Olimpiada de la Moscova din 1980 a insemnat i pentru noi, cei de la Aero

Delta Clubul TEROM Iasi, un moment special care trebuia sa fie marcat in
felul nostru.
tafeta olimpica, insoita de o delegaie internaionala, avea sa treaca i prin
Romania, i partea deosebita, sa poposeasca pentru o noapte in centrul
Iaiului, in Piaa Unirii. A doua zi, delegaia olimpica urma sa continue
traseul torei olimpice catre Albia, punctul de frontiera cu URSS-ul de
atunci, Republica Moldova de astazi. Albita? Pai era exact traseul de ieire
din Iai catre Tometi, traseu care din fericire trecea pe la baza pantei unde
zburam noi, inca din anul de graie 1979.
Gata, asta este, acum trebuie sa profitam si noi, ne-am zis, i am inceput
pregatirile pentru a fi acolo pe deal, gata sa zburam in intampinarea flacarii
olimpice.
Ne-am trezit cu noaptea in cap, am mers la Terom sa luam cele 2 deltaplane
si cu maina Dlui Vlad, instructorul nostru, ne-am deplasat catre Vladiceni,
zona noastra de zbor, unde cu un an in urma incepusem sa zbor pentru prima
oara in viaa mea. Era dimineaa devreme cand am ajuns in formaia
completa: eu i cu Gigi Luchian, dotai cu 2 deltaplane (cel nou Excelsior pe
care-l muncisem 6 luni de zile, la mine si cel vechi, celebrul Flexi Flyer , la
Gigi), Impreuna cu Dl Vlad, conducatorul de zbor i cameramanul care
trebuia sa inregistreze evenimentul pe pelicula de 16 mm, un student la
Mecanica, Stelica Marinescu, de loc din Ramnicu Valcea, pasionat i el de
zbor, dar i de film. Cameramanul, cu o camera de filmat ruseasca, marca
Krasnoyarsk, de vreo cateva kg de tehnologie sovietica, i-a cutat un loc de
filmare de unde sa surprinda totul, panoramic, sperand sa imortalizeze pe
pelicula evenimentul unic in lume, cum ne incurajam noi, tremurand de frig
i de emoii.
Sperana lui era sa poata prinde in cadru, totul, coloana oficiala, dealul in
dreapta oselei, de unde urma sa aprem noi in zbor, dar i potcoavele
calului, pe spatele caruia un calare mandru de misiunea lui inea tora cu
flacara olimpica.
Am ingheat vreo 2 ore pe varful dealului, timp in care Gigi trasese un pui de
somn, adapostit sub voalura deltaplanului i invelit cu husele de protecie ale
aripilor. Venise direct de la schimbul de noapte i parea czut la datorie
cand, in sfarit, zarim departe pe osea, catre Iai, ceva micare. Trebuie sa
amintesc ca traficul pe osea in acea vreme era cam de o maina jumate pe
sfertul de ora, datorita grijii partidului i guvernului de a proteja mediul in
cel mai simplu mod: benzina cu poria, 20 litri pe luna, circulaie in funcie
de nr. de inmatriculare (cei cu numere pare aveau voie o saptamana iar cei

cu numere impare, saptamana urmatoare. Cei fara numere, adica vreo 20 de

milioane i ceva, pe picioarele din dotare, tot anul)
Actorii scenei
Coloana se apropia in trap usor, masini straine, care inconjurau flacara
olimpica, conform protocolului. Simeam cum mi se ridica parul pe spate de
emoie si de frig. Ce bun ar mai fi fost un ceai cald, ma gandeam, cand aud
semnalul conductorului de zbor, Dl.Vlad Nicolae, pionier al
deltaplanismului din Romania. Gigi se trezise parca, dar amorit de
oboseala, frig si de lipsa de micare, decoleaza greit, se angajeaza pe o
aripa, cade si indoaie o teava de duraluminiu ca pe o macaroana bine fiarta.
Incepe sa injure suparat, dar nu mai stau sa aud despre ce organe anatomice
vorbea, decolez, corectez unghiul de planare si la vale tatuc !
Nu se punea problema sa stau agatat in aer pana sosea coloana in dreptul
locului de zbor, asa ca trageam si eu de timp, corectand traiectoria de zbor
cu sperana ca voi ateriza exact in momentul cand coloana oficiala ajungea
la baza pantei, pe osea intre cei doi stalpi de telegraf care mai avusesera dea face cu talentele mele de pilot, dar si cu ale lui Gigi, care nu voia sa fie mai
prejos si sa ma lase s fiu singurul care a aterizat pe cablurile de telefonie
dintre stalpi cu ceva timp in urma.
Operatorul, mereu in aceeai poziie, facea si el ce putea. Nu mai erau alte
camere de filmat din alte unghiuri ca sa facem un montaj de nota 10 dupa
aceea, doar el, coloana oficiala si noi,eram actorii scenei olimpice. Sa fi fost
mana lui Dumnezeu, sa fi avut relaii bune cu ingerul pazitor, nu tiu ce a
fost, dar am reusit ce mi-am propus cu cateva zile in urma, cand ne
planificasem zborul in intampinarea flacarii olimpice.
Am aterizat la marginea oselei, exact cand trebuia sa fiu vzut de oficialii
straini care au aplaudat demonstraia mea, din maini i de pe cai.
Surpriza este putin spus. Au ramas blocai cu gurile cscate si ochii rotunzi
de uimire cand au vazut zmeul mare, colorat, coborand elegant in zbor si
aterizand aproape de osea, exact ca la fotograf.
Nimic nu fusese organizat, anunat in presa locala. Serviciile de securitate au
ramas probabil blocate la vederea acestui zbor unic, dar nici nu am avut
necazuri dupa aceea, cel putin aa cred, dei s-ar putea sa ma inel daca
analizez mai bine anumite fenomene paranormale care urmau sa se produca
in anii ce urmau acestui moment unic, despre care nu tiu decat puini
oameni pana acum. Am iesit de sub deltaplan salutand delegaia oficiala,
simbolul flcarii olimpice, am fost aplaudat, eram intr-o stare de beatitudine
greu de descris.

