1.

Definirea pieei muncii

Piaa muncii - poate fi definit ca spaiul economic n care tranzacioneaz, n mod liber,
deintorii de capital n calitate de cumprtori i posesorii resursei de munc n calitate de vnztori,
n care prin mecanismul preului muncii, al concurenei libere dintre agenii economici, altor
mecanisme specifice, cererea i oferta de munc se ajusteaz.
ntr-o formul mai concentrat, piaa muncii reprezint mecanismul de reglare prin decizii libere ale
agenilor economici, prin intermediul salariului real, al cererii i ofertei de munc.
Fora de munc este acea marf de tip deosebit care se afl n proprietatea, n posesiunea i la
dispoziia oricrei persoane. Aceast persoan apare pe pia drept vnztor al resursei pe care o deine,
capacitatea sa de munc. Cu toate c spre cumprare i utilizare ntreprinztorului i este oferit
capacitatea de munc a lucrtorului, obiectul tranzaciei pe piaa muncii este totui munca (sau
serviciul de munc) concretizat n capacitatea de munc oferit de ctre lucrtor ntreprinztorului
ntr-o perioad concret de timp. Astfel, i n contractul individual de munc obiectul tranzaciei
reprezint nu ntreaga capacitate de munc a individului, ci doar serviciile de munc de o anumit
calitate, prestate ntr-o anumit perioad de timp.
Piaa muncii nu este o pia de sinestttoare. Ea este influenat de diveri factori socio-economici,
demografici, sociali. Cei mai importani dintre factorii de influen asupra pieei muncii sunt urmtorii:
progresul tehnic i productivitatea social a muncii;
procesele demografice i de emigrare-imigrare;
caracteristicile culturale i comportamentale ale populaiei;
nivelul de educaie i de calificare a forei de munc;
producia i capitalul;
condiiile de munc, n special, durata zilei de munc etc.
n definirea pieei muncii se pornete de la urmtoarele premise metodologice:
locul i funciile factorului uman n sistemul economic;
rolul pieei muncii n cadrul sistemului existent de piee;
agenii economici care se ntlnesc pe aceast pia att n calitate de purttori ai cererii, ct i
n cea de purttori ai ofertei de munc;
gradul de organizare i libertate a acestora n reglarea ocuprii i utilizrii eficiente a forei de
munc, inclusiv raportul de fore dintre ei;
legitile care guverneaz formarea cererii i ofertei de munc;
mecanismele care intervin n funcionarea pieei muncii, fie ca mecanisme de pia pur cu
salariul n calitate de pre al muncii, libera concuren ntre agenii economici, fie ca
mecanisme care intervin pe diferitele piee imperfecte.
Reieind din coninutul pieei muncii, elementele definitorii ale acesteia sunt:
actorii sociali de pe piaa muncii puttorii cererii i ofertei de munc;
actele normative care reglementeaz raporturile de pe piaa muncii;
conjunctura pieei muncii echilibrul dintre cererea i oferta de munc care determin nivelul
salariului de echilibru i cel al ocuprii forei de munc;
instituiile de pe piaa muncii;
sistemul de securitate social de pe piaa muncii.

Piaa muncii trebuie privit ntr-o dubl ipostaz:

ca o entitate nchis , ca un subsistem al economiei de pia n care mecanismele proprii
(cererea i oferta de munc) se ajusteaz;
ca un sistem deschis, cu intrri i ieiri, cu legturi complexe cu toate celelalte subsisteme
sociale.

Piaa muncii se poate referi la o localitate, la o zon mai mic sau mai mare sau chiar la ntreaga
economie. Prin urmare, piaa muncii poate avea raze de extindere diferite. n cazul forei de munc

