Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
O. M. 5561
preuniversitar;
-
O. M. 5484 -
profesionale dobndite formal, nonformal sau informal de ctre cadrele didactice care
ocup funcii de educatori / educatoare, institutori / institutoare, nvtori /
nvtoare, maistru instructor, antrenor, n vederea ocuprii funciei didactice de
profesor pentru nvmntul primar, profesor de instruire practic, respectiv
profesor antrenor n cluburile sportive colare, palatele i cluburile copiilor;
-
LEN 1/2011
-
Art. 245: (1) Pentru personalul didactic, de conducere, de ndrumare i de control, formarea
continu este un drept i o obligaie.
Art. 245:
control, este obligat s participe periodic la programe de formare continu, astfel nct s
acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovrii
examenului de definitivare n nvmnt, minim 90 de credite profesionale transferabile.
-
Art. 242: (1) Formarea contin a cadrelor didactice cuprinde dezvoltarea profesional i
evoluia n carier.
realizeaz prin
Absolvirea unor forme de studii universitare prevzute la art. 8 lit. a e din O.M. 5562
anual
de ctre unitatea de nvmnt din care provin cadrele didactice, pe baza dosarelor
depuse de ctre acestea. (O.M. 5562 art. 11 19.
Stoian Lenua
Responsabil formare continu