1. Caracterizarea psihologiei ca tiin. Scurt istoric. Noiuni generale despre psihic.

Evoluia psihicului n filogenez. Psihologia s-a dezvoltat la intersecia tiinelor naturii i a

tiinelor sociale, a fiziologiei i sociologiei. Psihologia general cerceteaz individul, accentund
n el procesele de cunoatere i personalitatea. Procesele psihice cognitive cuprind
senzaia,percepia, atenia, memoria, imaginaia, gndirea i vorbirea. Cu ajutorul acestor procese
omul recepioneaz i prelucreaz informaia despre lume, ele particip de asemenea la formarea
i reorganizarea cunotinelor. Personalitatea conine nsuiri, care determin aciunile i faptele
omului. Acestea sunt emoiile, dispoziiile, aptitudinile, mecanismele (directivele),
motivaia,temperamentul, caracterul i voina. Din psihologia general s-au desprins mai multe
ramuri, precum ar fi psihologia senzaiei,psihologia percepiei, psihologia memoriei, psihologia
gndirii, psihologia imaginaiei,psihologia personalitii. Scurt istoric:De-a lungul anilor
psihologia a parcurs calea de la negare ei ca tiin pn la statutul ei de tiin de baz n cadrul
tuturor celorlalte tiine. n evoluia cunoaterii psihologice distingem 3 etape/perioade: a)etapa
pretiinific, b) etapa filozofic, c) etapa tiinific.a) Etapa pretiinific: ca preocupare
practic, cunoaterea psihologic a aprut odat cu apariia omului, a contiinei umane raionale,
odat cu formarea primelor colectiviti umane i cu dezvoltarea primelor contacte
interpersonale. O astfel de psihologie era ns netiinific, fiind o modalitate de cunoatere
empiric a celorlali i a propriei persoane.b) Etapa filosofic ncepe odat cu formarea marilor
sisteme filosofice din antichitatea trzie pn n momentul desprinderii psihologiei de filosofie i
constituirii ei ca tiin de sine stttoare (1879). n aceast perioad diferii gnditori inceraca
explicarea fenomenelor sufleteti, cunoaterea psihologic obinnd un caracter
argumentat.Prima lucrare filosofic cu caracter psihologic este De anima (Despre suflet) a
lui Aristotel. Progresul n dezvoltarea gndirii psihologice a fost determinat de activitatea marilor
gnditori ai antichitii ca Aristotel. Epicur. c) Etapa tiinific ncepe prin constituirea
psihologiei tiinifice (1879) i dureaz pn la momentul actual. Constituirea psihologiei ca
tiin independent s-a produs n jumtatea a doua a sec. Al XIX-lea. Pn la acel moment
psihologia s-a dezvoltat n cadrul filosofiei. Ca tiin de sine stttoare, independent de
filozofie, psihologia se constituie n a doua jumtate a secolului XIX, odat cu apariia la
Leipzig, n Germania, n 1879 a primului laborator de psihologie experimental, ntemeiat de W.
Wundt. Notiuni. Din limba latin reflectere nseamn oglindire, reproducere. Deci fenomenele
psihice oglindesc realitatea (sub form de senzaii, percepii, reprezentri, idei etc.). Aceast
oglindire, nacelai timp, este subiectiv, adic depinde de particularitile individuale ale
fiecrui individ(om, animal). De exemplu, am citit cu toii aceeai carte. Opiniile noastre despre
ea pot fi diferite: cuiva cartea i-a plcut, cuiva nu, cineva a ptruns n esena ei, cineva nu
.a.m.d. Chiar unul i acelai om poate avea o atitudine diferit fa de unii i aceeai oameni,
obiecte,evenimente. Bunoar, avnd o dispoziie bun, ni se pare c toat lumea e a noastr, iar
fiind indispui, ni se pare c toi ne snt datori. Psihicul constituie o reflectare adevrat a
realitii. Din limba latin adaequatus semnific potrivit, corespunztor, nimerit.
Psihicul deci oglindete realitatea n aa mod,nct aceast reflectare corespunde fidel obiectului,
situaiei. Psihicul reprezint o reflectare intermediar (din limba italian intermedio prin
intermediul, prin mijlocirea), ceea ce nseamn c el mijlocete influenele exterioare ale
obiectelor, fenomenelor asupra individului i reaciile, aciunile de rspuns ale acestuia la
ele.Psihicul este o reflectare anticipat (din latin anticipare a face sau a spune ceva naintea
timpului cuvenit). Evolutia psihicului in filogeneza Este foarte greu de stabilit anumite etape in
dezvoltarea filogenetica a psihicului, desi este cunoscuta evolutia speciilor. A.N. Leontiev a
incercat sa schiteze o schema a formarii psihicului, distingand 4 mari faze: a) stadiul psihicului
senzorial elementar;b) tadiul psihicului perceptiv c) stadiul intelectului;d) stadiul psihicului
constient. Dezavantajul acestei clasificari este acela de a include in prima etapa imensa
majoritate a speciilor, fiindca stadiul perceptiv incepe abia o data cu pasarile si mamiferele. 1.
Stadiul psihicului sensorial.Stadiul psihicului senzorial elementar se caracterizeaza prin aceea
ca animalul reactioneaza in raport cu o proprietate din mediul ambiant, insusire caracteristica
unui obiect sau fenomen importante pentru el.In acest stadiu predomina reactiile innascute iar,

experienta individuala joaca un rol mult mai mic decat la speciile mai evoluate. 2. Stadiul
psihicului perceptiv-se afla in acest stadiu speciile care sesizeaza caracteristicile obiectelor in
integritatea lor si nu doar aspecte senzoriale izolate. Aceasta se traduce in posibilitatea de a
distinge un obiect vizat de conditiile in care se poate ajunge la el. Este o discriminare intre obiect
si conditiile ambiante. De exemplu, daca intr-un acvariu punem intre un peste si hrana un
paravan de sticla, acesta poate invata sa-1 ocoleasca. Daca dupa aceea scoatem paravanul,
pestele nu observa schimbarea si continua sa efectueze un drum de ocol. O a doua caracteristica
o constituie predominarea actelor invatate la aceste specii, instinctele avand un rol mai putin
important.3. Stadiul intelectului-al gandirii senzorio-motorii, il gasim numai la maimutele
antropoide. El se caracterizeaza prin putinatatea incercarilor de a rezolva o problema si aparitia
solutiei dintr-o data, pe neasteptate. Faptul a fost evidentiat prin experimentele cu cimpanzei
realizate de W. Kohler. intr-unui din ele, maimutei i se ofera o banana, dar in afara custii si la o
distanta la care ea nu o poate ajunge. in cusca se afla insa si un bat. Cimpanzeul nu face multe
incercari, renunta, se invarte prin cusca ; deodata observa batul, il insfaca, trage banana catre el
si o consuma.Se observa si un al doilea aspect: caracterul bifazic al actiunii.4. Stadiul psihicului
constient-este ultima treapta a evolutiei, specifica omului. Apare utilizarea limbajului
independent de context, apare gandirea abstracta, datorita careia pregatirea unei actiuni poate
avea loc in gand, in afara situatiei prezente, uneori cu ani inaintea desfasurarii actiunii si
activitatea omului e subordonata relatiilor sociale
2. Structura psihicului uman. Psihologia contiinei. Problema subcontientului i
incontientului n psihologia contemporan. Structura psihicului uman
Sistemul psihic uman este un sistem ierarhizat, alcatuit din trei subsisteme principale:
subsistemul inconstient,subsistemul subconstient, si subsistemul constient (constiinta).
Contiina este o astfel de reflectare a realitii, datorit creia omul i d seama de obiectele,
fenomenele din jur, de relaiile lui cu lumea nconjurtoare. Aici se produce cunoasterea
constienta care este posibil datorit coninutului informaional specific i diferenierii
funcionale n interiorul sistemului psihic. Coninutul informaional se organizeaz i se
structureaz n trei forme: cognitiv, afectiv-motivaional i volitiv. Informaia cognitiv
este reprezentat de sistemul noiunilor i cunotinelor pe care individul le nsuete n
decursulactivitii. Informaia de tip motivaional este rezultatul prelucrrii i interpretrii
strilor i transformrilor, care au loc n interiorul sistemului. Ea reflect oscilaiile,
insuficienele sau degradrile energetice ale acestuia. Informaia afectiv apare ca rezultat al
evalurii subiective a gradului de concordan sau divirgen dintre evenimentele care se produc
n plan intern i cele desfurate n plan extern. Concordana este trit ca satisfacie, plcere, iar
discordana ca tensiune insatisfacie, neplcere. Informaia volitiv este rezultatul raportrii
subiective a posibilitilor proprii la dificultatea obstacolului care trebuie nlturat n vederea
atingerii scopului contient propus. A. Petrovski evideniaz urmtoarele patru caracteristici
psihologice de baz ale contiinei: 1. Contiina este totalitatea cunotinelor despre lumea
nconjurtoare. 2.Asigurarea activitii omului ce presupune un scop. 3 Prezena aprecierilor
emoionale n relaiile dintre personaliti.
Contiina realizeaz urmtoarele funcii:1)Funcia cognitiv, de cunoatere a lumii i a
propriului eu 2)Funcia proiectiv se refer la orientarea activitii n direcia transformrii
realitii;3)Funcia anticipativ exprim tendina omului de a face predicii n legtur cu
desfurarea evenimentelor i de a anticipa mental modificrile viitoare ale obiectului aciunii, de
a planifica desfurarea aciunii;4)Funcia de reglare const n controlul pe care contiina l
exercit asupra modului de desfurare a activitii, asigurndu-se eficiena optim n raport cu
scopul propus. Subcontientul este o formaiune sau nivel psihic ce cuprinde actele care au fost
cndva contiente, dar care n prezent se desfoar n afara controlului contient. El este
rezervorul unde se conserv amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, montajele
intelectuale sau perceptive stereotipizate, deci toate actele ce au trecut cndva prin filtrul
contiinei, s-au realizat cu efort, dar care se afl ntr-o stare latent, ns putnd oricnd s

redevin active, s peasc pragul contiinei. Principalele trsturi ale subcontientului snt
proximitatea fa de contiin i compatibilizarea cu ea. Subcontientul poate fi considerat un
nivel al psihicului aflat n slujba contiinei, o rezerv de informaii i operaii, din care se
constituie, uneori, faptele de contiin. El nu doar conserv, ci i poate prelucra, restructura,
crea. Incontientul. Exist un numr destul de mare de fenomene i reacii psihice, care intervin
n activitatea noastr, fr a ne da seama de prezena lor. Ansamblul lor, ca i al posibilitilor de
aciune existente, neactualizate, l denumim incontient. Incontiena este o astfel de reflectare a
realitii cnd omul nu i d seama de obiectele, fenomenele din jur, de aciunile sale i de ale
altor oameni, de starea n care se afl. Aa sunt visele n timpul somnului, reaciile de rspuns n
stare de ebrietate, somn, com, obinuinele omului, obiceiurile populare, halucinaiile .a.
Incontien i are locul ei n sistemul funcional al psihicului uman. Dei structurile sale snt
mai simple dect cele ale contiinei, incontientul ndeplinete urmtoarele roluri: 1)rol de
energizare i dinamizare a ntregii vieii psihice a individului;2)rol de facilitare a procesului
creator, contribuind la realizarea unor combinri i recombinri spontane;3)rol de asigurare a
unitii Eului, prin faptul c este principalul depozitar al programelor informaionale i al
tensiunilor motivaionale pe baza crora, prin organizare specific, se emancipeaz contiina.
Psihologia constiintei Realiznd o sintez a clasificrilor strilor de contiin, M. Zlate reine
trei categorii principale ale acestora: strile obinuite, ordinare, normale (starea de vigilen, de
veghe, de luciditate), strile neobinuite, neordinare sau stri de contiin modificat (somnul,
visele, hipnoza, meditaia etc.) i strile alterate de contiin, care desemneaz strile de
tulburare cantitativ i calitativ ale contiinei, care ies din sfera normalului i intr n cea a
patologicului(stupoarea, obtuzia etc.)Strile normale ale contiinei. W. James consider
contiina ca fiind personal, selectiv, continu i n schimbare. Este personal, deoarece simim
c ne aparine i nu putem s o mprim cu altcineva. Contiina este selectiv, pentru c putem
s fim ateni la anumite lucruri i s le ignorm pe altele. Contiina este continu deoarece
coninuturile ei nu snt izolate, ci legate unele de altele, iar gndurile noastre nu pot fi
descompuse n segmente fr intercaine ntre ele. Contiina este n schimbare deoarece
coninuturile ei snt ntr-o permanent micare,transformare. Orict am ncerca, nu putem s ne
concentrm asupra unui aspect pentru mai mult de cteva secunde fr ca alte lucruri s ne treac
prin minte. Strile neobinuite sau stri de contiin modificat. O stare de contiin este
modificat n privina coninutului sau calitii experienei contiente, dac apare o modificare
semnificativ. Aceste modificri apar n timpul somnului, viselor, hipnozei, privrii de somn,
ingerrii unor droguri cu efect psihoactiv, experiene mistico-religioase, stri emoionale
puternice, privarea sau excesul senzorial, stri febrile puternice. Somnul este o stare fiziologic
periodic, reversibil, caracterizat prin inactivitate somatic i abolirea temporar a
contiinei.Spre deosebire de com, nivelul contiinei poate fi rapid i complet restabilit prin
stimuli adecvai, somnul fiind numai o suspendare plcut i reversibil a interaciunii senzoriomotorii cu mediul nconjurtor, obinuit, asociat cu poziia culcat i imobilitate.
Visele reprezint o stare modificat a contiinei, fiind mai complex dect somnul, dei apare pe
fundalul lui. Visele reprezint o suit de imagini i triri psihice, care survin sub form de
episoade de via, cu participarea propriei persoane, n timpul somnului. Conform opiniei lui
Freud, visele ndeplinesc urmtoarele funcii:
1. funcia hedonic (permite realizarea dorinelor);
2. funcia protectoare a eului contient de presiunea pulsiunilor refulate;
3. funcia comunicativ (visul asigur comunicarea ntre contient i incontient);
4. funcia sintetizatoare ( reunete memoria infantil cu experiena de via).
Hipnoza este una dintre cele mai complexe i contradictorii stri psihice. Reprezint o stare
asemntoare somnului, o inhibiie parial a scoarei cerebrale, provocat n mod artificial de un
medicament sau prin sugestie. Ea reprezint o stare modificat a contiinei, amplasat ntre
starea de veghe i cea de somn, ns mai aproape de starea de veghe, dect cea de somn. n stare
de hipnoz subiectul rmne pasiv, dar apt de a primi sugestiile terapeutului apt s-l elibereze de
ideile patologice, de a deveni insensibil fizic, chiar de a-l anestezia n vederea unei operaii

chirurgicale. Strile alterate ale contiinei se caracterizeaz printr-o dezorganizare a activitii

contiinei i pot fi cantitative i calitative. Tulburrile cantitative ale contiinei. Starea de
veghe se caracterizeaz prin faptul c funciile psihice se desfoar cu claritate i luciditate, sub
controlul raiunii. Pe acest fond pot fi distinse, sub aspectul intensitii, mai multe grade de
tulburare a contiinei: starea de obtuzie (creterea nivelului pragurilor senzoriale, consecin
fiind diminuarea n diferite grade a recepiei senzoriale), starea de hebetudine (dezinseria
pacientului din realitate), starea de torpoare (uoar dezorientare, hipokinezie, scderea tonusului
afectivo-voliional), starea comatoas (pierderecomplet a contiinei etc.).Tulburrile calitative
ale contiinei se caracterizeaz prin polarizarea i ngustareacmpului de contiin. Din aceast
categorie fac parte: tulburri de contiin de tip delirant (dezorientarea n timp i spaiu i prin
tulburri masive ale percepiei sub forma halucinaiilor auditive i vizuale, iluzii), starea
oneiroid (apare ca o infiltrare a construciilor viselor n gndirea vigil, tririle apar ca un
amestec ciudat ntre fragmente a realitii i reprezentrile senzoriale plastice cu un coninut
fantastic), starea amentiv (alterarea profund a propriului Eu,dezorientarea este total,
incoerena gndirii este maxim, vorbirea neinteligibil), starea crepuscular (profund alterare a
reflectrii senzoriale, cu pstrarea automatismelor motorii, care ofer un aspect ordonat i
coerent actelor comportamentale, cu toate c acestea pot fi determinate de idei delirante,
halucinaii auditive sau vizuale). Problema inconstientului si subconstientului in psihologia
contemporana
Poziia subcontientului n psihologie este destul de imprecis. Termenul a aprut la sfritul
secolului al XIX-lea, nceputul secolului XX, cptnd diferite denumiri. Subcontientul este
ansamblul strilor psihice, de care subiectul nu este contient, dar care influieneaz
comportamentul su. Conservarea noiunii de subcontient n psihologie este fireasc, deoarece
subcontientul reprezint una dintre ipostazele importante ale psihicului, care nu poate fi nici
ignorat, nici redus sau identificat cu alte ipostaze ale acestuia. Subcontientul dispune nu
numai de coninuturi specific, ci i de mecanisme i finaliti proprii. Subcontientul se refer la
structurile abisale ale personalitii. Pentru psihanaliti, subcontientul este parte a
psihicului, care tinde s revin n contiin i preseaz n mod continuu asupra contiinei
omului. Este o zon profunda limitat n care nu se posed o contiin clar.Sigmund Freud i
neofreuditii consider subcontientul ca fiind:
Deschis i orientat spre contiin.
Presupune o oarecare transparen.
Este un ansamblu de servo-mecanisme i implicaii nemijlocite ale contientului.
Trsturile definitorii ale subcontientului sunt: proximitatea fa de contiin i
compatibilizarea cu aceasta. ntr-o prim etap, cei mai muli autori concep subcontientul ca pe
o formaiune sau un nivel psihic, ce cuprinde actele foste cindva contiente, dar care n prezent
se desfoar n afara controlului contient. n a doua etap a fost contientizat nu numai
caracterul limitat al definirii subcontientului, ci s-a trecut la elaborarea unei noi concepii.
Principalele trsturi ale subcontientului apar din amplasarea lui topografic ntre contient i
incontient. Acestea sunt: Latena i potenialitatea Coxistena cu contiinaFacilitatea, servirea
contiinei. Filtrarea i medierea coninuturilor. Incontientul constituie cel mai controversat
nivel de organizare a vieii psihice, n legtur cu care poziiile de negare sunt de afirmare
abund n lit. de specialitate. Exist un numr destul de mare de fenomene i reacii psihice care
intervin n activitatea noastr, fr a ne da seama de prezena lor. Ansamblul lor, ca i al
posibilitilor de aciune existente, neactualizate l denumim n mod obinuit, incontient.
Afirmarea incontientului se sprijin, n principal, pe concepia lui Sigmund Freud, care a
elaborat o concepie structurat cu privire la coninutul i rolul incontientului n viaa psihic a
individului teoria incontientului. n teoria sa, asupra psihicului uman, el, a descris 3 instane:
Sinele id rezervor unde cocotesc dorinele noastre, instinctele: Instinctul
vieii - tendina de pcere libido. Instinctul morii tendina spre distrugere thanatos
Spraeul- superego normele.
Eul ego principalul sediu al contiinei.

Concepia lui Freud are o baz real: exist mereu conflicte ntre dorinele noastre i
obligaiunile morale EUL, n funcie de contiina moral i de realitate, caut mereu o soluie
optim. Dar Freud susine o supremaie a sinelui, a forelor incontiente. Psihologia
contemporan definete incontientul ntr-o manier extensiv i pozitiv, ca o formaiune
psihic, ce cuprinde tendinele ascunse, conflictele emoionale generate de resorturile intime ale
personalitii.
3. Metodele de cercetare n psihologie. La fel ca orice tiin, psihologia studiaz o categorie
de fenomene ale realitii cu ajutorul
unui ansamblu de metode tiinifice de investigare.Metodele snt procedee prin intermediul
crora se studiat obiectul. Cuvntul metod vine de la grecescul methodos, care nseamn
cale, drum ctre ceva.
Metodele de cercetare n psihologie dispun de o rigurozitate mai mic n comparaie cu metodele
din tiinele exacte sau ale naturii. n procesul dezvoltrii, tiina psihologic a trecut treptat de la
metodele subiective la metodele obiective, de la introspecie (autoobservaie) ca metod
subiectiv la observaie, experiment, test psihologic .a. ca metode obiective. Metodele tiinei
psihologie au un caracter instrumental, de intervenie, de informare,interpretare i aciune.
Una dintre clasificri propune deosebirea urmtoarelor grupe de metode:
1) Metode organizaionale: metoda comparativ (compararea diferitor grupe de vrst);metoda
longitudinal (studiul n timp mai ndelungat); metoda complex (n cercetare particip
reprezentani din cadrul mai multor tiine);
2)Metodele empirice: observaia (direct sau indirect, structurat i nestructurat, activ i
pasiv) i autoobservaia; experimentul (de laborator, natural, formativ); metodele
psihodiagnostice (testele psihologice, convorbirea, chestionarele, sociometria); analiza
produselor activitii; metodele biografice;
3) Metode de prelucrare a datelor: cantitative (statistice); calitative (analiza);
4) Metodele de corecie: autotrainingul, trainingul de grup, interveniile psihoterapeutice.
Metoda observaiei. Ea const n urmrirea atent i sistematic a comportamentuluiunei
persoane cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice. Exist mai multe forme de
observaie. Dintre acestea amintim forma n care este prezent sau absent observatorul. n acest
caz, observaia poate fi direct, nemijlocit, n sensul c este realizat n prezena observatorului
i c elevii cunosc acest lucru. De asemenea, ea poate fi indirect, atunci cnd observatorul se
afl n spatele unor geamuri cu vedere unilateral. O alt form de observaie este aceea cu
implicarea sau neimplicarea observatorului. ntr-un caz, observaia se va realiza fr participarea
observatorului la activitatea elevului i, n alt caz, cu implicarea observatorului n conduit
elevilor. Observaia poate s fie de scurt durat, efectuat pe uniti de timp mici i de lung
durat, distribuit pe uniti de timp mai mari. Orice observaie debuteaz cu stabilirea ct mai
exact a scopului propus. Experimentul este considerat cea mai important metod de cercetare,
avnd posibilitatea de a furniza date precise i obiective. Prin experiment nelegem provocarea
deliberat a unui fenomen psihic, n condiii bine determinate, cu scopul de a gsi sau a verifica o
ipotez (studierea fenomenului). n conceperea i desfurarea unui experiment, distingem mai
multe etape:
- observarea iniial, n care urmrim modul de manifestare a unui fenomen psihic i evideniem
o problem, ce se cere soluionat;
- imaginm o presupunere, o ipotez viznd soluionarea problemei degajate; totodat,concepem
i modul de verificare a ipotezei (descriem un montaj experimental);
- urmeaz desfurarea efectiv a experimentului, n care observm i nregistrm rezultatele;
- prelucrarea statistic a datelor (experimental psihologic se efectueaz de obicei cu mai multe
persoane), ce ne permit s facem anumite concluzii, generalizndu-le n funcie de structura i
amploarea populaiei.
Convorbirea este o conversaie ntre dou persoane, desfurat dup anumite reguli
metodologice, prin care se urmrete obinerea unor informaii cu privire la o persoan, n
legtur cu o tem fixat anterior. De la nceput vom preciza c, pentru a fi metod tiinific de

cunoatere, convorbirea trebuie s fie premeditat, s aib un scop bine precizat, care s vizeze
obiective psihologice i s respecte anumite reguli.
Chestionarul este un set de ntrebri, bine organizate i structurate, pentru a obine date ct mai
exacte cu privire la o persoan sau un grup de persoane, i ale cror rspunsuri sunt consemnate
n scris.
Metoda biografic sau anamnez const n analiza datelor privind trecutul unei persoane i a
modului ei actual de existen. Metoda poate fi utilizat cu succes n cunoaterea psihologic a
elevilor, fiind o radiografie a dezvoltrii psihice a copilului, n care snt evideniate cele mai
importante momente din viaa acestuia, aspecte care i pun amprenta asupra evoluiei sale.
Metoda testelor. Funcia principal a testelor psihologice este de a msura diferenele dintre
indivizi sau dintre reaciile aceluiai individ n diferite situaii. Cu ajutorul testelor putem obine,
ntr-un timp relativ scurt, informaii destul de precise, cuantificabile i obiective despre
caracteristicile psihologice ale subiectului testat cu ajutorul crora se poate formula un pronostic.
n funcie de coninutul msurat, putem deosebi patru tipuri de teste:
teste de inteligen i dezvoltare intelectual;
teste de aptitudini i capaciti;
teste de personalitate (referindu-se la trsturi de caracter i temperamentale);
teste de cunotine (utilizate de obicei n nvmnt).
Analiza produselor activitii ofer informaii suplimentare despre subiectul studiat. n
nvmnt produsele activitii elevilor sunt numeroase: compuneri, desene etc. Orice produs
realizat poate s fie supus analizei psihologice. Aceast metod are dou forme principale:
analiza produsului finit i analiza etapelor sau procesului de realizare a produsului. Analiza
produsului finit ne poate furniza informaii privitoare la stilul personal sau obinuit de realizare a
produsului, nivelul nzestrrii, fora imaginativ, originalitatea personal. Analiza etapelor sau
procesului de realizare pune accentul pe alte aspecte. Studiind formarea aptitudinilor creatoare la
elevi, analizm ncercrile lor de creaie n literatur, art, tiin, tehnic.
4. Conceptul de activitate uman. Caracterizarea psihologic a comunicrii ca activitate.
Activitatea constituie o condiie i o modalitate fundamental a existenei umane. Omul nu
poate supravieuii fr a interaciona cu mediul ce-i servete ca surs de satisfacere a
necesitilor sale. Trebuina nu numai c l mpinge pe animal la activitate, ea determin direct ce
anume evideniaz psihicul animalului din mediul ambiant i ce aciuni de rspuns provoac:
cutarea sau pndirea, vnarea i nghiirea hranei.
Prin activitate, n psihologie, se nelege totalitatea manifestrilor de conduit, pe planconcret sau
mintal, prin care omul acioneaz asupra mediului i asupra lui nsui.Prin activitatea sa, omul
poate produce schimbri n condiiile obiective externe, n strile interioare ale organismului,
precum i n relaiile sale cu mediul. Omul i satisface trebuinele, i realizeaz ideile,
aspiraiile i planurile sale prin activitate i tot prin activitate se adapteaz la cerinele obiective
ale vieii. Orice proces sau particularitate psihic a omului se formeaz, se dezvolt i i
dobndete semnificaie numai n strns legtur cu activitatea, numai n cadrul activitii. ntre
psihic i activitate exist o corelaie complex. Pe de o parte, psihicul se formeaz n procesul
activitii. Drept dovad ar putea servi specificul trsturilor psihologice ale oamenilor ocupai
cu munca n diferite domenii profesionale, pe de alt parte, psihicul,contiina se manifest n
activitate, fapt ce ne permite, analiznd activitatea de nvmnt a elevului, s facem concluzii
despre trsturile personalitii lui. n acelai timp, psihicul regleaz activitatea, care este
condus de un scop contient.
Orice activitate organizat contient parcurge urmtoarele etape:
Etapa de lansare a scopului;
Etapa de planificare a activitii;
Etapa de selectare a procedeelor mai eficiente pentru realizarea activitii;
Etapa realizrii activitii;
Evaluarea activitii i remodelarea aciunilor (n caz de necesitate).

Aceste etape decurg consecutiv i se pot suprapune. Activitatea uman este constituit din
urmtoarele elemente de baz: trebuinele, motivele, voina, scopurile, mijloacele cu ajutorul
crora activitatea se realizeaz.Trebuinele servesc ca izvor al oricrei activiti, ns mecanismul
central al apariiei activitii i momentul central n procesul realizrii activitii l constituie
determinarea i formularea scopului. Acesta din urm prezint imaginea contient anticipat a
rezultatului util, spre atingerea cruia este orientat aciunea uman. Scopul determin
integritatea i direcia comportamentului, modurile i mijloacele disponibile la moment. ns el
ncepe s orienteze aciunea i s determine alegerea modurilor de realizare a ei doar stabilind
legtura cu un anumit motiv sau cu un sistem de motive. Motivul prezint obiectul ce corespunde
celor mai actuale trebuine ale persoanei i care, n situaia dat, este accesibil. Motivul constituie
cauza intern a activitii i rspunde la ntrebarea de ce?Activitatea ntotdeauna este declanat
de un motiv, ns uneori activitatea este considerat nemotivat din cauza c motivul poate fi
ascuns i pentru subiectul activitii, i pentru cei din jur. Caracterizarea psihologica a
comunicarii ca activitate. Toate formele de activitate (jocul, invatarea, munca) snt legate de
comunicare. Ea apare i ca o condiie a efecturii acestora. Comunicarea reprezint un process
complex de relaii i de transmitere a informaiei. Comunicarea poate fi provocat de trebuinele
activitii n comun, dar poate fi i automotivat, poate aprea ca scop n sine. Deosebim dou
feluri de comunicare: comunicare ca mijloc de organizare a activitii i comunicare ca
satisfacie a trebuinei de a avea contact viu cu oamenii. Comunicarea are drept coninut
schimbul de informaii i aciuni, influena omului asupra altui om i cunoaterea reciproc a
persoanelor.
Exist mai multe forme de comunicare, printre care: verbal i nonverbal, direct i indirect.
Comunicarea mesajului prin cuvinte, oral sau n scris, se numete comunicare verbal.Ea este
specific uman. Comunicarea nonverbal const n transmiterea mesajului informaional fr
cuvinte sau simboluri care le nlocuiesc. Ea se exprim prin: contactul vizual, mimic,gesturi,
postur. Comunicarea direct se realizeaz ntre persoanele care transmit nemijlocit una alteia
informaia. Comunicarea indirect se realizaez prin mediatori.
5. Conceptul de personalitate n psihologia contemporan. Structura personalitii umane.
Conceptual de personalitate in psihologia contemporana
Conceptul de personalitate se refer la subiectul uman n integritatea lui, ca o sintez unic a
caracteristicilor sale biologice, a structurilor sale psihice, a mijloacelor culturale de care dispune
i a valorilor de care se conduce, a capacitilor sale de a aciona eficient n societate, de a crea i
de a transforma mediul. Personalitatea este un concept care cuprinde ntreg sistemul atributelor,
structurilor i rolurilor de care dispune o persoan i este folosit n psihologie pentru ea explica
diferenele eseniale dintre indivizii umani, sub aspectul conduitei lor caracteristice i pentru a
descrie aspectele stabile din conduita cuiva. Personalitatea este o construcie teoretic elaborat
de psihologie n scopul nelegerii i explicrii modalitii de fiinare i funcionare, ce
caracterizeaz organismul psihofiziologic pe care l numim persoan uman. Personalitatea este
un individ contient, care ocup o anumit situaie n societate i ndeplinete un anumit rol
social. Copilul mic, prin urmare, nu poate fi considerat nc o personalitate. Ele este mai degrab
un candidat la personalitate, care se va constitui treptat, de-a lungul unei perioade de timp.
Individualitatea este aceeai personalitate privit prin prisma specificului su.Individualitatea se
poate manifesta n sfera intelectual, emoional, volitiv sau concomitent n toate sferele
activitii psihice. Structura personalitatii umane Personalitatea are un caracter sintetic i
dinamic, reunind n esen interaciuni actuale i poteniale ale individului uman, ntr-o structur
dinamic proprie, cu sistem deschis (J. Peaget), ntr-o continu devenire.
Sistemul activ al personalitii grupeaz urmtoarele structuri:
Dinamica general dat de proprietile fundamentale ale sistemului nervos (mobilitatea, for
i echilibrul proceselor de excitaie i inhibiie, care imprim ntregii activiti psihice o not

temperamental distinct: impresionabilitate, impulsivitate, ritm, tempou,expresivitatea

manifestrilor comportamentale).
Componenta intelectual a personalitii, care grupeaz sistemele de informaii i modul de
prelucrare a lor, mpreun cu structurile cognitive i cu operaiile intelectuale ale individului, cu
stilul sau de cunoatere.
Substructura relaionar (de caracter), care reunete relaiile eseniale ale persoanei,
atitudinile sale constante i selective fa de activitate-de sine, de cei din jur, fa de normele
sociale i valorice morale.
Sistemul de orientare i proiecie al personalitii cuprinde: interesele, preferinele i scopurile
individului, concepia sa despre lume i via, aspiraiile i idealurile, formeaz unitatea dintre
trebuinele resimite i dorinele individului, dintre aspiraiile proiectate i posibiliti, dintre
motivaie i scopuri, indicnd asupra gradului de determinare psihosocial a personalitii sale.
Componenta de realizare efectiv a fiinei umane o avem n structura capacitilor, a
atitudinilor i deprinderilor nsuite.
Constituia fazic a individului reprezint baza sa organic, resursele biologice i echilibrul
hormonal intern, care influeneaz comportamentul i manifestrile persoanei.Aceste
componente ale personalitii se interptrund i se condiioneaz reciproc.
Spiritul activ al personalitii. Personalitatea se deosebete prin spirit activ, adic prin
capacitatea de a influena asupra mediului nconjurtor. Deoarece omul triete n societate,
spiritul lui activ se manifest n cele mai variate forme ale activitii, care are att un character
personal, ct i un caracter social.
Trebuinele ca izvor al spiritului activ al personalitii. Personalitatea i manifest activismul
n procesul interaciunii cu lumea nconjurtoare, n nsi activitatea ei. Izvoarele spiritului activ
al personalitii sunt trebuinele ei. Prin trebuine nelegem necesitatea simit de ctre om de a
dispune de anumite condiii de via i dezvoltare. Anume trebuinele l ndeamn pe om s
acioneze ntr-un anumit fel sau ntr-o anumit direcie. Trebuinele omului snt variate. Dup
criteriul orientrii personalitii spre un anumit obiect putem evidenia trebuine materiale,
spirituale i sociale.
Motivele personalitii. Un rol esenial n declanarea, orientarea i modificarea conduitei i
revine motivaiei, care este constituit din ansamblul motivelor. Motivele snt imbolduri spre
activitate, legate de satisfacerea unor anumite trebuine. Dac trebuinele constituie
esena,mecanismul tuturor tipurilor de activitate uman, motivele se manifest ca expresii
concrete ale acestei necesiti. Studiind comportamentul omului, analiznd faptele lui, este
necesar s scoatem n eviden motivele lor. Motivele contiente snt: interesele, convingerile,
concepia, credina, aspiraia.
Concepia este rezultatul experienei de via i a intelectualizrii ei cu privire la societate, via,
forele ce o dirijeaz i stpnesc etc. Concepia despre lume i via are profunzime, conotaie
pesimist sau optimist, democratic sau autocrat. Ea poate s fie coerent i armonizat, dar
poate fi i dezarmonic sau tensionat i creatoare de tensiuni din cauza reaciilor
comportamentale insuficient cenzurate, provocatoare apoi de sentimente puternice de vinovie,
devalorizare de sine i depresii. Concepia despre lume contribuie la reglarea comportrii.
Aspiraia semnific nivelurile pe care subiecii sper s le ating n executarea unei activiti
relativ specifice i standardizate. Ea este o dorin care vizeaz un model, a crui realizare
constituie un progres, o dezvoltare ntr-o anumit direcie. Nu orice dorin constituie o aspiraie.
Scopurile personalitii, perspectiva i orientarea ei. Manifestrile concrete ale orientrilor
valorice ale personalitii snt determinate att de trebuinele, interesele, convingerile sale, ct i
de cerinele societii. Motivele contiente, cercetate din punctul de vedere al coninutului lor,
evideniaz scopurile personalitii. Obiectul care poate satisface o anumit trebuin se
manifest n contiina omului ca scop. Cnd omul percepe scopul nu numai ca pe o anticipare
ideal a rezultatului activitii sale, dar i ca pe o posibilitate a realizrii acestui scop prin
obiectul important, aceasta este privit ca pe o perspectiv a personalitii.

6. Motivaia: definiie, caracterizare, funcii, forme. Autoaprecierea i nivelul de aspiraii.

Motivatia:definitie, caracterizare,functii, forme. Noiunea de motivaie, introdus n
psihologie la nceputul secoluluiXX, desemneaz aspectul energetic, dinamic al
comportamentului uman. Nucleul motivatiei este motivul. Cuvntul motiv provine de la verbul
latin movere a mica. Motivul reprezint motorul conduitei. Deci motivaia reprezint
ansamblul mobilurilor interne ale conduitei, nnscute sau dobndite, contiente sau incontiente,
simple trebuine fiziologice sau idealuri abstracte. Astfel definit, motivaia st n spatele tuturor
deciziilor, atitudinilor i aciunilor umane, fiind de aceea denumit cauzalitatea intern a
conduitei umane. Motivaia are o funcie de activare intern, difuz i semnalare a unui
dezechilibru fiziologic sau psihologic (trebuine), de mobil (factor declanator) al aciunii pe care
o i justific, de autoreglare a conduitei, motivaia imprim conduitei un caracter energizant i
dinamogen sau orientativ i direcional i vectorial, de coechilibrare a raportului dintre om i
mediul ambiant. Factorul extern n sine, care declaneaz (stopeaz) un proces oarecare, nu poate
fi considerat motiv al fenomenului declanat, fr raportarea la o necesitate, o intenie sau
aspiraie a subiectului. Niciun stimul nu poate declana o reacie, dac n organism nu exist
trebuina de a-l evita sau cuta. Pentru ca un factor extern sa aib efect declanator trebuie s
aib o anumit semnificaie n raport cu factorul intern, adic s aib o valen pozitiv sau
negativ. Trebuinele, ca marc a motivaiei, snt n mod curent grupate n primare
isecundare. Ele snt modaliti reclamante ale funcionrii sistemului individului
concret,fiind de presupus ca trebuinele acestuia se raporteaz la toate potenialitile funcionale
cu care acesta este dotat (senzorial, motric, afectiv, cognitiv-ideatic etc.).
Un motiv pune n eviden patru dimensiuni principale, pe baza crora el poate fi analizat: a)
Coninutul se identific i se apreciaz pe baza strii de necesitate pe care o reflect motivul i a
valenelor obiectuale sau comportamentale pe care le reclam satisfacerea lui. b) Intensitatea
exprim ncrctura energetica a motivului i se concretizeaz n fora de presiune a lui asupra
mecanismelor de decizie i execuie. Astfel motivele pot fi: puternice, moderate i slabe. c)
Durata exprim timpul de meninere n stare activ dominant a motivului fr a fi satisfcut. Se
constat ca orice motiv, inclusiv cel de ordin biologic, se activeaz i se menine n prim-plan un
anumit interval de timp, atingnd punctul su maxim de intensitate, apoi, dac nu este satisfcut,
slbete treptat i, subiectiv, iese din scen, nemaifiind resimit ca atare.
d) Nivelul de integrare se refera la posibilitatea de identificare si exprimare verbala a
motivului.
Functiile motivatiei: 1. Funcia de declanare const n deblocarea i activarea centrilor de
comand efectori,care asigur pregatirea i punerea n funciune a verigilor motorii i secretorii
n vederea satisfacerii strii de necesitate, fie c este vorba de o trebuin biologic, fie de una de
ordin spiritual (de cunoatere, de estetic etc.). Pentru producerea acestei funcii, este necesar ca
intensitatea motivului s depeasc o anumit valoareprag. Cu ct intensitatea va fi mai
mare,cu att i fora de declanare a motivului va fi mai mare. 2. Functia de orientaredirecionare consta n centrarea comportamentului i activitii pe un obiectiv anume
satisfacerea strii de necesitate individualizate de ctre motiv. Pentru a-i atinge efectul su
reglator-adaptativ specific, nu este de ajuns ca aciunea s fie doar declanat pur i simplu; este
imperios necesar ca ea s fie si orientat spre un anumit deznodmnt sau scop, adic s devin
finalist. n virtutea acestei funcii, derularea proceselor mentale interne este subordonat gsirii
mijloacelor adecvate pentru atingerea scopului. 3. Funcia de susinere i energizare const n
meninerea n actualitate a
comportamentului declanat pn la satisfacerea strii de necesitate.
Etapele aparitiei motivului: apariia i contientizarea stimulului- acceptarea motivuluirealizarea motivului- actualizarea stimulrii poteniale.
Formele motivatiei: Exist mai multe forme ale motivaiei, ce se clasific, de obicei, dou cte
dou, perechi opuse, contrare. I. Motivaia intrinsec i extrinsec. Dei activitile noastre snt
motivate, nu n toate activitile motivele ocup aceeai poziie. Dac sursa generatoare este
solidar cu activitatea desfurat de subiect, atunci vorbim de existena unei motivaii directe

sau intrinseci. Specificul acestei forme de motivaie const n satisfacerea ei prin nsi
ndeplinirea aciunii adecvate ei. Dac sursa generatoare a motivaiei i este sugerat suubiectulu
sau chiar impus de o alt persoan, nu izvorte din specificul activitii desfurate, atunci
avem de a face cu o motivaie indirect sau extrinsec. Din punctul de vedere al eficienei
nivelul de performan, consumul de efort (energie) i timp activitatea intrinsec motivat este
superioar celei extrinsec motivate. II. Motivaia pozitiv i negativ. Motivaia pozitiv este
produs de stimulri, cum ar fi lauda, ncurajri i se soldeaz cu efecte benefice asupra
activitii sau relaiilor interumane, cum ar fi apropierea activitilor, angajarea n ele, preferarea
persoanelor etc. Pozitive vor fi appreciate acele motive, a cror satisfacere nu intr n conflict cu
exigenele i etaloanele morale, care funcioneaz la nivel social sau care, prin natura lor,
genereaz comportamente i activiti orientate spre atingerea unor scopuri sociale. Motivaia
negativ este produs de folosirea unor stimulri, cum snt ameninarea, blamarea, pedepsirea i
se asociaz cu efecte de abinere,evitare, refuz. .III. Motivaia cognitiv i afectiv. Motivaia
cognitiv i are originea n activitatea exploratorie, n nevoia de a ti, de a cunoate, de a fi
stimulat senzorial, forma ei tipic fiind curiozitatea pentru nou, complex, pentru schimbare. Se
numete cognitiv, deoarece acioneaz dinlutrul proceselor cognitive (percepiei, gndirii,
memoriei, imaginaiei), stimulnd activitatea intelectual. Astfel de explorare se trece la
reproducere, de aici la nelegere, apoi la interes tiinific, pentru ca n final s se ajung la
nclinaia creativ. Ea i gsete satisfacia n nevoia de a nelege, explica, rezolva cu un scop n
sine. Motivaia afectiv este determinat de nevoia omului de a se simi bine n compania altora.
Autoaprecierea si nivelul de aspiratii. Contiina de sine este un proces de contientizare a
propriei personalitii n toat multitudinea particularitilor individuale, contientizarea esenei
proprii i a poziiei pe care o ocup personalitatea n mulimea relaiilor sociale. Contiina de
sine este i atitudinea personalitii fa de laturile, structurile lumii interioare proprii de care ea
este contient. La baza contiinei de sine se afl aptitudinea omului de a se deosebi, de a se
diferenia pe sine de propria existen.
O parte component a contiinei de sine este autoaprecierea. Omul devine personalitate n
societatea altor oameni. Tot ce a acumulat personalitatea a aprut datorit comunicrii i doar n
cadrul ei omul capt orientrile extrem de importante pentru conduita sa. El tot timpul confrunt
ceea ce face cu ceea ce ateapt de la el oamenii. n majoritatea calitilor pe care noi le atribuim
personalitii noastre persist momentul apreciativ. Criterii de apreciere snt reprezentrile de
cultur general, sociale, individual-valorice ale personalitii, standardele, steriotipurile de
percepiile, percepii morale, normele de conduit, nsuite de el pe parcursul vieii. Evaluarea
unei i aceleiai caliti se poate schimba n funcie de situaie. Autoaprecierea reflect nivelul
de dezvoltare la om a respectului de sine, a sentimentului propriei valori i a atitudinii pozitive
fa de tot ce intr n sfera eului su. Autoaprecierea pozitiv se manifest ca o atitudine pozitiv
fa de sine, ca autorespect al valorii personale. O autoapreciere sczut sau negativ presupune
autonegarea, neacceptarea de sine, atitudinea negativ fa de sine. Autoaprecierea ntotdeauna
poart un caracter subiectiv, indiferent de faptul dac la baza ei stau propriile raionamente ale
individului sau standardele socio-culturale existente. Omul poate s-i aleag contient scopurile
de via, poate mai contient s se apropie de succesele sau eecurile sale. De exemplu, sportivul,
n caz de eec, pentru a-i menine autoaprecierea pozitiv, poate recurge la raionalizare,
explicndu-i ntr-un anumit mod nfrngerile, poate s-i micoreze nivelul preteniilor, dar poate
lua decizia de a pleca din sport i de a se consacra unui alt gen de activitate, spre exemplu, de a
deveni antrenor. Omul nu este capabil s schimbe evenimentele care deja au avut loc, dar el
poate s-i reexamineze percepia proprie asupra acestor evenimente i interpretarea lor.
Nivelul de aspiraie privete scopurile, ateptrile, preteniile unei persoane privind comportarea
sa viitoare ntr-o sarcin dat. Nivelul de aspiraie este dependent de dificultatea scopurilor
propuse, valoarea acestora etc. i poate fi privit dintr-o dubl perspectiv: individual,
psihosocial. Din perspectiva individual, cercetrile efectuate au artat c, dac o activitate se
soldeaz cu succes, nivelul de aspiraie va tinde s creasc n timp, iar dac ea se soldeaz cu
eec, noul nivel de aspiraie tinde s scad. Ca fenomen psihosocial, nivelul de aspiraie este