necalificate sau de calificare inferioar, raza este mic, nevoile de for de munc putndu-se satisface
la nivelul unei localiti. Pe msur ns ce nivelul de calificare al forei de munc crete, aceasta este
mai rar, iar raza de extindere a pieei muncii devine mai larg, uneori la nivelul ntregului teritoriu al
rii sau la nivelul pieei muncii internaionale.
Gradul de extindere a pieei muncii.
Reieind din considerentul c mecanismul pieei muncii se realizeaz n cea mai mare parte n sfera de
schimb a activitii economice, unde se negociaz munca viitoare (or, n sfera de producie cantitatea
de munc, negociat i tranzacionat, doar se materializeaz n anumite utiliti), purttorii ofertei de
munc sunt reprezentai de urmtoarele grupuri de persoane:
acei care nu au de lucru, dar doresc s munceasc i caut un loc de munc (omerii);
acei care au un loc de munc, dar sunt nemulumii de acesta i se afl n cutarea unui nou loc
de munc;
cei care au un loc de munc, dar riscul de a-i pierde locul de munc este destul de mare, fapt
ce i impune s se afle n proces de cutare a unui nou loc de munc.
La rndul ei, cererea de munc, concretizat n piaa locurilor de munc, parte component a pieei
muncii, include totalitatea locurilor vacante de munc att de la ntreprinderile care funcioneaz, ct i
de la ntreprinderile nou-formate, precum i locurile de munc ocupate de lucrtori care nu corespund
cerinelor angajatorului i, prin urmare, care vor deveni de curnd vacante.
n alt interpretare pe piaa muncii oferta de munc se concretizeaz n populaia economic activ, iar
cererea de munc reprezint totalitatea locurilor de munc ocupate i cele vacante. Adepii acestei
poziii sunt de prerea c persoanele ocupate n cmpul muncii nu pot fi considerate ocupate
permanent, prin urmare, i ele vor fi prezente pe piaa muncii. Or, procesul de producie este
ntotdeauna nsoit de diverse schimbri care genereaz mobilitatea (profesional, calificaional,
teritorial etc.) a lucrtorului, inclusiv, schimbarea statutului ocupaional.
Indicatorii pietei muncii
*Populatia activa (PA) din punct de vedere economic include toate persoanele de 14 ani si peste ,
apte de munca , care , inte-o perioada de referinta specificata , furnizeaza forta de munca disponibila
(utilizata sau neutilizata) pentru peoducerea de bunuri si servicii in economia nationala

Intr-o forma generala , populatia activa cuprinde populatia ocupata (PO) si somerii (S),
dupa urmatoarea structura :
-populatia ocupata care include la randul sau : salariati civili , care sunt persoanele care isi
desfasoara activitatea pe baza unui contract de munca intr-o unitate economica sau sociala , inclusiv elevii si
studentii incadrati si pensionarii reancadrati in munca pe baza unui contract de munca ; patroni , care sunt
persoanele care au unul sau mai multi angajati si conduc activitatea in propria lor unitate ; lucratori familiali
neremunerati , care includ persoanele care-si exercita activitatea intr-o unitate economica familiala , condusa
de un membru al familiei sau de o ruda , pentru care nu primeste remuneratie sub forma de salariu sau plata
in natura ; membrii asociatiilor agricole sau ai cooperativelor ; militarii de cariera si militarii in termen .
-populatia activa neocupata (somerii) care cuprinde : persoanele in cautarea unui alt loc de
munca ; persoanele in cautarea primului loc de munca .
-populatia inactiva din punct de vedere economic : persoanele casnice ; elevi si studenti , exclusiv
cei care exercita o activitate economica sau sociala pe baza unui conteact de munca ; pensionari , exclusiv
cei reincadeati ; persoanele intretinute de alte persoane ; persoane intretinute de stat ; persoane care se
intretin din alte venituri decat cele provenite din munca (inchirieri , dobanzi , economii , rente , dividende)

In definirea populatiei active exista numeroase diferente de la o tara la alta , precum si intre
statisticile acestora si statisticile organismelor internationale , fapt ce impune precautie in folosirea
indicatorului in comparatiile internationale .
Orice persoana , in orice moment se poate incadra intr-una din urmatoarele trei categorii :
-persoana ocupata ; persoana neocupata (somer) ; persoana inactiva (in afara fortei de munca .
Indicatorii eficientei utilizarii fortei de munca :
In teoria si practica economica , categoria de productivitate exprima eficienta utilizarii factorilor de
productie . Productivitatea unui astfel de factor este raportul dintre productia obtinuta cu ajutorul factorului
respectiv si cantitatea acelui factor utilizata in cursul perioadei de calcul . In aceasta forma , productivitatea
este deci raportul dintre un output (efect) si un imput (efort) .
Exprimarea inputului (fortei de munca) se poate realiza cu ajutorul indicatorilor : populatie ocupata ,
numar mediu de salariati , timp efectiv lucrat in ore om sau zile om .
Nivelul productivitatii muncii se determina :

