale îl constituie o complexitate de domenii ştiinţifice ce include
fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica, deasemenea disciplinile
tehnice. Aici, cum vedem, nu se evidenţiază un lider concret. Deci în această
concepţie mai exact zis e vorba despre liderul PTŞ şi nu a ştiinţei reale.
4) Concepţia liderului ce posedă un caracter sintetic(de sinteză) în
ştiinţele reale(Heizenberg W., Acciurin I.A.). În baza concepţiei nominalizate
se situiază teza conform căreia etapei contemporane de dezvoltare a ştiinţelor
reale îi sunt proprii tendinţe de a lămuri diversitatea integră a fenomenelor
realităţii prin intermediul legilor fizicii - cea mai dezvoltată disciplină
ştiinţifică în viziunea adepţilor acestei concepţii. Dar o astfel de formulare
spun ei, caracterizează(descrie) doar latura “extensivă“ a progresului şriinţei.
Deaceea a indica liderul ştiinţelor reale la etapa recentă de dezvoltare a lor e
posibil doar condiţional. Principalul aici devine faptul de a lua în consideraţie
traversarea cunoaşterii “în profunzime”, adică ‘‘latura intensivă“ a progresului
ştiinţific, ce ţine de apariţia noilor noţiuni şi care permit a constitui o bază
conceptuală de sinteză a diverselor disciplini ştiinţifice.
Deci problema liderismului, în cazul examinat, reiese din soluţionarea
altei probleme - megieşe cu cea sus nominalizată - problemei coraportului
fizicii, biologiei şi matematicii. Raportul dintre fizică şi biologie, relevă
adepţii acestei concepţii, se caracterizează printr-o stare de “confrontaţie”.
Rezultatul final al “luptei” diferitor sisteme de noţiuni din materialul empiric
al fizicii şi biologiei devine sinteza lor dialectică - în principiu un sistem nou
mai aprofundat de noţiuni ştiinţifice, care v-a îndeplini funcţia de bază
3
conceptuală generală atît pentru ştiinţa biologică, cît şi pentru cea fizică. În
baza acestei noi paradigme va fi posibilă soluţionarea sarcinei fundamentale în
ştiinţa reală - descoperirea legilor comune de dezvoltare a materiei vii şi
moarte.
5) Concepţia de lider sociologică. Liderismul în această concepţie este
conceput ca o anumită totalitate de desciplini ştiinţifice ce posedă o poziţie de
frunte într-o ţară ori alta, sau chiar în ştiinţa mondială etc. Autorul acestei
concepţii acad.Kapiţa P.L. afirmă că ea permite de a formula corect aşa
chestiuni vitale importante ale politicii ştiinţifice statale ca problema
organizării activităţii ştiinţifice, dirijării organizaţiilor ştiinţifice, politicii de
cadre în ştiinţă etc.
6)Concepţia liderismului fizicii. Această concepţie este împărtăşită
recent de majoritatea investigaţorilor. Însă şi aici sunt frecvente unele
contradicţii, în argumentarea acestui liderism, în conceperea esenţei acestuia.
În ultimul timp apar momente discutabile în jurul problemei - va rămîne fizica
lider, sau locul acesta va fi ocupat de biologie, cibernetică, informatică etc.
În examinarea problemei nominalizate se confruntă două doctrine -
reducţionismul şi antireducţionismul. În viziunea noastră prima doctrină
apare mai puţin speculativă şi cu mult mai productivă. Reducţionismul
permite lămurirea sau reducerea structurilor vii(biologice) la cele fizice şi
chimice. Într-adevăr, fizica(şi chimia) demult a lămurit fenomenele
fundamentale ale vieţii(Schrodinger E. - ecuaţiile vieţii prin fizica particulelor
elementare, Prigogine I. - sinergetica etc.).
Antireducţionismul afirmă că organizaţia sistemică apare doar la nivelul
biologic şi esenţa ei nu este legată principial de interacţiunele fizico-chimice.