determinat de particularitile situaiilor concrete traversate de ctre grupurile sociale. S-a

constatat c performanele persoanelor din grup se orienteaz dup performana medie a grupului
i sunt influenate de normele altor grupuri, de prestigiul lor, ca i de valoarea performanelor
realizate de acestea. Factorii social-economici ca lungimea colaritii, veniturile prinilor, locul
de natere, n sat sau ora, condiiile materiale de trai etc. s-au dovedit a avea o mare importan
n creterea sau scderea nivelului de aspiraie. Indiferent de expresia n care este interpretat, de
factorii care-l determin, nivelul de aspiraie apare ca fiind unul dintre coninuturile i factorii
motivaionali importani ai personalitii.Formele de manifestare a aspiraiilor sunt visul,
pasiunea, idealul. Visul reprezint o suit de imagini i triri psihice, care survin sub form de
episoade de via, cu participarea propriei persoane, n timpul somnului. Visul nu este doar
paznicul somnului (cum l numea S. Freud), ci i procesualitate psihic, graie creia omul i
poate pstra echilibrul psihoafectiv. El se poate considera ca fiind un mecanism suplimentar de
aprare a eului, care satisface n plan imaginar dorinele refulate, precum i de reducere a
tensiunilor acumulate n viaa cotidian.Pasiunea este o form dominant a afectivitii,
caracterizat prin amplitudine mare a tririi emoionale, angajare puternic, caracter durabil i
stabil al tririlor afective i al relaiilor pe care le realizeaz n raport cu ambiana. Pasiunea
genereaz impulsuri spre activitate i condiioneazmari realizri. Pasiunile pozitive (pentru art,
tiin, profesie) dezvolt i nnobileaz omul.Pasiunile negative (egocentrice, individuale)
dezvolt personaliti egoiste, avare, sadice.Pasiunea este capabil s orienteze ntreaga energie a
fiinei umane, cu mult putere, ntr-o anumit direcie. Idealul reprezint o trebuin de a imita
sau a urma un exemplu, care e acceptat de personalitate drept model al conduitei. Idealul se
manifest la copil n dorina de a semna cu persoane iubite i admirate din anturaj, n mod
treptat se trece la modele ntlnite n literatur, arta cinematografic. Treptat procesul de
structurare a idealului ncepe s se desfoare relative detaat de modelele concrete i se
impregneaz de valori morale contientizate, ceea ce creeaz dimensiunea responsabilitilor
critice ale personalitii ntr-un sistem de valori. Acest process este de maxim intensitate n
adolescen.
7. Teoria lui S. Freud despre personalitate. Conform concepiei lui Freud, psihicul este
structurat pe trei nivele, etichetate ca: Id (incontientul), sediul, printer altele, al instinctelor
nnscute; Ego (eul), contiina individual, a crei principal trstur este raionalitatea i care
mediaz raporturile psihicului cu realitatea extern, i Superego (supraeul), contiina social n
timpul ontogenezei, al crei principal coninut l reprezint restricia moral.Energia mental, un
alt concept - cheie al psihanalizei, presupune c psihicul uman, ca mecanism, necesit un anume
tip de energie pentru a funciona. Acest tip de energie este numit de Freud energie psihic sau
libido i principala ei surs este Id-ul, deoarece majoritatea vieii noastre psihice este
incontient. Majoritatea criticilor pe care le-a avut de nfruntat Freud, attdin exterior, adic din
partea unei mari majoriti a oamenilor de tiin i a publicului care i-au respins teoria, ct i din
interior, adic din partea discipolilor i a prietenilor care l-au prsit treptat, snt explicabile prin
faptul c Freud a susinut cu fermitate c energia psihic sau libidoul, prin care explica ntregul
comportament uman fr excepie, este de natur sexual. Conceptul de refulare se refer la
procesul incontient, prin care anumite idei i dorine incontiente vin n contradicie cu legile
moralei interiorizate n Superego sunt "ncarcerate" n adncul incontientului, astfel nct aceste
idei sau dorine nu mai apar n planul contiinei. n ceea ce privete conflictul psihic, nu trebuie
uitat c Freud a fost un psihoterapeut, care a avut de a face n principal cu cazuri de boal
mental. Conform psihanalizei cele trei nivele ale psihicului uman se afl ntr-un permanent
conflict. De departe cel mai puternic este Id-ul, care nu
tie dect s doreasc, s vrea, principalul lui inamic fiind Superego-ul. Superego-ul pe baza
normei morale de provenien social interzice multe dintre dorinele incontientului, declannd
conflictul. Prins ntre dou fore puternice, Ego-ul ncearc medierea conflictului. Reuita lui se
numete compromis i prin compromis viaa psihic se poate desfura sub aparena
normalitii.Fiind ns de departe cea mai fragil structur psihic, Ego-ul poate s rateze uor

concilierea dintre cele dou fore i este adesea strivit n ncletarea lor. Rezultatul este boala
psihic, un compromis realizat de departe n favoarea incontientului. n cazurile mai rare de
conflict puternic ntre cele dou fore, n care Ego-ul nu rezist i cedeaz, nu se poate realiza
refularea i compromisul dintre Id i Superego i compromisul dintre cele dou dimensiuni ale
personalitii
apare clar n comportament sub forma simptomului. Caracteristica principal a simptomului este
aceea c este un compromis ce se realizeaz far participarea Ego-ului, a contiinei, astfel nct
nu numai c pacientul nu-i poate explica de ce se comport fr sens dar, mai mult, dei
ncearc s se opun simptomului, acesta nu poate fi controlat, realizndu-se n ciuda eforturilor
contiente ale bolnavului. Dac Freud a privit simptomul ca fiind un vis visat n timpul
zilei,putem spune c visul poate fi considerat un simptom, ce se manifest n timpul nopii. Prin
acest joc de cuvinte ncercm s atragem atenia asupra faptului c Freud a considerat c att
visul, ct i simptomul au acelai mecanism de declanare i aceeai funcie, cea de protecie.
Simptomul protejeaz Ego-ul mpotriva disoluiei totale, n timp ce visul protejeaz somnul,
adic odihna aceleiai instane, Ego-ul. Somnul din timpul nopii face ca forele Superego-ului s
fie mai slabe dect n timpul zilei, ceea ce ofer dorinelor interzise un "spaiu" mai larg de
manifestare.
8.Psihologia analitica a lui C.Jung Dupa despartirea de Freud, Jung isi intituleaza teoria sa ca
fiind psihologia analitica. Deosebirea principal de teoria lui Freud e/e reconsiderarea naturii
libidoului. Jung reduce mult rolul sexualitatii in viata psihica. El sustine existent a 3 niveluri:
1) Constiinta care are rolul de a fi in contact cu realitatea si de a-I permite persoanei sa se
adapteze la mediu . Ca si Freud, considera ca I se acorda prea multa atentie constiintei.
2) Inconstientul personal contine toate impulsurile si dorintele dar si numeroase experiente
uitate, numai ca potrivit lui Jung el nu reprezinta decit un nivel superficial al inconstientului. In
subconstientul personal se afla cel mai profund nivel al inconstientului- inconstientul colectiv.
3) Inconstientul colectiv este memoria latent(nu e activ) a experientelor acumulate de generatiile
trecute. In acest inconstient activeaza dupa J cele mai puternice forte care contribuie cel mai mult
la dezvoltarea psihica. O prima dovada a existentei inconstientului colectiv este comportamentul
copilului. Copilul isi are propria viata psihica desi adultul are ades iluzia ca-i controleaza
comportamentul. In realitate copilul stie intotdeauna ce face, comportamentul sau fiind
determinat in mare parte de energiile inconstientului colectiv . Jung a numit aceste tendinte ce
salasluiesc in inconstientul colectiv- arhetipuri ele il determina pe un individ sa se comporte
intr-o maniera asemanatoare cu cea a stramosilor lui atunci cind sau confruntat cu situatii
asemanatoare.
9. Psihologia individual a lui A. Adler. a fost primul discipol de care s-a despartit Freud,
intitulindu-si propria teorie psihologia individuala. Desi, ca si Freud, Adler a recunoscut
importanta experientelor din primii ani de viata p/u evolutia interioara a individului; el a
considerat ca fortele sociale s/t adevaratii factori determinant in evolutia personalitatii si nu
fortele instinctuale. Principalele notiuni cu care opereaza teoria instinctuala a lui Adller s/t:
1) sentimentul de inferioritate si compensare o trateaza Adler in lucrarea cercetarea
inferioritatii organismului si compensarea psihologica. El a evidentiat faptul ca la fiecare
persoana se produce imbolnavirea acelui organ care e mai putin dezvoltat inca de la nastere.
Un asemenea defect se poate compensa prin intermediul antrenamentelor si exercitiilor. Adller
vb despre complexul de inferioritate care se dezvolta din copilarie din 3 cauze: lezarea sau
insuficienta dezvoltare a unui organ; hipertutelarea parintilor; neglijareandin partea parintilor.
Daca parintii isi alinta prea mult copiii, acestia devin nesiguri de sine, incapabili sa depaseasca
obstacole. Copiii respinsi se simt nedoriti, la ei dezvoltindu-se un pronuntat sentiment al
inferioritatii.
2) tendinta spre superioritate se manifesta prin inflarea unor calitati fizice sau intelectuale.
Aceasta tendinta e legea fundamentala dupa care se conduce viata umana, ea e imprimata in om
din momentul nasterii ca posibilitate de a-ti organiza propria viata. Adller considera ca e/e
importanta ordinea in care se nasc copiii in familie. Copilul cel mic, mijlociu si mare desi se nasc

in aceeasi fam. au experiente sociale diferite, din aceasta cauza personalitatea lor se formeaza in
mod diferit. Primul nascut la nasterea celui de al 2 copil se simte ca un rege detronat, se va simti
lipsit de securitate si va fi ostil fata de ceilalti. De aceea Adller considera ca majorit. criminalilor,
nevroticilor si alcoolicilor sunt primii nascuti; in timp ce al 2 copil e mai ambitios, rebel
incercind mereu sa fie inaintea primului nascut.
Copilul singur in fam.:nu are frati si surori cu care ar trebui sa concureze. Asupra lui se
concentreaza toata atentia, afectiunea intregii familii fapt care duce la aparitia dependentei,
egocentrismului, problemelor in construirea relatiilor cu adultii si semenilor.
Al doilea copil:tempoul dezv.lui este dat de copilul mai mare. Acesti copii devin canalizati pe
concurenta
si
orgoliosi,
sunt
orientate
spre
atingerea
scopurilor.
Ultimul copil: deobicei e inconjurat de grija si atentia nu numai a parintilor dar si a fratilor mai
mari, Si la acestia predomina un scop,sa depaseasca fratii mai mari .
3) Stilul de viata in viziunea lui Adller se fixeaza la 4-5 ani. Stilul de viata e strins legat de
sentimentul comuniunii(faci parte dintr-un grup) si in acest caz copiii nesiguri pe sine devin mai
putin
vulnerabili
simtindu-se
in
singuranta.
4) eu creativ e un principiu activ a vietii individului fiind constructia de baza a teoriei
personalitatii a lui Adler. Acest concept postuleaza ca fiecare om e in masura sa-si construiasca
liber
propriul
stil
de
viata,
sa
fie
stapinul
propriei
vieti.
5) interesul social se formeaza in mediul social si iti de toate in familie. Dragostea materna
sanatoasa fata de copil este de neconceput in absenta unor relatii de familie normale sanatoase.
Relatiile interpersonale, armonioase cu sotul, cu ceilalti copil, cu rudele servesc drept model pe
care-l imita copilul. Tatal t/e sa-si trateze copiii ca pe egali si sa aiba un rol activ in educarea lor
alaturi de sotie. Anume prin acestea se dezvolta la copii in cel mai bun mod interesul social.
6) finalismul fictiv se manifesta citeodata in tendinta omului de a-si atinge scopurile de viata
propuse. Daca acestea sint exagerate, atunci activitatea omului se transforma in fictiune. Dar
principiul in sine are un rol important in viata omului deoarece avindu-l, omul tinde sa atinga
rezultate inalte in activitatea sa, sa rezolve mai eficient anumite probleme.
10. Teoriile neofreudiste ale personalitii. Cei mai strlucii reprezentani ai neofreudismului
sunt:KAREN HORNEY; ERICH SELIGMAN; FROMM. n esen neofreudismul conserv
ideile principale ale lui Freud referitor la natura uman, la forele ei propulsatoare i la
tulburrile psihice funcionale. Ei considerau ca i Freud, faptul c, conduit omului este
determinat de impulsuri emoionale incontiente, numai c acestea nu sunt generate de
instinctele sexuale nnscute ci de factorii sociali.
- Horney - considera c nevrozele sunt provocate de factori culturali. n locul libidoului i
agresivitii, ambele nnscute, pune tendina spre securitate i pe satisfacie, parial dobndite,
parial nnscute.- A iniiat psianaliza social animat de o filozofie bazat pe ideile de cretere
orientat, afirmarea vieii i cutarea libertii.- a elaborat conceptul de anxietate fundamental i
de neajutorare n copilrie; - ea vede nevroza ca stare general de perturbare a relaiilor umane; o gam larg de factori ai mediului familial ce contribuie la insecuritatea omului(dominaia
parental, indiferen, promisiunile nendeplinite, supraprotecia,atmosfer ostil din cas,
izolarea de ali copii i lipsa de respect pentru nevoile individuale ale copilului).Nevoile
copilului de a se adapta la anxietatea fundamental formeaz pattern-uri motivaionale sau nevoi
nevrotice, doleane excesive.
- Fromm era convins c pe om nu-l formeaz instinctele i nici nfrnarea lor,ci istoria.- Toate
colile care se dezvolt ulterior se incadreaz n neofreudism.- o caracteristic comun a tuturor
curentelor neofreudiste este renunarea la tezele pansexualiste i biologiste ale psihismului
infantile; - ncearc o combinare ntre teoria lui Freud i Marx ntemeind o psihanaliza numita ca

Freud-marxism- dup Fromm,

raionalitate,creativitate i iubire.

om

exist

tendine

incontiente

puternice

spre

11. Psihologia umanist. In PS umanista se disteng 2 directii: PS bazata pe client si PS

motivationala. Bazele PS bazate pe client le-a pus psihologul American K.R. Rogers. A doua
directie PS motivationala a fost dezvoltata de Maslow. Ideea fundamental a celor 2 consta in
aceea ca de la natura, omul este capabil de autoperfectionare si autorealizare. Maslow a
elaborate
piramida
trebuintelor.
a) trebuintele fiziologice se afla la baza piramidei. In aceasta categorie se incadreaza trebuintele
biologice,
organice(foame,sete)
si
tot
aici
sunt
si
cele
fiziologice
functionare(miscare,relaxare).Ele sunt commune p/u om si animale,dar la om sunt moderate
socio-cultural
b) trebuintele de securitate nevoia de a persevera impotriva primejdiilor, cuprinzind nevoia de
spatiu de locuit, nevoia sa fim asigurati si la adapost de pericole.
c) trebuinta de afiliere aici intra trebuinta de comunicare, de a face parte dintr-un grup, nevoia
de a avea familie. Nevoia de a fi iubit, de a simti grija celor apropiati.
d) trebuinta de stima si statut stima de sine si cea a altor persoane.Stima de sine decurge din
competenta pe care o detinem in anumite problem, vine din increderea in fortele proprii, din
independent si libertate. Stima altor persoane fata de noi inseamna recunoasterea valorii noastre,
reputatia
buna
si
deasemenea
decurge
in
acceptarea
unui
grup.
e) trebuinta de autorealizare a eului adica dorinta omului de a fi ce poate si trebuie sa fie.
Atingind acest nivel al ierarhiei trebuintelor, omul isi utilizeaza, realizeaza potentialul, talentul si
aptitudinile.T/e sa mentionam ca nu toate persoanele ating acest nivel.
12. Teoria constructelor lui Kelly. Teoria lui Kelly este etichetata ca fiind cognitivista, deoarece
a sustinut importanta proceselor cognitive in dezv personalitatii.El a considerat ca personalitatea
umana se afla intr-o permanenta autoconstructie in f-tie de sensul pe care il atribuie
evenimentelor pe care le traieste in functie de cum interpreteaza el lumea.Conceptia lui Kelly
poate fi inscrisa in rindul teoriilor umaniste datorita accentului pe care-l pune acest psiholog pe
libertatea
persoanei
in
constructia
propriului
destin.
In centrul teoriei lui Kelly este conceptul de construct care reflecta specificul proceselor
cognitive ale fiecarui individ(perceptive, memorie, vorbire,gindire). Aparitia unui construct e
determinat de multiplele noastre experiente de viata, deoarece noi interpretam continuu ceea ce
ni se intimpla utilizind preponderent comparatia. Omul este privit de Kelly ca o fiinta activa care
judeca lumea, isi construieste continuu propria atitudine fata de aceasta, da sens propriei
experiente
de
viata.
Constructul modalitate de organizare a experientei in termenii similaritatii si a contrastelor
(asemanari
si
deosebiri).
Constructele dispun de un sir de caracteristici. In primul rind Kelly mentioneaza ca constructele
nu au un caracter universal, ci personal, aceasta inseamna ca fiecare persoana isi dezvolta pe
parcursul vietii propriile constructe. De obicei p/u a desemna un construct folosim 2 termeni
contradictorii: pragmatic si nepragmatic.Pragmatic-calculat, sigur pe sine, realist, descurcaret, a
fi cu picioarele pe pamint. Constructele pot fi exprimate pe cale nonverbal; de exemplu un copil
care nu a invatat sa vb, dar isi manifesta preferinta p/u o persoana si o respinge pe alta, exprima
prin comportamentul sau adaptarea unui construct. Datorita constructelor omul stabileste relatii
interpersonale si cunoaste lumea. Constr personale sint ca niste clasificari prin prisma carora
percepem pe alte persoane si pe noi insine.Orice construct este bipolar: destept-mai putin
destept; bun-rau; masculine-femenin; religios-pagin. Prietenia, iubirea, relatiile armonioase intre
oameni sint posibile cind oamenii au constructe asemanatoare. Sistemul de constructe a fiecarei
persoane e original si uncial, de aceea de ex: studentii pot sa nu fie de accord cu profesorii,
profesorii cu sefii de catedra, sefii cu decanii, decanii cu rectorul s.a.Aici e un exemplu evident
de necorespondenta a constructelor. Oamenii au viziuni diferite, p/u ca ei actioneaza in limitele
sistemului lor de constructe, de aceea nu e uimitor daca oamenii nu se inteleg intre ei.

13. Noiuni de senzaii. Felurile senzaiilor. Caracteristicile principale ale senzaiilor.

SENZATIILE-procesele psihice elementare prin care se semnalizeaza separat in forma
imaginilor simple si primare, insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile
actiunii directe a stimulilor asupra organelor de simt(analizatori). Desi senzatiile sunt fenomene
reale ale vietii psihice, rareori omul le realizeaza separate. Senzatiile reflecta doar insusiri
separate, dar omul traieste intr-o lume a obiectelor si de aceea cu necessitate le integreaza in
procesele perceptive. Spunem totodata despre senzatii ca sunt imagini primare p/u ca ele
reprezinta rezultatul imediat al actiunii stimulului asupra analizatorilor si nu apar decit in aceste
conditii. Imaginea primara dispune si de alte citeva insusiri si anume: intensitatea senzatiei,
calitatea,
durata,totalitatea
afectiva
asociata
ei.
Felurile
senzatiilor.
1) senzatii vizuale: sunt de doua feluri: cromatice - sesizeaza cele sapte culori ale curcubeului;
acromatice - sesizeaza culorile alb-negru si toate nuantele lor.
2) senzatiile auditive. Excitantul care determina aparitia senzatiilor auditive sunt undele sonore.
Dar omul nu receptioneaza toate undele sonore, ci numai pe acelea care au avut cea mai mare
valoare adaptiva p/u el. Exemplu: Senzatiile auditive si cele vizuale sunt principala sursa de
cunoastere a ambiantei asigurand circa 95% din informatia asimilata de indivizii umani.
3) senzatiile cutanate pielea (sunt provocate de receptorii aflati in piele)
Exemplu:.
Se
cunosc
trei
feluri
de
senzatii
cutanate:

termice - ne dau informatie despre temperatura excitantului (cald-rece);

tactile
senzatia
de
atingere,
de
pipait;
de durere. Fara senzatii e imposibil activismul psihic al omului.
4) senzatiile olfactive sunt provocate de particulele volatile care patrund in fosele nazale odata
cu
aerul,
poarta
denumirea
de
miros.
Exemplu: mirosuri placute -aromatice, parfumate, balsamice, precum neplacute si respingatoare.
5) senzatiile gustative Exemplu: Senzatiile gustative sunt de patru feluri in dependenta de
insusirile fundamentale ale limbii: sarat, amar, acru si dulce, combinarea carora ofera un spectru
larg de gusturi.
6) senzatii chinestezice (de miscare). Receptorii se afla in muschi, tendoane si articulatii
(proprioceptori). Toate miscarile, inclusiv cele implicate in vorbire si scriere, sunt coordonate de
scoarta cerebrala pe baza informatiilor venite de la proprioceptorli respectivi. Tulburarile
sensibilitatii kinestezice au ca efect pierderea capacitatii de a coordona miscarile.
7) senzatii de echilibru Informeaza despre pozitia corpului in raport cu centrul lui de greutate,
despre miscarile capului, despre accelerarea, incetinirea miscarii corpului pe verticala, despre
miscari de rotatie.
8) senzatii organice-interne Receptorii se afla in vase de sange, esofag, stomac, cai respiratorii,
inima etc. Ele ne informeaza despre modificarile din interiorul corpului si au importanta pentru
supravietuire: senzatiile de foame, sete, greata, palpitatii, asfixie, apasare etc
9) senzatii de durere
Caracteristicile
principale
ale
senzatiilor
1. Modalitatea senzoriala este un termen care desemneaza apartenenta la un anumit sistem
senzorial si este utilizat pentru a releva caracteristicile fie ale unei anumite categorii de senzatii,
fie ale unui semnal determinat. n primul caz se are n vedere totalitatea impresiilor senzoriale
similare a caror aparitie este legata de functionarea unui anumit analizator (senzatiile vizuale,
auditive etc.). n al doilea caz este vorba de caracterul adecvat al stimularii n raport cu

analizatorul asupra caruia actioneaza; de pilda: un semnal poarta aceeasi informatie, dar este
prezentat n diferite modalitati senzoriale: fie ca un stimul optic pe un tablou de comanda
(modalitate
vizuala),
fie
ca
un
semnal
acustic
(modalitate
auditiva).
n cadrul fiecarei modalitati distingem diferitele calitati ale senzatiilor; de pilda modalitatea
"vizuala" prezinta urmatoarele calitati: luminozitatea, tonalitatea cromatica, saturatia;
modalitatea senzoriala "auditiva" poseda naltime, timbru s.a.m.d.
2. Intensitatea senzatiilor este o particularitate cantitativa si este determinata de stimulul care
actioneaza si de starea functionala a receptorului si n ultima instanta a ntregului analizator.
3. Durata senzatiei este caracteristica sa temporala. Ea este determinata si de starea functionala
a analizatorului, dar cu precadere de durata actiunii stimulului si de intensitatea acestuia.
Senzatia nu apare imediat dupa ce stimulul a nceput sa actioneze asupra receptorului, ci la un
anumit interval de timp, denumit timp de latenta. Acesta variaza de la o modalitate senzoriala la
alta: la senzatiile tactile, de pilda, este de cca. 130 ms, la senzatiile de durere - de cca. 370 ms,
senzatiile gustative n schimb apar la un interval de 50 ms dupa ce stimulul a fost pus pe
mucoasa
limbii.
4. Tonalitatea afectiva: asociem placerea sau neplacerea diferitelor gusturi, mirosuri, culori,
sunete.
14. Natura psihologic a percepiei. Felurile i formele percepiei. 1)Perceptia fata in fata cu
senzatia perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale. Perceptia asigura constiinta
unitatii si integralitatii obiectului. Dat fiind faptul ca in jurul nostrum nu se afla insusiri separate,
ci
obiecte
material
ca
intreguri
specific,
perceptia
reproduce
obiectul.
Perceptia
comparativ
cu
senzatia:
-inferentiala (permite indivizilor sa completeze info care lipseste din senzatiile brute);
-categoriala (ajuta oamenii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii apparent diferite pe baza unor
trasaturi
comune);
-rationala (ofera prilejul compararii fiecarui stimul cu toti ceilalti aflati in mediul inconjurator);
-adaptativa (serveste indivizilor p/u a-si centra atentia asupra aspectelor mai importante ale
stimulilor
si
p/u
a
le
ignora
pe
cele
mai
putin
importante);
-automata (se produce de la sine, spontan, fara participarea constiintei);
-fondata pe cunostintele anterioare (experientele relative asemanatoare rezultate in urma
perceptiilor trecute influenteaza modul actual de percepere);
2) Locul perceptiei in cadrul mecanismelor cognitive Perceptia ocupa locul central in cadrul
mecanismelor psihice. Se considera ca activitatile perceptive stau la baza tuturor
comportamentelor. Fara perceptive nu va fi posibil de a invata, vorbi, memora, comunica;
perceptia permite de a lua cunostinta de mediu si de interactiunea cu el sau de a actiona asupra
lui.
Felurile
si
formele
perceptiei
Formele:
1. Perceptia spatiului se realizeaza ca perceptie a formei, marimii, distantei, directiei si
profunzimii. In perceptia formei si a marimii obiectelor se imbina mecanismele receptiei vizuale
asociate
cu
experienta
tactilo-kinestezica.
Perceptia distantei - Pentru a putea localiza un obiect in spatiu trebuie sa estimam corect distanta
la care se afla, sau adancimea.
2. Perceptia miscarii are la baza atat mecanisme ale perceptiei directe cat si ale perceptiei
indirecte. Mecanismele perceptiei directe vin sa sustina ideea ca miscarea obiectelor este
accesibila privrii umane chiar si in absenta reperelor. Mecanismele perceptiei indirecte a miscarii
tin de implicarea experientei perceptive a subiectului.
3. Perceptia timpului are la baza in special mecanisme de procesare indirecta, ceea ce sugereaza
complexitatea acestei forme. Acestea implica participarea unui sistem intreg de repere, cum ar fi:

miscarea astrelor, succesiunea zi-noapte, utilizarea unor mijloace artificiale de masurare a

timpului.
secunda pana la 2-3 secunde.
15. Esena psihologic a memoriei. Funciile. nsuirile. Procesele memoriei: memorarea,
pstrarea, reproducerea, uitarea. Modelele memoriei. Modelul Atkinson-Shiffrin. Memoria
senzorial. Memoria de scurt durat / memoria de lucru. Memoria de lung durat.
Problema mbuntirii memorii. Esenta psihologica a memoriei. 1) Memoria proces psihic
prin care se realizeaza intiparirea, pastrarea si reactualizarea sub forma recunoasterii sau
reproducerii
experientei
cognitive,
affective,
volitive,
achizitionate
anterior;
2) Memoria este sistemul cognitive ce realizeaza receptarea, stocarea, conservarea si extragerii
informatiei
deja
stocate;
3)
Memoria
este
procesul
psihic
ce
reflecta
trecutul.
O examinare atenta a definitiilor va face posibila deprinderea notelor esentiale a memoriei ca
process psihic. Acestea sint: memoria inregistreaza informatia receptata; memoria stocheaza
informatia data in depozitul mnezic; memoria extrage la cerere informatia din stoc; memoria
pune la dispozitie subiectului informatia in format potrivit p/u a fi utilizata; memoria
sterge/lichideaza din stocul ei informatia ce a devenit inutila sau cu valoare cognitiva
compromisa.
Procesele memoriei:memorarea, pastrarea, reproducerea, uitarea. Memoria isi realizeaza
misiunea de reflectare a experientei achizitionate in trecut si utilizarea ei in procesul vietii prin 4
procese: memorarea, pastrarea, reactualizarea si uitarea. Memorarea primul process mnezic
din seria celor 4 si constituie momentul de start al actului memoriei. Aceasta poate fi mecanica
sau logica.
M. mecanica are loc atunci cind materialul de memorat nu este supus prelucrarii
logice, nu se depun eforturi de a extrage esentele din materialul de memorat, lipseste intelegerea.
M. logica presupune intelegerea celor memorate, a sensului si a semnificatiei lor si se bazeaza pe
asociatii de tip causal, logic. Mai poate fi involuntara sau voluntara. M. involuntara se
caracterizeaza prin faptul ca intiparirea informatiei se realizeaza in mod spontan, fara stabilirea
unui scop special de a memora si fara a depune effort. M. voluntara se caracterizeaza prin
prezenta scopului de a memora si a efortului volitiv depus in vederea realizarii acestui scop.
Mecanismul de baza ce realizeaza memorarea este repetarea.
Pastrarea presupune retinerea pentru un timp mai scurt sau mai lung a celor memorate. Acest
proces are drep misiune asigurarea existentei unei informatii stocate in memorie, astfel ca ea sa
poata fi revocata si utilizata la momentul oportun. Evident ca informatiile depuse la pastrare nu
ramin intacte, ci sufera schimbari de continut, structura si forma. Schimbarile pot avea sens
pozitiv sau negative. Cele pozitive constau in aceea ca informatia pe parcursul aflarii in memorie
pusa in legatura cu alte informatii nu isi pierde din continul, ci isi imbogateste continutul.Cea
negative consta in aceeea ca info din memorie se pierde.
Reactualizarea consta in accesarea info stocate si aducerea ei in planul constiintei spre a fi
utilizata. Aceasta are urm. Insusiri: promptitudinea-rapiditatea cu care informatia este extrasa si
oferita mecanismelor de elaborare a raspunsurilor; adecvana-concordanta in continut si
semnificatii a ceea ce se cere reactualizat si ceea ce efectiv s-a reactualizat; plenititudineadiferenta dintre volumul materialului memorat si al celui ce a fost reactualizat. Reactualizarea se
poate realiza prin 2 modalitati: recunoasterea- proces de reactualizare a informatiei declansate
in prezenta obiectului despre care t/e furnizata informatia; reproducerea-reactualizarea si
relatarea informatiei anterior stocata in absenta obiectului de referinta.
Uitarea-proces mnezic de stergere sau lichidare a informatiei memorate. Ea se manifesta in
faptul ca subiectul nu poate reactualiza o info care i se cere, nu-si poate aminti ceva. De obicei

uitarea e tratata in termini negativi mai ales in mediile scolare, dar poate sa joace si un rol
pozitiv.
Modelele memoriei. Modelul Atkinson-Shiffrin.

Genertor de
raspunsuri

Raspuns

Memoria
senzoriala

Memoria de
scurta durata

Memoria se
lunga durata

Acest model preconizeaza ca memoria este alcatuita din 3 sisteme mnezice: memoria senzoriala,
memoria
de
scurta
durata,
memoria
de
lunga
durata.
Traseul unei informatii in sistemul memoriei incepe prin a fi captata si procesata de catre MS
dupa care e transmisa in MSD. Modul in care ea e reprezentata in MSD permite utilizarea ei de
catre subiect (generatorul de raspunsuri) pentru rezolvarea problemelor ce- stau in fata si de a
gasi o solutie (raspunsul). Ca urmare a utilizarii informatiei se consolideaza, stocindu-se astfel in
MLD de unde ea e extrasa si utilizata ori de cite ori e nevoie. Conform acestui model MSD
indeplineste functia de asigurare cu informatii a actiunilor curente(rezolvare de problem,
realizare de sarcini).
Memoria senzoriala-acel sistem mnezic care produce reprezentari senzoriale, le stocheaza si le
pastreaza
p/u
un
timp
scurt
(pin
la
2
sec.).
Memoria senzoriala proces de retinere a informatiei senzoriale pe un timp foarte scurt dup ace
stimulul care a produs info data a incetat sa actioneze asupra sistemului sensorial.
Felurile
memoriei
senzoriale:
1) memoria senzoriala vizuala-a fost numita de Neisser,parintele psihologiei cognitive, memoria
iconica-memoria senzoriala care produce, in baza senzatiilor vizuale, reprezentari senzoriale
vizuale,
le
stocheaza
si
le
reactualizeaza.
Volumul memorie iconice este practic nelimitat sau mai exact egal cu cimpul perceptiv. Durata
este
pin
la
0.2
sec.
2) memoria senzoriala auditiva-a fost numita memoria ecoica memoria senzoriala ce
eleboreaza reprezentari senzoriale auditive si le proceseaza p/u a fi utilizate mai departe.Volumul
m.ecoice-practic
nelimitat
si
durata-pin
la
2
sec.
Insusirile memoriei senzoriale-ea se produce automat; este preconstienta si preatentionala, e
precategoriala.
30.Memoria de scurta durata, memoria de lucru
MSD-proces de retinere a info in vederea prelucrarii ei corespunzatoare pe o durata scurta de
timp
(pin
la
18-20
sec.)
MSD-totalitatea cunostintelor si mecanismelor de procesare activate in vederea rezolvarii
sarcinii
curente;
Volumul
MSD:7+-2
unitati
de
informative
Durata
MSD:pin
la
18-20
sec.
Memoria de Lucru-totalitatea cunostintelor si mecanismelor de procesare activate in vederea
rezolvarii problemei sau sarcinii curente. Misiunea de baza a ML consta in a asigura subiectul cu
informatiile necesare bpentru a rezolva o problema sau a indeplini o sarcina. Durata-informatia

se retine in ML exact atit timp de cit e nevoie.Volumul: 7+-2 chunk-uri ce inseamna un grup de
itemi reunite dupa criteriul semantic.
Memoria de lunga durata.
MLD- este tezaurul personal de cunotine, experiene, competene. Ea conine informaii pe care
subiectul le consider necesare pentru timpul ce urmeaz, pentru timpul viitor. Durata de
pstrare variaz de la 20 sec. pn la ani de zile, sau viaa. Volumul MLD e mai mare n raport
cu volumul celorlalte memorii i dimensiunile lui au varieti individuale. Sunt persoane care au
o memorie imens. Odat ce informaia este stocat n MLD ea nu rmne neschimbat.
Cercetrile psihologilor privind problema dat pun n eviden faptul c cunotinele din MLD
sunt supuse unei prelucrri continue, nentrerupte. Ca urmare a acestor procesri informaiile se
cur de ceea ce-i secundar, ntmpltor. Informaiile se distileaz i rmne n depozitul mnezic
ceea ce este principal i esenial. O alt modificare pe care o sufer info-le pe timpul aflrii lor n
MLD este c ele devin mai sistematizate, mai profunde si mai legate unele cu altele.
Structura MLD. MLD este alctuit din 1. Mem. explicit 2. Mem. implicit.
Modul n care este structurat memoria de lung durat.
MLD
Mem.
implicit

Memoria explicit
Mem.
semantic

Mem.
episodic

Problema mbuntirii memoriei

Cea mai important modalitate de asigurare a durabilitii informaiilor in memorie o
reprezint repetiia. Dar nu orice repetiie asigur trinicia cunotinelor, ci doar cea optim, care
este i eficient.
Iat citeva legiti privind eficiena i calitatea memoriei, de care e bine s inem cont.
1) Repetiia ealonat, bazat pe separarea in timp a repetiiilor, este mai productiv decit cea
comasat.
2) Repetiia activ, bazat pe redarea pe dinafar a textului, cu cuvinte proprii, este
superioar repetiiei pasive, ce se limiteaz doar la recitirea textului.
3) Repetarea cu sens i semnificaie care, in fond, inseamn inelegerea a ceea ce se
memoreaz este mai productiv decit cea mecanic.
4) Repetind materialul in diverse forme i combinaii (cu voce tare, inscris, sub form
de schem sau tabel etc.) vom avea ca rezultat o memorare mai trainic decit repetiiile
monotone.
Optimizarea funcionalitii memoriei se mai poate obine prin utilizarea unor procedee
speciale numite mnemotehnice.
1) Intensificarea interaciunii dintre subiect i materialul de memorat, apelul la diverse
metode de prelucrare a acestuia, cum sint: a) alctuirea planului textului; b) fracionarea lui
in pri; c) desprinderea punctelor eseniale; d) stabilirea asemnrilor i deosebirilor.
2) Stabilirea unor repere , a unor puncte de sprijin, a unor mnemoscheme ridic
potenialul memoriei: sublinierile in text, scrisul pictografic, asociaiile, rezumatele, schemele
grafice . a.
3) Sistematizarea cunotinelor din stocul mnezic i a celor care urmeaz a fi asimilate. Ele
vor fi mai uor i mai mult timp reinute, dac vor fi legate unele de altele, ierarhizate i integrate
in sistemul noional, dac sint segmentate in uniti de sens, dac sint organizate pe baza unui
plan

unitar i coerent.
4) Vizualizarea, utilizarea unor variate metode vizuale: figuri, grafice, tabele, sgei, careuri
etc.
5) Metoda LOCI (lat. = a locului"): utilizarea imaginii care s se fixeze pe ceea ce vrem
s memorm pe o rut inchipuit. Subiectul ii imagineze o anumit rut cu locuri pe care
avanseaz treptat.
6) Acronime i fraze: acronimul ROGVAIV uureaz aducerea aminte a culorilor spectrului
sau i mai bine fraza Respectind Orarul Ginilor, Vulpea Ateapt Amurgul Vinatului (rou,
oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet).
16. Natura psihologic a gndirii ca proces psihic cognitiv. Funciile, procesele i operaiile
gndirii. Felurile gndirii. nelegerea ca proces al gndirii. Rezolvarea de probleme ca
proces al gndirii. Strategiile de rezolvare a problemelor: strategii algoritmice, strategii
euristice. Mediul i spaiul problemei. Natura psihologic a gndirii ca proces psihic
cognitiv
Gndirea proces psihic superior care ocup o poziie central n sistemul psihic uman i
ndeplinete un rol decisiv n cunoatere. Dac procesele senzoriale realizeaz legturi directe cu
mediul, gndirea efectueaz o reflectare mijlocit a realitii, cutnd s surprind dincolo de
forme coninuturile, dincolo de fenomene esenialul, dincolo de concret generalul.
Gndirea- proces psihic cognitiv care reflect n mod abstract i general esena lucrurilor i a
relaiilor dintre ele, utiliznd limba sau alt sistem de semne ca instrument, i are drept produse
noiuni, judeci, raionamente.
Caracteristicile eseniale ale gndirii:
1. Reflect(Cum?) generalizat i abstractizat
2. Reflect (Ce?)esena lucrurilor i relaiile dintre ele
3. Utilizeaz limba sau alt sistem de semne ca mijloc, ca unealt.
4. Are drept produs noiuni (concepte), judeci (idei), raionamente.
A gndi nseamn:

a accesa o info;
a o reprezenta mental;
a raiona despre ea
a elabora judeci, soluii i decizii privind info dat.

Funciile, procesele i operaiile gndirii.

F-iile: 1. A nelege lumea i pe sine ca element al acestei lumi;
2. A surprinde problemele cu care se confrunt subiectul n viaa lui personal i a le rezolva;
3.A crea i inventa lucruri noi;
4. A lua decizii n situaii de alegeri.
Operaiile: Realizarea acestor f-ii se face prin aplicarea unui set de operaii ale gndirii.
Operaiile gnd. Sunt definite ca acte automatizate care se produc n plan intern(mintal) i
constituie elemente ale proceselor gndirii.
Operaiile gnd. Sunt: analiza, sinteza, generalizarea, particularizarea, abstractizarea,
concretizarea, clasificarea, compararea, analogia.
Anumite oper. ale gnd. se grupeaz n perechi: analiza- sinteza,Concretizare- abstractizare,
particularizare- generalizare.