Incet, in trapul uor al cailor, coloana s-a indepartat catre frontiera, lsandune sa savuram momentul pentru care suferisem si de frig si de nesomn.
Operatorul a venit catre locul unde era aterizat deltaplanul, cu un zambet
larg pe fata, mulumit de ceea ce reuise sa filmeze, iar de sus de pe deal
venea usor, cu deltaplanul strans in husa, continuand sa injure, Gigi, care
avusese ghinionul sa strice deltaplanul exact atunci. Pe rabojul lui erau toi
sfinii inirati, plus rude, dumani, efi si colegi de echipa mai norocoi.
Nimic nu mai conta, reuisem sa facem ce ne propusesem si asta recompensa
munca noastra netiuta de cateva zile, pentru cateva secunde de extaz
aviatic. Stelica operatorul a montat un film din mai multe secvente filmate
anterior, la Iai, la Putna, unde fuseseram sa zburam de pe dealul de unde,
zice legenda, trasese cu arcul tefan cel Mare cand a hotarat unde sa
construiasca mnastirea.
Fara urme
Filmul lui Stelica a fost prezentat la un festival de film studenesc unde a
luat locul 1 deoarece subiectul filmului si cele filmate erau inedite, frumos
prezentate, rmanand in arhiva festivalului, de unde nu l-a mai putut
recupera nimeni niciodata. Amrat ca pentru noi nu rmasese nimic filmat
sau fotografiat ca marturie a zborului meu istoric, mi vine o idee geniala. Il
intreb pe operator daca la montaj au mai ramas bucai de pelicul de calitate
mai slaba, imi spune ca da, sunt in cutia de gunoi din laboratorul de la Casa
de Cultura a Studenilor din Iai.
Mergem amandoi acolo, in laboratorul de foto si film, el avand cheile, si
bucurie mare: gunoiul nu fusese aruncat. Fericit, incep sa sortez bucata cu
bucata bucaile de film care ma interesau, le adun in alta cutie de carton aa
cum erau , gramada, i le duc la cminul studenesc unde locuiam, in
cartierul Tudor Vladimirescu. Am imprumutat si aparatura de vizionare a
peliculei impreuna cu ce mai trebuia pentru montaj, parca acid acetic, sau
ceva cu ammoniac. (Imi amintesc ca mirosul era aa de inepator ca ma inea
treaz oricat de obosit eram). Am lucrat cateva nopi la rand ca sa pun cap la
cap bucaile de film. A ieit un filmule de circa 20 minute, care avea un fir
epic, fara sonor, ceva in genul filmelor mute de la inceputul cinematografiei.
Mana destinului sau poate coada Necuratului, angajat al securitaii sigur, a
facut ca soarta acestei pelicule recuperate de la gunoi sa fie alta decat sa
rman in arhiva personala. Dupa ce-l prezentasem in diferite locuri ca
proba a realizarii noastre (nu la televiziunea locala sau naionala, ca nu era
loc pentru amaraii de noi, ci pe la cunoscui de-ai nostri sau la clubul
sindicatului de la Terom, unde Dl. Vlad invitase conducerea de pe atunci a
intreprinderii, care aprobase finanarea construirii deltaplanelor). Incantat de
succesul prezentarii peliculei in diverse locuri, Dl. Vlad imi cere filmul sa-l
dea unui artist plastic, Ioan Buliga din Iai, care cocheta si el cu ideea de a
zbura cu deltaplanul, ca sa faca el o copie. Cu inima stransa, am dat cutia cu
rola de film, sperand sa o primesc cat mai repede. Dezastrul s-a produs,

pelicula a disprut, fara sa se faca, copia pentru care muncisem ca un sclav.

Artistul a cotit-o spunand ca nu stie unde a pus-o, c o s mai caute, poate o
gaseste, dar tiam c nu o sa mai vedem niciodata filmuleul meu facut din
bucai adunate de la gunoi. Cat am fost de suparat, nu pot sa descriu. Nici
acum dupa aproape 30 de ani nu pot sa uit nopile nedormite, mirosul
acidului acetic si bucuria realizrii din resturi a marturiei zborului nostru in
intampinarea flacarii olimpice. Poate ca undeva intr-o arhiv zace pelicula
iniiala, cea a lui Stelica Marinescu, poate ca undeva, in alta arhiva, o fi si
filmul meu recuperat din cutia de gunoi, cine tie? Poate ca totusi
organele luasera masuri discrete de a ne confisca filmul. Nu voi ti
niciodata adevarul.
Poate ca artistul ( care a fugit in 1988 din ara cutandu-i libertatea in
Austria ) a dat filmul la cine nu trebuia si acesta l-a predat undeva unde nu o
sa tiu niciodata, aa ca singura proba a zborului de atunci este marturia mea
si a celor prezeni la eveniment. Nu este singura nedreptate a destinului, dar
a fost o lecie care m-a invatat sa fiu atent cui dau ceva si ce garanii am ca
recuperez ceea ce am imprumutat. Proverbul pe care-l tiam din copilarie se
demonstrase adevarat: Frunza verde de dai-nai, ia nu da sa vezi cum ai!
Miklos Barac