Filosofia contemporana si bioetica

Teodora Manea
Doctor in Filosofie, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi
Interesul viu pentru problemele eticii in general si ale medicinii si biologiei in special este in
mod vizibil un fenomen cultural care nu mai are nevoie sa fie dovedit. Aceste interese au insa
nevoie de o interpretare, careia nu-i sunt suficiente indiciile informative, ci trebuie sa se
orienteze asupra plauzibilitatii interne a fenomenului.
In vederea elucidarii punctului de vedere al filosofiei in aceasta situatie, ne propunem sa
dezvoltam in cele ce urmeaza urmatoarele chestiuni:
1. Motivul pentru care filosofia, in forma sa academica si institutionala, trebuie sa se aplece mai
mult spre bioetica.
2. Reprezentarile culturale asupra esentei si naturii umane.
3. Dificultatile unei "etici aplicate" in paradigma cultural stiintifica actuala.
1. Orice filosofie, mai ales cea care ia forma institutionala, trebuie sa fie atenta la problemele
timpului in care ea se situeaza. Putem spune ca secolul XX a fost dominat de problematizari
filosofice care au decurs din dezvoltarea unei alte stiinte particulare, si anume fizica. Teoria
relativitatii, o noua viziune asupra conceptelor de spatiu si timp etc. au antrenat dezbateri
filosofice importante. Avem motive intemeiate sa credem ca secolul XXI va sta sub influenta
geneticii, in diferitele sale forme, ca biomedicina, biotehnologia etc. Sub influenta noilor
rezultate ale acestei stiinte particulare, filosofia va trebui sa fie atenta nu doar la problemele etice
implicate, ci si la posibile revizuiri ale unor reprezentari majore in problema cunoasterii, a
valorii, a conceperii omului si a naturii etc. Daca fizica si astronomia au avut in secolul trecut un
rol fundamental in revizuirea anumitor reprezentari ale filosofiei, si avem aici in atentie in
special epistemologia si ontologia stiintei, astazi biologia si medicina, in stransa legatura cu noua
tehnologie informatica, par sa ne oblige sa rediscutam anumite capitole ale filosofiei cu date noi
extrem de interesante.
Titluri precum: "Impactul noii biologii asupra eticii", "Bioetica drept Tabu", "Etica in genetica
umana", "Sunt toti oamenii persoane?", "Interpretarea datelor genetice: cuvant inainte la o
hermeneutica genetica", "Aspectele etice ale selectiei urmasilor", "Divizibilitatea si statutul
moral al embrionilor", "Genetica in spatiul public: perceptia si valorizarea unei tehnologii
controversate", "Despre natura biologica si culturala a omului", "Tehnologia genetica si
demnitatea omului", "Durere si demnitate umana: problema raului in filosofia occidentala" etc.
reliefeaza o data in plus interesul filosofic asupra problemelor bioeticii. Sintetizand, iata cateva
teme de interes pentru filosofie: etica cercetarii si progresul stiintei din perspectiva posibilitatilor
sau a limitelor trasate de tehnologia genetica; sau in ce fel cercetarea embrionara afecteaza
conceptele filosofice de viata si de demnitate umana? Contradictiile etice legate de cercetarea
embrionara.
Manipularea genetica si esenta omului: o noua imagine despre lume in era geneticii? De la
dialogurile lui Platon si pana in lumea contemporana, filosofia a coborat in agora atenta la
problemele timpului sau, incercand sa intre in dialog cu alte domenii ale culturii sau sa se

confrunte cu probleme care intervin in existenta cotidiana a omului. Aceasta dimensiune a

filosofiei a intrat in contrast cu o alta imagine a sa, mai precis cu o alta imagine a filosofului, ca
locatar impasibil si etern neinteles in "turnul de fildes" al celei mai pure si abstracte speculatii
metafizice. Imaginea aceasta s-a constituit in modernitate datorita conceperii filosofiei ca "regina
a stiintelor" si aceasta dupa ce vreme de o mie de ani fusese slujnica teologiei.
