Escadrila aeriana ciucana,

Mobilizai de succesul avut cu primul motodelta facut de

noi cap-coada, si zburat deja , am inceput sa construim
inca 2 bucati, pentru fiecare aripa cate unul, in asa fel incat
sa putem zbura cu totii deodata nu asteptand sa ne vina
randul dupa ce fiecare zbura cate o data.
Motoare aveam , slava Domnului, aripile erau deja
construite, mai trebuiau ranforsate pentru greutatea
suplimentara si se contura prima escadrila aeriana a
Ciucului:trei motodelta zburand simultan.
Povestea construirii lor nu are nimic spectaculos, deja era
munca de rutina, interesant a fost insa primul zbor cu
decolare de la Ciceu,primavara,cu survolarea orasului la
cateva sute de metri altitudine,in formatie.
Decolam pe rand asteptamdu-ne in zona aeroportului
utilitar,dupa care faceam formatia aeriana si zburam direct
catre oras.Am aflat mai tarziu de cate injuraturi am avut
parte de la oamenii nevinovati care stateau si ei linistiti
acasa ,duminica , urmarind programul scurt de la TVR 1,si
care deodata vedeau ca televizorul o lua razna ,bruiat de
sistemele de aprindere ale motodeltaplanelor,total
neprotejate pentru a nu crea probleme electronicii
vremurilor,adica radiourilor si mai ales televizoarelor albnegru .
Pana cand faceau legatura intre prezenta noastra pe cerul
orasului si noile programe TVgenerate de noi, eram deja
departe spre aterizare,asa ca niciodata nu am avut
reclamatii care sa ne puna in pericol activitatea de
zbor.Poate ca stramosii nostri si in special partea feminina
sa fi avut un anume disconfort, noi insa eram departe de
aceste lucruri spirituale.
Benzina era marea problema a acelor vremuri,dar am reusit
sa procuram o cantitate pentru care eram invidiati de toata
lumea:3 butoaie de 200 litri.
Matematica zice ca eram fericitii proprietari ai celor 600

litri de libertate lichida.

Manevra am reusit sa o facem cu ajutorul cuiva de la Peco,
prieten de-al nostru care mi-a spus intr-o zi ca el ne poate
ajuta sa facem rost de benzina.Imposibil am spus, se da
numai pe aprobari speciale, cota lunara, nu avem noi nici o
ansa sa reusim aceasta performana.
Caile Domnului sunt necunoscute, ale domnului de la Peco
nu erau.
Mi-a explicat toata schema, era totul legal, se platea din
banii asociatiei, cu factura in regula,nimic furat sau ilegal,
numai ca trebuia sa ungem niste usi, dupa bunul obicei de
pe atunci, o mana spala pe cealalta si amandoua obrazul.
Cererea de aprobare a cotei de 600 litri de benzina am
facut-o repede,am pus la plesneala 600 desi eram fericiti si
cu 100, dar dacai bal atunci bal sa fie.Elementul vital de
convingere /ungere a celor care dadeau aprobarea pentru o
cauza nobila era o geanta plina cu tricouri imprimate, de
toate culorile si marimile, tricouri pe care le-am cumparat
cu preturi simbolice, dar odata imprimate cu desene la
marea arta capatau imediat o valoare de 20 ori mai mare pe
piata neagra de atunci.Aveam la dispozitie tehnologia de
imprimare serigrafica, vopsele de cea mai buna calitate si la
moda,desene deosebit de frumoase,asa ca nu mai ramanea
decat sa muncim cateva ore bune si drumul spre libertatea
de a zbura era asigurat.
Omul s-a dus la Bucuresti cu cererea si geanta de cadouri,
pe care el le-a repartizat cum a stiut si la cine trebuia, si am
primit aprobarea de a cumpara 600 litri de
benzina.Butoaiele le-am procurat de la magazia de
combustibili ai fabricii,care era destul de goala la vremea
aceea, le-am umplur la depozitul Peco, si le-am adus in
depozit ,pline, sub paza , dar sub directul nostru control.Nu
trebuia decat sa cerem cat aveam nevoie, magazionerul
inregistra iesirile, si puteam placa la zbor cand aveam chef,
adica numai duminica ,in restul timpului trebuia sa
construim societatea aceea multilateral dezvoltata.

