Sunteți pe pagina 1din 1

Despre vedenii si vise

Am noroc. Dimineata, la trezire, imi dau seama ca am avut unele vise, dar, de cele mai multe ori, nu-mi
amintesc aproape nimic din anecdotica lor. Spun ca am noroc, pentru ca, ascultand sau citind ce vise au
altii, traiesc mici momente de panica, amestecata cu invidie. Freud si Jung, de pilda, povestesc lucruri
halucinante. Va dau un exemplu (din Jung): ,,Se facea ca merg pe o pajiste ampla, in mijlocul careia
descopar o groapa zidita. Cobor de-a lungul gropii si ma trezesc intr-o incapere subterana cu o singura
piesa de mobilier: un tron. Pe tron, vad un trunchi de copac, dar observ ca e vorba de un trunchi facut din
carne si piele si ca in varful lui e amplasat un ochi. E momentul in care auddeslusit vocea mamei mele,
care imi spune: <> In mintea mea, ceea ce vad se asociaza, inexplicabil, cu imaginea lui Iisus. Abia intrun tarziu, inteleg ca am dinainte un simbol falic si ca particip la o initiere in misterele chtonice, misterele
Pamantului". Fata de asemenea compozitii baroc suprarealiste, bietele mele vise ( ca vreau sa strig, sau sa
fug si nu pot, ca ma prabusesc intr-un hau, sau ca stau de vorba cu rude sau cu prieteni defuncti) sant de o
platitudine, de o previzibilitate stanjenitoare. Cred sincer ca oamenii ,,normali", ca dumneavoastra si ca
mine, nu viseaza asemenea pagode simbolice decat rarisim. Si ca, de regula, re uita. daca ar visa asa ceva
noapte de noapte si ar trai haituiti de visele lor, ar ajunge rapid sa-si inghita sosetele, sa plece de-acasa in
chiloti si, in final sa adoarma pe canapeaua unui psihanalist euforic.
Nu vreau, totusi, sa iau in gluma lucruri serioase. Universul descoperit de Jung nu e o simpla inchipuire
divagatorie. E o lume, un teritoriu misterios, de a carui frecventare, fie si episodica sau repede uitata,
nimeni nu e scutit. Undeva, intre domeniul simturilor si cel al ideilor, exista un ,,istm", o ,,selva oscura",
un minereu de ,,imagini" care ne hranesc si ne indruma. Ne petrecem, totusi, jumatate din viata in somn.
Problema e cum sa administram, in mod igienic, nesmintitor, acest straniu registru al realului. In termenii
lui Novalis: Cum sa nu lezam ,,pudoarea zeitatilor visului"?
E nevoie de un exersta si riguros discernamant pentru a nu te pierde in hatisul interioritatii tale, al eului
tau nocturn, al ,,inconstientului colectiv". Cine dispune de un asemenea discernamant? Raspunsul
,,traditional" propune, ca fiind salutar, oficiul duhovnicului. Raspunsul contemporan te trimite la un
psihiatru de o obedienta sau alta. Garantii ultime nu poti avea nici de o parte, nici de alta. E
recomandabila prudenta, disciplina reperelor ferme, luciditatea. A te aventura nepregatit, neasistat,
exaltat in zona in zona onirica, a te abandona vedeniilor (nocturne sau diurne), a te balaci, extatic, in apele
neptuniene ale sufletului e a te juca cu focul. Si spunand asta ma gandesc mai ales la ,,experti", la
,,specialisti", la cei care iau asupra lor responsabilitatea ghidajului ,,profesionist". Caci am observat un
lucru: marii fondatoriai psihoterapiei - cei din categoria si anvergura lui Jung - pastreaza, mereu, un ton
precaut: fac loc relativismului metodologic(,,pentru mine - spune Jung intr-o scrisoare catre Evans Wentz
- agnosticismul este de rigoare"), nu se sfiesc sa aiba dubii (,,nu exista - Jung dixit - o tehnica de
interpretare a viselor perfect verificata"), tatoneaza, semnaleaza riscuri, cultiva ample teritorii de
interogativitate. in schimb, urmasii, ,,adeptii", epigonii se lafaie in certitudini. Stiu tot, explica tot, au
oricand la indemana solutii. N-au nici o ezitare sa-si transforme cabinetul in laborator si pacientii in carne
de tun pentru experimente primejdioase si adesea ireversibile. Aceasta suverana incredere in sine ma
tulbura. Ma ingrijoreaza. Aproape ca prefer radicalismul (strategic) al catorva Sfinti Parinti, care
interziceau formal frecventarea viselor si a vedeniilor, ca provenind, mai intotdeauna, din surse impure.