Iata doua situatii extreme ale receptarii filosofiei, situatii care au marcat, pana in lumea
contemporana, o anumita perceptie asupra scrierilor sau a exercitiului filosofic. Care este
legatura intre aceste imagini ale filosofiei si bioetica? De la lansarea termenului de "bioetica" in
1971 si pana in prezent, aceasta disciplina s-a conturat ca o ramura a eticii, mai precis ca etica
aplicata, care are in atentie problemele morale care decurg din aplicarea practica a rezultatelor
cercetarii stiintifice in special pentru domeniile biotehnologiilor, geneticii si medicinii
contemporane. Consultand un numar mare de publicatii, in special din ultimul deceniu, am
constatat ca pentru spatiul european, considerat destul de omogen din punct de vedere cultural,
interesele filosofilor pentru bioetica difera foarte mult.
Cele mai pregnante interese filosofice par sa vina din lumea germana, adica exact de acolo de
unde filosofia a imbracat cea mai inalta forma abstracta, prin lucrarile lui Kant, Hegel, Husserl
etc. Prin aceasta remarca incercam sa subliniem "demnitatea" filosofica a bioeticii si resursele pe
care acest tip de probleme le poate furniza tuturor domeniilor filosofiei, de la antropologie si
pana la gnoseologie sau ontologie.
O descoperire foarte recenta (publicata in revista Science la inceputul lunii mai 2003) a marcat
lumea stiintifica si a aruncat iar teribile provocari etice. Este vorba de descoperirea cercetatoarei
germane Karin Hubner1: celulele embrionare (celulele stem) cultivate artificial pot genera tesut
reproductiv, anume ovule. Astfel s-a demonstrat ca aceste celule nu sunt doar pluripotente, cum
s-a crezut pana de curand, ci sunt totipotente, din ele putand fi cultivat inclusiv tesut nervos sau
reproductiv.
In afara de faptul ca aceasta descoperire deschide un nou capitol in medicina reproducerii,
impactul asupra bioeticii este foarte mare. Vom da un exemplu. Mai intai, creand artificial ovule
se pot obtine de la un barbat ambele tipuri de celule gametice si se poate crea (teoretic!) o celulaou doar din materialul genetic al aceluiasi individ. Daca in acest caz sansele de a aduce pe lume
un copil prin intermediul unei mame purtatoare sunt minime, datorita homozigotarii genelor
letale, in cazul unui cuplu homosexual s-ar putea aduce pe lume un copil normal, care sa semene
fizic si genetic cu ambii parinti. Iata asadar cateva dintre provocarile noilor descoperiri. Salutam
faptul ca in Romania interesul pentru bioetica a fost trezit de o elita intelectuala apartinand lumii
universitare medicale iesene, dar ne intristam ca elita filosofica se tine inca departe de acest gen
de probleme, deseori fiind considerata doar o moda sau un moft intelectual.
Daca in tara noastra domeniul nu este suficient promovat, aceasta se petrece din cel putin patru
motive:
a. mai intai pentru ca nu dispunem de o baza materiala si economica apta de a sustine cercetarea
de varf in domeniul geneticii;
b. Biserica tinde sa isi aroge rolul dominant in dezbaterile cu caracter etic, Parlamentul
ocupandu-se cu probleme legislative mult mai grave, ca sa mai aiba in atentie si exigentele etice

ale legislatiei[2];
c. opinia publica sau societatea civila pare coplesita de alt gen de probleme, ca sa se mai
preocupe si de aceste "bio-probleme";
d. filosofia tinde sa ramana in "turnul de fildes" al problemelor metafizice si hermeneutice,
refuzand domeniul ca insignifiant.