Prima pereche este: analiza i sinteza

Analiza e/e operaia gndirii de separare mintal a unui obiect n prile sale componente i
studierea fiecrei pri stabilite pentru a cunoate mai bine acest obiect.
Sinteza- e/e operaia cu sens opus. Ea const n asamblarea prilor n ntreg, unirea lor.
A doua pereche: concretizarea i abstractizarea.
Abstractizarea e/e extragerea esenei unui lucru. A abstractiza nseamn a determina esenialul
dintr-un obiect, proces sau eveniment, neglijind formele, manifestrile exterioare ale acestora.
Concretizarea e operaia cu sens invers: ea indentific manifestrile esenei, forma n care ea se
arat i se realizeaz.
A treia pereche : particularizarea i generalizarea.
Generalizarea e/e operaia de identificare a ceea ce este comun tuturpr obiectelor ce fac parte
dintr-o anumit clas.
Particularizarea, din contra, stabilete ceea ce e/e specific, propriu doar acestui obiect.
Alte operaii care nu formeaz perechi:
Clasificarea e/e oper. de grupare a obiectelor n baza unuiqa sau mai multor criterii.
Compararea e/e stabilirea de asemnri i deosebiri ntre doua sau mai multe obiecte supuse
cercetrii.
Analogia e/e oper. prin care se stabilesc asemnri dintre lucruri ce aparent sunt strine,
departe unul de altul.
PROCESELE GNDIRII
Gnd. i realiz. F-iile prin 4 procese: 1)nelegerea, 2) Rezolv de probl. 3)procesele creative 4)
luarea deciziilor.
1)nelegerea e/e proc gnd constnd din surprinderea esenei i legitii unor fenomene, pe baza
integrrii de info n sistemul celor dobndite anterior. A nelege nseamn a contientiza. A
integra ntr-un sistem de referin, a deprinde o semnificaie.
2) Rezolvarea de probleme- e/e un proces al gnd foarte important. E/e acel proces al gnd. care
nseamn depirea unui obstacol cognitiv prin mijloace cognitive, transformnd cunoscutul n
cunoscut. E/e proc. de elaborare a soluiilor.
3) Procesele creative-prin ele se rezolv o probl. creativ, obinndu-se un produs nou, original,
socialmente util i recunoscut de comunitatea de experi ca valoare tiinific, artistic.
4) Luarea deciziilor- e/e proc. ce se produce ntr-o situaie de alegere i const n deliberarea
alternativelor de conduit posibile n situaia dat i elaborarea deciziei. A lua o decizie nseamn
a identifica alternativele de conduit n situaia dat, a le evalua n baza anumitor criterii i a face
opiunea p/u alternativa cea mai potrivit.
Felurile gindirii
Exist mai multe gndiri. Sorin Vieru n cartea sa Riscul gndirii listeaz vreo 30 de gndiri:
gndirea analitica, sintetic, discursiv, logic etc.
Clasificarea gndirilor.
Criteriul1: Natura codului utilizat de gndire
Dup acest criteriu distingem:
1) Gndire intuitiv- acional
2) Gndire intuitiv-plastic
3) Gndire abstract- verbal
1. Gndirea intuitiv-acional e/e gndirea ce opereaz cu schemele de aciuni, iar rezolvarea
problemelor se face prin coordonarea schemelor de aciuni.
2. Gndirea intuitiv-plastic e/e gndirea care opereaz cu imagini, cu reprezentri. Problema de
a schimba aspectul camerei o faci prin ai imagina cum arat camera.
3. Gndirea abstract-verbal e/e gndirea ce opereaz cu opiuni sau concepte exprimate n
cuvinte. Ea e/e proprie persoanelor adulte i normale.
Criteriul 2. Prezena noului n producia gndirii.
Dup acest criteriu distingem:

1 Gndirea productiv
2. Gndirea reproductiv
Gndirea productiv- e/e generatoare de idei, teorii, dispozitive, aparate, metode noi, inexistente
pina la momentul dat. Datorita acestei gindiri e/e posibil progresul stiintifico-tehnic, social,
cultural. Aceasta gindire se mai numeste gindire creativa.
Gindirea reproductiva- e/e gindirea ce reproduce sau repeta mersul gindirii altcuiva.
Criteriul 3. Sursa problemei de gindire.
Dup acest criteriu distingem:
1 Gndirea practica
2. Gndirea teoretica
Gindirea practica- e/e gindirea ce deserveste nevoile practicii. E/e gindirea noastra de toate
zilele, ea ne permite sa ne descurcam cu dificultatile care apar in viata noastra cotidiana. E
gindirea ce raspunde la intrebarea ce e de facut in situatia data? Gindirea practica mai este
gindirea ce dezvolta viata materiala.
Gindirea teoretica- e/e gindirea ce raspunde la necesitatile dezvoltarii stiintelor teoretice. Gind.
teoretica este gindirea savantilor academicieni, creatori de sisteme si teorii, conceptii stiintifice.
Criteriul 4. Modul de elaborare a problemei de rezolvat.
Distingem: 1) Gindire converge
2) Gindire divergenta
Gindire convergenta- e/e gind. care se produce intr-un cadru anume, e cuminte, nu depaseste
limitele spatiului problemei.
Gindire divergenta- e gindirea ce in mersul ei spre solutie mereu isi largeste perspectiva. E
gindirea neastimparata. Elaboreaza mai multe solutii la o singura problema.
Guilford stabileste 3 proprietati distincte ale gindirii divergente: originalitate- calitatea de a fi
unic, flexibilitate- usurinta de adaptare la conditii noi, fluiditate- proprietatea de a fi productiv in
generarea ideilor.
Criteriul 5 Care operatie predomina? Analiza? Sinteza?
Distindem:
1)Gindirea analitica
2) Gindirea sintetica
Gindirea analitica- e/e gindirea ce iscodeste lucrurile in detaliile lor, ea merge in profunzime,
inauntru lucrurilor. Solutia se obtine prina analiza situatiei.
Gindirea sintetica e/e gindirea holista, gindirea ce se raporteaza la intreg si opereaza conexiuni
intre partile acestui intreg. E gindirea creatoare de structuri, sisteme, viziuni complexe si de
ansamblu.
Criteriul 6 Sensul gindirii
Distindem:
1)Gindire pozitiva
2)Gindire negativa
Gindirea pozitiva- imprima lucrurilor, evenimentelor, intimplarilor semnificatie pozitiva,
optimista.Induce asteptari pozitive.
Gindirea negativa- atribuie tuturor lucrurilor o alura de rau, periculos.Induce asteptari negative.
Criteriul 7. Pozitia subiectului fata de produsele gindirii si mersul ei.
Distingem:
1) Gindire critica
2) Gindire necritica
Gindirea critica are drept suport convingerea subiectului in dreptul de a se indoi de totul si de
toate.
Gindirea necritica- e/e opusul celei critice.Ea e/e deobicei conformista, o gindire facuta cu capul
altcuiva. A gindi necritic inseamna a nu gindi cu capul tau.
Criteriul 8. Viziunea, optica a subiectului asupra modului in care o problema poate fi
rezolvata.
Distingem:

1) Gindire laterala
2) Gindire verticala
Gindirea laterala- e gindirea specializata in a oferi solutii originale si multe la probleme
nonstandarde. Gindirea laterala intervine atunci cind o anumita perspectiva pare sa nu conduca la
nici un rezultat, fiind necesara o schimbare radicala de optica.
Gindirea verticala- este opusul gindirii laterale. Ea e/e o gindire facuta dupa o anumita schema,
sablon. Ea se prodice pas cu pas, potrivit regulilor logicii formale. Ea deserveste activitatile
intelectuale non-creative.
nelegerea ca proces al gndirii
nelegerea este procesul gndirii prin care se surprinde sensul sau semnificaia unui
obiect, lucru, fenomen, eveniment, fapt, cuvnt.
Deci, inelegerea este procesul de stabilire a inelesului a ceva.
Inelegerea mai inseamn procesul gindirii cu ajutorul cruia se descoper (se relev)
esena unui lucru, fenomen, eveniment. Esena inseamn acele insuiri, caracteristici ale
obiectului, care-i confer identitate i fr de care el se desfiineaz, nu mai exist. Ia-i omului
raiunea i, in consecin, l-ai lipsit de calitatea de a fi om.
Situaia care declaneaz inelegerea ca proces al gindirii este situaia problematizat de
tipul: Ce inseamn cutare lucru, cuvint sau eveniment? Ce se intimpl aici i acum? Aceste
intrebri sint de fapt probleme. Probleme privind semnificaia lucrurilor. i atunci inelegerea am
putea-o defini ca proces de elaborare a soluiei la o problem de semnificaie, de inelegere.
Faptul inelegerii este trit de subiect ca iluminare, ca dumerire (Efectul Aha-a-a!).
Care sint semnele c procesul inelegerii a ceva de ctre cineva s-a infptuit ? Ele sint:
subiectul poate explica cu cuvinte proprii acel ceva;
subiectul il poate defini;
subiectul poate ilustra cu exemple proprii acel ceva;
subiectul poate reaciona adecvat, pentru c a ineles . a.m.d.
Dac subiectul nu a ineles un eveniment sau concept, el nu il poate defini, nu-l poate
explica, nu poate rspunde adecvat la situaie etc.
Faza I : Lecturarea primar a textului pentru orientarea de ansamblu in text. Subiectul
citete (rapid i superficial) textul i-i formeaz o idee general despre coninutul textului.
Faza II : Imprirea textului in fragmente i extragerea ideilor exprimate de aceste
fragmente.
Faza III : Subiectul desprinde ideea principal, mesajul textului (Ce a vrut autorul s ne
comunice prin acest text ?).
Faza IV : Subiectul sistematizeaz ideile, le aranjeaz in ordinea lor fireasc i logic,
formind un plan mintal al textului, asemntor cu cuprinsul unei cri.
Felurile inelegerii. care sint grupate astfel:
Dup criteriul gradul de profunzime al inelegerii, distingem :
1. inelegere profund;
2. inelegere superficial.
Dup criteriul viteza procesului de inelegere (cit de repede inelege?), deosebim:
1. inelegere prompt (rapid, dintr-odat);
2. inelegere lent (fenomenul giraf).
Dup criteriul plenitudinea inelegerii, distingem:
1. inelegere complet;
2. inelegere parial.
Dup criteriul adecvana inelegerii, distingem:
1. inelegere adecvat (corect);
2. inelegere neadecvat (greit).
Inelegerea eficient, care asigur o adaptare optim la mediu, trebuie s fie: adecvat,

profund, complet i prompt.

O inelegere care este apreciat ca fiind eronat, superficial, incomplet i lent se face
vinovat de multe confuzii i eecuri in viaa individului.
Rezolvarea de probleme ca proces al gindirii
Definiia 1: Rezolvarea de probleme este procesul gndirii de depire prin mijloace
cognitive a unui obstacol cognitiv, transformnd necunoscutul n cunoscut.
Definiia 2: Rezolvarea de probleme este procesul de elaborare a soluiei problemei prin
transformarea, combinarea i recombinarea datelor experienelor anterioare n funcie de
cerinele problemei.
Precum vedem, elementul central al acestui proces, nucleul lui il constituie problema.
Ce este problema?
Problema nseamn dificultate cognitiv, obstacol care implic o necunoscut sau mai
multe necunoscute i fa de care repertoriul de rspunsuri de care dispune subiectul apare
insuficient i inadecvat. Rspunsul nu se afl n baza de date a sistemului cognitiv, adic n
memorie.
Problema apare atunci cind subiectul intenioneaz s-i realizeze un scop sau s
reacioneze la o situaie-stimul, pentru care nu are un rspuns stocat in memorie.
K. Duncker, bun cunosctor al psihologiei gindirii, afirma c problema apare atunci cind
subiectul are un scop i nu tie cum s ating acest scop.
E. Jaricov considera problema ca fiind cunotin, dar o cunotin foarte special:
Problema e cunotin despre ne-cunotin.
Situaia problematizat este situaia in care apare i se dezvolt un conflict cognitiv. Conflictul
dintre nu tiu i tiu. Situaia problematizat este o situaie deschis, o lacun acoperit,
vorba lui Wertheimer, care genereaz tensiuni psihice (asemntoare stresului) i necesitatea de a
o inchide prin gsirea elementului lips i plasarea lui in structur. Situaia problematizat se mai
caracterizeaz prin decalaj intre cerine i posibiliti.
Cerinele pe care le inainteaz viaa i posibilitile de care dispune subiectul la momentul dat.
Problematizarea e actul prin care se relev o problem i se formuleaz in termini adecvai.
Capacitatea de a vedea probleme este una foarte preuit, mai ales in mediul academic i al
creaiei tiinifice. Psihologul Dillon afirma c, sesizarea problemei i formularea ei este mai
important chiar decit rezolvarea ei.
Rezolvatorul e subiectul ginditor, cel care abordeaz problema, ii caut soluia i o gsete.
Soluia problemei e rspunsul cutat. Ea constituie rezultatul procesului de rezolvare i
momentul final. Odat cu gsirea problemei se termin procesul rezolutiv.
Strategiile de rezolvare a problemelor: strategii algoritmice, strategii euristice.
Cea mai dificil sarcin pe care o are de realizat subiectul ce a nimerit intr-o situaie
problematizat este s rspund la intrebarea care e calea de a ajunge la soluie. A rezolva o
problem inseamn a naviga din Si in Sf.; a inelege cum s ajungi din Si in Sf.
Strategia de rezolvarea a problemei este principiul, ideea general care indic direcia
micrii rezolvatorului n spaiul Si- Sf.
Termenul de strategie este preluat din tiina i arta militar. Tactica, noiune corelativ
strategiei, inseamn procedeele.
Clasificarea strategiilor de rezolvare a problemelor se face astfel.
Dup criteriul vectorul sau direcia actului rezolutiv distingem:
1) strategii prospective.
2) strategii retrospective.
Strategiile prospectiv este strategia care presupune micarea rezolvatorului in spaiul
problemei din Si in Sf.
Strategiile retrospectiv este strategia care presupune micarea rezolvatorului in spaiul
problemei din Sf in Si.

Dup criteriul certitudinea cu care strategia dat duce la soluie. Dup acest criteriu distingem:
1) strategi algoritmice.
2) strategii euristice.
Strategiile algoritmice au la baza lor un algoritm.
Algoritm nseamn procedura standardizat, care garanteaz obinerea soluiei corecte
printr-un numr finit de pai.
Algoritmul este schema de lucru alctuit din prescripii precise i exacte, ndeplinirea
crora duce cu siguran la obinerea cert a soluiei.
Strategia euristic este strategia care nu duce neaprat la soluia cutat, in schimb ea
limiteaz numrul de cutri in spaiul problemei. Ea nu garanteaz rezultatul, in schimb
uureaz procesul de rezolvare a problemei date prin faptul c-l face mai transparent, mai vizibil,
mai uor de orientat in el.
Strategia euristic prezint una sau mai multe reguli sau principii de comportament in
spaiul problemei. Strategia euristic reprezint indicaii, reguli cu caracter general. Respectarea
lor nu garanteaz obinerea soluiei, dar o face posibil. Fr o strategie euristic, subiectul ar
orbeci pur i simplu prin spaiul problemei ca intr-o pdure deas sau labirint.
Strategiile euristice se aplic in rezolvarea problemelor creative i au drept efect
descoperirea unei idei noi, metode noi, teorii noi etc. O cercetare tiinific o vei face indeosebi
prin strategii euristice.
Fenomene de blocaje ce se produc in timpul rezolvrii problemelor. i procesul de
rezolvare a problemelor se confrunt cu ... probleme.
Cele mai frecvente sint 2: fixitatea funcional i montajul psihologic.
Fixitatea funcional. Obiectele ce formeaz mediul nostru obinuit ii au funciile lor bine
stiute.
Montajul. Montaj, sau set, este disponibilitatea subiectului de a proceda intr-un anumit fel.
Mediul i spaiul problemei
Concepia despre mediul i spaiul problemei le aparine laureailor premiului Nobel Simon i
Newell. Ea se reduce la urmtoarele.
Mediul problemei nseamn modul n care i se prezint rezolvatorului problema.
Spaiul problemei e/e modul n care problema e/e perceput i neleas de ctre rezolvator. Aa
cum o vede el i o nelege. E probl. ca fapt subiectiv, e probl. n existena ei subiectiv n
creierul rezolvatorului.
Calitatea spaiului problemei determin calitatea rezolvrii problemei i, n ultima instan,
calitatea soluiei.
Analiza spaiului problemei p-u ca anume el intereseaz.
Spaiul problemei const din:
-Starea iniial
- Starea final
-Stri intermediare
- Operatori
operatori
- Regul
Si

Reguli

...
Sf
.. toate datele iniiale ale problemei, e ce este
Starea iniial (Si) e starea de start ce ntrunete
S1

S2

dat n problem i care de obicei este o stare indezirabil ce se cere a fi schimbat n una
dezirabil.
Starea final(Sf) e/e starea dezirabil, e/e cerina problemei, e/e ceea ce se cere i care ar
reprezenta soluia.

Stari intermediare (s1, s2, s3, s4...sn) sunt strile ce se interpun ntre starea iniial i cea final
rezultnd din transformrile succesive aplicate starilor.
Strile sunt de dou feluri:
Stri de lucruri- strile prin care trece rezolvarea unei probleme practice, construcia unui parc
Stri de cunotine- stri prin care trece rezolvarea unei probleme teoretice.
Regulilor sunt condiiile de aplicare a operaiilor, ele declar ce se poate face i ce n se
poate.
Operatorii sunt aciunile fizice sau operaiile mintale cu ajutorul crora o stare e/e transformat
n alta. Aciunile fizice sunt aplicate asupra strilor de lucru, n timp ce operaiile asupra strilor
de cunotine.
Fazele procesului de rezolvare a problemelor. Rezolvarea problemelor constituie
un proces cognitiv foarte complex i se desfoar pe faze (etape).
Iat care sint principalele faze pe care le parcurge rezolvatorul pentru a elabora soluia:
1. Sesizarea problemei: subiectul contientizeaz c a nimerit intr-o situaie problematizat,
c el tie c nu tie ceva. Subiectul intr in alert.
2. Analiza primar a problemei: se stabilesc starea iniial, starea final, operatorii posibili,
regulile, constringerile privind aplicarea operatorilor.
3. Alegerea / inventarea strategiei de a gsi soluia.
4. Elaborarea planul detailat al rezolvrii problemei. Se indic paii concrei.
5. Rezolvarea propriu-zis a problemei sau realizarea planului detailat.
6. Verificarea rezultatului obinut intru a se convinge c el constituie soluia cutat.
Inchiderea situaiei de problem.
17. Luarea deciziei ca proces al gndirii. Fazele procesului de luare a deciziei. Valoarea
ateptat i utilitatea ateptat ca criterii de luare a deciziei. Psihologia noiunii ca form
elementar a gndirii. Psihogeneza noiunii. Psihologia judecii i raionamentului.
Luarea deciziei este procesul gndirii care const n a alege o alternativ din mai multe
disponibile la momentul dat n baza unui sau mai multor criterii.
Procesul de optare pentru o anumit linie de conduit ntr-o situaie nedeterminat se
numete luare de decizii.
A lua o decizie nseamn a face o opiune pentru o anumit conduit din mai multe
variante, utiliznd unul sau mai multe criterii de alegere.
Caracteristicile eseniale ale lurii deciziei ca proces al gindirii:
1. Se declaneaz intr-o situaie de alegere.
2. Situaia presupune mai multe de cit una variante de conduit.
3. Poi alege doar o singur variant din cele disponibile.
4. Alegerea se face in baza analizei datelor, construciei de scenarii, consecinelor
posibile, adic se face cintrind.
5. Alegerea se face utilizind un criteriu sau mai multe, relevante scopului decizional.
Noiunile adiacente: decidentul subiectul care decide; situaia de alegere situaia in care
i se deschid in fa mai multe ci, mai multe alternative de conduit; opiunea alegerea fcut;
a opta a face alegerea.
Relaia lurii deciziei cu voina. Deseori se afirm c luarea deciziilor este un act
al voinei i nu al gindirii. De fapt, in acest proces este implicat voina, dar i gindirea are un
cuvint de spus. Fiecare instan psihologic particip la luarea unei decizii cu propria
contribuie. Gindirea se implic la faza cintririi alternativelor i a alegerii alternativei
dezirabile, optime. Pentru a alege alternativa optim, trebuie s pui mintea la contribuie.
Calitatea deciziei este determinat de calitatea gindirii. O gindire bine dezvoltat conduce la o
decizie bun. Voina intervine in dou situaii: prima, cind subiectul st prea mult la indoial i
atunci voina se implic pentru a-l determina s ia totui decizia in timp util ca s evite situaia

trenului dj plecat din gar. A doua: decizia e luat, urmeaz realizarea ei de fapt, care,
inerent, se asociaz
i este insoit de obstacole, dificulti. Voina se implic pentru a infptui decizia in ciuda
tuturor obstacolelor i dificultilor ivite in cale.
Fazele procesului de luare a deciziei. Valoarea ateptat i utilitatea ateptat ca criterii de
luare a deciziei.
Fazele procesului de luare a deciziei. Procesul lurii deciziei se desfoar in
urmtoarele faze:
1. identificarea alternativelor relevante (care corespund problemei i merit s fie
luate in considerare);
2. elaborarea criteriilor in baza crora se va face alegerea;
3. stabilirea regulii de atribuire a punctelor (cite puncte pentru maximum, cite pentru
minimum);
4. culegerea de informaii in vederea aprecierii cu puncte a fiecrei alternative;
5. calcularea rezultatelor i formarea listei alternativelor in ordinea descreterii
punctajului acumulat.
6. Luarea deciziei prin declararea primei alternative din top ca opiune fcut.
Psihologia noiunii ca form elementar a gndirii.Psihogeneza noiunii.
Notiunea- e/e forma elementara a gindirii care contine totalitatea caracteristicilor esentiale ale
obiectului supus reflectiei.
Notiunea- acea forma a gindirii care exprima esenta obiectului.
Notiunea structureaza info generale si esentiale despre un obiect, proces sau insusire si le
exprima in cuvint. Ea exista si functioneaza in cuvint si prin cuvint, Sa ne amintim ca cuvintul
ca semn are structura binara: 1) Semnificatie ; 2) semnificant.
Notiunea e/e semnificatia pe care o degaja cuvintul ca semn. Deci, not. Mai inseamna
semnificatia, sensul unui cuvint. Notiunea reprezinta aria semantica a cuvintului, sensul,
semnificatia lui.
Tipologia notiunii. Dupa criteriul: caracterul concret sau abstract al continutului ce-l exprima
notiunea, distingem: notiuni concrete si abstracte.
Not. concrete- se refera la obiecte si lucruri.
Not. abstracte- se refera la produse ale spiritului, la realitati ce nu au existenta materiala, ci doar
unua ideala. (onoare, gindire, vointa).
Dupa criteriul: nodul de constituire, de formare a notiunilor, distingem: not. empirice si
stiintifice.
Not. empirice- care au aparut in mod spontan in procesul real al vietii (drum, copac,fintina).
Not. stiintifice au fost insusite la scoala, in mod special(anxietate, frustrare, afect).
Dupa criteriul: prezenta relatiilor de presupunere reciproca a existentei distingem: not.
independente si corelative.
Not. independente- exista de unele singure, separate (carte, cladire); cele corelative exista doar
impreuna cu altele creind dihotomii (adevar- minciuna, continut-forma).
Dupa criteriul: marimii ariilor semantice distingem: not de gen si specii.
Not de gen sunt acele care cuprind in ele notiunile specii ca facind parte din ele. Not. gen
memoria. Not specii: memoria senzoriala.
Psihogeneza notiunilor. Fost studiata de Vigotsky. El sustine ca notiunile se nasc, se dezvolta
trecind prin anumite stadii, ajung la maturitate si in dezvoltarea lor ele mereu isi schimba
formele.

Au fost identificate e etape si corespunzator 3 forme ale notiunilor in dezvoltarea lor.

Etapa1: Gramada
Etapa2: Complex
Etapa3: Notiunea propriu-zisa
Psihologia judecii i raionamentului.
Judecata e/e acea forma a gindirii, constituita din notiuni, prin care se afirma sau se neaga ceva
si care poate fi adevarata sau falsa.
Judecata e/e un enunt care afirma ceva despre ceva.
Judecata e/e forma gindirii, exprimata printr-o propozitie, in care se afirma sau se neaga ceva.
Caracteristicile esentiale>
Reflecta o afirmatie sau negatie a ceva
Poate fi adevarata sau falsa
e/e compusa din notiuni.
Structura judecatii
1. subiectul logic
2. predicatul logic
Subiectul logic- indica despre cine sau ce se afirma sau se neaga ceva.
Predicatul logic reprezinta insasi afirmatia sau negatia a ceva ce este subiectul judecatii.
Clasificarea judecatilor.
Dupa cxriteriul afirma sau neaga:
1. judecati afirmative
2. judecati negative
Dupa cxriteriul corespunde sau nu corespunde adevarului:
1. judecati adevarate
2. judecati false.
Rationamentul este forma a gindirii prin care se obtin informatii noi din combinarea celor deja
existente.
Rationamentul este compus din judecati. Judecatile la rindul lor sunt supuse din notiuni.
Prin rationament se patrunde dincolo de realitatea data in zenzatii si perceptii si se produc
cunastinte noi despre realitati de dincolo.
Clasificarea rationamentelor. Dupa criteriul : directia miscarii actului rationarii. Actul
rationarii se poate misca de la particular la general, fie invers: de la general la particular, Dupa
acest criteriu rationamentele se impart in:
1) Rationamente inductive; 2) Rationamente deductive
Rationamente inductive- consta inducerea unei insusiri a obiectelor unei clase la clasa intreaga.
Rationamente deductive transfera o insusire a unei clase de obiecte la un anumit obiect ce face
parte din aceasta clasa.
Rationamentul deductiv e/e alcatuit din 3 judecati> Premisa majora, premisa minima si
concluzia.
18. Noiuni despre creativitate. Nivelele i structura creativitii. Persoana creativ. Fazele
actului creativ. Problema stimulrii creativitii. Tehnicile de stimulare a creativitii.
Noiuni despre creativitate. 1)Creativitatea consta in capacitatea de a descoperi lucruri
neasteptate-Kubic. 2)Combinarea si recombinarea a experientei in modele noi-Magda Arnold.
3)Modelare, restructurare a experientei perceptive in configuratii noi si diferite-Taylor.

4)Restructurarea in noi structuri intr-o anumita experienta in furnizarea perceptiilor intr-un mod
nou-Killer. 5)Creativitatea este o gindire directionata care cauta sa descopere relatii noi, sa
inventeze metode sau instrumente de investigare a realitatii-Hilgher. 6)E un proces
compozitional care are ca rezultat unele obiective, experiente sau imagini noi-Murray. 7)Este
orice produs ce depaseste standartele conventionale-Maslow.
Nivelele si structura creativitatii. Structura creativitatii exprima interdependenta intre produsul creatorprocesul creator-personalitatea creatoare. Produsul creator e un element nou in raport cu experienta sociala
anterioara sau cu experienta de viata a individului. Validitatea produsului creator are doua criteria complementare:
originalitatea si relevanta,care permite autoevaluarea performantei. Exista 5 nivele: 1)Creativitatea
expresiva-sunt desenele spontane a copiilor, caracteristicile acestor produse nu sunt abilitatea,
originalitatea, claritatea si favoarea ci spontanietatea si libertatea de expresii. 2)Creativitatea
productiva-la aceasta etapa se remarca tendinta spre restringere si controlarea jocului liber si
dezvoltarea unor tehnici, a unor priceperi necesare producerii de lucrari finite. 3)Creativitatea
inventiva-consta in ingeoniozitatea actiunii cu materialele, tehnicile si metodele, implica
flexibilitatea in perceperea de relatii noi si neuzuale intre parti anterior separate. 4)Creativitatea
inovativa-este intilnita la un numar mai restrins de persoane si implica modificarea
semnificativa a fundamentelor sau a principiilor care stau la baza unui intreg domeniu al stiintei,
artei. 5)Creativitatea emergent-imprevizibila. Este cea mai inalta forma a creativitatii. In acest
caz sunt dezvoltate principii si ipoteze cu totul noi la nivelul abstract si profund. Implic
aptitudinea de a absorbi experientele existente realizndu-se din ele ceva cu totul deosebit.
Persoana creativ. Persoanele creative posed multe caracteristici/trsturi distincte care le
difereniaz semnificativ de persoanele mai puin creative sau chiar noncreative. Davis (1999)a
"inventariat" peste 200 trsturi de personalitate i adjective ale atitudinii creative,gsite n
literatur asupra creativitii, i le-a mprit n trsturi pozitive, social dezirabile i trsturi
negative, potenial suprtoare. Dintre acestea, n ordinea caracteristicilor importante sunt:
imaginaia, sensibilitatea la probleme, curiozitatea, intuiia, descoperirea ideilor, tolerana pentru
ambiguitate, independena (autonomia), originalitatea.
Fazele actului creativ. C. Wallas a delimitat urmatoarele faze ale creativitatii: - faza
pregatitoare, care consta in informare, documentare si experimentare, fiind o faza obligatorie a
actului creator, costienta si de lunga durata; - faza incubatiei - care se desfasoara la nivel
subconstient sau chiar inconstient, fiind etapa in care ideile se structureaza intr-o maniera noua; faza iluminarii unde este vorba de aparitia in constiinta a solutiei, ceea ce se poate produce dupa
o activitate intensa, dar si dupa pauze indelungate sau chiar in somn; - faza verificarii, respectiv
faza in care se realizeaza elaborarea finala a solutiei in scopul comunicarii sale. Procesul de
creatie nu urmareste un tipar unic, existand o mare varietate de modalitati de realizare a unui
produs nou si valoros pentru societate, de fiecare data fiind evidenta amprenta personalitatii
creatoare.
Problema stimularii creativitatii. Aciunea de educaie a creativitii urmrete nu doar
exersarea subsistemelor psihologice implicate, ci i personalitatea ca rezultat integrativ i
armonioas a lor. Dintre cele dou categorii principale de factori implicai n creativitate, cei
cognitive sunt cel mai greu de educat, pentru c ei sunt dependeni n mare msur de zestrea
nativ. Dar totui imaginaia este mai educabil dect inteligena sau gndirea.
Tehnicile de stimulare a creativitatii.1)Metodele psihoterapiei m. Stein:- metode bazate pe
discutia individuala; -psihoterapii de grup, n interiorul grupului individual poate experimenta
ipostaza alterarii ceea ce l stimuleaza sa-si recreeze imaginea de sine; 2)Metode sugestive:sugestopedia reprezinta o aplicare a sugestiologie in invatamint. Tehnicile sugestopediei:
infantilizarea, schimbarea identitatii, pseudopasivitatea; -metoda sofronica urmareste stabilitatea
unui nou echilibru intre cele 3 instante majore ale omului:trup, mental si spirit; -controlul mental
Silva o metoda de reprogramare a creerului bazat pe suestie si mai ales pe autosugesti, poate fi

ajustata si in scopul ameliorarii comportamentului creativ; -hipnoterapia poate contribui la

educarea creativitatii; 3)Metode destinate produsului creator: -metode imaginative:
brainstornningul; sinestica; metoda Philips 6-6 este un fel de blitz-brainstorming; discutia Panel;
metoda 6-3-5; metoda Delphi; metoda Frisco; -metode rationale-analitice: metoda listelor;
metodele matriciale.

19. Caracterizarea psihologic a imaginaiei i a fanteziei. Funciile. Formele, felurile,

procedeele imaginaiei. Caracterizarea psihologic a imaginaiei i fanteziei.
Def:1)Imaginaia este procesul psihic cognitive, complex i mediat, de elaborare a unei imagini
noi pe baza combinrii ntr-o manier original a datelor experienei anterioare de natur
figurativ. 2)E un proces psihic de re-creare i creare de imagini noi in plan mental. 3)E o form
de proectare mental a actiunilor trecute sau viitoare. Caracteristicile eseniale ale imaginaiei
ca proces psihic cognitiv: -este complex; -este mediat, mijlocit; -opereaz reprezentri; -le
combin. Recombin obinndu-se noi imagini; -produce sau reproduce construcii imagistice,
scenarii, vizualizri, chipuri. Fantezia e acel proces imaginativ produsele cruia se disting printro detasare prea mare de realitate i grad redus de reabilitate. Grad sporit de libertate, practic
neexistnd limite pentru libertate. Pentru fantezie se afirma pe buna dreptate ca nu exist
imposibilul. Funciile imaginaiei: -transform descrierile verbale n tablouri vii, scene; proecteaz viitorul n form de scopuri i planuri; -vizualizeaza obiectul dorinelor noastre,
sperantelor dar i al fricii; -sprijin jocul, l face posibil prin transfer de funcii i nsuiri de la un
obiect la altul.
Formele, felurile, procedeele imaginaiei. Formele:-visul nocturn proces de imaginare a unor
scene, ntmplri care se produce n timpul somnului i fr voia subiectului, ntmplrile din vis
au loc adesea ntr-o lume ireal chiar absurd; -visul diurn proces imaginativ care are loc in
momente de repaos , relaxare, lsm gndurile s vagabondeze prefernd s ne imaginm lucruri
plcute; -halucinaia e o imagine extern de vie i pe care subiectul o percepe ca real, apar i ca
efect al drogurilor, alcoolului; -scopul e imaginea viitorului rezultat. Scopul e o lucrare a
contiinei care utilizeaza imaginaia pentru a-i ndeplini funcia de proectare a viitorului; planul aciunii-e imaginea procesului ce realizeaz scopul, ce l transform efectiv n rezultat
real. Felurile: I.Dup criteriul noutii produsului su imaginaia se mparte n: -imaginaia
reproductiv pe baza descriierilor verbale i a asocierii cu imagini deja cunoscute construeste
mental imaginea unui obiect, fenomen, situaie dar niciodat perceput direct anterior de acea
persoan; -imaginaia productiv elaboreaza n plan mental un produs nou, inexistent n prezent
dar posibil n viitor. II.Dup criteriul relaiei cu viaa real i a implicrii subiectului n
rezolvarea unei sarcini de via: -imaginaie activ e imaginaia ce rspunde unor nevoi de
adaptare sau de transformare a mediului n care subiectul trete i activeaz cum ar fi elaborarea
de scopuri, programe de aciune; -imaginaia pasiv e imaginaia prin care subiectul fuge de
realitate, i formeaz o alt lume mult mai comod i mai atractiv dect cea real. III.Dup
criteriul prezenei inteniei i a efortului depus de subiect n vederea realizrii actelor
imaginative: -imaginaie voluntar presupune declanarea intenionat a procesului imaginativ,
subiectul si-a pus n gnd s realizeze anumite imagini sau s i le proecteze i depun efort pentru
efectuarea acestor aciuni; -imaginaia involuntar refuz participarea contiinei subiectului la
proectarea actului imaginativ i la realizarea lui. Procedeele: -tipizarea generalizarea
caracteristicilor unui grup de persoane i apoi ntruchiparea acestora ntr-un personaj
reprezentativ. schematizarea extragerea a ceva ce este esenial, reprezentativ i exprimarea lui
printr-o imagine care nu trebuie sa respecte neaprat structura real a obiectului. amplificarea
mrire exagerat a unui obiect. diminuarea micorarea exagerat a unui obiect. aglutinarea
contopirea ntr-un ntreg a unor elemente ale altor obiecte cunoscute. -multiplicarea crearea unei
imagini prin nmulirea ei. analogia crearea unei imagini noi utiliznd asemnarea ei cu un
obiect deja cunoscut.

20. Analiza psihologic a limbajului ca proces psihic. Noiuni de activitate verbal. Tipurile
activitii verbale. Felurile limbajului. Limbajul i gndirea. Bilingvismul. Impactul lui
asupra dezvoltrii intelectuale i personalitii copilului. Caracteristicile limbajului.
Particularitile individuale ale limbajului.
Analiza psihologic a limbajului ca proces psihic. Limbajul este procesul psihic de utilizare a
limbii n vederea realizrii funciei de comunicare, cunoatere sau reglare. Limbajul este unul
dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit n comunicarea interuman.
Mai poate fi definit ca mijloc de transmisie a informaiilor, care circul fr rezistena de la un
sistem cognitiv la altul. S.L. Rubinstein a formulat o definiie a limbajului foarte scurt dar foarte
cuprinztoare: Limbajul, este limba n aciune.
Noiuni de activitate verbal. Activitatea verbal constituie obiectul de cercetare al
psiholingvisticii. Autorul teoriei despre activitate verbal este psiholingvistul rus Alexei
Alexeevici Leontiev 1936-2004. Tipurile activitii verbale: -Vorbirea e acea activitate verbal
prin care se emite mesajul, se codeaz n foneme(sunet al vorbirii n limba dat) i se transmite
ctre receptor. Audierea e acea activitate verbal prin care se recepioneaz enunul, se
decodeaz i se extrage mesajul. Scrierea activitatea verbal prin care se emite mesajul, se
codeaz n grafeme(litera a unui alfabet) i se transmite ctre receptor. Citirea activitatea
verbal prin care se recepioneaz mesajul, se decodeaz i se extrage mesajul.
Felurile limbajului. I.Dup criteriu direcia limbajului ca proces: -limbaj expresiv e limbajul
pe care il produce emitorul i are drept scop elaborarea mesajelor i transmiterea lor ctre
receptor; -limbaj impresiv e limbajul produs de receptor i const n perceperea enunurilor i
nelegerea mesajelor pe care ele le exprim. II.Dup criteriu natura codului utilizat, forma
semnificaiilor distingem: -limbaj oral e limbajul care utilizeaz sunetele ca form de
exprimare; -limbaj scris e limbajul care utilizeaza literele pentru a exprima mesaje. III.Dup
criteriu destinaia mesajului distingem: -limbaj exterior e limbaj pentru alii, ndeplinete n
mod preponderent funcia de comunicare, n timp ce limbajul interior exceleaz n funcia
cognitiv; -limbaj interior e limbajul pentru sine, subiectul produce enuntul pentru sine, el este si
emitor i receptor, acest limbaj se realizeaza i se prezint n form de monolog interior sau
dialog cu sine nsui. IV. Dup criteriul numrul de subieci implicai n procesul
limbajului: -limbajul monologat e limbajul produs de o persoan, autorul limbajului monologat
este emitorul, produsele sunt cuvntrile, discursurile; -limbaj dialogat e limbajul folosit de
conversaie, un limbaj de grup, autorul este grupul, formele pe care le ia limbajul pot fi
conversaia, discuia, certa.
Limbajul i gndirea. Cele mai importante teorii asupra relaiei limbaj-gindire: 1)Teoria
behaviorist. Watson afirm c gndirea nu este, de fapt, nimic altceva dect limbaj. Atunci cnd
gndim facem mici miscari inconstiente din gtlej si laringe. Ca si persoanele care nu siau
automatizat citirea: citesc miscnd vizibil buzele. 2)Ipoteza relativitii lingvistice. Sapir si
Whort antropologi americani au elaborat ipoteza potrivit creia gndirea depinde de limbaj.
Pentru a ne putea gndi la ceva, limbajul nostru trebuie s conin cuvintele pentru a desemna
acel ceva. 3)Teoria lui J.Piaget despre limbaj i gndire. El afirm c limbajul e o simpl
manifestare extern a procesului de gndire a subiectului, spune exact invers la ceea ce afirm
Watson. Piaget sistine contrariul limbajul este gndirea. 4)Teoria lui L.Vgotsky despre limbaj
si gndire. Vgotski l contrazice pe Piaget: nsuirea limbajului este alimentat de nevoia de
comunicare a copilului cu alte persoane dect de cea a rezolvrii problemelor.Limbajul se
dezvolt direct din primele interaciuni sociale pe care copii le au cu prinii. 5)Teoria lui
B.Bernstein despre codurile complexe i limite. El sustine c exist diferene de clas evidente
privind modul n care oamenii folosesc limbajul. Persoanele din clasele de jos-muncitorii, tranii
utilizeaz codul limitat al limbajului adic prin mai puine substantive dar mai multe pronume si
mult mai puine explicaii. n timp ce clasele mijlocii i superioare utilizeaza codul complex
adic utilizeaz un numr mare de substantive, adjective i verbe, a explicaiilor, a comentariilor.

Bilingvismul. Bilingvismul se refer la cunoaterea a dou limbi la nivelul de limb matern

(Bloomfield 1933). Acel individ este bilingv: care, de la nceput, a nvat dou limbi n familie
de la vorbitorii de limb matern i care, n scop comunicativ, de la nceput a nvat n paralel
dou limbi. Individul bilingv, bazndu-se pe limbile pe care le cunoate, poate vorbi cu un
monolingv sau cu un bilingv; n acest fel se delimiteaz modul de vorbire monolingv de modul
de vorbire bilingv. n opinia lui Franois Grosjean (1995), n viaa cotidian, vorbitorii bilingvi
pot fi poziionai pe o linie continu a situaiilor de care depind anumite moduri de vorbire. La un
capt al liniei se constituie modul de vorbire monolingv iar la cellalt, modul de vorbire bilingv.
n modul de vorbire monolingv, bilingvul activeaz limba partenerului, care este una din limbile
pe care le posed. Acel bilingv care vorbete cursiv, fr accent limbile cunoscute de el este
capabil n ambele limbi s vorbeasc ca un monolingv. ns nu aceasta este condiia
bilingvismului, cum am artat deja mai sus, ca un bilingv s vorbeasc n ambele limbi ca un
monolingv.
Impactul lui asupra dezvoltrii intelectuale i personalitatii copilului. Individul bilingv este
capabil s treac, fr nici o greutate, la cealalt limb, adic s schimbe codul, ceea ce pentru un
monolingv este imposibil. Tocmai de aceea monolingvii au o atitudine negativ fa de
fenomenul de schimbare de cod, fapt ce i influeneaz n mod negativ i pe unii bilingvi.
Procesul bilingvismului d natere la fenomene lingvistice ca interferena, schimbarea i mixtura
de cod, fenomene normale n cazul bilingvilor (doar pentru monolingvi fiind neobinuite).
Fenomenele de bilingvism se realizeaz dup norme precise, fiind cunoscute doar de membrii
comunitilor bilingve.
Caracteristicile limbajului ca proces se reflect n caracteristicile enunului ca produs al
limbajului. 1)-corect nseamn corespunztor regulilor de producere a enunurilor: semantice,
gramatice, ortografice; -incorect nseamn nclcarea acestor reguli care se manifest prin
greeli, erori. 2)-coerent nseamn nchegat, toate prile enunului sunt legate organic ntre ele,
ideeile decurg una din alta; -incoerent nseamn rupturile dintre ideile enunului. Trecerea de la
o idee la alta se face brusc, ideeile parc atrn. 3)-expresiv e acel text care e saturat n cuvinte i
expresii frumoase: epitete, comparaii, metafore; -inexpresiv este srac n podoabe verbale, este
un enun scris la modul afectiv neutru, subiectul nu se implic afectiv n limbaj. 4)-bogat e
limbajul care dispune i pune n uz multe i variate mijloace verbale i lingvistice; -srac
nseamn limbaj dificitar, redus, nu ajung cuvinte, construcii gramaticale pentru a te face nteles
si pentru a convinge. 5)-contextual un astfel de enunt l nelegem din el nsui. Toate elementele
mesajului sunt exprimate explicit; -situativ exprim un mesaj utiliznd i cuvinte i situaii
concrete n care se produce limbajul. 6)-variat se caracterizeaz prin sinonimie lexical i
gramatical. Subiectul deine pentru unul i acelai coninut mai multe modalii de exprimare; monoton nseamn utilizarea abuziv a unor i aceleeai cuvinte sau expresii. 7)-integral e
enunul n care sunt prezente toate prile din care el este alctuit, are un nceput, sfrit i
coninut; -parial sau incomplet e enunul cruia i lipsete ceva din structura semantic a
textului.
Particularitile individuale ale limbajului. Oamenii ca utilizatori ai limbajului se deosebesc
unii de alii, cineva vorbete repede i acest lucru l caracterizeaz, altcineva vorbete lent, ncet.
Persoana poate fi: 1)-volubil persoana care de obicei vb mult, generoas n mesaje vetbale; tacitur persoana tcut, econom n vorb. 2)-elocvent vb frumos, convingtor i ptima,
cucerete asculttorul, l intrig; -neelocvent vorbete stlcit, apatic, neconvingtor, iritat,
plictisitor. 3)-clar se exprim limpede, desluit, lmurit, uor de neles; -confuz persoana se
exprim ambiguu, nebulos, ncurcat. 4)-rapid persoana care se caracterizeaza printr-un debit
verbal sporit, vb repede, grbete vorba. lent are un debit verbal lent, ncet, vb domol, rar. 5)direct numete lucrurile pe nume; -criptice prefer stilul alegoric. 6)-concis n exprimare este
cea care este cea care prin cuvinte puine exprim sensuri multe; -prolix se exprim prin prea
multe multe cuvinte, face risip de cuvinte, cuvinte multe sens puin.