Cum se vede, doctrina antireducţionistă desenează hotarele utilizării
metodelor fizico-chimice, ceea ce este destul de neclar în concepţia
reducţionistă. Dar acest moment nu face prima paradigmă mai puţin de
perspectivă, din contra, reducţionismul folosind metode cibernetice contribuie
armonios şi riguros în analiza fenomenelor la nivel de autoorganizare.
7. Conceptul de lider al matematicei. Încă din antichitate şi pînă astăzi
există o mulţime de savanţi care promovează paradigma de lider a
matematicii. Această concepţie a fost solicitată de savanţi îndeosebi începînd
cu lucrările lui Newton şi Leibniz ce ţin de calculul diferencial şi cel integral.
Poziţiile matematicii ca lider sau amplificat din nou prin anii 60-70, cînd prin
intermediul compiuterilor, metodele matematice, devenind general-ştiinţifice,
au pătruns în toate domeniile activităţii umane. Se are în vedere şi nu numai
tehnica sau disciplinile de natură reală, dar şi ştiinţele social-umaniste,
medicina, biologia, ecologia, ufologia etc. Nu putem nega categoric şi această
opinie ce ţine de liderul ştiinţei contemporane, ea are tot dreptul la o viaţă
frumoasă, plină de optimism.
Iar acum cîteva obiecţii de încheiere referitor la diversitatea concepţiilor
de lider în ştiinţă. În primul rînd, frecvenţa multitudinei concepţiilor de lider
4
care nu coincid şi în acelaşi timp nu contrazic una pe alta ne vorbeşte despre
importanţa acestei probleme, despre necesitatea cercetării ei ulterioare. Deci
concepţiile nominalizate vor deveni probabil o completare reciprocă decît o
contradicţie. E necesar ca fiecare concepţie nominalizată să fie analizată în trei
aspecte: istorico-ştiinţific, filosofico-metodologic şi sociologic.
Care-i locul medicinei în rezolvarea problemei în cauză. Aşi spune că ea
mai mult sau mai puţin tangenţiază, aşa că e momentul cînd putem afirma
necesitatea de a o alătura ciclului acestor disciplini - biologie, genetică etc.
8) Reieşind din cele numai ce spuse eu formulez viziunea mea -
concepţia de lider al sinergeticii - teoria autoorganizării sistemelor neliniare,
disipative, dezechilibrate care determină recent dezvoltarea ulterioară a
ştiinţei, propunînd acestora noi legi universale şi noi metode de investigaţie.
Despre perspectiva problemei analizate în viitorul îndepărtat(sec. al XXI
şi m.d.). Amintim că conform opiniei unor savanţi ştiinţa a purces în
dezvoltarea ei trei etape şi de aici reiesă şi tipologizarea ei.
a) ştiinţa clasică(tabloul ştiinţific mecanicist)
b) ştiinţa neclasică (sec.XX pînă în anii 70). E vorba de fizica cuantică,
teoria relativităţii(specială şi universală sau generală)
c) ştiinţa postneclasică(anii 70 pînă în prezent)
E vorba de teoria sistemelor şi îndeosebi de teoria
autoorganizării(sinergetica) cu noţiunele ei fundamentale haos, ordine,
entropie, disipaţie, bifurcaţie, incertitudne, diversitate etc.)
d) Poziţia noastră: al patrulea tip de ştiinţă îl numim ştiinţa noosferică
adică ceea ce va contribui esenţial la crearea noii civilizaţii - noosferice, cu
etapele ei şi care va combate omnicidul global, criza ecologică globală.
9) În această ordine de idei e logic a evidenţia pentru un viitor mai
indepărtat încă o concepţie vis-a-vis de liderul în ştiinţă. Aici e vorba de
noosferologie - domeniu ştiinţific ce înglobează cunoştinţe referitor la esenţa
noosferii, constituirii ei, problemele de supravieţuirii ale omenirii.