Vom raspunde pe rand acestor tipuri de prejudecati:
a. desi la noi poate ca nu se vor clona atat de curand animale ca in SUA sau Anglia, problema
importurilor de alimente sau de seminte de plante din aceste tari antreneaza "participarea" la
acest gen de probleme internationale. Importand din SUA material biologic modificat genetic si
cultivandu-l pentru o productivitate sau rezistenta ridicata, putem avea surpriza ca produsele
noastre agroalimentare sa fie refuzate in tarile UE, care au reguli severe in acest domeniu. De
asemenea, posibilele remedii pentru anumite maladii, precum cancerul sau maladiile
degenerative ale creierului, nu vor lasa indiferenta opinia publica de la noi.
b. Biserica este prin traditie o institutie conservatoare, care poate justifica sau respinge o fapta
umana prin apel la dogme sau la traditia scriitoriceasca a Sfintilor Parinti. Dar cele mai multe
dintre situatiile cu care ne confruntam astazi frapeaza prin ineditul lor. Orice descoperire
stiintifica poate aduce in mod egal binele si raul, iar ratiunea, care este un dar divin, nu poate fi
oprita sa descopere. Trebuie facut apel si in acest caz la responsabilitate. Acest concept, desi
pare unul creat de societatea civila, el are radacini teologice detinand un rol central in problema
liberului arbitru.
c. Preocuparile opiniei publice sunt dependente deseori de standardele de trai ale momentului si
nu pot aproxima efectele pe termen lung ale unei tehnologii.
d. Filosofia uita deseori, asa cum am aratat si mai sus, ca mari autori precum Aristotel, Kant sau
Heidegger au reactionat la problemele timpului lor si prin aceasta reactie au si fost retinuti de
istorie. O alta dificultate a filosofiei este data si de specificitatea limbajului utilizat de acest grup
de stiinte. Astfel, specializarea extrema a vocabularelor particulare ale diferitelor domenii face
dialogul foarte anevoios.
2. De-a lungul istoriei filosofiei, reprezentarile asupra esentei omului au fost diferite. Astfel, daca
grecii au determinat esenta omului ca fiind rationala, iar omul ca zoon logon echon vietuitor
purtator al logosului, in traducerea latina animal rationale, o data cu Descartes acesta va fi
divizat intr-o substanta corporala (res extensa) si una spirituala (res cogitans). Modelul ontologic
cartezian a dominat reprezentarile modernitatii si datorita dezvoltarii stiintelor particulare.
Conform acestora, s-a remarcat ca omul se aseamana prin corporalitatea sa cu celelalte
vietuitoare, din punct de vedere chimic, fizic, biologic etc. Dar o parte a fiintei umane, anume
latura sa creatoare, inteligenta sa, il diferentiaza in mod evident de tot restul naturii. De aici, o
alta distinctie majora in incercarile de determinare a esentei omului, intre: natura si cultura.
Din secolul XIX se vorbeste deja despre stiinte ale naturii (fizica, biologia, chimia, astronomia
etc.) si stiinte ale spiritului (istoria, filosofia, psihologia etc.). Reprezentarea asupra omului s-a
transformat, separandu-l pe acesta intr-o fiinta naturala, in sens fizic si biologic, si o fiinta

culturala, in calitatea sa de creator de valori. Aceste cateva reprezentari expuse asupra naturii sau
esentei umane dau seama de urmatorul fapt: esenta omului, sau fiintarea sa specifica, nu pot fi
exhaustiv elucidate nici din perspectiva stiintelor exacte si nici doar prin aportul cercetarilor
culturale. Mereu ramane un rest explicativ, o imprevizibilitate si o indeterminare care il fac pe
om imposibil de clasat definitiv. Aici ar putea interveni doua explicatii. Una ontologica, dupa
care omul are o esenta nefixata (dominanta inca din Renastere, la Pico della Mirandola3) si o
explicatie fenomenologica, in care este implicat aspectul reflexiv al cunoasterii.
Omul, ca subiect al cunoasterii, poate transforma in obiect al actului cognitiv aproape orice:
natura, corporalitatea sa, chiar legile propriei sale gandiri, cum este cazul studiului logicii,
psihicul sau etc., dar mereu ramane un rest care este mai putin transparent investigatiilor. Nu este
vorba aici de nici o latura mistica, ci de intentiile, interesele de cunoastere, supozitiile culturale,
reprezentarile proprii sau ceea ce Ernst Cassirer numeste forme simbolice: limba, istoria, cultura
etc. Acestea sunt un fel de filtre sau lentile care influenteaza decisiv orice act al cunoasterii
noastre.