21. Problema ateniei n psihologie. Modelele ateniei. Formele ateniei. nsuirile ateniei.
Problema ateniei n psihologie. n activitatea cotidian, implicarea ateniei este apreciat
ntotdeauna ca factor al reuitei sausuccesului (iat ce bine am fcut dac am fost atent), iar
slbiciunea sau absena ei ca factor generator de erori i eecuri (iat ce prost am fcut sau
iat ce mi s-a ntmplat dac n-am fostatent). Cu alte cuvinte, ea este prima realitate psihic ce
se scoate n fa, cu titlu pozitiv saunegativ, ori de cte ori trebuie s dm seama de rezultatele
unei aciuni concrete sau a alteia. Alte entiti, precum percepia, gndirea, memoria sau
motivaia, sunt lsate de regul mai la urm, cutoate c adevrata cauz a unui succes sau a unui
eec se poate afla chiar la nivelul lor. n opinia i credina colectiv, prin imperativul fii atent!
se nelege nodul de a ne mobilize i canaliza, n modul cel mai adecvat, toate potenele i capacit
ile n direcia ieirii cu bine dintr-o situaie dificil sau a realizrii obiectivului propus.
Modelele ateniei. 1) Modele fiziologice ale ateniei. Acestea au fost, fr indioal, cele mai
numeroase, ele punnd accentul n explicarea ateniei pe mecanismele fiziologice i neurologice.
Se difereniaz ntre ele tocmai prin elementul fiziologic sau neurologic luat n seam. Mult
vreme, o serie de cercettori, ncepnd cu Ivan Petrovici Pavlov, au considerat c atenia mai ales
cea involuntar ar fi cel mai bine explicat prin intermediul reflexului de orientare. 2) Modele
psihologice ale ateniei. Sunt de dat mai recent i se inspir din psihologia cognitivist. n
genere, se pornete de la ideea considerrii omului ca un sistem de tratare a informaiilor. Ca
urmare putem studia: etapele tratrii informaiilor, funciile psihice puse n aciune succesiv,
relaiile dintre dispozitivele sistemului. Atenia este una din funciile psihice ce intervine n
tratarea informaiilor, care la rndul ei presupune o desfurare procesual i o structurare
relaional. 3) Modele psihofiziologice ale ateniei. Acestea ncearc s furnizeze o explicaie
mai complex asupra ateniei, lund n consideraie att mecanismele fiziologice, ct i pe cele
psihologice. Teoria filtrului, care este o teorie fiziologic, a fost completat cu informaii
furnizate de psihologia cognitiv. Datorit filtrrii informaiilor, individul poate cpta informaii
despre noi stimuli care acioneaz simultan asupra lui.
Formele atentiei. Insusirile atentiei.
Atentia involuntara forma elementara si naturala a atentiei umane. Este declansata de stimuli
interni si externi si consta in orientarea, concentrarea neintentionata, declansata spontan si fara
efort voluntar. Calitati ale stimulilor care pot provoca, pot capta atentia involuntara: intensitatea
stimulilor, contrastul, noutatea, aparitia sau disparitia brusca, complexitatea, proprietatea
stimulilor de a se adapta interesului etc. Este in general de scurta durata mentinandu-se atata
vreme cat dureaza actiunea stimulilor care o provoaca. (maximum 10-15 min.) Functia
principala a atentiei involuntare este de explorare-investigare a noului imprevizibilului si de
pregatire a intrarii in scena a atentiei voluntare.
Atentia voluntara forma superioara si specifica umana, Se caracterizeaza prin prezenta intentiei
de a fi atent si a efortului voluntar de a-l mentine. Depinde in mare masura de individ si de
motivatiile sale. Autoreglajul voluntar se realizeaza prin orientarea intentionata spre obiectul
atentiei, selectivitate in functie de scop si cresterea efortului psihic. Datorita consumului
energetic sporit, a interventiei oboselii se poate mentine pe o perioada relativ scurta de timp.
Pentru rezolvarea unei sarcini in desfasurarea unei activitati este necesar ca AV sa fie egal
distribuita pe toate cele 3 verigi : veriga aferenta(intrarea), veriga intermediara(prelucrarea,
interpretarea) si veriga eferenta (elaborarea, selectia si emiterea raspunsurilor).
Atentia habituala sau postvoluntara este o forma superioara de manifestare a atentiei, fiind o
atentie specializata, bazata pe obisniunte si se formeaza prin educatie, pentru ca atentia se poate
educa. Consta in mentinerea focalizarii constiintei asupra unui obiect, unei sarcini sau activitati,
cu diminuarea efortului voluntary initial sub pragul de constientizare.

Insusirile atentiei:
Volumul- exprima numarul elementelor distinct (litere,cifre, silabe, cuvinte, fig.geometrice,
imagini, obiecte ), pe care un subiect le poate cuprinde simultan cu maxima si relativ egala
claritate.Pot fi memorate pina la 5-9 elemente. Cifrele sunt percepute mai usor decat literele. G.
Miller a obtinut aceeasi "cifra magica" 7+/-2.
Concentrarea exprima profunzimea procesarii/analizei stmulului selectat, gradul de activizare
selective si intensitatea focarelor de excitatatie dominante la nivel corticat,implicate in realizarea
procesului sau activitatii psihice specifice.
Stabilitatea- .exprima durata in decursul careia atentia se poate mentine aproximativ la acelasi
nivel optim.Rezolvarea cu success a sarcinilor fixate solicita nu numai un anumit nivel de
cncentrare a atentiei dar si mentinerea acestuia atita timp cit e necesar..Este conditionata si de
anumite premise natural: forta, mobilitatea, echilibrul proceselor nervoase fundamentale.
Mobilitatea- calitatea atentiei de a se comuta rapid, la nivel optim de concentrare, de la o situatie
la alta, mentinind totodata controlul asupra ansamblului. Durata necesara pentru deplasarea
atentiei este de minimum 1/6 secunde
Distributivitatea atentiei vizeaza vechea ntrebare privind posibilitatea sau imposibilitatea
efectuarii simultane a doua actiuni sau activitati diferite. Desi focalizarea atentiei si concentrarea
selectiva nu se pot distribui spre doua activitati diferite, totusi unele activitati se pot efectua n
acelasi timp daca:
- doar una dintre ele solicita atentia concentrata, cealalta fiind automatizata;
- atentia se comuta rapid de la o actiune la alta, fiind favorizate persoanele cu o mobilitate
optima a atentiei;
- diferite actiuni sunt ntegrate ntr-o activitate complexa.
Deci, distributivitatea atentiei se caracterizeaza prin numarul de actiuni sau de activitati pe care o
persoana le poate efectua simultan, fara ca una sa nterfereze prea mult cu celelalte.

22. Caracterizare psihologic a voinei. Calitile volitive ale personalitii. Dezvoltarea lor.
Vointa- proces psihic ce se manifesta prin actiuni constiente, orientate spre realizarea unor
scopuri prestabilite ce pornesc de la anumite motive, implicind invingerea unor obstacole prin
eforturi adecvate. Vointa se realizeaza in strinsta legatura cu activitatea umana prin care se
satisfac trebuinte, se prefigureaza si se implinesc idealuri, se tinde catre noi aspiratii. Abordarea
problemei vointei in psihologie a fost influientataputernic de tendintele si curentele manifestate
in cadrul filosofiei. Vointa apare ca o forta individuala care permite omului sa se manifeste
liber. In dictionarul de psihologie N.Sillamy, vointa este definita ca aptitudine de actualizare si
realizare a intentiilor propriiComponentele actului voluntar sunt: motivul, scopul, efortul,
depasirea obstacolelor. Fazele actelor voluntare: a) luarea in considerare a motivelor ce pot
conduce la un scop, b)lupta motivelor- generata de aparitiamai multor motive, scopuri, c)luarea
hotaririi-alegerea unui motiv si inhibarea celorlalte, d)executarea hotaririi luate- realizarea
efectiva a planului, e)verificarea rezultatului obtinut. Calitatile vointei sunt: puterea vointei,
perseverenta, independenta vointei, promptitudinea deciziei.
Calitatile volitive ale persinalitatii. Dezvoltarea lor.
Vointa exprima un mod de organizare functionala a intregului sistem al personalitatii, ca rmare
pune in evidenta o serie de calitati specifice.

1. Forta- capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si concentra energia

neuropsihica si musculara in vederea asigurarii rezistentei necesare la pesiunea
pulsiunilor interne sau externe. Se poate afirma ca daca o persoana poseda o vointa
puternica, poate sa-si stapineasca trebuintele mai usor./ Slabiciunea- imposibilitatea de a
realiza efortul voluntar cerut.
2. Perseverenta- mentinerea efortului voluntar la nivel optim atit timp cit e necesar pu
atingerea scopului, in pofida diverselor piedici. Delasarea- duce la deconectarea
mecanismelor de mobilizare energetica, pe masura ce atingerea scopului intirzie si apar
obstacolele.
3. Consecventa- stabilitatea scopului si a liniei de conduita in concordanta dintre convingeri
si actiune, ditre vorba si fapta. Inconsecventa- instabilitatea si fluctuatia deciziilor a
hotaririlor, scopurilor.
4. Fermitatea- stabilitatea operational-instrumentala a deciziilor luate in diferite situatii in
pofida tentativelor contra, ale celor din jur. Oscilatia- comportamentul devine ezitant,
fluctuant, fiind ghidat nu de convingerile proprii ci de influientele din jur.
5. Independenta- capacitatea unei persoane de a-si organiza si duce viata pe cont propriu pe
baza initiativelor, hotaririlor si scopurilor proprii. Dependenta- dificultatea de a lua o
hotarire fara un sprijin din partea cuiva.
23. Noiuni despre aptitudini. Aptitudinile i personalitatea. Aptitudinile reprezinta un
complex de nsuiri psihice individuale, structurate ntr-un mod original, care permite efectuarea
cu succes deosebit a anumitor activiti. Unele nsuiri sau componente psihice ale persoanei (
cunotinte, priceperi, deprinderi) asigur i ndeplinirea activitii ns la un nivel mediu,
obinuit, uneori chiar automatizat i stereotipizat.
Aptitudinile pot fi considerate drept caracteristici elementare presupuse fundamentale, daca nu
chiar primare (L. Thurstone.)
M. Golu: Aptitudinea ne da masura gradului de organizare a sistemului personalitatii sub
aspect adaptativ-instrumental concret.
Clasificarea aptitudinilor in raport cu natura operaiilor implicate aptitudinile pot fi : aptitudini
simple, i aptitudini complexe.
Aptitudinile simple, generalese sprijin pe un tip omogen de operare sau funcionare. Astfel
sunt toate proprietile sensibilitii, de tipul acuitii vizuale, tactile, olfactive, de vedere n
spaiu i orientare n timp, simul ritmului, capacitatea de concentrare i distribuie a ateniei etc.
Acestea mijlocesc aciunile i condiioneaz eficiena pe anumite laturi ale activitii.
Aptitudinile complexe, specifice apar, la o prim interpretare, ca o reuniune de aptitudini
simple,elementare. Astfel, aptitudinea muzical presupune acuitatea auditiv, auz absolut, sim al
ritmului, reprezentarea melodiilor, memorie muzical etc. La o interpretare mai profunda se
nelege c nu poate fi vorba de o simpl nsumare, reuniune de aptitudini ci este, mai degraba, o
structur sau o matri dup care se profileaz un stil individual de receptare i reacie propriu
muzicianului.
Aptitudinile si personalitatea.
Personalitatea constituie o problema complexa a psihologiei, complexitate data si de cele peste
100 de definitii de care aceasta a beneficiat de-a lungul timpului si pana in prezent.
H. Pieron defineste personalitatea ca fiind organizare dinamica a aspectelor cognitive,
afective, conative, fiziologice si morfologice ale individului. Aceasta organizare dinamica se
manifesta prin conduita omului in societate. Ea se formeaza in procesul de interactiune dintre
individ si lumea obiectiva.

Trasaturile de baza ale personalitatii sunt:

A Aptitudinile,
A Temperamentul,
A Caracterul.
Aptitudinile:
Succesele ce se obtin in cadrul unor domenii ale activitatii umane presupun existenta unor
insusiri psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezinta particularitatile individuale ale
oamenilor care se constituie ca o conditie a realizarii unor activitati la un nivel superior. Astfel,
orice insusire considerata din punct de vedere al rezultatelor obtinute, este o aptitudine.
Aptitudinile sunt fie ereditare fie se dezvolta in cursul unei activitati in functie de mediu si de
educatie.
Dezvoltarea economica fiind un proces de creare de noi cerinte, sta la baza unui proces de creare
de noi aptitudini. Reusita profesionala nu este determinata de o aptitudine izolata, generala sau
speciala, ci de un grup de aptitudini, dar si de cunostinte, deprinderi, interese, atitudini si
motivatie.
O forma superioara de manifestare a aptitudinilor este talentul.
Talentul se defineste ca ansamblul dispozitiilor functionale, ereditare si a sistemelor operationale
dobandite ce mijlocesc performante deosebite si realizari originale in activitate (P. Popescu Neveanu , 1978).
Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate creatoare de
insemnatate istorica o constituie geniul.
Tipuri de aptitudini:
b) speciale:
a) generale:
aptitudini tehnice
memoria
aptitudini psihomotorii
spiritul de observatie
atentia
aptitudini senzoriale
inteligenta
aptitudini speciale
aptitudini de conducere si de organizare
24. Temperamentul ca latur dinamico-energetic a personalitii. Tipologii ale
temperamentului. Constituind latura dinamico-energetic a personalitii, temperamentul ne
furnizeaz informatii cu privire la ct de iute sau lent, mobil sau rigid, accelerat sau
domoal,uniform sau neuniform este conduita individului; pe de alt parte exprim care este
cantitatea de energie de care dispune un individ i, mai ales, modul n care este consumat
aceasta. Temperamentul se exprim cel mai pregnant n conduit i comportament, existnd o
serie de indicatori psiho-comportamentali care ne pot ajuta s identificm temperamentul:
-ritmul i viteza desfurrii tririlor i strilor psihice;-vivacitatea sau intensitatea vietii
psihice;-durabilitatea manifestrilor psiho-comportamentale;
-intrarea, persistena i ieirea din aciune;
-impresionalitatea i impulsivitatea;
-egalitatea sau inegalitatea manifestrilor psihice;
-capacitatea de adaptare la situaii noi;
-modul de folosire, de consumare a energiei disponibile.
Tipologiile temperamentului.

Dei ntre oameni exist diferene psiho-comportamentale, implicit i temperamentele foarte

diferite, nu este mai puin adevrat c este posibil o grupare a oamenilor n funcie de trsturile
lor asemntoare.
Pe aceast baz s-a ajuns la stabilirea unor tipuri de personaliti, a unor tipologii
temperamentale:
I.

tipologiile substanialiste propuse de Hipocrates i Galenus pornesc de la luarea n

considerare a unor substane din organismul uman (snge, limf, bila galben i bila neagr)
i propune urmtoarele tipuri temperamentale: coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic.

1. Colericul este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El
este inegal in manifestari. Starile afective se succed cu rapiditate. Are tendinta de dominare in
grup si se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze.
2. Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatii. Fire
activa,schimba activitatile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile
afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste
esecuri sau deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu alte persoane.
3. Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in tot ceea ce face, pare a dispune de
o rabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita si este foarte tenace, meticulos in tot
ceea ce face. Fire inchisa, putin comunicativa, prefera activitatile individuale.
4. Melancolicul este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in
sine,melancolicul are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia
redusa.
II.

III.

IV.

tipologiile constituionale pornesc, n clasificarea lor, de la aspectul somatic, morfologic al

individului, considernd c o anumit constituie predispune la un anumit comportament. Cea
mai cunoscut tipologie constituional a fost elaborat de psihiatrul german E. Kretschmer
care a ajuns la stabilirea urmtoarelor tipuri constituionale: picnic, leptosom sau astenic,
atletic.
tipologiile psihologice utilizeaz, n calitate de criteriu de clasificare, fapte, fenomene de
natur psihic. Cel care a fundamentat aceast tipologie este C. G. Jung care arat
c personalitatea uman poate fi orientat spre exterior, acetia fiind extraverii, sau spre
interior intraverii. Persoanele la care aceste orientri nu sunt evidente, echilibrul fiind nota
lor distinctiv, poart denumirea de ambiveri . Dac extraverii sunt nclinai ctre
dinamismul
vieii
practice,
ctre
circumstanele
vieii
externe, fiind
mai
sociabili,comunicativi, vioi, expresivi i uor adaptabili, introverii se ndeprteaz de
obiecte pentru a se concentra asupra psihicului propriu, de unde tendina de izolare i
nchidere n sine.
tipologii psihofiziologice iau n considerare, n clasificarea temperamental, criterii att de
ordin psihologic ct i fiziologic, ncercnd s realizeze o sintez ntre subiect i obiect. I. P.
Pavlov, studiind tipul de activitate nervoas dup proprietiile de intensitate,echilibru i
mobilitate a proceselor nervoase fundamentale, excitaia i inhibiia, a stabilit patru tipuri :
puternic echilibrat mobil, puternic echilibrat inert, puternic neechilibrat excitabil i
tipul slab.

25. Noiuni despre caracter i trsturi de caracter. Mecanismele neurofiziologice ale

caracterului. Structura caracterului. Problema constituirii i dezvoltrii caracterului.

Tipurile de accentuare a trsturilor de caracter. Notiuni despre caracter si trasaturi de

caracter. Mecanismele neurofiziologice ale caracterului.
Caracterul vizeaza suprastructura morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului.
In opinia lui Taylor caracterul este gradul de organizare etica efectiva a tuturor fortelor
individului.
Caracterul este deci un subsistem relational-valoric si de autoreglaj al personalitatii care se
exprima printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Caracterul este o formatiune superioara la structurarea caruia contribuie trebuintele umane,
motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si idealul, in ultima instanta,
conceptia despre lume si viata.Intre caracer si aptitudini distinctia este mai pregnanta.
Trasatura caracteriala poate fi definita ca structura psihica interna, care confera constanta
modului de comportare a unui individ in situatii sociale semnificative pentru el.
Structura caracterului. Problema constituirii si dezvoltarii caracterului.
Caracterul trebuie considerat rezultatul unui sir de integrari a functiilor si proceselor psihice
particulare din perspective relationarii omului cu semenii si a adaptarii sale cu mediul sociocultural in care traieste. In structura caracterului se gasesc elemente de ordin afectiv (emotii,
sentimente), motivational (interese, trebuinte, idealuri), cognitive (reprezentari, concepte,
judecati) si volitiv (insusiri, trasaturi) care tin de existenta sociala a individului si mediaza
raporturile lui cu ceilalti semeni si co societatea in ansamblu.
La virstele mici integrarea caracteriala se realizeaza preponderant pe dimensiunile afectiva si
motivationala, la virstele mai mari, incepind cu adolescent, integrarea caracteriala se realizeaza
cu precadere pe dimensiunile cognitiva( analiza si evaluarea critica a normelor si modelelor
socio-culturale) si volitiva (autodeterminarea, angajarea pe o directive sau alta aorientarii si
modului de conduita). Gradul de elaborare a structurii caracterului nu este acelasi la toti
oamenii.Structura presupune o anumita stabilitate.
Tipurile de accentuare a trasaturilor de caracter.
Trasaturile caracteriale au o dinamica polara formind perechi antagonice(egoist-altruist, avarcheltuitor, respectuos-nepoliticos).
Trasaturile se formeaza si se individualizeaza pe fondul interactiunii continuturilor proprii
diferitelor procese psihice-cognitive, affective, motivationale si volitive- valorizate de subiect si
implicate in determinarea atitudinii lui fata de obiectele-sociale.
Delimitam:
1. trasaturile globale- care defines sistemul caracterial in ansamblu
a) unitatea caracterului- face linia de conduit a unei personae sa-si pastreze o
anumita constanta si identitate
b) pregnanta- indica modul de ierarhizare a semnifiatiilor si atitudinilor in cadrul
profilului caracterial general, dar si gradul de intensitate si consolidare a
componentelor dominante.
c) Originalitate- exprima specificitatea si individualitatea integrarii caracterului.
d) Plasticitatea- defineste disponibiltatea structurilor de a se schimba la dinamica
realtiei sociale
e) Stabilitatea scopului- gradul de ierarhizare si integrare a motivelor care imprima
orientarea generala a subiectului in viata
f) Integritatea- rezistenta caracterului la influentele si presiunile perturbatoare din
afara.
2. Trasaturi particulare- defines semnificatia relational-sociala a componentelor psihice din
a caror interactiune rezulta structura caracterului.
a) Trasaturi de natura cognitive- reflexivitatea, obiectivitatea, spiritual critic si
opusul lor).

b) Trasaturi de natura motivationala- lacomia, avaritia, mercantelismul si opusele

lor).
c) Trasaturi de natura intersubiectiva- (solicitudinea, spiritual de cooperare, spiritual
de intrajutorare, altruismul si opusele lor).
d) Trasaturi de natura morala- (bunatatea, cinstea, corectitudinea, demnitatea,
modestia si opusele lor).
e) Trasaturi de natura volitionala ( curajul, independent, perseverenta, fermitatea,
hotarirea, consecventa, autocontrolul si opusele lor).

26. Caracterizarea general a proceselor i strilor afective. Formele strilor afective.

Psihologia emoiilor. Teorii explicative ale emoiilor. Rolul i utilitatea emoiilor n psihicul
uman. Clasificarea emoiilor. Diverse abordri n clasificarea emoiilor. Particularitile de
vrst ale dezvoltrii emoiilor umane: vrsta precoce, precolar, vrsta colar mic,
vrsta preadolescent i adolescent. Particularitile emoionale ale adulilor i oamenilor
n vrst. Sentimentele i pasiunile.
Caracterizarea generala a proceselor si starlor afective. Afectivitatea este o componenta
esentiala si indispensabila a sistemului psihic uman, la fel de necesara ca si oricare componenta.
PROCESELE AFECTIVE sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin :
1. modificri fiziologice mai mult sau mai puin extinse,
2. o conduit marcat de expresii emoionale (gesturi, mimic, etc.)
3. o trire subiectiv.
Exist un model psihologic, teoretic, tridimensional, care consider c emoia ar reprezenta o
combinaie
de
trei
factori
:
1.
atenia,
2.
nivelul
de
activare
fiziologic,
3.
nota
de
plcere-neplcere.
Potrivit teoriei cognitive, subiectul interpreteaz aceast combinaie unic drept o emoie
particular. Numrul strilor afective ar fi practic nelimitat, deoarece combinaiile celor 3 factori,
precum i valorile acestora, ar fi nenumrate. De aceea studiul proceselor afective comport
dificulti
nsemnate.
Procesele
emoionale
pot
fi
clasificate
astfel
:
1.
Procese
emoionale
primare
:
dispoziii
organice
i
afecte
2.
Emoiile
propriu-zise
3.
Dispoziiile
afective
4. Sentimentele
Formele starilor afective.
Afecte statice:
1. Stari afective elementare (durerea senzoriala, placerea, agreabilul sau dezagreabilul etc.)trairi afective de slaba intenstate si de scurta durata, care comunic o anumit tonalitate
ntregii noastre viei psihice (Radu, 1991).
2. Dispozitii- intensitate slaba dar dureaza mult timp, influientind trairile afective care apar
in tot acest timp.
3. Emotiile- stari afective, de scurta durata, cu caracter situational. . Ele apar la interfaa
dintre nevoile individului i datele reale ale mediului i se traduc printr-un anumit tip de
raportare la un obiect, situaie ori persoan. Bucuria, frica, tristeea, dezgustul, nostalgia,
vina, ruinea, frustrarea sun doar cteva exemple de emoii propriu-zise.
Afecte dinamice:

1. Sentimentele- sunt transsituationale, persistind in variate imprejurari si chiar in absenta

obiectului principal Sentimentele se impun astfel prin nota de stabilitate i generalizare,
devenind astfel adevrate atitudini afective fa de obiecte, evenimente, valori, persoane
semnificative pentru un individ sau grup. Ele au un rol major n reglarea conduitei, fiind
vectori motivaionali att pentru comportamentele prosociale (activiti de caritate) ct i
antisociale (crimele pasionale).
2. Pasiunile- au intensitate mai mare comparativ cu sentimentele unilaterale,
transsituationale.
Psihologia emotiilor.
Emotiiile- stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor personale cu un
obiect ori o situatie, deci au un caracter situational. Ele pot fi declansate de o mprejurare reala
sau de una imaginata Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare,
zguduind ntregul organism. n acest ultim caz, vorbim de emotie-soc (careia multi psihologi i
spun afect).
Emotiile reprezinta o stare afectiva provocata de o anumita situatie sau de un obiect oarecare.
De multe ori o emotie o mascheaza pe alta. Astfel, o furie poate fi masca unei frici, a unei
neincrederi sau a singuratatii. Agresivitatea poate ascunde nevoia de caldura, afectiune asa cum
invidia poate masca dorinta de autoperfectionare, de stima de sine. Bucuria si optimismul pot, in
unele cazuri, sa se transforme in entuziasm razboinic, care poate duce si la urmari nefericite. In
acest mod, in functie de situatia concreta, una si aceeasi emotie poate contribui la adaptare si la
inadaptare, poate duce la dispersie sau poate inlesni comportamentul constructiv. Altfel spus,
toate emotiile au o latura pozitiva si una negativa. Atunci cand suntem constienti de puterea
acestei laturi afective, in care recunoastem ambele parti ale emotiei, abia atunci putem traim un
echilibru emotional benefic. Emoia poate fi clasificat ca un sistem de aprare,
ntruct psihologic emoia afecteaz atenia, capacitatea i viteza de reacie a individului dar i
comportamentul general. Fiziologic vorbind, emoiile controleaz rspunsurile la anumite
situaii, incluznd expresia facial, tonul vocal dar i sistemul endocrin, pentru a pregti
organismul pentru anumite urmri.
Emotii pozitive: bucuria, simpatia, incantarea, recunostinta, atasamentul, stima, increderea,
mandria, entuziasmul, siguranta, exaltarea.
Emotii negative: tristetea, furia, frica, necazul, disperarea, regretul, invidia, dezamagirea,
mahnirea, plictiseala, vinovatia, zapaceala, supararea, indignarea.
Emotii neutre: mirarea, curiozitatea, indiferenta, nelinistea, ingandurarea, simtul raspunderii.
Sentimentele si pasiunile.
Sentimentele- forme complexe ale vietii emotionale, de intensitate relativ mai redusa si de
durata semnificativ mai lunga decit emotiile. Spre deosebire de emotii care se constituie si se
manfesta in raport cu orice obiect sau situatie ce poseda o anumita semnificatie pentru subiect,
sentimentele se structureaza si reflecta doar semnificatia situatiilor sociale. Obiectul
seentimentelor este o persoana sau o valoare.Sentimentele se sistematizeaza, formind o structura
dinamica unitara, in care devin dominante unul sau doua sentimente care conditioneaza profilul
de personalitate. Sunt sent. interperonale- gelozia, iubirea,orgoliul; sociale,spirituale.
Pasiunile- forme complexe de manifestare a afectivitatii care imbina intensitatea emotiei cu
durabilitatea sentimentului. Pasiunea orbeste, ingustind considerabil registrul analizelor
comparative si al alegerilor. Pasiunea isi are originea intro puternica motivatie intrinseca,
centrata pe un domeniu al cunoasterii si al vietii sociale.
27. Premisele, condiiile, forele motrice ale dezvoltrii psihice n cadrul diferitor concepii.

28. L.Vgotski i psihologia dezvoltrii. Lev Vigotki (1896-1934)este considerat fondatorul

psihologiei ruse. S-a nascut la 5 noiembrie in Republica Belarus. El isi face studiile la Moscova,
univ Lomonosov, la facultatea de drept si concomitent la facultatea de istorie la univ.Shineavski
unde mai frecventeaza si cursurile de psihologie. Aici se formeaza interesul lui enorm pentru
psihologie. Una dintre cele mai curioase lucrari ale lui este teza sa de licenta care constituie 12
caiete in care face o analiza psihologica profunda a opereiTragedia despre Hamlet, print al
Danemarcii. Teza sa de doctor a fost o lucrare Psihologia artei. O alta lucrare importanta
pentru psihologia dezvoltarii este Psihologia pedagogica editata in 1926. Dupa aceasta,
monografia lui a fost interzisa si data uitarii. Abia in 1991 lucrarea data a fost reeditata. In
lucrarea aceasta Vigotki face o analiza profunda a stiintei psihologice mondiale. O alta problema
abordata in monografiile lui este interactiunea dintre stiinta psihologica si practica vietii sociale.
El considera ca psihologia ca stiinta, trebuie sa rezolve problemele practice ale societatii. Inca o
problema abordata de autor este interactiunea mediului social, a conditiilor de educatie cu
procesul natural de evolutie al copilului. El considera ca procesul educatiei determina procesul
dezvoltariicopilului. Dupa parerea luia educa inseamna a organiza viata. Intr-o viata
organizata correct cresc copii buni. O alta lucrare importanta este Gindire si limbaj.
Cunosterea mai larga a lucrarii vine odata cu editarea Operelor alese care constitue 6 volume,
volumul 2 numindu-se Gindire si limbaj. In lucrarea data el abordeaza probleme precum:
limbajul egocentric, caracterul social al pruncului, gindirea, dezvoltarea notiunilor stiintifice la
elevi,etc. Vigotki a avut un aport considerabil in dezvoltarea psihica a copilului. El a elaborat
periodizarea vietii psihice a acestora. 1) criza din momentul nasterii; 2) virsta prunciei 2
luni-1an; 3) criza de la 1 an; 4) copilaria precoce 1-3 ani; 5) criza de la 3 ani; 6) copilaria
prescolara 3-7 ani; 7) criza de la 7 ani; 8) virsta scolara 8-12 ani; 9) ciza de la 13 ani; 10)
virsta pubertatii 14-18 ani; 11) criza de la 17 ani.
Principiile periodizarii lui Vigotki: 1) Formatiunea central nou psihologica- transformarile
psihice si sociale care apar pentru prima data la o perioada de virsta si care determina atitudinea
copilului fata de lumea lui interioara si exterioara. 2) Dinamica dezvoltarii- dinamica trecerii de
la o virsta la alta. La unele vorste dezvoltarea decurge lent, la altele in mod evolutionist.
Particularitatile crizelor: 1) Criza de la 1 an- se refera la procesul stapinirii mersului vertical,
la vointa si afecte care sint reactii de opunere fata de alti oameni. 2) Criza de la 3 ani eu
singur- dezvoltarea constiintei de sine, se considera om independent, negativism, incapatinare,
TROTZ( germana) virsta indaratniciei. EIGENSINN(germana)- tendinta copilului spre
autonomie. 3) Criza de la 7 ani- intrarea copilului in scoala, atitudine noua fata de trairile
proprii, apare logica sentimentelor.
29. Concepia i lucrrile Ch.Buhler. coala din Viena.
2uflete!te, Charlotte n*a fost foarte
apropiat de prinii si. %ult mai aproape fiind de fratele ei maimic, cu care n copilrie
petreceau multe ore la diferite 1ocuri comune !i luau lecii de muzic ambii.De la prini, a
preluat !i mo!tenit un interes profund n problemele de cultur !i, mai t"rziu c"nd
aa1uns un psiholo profesionist, a publicat mai multe lucrri de literatur !i estetic.)n termeni
psiholo ici influena prinilor asupra ei s*au reflectat n contradiciile extreme a natureiei3
dra ostea deosebit fa de oameni putea fi combinat u!or cu aro ana fa de o careva
persoan,s a u n c o m u n i c a r e m a n i f e s t " n d u * s e o r i n t r * o c l d u r s u f l e t
e a s c d e o s e b i t o r i c u o r a c e a l respin toare.4

30. Concepia lui E.Erikson n psihologia dezvoltrii. Erik Erikson(1902-1994) a fost un

psihanalist practician American. A invatat pictorie, dar mai tirziua finiseaza institutul psihanalitic
din Viena. Tot la Viana obtine si diploma de educator-pedagog. A lucrat in SUA la univ. Boston,
Harvard,California. Mai tirziua a lucrat la o clinica din Stockbridge, unde introduce o noua
programa de instruire a copiilor cu handicap fizic si psihic. Printer lucrarile cele mai importante
se enumera: Copilaria si societatea, Identitatea:tineretea si crizele Maturitatea:eseuriTinarul
Luther
Ca psihanalista a fost influientat mai mult de teoria lui Freud. El a propus stadiile psihosexuale
ale dezvoltarii, a descries fortele sociale care influienteaza dezvoltarea. El e cunoscut pentru
teoria dezvoltarii epigenetice care a cuprins intreagul mers al vietii, de la nastere si pina la
batrinete. Teoria a fost elaborata definitive in 1963. In opinia lui fiecare stadiu de viata este
marcat de o criza cu care individual trebuie sa se confrunte. Nivelul de success cu care se rezolva
criza determina bunastarea psihologica a individului. Primul an: incredere vs de neincrederecopilul e nevoit sa aiba incredere deplina in cei care il ingrijesc.
Al doilea si al treilea an: autonomoe vs de rusine/indoiala-copilul cauta independent fata de
parinti. Comportamentul maturilor nu trebuie sa fie prea aspru. Copilul are dorinta de a face
unele lucruri cu riscul de a gresi, se dezvolta autonomia.
Al 4 si al 5 an: initiativa vs de vinovatie- copilul exploareaza mediul si planifica noi activitati.
Curiozitatea sexual poate fi rezolvata de catre parinti prin anumite explicatii.
De la 6 la 11 ani: harnicie vs de trindavire- copilul dobindeste deprinderi legate de cultura din
care face parte. Se dezvolta simtul competentei si al achizitiei. Creste increderea in propriile
abilitati de a indeplini anumite lucruri.
Adolescenta(12-18 ani)identitate vs de confuzia rolurilor- cauta identitate personala si
profesionala.
Virsta adulta(20-30ani)intimidate vs de izolare-abilitatea de iubire si daruire. Are dorinta de a
intretine relatii personale profunde si durabile.
Virsta adulta mijlocie(40-64ani)generativitate vs de stagnare-individul cauta sa fie creativ si
productiv sis a isi aduca contributia in societate.
Virsta adulta tirzie(65 + ani)integritate vs de disperare- revizuieste si evaluieaza ceea ce a
facut pe parcursul intregii vieti. In cazul in care reaspunsurile la intrebarile lui sint acceptabile,
exista satisfactie pentru propria viata.
31. Concepia biosocial a lui J.Piaget. coala din Geneva. J. Piaget(1896-1980) este
fondatorul scolii psihologice din Geneva. Si-a facut studiile la univ din Zurich, unde si-a
dezvoltat un interes profund pentru psihanaliza. Piaget a standardizat testul de inteligenta a lui
A.Binet si a facut primele studii experimentale asupra dezvoltarii inteligentei. Opera lui este
formata din aproximativ 100 carti stiintifice si numeroase articole si studii. Cele mai importante
lucrari: 1923-Limbajul si gindirea copilului, 1932-Judecata si rationamentul la copii. Judecata
morala la copii, 1947- psihologia inteligentei, 1950- Epistemologia geneticAportul de baza in
domeniul stiintei psihologice il constituie conceptia dezvoltarii intelectuale, care are drept
notiuni de baza: transformarile- toate acctiunile copilului, ponind de la cele eleentare si pina la
cele intelectuale sint legate de notiunea data, adica ele sint combinate, raportate,
miscateconstructiile-cunostinetele sint datorate interactiunii subiectului cu obiectele care
presupune coordonarea actiunilor si introducerea interactiunii intre obiecte. Noile structure sint
rezultatul constructiilor. Operatiile-actiuni interiorizate ce formeaza anumite grpari.
Asimilarea-procesul prin care o ide sau un obiect este inteles in termenii pe care copilul dj ii
are. Acomodarea- process prin care indivizii isi modifica conceptele si actiunile pentru a
corespunde noilor situatii. Adaptarea- process de echilibru intre asimilare si acomodare.
Piaget evidentiaza 4 stadii in dezvoltarea intelectuala a copilului: stadiul sezoriomotor- pina la
2 ani. Se dezvolta intelectul neverbal, copilul intelege lumea prin perceptii imediate. Stadiul date

se incheie odata cu cunosterea obiectelor si a mijloacelor de cunoastere( memorie, limbaj).

Stadiul preoperational- e marcat prin aparitia simbolica a limbajului. Gindirea copilului e
caracterizata de centrare(vede doar o latura a unui ob) si ireversibilitate(nu este capabil de
operatii mentale reversibile). Stadiul operatiilor concrete- incepe la 7-8 ani. Are loc
achizitionarea gindirii reversibile si abilitatilor de decentrare. Copilul opereaza cu concept, el
manipuleaza si experimenteaza cu obiecte concrete. Are abilitatea de a grupa logic obiectele, de
a ordona anumite siruri stadiul operatiilor formale-incepe de la 11 ani si este ultima etapa
dupa parerea lui Piaget. Stadiul dat marcheaza aparitia abilitatilor de a rationa abstract fara a se
baza pe obiecte concrete. Gindirea copilului incepe sa se asemene mai mult cu cea a dultului.
O problema la care se refera Piaget este factorii care determina procesul de dezvoltare. Factorii
ce ii evidentiaza el sint: maturizarea, experienta primita de la mediul fizic, actiunea
mediului social, autoreglarea.
32. coala psihologiei genetice din Paris, fondat de H.Wallon. H.Wallon(1879-1962) si-a
facut studiile la Institutul Pedagogic din Paris, mai apoi s-a ocupat de problemele
patopsihologiei, neurologiei.Dintre cele mai importante lucrari ale sale sint:Copilul dificil-1925,
Dezvoltarea psihica a copilului-1941, Scopurile si metodele psihologiei-1963. In fundamentarea
conceptiei sale psihologice el s-a bazat pe metodologia dialectic-materialista. El a incercat sa
studieze psihicul nu ca stricture izolata, ci in interactiunile sale esentiale cu realitatea obiectiva.
Savantul incerca sa inteleaga integritatea personalitatii. Actiunile omului sint privite ca acte cu
character personal. Psihicul si comportamentul omului este determinat de legaturile practice cu
lumea obiectelor si mediul social. Dupa parerea lui natura omului necesita si presupune prezenta
sociatatii, deci psihicul si constiinta nu pot fi studiate izolat de activitate. In dezvoltarea
copilului, maturul e prezentat ca un organizator al activitatii micutului.copilul actioneaza in
lumea sociala si se acomodeaza la transformarile facute de om. Walon spune ca principalul
mijloc de actionare a micutului asupra adultului sint reactiile emotionale care treptat se
transforma in mijloace de comunicare si constituie o forma importanta a determinarii sociale a
psihicului copilului.
Avind la baza aceste pozitii teoretice, H.Wallon si R.Zazzo, propun urmatoarea periodizare a
dezvoltarii psihice a copilului: Etapa I(0-6/7 luni) este perioada formarii la copil a primelor
mijloace emotionale de comunicare cu adultul. Copilul incepe a simti nevoia prezentei adultului.
Pe baza unei reactii emotionale positive la copil se formeaza un interes active fata de adult.
Reactiile emotionale sint si un mijloc de actiune asupra celor din jur. Etapa II(6/712luni)comunicabilitatea copilului atinge nivel maxim. Initiative de a comunica vine din partea
micutului. Treptat devine tot mai apt de a manipula starile emotionale proprii.
Etapa III(1-3ani) se mareste independent copilului. Are loc activitatea practica cu obiectele.
Stapinirea mersului vertical il face sa se manifeste in mediul social. Apare constiinta de sine. Se
sesizeaza pe sine ca subiect al actiunilor proprii. Etapa IV(3-6/7ani )numita si personalism.
Copilul ofenseaza oamenii din jur. Vrea sa simta propria independent. Apare o criza in
dezvoltare, numitaeu singur. Se compara pe sine cu altii. Incepind cu virsta de 4 ani se
manifesta cu gratie in comportare. E orientat spre atitudinea maturului fata de el. Apare dorinta
de a imita pe altii. Etapa V(7-14 ani) copilul e orientat spre mediul extern si insuseste experienta
sociala. Devin importante colectivele de copii care-I determina formarea personalitatii. Apare o
noua criza in dezvoltare care incepe odata cu maturizarea sexual.
33. Concepia formrii pe etape a aciunilor mintale propus de P.Galperin. Piotr
Galperin(1902-1988)a fost un psiholog rus cu pregatire medicala. Dintre cele mai importante
lucrari ale sale putem mentiona:Despre formarea actiunilor intelectuale si a notiunilor1952Despre formarea imaginilor senzoriale si a notiunilor- 1955. El debuteaza cu conceptia
psihologica a activitatii. Elaboreaza conceptia formarii pe etape a actiunilor psihice. El a mai

realizat cerectari asupra atentiei, relatiei dintre psihic si creer. Conceptia sa cu privire la formarea
pee tape a actiunilor mintale a suferit critici, dar s-a transformat intr-o schema generala, originala
de invatare. El considera ca atiunile mintale au fost la inceput actiuni material. Propune
urmatoarea structura a actiunii: scopul urmarit ce are la baza un motiv, obiectul ce urmeaza a fi
supus transformarii, modelul dupa care se actioneaza(intern/extern), operatiile prin care se
actioneaza. Sustine ca orice actiune parcurge 3 faze: 1)de orientare-ce si cum sa faca subiectul?
2)de executie-transformarea obiectului 3)de control si evaluare-urmarirea mersului actiunilor.
Etapele formarii actiunilor mintale:
Etapa 0-formarea motivatiei pentru activitatea de invatare. Etapa I- invatarea actiunilor noi,
necunoscute ce are la baza procesul preventive de cunoastere a problemei. La inceput actiunea e
dezmembrata in operatii accesibile elevilor. Actiunea data e numita BOA(baza de orientare a
actiunii). Elementele BOA sint scopul, planul, sursele de continut. Exista 3 tipuri de BOA. Tipul
I- tipul constituit numai din modelele actiunii si ale produsului. Elevul nu primeste nici un fel de
indicatii cu referire la rezolvarea probl.el singur gaseste modalitatile. Tipul II- tipul care contine
nu numai modelele actiunii si ale produsului, dar si toate indicatiile necesare cu referire la
indeplinirea corecta a sarcinii. Elevul obtine priceperile de analiza a materiei studiate din
punctual de vedere al actiunii pe care trebuie sa o indeplineasca. Tipul III- in prim plan apare
invatarea planificata a analizei problemelor noi, care permite evidentierea punctelor de reper si
determinarea conditiilor indeplinirii corecte a insarcinarilor. Etapa II- elevul incepe indeplinirea
actiunii. Unele operatii din cadrul actiunii pot sa se reduca. Etapa III- elevul are drept puncte de
reper materialele. Are loc transferarea actiunii in planul vorbirii. Copilul devine constient de
vorbirea in care sint prezente atit insarcinarea cit si actiunea. Etapa IV- are loc transferarea
actiunii din planul vorbirii in planul interior(vorbire interioara). Etapa V- are loc reducerea
vorbirii exterioare. Copilul indeplineste actiunea in plan psihic interior.

34. Teoria psihanalitica a lui S. Freud. Psihanaliza nglobeaz o serie de concepii dezvoltate
de Sigmund Freud privind explicarea fenomenelor psihice, bazate n primul rnd pe cercetarea
proceselor desfurate nincontient i a relaiilor sale cu contientul, din care rezult procedee
terapeutice aplicate n cazul tulburrilor psihopatologice. Aceste concepii s-au extins la explicarea
fenomenelor socio-culturale. Psihanaliza este n acelai timp

un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificaia faptelor i

reprezentrilor ce au loc n incontient;

o metod de terapie a tulburrilor psihice, n cadrul creia se tinde la rezolvarea acestora prin
aducerea la suprafa i clarificarea semnificaiei rezistenelor, transferurilor i dorinelor
ascunse ale pacienilor;

un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice incontiente asupra tririlor,
gndirii i activitii oamenilor. Elementele acestor teorii deriv din cercetarea proceselor psihice
i terapia strilor psihopatologice.

Psihanaliza a fost dezvoltat de Sigmund Freud la nceputul secolului al XX-lea ca teorie general a
incontientului. Modalitatea funciunii proceselor psihice au fost deduse de Freud n special din
studiul semnificaiei viselor, interpretate de el ca realizare imaginar a ndeplinirii dorinelor ce deriv
din aspiraiile refulate ale copilriei. Calea recomandat pentru accesul n ncontient este
nelegerea sensului viselor i a actelor ratate (lapsus-uri).