Eram invidiai pentru cantitatea de benzina , si dintr-o data

respectul conducerii fabricii a crescut fata de noi,mai ales
cand aveau nevoie de ceva benzina pentru anumite
urgene.Nimeni nu intelegea cum dracul am reusit noi
aceasta performanta , cand nici cu relatii la primul secretar
al judeului nu se puteau rezolva astfel de cantitati de
benzina.Nimeni nu stia de metoda folosita de noi,cu
sprijinul omului de la Peco, si probabil ca aceasta enigma
ar fi ramas definitiv nestiuta daca nu as fi povestit-o
acum.Nefiind nimic ilegal am fost tot timpul linistiti si am
consumat incetul cu incetul primul butoi de benzina.
Ziua cea mai neagra din toata cariera noastra de aviatori de
duminica a fost aceea in care am reusit sa stricam toate trei
aparatele intr-o singura zi, unul stricat de Imre, al lui, care a
reusit sa prinda un musuroi si s-a rasturnat la decolare pe
aeroportul utilitar,al meu care in timpul rulajului a aruncat
o bucata groasa de sarma in elice si s-a spart elicea, si al lui
Pally care trebuind sa revina acasa cu celelalte 2 stricate ,
mi l-a incredinat pe al lui sa-l duc la Ciuc in zbor.
Mare greeala, mai ales ca motorul lui boxer inca nu era
suficient de bine pus la punct, sincronizarea dintre cele 2
motoare care erau alimentate separat de cate un
carburator,nu era rezolvata, transmisia cu curele la elice era
chinuita de cele 2 motoare care nu se puneau de acord unul
cu altul, ce mai o nebunie,cu un rezultat aproape de
asteptat, daca luam in calcul terenul de aterizare, un petec
de faneata, langa oras,la iesirea catre partea estica,zona
uta.
Mic,ingramadit de cabluri de inalta tensiune (numai 110
mii volti) soseaua asfaltata, si de un parau nevinovat care
curgea si el la vale si care era un alt obstacol care marea
gradul de dificultate la maxim.Aterizarea era ceva de genul
apuntarii avioanelor militare pe puntea portavionului,
namai ca nu facusem nici un antrenament pentru aceasta
faza importanta a zborului, nici simulator,nici in realitate,

nimic.Cu increderea data de experienta acumulata mi-am

zic ca nu o sa fie nici o problema, dupa principiul deja
cunoscut care spunea ca nimic nu ramane in aer , asa ca am
decolat.In timpul zborului auzeam mersul chinuit al
motoarelor,era ceva de genul turatie in crestere,urmata de o
reducere a turatiei,si daca ar fi fost transpus pe note
muzicale s-ar fi auzit ceva de genul cantecului lebedei.
Pana la zona de aterizare a zburat cumva, incepusem sa ma
obisnuiesc, dar nu stiam ca la aterizare avand nevoie de
motor o sa am surpriza sa constat ca intre momentul
apasarii pe acceleratie si acelerarea motoarelor era o
intarziere de cateva secunde bune timp in care eram la voia
soartei.Prima tentativa de aterizare a esuat, venisem prea
sus ,si sigur nu prindeam nici macar mijlocul terenului care
de sus era de dimensiunea unei batiste . Am decis sa anulez
aterizarea,accelerand si cu intarzierea de care vorbisem am
simtit motoarele invartind si mai tare elicea.Viraj la cutit pe
langa cablurile de inalta tensiune,parca simteam vibratia lor
rece,pe coloane vertebrala,si din nou pe panta de aterizare,
realizand ca o sa fie al naibii de greu sa aterizez in deplina
siguranta, mai ales ca motoarele,inventia lui Paly
nu voiau sa ma ajute cand aveam eu nevoie, ca si cum as fi
facut o frectie la un picior de lemn.
De data asta am venit suficient de jos, survoland soseaua,
cablurile de telefon la 0,5 m inaltime, mai sa aga cablurile
cu rotile de la triciclu,dar inainte de a trece deasupra
paraiaului care curgea linistit, o descendenta brusca ma
infunda catre antul larg de vreo 2 -3 metri si adanc de
numai 1-1,5 metri.Apas pedala de la acceleratie pana la
fund,asteptand disperat sa prinda turatie motoarele ,
realizez ca o sa fie prea tarziu cand se vor tura ca sa ma
ajute sa sar peste parau, si in plina viteza izbesc malul
paraului cu triciclul,cu rotile din spate in prima faza,roata
din fata fiind putin mai sus decat cele din spate.Filmul
coliziunii a fost foarte scurt,dar distrugator, nici acum nu
stiu cum am ajuns in pozitia in care in sfarsit se oprise