Pentru a fi mai clar sa luam urmatorul exemplu: un microscop. Cu acest microscop noi putem sa
cunoastem ceva despre viata celulelor, a microorganismelor etc., dar nu obtinem date asupra
felului in care microscopul este alcatuit, proiectat, asupra curburii lentilelor sale sau a aliajelor
din care este constituit. Apoi printr-un microscop putem investiga microcosmosul, dar nu putem
culege informatii despre galaxii sau despre mecanica fluidelor. Ne intrebam acum: putem afla
unde incepe viata umana cercetand codul genetic? Mai intai ar trebui sa definim ce inseamna
viata umana, desi termenul pare de la sine inteles. Daca luam in consideratie natura strict
biologica a omului, aceasta ar trebui sa inceapa o data cu formarea celulei-ou. Aceasta prima
celula rezultata prin combinarea materialului genetic al gametilor are inscrisa toata informatia,
toata arhitectura viitoarei fiinte umane. Dar se poate decela pentru aceasta etapa ceva din cealalta
dimensiune esentiala a definirii omului, si anume latura sa culturala? In nici o cultura o celula-ou
moarta nu este ingropata dupa un ritual religios. De asemenea, nici o astfel de celula nu are
drepturi sau responsabilitati cetatenesti. Viata umana este definita in raport cu conceptele de
persoana, ratiune, libertate, responsabilitate etc.
Daca din punct de vedere biologic inceputul vietii umane este mai clar stabilit, cultural, lucrul
acesta este dificil de realizat. Sub influenta biologiei, momentul stabilirii unui inceput "absolut"
al vietii a fost impins din momentul nasterii cu cel putin trei etape inainte:
1. momentul formarii sistemului nervos central (filosofic aceasta corespunde constituirii
potentiale a structurilor rationale);
2. momentul nidatiei, sau al compatibilitatii embrionului cu organismul matern, ceea ce este o
conditie sine qua non a supravietuirii embrionului;
3. momentul formarii celulei-ou.
In toate aceste etape, care par sa aiba o determinatie strict biologica, sunt incluse supozitii de
natura filosofica, de exemplu cuplul conceptual potenta-act. Celula-ou este un copil in potenta,
dar nu in act. Actualizarea, ca implinire a acestei potente, tine si ea de o serie de conditii
necesare. Este foarte greu, daca nu imposibil de a da un raspuns definitiv si absolut la intrebarea
cand incepe viata omului, cel putin din punct de vedere filosofic. In domeniul eticii s-au
delimitat diferite teorii sau puncte de vedere, in functie de pozitia culturala dominanta pe care a

avut-o fie teologia, fie antropologia, fie stiintele particulare. Astfel s-a trecut de la teocentrism
(divinul are valoare absoluta) la antropocentrism (umanul are valoare absoluta) in Renastere, iar
acum se discuta in termeni de patocentrism (orice fiinta dotata cu sensibilitate trebuie sa aiba
valoare morala) sau biocentrism (orice fiinta vie are valoare morala), pana la o forma radicala de
fiziocentrism[4] in etica ecologica, dupa care natura in sine are valoare morala.
3. Ca disciplina specifica domeniilor filosofiei si teologiei, etica lupta inca pentru a-si castiga
statutul in fata oamenilor de stiinta. Deseori se vorbeste despre un caracter "difuz" al problemelor
etice, fapt datorat atat limbajului comun, cat si unor reprezentari care survin din comparatia eticii
cu domenii ale stiintelor exacte. Acest fapt este valabil atat pentru performantele eticii generale,
cat si pentru domeniile particulare ale asa-numitelor "etici aplicate". Ceea ce ne intereseaza cu
precadere pe noi sunt: supozitiile culturale ale diferitelor pozitii etice; raportul dintre "boala" si
"vina"; statutul moral al corpului; pluralismul axiologic si intelegerea eticii etc.