Psihanaliza a devenit azi extrem de familiar publicului larg (din occident) dup ce o vreme
ndelungat a fost fie respins, fie adulat. Dar succesul din deceniul 5, de pild, mai ales n Europa,
a nstrinat-o, paradoxal, de esena ei. Psihanaliza s-a rspndit pretutindeni nu numai datorit
interesului strnit de terapia psihanalitic. S-ar putea spune chiar c terapia a fost eclipsat de
virtuile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicat n literatur, sociologie, antropologie i etnologie,
n religie i mitologie a strnit interesul unui public care nu avea chemare pentru sfera clinic. n fine,
psihanaliza s-a remarcat i prin mediatizarea pe cile cele mai comune: radio, TV sau prin
intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au adus n prim plan psihanaliti. A exista
chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprindea anii de incertitudine ai nceputurilor sale n
psihanaliz.

35. Concepia lui J. Bruner. Printre numeroasele contributii aduse psihologiei cognitive
,Jerome Bruner afost fondatorul Noii perspective( New Look ) in domeniul perceptiei.Punct
de plecare a fost un experiment,bazat pe conceptia ca valoarea obiectelor ar trebui sainfluenteze
modul in care sunt percepute,astfel ca aparatul nostru perceptual artrebui sa puna accent pe
lucrurile
importante.In
primul
experiment(1947)
desfasurat
de
Bruner
si
Goodman,participantierau copii de 10 ani,unii proveneau dintr-o comunitate influenta din
Boston,altiidintr-un adapost dintr-o zona defavorizata din Boston.Ipoteza era ca pentruacestia din
urma,monedele aveau o valoare mai mare.Asadar,experimental consta in faptul ca fiecarui
participant i se prezenta pe unecran o pata de lumina .Fiecarui participant ii era pus la dispozitie
un buton princare putea controla marimea luminii.Inainte de fiecare experiment,copiilor li
sefacea un instructaj,cu scopul de a observa cum estimeaza fiecare marimeamonedelor.In timp ce
manipulau butonul,fiecare copil tinea in mana cate omoneda cu diferite valori;experimentul s-a
facut mai intai cu monede,findsubstituite apoi cu discuri gri.
36. Dezvoltarea psihic i formarea personalitii n primul an de via. Prin dezvoltare, in
general, se intelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la
complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o
unitate functionala mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu..
Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si
atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea
permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fintei
umane cu mediul in care traieste si se formeaza.. Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii
factorilor externi si interni.Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce
se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si
educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza
dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate
aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni
de baza: ereditatea, mediul, educatia. Educatia controleaza si organizeaza influentele mediului
asupra individului, adaptndu-le la particularitatile de vrsta si individuale ale acestuia. Astfel
spus, educatia face legatura si mediaza intre potentialitatea de dezvoltare, propusa de ereditate si
oferta de posibilitati ale mediului.
Educatia armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat favorabil actualizarii
potentialitatilor genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia este o activitate umana
specializata n dezvoltare.
Educatia, care include un sistem complex de actiuni si influente de natura formativa si
informativa, are un rol major n dezvoltarea psihica si n formarea personalitatii umane. Mediul,
asemenea educatiei, influenteaza individul ntre limitele stricte pe care le traseaza ereditatea. Cu

toate acestea, parafrazndu-l pe H. Pieron, am putea spune despre copil, ca n absenta actiunii
factorului ,,educatie", acesta ar ramne un simplu candidat la umanitate. Educatia este o forma
organizata, sistematica si continua de formare a personalitatii umane,
Vigotki a avut un aport considerabil in dezvoltarea psihica a copilului. El a elaborat
periodizarea vietii psihice a acestora. 1) criza din momentul nasterii; 2) virsta prunciei 2
luni-1an; 3) criza de la 1 an; Criza de la 1 an- se refera la procesul stapinirii mersului vertical,
la vointa si afecte care sint reactii de opunere fata de alti oameni. H.Wallon si R.Zazzo, propun
urmatoarea periodizare a dezvoltarii psihice a copilului: Etapa I(0-6/7 luni) este perioada
formarii la copil a primelor mijloace emotionale de comunicare cu adultul. Copilul incepe a simti
nevoia prezentei adultului. Pe baza unei reactii emotionale positive la copil se formeaza un
interes active fata de adult. Reactiile emotionale sint si un mijloc de actiune asupra celor din jur.
Etapa II(6/7-12luni)comunicabilitatea copilului atinge nivel maxim. Initiative de a comunica
vine din partea micutului. Treptat devine tot mai apt de a manipula starile emotionale proprii.
E.Erikson Primul an: incredere vs de neincredere-copilul e nevoit sa aiba incredere deplina in
cei care il ingrijesc.
37. Dezvoltarea psihic i formarea personalitii n copilria precoce. In prima copilarie,
perioada anteprescolara (1-3 ani) copilul este integrat in relatiile grupului familial, traieste
conflicte si stari de confort psihic, in functie de regulile familiei, orarul acesteia, stilul de viata
impus, atentia acordata nevoilor copilului si atitudinea generala fata de acesta. In prima parte a
acestei perioade, copilul nu face diferenta intre sine si mediu, intre sine si persoana care il
ingrijeste. Copilul invata limbajul, iar catre sfarsitul acestei perioade este deja capabil sa-si
exprime dorintele, temerile, curiozitatile. In jurul varstei de doi ani, copilul trece printr-o faza de
impulsivitate si agresivitate, doreste sa-si impuna vointa, sa obtina cu orice pret ceea ce isi
doreste, testeaza limitele adultului, traversand o perioada de opozitie, in urma careia se
contureaza propria identitate. Parintii au in aceasta etapa, un rol deosebit de important, prin
modul in care gestioneaza comportamentele copilului- cu rabdare si intelegere, trasand in mod
ferm si non-agresiv limitele, si , mai ales, cu multa dragoste. Deosebit de important in aceasta
perioada este jocul: prin intermediul sau, copilul interactioneaza cu obiectele, ia contact cu
mediul inconjurator, dobandeste primele cunostinte procedurale si isi structureaza primele
experiente de roluri si situatii. . H.Wallon si R.Zazzo, propun urmatoarea periodizare a
dezvoltarii psihice a copilului: Etapa III(1-3ani) se mareste independent copilului. Are loc
activitatea practica cu obiectele. Stapinirea mersului vertical il face sa se manifeste in mediul
social. Apare constiinta de sine. Se sesizeaza pe sine ca subiect al actiunilor proprii. E.Erikson Al
doilea si al treilea an: autonomoe vs de rusine/indoiala-copilul cauta independent fata de
parinti. Comportamentul maturilor nu trebuie sa fie prea aspru. Copilul are dorinta de a face
unele lucruri cu riscul de a gresi, se dezvolta autonomia.
38. Dezvoltarea psihic i formarea personalitii la vrsta precolar. In perioada
prescolara are loc o intensa dezvoltare psihica , avand in prim plan contradictiile dintre
solicitarile externe si capacitatile interne. Copilul incepe gradinita, comunicativitatea si
sociabilitatea se dezvolta este nevoit sa se adapteze unui nou mediu, cu reguli si cerinte. Are loc
o crestere a intereselor , aspiratiilor si aptitudinilor .. Se dezvolta autonomia, copilul capata
sentimentul propriei competente, capacitati, in special prin compararea cu ceilalti, moment in
care pot interveni sentimente de inferioritate,care il pot insoti pana la varsta adulta, daca nu I se
explica despre diferentele dintre oameni si nu I se pun in valoare propriile calitati. Activitatea de
joc este in continuare cea mai importanta in dezvoltarea personalitatii, prin rolurile si subiectele
pe care le abordeaza copilul, imitand ceea ce deja cunoaste, sau testand noi roluri pe care le poate
considera compatibile cu sine. In aceasta perioada copilul isi manifesta aptitudinile care, daca
sunt identificate si sustinute, pot deveni o cale de a obtine succes.
Perioada prescolara incepe de la 3 ani si dureaza pina la 6/7 ani. Acesta virsta adduce schimbari
importante in viata copilului. Atiti in plan somatic cit si psihic. Jocul ramine activitatea de baza,
dar se combina cu sarcinile instructive-educative. La aceasta virsta se schimba atitudinea
copilului fata de mediul inconjurator, se perfectioneaza formele de activitate ale copilului. Se

extend relatiile cu cei din jur. Adultii isi diversifica activitatea in raport cu copiii, acestia
informeaza, indruma, dirijeaza, controleaza, creeaza momente frustrante. Afectivitatea este
fragile. Se contureaza bine imaginea de sine a copilului, achizitionarea unor deprinderi
alimentare, igienice sporesc gradul de autonomie al prescolarului.
La virsta de 3 ani copii se misca abil inainte si inapoi, in sus si in jos. Totusi unele miscari ramin
a fi inca dificile pentru ei. La 4 ani ei deacum pot alerga cu pasi mari si siguri, pot sta in virful
degetelor. Abilitatile fizice sint mai dezvoltate decit judetaca lor.
La virsata prescolara copilul insuseste un nou tip de activitate-jocul pe roluri care are si un
anumit subiect. O importanta mare are alegerea temei jocului. Dupa parearea lui Elkonin,
motivul de baza in cadrul jocului pe roluri este dorinta copilului de a actiona ca omul matur.
N.Mihailenco exista mai multe tipuri de jocuri, in functie de numarul de elemente si tipul
relatiilor dintre ele: 1) un singur personaj, o singura actiune-pilotul conduce avionul. 2) mai
multe personaje ce indeplinesc aceeasi actiune- soferii repara automobilele. 3) doua personaje in
relatii reciproce ce actioneaza in aceeasi situatie- madic, pacient. 4) stabilirea prealabila a
relatiilor reciproce -parintii il asculta pe medic, iar copilul asculta parintii.
In cadrul jocului pe roluri se dezvolta atentia, memoria voluntara si are loc dezvoltarea intense a
proceselor de cunoastere a personalitatii copilului in ansamblu. La virsta prescolara se
dezv.capacitatile productive: desenul, modelarea, construirea. Un loc special il ocupa activitatea
de munca. Copiilor leplace sa indeplineasca actiuni necesare in cadrul familiei. Trebuie de
format deprinderea de a indeplini o insarcinare concreta in folosul altor oameni. Peparcursul
perioadei date apare si se dezvolta activitatea de invatare care consta in insusirea noilor
cunostinte priceperi di depinderi.
Dezvoltarea psihica. Perceptia incepe sa se formeze ca un scop bine determinat. La 5 ani
copilul incepe a identifica formele prin intermediul perceptiei vizuale. Incepe insusirea formelor.
Mai tirziu copiii incep a diferentia toti parametrii volumului(inaltine, lungima, latime). La finele
prescolaritatii se dezvolta perceptia spatial. Atentia este provocata de interesele copilului fata de
obiectele din jur. La 4/5 ani se mareste considerabil volumul atentiei, copilul poate actiona
concomitant cu 2/3obiecte. Se dezvolta stabilitatea atentiei, iar mai apoi si comutarea atentiei.
Memoria are caracter involuntary si plastic, de aceea ei memoreaza usor materialul asociat cu
reprezentari vii. Pe parcursul acestei perioade se dezvolta memoria voluntara. Gindirea.
Predomina cea de tip concret actionala, car e mai apoi se transforma in gindire comncretimaginativa. Imaginatia este dezvoltata cu ajutorul jocului pe roluri, aici sint create posibilitati
necerase pentru dezv.fanteziei si creatiei copilului. La inceput predomnina imag.reproductiva,
dar mai apoi se dezvolta imag.productiva. Formarea personalitatii. Se formeaza treptat lumea
interioara proprie. Copilul descopera locul pe care il ocupa el in multimea de obiecte si relatii,
acest fapt determina conduit copilului. Dezvoltarea sentimentelor si vointei copilului asigura
stabilitatea comportarii.
39. Particularitile proceselor psihice cognitive la elevul de vrst mic. Particularitile
psihologice ale activitii de nvare a elevului de vrst colar mic. Sfera motivaional.
Particularitile activitii de munc, joc, vorbire la elevul mic. Sfera emoional-volitiv a
elevilor de vrst colar mic Particularitile comunicrii elevului de vrst colar mic
cu adulii i semenii. Componentele pregtirii psihologice a elevilor pentru instruirea n
coal. Metodele lor de studiere. Perioada data curinde virsta 6/7-10/11 ani. Este considerate
uneori sfirsitul copilariei. Copilul este intens antrenat in activitati de instruire scolara. Invatarea
devine tipul fundamental de activitate. Atentia este inca involuntara si instabila in majoritatea
cazurilor. Concentrarea este superficiala. In ceea ce priveste memoria, aste bine dezvoltata
memoria intuitiv-plastica si involuntara. Dintre operatiile gindirii, se evidentiaza analiza,
celelalte operatii sint mai putin dezvoltate. In paralel cu gindirea si celelalte procese cognitive, se
dezvolta limbajul. Predomina vorbirea dialogata. Se poate observa limbajul egocentric(vb cu
sine). In orientarea personalitatii elevului mic predomina motivele inguste-personale, mai poi
apar si cele sociale. Autoaprecierea se bazeaza mai mult pe aprecierile adultilor decit pe cele

proprii. Trebuinta acuta de comunicare cu semenii ii face pe elevii mici sa fie sociabili, empatici.
Se modifica pozitia sociala a copilului-devine elev. Se modifica regimul si modul de viata. Se
largeste sfera de comunicare cu semenii. Noul titlu social pune in fata copilului sarcini foarte
mari. El trebuie sa fie disciplinat, organizat si este dator sa faca ceea ce trebuie nu ceea ce vrea.
Particularitatile invatarii: 1) activitate de invatare este dindividuala dupa rezultat 2) invatarea
solicita indeplinirea obligatorie a unui sir de reguli identice pentru toti. 3) odata cu venirea
elevului in scoala incepe studierea stiintei in sistemul stiintelor. 4) trecerea la activitatea de
instruire schimba radical sistemul de relatii cu invatatorul. Comunicarea in astfel de relatii
necesita mijloace special. Structura activitatii de invatare: sarcina invatarii permite elevului
sa insuseasca procedeele generale de rezolvare a unui tip de problem, invatare unui text,
confectionarea unei cutii. Actiunea de invatare presupune invatarea pe pasi, constienta, a unui
anumit model de rezolvare a unei probleme. Actiunea de autocontrol este o comparare a
actiunilor proprii cu modelul propus de invatator. Actiunea de autoapreciere presupune
aprecierea de catre elev a activitatii sale la diferite etape. Se cunosc 2 tipuri de autoapreciere:
retrospectiva(apreciaza rezultatul) si de pronosticare(apreciaza posibilitatile proprii).
40. Dezvoltarea psihic i formarea personalitii preadolescentului. Criza
preadolescentin. Particularitile cognitive ale preadolescenilor. Sfera motivaional n
vrsta preadolescent. Dezvoltarea Eu-concepiei n vrsta preadolescent. Virsta
preadolescenta este considerate virsta dintre copilarie si maturitate(10/11-14/15 ani). Datorita
fortei sale fizice, copilului i se incredinteaza indatoriri cu valoare si responsabilitate ridicata.
Trecerea de la sistemul de invatare cu un singur cadru didactic la cel cu mai multi profesori
atrage dupa sine diversificarea exigentelor de invatare si creeaza o noua forma de adaptare
sociala. Factorii care influienteaza invatarea la aceasta etapa tin mai mult de cadrul
scolar(pregatirea profesionala a prof.,modelele de lectii, relatiile cu elevii). Noile contexte
sociale si scolare genereaza modificari de comportament.
In perioada preadolescentei au loc modificari morfo-functionale, biologice. Este evidenta
cresterea neproportionala a diferitor segmente ale corpului care face ca organismul sa ia o forma
caricaturala. Acest fapt se soldeaza cu aparitia tulburarilor fiziologice dar si puternice stari de
disconfort psihic. Apare criza de la 13 ani care se manifesta sub forma unei comportari
demonstrative a brutalitatii. Aceasta criza e provocata de tempoul rapid al dezvoltarii copilului
ce duce la aparitia unor trebuinte ce nu pot fi satisfacute din cauza maturizarii insuficiente. O
mare importanta in dezvoltarea psihica a preadolescentilor il are interesul cognitive, care
influienteaza dezvoltarea intelectuala. La majoriitatea preadol.interesele cognitive au continut
direct, adica sint provocate de precesul activitatii desfasurate de ei. Exista o legatura intre interes
si activitate deoarece interesul pune personalitatea sa activeze. Specificul dezvoltarii intereselor
cognitive influienteaza asupra formelor de organizare a timpului liber. Un rol deosebit in
activitatea de invatare a preadolescentului il are motivarea, care il impune pe elev sa acumuleze
cunostinte. La 14 ani este necesara autoaprecierea sa si acceptarea personalitatii lui de catre alti
oameni. La 15 ani devin esentiale problemele legate de dezvoltarea intelectuala, formarea
aptitudinilor, dezvoltarea priceperilor. Preadolescentilor le este characteristic un nivel inalt al
perceptiei analitico-sintetice. Perceptive devine mai aprofundata, mai organizata si multilateral.
Pe parcursul acestei virste sufera schimbari memoria si atentia. Particularitatea lor fundamental
consta in intensificarea aspectului volitiv al acestor 2 procese. Se mareste considerabil
productivitatea memoriei logice si posibilitatea de a stabili asociatii complicate. Dezvoltarea
atentiei are character contradictoriu: pe de o parte se formeaza atentia voluntara stabile, pe de
alta parte bogatia emotiilor genereaza o mare instabilitate a atentiei. Atentia capata un character
selective-depinde de interesul elevului. Nivelul de dezvoltare al gindirii permite
preadolescentului sa insuseasca cu success bazele stiintelor. Ei au capacitatea de a generalize si
abstractiza, a compara, a formula concluzii, dar gindirea rgumentata decurge destul de anevoios.
O particularitate a aceste virste consta in formarea gindirii active independente si creatoare.
Incep sa se manifeste pregnant aptitudinile elevului pentru diferite domenii.

La inceputul preadolescentei copiii nu se aseamana nici cu copiii, nici cu maturii:ei se joaca

mult, sint sincer, instabili in interese si pasiuni. Maturitatea lor se manifesta in activitati de
munca, instruire, in contactele cu semenii. Exista 4 tipuri de maturitate la
preadolescenti:1)maturitate social-morala-care se manifesta in contactele cu maturii, in
participarea serioasa a preadol.la preocuparile privind bunastarea familiei si a membrilor.2)
maturitate in activitatea intelectuala si in interese- se caracterizeaza prin prezenta la
preadolescenti a elementelor autoinstruirii. 3) maturitate in relatiile romantice cu semenii de sex
opus. Ei isi dau intilniri si se distreaza ca si maturii. 4) maturitatea ce tine de exterior si maniereei imita direct maturii. Urmeaza moda in ceea ce priveste vestimentatia si coafura, insusesc
manierele adultilor de a merge, de a discuta
41. Dezvoltarea psihic i formarea personalitii adolescentului. Unii numesc aceasta virsta
virsta de aur, altii virsta crizelor, anxietatii, nesigurantei. Perioada adolescentei este cu prinsa
intre 14/15- 17/18 ani. In literature de specialitate, in care se pune accentual pe modificarea
formelor de baza de activitate, se mentioneaza ca aceasta limita este cuprinsa intre 15 si 17 ani
(Elkonin). Adolescenta inseamna nu numai iesirea tinarului din pubertate ci si din societatea de
tip tutelary familial si scolar, pentru a se integra in viata sociala si in generatia sa. Desi este
dependent material de familie, el este independent in planul aspiratiilor, ideilor. Acesta etapa e
cea mai dinamica din toate perioadele dezvotarii umane. Adolescentul se transforma d.p.d.v
fizic(cresc diferite segmente, aparate, parti ale corpului), d.p.d.v psihic(intra in functiune unele
capacitate intelectuale, affective, volitive, motivationale, aptitudinale)d.p.d.v social( sporeste
gradul de implicare si realizare sociala).
Teoriile adolescentei: teoria biogenetica- pune accentual pe factorii biologici determinant ai
dezvoltarii. Teoria sociaogenetica- considera ca adolescent e conditionata de structura societatii,
de mijloacele de interactiune cu altii. Teoria psihogenetica- explica comportamentul in termenii
atractiilor, emotiilor. Pun in centru dezvoltarea proceselor cognitive.
Dezvoltarea psihica si formarea personalitatii este determinate de situatia sociala noua de
dezvoltare a adoecsentilor. Aceasta stimuleaza dezvoltarea unor noi interese, aptitudini si
elemente integrative ale constiintei. J.Piaget arata ca la aceasta virsta se naste gindirea ipoteticodeductiva, se formeaza capacitatea de abstractizare , de separare a notiunii de obiect. Au fost
stabilite 2 legitati de dezvoltare intelectuala la virsta adolescentei: constituirea gindirii ipoteticodeductive si realizarea in practica a acestei capacitati indviduale. Dezvoltarea intelectuala e strins
legata de dezvoltarea creativitatii care se manifesta in tendinta de a/si folosi cunostintele pentru a
crea ceva nou. In planul emotivitatii, soecific acestei virste este depresia, coloritul emotional care
sint determinate de procesele fiziologice ale maturizarii, de factorii sociali si de conditiile
educatiei. Un alt process important la virsta data este constituirea constiintei de sine. Aceasta
necessitate il face adolescent sa se concentreze asupra lumii interioare sis a inceapa descoperirea
eului real(rezulatul experientelor)eului fizic( aspectul exterior si acceptiune propriului
corp)eului emotional(sentimentele si emotiile fata de sine si lume)eului social(partea
personalitatii care este dispus sa o expuna lumii)eului spiritual(valorile adolescentului
transformate in criteria apreciative) eului dorit(cine ar fi vrut sa devina)eului
temut(dimensiunile neplacute)eului ideal(ceea ce si-a dorit sa fie, dar e constient ca nu dispune
de resursele necesare sa ajunga acolo). O alta caracteristica psihica a adolescentei este cautarea
sensului vietii care-l face sa-si largeasca sfera de activitate. Planurile de viitor, autodeterminarea
sociala si profesionala au deacum in vedere si caile de atingere a scopurilor. La virsta data sint
foarte importante relatiile si comunicarea cu adultii. Apare dorinta de a avea un prieten care duce
la cel mai interesant fenomen al virstei juvenile-prietenia si dragostea.
42. Dezvoltarea psihodiagnozei ca tiin. Funciile psihodiagnozei. Clasificarea metodelor
n psihodiagnoz. Fazele procesului diagnostic. Demersul tiinific. Ciclul cercetrii.
Metoda experimental n psihologie. Psihodiagnoza este o ramura a stiintei psihologice si a

sferei practice a psihologului. Devine ramura de sine stattoare ina doua jum a sec. XIX. Una din
primele lucrari cu character stiintific in domeniul dat este Elemente der Psychophyzik a fost
scrisa de Fechner in 1860. Psihodiagnoza este o discilina psihologica care elaboreaza metodele
de studiere a particularitatilor individual-psihologice si individual psiho-fizice ale omului. Ca
disciplina psihologica este o veriga de legatura intre cercetarile psihologice si practica. In
component psihodiagnozei intra construirea si aprobarea tehnicilor, elaborarea normelor de
cercetare, procedeelor de prelucare si interpretare a rezultatelor precum si analiza limitelor de
administrare a probelor psihologice. In present putem vorbi despre 2 feluri de psihodiagnoza:
traditionala(aspectul psihometric. Ea nu se ocupa cu variatiile procesului intelectual, cid oar de
rezultatu acestui proces si nu spune cum se poate ameliora performanta obtinuta) si
moderna(dinamica si formativa-se centraza pe process si nu pe produs. Se pune accent pe
capacitatea subiectului de a profita diferentiat de ceea ce pot metodele de invatare educationala).
Punctual de pornire in diagnosticul formative a fost conceptual zonei proximei dezvoltari,
propus de Vigotski. Prin acest concept se evidentiaza potentialul copilului, acele procese si
functii psihice ce sint in cale de dezvoltare si a caror diagnostic e mult mai importanta decit
constatarea functiilor dj formate. Diagnosticul formativ se constituie din: 1)masurarea
potentialului cognitive actual, 2) depistarea problemelor si dificultatilor 3)masurarea ZPD
4)determinarea interventiilor optime in scopul activarii potentialului cognitive.
In ultimii ani creste si la noi in RM interesul fata de psihodgn. Un imbod a fost pregatirea
cadrelor psihologice in facultati incepind cu 1991, alta cauza a fost necesitatea psihologului
practice in scoli, institutii prescolare, industrie, medicina. In dependenta de scopurile concrete
ale cercetarii rezultatele pot fi oferite altor specialist(ped, medici,assist sociali..). in acelasi timp
diagnosticul poate fi insotit de recomandari practice de corectie, dezvoltare. In acest sens putem
vb despre 2 tipuri de diagnoza psihologica: 1)stabilita in baza constatarii prezentei sau absentei
unor indici 2)cea care permite de al lasa pe subiect pe axa continua de manifestare a insusirilor
testate.
Ciclul cercetarii:I. Enuntarea problemei. Aici se formuleaza probl de studio care genereaza o
linie de cercetare. Probl poate decurge dintr-o cercetare anterioara sau dintr-o teorie. II.
Elaborarea ipotezelor care presupune o afirmatie, o sugestie de raspuns la problema teoretica
pe care o pune cercetarea.( cauza+effect. Daca un astfel de mechanism intervine, atunci astfel de
rezultate trebuie sa apara). III. Planul de cercetare. Trebuie sa permita transpunerea in
universal variabilelor empirice, a conceptelor teoretice si ipootezelor generale care specifica
existent relatiilor intre variabile. Aici cercetatorul allege o metoda de achizitionare a
cunostintelor. Acest plan presupune punerea in practica a ipotezelor formulate. Se aleg tehnicile
si conduitele ce vor fi masurate pentru a valida sau infirma ipotezele. IV. Producerea de
observatii-aplica riguros ceea ce si-a propus in planul de cercetare. V.Analiza si interpretarea
rezultatelor-utilizeaza procedee de prezentare a observatiilor. Prezinta indici de variabilitate.
VI. Faza de reformulare a modelului cercetarii.
Metodele psihodiagnostice:
1)metode psihod cu itemi care presupun un raspuns corect(IQ, aptitudini special) si care nu
presupun raspunsuri corecte sau gresite(teste de personalitate)
2) tehnci verbale si nonverbal
3)teste obiective(in cadrul lor este posibila rezolvarea corecta a probelor) tehnici
standardizate(testele, chestionarele) tehnicile proiective, tehnicile de dialog(convorbirea, jocul)
4) metode cu grad inalt de formalizare(teste, chestionare, tehnici proiective) si met. cu grad
minim de formalizare(observatia, interviul,analiza produselor activitatii)
Functiile psihodiagnozei:
1) surprinderea corecta a trasaturilor si capacitatilor psihice individuale si variabilitatea
psiho-comportamentala intragrupala vs de grupul de referinta
2) evidentierea cauzelor care au dus la o anumita realitate prezenta in cazul unor disfunctii
psihice

3) functia prognostica-anticiparea evolutiei posibile a comportam subiectului in anumite

conditii
4) functia de evidentiere a cazurilor de abatere de la norma dezvoltarii(abateri positive si
negative/ geniu si debilitate)
5) evidentierea programelor de invatare si formare in domeniul consilierii educationale
6) formarea capacitatilor de cunoastere si autocunoastere
7) utilizarea psihodiagn in deciziile de consiliere si orientare vocational(motivarea si dezv
capacitatilor)
8) sprijinul deciziilor de conduit in demersul psihoterapiei
9) verificarea unor ipoteze stiintifice
Metoda experimental in psihologie.
Cele mai importante si des utilizate metode sint:
OBSERVATIA-actiunea de a privi cu atentie.Ca metoda stiintifica presupune inregistrarea
sistematica,prin simturi,a caracteristicilor si transformarilor obiectului studiat.Are ca scop
intelegerea.Observind,realizam simultan 2 actiuni-analizam(disecam fapte) apoi le reconstruim
(le atribuim un anumit sens).Observatia are la baza anumite ipoteze si intrebari care ii asigura un
caracter organizat si systematic. Ea poate fi curenta si sistematica, directa(cu ajutorul simturilor)
si indirect (cu ajutorul unor teorii sau altor persoane).Observatia presupune o grila care contine
mai multe categorii care trebuie sa cuprinda aspectele principale ale fenomenului studiat, t/e sa
fie bine precizata si definita. Nr de categorii t/e sa fie limitat in f-tie de obiectivele cercetarii.Cu
cit comportamentul observat e mai complex cu atit grila de observatie ridica mai multe
probleme.Observ poate fi utilizata cu success in orice domeniu al stiintelor sociale dar poate fi
utilozata numai p/u masurarea prezentului.
Dupa nivelul de structurare ea poate fi naiva(nestructurata) si stiintifica(planificata).
Dupa nivelul de implicare a cercetatorului : participativa si neparticipativa.
Dupa nivelul de formalizare al protocolului: structurata(utilizeaza o procedura strict organizata),
nestructurata(nu pres un protocol ferm stabilit din timp), semistructurata (compromise intre cele
2 tipuri).
Dupa locul in care se desfasoara cercetarea : naturala si de laborator.
Etapele observatiei: selectarea si formularea temei de cercetare, selectarea esantionului necesar,
select observatorilor(persoane ce dispun de o serie de calitati:IQ, experienta,abilitate de a
colabora cu altii,obiectivitate), colectarea datelor, analiza datelor si raportul de cercetare.
Avantajele: permite accesul la info d/e subiecti pe care acestea le ascund, procedura de selectie a
sub e simpla, permite descrierea evenimentelor reale,e putin costisitoare, furnizeaza date bogate
intr-o perioada scurta de timp.
Dezavantaje: nu poate fi folosita in studierea grup mari, nu permite culegerea info d/e trecut, nu
face predictii, nu poate fi utilizata in toate domeniile(cuplu),observatorul poate fi sursa de eroare,
imposibilitatea de a izola si controla variabilele.
Experimentul procedeu de verificare a relatiilor dintre mai multe variabile.Se organizeaza
in baza unei idei sau ipoteze. In cursul experimentuluise modifica systematic un factor-factor
experimental care este prezenat de variabila independent. Var independenta e acea care variaza
intr-un experiment.P/u ca un factor sa poata fi considerat variabila t/e sa-iatribuim un nume sis aI atribuim niste modalitati pe care le poate lui intr-un system dat.
Intr-u experiment avem variabile independente modificate(datele d/e ceilalti factori) si var
independente eticheta(sexul,virsta).Variabilele dependente sint de regula performantele
comportamentale.Acestea variabile deobicei t/e sa fie sensibile la variatiile v independente, sa fie
usor de masurat si clar definite.
Selectia si repartizarea subiectilor: Se poate face pe baza de voluntariat, repartizarea subiectilor
in grupul de control sic el experimental se face prin randomizare randomizarea simpla(tragerea
la sort), rand aleatoare(selectia dupa un anumit criteriu).
Conceptele utilizate in operatia de selectie a unui esantion sint:

Populatia-toate persoanele care prezinta calitateace intereseaza in cerceare;

Cadrul esantionului-lista cu membrii populatiei ce au calitatea pe care urmeaza sa o cercetam;
Esantion-subsetul de populatie limitatde un cadru;
Element fiecare membru al populatiei;
Grup de control grup de subiecti supus starii nule a variabilei independente.
Planurile experimntale: au f-tia de control al variabilelor necontrolate a caror interventie t/e sa
fie anulata. E scheletul tuturoe cercetarilor empirice.
Plan exp de baza: vizeaza situatiile in care manipulam un singur factor. Schema generala a
acestor planuri presupune un tabel cu scoruri obtinute de catre grupul experimental si cel de
control.
Plan experimental factorial: planuri in care intervin mai multe variabile independente.In aceest
plan apare intotdeauna o celula cu un grup nesupus niciunei manipulari experimentale,e grup
martor.
Plan exp defectuos: presupune aparitia erorile in procesul comparatiilor.
Aceste erori sint: Intragrupale si Intergrupale
Intragrupale:
1. efectul testarii defectete- repetarea aceluiasi test creaza diferente de scoruri deoarece
subiectii cunosc itemii;
2. degradarea instrumentului de masurare- masurarea repetata duce la scaderea validitatii
instrumentului;
3. regresia statistica4. evenimente externe- pot distorsiona rezultatele obtinute in experiment.
Intergrupale:
1. de selectie selectia nu e aleatoare;
2. moartea experimental pierderea unor subiecti pe parcursul experimentului(elevii
pleaca);
3. efectul difuziunii efectul manipulariide la grupul experimental la cel de
control(transmiterea info la grupul de control.Acestea fac la fel singuri)
4. efectul compensarii efectul compensatoriu ce-l pot avea membrii grupului de
control(sub se mobilizeaza si daurezultate f bune).
5. Efectul resemnarii inversul efectului de compensare.
43. Noiunile de baz ale analizei statistice a datelor. Indici statistici. Indicii individuali se
calculeaza ca indici simpli folosind datele nregistrate pentru fiecare variabila la nivelul unitatii
de observare. Indicii de grup se calculeaza la nivelul grupei sau pe ntregul ansamblu.

Organizarea coleciei de date. Studiul corelaiei. Metodele statistice aplicate n cercetarea

psihologic. Metode neparametrice. Datele obtinute prin diferite forme de investigare
psihologica se prezinta adesea in forma numerica astfel incit se presupune o prelucrare
matematica/statistica.
Masurarea psihologica prezinta o anumita gradatie definite de tipurile de scale intilnite in
investigatii. Scalele pot fi:
a) nominale (calitative,categoriale,);
b) ordinale (ierarhice,de rang,de ordin);
c) scale de intevale
Corespunzator tipurilor de scale avem variabile: nominale, ordinale si numerice.O testare
psihologica isi propune sa rezolve o problema prin anumite metode statistice prin care se obtin
deregula o colectie de date.
Datele brute pot fi prezentate in tabele sau grafice. Graficul de baza e histograma care presupune
modalitatea de prezentare vizuala a distributiilor de frecvente p/u datele de interval.In baza
acestei histograme se poate formula o ipoteza cu privire la forma distributiei
(normal,asimetrica,forma i, bimodala).

Studiul corelatiei Corelatia covarianta/asocierea a doua sau mai multe variabile ce dezvaluie
natura relatiilor dintre ele. Determinarea corelatiei se face luind in consideratie de fiecare data
cite 2 variabile pe rind.Coeficientul de cor poate lua valori intre +1 si -1 (r>0-corel pozitiva; r<0corel negative; r=0- corel nula). Se cunosc 2 categorii de indici de corelatie: parametrice si
neparametrice.
Coeficientii parametrici se pot afla prin metoda: Pearson,
Coeficientii neparametrici: Spearman-se folosete cind grupul e mai mic de 30. Valorile apropiate
de -1 ne indica o corelatie inversa
44. Istoria apariiei i dezvoltrii testrii psihologice. Natura testelor psihologice i
administrarea lor. Elaborarea i administrarea testelor psihologice. Radacinile testarii sunt
depistate inca din timpurile stravechi. La grecii din antichitate testarea facea parte din procesul
de instruire. P/u a evidentia etapele principale in dezvoltarea testarii psihologice vom face
referire la sec XIX. Unul din primii savant care a pus bazele testarii psihologice a fost Galton. El
a elaborate un sir de probe orientate la studierea diferentierii senzoriale pe care le considera
satisfacatoare p/u aprecierea gradului de IQ a individului. Galton a fost primul care a folosit
scalele de apreciere, anchetarea, tehnica asociatiilor libere. Tot el a organizat un laborator in care
toti doritorii contra unei plati isi puteau verifica caracteristicile fizice si trece teste la perceptia
vizuala si audutiva.
45. Teste clasice de inteligen. Testele de aptitudini. Testele de personalitate.
Caracteristica general. Testele n procesul instructiv-educativ. Teste de reuit.
Testele clasice de IQ. Testele de aptitudini In anul 1905 a aparut prima editie a scarii de
inteligenta care continea 30 de probe. In 1908 apare a doua editie unde nr de probe a fost marit.
Toate subtestele au fost grupate dupa nivelurile de virsta incepind de la 3 la 13 ani. In 1911
apare a treia editie a acestei scari de IQ care nu se deosebea prea mult de cea precedent.Aceasta
scara imediat dupa prima sa aparitie a tras atentia psihologilor in toata lumea si foarte repede
incepe traducerea ei in alte limbi si de asemenea variante modificate. Printre cele mai populare
si cunoscute teste de IQ sint: scala Metrica Stanford-Binet si scalele de IQ elaborate de
Wechsler.
Testele de aptitudini Dupa putin timp de la momentul folosirii in practica a testelor de IQ devine
evidenta problema ca domeniul de folosire a acestor probe e destul de limitat. Majoritatea
testelor de IQ studiau aptitudinile verbale si aptitudinile de operare cu cifrele si alte relatii
simbolice. Majoritatea testelor de IQ dupa anii 20 au fost considerate teste de aptitudini. Unul
din testele de aptitudini este PMA. Aceasta baterie e destinata masurarii a 5 aptitudini mentale
primare:
1. semnificatie verbala(aceasta aptitudine presupune intelegerea ideilor exprimate in cuvinte),
2. aptitudine spatiala(e aptitudinea de a reprezenta obiectele in 2-3 dimensiuni),
3.
rationament(aptitudinea
rezolvarii
problemelor
logice),
4.
aptitudine
numerica
(aptitudinea
de
a
lucre
cu
cifrele)
5. fluiditate verbal (aptitudinea de a furniza cuvinte cu usurinta)
Testele
de
personalitate.
Teste
de
reusita
Numarul testelor de personalitate e destul de considerabil, in special al chestionarelor si
tehnicilor proiective. Unul din cele mai cunoscute chestionare de personalitate este MMPI care
consta din 550 itemi-afirmatii la care subiectul t/e sa aleaga varianta de raspuns din cele 3
propuse: correct, incorrect, nu pot sa raspund. Testul a fost elaborate p/u a fi folosit de la
16 ani. MMPI ofera indici la 10 scale clinice: depresia, isteria, schizophrenia etc. Un alt
chestionar de personalitate este 16 PF Cattell care cuprinde 16 factori si poate fi aplicat de la 16
ani. Din tehnicile proiective fac parte: a)tehnica petelor de cerneala-subiectului i se prezinta 10
cartele unde pe fiecare e prezentata o pata simetrica, el t/e sa vb despre ce vede. b) TAT

constituit din 31 de fise, 30 de imagini alb-negru si una alba curata. Subiectul t/e sa inventeze
istorioare pe seama imaginii. Cind i se prezinta cartel curate subiectul t/e sa-si imagineze un
tablou
si
sa-l
descrie.
Testele de reusita Testele standardizate de reusita sunt cele mai numeroase in comparative cu
celelalte(IQ, aptitudini, personalitate). Ele au fost create cu scopul studierii eficacitatii
programelor si procesului instructive. Testele de reusita sunt un mijloc p/u notarea elevilor. Ele
pot fi folosite p/u depistarea elevilor care nu reusesc la unele obiecte si p/u aprecierea succeselor.
46. Fenomenul atribuirii. Scheme de inferen: teoria inferenei corespondente, modelul
covariaiei. Comportamentul social al individului reprezint o component esenial nstudiul
psihologiei sociale, interpretarea acestuia fiind complex, chiarcontradictorie. Se admite c
actele
noastre
comportamentale
sunt
oglinda
personalitii noastre. Evidenierea relaiei dintre personalitate i mediul socialconstituie
un
punct de interes pentru cercettorii n domeniu. Desfurareaexistenei umane n mediul social,
n diverse grupuri sociale, permanenta relaie cuceilali, imposibilitatea cunoaterii depline a
sinelui i cunoaterea complex aceluilalt, aspecte ale mediului social, uneori surprinztoare,
determin individul sncerce o serie de explicaii cauzale, de multe ori nereuind n mod corect
sidentifice determinarea manifestrilor atitudinale, s nu gseasc realele cauze alefenomenelor
i, ca urmare, s infereze i s acioneze neadecvat, respectiv,atribuirile pe care le face o
persoan nu sunt n toate situaiile, corecte.
Atribuirea este un tip special de inferen n cogniia social prin carencercm ca, pe baza
observrii comportamentului indivizilor, s deducem cecauze, motive, intenii, atitudini i
trsturi de personalitate i
au determinat sacioneze ntr
un fel sau altul. Percepia social se afl n relaie cu procesul decunoatere a celuilalt pentru c
atribuirea se refer la inferene plecnd de la percepia unor persoane concrete, n timp ce
cogniia social are ca obiect socialul
n sens mai larg.
Fiina uman se dovedete a fi deosebit de activ n procesul de receptare ainformaiilor
provenind de la situaii i comportamentele celor din jur, iconstruiete propriile explicaii,
ncercnd s treac dincolo de suprafaa
evenimentelor, atribuindu-le cauze.
Atribuirile au loc pentru comportamente, situaii i evenimente ce ies cumvadin tipar. Atribuirile
nu intr n joc pentru lucruri evidente i familiare, ci pentrucele mai puin ateptate i mai puin
obinuite. Suntem nclinai s facem atrib
uiridin mai multe motive:tendina de a nu lsa o problem neclar, fr s ncercm mcar srspundem la ntrebarea de
ce?;
prin atribuire oamenii sper ca n viitor s poat controla situaii identicesau asemntoare, ori
s le evite;
explicaiile n legtur cu motivele i inteniile aciunilor celorlali fa denoi ne determin stri
emoional afective;
47. Grupul ca formaiune psiho-sociologic. Definiia psiho-sociologic a grupului.
Parametrii grupurilor mici. Tipologia lor. Factorii activitii n grup. Legitile

performanei colective. Grupul unitate social ace consta intr-un umar de indivizi care se gasesc
unii
cu
altii
in
relatie
de
rol
si
de
status;
Grupul social - ansablul de persoane diferite ca marime, care au un grad mai inalt sau mai redus
de structurare si o durata mai mare/ mica a interactiunii si influentei interpersonale.
Grupurile mici minim 3 persoane; max 12 persoane. Acestea permit interactiunea tete-a-tete si
are
loc
comunicarea
interpersonala.
Un mare savant argumenteaza de ce grupurile incep de la 3 persoane:
=in cazul in care apare un conflict a treia persoana mediaza si solutioneaza conflictul;
=a
treia
persoana
ia
pozitia
din
care
are
mai
multe
beneficii;
= a treia persoana determina coalizarea celor 2 persoane impotriva sa.
Parametrii-grupului:
marimea-grupului;compozitia-grupului(virsta,sexul);sarcina-grupului;
procesele
de
interactiune
in
grup
(compromise,
evitare,
comunicare);
structura
grupului
(pozitiile
pe
care
le
ocupa
in
grup);
constiinta
colectiva
(norme
sociale,
valori,
culture,
traditii);
gradul
de
coeziune
(relatii
de
colaborare,
ajutor);
eficienta grupului (rezultatele obtinute).
48. Conceptul de atitudine. Atitudine, comportament, factori divergeni i convergeni.
Formarea i schimbarea atitudinilor. Mecanismul persuasiunii. Atitudinea o tendinta
pro sau contra fata de un element din mediul care devine o valoare + sau- si are
semnificatie
numai
in
relatie
cu
valoarea.
Atitudinea predispozitie mintala dobindita mai mult sau mai putin durabila, care va actiona in
dependent de anumite idei, obiecte cu care persoana vine in contact.
Atitudinile au o dimensiune comportamentala, una cognitiva si una evaluativa.
Mecanismul
persuasiunii
Persuasiunea
presupune
Componentele
I)
caracteristica
*asemanarea

cind
se
aseamana
*credibilitatea

cit
de
*atractivitatea fizica;
II)
continutul
*taria
*repetarea
*argumentele
favorabile
*reactii
emotionale
(pe
*diferite canale de infuenta.

si

schimbarea

ceva
tare
forma

p/u
ce

ton

III)
caracteristicile
*atasamentul
Eu-lui
*importanta problemei in discutie

fata

IV)
rezistenta
*deprecierea
*distorsionarea mesajului

credibilitatii

opozitia
spunem

subiectului
de
la

de

atitudini.
persuasiunii:
sursei
cu
ceva;
credem;
mesajului
argumentelor
argumentelor
oponentului
cuvintele)
receptor
atitudine
schimbare
sursei

49. Determinantele sociale ale imaginii de sine. Modalitile percepiei de altul. Legile lui
Asch i Kelly.

50.
Teoriile
clasice
ale
nvrii.
Teoriile
clasice
ale
invatarii
Obiectul de studiu al PS ped il reprezinta fenomenele ce insotesc si realizeaza procesul invatarii
si al educatiei.
I T. reflexelor conditionate (Pavlov, Miller). In viziunea autorilor acestei teorii invatarea
reprezinta
un
proces
de
formare
a
reflexelor
conditionate.
Conceptele teoriei:* reflexul neconditionat-constituie ansamblul de reactive a organismului la
stimuli
cu
valoare
biologica;
*reflexul conditionat- reactia subiectului la un stimul indifferent fara valoare biologica in sine,
dar care serveste drept semnal p/u stimulul biologic.
Reflexul
conditionat
se
formeaza
astfel:
1)se
prezinta
stimulul
indifferent
2)indata
se
prezinta
stimulul
biologic
3)se
prezinta
de
citeva
ori
4)se prezinta doar stimulul indifferent si se verifica daca a aparut reflexul conditionat.
II T. behaviorista a invatarii (Watson, Skiner). Invatarea dupa ei se produce dupa formula S-R.
Caracteristica esentiala a acestei teorii este biologismul. Ei nu vad deosebirea cantitativa si
calitativa intre comportamentele animalelor si a le omului. In urma experimentelor efectuate au
fost
stabilite
urm
legi
ale
invatarii:
*legea efectului-este pozitiv sau negative. Efectul pozitiv consta in aceea ca apare o stare de
satisfactie si stabilizarea legaturii si invers, retrairea insuccesului duce la distrugerea acestei
legaturi;
*legea exersarii-cit mai des se repeta consecutivitatea temporala a stimulului si a reactiei cu atit
legatura va fi mai puternica;
*legea gatintei- indica viteza de realizare a legaturilor.
III T. gestaltista a invatarii (Kafca). Procesul de invatamint reprezinta p/u ei o structurare a
cimpului perceptiv intr-o anumita configuratie, fie prin unificare a 2 sau mai multe configuratii.
Operatiile de gindire care stau la baza structurarii cimpului perceptiv sint analiza si sinteza.
Progresul in invatare se obtine datorita reorganizarii perceptiei trecind prin faza bunelor greseli
care duce animalul la Solutia definitive. Gestaltistii supun criticii metodele introspectiei
analiticii, afirmind ca analiza constituie o continuare a perceptiei care initial repr un tablou
integral al obiectelor si fenomenelor.
51. Teoriile moderne ale nvrii. I T. psihogenezei operatiilor intelectuale J. Piaget trateaza
invatarea ca un sistem plurinivelar de activitate cogniniva si aplicativa care se materializeaza in
variate forme si produse comportamentale. In sens larg J.P. identifica invatarea cu echilibrarea
proceselor
de
asimilare
si
acomodare.
Asimilarea-proces prin care o idee e inteleasa in termenii conceptelor pe care copilul deja le are.
Dupa J.P. asimilarea e o actiune a organismului asupra obiectelor din mediul ambient;
Acomodarea-proces prin care toti indivizii isi modifica conceptele si actiunile p/u a corespunde
situatiilor
Adaptarea-proces
de
echilibru
dintre
asimilare
si
acomodare.
Stadiile
acestei
teorii:
1. S.senzoriomotor-pin la 1 an jum. se dezvolta intelectul nonverbal. Pin la 8 luni nici un copil
nu detine conceptul de permanenta a obiectelor. Stadiul se incheie odata cu achizitia conceptului
de
obiect
si
a
mijloacelor
de
cunoastere.
2. S.preoperational-incepe la aprox 2 ani. E cel mai studiat stadiu de J.P.Aici el demonstreaza ca
aptitudinile
intelectuale
sint
puternic
dominate
de
perceptie.