- la nivelul economiei natiomale (productivitatea sociala a muncii) , ca raport intre produsul intern
brut (PIB) si populatia ocupata totala :

- la nivelul fiecarei ramuri (W), ca raport intre valoarea adaugata bruta obtinuta din ramura respectiva
(VAB) si populatia ocupata din acea ramura (T) :
Categoriile de indicatori dupa care se structureaza si se analizeaza resursele de munca sunt foarte
variate si includ o multitudine de clasificari si grupari ale acestora in functie de nevoile de analiza pe care le
are persoana care utilizeaza indicatorii .
Astfel , un prim nivel de analiza consideram ca se poate realiza cu ajutorul indicatorilor de volum si
structura a resurselor umane , precum si cu indicatorii ce reflecta fenomenele demografice ce au loc in
spatiul national , indicatori ce constituie baza informationala a acestui sistem .
Dintre indicatorii de volum si structura amintim cei referitori la populatia totala , pe sexe si grupe de
varsta , etc.
Indicatorii fenomenelor demografice sunt indicatorii referitori la natalitate , mortalitate generala ,
mortalitate infantila , sporul natural , nuptialitate , divortialitate , etc.
Un al doilea nivel de analiza se poate realiza cu ajutorul indicatorilor distributiei , densitatii si
mobilitatii resurselor umane .
Principalii indicatori ai mobilitatii resurselor umane sunt cei referitori la populatia pe ramuri ale
economiei nationale , pe forme de habitat ( urban , preurban si rural ) , indicatorii distributiei socioprofesionale , ai distributiei pe categorii sociale , distributiei demoeconomice , etc.

Dintre indicatorii densitatii resurselor umane amintim indicatorii densitatii economice generale , ai
densitatii agricole , ai densitatii industriale , ai densitatii urbane , suburbane si rurale , etc.
Indicatorii mobilitatii resurselor umane sunt cei ai mobilitatii sociale ( pe fiecare categorie sociala ) ,
indicatorii mobilitatii teritoriale ( pendulatorie , sezoniera si definitiva ) , indicatorii mobilitatii sectoriale
( pentru sectoarele primar , secundar si tertiar ) , indicatorii mobilitatii socioprofesionale si indicatorii
mobilitatii demoeconomice .
Un al treilea nivel de analiza se poate realiza cu ajutorul indicatorilor ce reflecta atat intensitatea
utilizarii cat si pe cea a neutilizarii resurselor umane .
Indicatorii pierderilor de resurse umane pot fi considerati indicatorii absoluti si relativi ai morbiditatii ,
ai accidentelor de munca , ai accidentelor de circulatie , ai delicventei , ai criminalitatii , ai alcoolismului , ai
timpului pierdut , ai pierderilor scolare , ai somajului si emigrarii , calculati pe categorii sociale , socioprofesionale , pe varste si pe cauze , pentru a putea fundamenta mai bine masurile de politica economicosociala in vederea reducerii la maximum a acestor fenomene .
Al patrulea nivel de analiza cuprinde o serie de indicatori sociali ce reflecta laturi cantitative ale
resurselor umane .
Indicatorii nivelului de trai reflecta nivelul veniturilor nominale si reale in medie pe locuitor si pe
diferite categorii de populatie , indicatorii consumului de bunuri sau servicii pe locuitor , indicatorii nivelului
de instruire reflectand populatia cu inalte studii de specialitate , cu studii superioare , cu studii medii , cu
studii elementare si pe cea nestiutoare de carte , ai starii de sanatate a populatiei pe total si diferite categorii
sociale , indicatorii timpului de munca , ai timpului liber si al modului de utilizare a acestuia , etc.