Inca de la Hipocrate medicina a reflectat asupra problemelor ei normative, dar institutionalizarea
acestei discipline cu numele de etica medicala sau bioetica este relativ noua. Statutul teoreticostiintific al acestei discipline nu este definit in mod cu totul clar si ramane deseori obiectul unor
puternice controverse. Nu este vorba doar de alegerea corecta a descrierii disciplinei, ci si de
implementarea ei in structura universitara si in organigrama generala a stiintelor.
Gandirea etica in medicina si in biologie este un fel de "zona intermediara" intre principiile
filosofice, pe de-o parte, si ipotezele, metodele de lucru si lamuririle orientate catre stiintele
naturii. Acest fapt ingreuneaza munca, deoarece cele doua grupe de stiinte (ale naturii si ale
spiritului) au metode diferite de investigare a obiectului lor.
Institutionalizarea eticii medicale in Europa are o lunga istorie. Desi cunoscuta inca de la
Hipocrate, abia dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost institutionalizata (Codul de la
Nurnberg). Chiar daca inca din perioada premoderna au fost cunoscute situatii de conflict moral
in medicina, ele nu au fost discutate pe larg si au fost relativ usor clasate. Aceasta si datorita unei
situatii culturale specifice, in care exista o "armonie prestabilita" intre etica medicala si pozitia
moral-teologica a Bisericii.
Desi problemele eticii medicale au fost puse inca din timpurile precrestine, in Grecia lui
Hipocrate, ele au trecut prin intermediul filosofilor evrei si arabi catre cei crestini, si de aici orice
posibile puncte conflictuale au fost in mod anticipat "netezite". In ultimele decenii aceasta
armonie a dus catre o infratire intre cercetare si practica medicala, datorata in special acestor
motive: progresele uimitoare in domeniul chirurgiei, dar si in medicina interna, au condus catre
posibilitatea tratarii si vindecarii unor patologii considerate pana nu demult "nevindecabile".
Raportul dintre cercetarea medicala si medicina clinica a propulsat cercetarea ca o
acompaniatoare constanta a oricarei activitati medicale. Dar aceasta a condus catre o insecurizare
a nivelului normativ. Pentru justificarea interesului nostru in acest domeniu precizam ca
progresele in domeniul biotehnologiei si al geneticii lanseaza mereu noi probleme etice.
Ca exemple:
1. Ce probleme etice apar pentru o persoana ale carei celule vor fi clonate?

2. Clonele terapeutice si cele reproductive vor conduce in cele din urma la nasterea unui copil
clonat?
3. Care este statutul etic al unui embrion realizat prin clonare?
4. Este permis sa se realizeze o asemenea unitate umana evoluata numai pentru a o distruge apoi?
Multe dintre chestiunile care au fost initial discutate ca norme etice constituie acum obiectul unor
norme sau prevederi juridice internationale pe care Consiliul Europei le recomanda statelor
Europei. Diferentele de atitudine si de pozitie in bioetica dintre SUA si UE ne-au atras atentia
asupra aspectelor culturale si economice complexe care privesc problematica noastra. Nu trebuie
ignorate supozitiile culturale sau economice ale diferitelor pozitii etice (SUA versus Europa),
supozitiile cu caracter istoric (Germania versus Europa), ca si o serie de reprezentari (cum este
de pilda cea asupra raportului dintre "boala" si "vina" pentru etica medicala etc.) sau influenta
pluralismului axiologic in intelegerea eticii. Acest tip de probleme, dar si altele privind clonarea,
cercetarea embrionara, diagnosticul de preimplantare, eutanasia, manipularea genetica a unor
specii de plante si de animale etc. au dus la dezbateri aprinse pe plan international.
In corul natiunilor exista pozitii diferite, datorate aspectelor culturale, intereselor economice,
politice etc. Daca in SUA si in Anglia cercetatorii se bucura de un grad sporit de libertate, in
Germania cercetarea este cenzurata puternic de principii etice, mergandu-se pana la dezbaterea in
Parlament a interzicerii cercetarii embrionare.