3. S.operatiilor concrete incepe la aprox 7-8 ani. Copilul invata sa-si manipuleze obiectele reale
cu
scopul
de
a
rezolva
problem
de
logica;
4. S.operatiilor formale incepe de la 11 ani si marcheaza aparitia abilitatii de a rationa abstract
fara a se bizui pe obiecte concrete.
II
T.
cultural-istorica
a
dezvoltarii
prin
industrie
(L.
Vigotski)
Instruirea
poate
fi
de
3
tipuri:
=intruirea degradanta - instruire bazata pe toceala (mecanica, cu un scop);
=instruire formativa - bazata pe dezvoltarea, schimbarea prin intermediul continuturilor predate;
=instruirea informativa -acumulare de info.
Conform opiniei lui L.V. elevul se poate afla in 2 zone ale dezvoltarii sale:
1. Zona actualei dezvoltari a fi in aceasta zona inseamna a fi in stare sa rezolvi sarcina
independent. Aceasta se intimpla deoarece structurile psihice responsabile de rezolvarea
problemei date sint deja formate;
2. Zona proximei dezvoltari a fi in stare sa rezolvi problema cu ajutorul cuiva, deoarece
structurile psihice responsabile de dezvoltarea acestei probleme sint abia in crestere.
III
T.
formarii
pe
etape
Ideile de baza ale teoriei lui Galperin sint:

actiunilor

mintale

(Galperin)

Actiunile mintale au fost la inceput actiuni material Glperin spune ca structura unei
actiuni
ca
si
a
invatarii
este:
=
scopul
=obiectul
supus
transformarii
=modelul
intern
sau
extern
dupa
care
se
actioneaza
=operatiile prin care se realizeaza fizic sau mintal transformarea obiectului.
Orice
actiune
in
desfasurarea
sa
parcurge
3
faze:
=faza de orientare-subiectul rezolva problema, ce sa faca si cum?
=faza
de
executie-realizarea
propriu-zisa
a
sarcinii
=faza de control si evaluare-confruntarea rezultatelor obtinute cu modelul dat si
realizarea corectiilor atit in orientare cit si in actiune.
Continutul fazei de orientare e/e reflectat de catre subiect in forma de baza, de orientare
a
actiunii
BOA
BOA
poate
fi
subiectiva
;
faza
de
realizareobiectiva.
Elementele BOA: (scopul-ce sa fac?; planul-algoritmul; continutul informative-cu ce
voi face,din ce?).
IV
T.despre
tipurile
BOA poate avea urmatoarele insusiri:

de

instruire

(Galperin)

Dupa
gradul
de
generalitate:
a)
BOA
concreta-se
refera
la
un
caz
aparte
b) BOA generala-contine info privind rezolvarea tuturor cazurilor ce fac parte dintr-o
clasa.
Dupa
gradul
de
plenititudine:
a)
BOA
complete-contine
toata
info
necesara
b) BOA incompleta-lipsesc anumite info despre procedura si conditiile invatarii acestei
actiuni.
Dupa
modul
de
familiarizare
a
elevilor
cu
BOA:
a)
BOA
oferita-gata
facuta
b) BOA elaborate de elev

Pe baza combinarii acestor in susiri Galperin identifica 3 tipuri de insusire:

(1) BOA supusa formarii are urm insusiri (concreta, incomplete, elaborate de elevi)
(2)
BOA
este
concreta,
completa,
oferita
de
profesori
(3) BOA este generala, complete, oferita.
V
T.
activitatii
de
instruire
(Ialkonin,
Davidov)
Potrivit acestei teorii activitatea de invatare e/e activitatea dominant a elevilor de virsta scolara
mica. Invatarea e dominanta deoarece in cadrul si datorita ei apar principalele neoformatiuni ale
acestei virste: reflexia, caracterul voluntary al proceselor psihice, planul interior al actiunii.
Autorii
acestei
teorii
opereaza
cu
urm
notiuni:
=dezvoltarea-insusirea de catre copil a experientii social-istorice a omenirii, insusirea culturii
umane, a modalitatilor prin care aceasta cultura functioneaza si se dezvolta.
=insusirea-repreducerea
de
catre
individ
a
acestor
modalitati.
=activitatea de invatare-activitatea elevului care are drept scop si rezultat producerea de
schimbari
in
sine.
Structura activitatii de invatare e urm:
Sarcina de invatare-insusirea modalitatilor de generare, de operare cu obiectele si
conditiile in care aceasta insusire t/e sa se desfasoare; formarea capacitatilor de lucru cu
obiectele.
Interesul cognitiv- apare in cadrul activitatii de invatare si constituie un semn al activitatii
de invatare mature.
Actiunile de invatare- actiunile pe care elevul le realizeaza in mod efectiv p/u a indeplini
sarcina de invatare(actiunea de a citi).
Actiunea de control- compararea actiunilor pe care le realizeaza elevul cu etalonul
propus.
Aprecierea- o secventa a activitatii de invatare ce urmeaza imediat dupa control si
presupune evaluarea cunostintelor, priceperilor, deprinderilor insusite.
VI
T.
genetic
cognitiva
si
structurala
La
baza
acestei
teorii
stau
urm
1.
Dezvoltarea
umana
se
realizeaza
prin
2.la diferite nivele de dezvoltare invatarea se produce prin diferite modalitati.

(Bruner)
idei:
invatare;

Exista in viziunea lui Bruner 3 modalitati fundamentale prin care copilul descopera lumea:
*modalitatea activa: realizarea de catre subiect a unor actiuni, a unor acte comportamentale;
*modalitatea reprezentativ-imaginativa: invatarea se face prin operarea cu imagini, reprezentari;
*modalitatea simbolica: cind invatarea utilizeaza limbajul cu alte sisteme de semen.
Bruner atentioneaza faptul ca omul poate invata orice numai ca t/e sa-i prezinti continutul
invatarii in formele pe care subiectul dat le utilizeaza, iar metoda de invatare t/e sa fie bazata pe
descoperire.
VII
T.invatarii
cumulative
ierarhice
(Gagne)
Esenta teoriei: Elevii invata bazindu-se pe o serie ordonata de capacitati ierarhizate dupa
criteriul: o capacitate simpla este invatata inaintea urmatoarei capacitate mai compuse.(daca
copilul a invatat ceva simplu azi, mine va invata ceva mai complicat .) Gagne a identificat 8
tipuri
de
invatare:
(1) invatarea semnalelor- subiectul invata sa dea un raspuns difuz si general la un semnal.
Raspunsul
are
un
caracter
spontan
involuntary.
(2) invatarea stimul-reactie subiectul invata un raspuns exact la un stimul concret (invatarea
pronuntarii
unui
cuvint
in
limba
straina).
(3) inlantuirea subiectul invata si obtine un lant de 2 sau mai multe stimul-reactie.
(4) asociatie verbal- subiectul invata lanturile verbale, iar interventia limbajului duce la cresterea
capacitatii discriminative (raspunde la un singur stimul prin mai multe modalitati).

(5) invatare prin discriminare-subiectul invata sa dea raspuns de identificare la mai multi stimuli
similari.
(6) insusirea de notiuni subiectul dobindeste capacitatea de a da un raspuns comun la o clasa de
stimuli ce pot sa difere fizic intre ei (o clasa de stimuli o defineste printr-un singur cuvint).
(7) invatarea de reguli elevul invata o regula care ii prescrie modul de actiuni.
(8) rezolvarea de problem elevul invata sa formulize o problema si sa elaboreze strategii de
rezolvare a ei.
VIII
T.
insusirii
depline
(Bloom)
Esenta: exista posibilitati reale ca majoritatea elevilor sa atinga performante f bune la invatatura
prin adaptarea instruirii la ritmul si modul de gindire a fiecarui elev.
Concepte de baza:
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Sarcina de invatare- ceea ce nu stie sa stie

Timpul acordat invatarii
Timpul necesar p/u realizarea sarcinii valoarea acestui timp e determinate de urm factori:
aptitudinea de invatare; capacitatea de intelegere; calitatea de instruire
Timpul folosit efectiv de elevi- acest timp depinde de perseverenta copilului.
Capacitatea de intelegere a instruirii -depinde de inteligenta copilului
Nivelul de invatare-exprima raportul dintre timpul folosit si cel necesar.

Conditiile interne ale reusitei scolare: intelegerea, aptitudinea de invatare, perseverenta;

Conditiile
externe
sunt:
calitatile
instruirii,
timpul
acordat.
Scoala poate sa controleze doar conditiile externe, sa puna in accord timpul acordat cu timpul
necesar.
IX
T.
instruirii
problematizate
(Matusinski)
Esenta: activitatea de invatare a elevului e conceputa si realizata ca process de realizare a
problemelor,
atit
practice
cit
si
teoretice.
Avantajele: * instruirea problematizata e una formative care dezvolta gindirea si motivatia
cognitiva; * il face pe elev subiect al actului invatarii; * e o activitate bazata pe activism.
Dezavantaje: *instruirea problemei e/e cronofaga (consumatoare de timp); *nu orice elev poate
fi angajat intr-o astfel de instruire (elevii slabi la invatatura, decad); *nu orice material de studiu
poate fi invatat prin problematizare.
52. Structura activitii de nvare la nivel macropsihologic.

Controlul psihic si
evaluare 1

Motivatia

Elaborarea
obiectivelor
invatarii

Elaborarea
proiectului
activitatii
invatarii

Controlul psihic si
evaluare 2

Realizarea
obiectivelor si a
proiectelor

Rezultatul

Motivatia
-secvanta
in
care
apare
dorinta
de
a
invata
ceva
Elaborea obiectivelor invatarii - etapa formarii reprezentarii despre viitorul rezultat al activitatii
de
invatare
(ce
sa
invat?
Ce
sa
obtin?)
Proiectarea activ. de invatare elaborarea planului activitatii (cum sa invat?)
Realizarea
obiectivelor
si
proiectelor

invatarea
propriu
zisa.
Rezultatul ceea ce s-a obtinut in urma invatarii.
Controlul psihic si evaluare 1 se compara rezultatul obtinut cu obiectivul propus. In rezultatul
confruntarii
sunt
posibile
urm
situatii:
-rezultatul
obiectivului
inaintat
(ceea
ce
mi-am
propus
am
obtinut)
-rezultatul
nu
corespunde
obiectivului
rezultatul depaseste obiectivul propus
Controlul psihic si evaluare 2 se compara mersul real al invatarii cu planul ei. Sunt 3 situatii:
-corespunde
-nu
corespunde
-depaseste
53. Motivaia nvrii ca structur de personalitate ce declaneaz actele nvrii . Motivaia
reprezint un proces psihic important pentru c ea impulsioneaz, declaneazaciunea, iar aciunea prin
intermediul conexiunii inverse influeneaz nsi baza motivaional i dinamica ei. Motivaia este o
surs de activitate i deaceea este considerat motorul personalitii.Acest proces psihic are rol deosebit de
important n activitatea de nvare a elevului in consecin n formarea personalitii acestuia. Nu poate avea loc
un proces educaional real dac n prealabil nu s-ar identifica motivele nvriii n-ar fi determinat
aria lor de aciune i dac educatorul n-ar ti s sefoloseasc de fora acestor motive n practica instruciei.
Cunoatereamotivelor ce-l impulsioneaz pe elev n desfurarea actului nvrii esteimportant pentru nvtor,
deoarece acestea i indic exact calea ce trebuies-o urmeze n vederea finalizrii cu succes a educaiei.Prin
motivaia nvrii nelegem totalitatea mobilurilor care declaneaz, susinenergetic i dinamizeaz activitatea de
nvare. Constituie motive alenvrii anumite trebuine de baz de autorealizare, de afirmare prin succescolar /
paracolar; apoi impulsul curiozitii; dorina de a obine note bune pentru a satisface prinii sau pentru a fi
printre premianii clasei; teama de pedeaps sau de eec, anumite interese, opiuni profesionale
etc. Iat c motivul este cel care activeaz, mobilizeaz i regleaz conduita celor implicai n procesul de
instruire.Orice act de nvare presupune un grad de motivare fa de sarcina pe care o ndeplinit,care determin i
o stimulare la nivel cerebral. Dac aceast stimulare are denu se realizeaz ndeajuns, atunci nvarea nu
se produce. Deci, pn la un punct randamentul elevului/studentului (performana acestuia) crete
paralelcu nivelul activrii cerebrale, nivel critic, dincolo de care un plus deactivizare antreneaz un declin al
performanei, deci supramotivarea prezint efecte negative.Practic nvarea are la baz att motive externe
(nota, lauda, pedeapsa), ct imotive interioare activitii ca atare. Un colar nva la nceput sub presiunea unor
cerine externe, pentru ca, ulterior, descoperind coninutulunei materii de nvmnt, s fie animat de
interese cognitive, care in decategoria motivelor ce vin din interiorul su i care poart numele de motiveintrinseci,
alturi de aspiraiile profesionale, satisfacia lucrului bine fcut .
54. Principiile i formele activitii corecionale. Particularitile elaborrii programelor
corecionale. Psihocorecia individual i de grup. Programa corectionala include urmatoarele
blocuri:
1. Diagnostic care are drept scop de diagnosticare a particularitatilor dezvoltarii personalitatii,
evidentierea factorilor de risc, elaborarea programei generale de psihocorectie.
2. Stabilirea contactului productiv cu clientul -scopul e de a activiza interesul p/u interactiune,

inlatura anxietatea, dezvolta increderea in sine, dorinta de a colabora cu psihologul si a solutiona

problemele.
3. Blocul corectional are drept scop de a armoniza si optimiza dezvoltarea clientului, de a trece
de
la
fazele
negative
la
cele
pozitive
de
dezvoltare.
4. Blocul evaluarii eficientei activitatii psihocorectionale - scopul este de a evidentia dinamica
reactiilor comportamentale si a contribui la dezvoltarea reactiilor pozitive .
La elaborarea programei corectionale t/e sa se respecte urmatoarele cerinte:
=formularea
exacta
a
scopurilor
=determinarea
strategiilor
care
concretizeaza
scopurile
=selectarea
tehnicilor
si
metodelor
concrete
=pregatirea
materialelor
necesare
=evaluarea eficientei programei realizate.
Tipuri
de
programe
corectionale:
1) programa standardizata=unde sunt determinate clar etapele, materialele necesare, continutul
ocupatiilor. Psihologul t/e sa-si revizuiasca f bine posibilitatile p/u realizarea acestei programe.
Nu
putem
intervene
cu
schimbari
esentiale.
2) programa libera=unde psihologul singur isi alcatueste programa, isi determina scopurile si
materialele. Daca nu o putem realiza putem intervene cu schimbari in continut.
Psihocorectia individuala si grup Aceasta are citeva avantaje:asigura confidentialitatea;
intreaga atentie a psihologului e norientata asupra unui singur om; mai bine se descopera
particularitatile clientului, se inlatura barierele psihologice. P/u realizarea psihocorectiei
individuale e necesar sa se respecte anumite conditii: acordul clientului; increderea lui nin
psiholog; activismul clientului; dorinta clientului de a-si solutiona problemele. Psihocorectia
individuala se realizeaza in cazul cind:problemele clientului poarta un caracter individual;
clientul refuza sa lucreze in grup; clientul manifesta o anxietate marita; are o retinere puternica in
dezvoltare; se observa neincredere in sine; persista frica neconditionata; se pierde sensul vietii.
Metodele
principale
de
influenta
psihocorectionala
individuala:
1) Convingerea: se foloseste la oamenii care au un inalt nivel intellectual si sunt capabili singuri
sa invinga problemele psihologice, oameni cu vointa dezvoltata. Convingerea incepe cu
evidentierea a ceea ce stie clientul despre problemele proprii si cum le intelege el. Apoi clientul
discuta si stabileste cu psihologul scopurile si sarcinile psihocorectiei si dup ace ajung la un
numitor comun incep activitatea. Psihologul explica amanuntit clientului ce t/e sa faca si
motiveaza de ce convingerea se foloseste p/u oamenii putin influentabili.
2) Sugestia: un procedeu mai simplu de influenta, iar p/u client este mai efectiv decit
convingerea, deoarece aici nu e nevoie de vointa clientului. Cu ajutorul sugestiei se obtine mai
repede rezultatul,deoarece aici nu se cer explicatii si discutii indelungate, in schimb rezultatul nu
e atit de stabil.La baza sugestiei sta mecanismul influentei directe din partea psihologului asupra
inconstientului clientului.O conditie necesara a sugestiei e starea de relaxare totala a clientului.
3) Consilierea psihologica: sarcina psihologului e de a-l ajuta pe client sa se orienteze in
problemele sale si impreuna cu psihologul sa gaseasca cai de solutionare a lor.
Etapele
psihocorectiei
individuale
1) incheierea contractului intre psiholog si client, prin care ambii dau acordul p/u colaborare.
2) cercetarea problemei clientului psihologul stabileste contactul cu clientul si obtine
increderea
lui.
3) cautarea procedeelor de solutionare a problemelor- aici e nevoie de acordul clientului p/u a i
se studia propriile dificultati, de a allege si a purta responsabilitate p/u procedeele alese. Se cere
concretizarea
problemei.
4) elaborarea de catre psiholog a programei corectionale si discutarea ei cu clientul.
5)
realizarea
programei

6) aprecierea eficientei activitatii corectionale- psihologul cu clientul apreciaza cum au realizat

scopul inaintat si generalizeaza rezultatele.
Psihocorectia de grup Grupa psihocorectionala este o grupa mica, creata artificial, unita prin
scopurile studierii relatiilor interpersonale si autodescoperirii. In grup are loc facilitarea
exprimarii emotiilor, se dezvolta sentimentul de apartenenta la un grup. Scopurile psihocorectiei
de grup-analiza, constientizarea, prelucrarea problemelor clientului, conflictele lui intra- si
interpersonale, corectia relatiilor neadecvate. Sarcinile se focuseaza asupra trei component ale
autoconstiintei:
Autointelegerea (in sfera cognitiva, constientizarea intelectuala). Activitatea in grup t/e sa
contribuie
la
constientizarea
de
catre
client
a
urmatoarelor:
-care situatii din grup si din viata reala dau nastere incordarii, anxietatii, fricii si altor
emotii
negative;
-propriile
motive,
tendinte,
necesitati;
-problemele
si
conflictele
interne;
-cauzele profunde ale trairilor emotionale, incepind din copilarie.
Atitudinea
fata
de
sine
(aspectul
emotional)
-sa primeasca sustinere emotionala din partea grupului si a psihologului;
-sa traiasca in grup emotiile pe care le-a trait in viata reala;
-sa invete sa fie sincer cu sine si in relatii cu alti oameni;
-sa devina mai liber in exprimarea emotiilor negative si pozitive proprii.
Autoreglarea
(aspectul
comportamental)
-sa
insuseasca
abilitatile
de
comunicare;
-sa invinga formele de comportament neadecvate.
55. Psihocorecia anxietii colare i anxietii ca trstur de personalitate. Anxietatea
scolara reprezinta o manifestare a starii emotionale nefavorabile a copiilor. Ea se manifesta prin
neliniste sporita in situatiile din scoala, clasa, asteptarea unei atitudini negative fata de sine,
agitatie.
Anxietatea este unul din prevestitorii nevrozei, de aceea, activitatea orientata spre invingerea ei
reprezinta o masura de profilaxie a nevrozei.
Pentru copiii din clasa intii in primele luni de scolarizare este caracteristic niv inalt de anxietate,
scaderea autoaprecierii. Dar dupa perioada de adaptare(1-3 luni) situatia se schimba.
In scopul evidentierii nivelului anxietatii se pot utiliza: Teste la anxietate. Testare se face la
sfirsitul primului semestru. Materialul experimental consta din 14 desene. Fiecare desen
reprezinta o situatie specifica pentru eleviide virsta scolara mica.
Metode si procedee de corectie a anxietatii scolare:
1. Metoda desensibilizarii sistematice. Copilul este inclus in situatii legate de sfera in care
manifesta frica si neliniste si terminind cu situatiile ce ii provoaca cea mai mare
anxietate. P/u inlaturarea incordarii copilului i se propune sa suga o bomboana.
2. Metoda reactionarii la frica, neliniste, incordare.Se realizeaza cu ajutorul jocului
dramatic.
3. Ocupatii cu tema Deseneaza frica
Povestiri despre frica, in care se accentueaza tematica scolara.
Anxietatea ca trasatura de personalitate.
In cazul cind anxietatea se manifesta deschis, se pot utiliza urmatoarele procedee:
Reinterpretarea simptomelor anxietatii.Deseori elevii cu anxietate marita demoralizeaza ptimii
indici de manifestare a acestei stari.Trebuie sa li se axplice, acesti indici sunt caracteristici

omului, atuncicind se pregateste sa realizeze o activitate. Aceste stari le traiesc majoritatea

oamenilor si ele ajuta la indeplinirea cu succes a activitatii.
Amintirea placuta. Elevilor li se propune sa-si imagineze o situatie in care au fost linistiti,
relaxati, sa-si aminteasca toate senzatiile traite.
Utilizarea rolului In situatii dificile elevului i se propune sa-si imagineze un erou demn de
imitat, sa intre in acest rol si sa actioneze asa cum ar proceda eroul.
Controlul glasului si gesturilor. Elevilor li se explica, ca dupa glas si gesturi se poate determina
starea emotionala a omului.
Zimbetul Se formeaza deprinderi de relaxare a muschilor fetei cu ajutorul unor exercitii. Li se
explica importanta zimbetului pentru inlaturarea incordarii neuro-musculare.
Respiratia- Exercitii de respiratie pentru inlaturarea incordarii.
Repetitia.Se insceneaza situatii, care provoaca neliniste.
Reformularea sarcinii. Este necesar de antrenat capacitatea de a formula scopul
comportamentului propriu in una sau alta situatie, facit total abstractie de la sine.

56. Psihologia muncii. Obiectul de studiu i sarcinile. Domeniul psihologiei muncii. Muncastiinta ce se ocupa cu studiul fenomenelor si particularitatilor psihice implicate in activitatea de
munca a omului.
Obiectul de studiul- il constituie componentele psihice ale diferitelor activiti: bagajul de
cunotine i deprinderi, aptitudinile, nclinaiile i interesele, etc.factorii psihologici care
contribuie la sporirea productivitii muncii.
Sarcinile: 1) Utilizarea optima a resurselor umane care presupun orientarea, selectia si
repartizarea profesionala bazata pe cunoasterea aprofunda a oamenilor si a specificului
profesiunii. 2) Evidentierea si neutralizarea fenomenelor ce duc la uzura premature a
potentialelui uman. 3) Organizarea adecvata a procesului muncii. 4) Ridicarea motivatiei muncii
si crearea atitudinii positive fata de munca. 5) Asigurarea securitatii muncii. 6) Diminuarea
suprasolicitarii. 7) Crearea conditiilor care sa asigure participarea larga a oamenilor muncii la
procesele de creatie si inovatie.
Domeniile: 1) Ps. Personalului 2) Ps. Inginereasca 3) Ps. Sociala a muncii si
organizationala. 4) Ps. Economica.
1) Ps. Personalului- se ocup de aspectele aplicative ale diferentelor individuale n procesul
muncii. n acest context ea are n vedere identificarea i formarea priceperilor i deprinderilor
necesare practicrii unei profesii, detectarea i formarea aptitudinilor necesare practicrii unei
profesii, evaluarea competenei profesionale a angajailor, studiaz condiiile de promovare i
strategiile de instruire n vederea ridicrii competenei profesionale. Psihologia personalului
este una din cele mai vechi ramuri ale psihologiei M-O, n aceast arie aplicativ obinndu-se
numeroase succese.
2) Ps. Inginereasca-privete ntelegerea performantelor umane n contextul sistemului om-main.
Este preocupat de problemele proiectrii echipamentului de munc astfel nct, ntre acesta i
operator, s existe o compatibilitate maxim. Se ncearc deci modificarea mediului muncii
astfel nct operatorul s realizeze o integrare ct mai adecvat sub aspectul utilizrii
deprinderilor i aptitudinilor pe care le are n sistemul om-main-mediu.
3) Ps. Sociala a muncii si organizational- sunt cunoscute cercetari facute de Elton Moier care a
semnalat pentru prima data necesitatea de a se lua in consideratie climatul social al muncii si

trebuintele individuale. M. Zlate sustine ca acest domeniu studiaza relatia de om-om in cadrul
procesului de munca, fenomenelor ce apar in urma raportarii relationarii oamenilor intre ei, a
actionarii lor intr-o situatie de grup.
4) Ps. Economica-al carei obicet de studiu il reprezinta comportamentele economice la diferite
niveluri.
57. Tipurile i funciile familiei. Ciclurile vieii de familie i corelaia lor cu dinamica
funcional a cuplului. Nivelele compatibilitii conjugale. Dragostea. Funciile i tipurile
iubirii conjugale. Rolurile patologizante n familie i principiile de terapie. Simptomele
conflictului conjugal i situaiile conflictuale n familie. Dereglrile comunicrii
interpersonale n familie. Barierele comunicrii. Metode de cercetare i terapie.
Tipurile familiei:
familii poligame, la randul lor de doua tipuri: familii poliandrice - unde exista mai multi
parteneri barbati, femeia avand dreptul sa se casatoreasca cu mai multi barbati;familii
poliginice - unde exista mai multe partenere femei, adica barbatii au dreptul de a-si alege mai
multe sotii.
familii monogame, in care un barbat sau o femeie are dreptul sa se casatoreasca doar cu un
singur partener. La randul ei, monogamia, ca forma familiala, poate fiseriala, adica in cazul
decesului partenerului sau al divortului partenerul ramas se poate recasatori, sau
monogamie stricta, atunci cand partenerul nu mai are dreptul sa se recasatoreasca.
Tot in cadrul monogamiei putem diferentia alte doua tipuri de familii:
- familii nucleare - formate din cei doi soti si copiii lor necasatoriti. Acest tip de familie este cel
mai intalnit si mai dorit in toate societatile, deoarece el permite o legatura mai stransa intre
membrii familiei, relatii democrate si stabilirea propriilor reguli de functionare familiala. Astfel,
intr-o familie nucleara gradul de intimitate este mai mare, iar sansele de a fi satisfacute nevoile
sexual-afective, de siguranta si stabilitate cresc.
- familii extinse - formate din mai multi membri ai familiei care locuiesc in acelasi spatiu si care
reprezinta doua sau trei generatii: frati, parinti, bunici, copii si nepoti. Acest tip de familie
subordoneaza familia nucleara si de cele mai multe ori este format din doua familii nucleare.
familii biparentale, in care exista ambii parinti; la randul lor, acestea pot fi formate din parintii
naturali ai copilului (copiilor) sau pot fi familii mixte sau reconstituite, daca parintii au mai fost
casatoriti si au divortat sau si-au pierdut partenerul. Ei vin cu proprii copii in noua casatorie, dar
pot avea si copii comuni.
familii monoparentale, in care unul dintre parinti nu exista, copilul sau copiii fiind crescuti doar
de un singur parinte. Lipsa unui parinte se poate datora decesului acestuia, divortului, sau
alegerii unei persoane de a deveni parinte unic.
Functiile familiei:
Functia de reproducere biologica. Familia este locul de procreare si nastere a copiilor

Functia economica - este determinata de necesitatea asigurarii conditiilor materiale necesare

vietii de familie, a cresterii si educarii copiilor.
Functia de socializare satisfacerea necesitatilor de a socializa si imbogatirea spirituala
reciproca.
Functia de satisfacere sexuala morala. Satisfacerea necesitatilor sexuale.
Functia educativa - se manifesta prin efortul familiei de a educa pe membrii sai conform unor
norme proprii n scopul pregatirii lor pentru integrarea n societate. n foarte multe cazuri
familiile si educa membrii n spirit traditionalist si al conservatorismului.
Functia afectiva.- satisfacerea membrilor prin simpatie, stima, recunostinta, sustinere
emotionala.
Compatibilitatea are in vedere corelatia dintre calitatile proprii cu ale partenerului.
1.Compatibilitate psiho-fiziologica
a) Cel mai inalt nivel il au temperamentele polare: Coleric/ flegmatic si Sangvinic/ melancolic.Ei
se completeaza reciproc, colericul impulsiv se stringe in linistea flegmaticului, iar flegmaticul
reuseste datorita colericului.Sangvinicul putin emotional isi satisface nevoile emotionale in
melancolic. Melancolicul dezichilibrat se stapineste in echilibrul sangvinicului.
b) Unghiul de simetrie 90 grade
C/S, S/F, M/F, M/C ei se completeaza reciproc dar ceva nu-i ajunge.
C/S nu-i ajunge ordine vor lupta pentru pozitia de lider.
S/F- e un cuplu reusit dar nu le vor ajunge emotii, surzi in relatie unul cu altul.
M/F nu le vor ajunge initiativa.
M/C- nu le va ajunge achilibru.
a) Cel mai scazut nivel al comaptibilitatii = 0 grade
C/C- lupta permanent
S/S- fiecare cu al lui
F/F- poate tu
M/M ce ne facem.
Compatibilitate temperamentala-e cel mai jos niv al compatib. el poate fi educat.
Compatibilitate sexuala-In compatib sexuala se intilneste foarte rar. Exista 3 temperamente
sexuale: 1 inalt; 2. Mediu; 3. Scazut. Iluzia incompatibilitatii se creaza insa reiesind din citeva
concordante. Intre psihofiziologia barbatului si a femeiei in ceea ce priveste sexualitatea. Acestea
sunt: * Placerea sexuala la femei o primeste mai greu si mai rar ca barbatul. El are placere
sexuala de la orice act si contact; * satisfactia sexuala la femei apare mai tirziu decit inceputul
relatiei sexuale, deseori dupa nasterea primului copil.
4. Compatibilitate functionala de rol-Fiecare sot isi aduce in familie modelul propriu de
functionare care reese din modelul familiei parintesti. Rolul e aceea ce asimileaza persoana din
frageda copilarie, mai ales rolul familiei.
5.Compatibilitate valorica-E cel mai inalt nivel si important. Ea poate salva familia in situatii
critice. Iar incompatibilitatea valorica lipseste familia de sansa de supravietuire.

6. Filtrul alegerii- Acest filtru este capcana in care nimeresc 2 parteneri sau mai multi si poate
sa se stopeze pe mult timp.
7.Filtrul deciziei-Aici se descriu 3 tipuri de atractie: 1. Demnitatea- centrul e/e interesele
comune, conceptii, valori; 2.Atractia- un rol important il joaca atractia fizica si maniera de
comportament si cum alte persoane apreciaza aceste calitati. 3. Rolul- in centrul atentiei sint
capacitatile lui si se coraporteaza rolul si functiile partenerului cu cele proprii si cum partenerul
satisface aceste necesitati.
Dragostea- e/e un tip de afectivitate umana in raport cu persoanele de sex opus, o modalitate
complexa, relationara, insotita de senzatia de placere, satisfactie, atractie.
Functiile: * Mentine tineretea, * Valorizeaza persoana,* Ajuta sa se autoafirme, * Evita
singuratatea, * Ofera companie, * Schimba persoana, * Stimuleaza increderea in sine si dorinta
de a se schimba, * Energizeaza stimuleaza fortele interioare ale unei persoane.
Tipurile iubirii:
Iubirea erotica este una idealista lipsind atat perceptia realista a partenerului, a propriei
persoane cat si a relatiei si situatiei in ansamblul sau. Ea are la baza imagini false sau nave.
Peroanele care iubesc in acest mod au tendinta de a vedea lumea in roz , de a fi foarte
romantice si pasionale.Este specifica adolescentilor , dar nu lipseste nici la varsta adulta.
Iubirea ludica este specifica persoanelor, care sunt predispuse la infidelitate. Preferand
concomitent mai multe relatii, indragostitul ludic refuza sa devina prea dependent sau sa-i
permita partenerului sa se ataseze prea mult de el. In acest caz, placerea apare mai curand din
joc, distractie si mai putin din activitatea sexuala. De altfel aceste persoane pot avea relatii
sexuale numeroase, fara prea mult atasament. Ele isi cresc stima de sine prin numarul de cuceriri.
Iubirea storgica- lipsita de pasiune si emotii intense. Se poate conta pe faptul ca celalalt va fi
dispus sa ne sprijine atunci cand avem nevoie. Elementul de baza al acestui tip de relatie este
compania. Aceest tip de relatie implica onestitate, loialitate si maturitate.
Iubirea pragmatica este o combinatie intre cea storgica si cea ludica. Persoanele care au aceasta
atitudine fata de iubire isi aleg parteneruul dupa criterii practice foarte clare, tinand de clasa
sociala, venit, interese etc.
Iubirea maniaca sau dependenta este specifica persoanelor care simt o mare nevoie de
cineva, fiind o combinatie intre iubirea erotica si cea ludica. Este vorba despre persoane care se
simt nesigure, carora le lipseste stima si increderea de sine si care sunt izolati din punct de
vedere emotional. Ei sunt extrem de senzuali si le place sa fie indragostiti, gasind fericire si
implinire prin altul. Se intampla ca acestia sa fie gelosi si posesivi dorind cu orice pret ca
sentimentele intense sa fie reciproce. De cele mai multe ori ei risca sa-si sufoce partenerul.
Iubirea agapica este proiectata adesea ca un ideal. Ea este iubirea neconditionata, ne-egoista,
chiar altruista , o combinatie intre cea storgica si cea erotica. In aceasta iubire se ofera fara a se
astepta un alt beneficiu in schimb. In realitate acest tip de iubire este foarte rar intalnit.
Alte tipur ale iubirii:
Oarba-e dragostea iluzorie, ea apare la preadolescenti. E dragostea fata de o persoana
inaccesibila. E de scurta durata dar si patologica.
Romantica- e dragostea adolescentina plina de romantism si idealizarea partenerului. Ea are
citeva calitati: afilierea- nevoia de a iubi pe cineva. Predispozitia de a face ceva pentru persoana
iubita. Absorbtia partenerului- in dragostea romantica exista obiectul real si posibilitatea
comunicarii fizice.

Dragostea matura- e dragostea bazata pe intercunoastere, respect, atractie sexuala si dorinta de

daruire. Dragostea matura= dragoste adevarata.
58. Consilierea psihologic. Scopul i sarcinile. Tipurile consilierii. Cerinele naintate fa
de consilier. Principiile consilierii psihologice. Pregtirea consilierii psihologice. Consilierea
psihologica- O relatie intre 2 persoane, dintre care una incearca s-o ajute pe cealalta in a-si
intelege si rezolva probleme de adaptare, referindu-se la adaptarea personala, sociala,
educationala si vocationala.
Scopul consta in a acorda oamenilor ajuror in rezolvarea problemelor cu care se adreseaza si in
a-i invata sa-si acorde ajutor sie insusi.
Sarcinile:
a) Oferirea suportului emotional si considerentei fata de trairile clientului;
b) Extinderea constiintei clientului si sporirea competentei psihologice;
c) Modificarea atitudinii fata de problema;
d) Cresterea tolerantei la sters si criza;
e)Dezvoltarea unei viziuni realiste si pluraliste despre lume;
f) Sporirea responsabilitatii clientului si a gatintei de a asimila creativ lumea.
Tipurile Consilierii:
1) Intim-personala- ce are in centrul discutiei dificientele psihologice sau de
comportament, relatiile problematice cu persoanele apropiate, frica-neliniste, esecurile,
bolile psihogene.
2) De familie- problemele puse in discutie : alegerea viitorului sot, organnizarea si reglarea
optima a relatiilor din familie, prevenirea si solutionarea conflictelor aparute in familie,
comportamentul sotilor in timpul si dupa divort.
3) Psihologo-pedagogica- pune accentul pe instruirea si educarea copiilor, calificarea
pedagogica a adultilor, dirijarea colectivelor de copii si adulti , perfectionarea metodelor
de invatare.
4) De afaceri- se axeaza pe probleme ce tin de alegerea profesiei, perfectionarea si
dezvoltarea aptitudinilor, organizarea activitatii, sporirea capacitatii de lucru, dezv.
capacitatii de a negocia.
In dependenta de nr. participantilor deosebim:
1. Consiliere individuala- continutul este determinat de cererea clientului. Conceptele de
baza in cadrul acestui tip de consiliere sunt: norma de virsta si pozitia de interactiune;
2. Consiliere de grup- obiectul acestui tip de consiliere il constituie relatiile parinti-copii
sau relatiile adultilor ce se afla in situatii de conflict.
Cerine naintate fa de consilier.
1. Studiile.
Psiholog- consilier poate fi persoana ce are studii psihologice generale si speciale, experienta de
activitate practica in calitate de psiholog-consilier, apreciata de specialisti si variata printr-un
document respectiv.
Studiile psihologice generale se obtin la absolvirea facultatii de psihologie.Studiile speciale
presupun specializarea in unul din domeniile psihologiei practice
2. Personalitatea
Pe linga cunostinte si priceperi, consilierul trebuie sa posede un sir de calitati, trasaturi de
personalitate.El trebuie sa atraga oameni si sa se simta liber in orice societate, sa fie capabil de
empatie.

Calitatile necesare:
1. Empatia- e una din calitaile obligatorii. Capacitatea psihologului de a simti si intelege
ceea ce simte clientul .
2. Sinceritatea- psihologul comunica despre propriile trairi, generind o reactie de empatie
din partea clientului.
3. Manifestarea grijei fata de client- prin gesturi, mimica.
4. Bunavointa- atitudinea emotionala pozitiva fata de client si priceperea de a mentine
stilul binevoitor al discutiei.
5. Impartialitatea- evitarea aprecierilor referitoare la actiunile si personalitatea clientului.
6. Increderea in capacitatile clientului de a-si rezolva de sihgur problema, in cazul ca va
fi ajutat sa o constientizeze.
7. Tendinta psihologului nu atit a scuti clientul de retrairi, cit de a le orienta in directia
constructiva.
8. Priceperea de a mentine distanta psihologica optimala intre sine si client. Trebuie sa fie
bazate pe incredere si sinceritate, dar sa nu fie intime.
9. Capacitatea de a-i insufla clientului incredere in sine si hotarirea de a se schimbapresupune posedarea mijloacelor verbale si neverbale de influenta.
3. Cerintele specifice
1.Consilierea intim-personala
Consilierul trebuie sa fie o persoana foarte sensibila si delicata, sa insufle incredere, sa aiba
experienta de lucru.
Consilierul sa nu aiba probleme nerezolvate de ordin intim-personal, asemanatoare cu ale
clientului.
2.Consilierea de familie
- psihologul sa cunoasca legitatile generale ale formarii si dezvolt familiei si relatiilor de familie;
- sa aiba propria familie;
- sa nu tina parte nici unuia din soti.
3. Consilierea psihologo-pedagogica
- psihologul sa aiba studii pedagogice si sa se orienteze bine in teoria si practica pedagogica;
- experienta de lucru cu copii;
4. Consilierea de afaceri
- trebuie sa cunoasca bine activitatea in baza careia va face consiliere sau sa se documenteze
amanuntit in ce consta activitatea clientului care se adreseaza dupa ajutor.
- sa se desfasoare intr-o atmosfera de afaceri si relatiile sa aiba un caracter formal.