motodeltaplanul, se pare ca m-am dat peste cap, habar nu

am,nimeni nu era pe acolo sa ma vada i sa-mi povesteasca
ce vazuse, asa ca banuiesc ca asta a fost cinematica
aterizarii .A fost ceva scurt de tot si brutal, de la 50-60
km/h la zero,am realizat ca de undeva de sus curge benzina
pe spatele meu,si primul gand a fost sa nu cumva sa ia ceva
foc, ca ma prajeam sigur acolo.
Impactul dur, rasturnarea, dusesera la lovirea si ruperea
eliciei,motorul s-a oprit instantaneu, era o liniste nefireasca,
obisnuit sa aud sunetul motoarelor turate.M-am eliberat din
centura de sigurana care ma tinuse fixat si protejat in
structura scaunului triciclului si am iesit sarind in lateral
fericit ca nu luase foc motorul. M-am ridicat in picioare,si
am inceput sa ma verific sa vad ce daune suferisem eu, ca
motodeltaplanul era varza, aripa, triciclul, tot.
Aparent eram intreg, dar parca nu-mi venea sa cred , era
prea frumos sa scap numai cu atat.Picioare, maini,in regula,
respiratia normala (bine aproximativ normala), coaste OK,
capul la locul lui fara nici o dauna , nu se putea asa
ceva.Am descoperit mai tarziu in asteptarea celorlalti
coechipieri, ca aveam blugii sparti de o eava rupta de la
rama scaunului,si eram putin zgariat pe picior, fara
sangerare,o simpla zgarietura.
M-a luat durerea de cap insa cand am vazut ce facusem din
bijuteria mecanica a lui Paly,care trebuia complet
refacuta, la partea metalica, voalura sfasiata la bordul de
fuga langa chila, dezastru cu litere mari.
Frica m-a cuprins mai tarziu ,cand mi-am mai revenit din
socul aterizarii, realizand ca trecusem pe langa coasa
taioasa a Doamnei in negru, aprat doar de ingerul meu
pazitor care probabil ca era si el destul de sifonat,avandu-l
alaturi de mine in timpul zborului, ca si pasager pe viata.
Mi-a fost de ajuns sa-l vad pe Paly cat era de amarat,nu-mi
mai trebuia nici un fel de morala.Nu mi-a spus nimic care
sa ma mai amrasca,eram destul de distrus doar vazandu-I
faa la vederea pagubelor suferite de aparatul sau, asa ca

mi-a spus :bine ca ai scapat fara nici o rana , restul se

repara
Distractia din acea duminica ne-a costat cateva saptamani
de munca ca sa reparam toata flotila, dar pasiunea era asa
de mare incat nimic nu parea greu pentru noi.Lectia a fost
bine invatata de toti, Paly si-a refacut transmisia pe
sistemul cu roti dintate in baie de ulei,chiar daca pentru
acest lucru a trebuit sa schimbe sensul de rotatie la unul din
motoare, inventand niste lucruri incredibile.Dar a reusit!
Am spus eu ca era un vrajitor al motoarelor ,cred ca acuma
ai ineles de ce-I spuneam aa .
Toate aceste descoperiri le faceam prin experiena proprie,
nu aveam de la cine sa invatam, eram pionieri intr-un
domeniu in care nu era nimeni care sa ne dea un sfat, cat de
simplu.
Zburam intr-o zi si reparam sau modificam o
saptamana.Erau vremuri in care trebuia sa facem ceva sa ne
ocupam mintea cu ceva constructiv, ca sa nu fim macinati
sau transformati roboi , de sistem.
Incercam sa ramanem oameni liberi intr-o tara izolata intre
granitele ei, asteptand,fara sa tim cand se va intampla
schimbarea sistemului , sa fim liberi ca pasarile cerului.
Mai era puin de ateptat pana in decembrie 1989, trebuia
doar sa ne ocupam minile cu ceea ce ne inea departe de
spitalele de nebuni .
MB