Ca parte a culturii europene, Romania nu poate ramane in afara acestor dezbateri, chiar daca la
noi cercetarea de varf in acest domeniu nu este atat de avansata. Avem insa avantajul de a vedea
si interpreta echidistant motivele, interesele si contextele culturale specifice in care dezbaterile
despre bioetica au forme diferite. Promovarea acestui domeniu la noi o vedem ca pe un pas
important in recunoasterea noastra ca partener de valoare egala in contextul international al
dezbaterilor pe teme bioetice.

Bibliografie
[1] Astarastoae V., Scripcaru Gh., Scripcaru C., Principii de bioetica, deontologie si drept
medical, Ed. Omnia, Iasi, 1994
[2] Astarastoae V., Stoica O., Genetica versus bioetica, Ed. Polirom, Iasi, 2002
[3] Birnbacher, Dieter (ed.): Bioethik als Tabu? Toleranz und ihre Grenzen, Munster: Lit, 2000
[4] Birnbacher, Dieter, Selektion von Nachkommen. Ethische Aspekte, in: Die Zukunft des
Wissens. XVIII Deutscher Kongress fur Philosophie, Akademie Verlag, Berlin, 2000, 457-471
[5] Bondolfi, Alberto, Ethisch denken und moralisch handeln in der Medizin, Pano Verlag,
Zurich, 2000
[6] Die Zeit, nr. 20, 8 mai 2003, pp. 27-30
[7] Hoffe, Otfried, Gentechnik und Menschenwurde. An den Grenzen von Ethik und Recht,
Koln: DuMont, 2002
[8] Kollek, Regine, Praimplantationsdiagnostik. Embryonenselektion, weibliche Autonomie und
Recht, Tubingen; Basel: Francke, 2002
[9] Mittelstra?, Jurgen, Wissen und Grenzen. Philosophische Studien, Suhrkamp Verlag,
Frankfurt, 2001

[10] Mittelstra? J., The impact of the New Biology on ethics, European Review, Vol. 7, Nr.2, pp.
277-283
[11] Munthe, Christian, Divisibility and the Moral Status of Embryos, Bioethics 15 (2001), Nr.
5/6 [12] Rehmann-Sutter, Christoph (ed.), Ethik und Gentherapie. Zum praktischen Diskurs um
die molekulare Medizin, Attempto Verlag, Tubingen, 1995

Note
[1] Descoperirea cercetatoarei din Bonn s-a petrecut in laboratorul Universitatii Pennsylvania din
Philadelphia, in cadrul unei echipe internationale germano-franco-americane.
[2] Mentionam ca in Germania cele mai acute probleme etice si in special bioetice sunt dezbatute
in Parlament. Astfel, in aceasta tara a fost interzisa in anul 2002 clonarea atat in forma
reproductiva, cat si in cea terapeutica, ca si cercetarea embrionara umana, donarea de ovule in
scopul fertilizarii altei persoane sau pentru cercetare etc.
[3] Conform lui Pico, Dumnezeu, ca suprem arhitect, a creat omul fara a-i da nimic propriu, fara
sa-l situeze undeva, pentru ca omul singur sa se desavarseasca pe sine prin fapta sa. Intervalul in
care se situeaza omul este intre cele divine si lumea animala, vizata negativ. Aceasta conceptie
combina gandirea crestina cu cea neoplatonica, fapt pentru care scrierile lui Pico au fost
condamnate de Biserica. Limitele umane, asa cum au fost ele tematizate de la Aristotel la
Nietzsche, sunt: fiara si zeul. Omul care isi rateaza esenta sa umana, rationala a fost asemuit
animalelor, iar cel care isi implineste destinul sau spiritual sau creator este vazut asemenea
zeilor.
[4] Pentru aceasta clasificare, confer J. Mittelstra?, The impact of the New Biology on ethics,
European Review, Vol. 7, Nr. 2, pp. 277-283.