59. Etapele discuiei de consiliere. Discutia cu clientul poate fi divizata in 4 etape:

1. Cunoasterea clientului si inceputul discutiei (5-10 min.)
2. Cercetarea clientului, formularea si verificarea ipotezelor consultative (25-35 min)
3. Actiunile de corectie (10-15 min)
4. Finisarea discutiei (5- 10 min)
Durata discutiei variaza in dependenta de scopul si sarcinile consilierii, formele organizationale
si orientarea teoretica a consilierului, In majoritatea cazurilor durata e de 1-1.5 ore.
1) Inceputul discutiei
Salutul si oferirea locului.
Prezentarea

 Exlicarea esentei consilierii

Mentionarea despre confidentialitate sau anonimat
Stabilirea duratei sedintei
2) Cercetarea clientului
Dupa ce clientul a inceput a relata problema, sarcina consilierului este de a clarifica care este
problema, cu ce sunt legate conflictele si nelinistile.
Pot fi delimitate 2 subetape:
1. Acumularea informatiei- atunci cind consilierul nu cunoaste nimicsi e interesat ca clientul
sa povesteasca maximum posibil despre el si situatia sa.
Scopul aceste subetape este de a-l face pe client sa relateze cit mai mult despre sine si situatia
sa. Directiile de lucru la aceasta etapa:
a) Mentinerea contactului cu clientul
b) Stimularea clientului sa vorbeasca
c) Contribuie la desfasurarea discutiei.
d) Lamurirea necesitatii intrebarii
e) Comentarea scurta a ceea ce a spus clientul, totalizarea replicilor
f) Constientizarea a ceea ce spune clientul
2. Formularea si verificarea ipotezelor- consilierul dispune de suficienta info pentru a
formula ipotezele si a le verifica.
Ipoteza- incercarea consilierului de a intelege situatia clientului. Ea se bazeaza pe ceea ce spune
clientul despre sine si problema sa.
3) Actiunile de corectie
E/e cea mai dificila etapa, deoarece influenta consultativa nu trebuie sa ia forma unui sfat sau
recomandatie.
Tehnicile folosite la aceasta etapa:
a) Accentuarea contradictiilor
b) Formularea impreuna cu clientul a variantelor alternative de comportament, analiza lor si
alegerea variantei optime
c) Inversia de rol- incercarea de a largi viziunea clientului asupra situatiei prin plasarea lui
pe pozitia participantilor la situatie.
4) Finalizarea discutiei
Momentele principale:
1) facerea bilantului discutiei (generalizarea scurta)
2) discutarea problemelor ce tin de intilnirile urmatoare sau adresarea la alti specialisti;
3) despartirea
Lucrul cu prinii n practica consilierii psihologice pe vrste. Tipurile de educaie
neadecvat n familie.
60. Conflictul: definire, indicatori, clasificri. Teoriile conflictologiei. Fenomenologia
conflictelor: coninut, structur, dinamic, funcii, participani. Apariia conflictelor,
interaciunea n conflict, soluionarea conflictelor. Conflictele n procesul social-pedagogic:
tipuri, cauze, rolul pedagogului n soluionarea conflictelor pedagog-printe-elev.
Conflictul: I.Definire: Ciocnirea a ceva cu ceva(Vasilov1984).In acceptiunea filosofica,
conflictul e cazul maximal de acutizare a contradictiilor(enciclopedia filosofica1964).Iar confl.
social poate fi definit ca caz maximal de acutizare a contradictiilor sociale ce se manifesta prin
ciocniri intre diverse comunitati sociale-clase, natiuni, state, grupuri sociale, institutii sociale
ciocniri ce sunt conditionate de diferente in scopuri, interese(dictionar sociologic1991).
Zdrovomislov e latura importanta a interactiunii oamenilor in societate, este celula existentei

sociale. E o forma de relationare intre potentialii sau actualii subiecti ai actiunii sociale,
motivatia carora este determinate de valori, norme, interese si necesitati contradictorii. R.
Darendorf orce relatie dintre elemente care poate fi caracterizata prin contradictii obiective si
subiective. Dictionar psihologic1983 din punct de vedere psohologic conflictul e o contradictie
dificila de solutionat, insotita de trairi emotionale intense. Antinov/Sipilov-modul actual de
solutionare a contradictiilor semnificative ce apar in procesul de interactiune, mod ce consta in
opunerea rezistentei de catre subiectii conflictului si este insotit de emotii negative. Situatiile in
care sunt prezente emotiile negative, dar nu se opune rezistenta sau se opune rezistenta, dar
lipsesc emotiile negative se numesc preconflictuale. Hasan-acea insusire a interactiunii in care
actiunile, ce nu pot sa convetuiasca in variant neschimbatoare, se determina si se modifica
reciproc necesitind o organizare speciala. In acest caz e vorba atit de actiunile exterioare cit si de
cele interioare. II.Indicatorii conflictului:1)cognitivi: imaginea Eu-lui este contradictorie, scade
stima de sine, sentimentul de impaspsihologic, ezitarea n luarea unei decizii, persoana pune la
ndoial veridicitatea motivelor, valorilor i principiilor dup care se ghida anterior; 2)afectivi:
tensiune emoional, emoii negative acute; 3)comportamentali: scade calitatea i intensitatea
activitii, scade satisfac ia n munc, comunicarea este afectat de emoii negative; 4)indicatori
integrali: tulburarea mecanismului de adaptare i intensificarea stresului. III.Clasificri:
a)Boulding 1962 difereniaz urmtoarele tipuri de conflicte: -ntre personae; -persoan- grup; persoan-organizaie; -grup-organizaie; -grupuri i organizaii. b)Zdravomslov 1995: interindividuale; -intergrupale: grupuri de interese, grupuri naional-etnice, grupuri cu acelai
statut; -ntre asociaii; -intra i interinstinctuale; -ntre sectoarele divizrii sociale a muncii; -ntre
structurile de stat; -interculturale. c)Anunov, ipilov 1996: -intrapersonale; -socialeinterpersonale, ntre grupuri sociale mici, medii, mari, internaionale; -zooconflicte. IV.Teoriile
conflictologiei Sunt menionate aici teoriile explicative ale autorilor Freud, Adler, Jung, Fromm,
Erickson,Lewin, dar i psihoterapiile existenialiste. Sigmund Freud:Trei explicaii ale
conflictelor poteniale:1.Explicaia psihodinamic: lupta dintre dou pulsiuni contradictorii, care
poate produceconflictul, manifestat prin nevroz:a.Eros (instincul sexual, al vieii i
autoconservrii) b.Thanatos (instincutl morii, agresivitii, distrugerii)Pulsiunile sunt privite att
separat, ct i n fuziune (sexualitatea poate implica i un element agresiv, dup cum i sadismul
poate implica elementul erotic). 2. Explicaia topic: Contradiciile dintre Supra-Eu i Sine.
Personalitatea este structurat n 3 instane psihice: a. Id supus principiului plcerii, sediul
pulsiunilor nnscute i al dorinelor refulate. Id-ul este iraional. b.Ego bazat pe principiul
realitii, controleaz accesul dorinelor n contin i n conportament, ajustnd astfel
trebuinele instictuale la cerinele realitii. c.Super-Ego moralitatea, regulile (prinilor i
societii) i autoritatea. 3.Explicaia economic: fora, cantitatea pulsiunilor vs. fora Eului.
Dac eul eueaz n rezolvarea conflictelor, intr n aciune mecanismele de aprare, cel mai
important fiind sublimarea (devierea energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive ctre activiti
valorizate social). Refularea poate duce la nevroz. Adolf Adler Cauz: Complexul de
inferioritate, vulnerabilitate, nencredere n sine, produs n primii 5 ani de via fa de prinii
puternici i capabili influeneaz comportamentul i gndirea adultului apare fenomenul
conpensrii sau supracompensrii, responsabile pentru realizrile deosebite (deex. la
Demostene). Rezolvarea conflictului, prin dou ci:- dezvoltarea sentimentului social, interes
social care se manifest printr-o munc interesant, relaii sociale mulumitoare etc.- stimularea
aptitudinilor, pentru atingerea superioritii. Karl Jung- Persona (social, mtile relaionrii)
i personalitatea autentic. Apare conflictul ntre ateptrile noastre i ceea ce primim de la alii.
-Orientarea dominant a personalitii, introversiunea vs. extraversiunea (extravertitultrebuie si ajusteze lumea intern la lumea extern, spre care este el orientat, fapt ceconduce la conflictele
interne).Tipurile psihologice, care se bazeaz pe 4 funcii ale personalitii: gndirea,
percepia,sentimental i intuiia. Myers i Briggs au elaborat instrumentul MBTI.Dup Jung,
momentele de conflict interior fac posibil existena vieii psihice. Erich Fromm Cauza:
natura dihotomic a omului, care se manifest prin problemele lui existeniale: problema vieii i
a morii, limitarea vieii, marele potenial al omului i limitarea actualizrii acestuia, nevoia de

libertate vs. nevoia de securitate (conflictul fundamental), care activeaz procese psihice ca:
autoritarismul, sadismul, conformarea automat, alienarea, singurtatea, pierderea sinelui. E.
Erickson Cauz: crizele nerezolvate n etapa anterioar de vrst, persoana trecnd n noua etap
cu complexele celei precedente.A elaborat ideea de stadii de dezvoltare psihosocial a
personalitii, fiecare presupunnd traversarea unei crize. Kurt Lewin Trei tipuri de
conflicte:1.echivalent (apropiere apropiere): alegerea ntre dou sau mai multe obiecte la fel
deatractive, dar care se exclud recipric. 2.vital (evitare-evitare): ambele obiecte sunt neatractive.
3.ambivalent (apropiere-evitare): alegerea obiectului care este n egal msur atrgtor i
respingtor.
I.Fenomenologia conflictelor: Caracteristicile structural ale conflictului. 1.Participantii la
conflict-parti oponente, concurenti, adversari, dusmani. De obicei paricipantii conflictului sunt
descrisi in termenii pozitiei de rol, in limitele carora se realizeaza interactiunea(sef-subordonat,
parinti-copii). 2.Conditiile conflictului- include in sine factorii ce determina aparitia si evolutia
conflictelor. Conditiile pot fi obiective sau subiective. 3.Obiectul conflictului-poate fi un obiect
concret, o posibilitate, o convingere valorica ce exclude alta parere,nerespectarea unor reguli.
4.Actiunile participantilor la conflict-totalitatea lor formeaza interactiunea in conflict.Aceasta
interactiune reprezinta continutul conflictului. 5.Rezultatul conflictului- aceasta reprezinta nu atit
stadiul final a confl, cit mai degraba imaginea ideala a acestui rezultat pe care o are fiecare dintre
parti si care determina orientarea conflictului. Caracteristicile dinamice a confl(etapele).Includ
stadiile de dezvoltare a confl si procesele ce apar la diferite etape. Pu a descrie caracteristicile
dinamice e necesar de a gasi raspuns la 2 intrebari: ce se intimpla in conflict si cum se intimpla.
Etapele:aparitia unei situatii obiective de conflict; constientizarea situatiei ca fiind conflictuala;
interactiunea in conflict; solutionarea conflitului. II.Apariia conflictelor: 1.Situatiile critice ale
vietii- nu e vorba de situatii uzuale, receptive, pu care avem insusite deprinderi si metode de
depasire, ci despre acele situatii ce necesita cautarea noilor solutii. 2.Natura obiectiv-subiectiva a
conflictelor-Merlin considera ca conflictul apare doar in anumite conditii: externe- incapacitatea
de a satisface motivele, iar conditiile externe duc la aparitia conflictului doar daca sunt
prezentate si conditiile interne de dezvoltare a conflictului. 3.Perceptia situatiei-inseamna
aprecierea de catre individ a situatiei date in comparative cu diverse situatii de interactiune
sociala intilnite anterior in propria experienta. 4.Definirea situatiei-teorema lui Tomas daca
situatia este definite ca fiind reala, atunci consecintele ei devin reale. Aceste situatii
determinacomportamentul lui.
III.Interaciunea n conflict: a)Tipuri de influenta
psihologica(Sidorenko):
Tip
Convingerea

Definire
Argumentare constienta cu scopul de a
schimba judecata, atitudinea, intentia sau
decizia.
Autoafirmarea Manifestarea
dovezilor
propriei
competente si calificari pu a fi apreciat si a
obtine prioritatii.
Sugestia
Influenta constienta neargumentata cu
scopul de a modifica starea, atitudinea si
predispunerea fata de anumite actiuni.

Contaminarea

Mijloace de influenta
Metoda
argumentarii
desfasurate;Metoda
argumentarii bilateral; Metoda lui Socrat.
Demonstrarea reala a capacitatilor; Prezentarea
diplomelor, certificatelor; Formularea cerintelor
si conditiilor
Magnetism personal; Autoritatea personala
Comportament verbal si neverbat sigur;
Vorbirea clara; Utilizarea ambiantei ce
intensifica sugestibilitatea; Alegerea partenerilor
sugestibili

Transmiterea starii personale altuia, poate Energetica sporita a conduitei proprii; Artistism
fi facuta voluntar sau involuntar
in executarea actiunii; Implicarea intriganta a
partenerului in actiune; Cresterea treptata a
intensitatii actiunii; Contactul visual/corporal.

Inducerea
Capacitatea de a induce tendinta de a fi Renume public; Demonstrarea maiestriei;
dorintei de a asemanator lui.
Magnetism personal; Intruchiparea pasiunii,
imita
eroismului fata de ide; Spirit de innovator;
Comportament la moda; Stimularea imitarii
Formarea
Dezvoltarea la celalalt a atitudinii Manifestarea neordinaritatii si puterii de atractie;
bunavointei
favorabile fata de sine.
Exprimarea parerii positive despre celalalt;
Imitarea celuilalt; Oferirea de favoruri celuilalt.
Rugamintea
Adresare cu scop de al determina pe Formulari clare si amabile; Manifestarea
celalalt sa contribuie la satisfacerea respectului fata de dreptul celuilalt de a refuza.
necesitatii sau dorintei proprii.
Impunerea
Cerinta de a executa indicatiile insotita de Anuntarea termenilor stricti de realizare a
amenintari deschise sau ascunse
activitatii fara careva axplicatii; Interdictii si
limite, discutarea carora nu se accepta;
Amenintarea
cu
consecintele
posibile;
Amenintarea cu pedeapsa.
Critica
Expunerea unor constatari ofensatoare Umilirea personalitatii celuilalt; Batjocura
distructiva
referitor la persoana sau comportamentul referitor la aspectele pe care celalalt nu le poate
altuia.
schimba; Aprecieri critice obiective cind celalalt
e intro stare deprimata
Ignorarea
Lipsa intentionata de atentie, sustragere.
Nerespectarea promisiunilor; Tacere ca raspuns
la intrebare sau repros; Scimbarea subiectului
discutie
Manipularea
Intentie ascunsa de a modifica atitudinea Invadarea in spatiu personal al celuilalt;
celuilalt, de al determina sa ia decizii sau Enunturi de intaritare; Inducerea in eroare;
sa realizeze actiuni necesare pu atingerea Calomnie si birfa mascate; Santaj nevinovat.
scopurilor personale.
b)Tipuri de rezisten psigologic la influen (Sidorenko):
Tip
Contraargumentarea
Critica constructiv

Definire
Un rspuns contient argumentat ce pune la ndoial dovezile celuilalt
Constatarea aciunilor celuilalt i arumentarea necorespondenei lor
scopului, condiiilor sau cerinelor.
Mobilizarea energetic Opunerea de rezisten la orice ncercare de a schimba atitudinea
Creaia
Crearea unui nou exemplu ignornd modelul propus
Eschivarea
Evitarea oricror forme de interaciune cu cellalt, inclusive i celor
ntmpltoare.
Aprarea psihologic
Utilizarea formulelor verbale i intonaiilor ce permit meninerea strii
de spirit i ofer timp pu gndire.
Ignorarea
Ignorarea intenionat a spuselor i aciunilor celuilalt.
Confruntarea
Opunerea de rezisten ntr-un mod deschis, naintarea cerinelor fa
de cellalt.
Refuzul
Exprimarea dezacordului de a ndeplini rugmintea celuilalt.
IV.Soluionarea conflictelor: Factorii ce influenteaza caracterul constructive/distructiv al
conflictului.1.caracterul problemelor-complexitatea problemei reduce gradul de stabilire a
acordului. 2.caracteristica partilor conflictului- calitatile semnificative sunt: necesitatea si putere
si control, orientarea spre concurenta sau spre colaborare. 3.gradul de asemanare/diferentiere a
partilor-e vorba de contextul sociocultural. Diferentele integrupale intensifica contradictiile
sociale. 4.factorii situativi-climatul general, prezenta normelor sociale, istoria relatiei.
5.deprinderi de dirijare a conflictului-e vorba de abilitatile communicative si cele de luare a
deciziilor. 6.strategiile de dirijare a conflictului-e vorba de orientarea partilor spre propriile
interese si necesitati sau spre interesele/necesitatile celeilalte parti. 7.maturitatea conflictului-e
inutil de a culege roadele unui pom daca inca nu sau copt, dar e inutil sa le culegi si prea tirziu.

Modalitati de reglare a conflictului.Dupa Follet:propune urmatoarele metode de reglare a

conflictului: a)dominarea-victoria unei parti, metoda e ineficienta din punct de vedere al
perspective indepartate. b)compromisul-ambele parti cedeaza; c)integrarea-e variant in care se
gaseste o astfel de solutie, care e avantajoasa pu ambele parti si niciuna nu face vreun sacrificiu.
Rubin:a)dominarea-o parte isi impune vointa prin mijloace fizice sau psihologice; b)capitulareao parte cedeaza Victoria celeilalte parti; c)abandonul-o parte refuza sa participle la conflict;
d)tratativele/negocierea-partile conflictului recurg la schimbul de idei si propuneri pu a gasi o
solutie reciproc acceptabila; e)implicarea unei a 3 parti-e un individ sau grup care nu are legatura
directa cu conflictul. Metoda desfasurarii principiale a negocierilor Fisher si Ury
presupune:-relatiile dintre parti sunt parteneriale; -scopul negocierii consta in obtinerea rapida a
unei solutii rezonabile; -toleranta fata de oameni si exigent fata de sarcini; -a studia interesele
partenerului; -a reflecta asupra cistigului reciproc; -a insista asupra criteriilor obiective; -a
reflecta si asculta dovezile , a ceda principiilor si nu presiunii. Rolul partii a 3 in solutionarea
conflictelor. Pot fi evidentiate citeva forme de interventia a partii a 3: -medierea-nu e obligator
ca recomandarile sa fie luate in consideratie de catre parti; -consilierea accentual e pus nu atit
pe clarificarea intrebarilor, cit pe incetarea conflictului; - arbitrajul recomandarile partii a 3
sunt obligatorii pu cele 2; - grupuri de solutionare a problemelor; -consultanta. Persoana a 3
poate avea rol de judecator (decizia este incontestabila
61. Lucrul informativ al psihologului colar n OP. Consilierea profesional de grup.
Consilierea profesional individual. Formele de lucru ale psihologului colar cu elevii de
diferite vrste. Activitatea de consiliere profesional individual i de grup este o activitate de
asisten a acelor mame care doresc s se cunoasc i sa progreseze. Acest tip de consiliere nu
const n impunerea unui drum i a unor reguli de urmat, ci n nsoirea acestor mame, oferindule instrumentele necesare astfel ncat s poat s-i contientizeze gndurile, sentimentele tririle,
dorinele i aspiraiile i s doresc, n urma descoperirii propriului eu s acioneze n sensul
schimbrii.
Consilierea i orientarea profesional se apleac spre dezvoltarea acelor componente ale
personalitii care s-i permit mamei realizarea unor opiuni profesionale adecvate att
aspiraiilor i posibilitilor sale ct i nevoilor sociale de for de munc.
62. Abordri teoretice ale supradotrii. Se disting 4 grupe complementare de modele.
1.Modele care considera fenomenul ca pe o capacitate relativ stabila independent de evolutii
istorice, culturale, socio economice Gardner, Taylor.
2.Modele orientate preponderant pe componentele cognitive ale fenomenului ce considera
calitatea prelucrarii informatiei mai relevant pu diagnosticarea nivelului de performanta
intelectuala decit rezultatul la un test de IQ.
3.Modele orientate pe performante realizate sau virtuale, Renzzulli. Gagne.
4.Modele orientate pe actiunea mediului socio-cultural si psiho-social Monks. Climatul politic,
situatia economica, calitatea de arie de cercetare si de interventie educational prioritara a
asistentei psihopedagogice pu indivizii cu aptitudini inalte.
Monks Meller 1922 au propus o clasificare a modelelor contemporane in 2 categorii:
descriptive, explicative.
I. Modelele descriptive ale supradotarii. Dotarea superioara este interpretata ca abilitate sau
talent, multipla exprimate in domeniul cunoasterii si practicii umane. Taxonomia talentelor
multiple defineste abilitatea inalta e un compozit de resurse individuale si sociale care determina
realizarile supramedii in unul sau mai multe domenii de activitate caracterizate prin sarcini
teoretice si practice dificile Heller 1989.
1. Teoria inteligentei multiple H. Gadner.1988,1991. Delimiteaza si descrie 7 componente
cognitive relativ independente: talentul lingvistic; logico-matematic; inteligenta spatial;
muzicala, kinestezica capacitatea omului de a simti; inteligenta interpersonal a forma relatii;
inteligenta intrapersonala lucrul persoanei cu dezvoltarea sa.
2. Modelul lui Gagne.1985-1991. Face distinctie intre dotarea inalta si talent subliniind ca
prima exprima o realitate psihologica manifestata sau numai potential in timp ce talentul face

referire la performanta aptitudinala social recunoscuta. Structura dotarii superioare prezinta 4

componente complexe: aptitudini intelectuale, socioafective, senzoriomotorii; domenii de
expresie a talentului academic, artistic, interpersonal, sportiv; catalizatori interpersonali
motivatie, curiozitate, autonomie perseverenta; variabile de mediu familie, scoala, colegi,
prieteni.
3. Modelul mutifactorial elaborate de Heller si Hany.1986,1991. Identifica 5 domenii ale
talentului: abilitati intelectuale,creativitate, competent sociala, abilitati artistice, abilitati
psihomotorii. Identifica citeva arii de performante ale: limbii straine, matematica, stiinta,
tehnologie, arta mestesugareasca, relatii sociale, sporturi. Descrierea si analiza interrelatiilor
dintre talente potentiale si performantele exprimate au la baza un model causal multifactorial al
talentului si performantei incluzind factori cognitive, noncognitivi, sociali precum si variabile
moderatoare in sensul catalizator lui F. Gagne.
II. Modelele explicative ale supradotarii. Examineaza dezvoltarea dotarii aptitudinale inalte
mai mult prin analiza procesului decit a produsului si se diferentiaza intre ele prin important ape
care o atribuiefactorilor de personalitate si respectiv factorilor socio-culturali in determinarea
excelentei intelectuale. Cele mai cunoscute modele ale acestei categorii apartin autorilor Renzulli
1986, Renzulli si Monks.
1. Supradotarea in conceptia lui I.S.Renzulli. Modelul triadic al dotarii superioare.
Excelenta intelectuala consta in interactiunea dintre 3 categorii de trasaturi umane: inteligenta
generala supramedie; nivel inalt al angajarii in sarcina; niveluri inalte ale creativitatii.

Angajarea
Capacitate
in sarcina
superioare
medii
Creativita

supradotarea

tea

Autorul face precizarea ca nici unul din acele 3 categorii referentiale nu este suficienta in
sinepentru generarea exceptionalului si ca fiecare in parte este dispensabila. Abilitatea
supramedie-se refera atit la abilitatea generala cit si la cele speciale.Abilitatea generala e
considerate a fi capacitatea de prelucrare a informatiei de integrare a experientelor care rezulta
din adecvarea si adaptarea raspunsurilor la situatii noi. Abilitati specifice capacitatea de a
dobindi cunostintele, deprinderile sau abilitatile de a exersa o activitate specifica reprezinta caile
prin care indivizii se exprima pe ei insasi in viata reala. Angajarea in sarcina-e definita prin
functia motivatiei de energizare a individului orientate catre un domeniu sau sarcina de lucru
specifica. Creativitate-Renzulli prefer sa precizeze prin enumerarea formelor de manifestare ale
creativitatii: fluent, flexibilitatea si originalitatea; deschiderea catre experienta; curiozitatea,
speculatia, dorinta de asumare a riscurilor in gindire; senzitivitatea pu detalii. Pu masurarea
nivelului creativitatii autorul opineaza in favoarea reducerii ponderii testelor de creativitate
datorita limitelor de validitate care le face inoperante si prefer modalitati determinative de
psihodiagnoza.
2. Dinamica excelentei la adolescenta in conceptia lui F.Monks. Profesorul Monks a
initiat un program de calificare post universitara a cadrelor didactice in pedagogia supradotarii
care se finalizeaza cu obtinerea unei diploma internationale. Paradigma excelentei reprezinta o
extensiune a modelului elaborate de Renzulli prin plasarea acestuia din urma in context social si
prin conferirea dimensiunii dinamicii in accord cu dezvoltarea ontogenetica. Modelul este
fundamentat empiric pe o cercetarea asupra unui esantion de adolescent cu aptitudini
intelectuale inalte. Modelul execelentei de Monks. In acest system distingem 3 arii importante
familia, scoala si grupul de prieteni.

scoala

Abilitati
superioare

semenii

Angajarea in
sarcina
creativitate
Familia

Noul model a incercat sa identifice cei mai important factor ice genereaza strategii cognitive
performantele: instoria preadolescente; relatii cu prietenii; relatii cu familia; contextual socio
cultural.
Profesorii copiilor supradotai. Strategii de organizare a instruirii difereniate: accelerarea,
mbogirea, gruparea. I.Accelerarea. Strategia accelerarii permite reducerea perioadei de

educatie formala prin asigurarea conditiilor de progress in ritmul propriu elevilor cu aptitudini
inalte. Principalele forme ale accelerarii studiilor aplicate in practica educationala de la inceputul
secolului si pina in prezent sunt: 1)admiterea devansata in cl I se constata o flexibilitate in
privinta virstei copii merg la scoala de la 5-6-7 ani. Virsta de admiterela scoala variaza de la 5
ani in SUA si pina peste 8 ani in Canada dar in cele mai multe tari predomina virsta de 6 ani cel
mai mult in anglia. Caracteristicile admiterii devansate: pot fi admisi mai devreme copii cu
disponibilitati aptitudinale deosebite ce isi mentin precocitatea pe tot parcursul scolarizarii,
admiterea devansata nu accentuiaza superioritatea la invatatura dar reprezinta un procedeu
efficient de identificare a elevilor cu calitati superioare; proectele de admitere devansata trebuie
sa prevada masuri ulterioare de identificare a pseudotatilor. 2.telescoparea claselor-aceasta
strategie se refera la pregatirea concomitenta la 2 clase si sarireaunor ani de studii la facultate
prin incredintarea elevilor dotati in tutelaunei facultati si prin acordarea unui avans daca reusesc
la examenul de admitere. 3.intrepatrunderea claselor aceasta strategie se realizeaza prin
acoperirea in 2-3 ani a continuturilor transmise in mod normal in 3-4 ani. 4.progresul continuu
e un proiect de program fara clase numit si sistemul nivelurilor sau al creditelor. Acest system a
fost aplicat initial in SUA a fost apreciat de multi dar dificil de realizat. 5.cursuri suplimentare
la scoala secundara si admiterea devansata la facultate.
II.Imbogatirea. In unele surse termenul desemneaza activitatile extrascolare inclusive si cele
initiale cu scopul de a veniin ajutor a persoanelor ce au o retinerein dezvoltare iar in alte
surseeste folositcu semnificatiade activitati curiculare aditionale programei scolare desfasurate in
clasa. Imbogatirea prezinta avantajul adaptarii progresului instructiv educative la posibilitatile si
interesele acestora fara a izola de mediul scolar obisnuit. Primele programe de imbogatire sau
experimentat in clasele eterogene si nu au avut success era plictiseala, oboseala si dezinteres.
Formele curiculumului imbogatit: -reducerea la minimal a programelor obligatoriu in
avantajul optiunilor multiple pu cursurile la care sa manifestat interes; -scutirea elevilor pu
anumite cursuri obligatorii pu ca acestea sasi insatisfaca eforturile in directia compatibila
inclinatiilor special; -organizarea de ateliere sau certuri; -initierea unor proiecte de cercetare; audierile regulate de conferinte; -studiul individual degajat; -tabele, sesiuni, academii. Toate
aceste forme de imbogatire au drept scop aprofundarea cunostintelor, dezvoltarea abilitatilor si
satisfacerea intereselor cognitive special.
III.Gruparea aptitudinala. Poate fi realizata prin 3 forme: Scolile, Clasele, dupa grupe
speciale.
1)Scolile organizarea scolilor speciale pu copii supradotati sa bazat pe o ipoteza ca separarea
elevilor intrun cadru aptitudinal omogen in vederea, parcurgerii unui curiculum special si

stimulator si in conformitate cu posibilitatile lor superioare mareste succesul personal al acestora

si este rentabil pu societate. Avantajele: asigurarea unei culture generale superiare pu acei copii
care si-au dovedit ca au aptitudini scolare globale nemanifestindu-si; dezvoltarea aptitudinilor
speciale; interstimularea;o dotare materiala superioara; colaborarea cu parintii si autoritatile
locale. Stari negative: separarea copiilor cu aptitudini supramedii ca pericol social in sine;
suprasolicitarea elevilor; reducerea ocupatiilor copiilor de a se manifesta ca lideri in scoli
neobisnuite; demoralizarea elevilor de elita, stimularea sentimentului de inferioritate; privarea
copiilor medii de stimulare intelectuala favorizata cu copii dotati. Un exemplu de scoala pu copii
dotati este Cademuir International School, este pu elevii de 6-8 ani, infiintata in Scotia 1990.
Curicula de aici vizeaza atit trebuintele specifice elevilor cu aptitudini inalte cit si a celor cu
subrealizare scolara. Principalele avantaje a modelului de invatamint de aici:nr mic de elevi pu
un professor; studio pe grupe mici delimitate pe criteria de aptitudini; accelerarea studiilor in
ariile curiculare pu care un elev manifesta aptitudini si interese diferite.
2.Clasele speciale sunt cu mult mai numeroase. Pot fi clase cu aptitudini omogene la o singura
disciplina sau un set de discipline si al 3 lea la toate disciplinele. Avantajele: se pot organiza pu
un nr mai mic de elevi decit ca scolile special; sunt mai avantajoase din punct de vedere
economic; separarea de generatia de virsta este evitata si elevii dotati raminind integrati in scoala
obisnuita si este valabil si pu profesori. Atitudinea profesorilor fata de aceasta metoda de
organizare a instruirii, clasele special sunt pe locul I pu popularitate pu profesori.
Dezavantajele: selectia elevilor este mai putin riguroasa si admiterea mai permisiva; incarcatura
mai mare de subiectivism in repartizarea profesorilor la aceste clase; baza materiala si
informational este la un nivel mai scazut. Avantajul net in plan psihopedagogic fata de scolile
special:clasele special au o deschidere mai mare in dublu sens pe parcursul anului scolar copii
din clasele obisnuite care nu au reusita scolara la testele de admitere pot fi pe parcursul anului
scolar transferati si invers.
3.Dupa grupele speciale:aceasta forma isi propune reducerea decalajelor interindividule de
capacitate sau de aptitudini in cadrul unei clase obisnuite astfel incit sa se micsoreze nivelul de
predare. Sunt 2 procedee de departajare: constituirea unor grupe fixe in cadrul unei clase pu toate
disciplinele; separarea unei grupe mici de copii pu parcurgerea unei anumite parti din activitatea
cuprinsain orar sau chiar numai anumite subiecte din cadrul unei singure discipline. Avantaje:
se reduc substantial acuzatiile legate de separare; costurile sunt minime comparative cu alte
forme de organizare; se permite realizarea transferurilor positive multiple intre copii cu
diferitetipuri de niveluri de abilitati. Dezavantaje: elevii selectionati ca fiind relative omogeni
dupa un criteriu ramin totusi eterogeni sub alte aspect; acelasi professor este nevoit sa predea la 2
nivele diferite; profesorii nu sunt selectionati si pregatiti in mod special in domeniul pedagogiei
elevilor dotati.
Caracteristicile fizice, psihice i morale ale copiilor supradotai.
63. Direciile de baz ale activitii psihologului practic.1)Directia de culegere a informativepsihologul, psihopedagogul, asistentul social, lucratorul medical culege informatii despre elev pe
tot parcursul scolaritatii. 2)directia informational profesorii elevii se ocupa cu raspindirea
informatiei pentru activitatile scolare dar si extrascolare. 3)directia directionarii psihopedagogul,
psihologul culeg informatii despre orientarea profesionala. 4)directia consilierii psihologul,
psihopedagogul acorda consiliere. 5)directia controlului rezultatului lucratorul social si asistentul
social elaboreaza diferite anchete pentru a vedea cit de bines a adaptat descendentii scolii.
Organizarea serviciului psihologic n clasele primare.Se aplica careva tehnici copiilor inainte
de a invata in clasaa 1, dictare, desen omuletului, memorarea a 10 cuvinte. Acestea se fac sub
forma de recomandari. Perioada de adaptare a copilului este de 4-7 saptamini. In 1-2 zi se aplica
testele in vederea pregatirii copilului apoi se duc observari la adaptare 4-7 saptamini. Apoi

aplicam un test la adaptare, se evidentiaza elevii cu neadaptare vedem cauzele apoi facem
psihocorectie. Organizarea serviciului psihologic n clasele superioare. Apar sarcinile
orientarii profesionale, alegerea viitoarei sfere de activitate, este nucleul autodeterminarii
profesionale. Metodele de lucru a psihologului sunt aceleasi ca la toate virstele numai ca cu
careva modificari
64. Factorii psihologici ce provoac NR. Condiiile ergonomice ale unei nvri eficiente.
Factorii cognitivi i noncognitivi n activitatea de nvare. Factorii psihologici ce provoac
NR. 1. Interni: 1.Biologici, 2.Psihologici (intelectuali, afectivi, motivaionali, caracteriali). 2.
Externi:1.Sociali(familia i grupul colar, societatea). 2.Pedagogici(organizarea i desfurarea
procesului de nvmnt, proiectarea i realizarea situaiilor de nvare). Condiiile ergonomice
ale unei nvri eficiente. Regula asigurrii unor condiii ergonomice proprice nvrii
eficiente sa se studieze in pozitia sezand pe scaun, sa se evite zgomotele, lumina, de preferinta
naturala, sa bata din partea stanga spate, alimentatia sa fie variata, bogata in proteine, usoara, sa
se evite folosirea alcoolului, a tutunului, a cafelei, drogurilor. Principalele faze ale actului
invatarii sunt: a)receptionarea vizuala sau auditiva a cunostintelor; b)prelucrarea mintala
a cunostintelor; c) memorarea si stocarea cunostintelor insotite de o uitare selectiva;
d)reamintirea sau actualizarea cunostintelor. La baza invatarii sta motivatia.
65. Evaluarea ca parte integrant a procesului de nvmnt. Evaluarea interaciunii
profesor elev. Testele docimologice tehnici de evaluare. Metode netradiionale de
evaluare. . A)Metode i tehnici tradiionale : I.Interogarea sau expunerea oral ; II.lucrri
de control ; III.Tezele constitui nite probe scolare prin care elevii sunt solicitati sa-si exprime
coerent,organizat cunotinele privind un anumit subiect. Sunt instrumente eficace de evaluare in
urmatoarele conditii:cind se evalueaza reproducerea mnezica spontana a cunostintelor insusite,
cind se evalueaza capacitatea de organizare,capacitatea de gindire divergent, cind se verifica
capacitatea de a expune clar ideile.Limitele:sunt incommode si costisitoare in evaluarea
cunostintelor,se propune 1-3 subiecte ceea ce face ca aceasta tehnica sa nu satisfaca cerintele de
validitate,favorizeaza vorbaria,fac posibile fraudele. IV.Examenul oral prezinta cam aceleasi
avantaje ca si dezavantaje ca si teza. Specific:permite verificarea mai amanuntita a raspunsurilor
elevilor, permite precizarea a ceea ce este neclar, p.stimularea raspunsului prin ascultarea
atenta,retezarea vorbariei,descurajarea fraudei.Negativele:Produc stari de anxietate a
elevilor,forizeaza pe elevii extravertiti,degajati si ii dezavantajeaza pe cei introverti,timizi.
V.Lucrari practice probe prin care se actualizeaza,se masoara si se evalueaza deprinderile si
capacitatile special insusite.Formele:lucrari de laborator,activitati clinice,executarea unui
desen,raport de cercetare. Avantaje:permit sa se determine gradul de stapinire a unei
dexteritati,informatia obtinuta despre elev are un grad mare de credibilitate.
Neajunsuri:aplicarea tehnicii si prelucrarea datelor,expunerea rezultatelor necesita mai mult
timp si mai multe material. B)Tehnici moderne de evaluare: I.Investigatia- posibilitatea pu
elev de a aplica in mod creator capacitatile sale si de a explora situatii noi de invatare,se
urmareste evaluarea unor tehnici de lucru in grup, individual,invest.reprezinta o situatie
complicate care nu are rezolvare simpla,timpul e lung,incepe se desfasoara si se termina in
clasa.Urmareste intelegerea si clasificarea sarcinilor.II.Proiectul o activitate mai ampla decit
investigatia care incepe in clasa prin definirea si intelegerea sarcinii,se continua acasa pe mai
multe zile sau saptamini si se incheie in clasa.Poate fi individual sau de grup,titlul ales de
professor sau elev.III.Portofoliu instrument de evaluare complex,care include rezultatele
obtinute prin celelate metodici.Vizeaza probele orale,scrise si practice.Portofoliu reprezinta
cartea de vizita a elevului in care este vizualizat progresul lui de la un trimestru la
altul.IV.Autoevaluarea elevii sunt indrumati sa compare nivelul la care au ajuns in raport cu
obectivele invatarii si standartele circulare.Influenteaza dezvoltarea capacitatilor de
autocunoastere si autoreglare a activitatii de invatare,stimulind elevii sasi dezvolte un program
propriu de invatare.Posibilitati:autocorectarea sau corectarea reciproca, autonotarea
controlata,notarea reciproca, metoda de apreciere obiectiva a personalitatii.

Teste docimologice. Tipuri de teste. Tipuri de itemi. Elaborarea testelor. A)Teste

docimologice se consider test de masurare i evaluare acel test care satisface urmtoarele
condiii : e considerat procedeu evaluativ de ctre elevi ; e pregtit i anunat elevilor din timp ;
se administreaz n aceeai form i condiii tuturor elevilor supui testrii. B)Tipuri de teste :
1)dupa numarul subiectilor supusi testarii: individuale si de grup,2)dupa caracterul
raspunsurilor:oboective si eseuri, 3)dupa criteriul standartizarii:standartizate si elaborate de
professor, 4)dupa obiectul masurarii si evaluarii: de inteligenta,de aptitudini,de performanta.
C)Tipuri de itemi: I.Obiectivi:itemi cu alegere duala; de tip pereche; itemi cu alegere multipla
de a allege din o lista un raspuns.Avantajele: testeaza un volum mare de informatii in timp scurt,
fideliditate
si
validitate
ridicata,timp
scurt
de
corectare,se
elaboreaza
usor.Dezavantaje:rationamentul prin care elevul ajunge la raspuns nu poate fi
urmarit,posibilitatea ghicirii raspunsurilor, uneori este dificila elaborarea unor distractorii
relevant. II.Semiobectivi:-cu raspuns scurt sub forma unei propozitii,fraze,cuvint,numar sau
simbol.-de completare unu sau 2 cuvinte. intrebari structurate din mai multe subintrebari-tip
obiectiv,semiobectiv sau eseu scurt legate intre ele. Avantaje: elevii trebuie sa produca efectiv
raspunsul desi au o libertate restrinsa,elevii trebuie sa demonstreze abilitatea de a structura cel
mai corect si mai scurt raspuns,usurinta si obectivitate in notare. Dezavantaje. Intrebarile
structurate necesita mai mult timp pu elaborare, itemii cu raspuns scurt si itemii de completare
pot inhiba dezvoltarea abilitatilor mai complexe. III. Subiectivi: rezolvare de problem,itemi de
tip eseu nestructurat si structurat. Avantaje: masoara abilitatile si competentele de complexitate
ridicata,stimuleaza dezvoltarea unei gindiri critice, permit individualizarea evaluarii.
Dezavantaje.necesita mult timp pu administrare,elaborare, timpul de corectare este mare,
impugn realizarea unei scheme de notare cit mai detaliate si complete,presupun un grad inalt de
subiectivitate in notare. D)Elaborarea testelor:nainte de a elabora un test de evaluare e necesar
de a identifica i preciza I.obiectivele secvenei de instruire supuse msurrii i evaluarii. Exist
mai multe feluri de obiective: cognitive-de cunoatere, nelegere, aplicare; afective-interese,
atitudini, valori i psihomotorii deprinderi, obinuine. Pu a elabora un test de evaluare e
necesar de a identifica II.unitile majore de coninut, adic subiecte care urmeaza sa fie insusite
de elev.III.Pregtirea testului pu a fi administrat.
66.
Caracteristica
psiho-socio-cultural
a
fenomenului
devian.
Etiologia
comportamentului deviant. Caracteristica psihologic a personalitii cu diferite tipuri de
devian. Modaliti de reabilitare, reeducare, terapie n cazul diferitor tipuri de devian.
Comportamentul deviant- persoana care se manifesta prin absenta controlului propriului
comportament, dezechilibrul controlului psihic, inadaptare sociala.; comportament care se abate
de
la
norma
in
societate.
Caracteristica infractorilor: agresivitate ridicata, impulsivitate ridicata, imagine de sine neclara,
negativism inalt, egocentrismul inalt, toleranta la frustrare joasa, capacitatea de a iubi scazuta;
Criminalii nevrotici:suferinta emotionala,lipsa afectivitatii, imagine de sine negativa, sentiment
de neputinta, invidie, gelozie, frica crima lor este expresia suferintei emotionale;
Criminalii
psihotici:
aberatii,
motivatie
absurda,
fascinat
de
moarte.
Suicidul: imagine de sine scazuta, sentimentul inferioritatii,sentimentul de singuratate, depresia
majora, stres emotional inalt, vulnerabilitate, lipsa de aparare, lipsa contactului cu alte
experiente, evitarea sau izolarea sociala, dependent emotionala, imaturitate personala, exagerarea
situatiilor
Consumatorii de droguri, dependentii de drog: se manifesta dorinta intensive sau atractia de a
consuma droguri si sentimentul unui discomfort psihic daca aceasta dorinta nu se satisface, simt
o neliniste, tensiune,irascibilitate; insomnii; sunt agresivi; Personalitatea dependentilor se
caracterizeaza prin modificari bruste ale dispozitiei,interese instabile,sensibilitate,incredere in
sine exagerata,supraaprecierea posibilitatilor.

22. Modalitati de reabilitare, reeducare, terapie in cazul diferitor tipuri de devianta

*consilierea
67. Autismul i schizofrenia. Simptomatologia. I.Autismul: este o boala caracterizata de
scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, de comportament stereotip
si repetitiv cu simptome ce se manifesta de obicei naintea vrstei de 3 ani. Odata ce s-a nascut
un copil autist, riscul de a se naste un alt copil autist variaza ntre 3 pna la 7%. Autismul apare
de 4 sau 5 ori mai des la barbati dect la femei. Etiologia. Cauzele autismului nu sunt
cunoscute. Ele pot fi de natur genetic iar unele cazuri de autism au fost asociate traumelor,
bolilor sau anomaliilor structurale dinainte sau din timpul naterii, incluznd: mama bolnav n
timpul sarcini de rubeol sau rujeol (pojar), lipsa oxigenului n timpul naterii, encefalita sau
alte infecii grave care afecteaz creierul la sugar. Simptoamele. O persoan care sufer de
autism poate avea numeroase simptome. Manifestarea bolii ns poate diferi n intensitate, de la
simptome uoare la forme mai grave care pot afecta ntreaga existen a individului.
Simptomele pot include: 1.Dificultate n comunicare - limbajul vorbit se dezvolt de obicei
greu sau deloc, cuvintele fiind adesea folosite necorespunztor. E posibil ca bolnavul s
foloseasc mai mult gesturi dect cuvinte. Exist tendina bolnavului de a repeta cuvinte i fraze
i imposibilitatea de a-i concentra atenia i de a fi coerent; 2.Nesociabilitate - o persoan care
sufer de autism nu e de obicei prea interesat n a avea relaii cu alii. Se poate ca ea s nu
rspund cu plcere altora i s nu i priveasc n ochi interlocutorul. Un bolnav de autism
petrece mult timp singur i nu depune prea mult efort n a-i face prieteni. 3.Simuri diminuate
sau prea dezvoltate - unii bolnavi de autism abia dac rspund la impulsurile celor cinci simuri.
4.Excese n comportament - persoana care sufer de autism poate avea reacii exagerate sau
poate fi extrem de pasiv, putnd trece de la o extrem la alta. Unele persoane pot arta un
interes obsesiv pentru un lucru. Unii bolnavi fac micri repetate ale corpului, cum ar fi btile
din palme, balansarea corpului nainte i napoi, a capului. Pot fi agresivi cu ei nsi i / sau cu
alii. O persoan care are simptome de autism trebuie examinat de o echip de specialiti care
trebuie s includ un medic psihiatru, un psiholog, un neurolog, un logoped i un consultant n
probleme de educaie. Sunt necesare i alte analize cum ar fi: analiza sngelui, scanare TC a
creierului, scanare RMN a creierului, electroencefalograma. Tratamentul autismului se
bazeaz n primul rnd pe educaie. Acesta trebuie adaptat fiecrei persoane n parte, n funcie
de simptome i nevoi, deoarece fiecare autist prezint particulariti proprii. Tratamentul poate
include: 1.Terapie comportamental - pentru a ajuta bolnavul s se adapteze condiiilor sale de
via; 2.Programe de integrare - care s ajute bolnavul s se adapteze lumii nconjurtoare pe ct
posibil; 3.Asigurarea unui mediu organizat de via - este foarte important s urmeze o rutin a
activitilor zilnice; 4.Terapie audio-vizual - pentru a-I ajuta n comunicare; 5.Controlarea
regimului alimentar; 6.Medicamente - recomandate de medicul psihiatru; 7.Terapie fizic pentru a-I ajuta n a-i controla stereotipiile. 8.Terapia limbajului - logopedie. II.Schizofrenia:
este o boal mintal din categoria psihozelor endogene. Caracteristic este apariia unor
manifestri psihopatologice majore, cum sunt halucinaiile, deliruri, tulburri formale de gndire,
tulburri afective, tulburri de comportament, dezorganizarea personalitii. Schizofrenia este
una din cele mai severe afeciuni psihiatrice, cu repercusiuni grave att pentru bolnav, ct i
pentru aparintori, mai ales c nu se poate prevedea niciodat care va fi evoluia bolii, n ciuda
tratamentelor moderne care au modificat radical prognoza privind ncadrarea social a
bolnavilor. Etiologie i patogenie. Schizofrenia nu are o singur cauz, apariia ei se datoreaz
interaciunii mai multor factori biologici, psihologici i culturali cu o vulnerabilitate genetic
predispozant. Factori genetici: n familiile bolnavilor de schizofrenie exist o probabilitate mai
mare de mbolnvire dect la restul populaiei. Predispoziia genetic este interpretat n prezent
ca poligenetic, n ciuda cercetrilor de genetic molecular nu s-au putut evidenia alte
localizri cromosomiale specifice. Factori pre- i perinatali: O cauz a vulnerabilitii ar putea
fi reprezentat de o suferin intrauterin a ftului sau a copilului nou nscut, care ar provoca o
disfuncie minimal a creierului. Un rol ar putea fi jucat de infeciuni virale ale mamei sau ale

nou-nscutului, o etiologie viral cert nu a putut fi totui demonstrat. Factori psiho-sociali:

Factorii psiho-sociali influeneaz mai degrab evoluia bolii i nu apariia ei. n acelai sens este
interpretat rolul conflictelor, al suprasolicitrilor psihice sau al strilor de tensiune emoional.
Teoria psihanalitic presupune c regresiunea la o treapt inferioar de dezvoltare ar constitui un
mecanism dinamic important n apariia psihozelor schizofrenice. Aa zis "personalitate
schizoida" nu pare a fi asociat cu dezvoltarea mai trziu a unei schizofrenii. Manifestrile
clinice. Psihozele schizofrenice se manifest cu o simptomatologie bogat, variabil ca frecven
sau ca intensitate la diveri pacieni. n ultimul timp se pune accentul pe deosebirea ntre
simptome pozitive, cum sunt strile delirante sau halucinaiile, i simptome negative, ca
reducerea reaciilor afective, apatie, asocialitate. Halucinaiile sunt mai ales auditive, bolnavii
aud voci, dialoguri, primesc ordine imperative. Halucinaiile pot aprea i n sfera olfactiv sau
corporal. Halucinaiile vizuale sunt mult mai rare. Tulburri formale de gndire sunt
caracteristice: argumentaia este lipsit de logic, noiunile abstracte sunt concretizate, elemente
heterogene se identific unele cu altele, se construiete un vocabular propriu din cuvinte create
de bolnav, gndirea pierde orice legtur, apar confuzii de idei, bolnavul "vorbete alturi" sau se
blocheaz complet. Tulburri afective. Bolnavul pierde contactul emoional cu alte persoane,
devine obtuz, reaciile afective sunt neadecvate, uneori se constat o ambivalen
afectiv.Tulburri psihomotorii. Tipic este starea de catatonie caracterizat prin negativism,
imobilitate corporal, stereotipii gestuale sau verbale, automatisme, mutism.Tulburri ale
voinei i ale comportamentului social sunt foarte frecvente dar necaracteristice: lips de
iniiativ, de interese i de energie, bolnavul i neglijeaz ngrijirea corporal, decade din punct
de vedere social. Forme clinice: Dup grupul de simptome i asocierea lor, care apar pe primul
plan, se deosebesc mai multe forme clinice: a)Forma paranoid-halucinatorie, dominat de
strile delirante i de halucinaii. b)Forma catatonic, care poate culmina cu starea de "catatonie
pernicioas": bolnavul imobil dezvolt febr nalt cu tulburri vegetative grave, care pot
provoca moartea. c)Forma hebefrenic. Pe primul plan sunt tulburrile afective i cele de
gndire formal. d)Forma rezidual apare n decursul evoluiei, uneori sub efectul
tratamentului. e)Schizophrenia simplex este o form srac n simptome pozitive cu tendin
spre forma rezidual. Criterii de diagnostic al schizofreniei dup DSM-IV.Simtomele.
Manifestri obligatorii pentru permiterea diagnosticului de schizofrenie: delir cu caracter bizar;
halucinaii incongruente cu dispoziia afectiv, n special perceperea unui dialog de voci strine ;
gndire confuz; simptome catatone; srcie afectiv, lips de iniiativ, declin social;
inrutirea adaptrii n societate. Tratamentul multidimensional reunete mijloacele
medicamentoase, psiho- i socioterapeutice. Tratamentul medicamentos. Medicamentele se
administreaz att n faza acut, ct i sub form de "depozit" pentru prevenirea recidivelor.
Efectele secundare nedorite trebuie cunoscute, pentru a putea fi evitate sau inute sub control. n
ultimii ani au aprut neurolepticele de nou generaie sau neuroleptice "atipice", care au o serie
de avantaje. Psihoterapia. n centrul mijloacelor folosite st terapia suportiv a pacientului, dar
i a membrilor de familie, pentru a se putea obine o cooperare necesar n tot decursul
tratamentului medicamentos. Socioterapia: Msuri la locul de munc i n familie, terapie
ocupaional, msuri reabilitative. Terapia convulsivant electric - TCE sau farmacologic,
precum i Coma hipoglicemic cu insulin, introduse empiric pe baza unor ipoteze
fiziopatologice uneori fanteziste, dar cu eficacitate cert, au czut de la introducerea
tratamentului neuroleptic n desuetudine. Totui, n cazul unor stri catatonice grave cu pericol
vital, electroocul reprezint i n prezent terapia de elecie.
68. Abordri teoretice ale naturii agresivitii. Tipurile i formele de manifestare. Strategii de
diminuare. Agresivitatea-ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta constient,
inconstient in scopul distrugerii, negarii unei persoane, obiect cu semnificatie sociala sau orientat
spre propria persoana.
-comportament agresiv care poate fi considerat instinctual
-un fapt social generat de constringere

-este o reactie la frustrare

-este un comportament invatat.
Abordari teoretice:
1. Abordarea instinctualaa) Freud a propus doua modele succesive ale agresivitatii:
1905- considera ca agresivitatea este o reactie la frustrare care impiedica satisfacerea
dorintelor libidinale sau expresia geloziei sexuale
1920- omul nu are doar instinctul Eros ci si Tanatos (a mortii)
Thanatos
EU
Eros
Distrugere agresivitate
pasiune
b) Teoria entologica. Lorenzz. Autorii considerau agresivitatea ca o manifestare a instinctului
luptei. Acesta se dezvolta atit in evolutia filogenetica cit si ontogenetica.
2. Teoria reactivaa) Frustrare- agresiune- A fost preluata de la Freud de Dollard, Doobe, Miller. Autorii considerau
agresiunea ca un comportament reactiv adica dependent de conditiile situationale particulare
care declanseaza acest comportament. Aceasta teorie se bazeaza pe doua postulate:
- agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii
-frustrarea intotdeauna conduce spre agresivitate.
Intensitatea frustrarii rezulta din importanta pu subiect a activitatii blocate:
Inhibitia agresiunii- daca comport agresiv este pedepsit el va fi inhibat.
Deplasarea agresiunii- agresivitatea este dirijata spre agentul frustrant, sau al subiect.
Chatarsis- eliberarea activa a agresiunii diminueaza tendinta de a agresa.
b) Bergowitz- frustrarea nu este decit o conditie sau un facilitator fiind necesari stimuli externi
pentru provocarea unei situatii agresive Frustrarea nu este o conditie suficienta pu aparitia
agresivitatii, dar da nastere unei reactii emotionale(furiei), care la rindul ei provoaca
agresivitatea.
3. Teoria invatariia) Conditionarea clasica (Pavlov)
b) Invatarea instrumentala(Skinner) considera ca achzitionarea unui comportament agresiv se
realizeaza daca e urmat de o intarire pozitiva(succes). Exista o achizitie a unui mod de a
reactiona ca urmare a unor incercari spontane din care doar cele care se incheie cu succes sunt
retinute, iar cele ce conduc la esec sunt abandonate.
c) Invatarea prin observatie si imitatie (Bandura).
69. Psihoterapia, Respectiv psihoterapia este o relaie interpersonal intenionat utilizat de un
psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la
problemele sale de via. noiuni generale (definiia, tipul de relaii, obiective, tipuri de

pacieni, criterii de evaluare a succesului n terapie). Terapii de orientare dinamic: geneza

nevrozelor, tehnici, relaia terapeutic, scopuri. Terapii dinamice : au luat nastere de la
psihanaliza lui freud, aici e necesara intelegerea conflictelor inconstiente,care au aparut din
copilarie.Psihanalistii sunt adeptii determinismului,cauzalitatii psihice.Importante sunt
amintirile:un pacient isi adduce aminte cu suparare de vremea cind era impus de mama sa
manince terciul.Aceste terapii pun accentual pe descoperirea de catre pacient a diferitor procese
psihologice de natura inconstienta.Geneza nevrozelor:Conflictul intern intre structurile
personalitatii(sine,supra eu,eul).Abordarea topografica-aparitia nevrozei este refularea
traiilor in sfera inconstienta.cind even.refulate se constient. Si sensul simptomului devine clar,are
loc vindecarea.(durerea de cap e simptomul refularii de traire a insuccesului,voma-reful.in
inconstient a certurilor cu sotu). Abordarea energetic-notiuni de constitutie sexual si trairi
infantile(se fixeaza energia libidiana) Fixatia- energia se fixeaza in jurul unui conflict.F.oralafix.energ in jurul gurii.F.anala-proces de urinare si defecare.creste controlul psihologic.se dezv
acuratetea excesiva sau incapatinarea,revolta. F.falica-se descopera propria sexualitate.alegerea

persoanelor iubite,priet,sefi..sunt rezultatul relatiei parinti copii. Abordarea dinamicanecesitatile nesatisfacute duc la conflicte interioare. Pulsiunile: sursa(dorinta),scopul(micsorarea
dorintei) impulsul(energia) obiectul(obiecte,actiuni care satisfac scopul). Catecsis-energia fixate
de ceva anume:cumparare-bani,dependent de persona,lucruri. Abordarea structurala-nevroza
este expresia intre substructurile personalit(lupta dintre sine-trebuie,supra eu-vreau,eul-decide
cine sa cistige). Insight-etapa de iluminare cind probl devina=e clara pentru pacient Catarsisdescarcari psihice de natura emotional prin retrairea in plan psihic a experientelor anterioare.
Freud descrie actiunea mecanismelor de aprare: Refularea-scoaterea din inconstient a
amintirilor,sentim.traumatizante dureroase. Negarea-persoana ignoreaza realitatea care produce
suferinta. Formarea reactiei-exagerarea unui aspect emotional al situatiei.actionarea contrara la
ceea ce vrea sa faca omul. Proiectie-atribuirea altor personae a propriilor ginduri,motive,dorinte.
Transfer-modificarea obiectului sentimentelor,de la unul la altul. Sentimental opus-schimbarea
impulsului din active in pasiv si invers(reprosurile adres,altor pers sunt propriile
reprosuri).Reprimare-limitarea gindurilor a actiunilor pu a le evita pe cele care produc
anxietatea. Intelectualizarea-se discuta pe marginea conflictelor. Regresia-revenirea la
modalitatile de functionare carcateristice etapelor timpurii de functionare psiho-sexuala cu
scopul de a le evita pe actualele. Sublimarea-manifestarea impulsului infantile pe cai ecceptate
social(o femeie fara copii lucreaza la scoala invatatoare). Scopul: Sarcina psihanalistului e de al
ajuta pe pacient sa descopere ce se intimpla cu el, sasi afle propriile probleme si sasi modifice
comportamentul. Intarirea eului, Intelegerea naturii conflictelor pacientului. Modificarea
personalit pacientului. Relaia: terapeut-pacient. Tehnicile: Asociatii libere-pacientul vb liber
d/e tot cei trece prin cap. Transferul-transferarea a/a terapeut a sentim pe care lea avut clientul
fata de alte personae semnificative,o reeditare a relatiei cu o figura semnificativa din copilarie.
Contratansferul- rsp emotional al terapeut la solicitarile affective ale pacientului. Analiza
viselor-sunt determin de impulsurile inconstiente. Rezistentele-forte care impiedica
inconstientul sa ajunga la constient. Mecanisme de aparare-manevre prin care psihicul incearca
sa se debaraseze de materialul emotional dureros. Interpretarea-explicatia unui anumit aspect in
comport pacientului in contextual trecutului si prezentului. Avantajele: 1.se scot in evidenta
trairile pacientului din trecut care au generat conflictul; 2.se intareste eul in final. Dez.1.interventie de lunga durata-2 ani, 2.Reconstructia personalitatii pacientului; 3.pacientul trebuie
sa inteleaga natura problemelor sale.
70. Terapii de orientare comportamental: geneza nevrozelor, tehnici, relaia terapeutic,
scopuri. Terapii comportamentale: Schema S-R stimul reactie-pu fiecare situatie corespunde
un anumit comportament. Skinner spune ca orice comportament e determinat de consecintele
acestuia. Conditionarea-procesul de formare si sustinere a unui model de comportam prin
consecintele care rezulta din acest comportament. Conceptele de baza-intarire sociala si control
al comportamentului. Simptomul nu simbolizeaza nici o problema mai profunda,el insusi e o
probl ce treb eliminate. Bandura spune cacomportamentul nostru e rezult imitarii
comportamentelor altor personane. Intaririle negative/pozitive- stimul care apare dupa anumite
actiuni si mareste sau mentine probabilitatea repetarii in continuare a acestei actiuni. Pedeapsaintarirea negative, comportament invatat. Scopul: Dezvatarea de comportamentele nedorite si
invatarea celor adecvate. Reducerrea si eliminarea simptomului. Relaia professor-elev.
Tehnicile: Tehnica stingerii comport nedorite(expunerea in plan real/ metoda implozivaconfrunt.
factorilor
anxiogeni
in
plan
imaginar).
Tehnica
desensibilizarii
sistematice(confruntarea fact cu stimuli anxieogeni treptat)- invatarea relaxarii;-stabilirea
ierarhiilor;--procedeul desensibil. Terapia aversive-inlaturarea metodelor nedorite de
comportament prin pedeapsa. Metoda modelarii-prezentarea unui model de iritare pu pacient.
Procedurile de autocontrol-pacientul singur se recompens
pu comportamentul care
corespunde cu scopul propus. Avantaje: 1.Relatia terapeutica in care clientul e elev si urmeaza
indicatiile profesorului. 2.Durata terapiei- scurta,pina la un an. Dez: 1.Nu se simte raportul de
egaliatate. 2.Schimbarea depinde de pacient.

71. Terapii de orientare cognitiv-comportamental: geneza nevrozelor, tehnici, relaia

terapeutic, scopuri. Terapii cognitiv-comportamentale : Calitatea gindirii determina
confortul existential-oamenii devin nefericiti din cauza ca gindesc gresit,isi imagineaza ceva
despre sine. Ginduri: Descriptive-sunt o proasta. Cauzale-dc ma cearta inseamna ca ma iubeste.
Appreciative-este un nesimtit,numi cump flori. Prescriptive-trebie sa ma asculti daca ma iubesti.
In conceptia lui ELLIS nevroza este produsul urmat conc d/e viata: autoapreciere negative-nu
pot; persoana pesimista anturajul trebuie sa fie mai bun;viitorul e negru; autoacceptare
scazuta; asteptarea necazurilor). Beck-3 mecanisme de baza care pot fi deregulate elemente
cognitive-convingeri de baza(pamint e rotundlumea e rea). Procese cognitive-nimeni nu ma
iubeste deoarece sunt proasta si urita). Continut cognitive-(niciodata nu ma voi casatori)(sunt o
persoana inferioara). Ginduri irationale,dogmatice,irealiste,absolutiste.(ele se afla la baza
perceptiei depressive,nevrotice a lumii.nevroticul vede lumea rea si el pe sine-rau). 10 tipuri de
denaturari dupa Burns:1.Gindirea dupa principiultotul/nimic. 2.Generalizarea exagerata.
3.Filtrul mintal. 4.Diminuarea pozitivului. 5.Deductie voluntara neindreptatita. 6.Modelul
extindere. 7.Judecata emotive. 8.Comportamentul trebuie. 9.Etichetarea si etichetare gresita.
10.Personalizarea. Scopul: Formarea unui fundament de experienta si cunostinta, a
rationamentelor sanatoase in solutionarea oricaror problem. De a identifica si modifica gindurile
irationale,negative. Relaia: ca ntre 2 colaboratori. Tehnici de indentificare a gindurilor
negative: 1.Discutarea unei experiente emotionale recente. 2.Tehnica imaginatiei dirijate a
jocului dramatic. 3.Utilizarea modificarilor de dispozitie. 4.Determinarea semnificatiei unui
eveniment. Tehnici de modificare a gindurilor negative. 1.Rationalizarea. 2.Furnizarea unor
informatii ce privesc mecanismele anxietatii. 3.Distragerea atentiei. 4.Antrenarea abilitatilor de
agndi alternative. 5.Intariri positive. 6.Verificarea veridicitatii gindurilor negative automate.
7.Experimentarea in sfera comportamentului. 8.Jurnale de autoevaluare. Avantaje: 1.Intareste
gindurile pozitive. 2.E de scurta durata,sedintele fiind bine stucturate. 3.Se simte raportul de
egalitate. 4.Clientul practice singur isi rezolva problemele.
72. Terapia centrat pe client: geneza nevrozelor, tehnici, relaia terapeutic, scopuri.
Terapia centrat pe client: modificarile esentiale ale personalit se datoreaza trairii unei
experiente,trairile profunde ale clientului sunt mai importante ca problemele.el este responsabil
pu modificarea sa.Accentul se pune pe determinarea conditiilor care asigura scimbarea. Ceea ce
traieste clientul in cadrul terapiei este experienta de a fi iubit. Conditiile: 1.Intelegerea empatica
a clientului-a intra in pielea clientului.dar e important ca terapeutul sa pastreze distant Empatia
este procesul de a simti lumea clientului de parca ar fi proprie terapeutului,dar fara a pierde din
calitatea de parca. 2.atitudine pozitiva neconditionata fata de client, acceptare grija
sustinere.(accept ca ai luat 5 dar sunt suparata.fa ceva.). 3.psihoterapeutul trebuie sa fie o
persoana congruent, sa se perceapa pe sine.conteaza nu ceea ce face terapeutul dar ceea ce este
el. Scopul: Acceptarea propriei personae,valorizarea experientei personale, dezvoltarea
autenticitatii personale. Sa fie implinit clientul. Relaia ca ntre 2 prieteni. Tehnici: Interviul
therapeutic-intrebari deschise,Reformularea, Parafrazarea-repetarea cu propriile cuvinte a
informatiei date de client, Raspuns reflexive-terapeutul reflecta emotiile trairile pacientului,cei
permite sa constientizeze lumea sa interna, Metafora-acordarea unui termen a unei semnificatii
noi in virtutea unuei comparatii subintelese.Intuitia. Avantaje: 1.este raportul de egalitate,
2.Confortul psihic al clentului, 3.Toata atentia e centrata pe client, pe starea lui emotionala. Dez:
1.durata neclara 1-2 ani, la nesfirsit termininduse cu esec. 2.Schimbarea depinde de client.
73. Psihologia victimei i victimologia. Conceptul de victimologie defineste actiunile victimei ca unic mod
de reparare, de recuperare a intereselor individuale, noile reguli si principii comportamentale adoptate de victima,
actele de vointa, simtamintele, constrangerea morala, fundamentele morale, dificultatile de adaptare, sinteza
cauzalitatii agresionale, conexiunile in actiunile agresivo-victimologice precum si conflictul acestora. Clasificarea

victimelor. Un prim criteriu il reprezinta categoria infractionala care genereaza victime. Din
acest punct de vedere putem avea victime ale infractiunii de omor, victime ale infractiunii de

vatamare corporala, victime ale infractiunii de lovituri sau alte violente cauzatoare de moarte,
victime ale infractiunii de viol, victime ale infractiunii de furt etc. Nu are importanta natura
infractiunii, daca este prevazuta intr-o lege generala sau speciala etc.
Folosind relativ aceleasi criterii A. Karmen identifica urmatoarele categorii de victime: 1. copii
disparuti; 2. copii maltratati fizic si sexual; 3. persoane in varsta victime ale crimei; 4. femei
maltratate; 5. victime ale actului sexual; 6. victime ale soferilor aflati in stare de ebrietate.
Cele mai multe clasificari au in vedere criteriul privind gradul de implicare si de responsabilitate
al victimelor in comiterea infractiunii. Astfel, Mendelshon diferentiaza urmatoarele categorii: 1.
victima total nevinovata (pruncuciderea); 2. victima mai putin vinovata decat infractorul
(ignoranta, imprudenta); 3. victima tot atat de vinovata ca si infractorul (provocatoare); 4.
victima mai vinovata decat infractorul; 5. victima care poarta responsabilitatea totala (agresoare);
6. victima innascuta, simulatoare, imaginara.
Folosind acelasi criteriu E. A. Fattah (1967) elaboreaza urmatoarea clasificare: 1. victima
participanta, dispusa sa suporte orice consecinta din spirit de aventura; 2. victima latenta, lipsita
de initiativa va aprecia desfasurarea agresivitatii intr-un mod imprevizibil, putand reactiona
oricand pentru a evita sau accepta esecul actului victimizant; 3. victima predispusa, cu reactii
spre inclinatii schimbatoare, rigide si complexe care contrazice si incearca sa revina la vechile
atitudini; 4. victima provocatoare, fidela unor conceptii in care dispretul si sfidarea regulilor
comportamentale indeamna la actiuni nesocotite, la schimbari de atitudini periculoase, euforice,
isterice, exaltate, melancolice; 5. victima neparticipanta, care adopta posibilitatea de a-si controla
comportarea, acceptand doar actele cu semnificatii cunoscute.
Aproximativ tot in baza acestui criteriu, L. Lamborn (1968) identifica urmatoarele tipuri de
intalnire victima-infractor: 1. initiere; 2. facilitare; 3. provocare; 4. comitere, savarsire; 5.
cooperare; 6. instigare.
O interesanta clasificare la aceasta categorie o realizeaza J. Sheley (1979): 1. infractor activ
victima; 2. infractor activ victima semiactiva; 3. infractor activ victima activa; 4. infractor
semipasiv victima activa; 5. infractor pasiv victima activa. Aceasta clasificare scoate in
evidenta foarte clar care este rolul pe care il poate juca victima in comiterea infractiunii.
In anul 1977, criminologul american S. Schafer, in volumul Victimology. The Victime and His
Criminal, clasifica victimele astfel: 1. victime fara relatii anterioare cu criminalul, deci fara a-l
cunoaste, fapta fiind imputabila doar agresorului; 2. victime provocatoare, doar provoaca, cu
intensitati deferite de la un caz la altul; 3. victime citatoare, cand victima initiaza si participa la
actul agresional; 4. victime slabe sub aspect biologic, conformarea executarii actiunii agresionale
este rezultatul neputintei biologice de a se impotrivi; 5. victime slabe sub aspect social; 6. alte
victime; 7. victime politice.
Hans von Hentig elaboreaza urmatoarea clasificare pornind de la rolul unor elemente situationale
specifice victimelor in comportamentul lor: 1. victime nevarstnice, psihologia acestora fiind
afectata de lipsa de experienta sociala si de lipsa fortei fizico-morale care sa le permita opunerea
de rezistenta agresorului; 2. victime femei, care devin cu precadere subiectul pasiv al
infractiunilor sexuale daca sunt tinere sau al infractiunilor motivate material daca sunt mai in
varsta; 3. victime varstnice, care depind de sanatatea mentala, de modul de implicare in realitatea
inconjuratoare, de gradul de adecvare a relatiilor individuale psiho-volitionale; 4. dependentii de
alcool si stupefiante, cei din urma fiind expusi in primul rand autovictimizarii; 5. imigrantii,
psihicul acestora fiind afectat de probleme de ordin comunicational, de lipsa mijloacelor
materiale si de ostilitatea bastinasilor; 6. etnicii care se confrunta cu problema integrarii sociale
din partea lor, si a discriminarii rasiale din partea majoritarilor; 7. indivizii normali dar cu
inteligenta redusa, nu au capacitatea de a anticipa rezultatele actiunilor lor in raport cu
influentele mediului; 8. indivizii temporar deprimati la care prezenta scopului in plan mental este
redusa datorita lipsei de vointa si a sentimentului de inferioritate; 9. indivizii achizitivi, starea de
relationare a acestora cu mediul fiind determinata de vointa de a realiza profituri in orice context
se iveste o oportunitate; desfranatii si destrabalatii care devin vulnerabili fata de manevrele
infractorilor datorita indiferentei si dispretului relativ fata de legi; 11. singuraticii, care ajung sa

isi modifice comportamentul prin absolutizarea izolarii in interpretarea tuturor proceselor

psihice, suportand greu singuratatea sunt foarte vulnerabili; 12. chinuitorii, care participa la un
flux de fapte psihice prin care denatureaza regulile si raporturile interindividuale, devenind
victimele acestora, fenomenul fiind mai des intalnit in relatiile de familie unde unul din membrii,
de regula barbat, ii victimizeaza pe ceilalti pana cand acestia ajung la o stare de saturatie si
riposteaza; 13. indivizii blocati si cei nesupusi. Primii sunt cei datornici, care nu isi mai pot
achita datoriile pe cai legale, acceptand cu usurinta solutiile ilicite ale unor infractori. Nesupusii
sunt acei indivizi care nu se lasa usor victimizati atunci cand sunt atacati. Ei reprezinta
victimele dificile aflate in antiteza cu victimele usoare.
Portretul psihologic al victimei. Copilul victim. Tipuri de abuz fa de copil. Efectele
abuzului asupra copilului. Abuzul psihologic: Toate formele de abuz si neglijare a copilului
au comportamente si consecinte psihologice. Formele de abuz psihologic mai des intalnite apar
sub forma diverselor pedepse la care recurg parintii: izolarea copilului (legarea, incuierea lui in
diferite spatii inchise, neacordarea raspunsurilor emotionale, terorizarea copilului, refuzul de a-l
ajuta la solicitarea acestuia, degradarea lui, exploatarea lui, coruperea minorului sau
recompensarea unor comportamente neadecvate, antisociale, agresive, rasiste, imorale sau
criminale).Aceste acte pot dauna copilului pe plan cognitiv, comportamental, afectiv sau fizic,
dar cel mai adesea, concomitent, pe mai multe planuri. Maltratarea psihologica include
respingerea, izolarea, exploatarea, degradarea copilului si refuzul de a-i raspunde emotional.
Femeia victim a violenei domestice. Violena domestic poate fi definit ca o ameninare
sau producere a unei rniri fizice, n trecutul sau n prezentul convieuirii cu partenerul.
Violenele n familie sunt la originea numeroaselor maladii fizice i psihice, a frecventelor
consultaii, spitalizri i a incapacitilor temporare de munc, precum i a unui consum ridicat
de medicamente i de alte servicii de sntate [8].
Familia este locul unde legea intervine cel mai puin i unde se observ frecvena cea mai mare
de violene ndreptate mpotriva unor fiine umane mai vulnerabile, "mai fragile fizic i psihic",
fie c aceast violen este ndreptat mpotriva femeilor, copiilor, persoanelor n vrst,
brbailor.
Exist patru tipuri de violen ndreptat mpotriva femeii: emoional, fizic, sexual i social
[12].
1. Violena emoional: este cea mai larg ntlnit i se regsete ca i parte component a
tuturor formelor de violen domestic. Dei precede i acompaniaz celelalte forme de abuz, ea
se poate manifesta i izolat prin cuvinte injurioase, ameninri, intimidri.
2. Violena fizic: const n atingeri sau contacte fizice dureroase orientate ctre victim sau cei
dragi victimei: copii, prini, frai, surori; precum i n intimidarea fizic. Violena fizic ncepe
cu gesturi i lovituri care intesc victima i poate duce pn la crim.
3. Violena sexual: ncepe cu comentarii degradante la adresa femeii i continu cu atingeri
neplcute i diverse injurii provocate victimei n timpul sau n legtur cu actul sexual. Violul
este o form de violen pe care femeia o suport adesea suferind n tcere, pltind tribut
normelor sociale care consider c relaiile intime sunt n primul rnd un drept al barbatului, un
teritoriu unde el este stpnul care decide.
4. Violena social: este o condiie care nrutete situaia de victim a femeii. Aici intr rolul
sexual rigid conturat de ateptrile sociale fa de femeie i barbat i care, n continuare, va
limita resursele existente n comunitate pentru a ajuta femeia victim sau chiar a o blama pe
aceasta pentru situaiile de violen pe care le triete. Violena social este n acelai timp o
barier n calea valorizrii resurselor femeii n afara familiei i un cadru care favorizeaz
agresionarea ei pe planul vieii private i intime.

MANIFESTRILE I CONSECINELE VIOLENEI DOMESTICE

Tratarea cu violen a partenerului, ct i relaionarea violent n cadrul familiei sunt
comportamente nvate. Dac nu se intervine pentru stoparea violenei domestice, de la un
eveniment la altul severitatea agresiunilor se accentueaz. Concomitent cu creterea riscului,
scade capacitatea victimei de a se proteja.
74. Diferenele psihosociale ntre brbai i femei. Diferene de gen n comportamentul
social. Diferene de gen n interaciunile sociale. Diferene de gen n orientarea pentru
cariera. . Dincolo de stereotipii; diferente reale de gender
1.1. Dificultati de evaluare obiectiva; deosebiri in capacitati intelectuale
A incerca sa descifrezi cat din imaginile stereotipe construite de grupurile sociale despre barbat
si despre femeie este adevar si cat eroatre nu e deloc un demers usor. Consensul ridicat
interculturi, cat si cel din interiorul societatilor puternic diferentiate social si ca mentalitate (de la
omul simplu pana la filosoful subtil) ne-ar indreptatii sa credem ca e vorba de o realitate atat de
pregnanta si evidenta incat se impune oricarei minti nealterate. Si intr-adevar, comparand
performantele barbat-femeie in divese zone ale actinitatii umane, tipificarile au, in foarte mare
masura, acoperire; barbatii apar mai dominanti, mai agresivi, mai creativi, mai interesati de
stiintele exacte, iar femeile mai dominante, ocupand proportional mult mai multe posturi de
munca de rutina, fiind mai puti agresive si mai conformiste. Problema este insa daca aceste
diferente au fost create prin structura sociala si de putere ori au la baza factori naturali, innascuti
sau, in orice caz, cu ce pondere participa determinantii sociali si cat se datoreaza naturalului.
Raspunsul la problema comporta dificultati in plus, fiindca insesi stereotipiile, prin interiorizarea
in imaginea de sine si prin asteptarile de rol din partea celorlalti, devin realitate. Nu numai
cliseele si stereotipiile reflecta o anumita situatie psihosociala, ci si situatiile interrelatinale sunt
efectul stereotipizarilor. O lumina clarificatoare arunca in campul complicat al respectivelor
relatii datele statistice generale, studiile experimentale de laborator si cele de inregistrare atenta a
comportamentelor in contexte naturale ce nu stau decisiv sub semnul structurilor si conventiilor
sociale (in particular, jocurile de copii). Concluziile acestor cercetari nu au nici ele valoare
absoluta, dar constituie un pas inainte fata de constiinta comuna sau speculatia, oricat de subtila
si
seducatoare
ar
fi
ea,
nefondata
pe
date
sistematice
concrete.
Punandu-si intrebarea ce deosebiri reale sunt in capacitatile intelectuale si trecand in revista sute
de studii pe problema diferentelor intersexe in ceea ce priveste aptitudinile mentale, examinandule cu mare atentie si eliminandu-le pe cele cu vicii metodologice, E. Maccoby si C. Jacklin
(1974)
ajung
la
urmatoarele
constatari
mai
importante:
1) nu exista diferente semnificative intre sexe referitor la inteligenta generala (IQ);
2) nu este adevarat ca fetele au mai bune performante la invatarea pe dinafara si in sarcini
repetitive simple, iar baietii in activitati ce presupun un inalt nivel al proceselor cognitive;
3) studiile evidentiaza deosebiri semnificative in favoarea fetelor pe linia abilitatilor verbale
(vocabular,
scris,
citit,
pronuntat);
4) baietii au abilitati mai inalt performante in domeniul calculului matematic si al reprezentarilor
vizual-spatiale
(in
special
tridimensionalitate).
Examinarea rezultatelor unor cercetari efectuate dupa 1973, a continutului testelor utilizate si a
unor indicatori statistici (deviatia standard) -; ceea ce astazi se numeste metaanaliza -; a adus
unele nuantari si controvese (Feingold, 1988). Se pare ca daca tinem seama da efectul unor
fenomene de distorsiune in populatia de fete-;baieti testata si de continutul testului (prezenta
unor itemi tehnici ce ii avantajeaza pe baieti), diferentele in abilitatile matematice si verbale sunt
mult mai mici, aproape insignifiante. Pe de alta parte, analiza distributiei scorurilor la diverse
teste in interiorul fiecarui grup (baieti, fete) ne arata ca diferentele intragrup sunt mult mai mari
decat
cele
intergrupuri.
Investigatiile mai recente, alaturi de constatarile lui E. Maccoby si C. Jacklin, infirma stereotipii
atat de puternice, legate de nivelul de performante intelectuale si stilurile cognitive barbatfemeie. Ele ne indica, in acelasi timp, ca o data cu progresul cunoasterii si in acest domeniu, noi

detalii semnificative ies la lumina si, pe de alta parte, ca datorita schimbarii structurale societale,
insesi abilitatile si performantele testate psihologic se modifica. Astfel, E. Maccoby (1987),
revenind asupra concluziilor sale din 1974, sustine ca diferentele de gender in planul verbal au
disparut practic. S-a constatat apoi ca performantele mai ridicate ale baietilor la calculul
matematic sunt relevante numai in interiorul unei parti a populatiei de tineri, si anume tinerii
(fete si baieti) dotati si supradotati. Iar la probele geometrice spatio-vizuale, nu la toate, baietii sau dovedit superiori, ci numai la rotirea si descompunerea mentala a figurilor. Suntem
indreptatiti, asadar, sa afirmam impreuna cu J. Simons si colegii ei (1994) ca nu exista diferente
cognitive dintre femei si barbati in foarte multe domenii, ca in unele ele au disparut si ca in cele
ramase sunt destul de mici. (p. 148).
1.2. Diferentiere in trasaturi de personalitate si comportamentale

1.

2.

3.

4.
5.

75. Dependena. Delimitri conceptuale. Etapele formrii comportamentului dependent.

Dependenta- stare psihica sau fizica ce rezulta din interactiunea unui organism si a unui
medicamnet caracterizat prin modificari de comportament si alte reactii insotite intotdeauna in
nevoia de a lua substanta in mod continuu sau periodic pentru a simti efectul.
Etapele formrii:
Inceputul comport. dependent are loc intotdeauna la niv. emotional.
schimbarea starii psihice ce se determina prin dispozitie ridicata, simtul bucuriei, extaz. Persoana
simtind aceasta incepe a intelege ca exista masuri destul de accesibile si care au cu usurinta isi pot
schimba stare.
Formarea unor regularitati de utilizare a mijloacelor dependente. Se stabileste o anumita frecventa
de realizare a comport.depend. Ea depinde de numerosi factori: * particularitatile personalitatii
pina la aparitia comportam. adictiv, * partic. educatiei, * niv. cultural,*mediul social, *
evenimente.
Ritmul C.D. devine stereotipizat si mod obisnuit de a reactiona la problemele vietii reale.Gindurile
si concluziile adictivului sunt supuse starii emotionale si reprezinta in esenta oformarea in forma
logica a gindirii dupa dorinta indreptata la excluderea de con;tiinta a situatiei reale.
Dominarea totala a C.D. are loc scufundarea totala in procesul adictiv si izolarea de societate.
Contactul cu lumea este destul de dificil.
Etapa catastrofala. Sint afectate nu numai relatiile sociale, dar si starea fizica. Diferite organe sint
distruse. Se finiseaza cu moartea.
Clasificarea comportamentului dependent. Caracteristica dependenelor chimice.
Particularitile specifice personalitilor dependente. Profilaxia i tratamentul
comportamentelor dependente. Clasificarea comportamentelor dependente.
Particularitile specifice personalitilor dependente.
Particularitati:
1. Nivel jos de reactionare la frustrare
2. Caracter social superficial
3. Tendinta de aspune minciuni
4. Tendinta de a invinui pe altii
5. Evitarea responsabilitatii
6. Stereotipizarea comportamentului
7. Stari extreme de dispozitie
8. Anxietate
9. Tulburari de comportament.

Particularitati specifice personalitatilor dependente:

76. Conceptele de baz ale psihologiei conducerii. Condiiile generale ale conducerii
eficiente. Funciile social-psihologice ale conducerii: de motivare, comunicare,
educaional, psihoterapeutic, de expert i consilier. Conducere- La inceputul anilor 90
problemele de conducere erau neglijate. Teoriile referitoare la organizatii scoteau in evidenta
mai mult rolul culturii acesteia si rolul proceselor de munca in calitate de factori cheie ai
succesului. In Romnia se foloseau termenii de conducere si conducator pentru a desemna un
anumit tip de activitate si pe cel care o desfasoara.
In lumea dezvoltata este acceptat faptul ca activitatea de conducere conditioneaza calitatea si
performantele oricarei organizatii si ale oricarui domeniu de activitate. Conducerea cu succes a
unei organizatii inseamna a gestiona eficient resursele umane, materiale, tehnologice si
informationale de care aceasta dispune in vederea realizarii obiectivelor stabilite.
Conducerea ca arta conducerea trebuia realizata competent pu a fi o arta., emergent regulilor
care defines eficienta in alocarea resurselor si produselor.
Conducerea ca stiinta- actiunile practice individuale trebuiau cercetate si reprezentate intro
forma coerenta prin metode de cercetare stiintifice.
Acceptiunea(dimensiunile) psihologice ale notiunii de conducere:
1. C-este un fenomen complex studiat de mai multe stiinte si din nenumarate perspective.
2. Definitiile conducerii variaza in functie de accent pus pe abilitatile conducatorului
trasaturile de personalitate, relatii de influienta, orientare cognitive etc.
3. Definitiile variaza prin modul in care sunt dupa natural or descriptive sau normative.
4. Psihologia sociala incadreaza conducerea in sfera fenomenului de influienta sociala.
5. Din perspective psihol sociale conducerea apare ca un raport psihosocial
Vlasceanu M defineste conducerea organizational ca un process dynamic de organizare si
coordonare de catre un grup intro anumita perioada de timp si intrun anumit context
organizational specific.
Liderism- managerul care are aceasta calitate da dovada de aptitudini deosebite in conducerea
membrilor echipei sale in vederea atingeriiobiectivelor organizatiei si ia deciziile potrivite la
momentul oportun.
Management- Management inseamna sa faci lucrurile corect, leadership inseamna sa faci
lucrurile potrivite.
Managerul difer de leader prin poziia i autoritatea oficial de care dispune.
Managerul prezint cateva trsturi i anume:

are o dubl profesionalizare;

dispune de autoritate i rspundere;
influeneaz comportamentul salariailor;
dispune de cunotine necesare eficientizrii relaiei cu salariaii;
suport solicitrile i stresul funciei de conducere, etc.
Din punct de vedere ierarhic, exist trei tipuri de manageri:

Top managers manageri superiori , de vrf, care au n subordine toate cele trei niveluri
ierarhice ale managementului organizaiei;
Middle managers manageri de mivel mediu, care au n subordine att executani ct
i ali manageri;

 First managers cei care lucreaz direct cu executanii, neavnd n subordine ali
manageri
Tipuri de management in functie de functia prestata.
Manageri financiariOperationaliDe marketing
De resurse umane
De cercetare si dezvoltarePrincipiile generale ale managementului
1.Pt. fiecare sarcina de munca sa se dezxv. O alternagtiva:stiintificaderealizare care
sainlocuiasca metodele empirice
2.Angajatii trebuie selectati in mod stiintific, instruiti si erfectionati,
3. Dezvoltarea unui spirit de cooperare deschisa(sincera) intre management si lucratori, pta
asiguraaplicarea procedurilo stiintific elaborate
4.Diviziunea municii intre lucratori di manageri trebuie realizata in partiproportionale cu
abilitatile specifice, fiecare grup preluind responsabilitatea sarcinelor, Managerii trebuie sapreia
toate sarcinele pe care lepot executa mai bn decit lucratorii(planificarea, organizarea/)