RADU LUI ANGHEL

Radu Anghel s-a nscut n anul 1827 n satul Greci-Boteti, judeul Dmbovia. Tatl su, Gheorghe Anghel, un
pandur al lui Tudor Vladimirescu, era cunoscut mai mult ca ho, dect ca lupttor. Dup nbuirea Revoluiei de la
1821, acesta s-a ascuns la mnstirea Rncaciov din Fureti, de unde, alungat de stareul mnstirii tocmai din
cauza viciului su. a ajuns n satul Greci. Aici s-a cstorit cu Despa, cu care a avut o fat i un biat, nimeni altul
dect personajul de legend de mai trziu, Radu.
n 1850, Radu este prins hoinrind prin Bucuresti i ajunge n pucria din Dealu Spirii. Aici face cunotin cu o serie
de tlhari, printre care i Soare Vlad, care-l ndeamn s se rzbune pe cei care l-au bgat n nchisoare i pe cei
bogai. Acest individ a fost cel care l-a influenat n a svri crimele i furturile de mai trziu.
Eliberat din nchisoare n 1853, devine adjunctul lui Soare, alturi de care particip la jefuirea unui bogta din satul
Trestieni, pe nume Iordache. Indignat c Soare i nsueste cea mai mare parte din furturi, Radu prsete banda i
se angajeaz slug la un cioban bogat, un anume Sandu, din satul Prundu-Ostrov, unde nva s scrie i s
citeasc, devenind omul de ncredere al acestuia. Din cauza atacurilor turceti, Sandu se hotrte s vnd
animalele i s se retrag la fiul su , care locuia n satul Clugreni-Ilfov. Sandu, nsoit de Radu, pleac spre sat
cltorind cu o barc pe Dunre. Radu, tentat de suma mare de bani pe care ciobanul o avea asupra lui, l omoar, i
ia banii i se retrage n satul natal unde i deschide o crcium. Aici se face repede remarcat mai ales datorit
iganilor lutari care primesc bani grei de la el s-i fac o poveste bun de cntat. n anul 1855, cnd se ntorcea de
la trgul care se inea n comuna Pietroia-Dmbovia, de unde cumprase o bute pentru uic, Radu Anghel o
ntlnete pe Tudoria, n vrst de 14 ani, pe care o transform, mpotriva voinei ei, n amanta sa.
Vizitat de Soare, i se propune s ia conducerea bandei i s-i atace pe arendaul moiei Mtsaru, tefan Popescu
(Gt Strmb), pe popa Gheorghe din satul Cndeti, pe arendaul moiei Glodeni, Mihalache Grureanu dar i pe
judectorul Mihil Furduiescu, cel care-l condamnase pe Soare. Fr s stea pe gnduri, Radu accept propunerea
i devine eful unui grup format din puscriai eliberai de curnd, avndu-l ca lociitor pe Soare, caracterizat ca fiind
omul cel mai crud i fr mil dintre toi muritorii. mpreun, ncep s atace, s fure i s omoare, nspimntnd
aceast parte de ar. Aria de aciune erau localitile din judeele Arge, Dmbovia, Muscel, Prahova i Ilfov.
Atacurile n cele mai multe cazuri erau conduse de Soare, care se ddea drept Radu. Percheziiile care se fac la
locuina lui Radu nu scot nimic compromitor, mai mult, descrierile fcute de pagubai ale efului bandei nu

corespundeau cu realitatea. Soare era voinic, gras, mbrcat nemeste pe cnd Radu era slab, cu musta,
mbrcat cu haine rneti.
n luna martie 1858, este atacat conacul arendaului tefan Popescu. Acesta, ajutat de steni, i prinde pe Radu,
Soare i un alt ho, Bucur. nchis, Radu mrturisete procurorului tribunalului din Cmpulung Muscel c el este
crciumarul i cpitanul bandei, declarndu-i: Ce vrei s tii de la mine? C am furat? C am spart case i lzi? C
am schingiuit i omort? Iac, i-le, mrturisesc.c eu sunt crciumarul din Boteti? Iac, i asta i-o
mrturisesc.Ai aflat ce i-ai dorit? Acum d-mi voie s-i spun i aceea ce nu tiai sau nu doreai, adic pricina
pentru care m-am fcut hompreun cu laptele mamei, am supt i laptele spre fapte rele: pilda cea rea i cu dare
de mn m-a aruncat n braele ticloiei. Dumnezeu poate ar fi sdit n mine iubirea de bine i dorina de nume, doar
c legile voastre m-au aruncat fr voie n pucrie, m-au vrsat n fragezimea vrstei ntr-o lume de tlhari i m-au
fcut s nvt cum s m fac ho i omortor.
Procesul se judec la Cmpulung dar Radu i Soare reuesc s evadeze.
Din acel moment, a devenit un tlhar mai violent, care nu se sfiia de la tot felul de frdelegi pentru a-i atinge scopul
i care tortura i ucidea fr mil. mpovrat de pcate, se spovedete la un preot, Marin, dar imediat dup
spovedanie, realiznd ca preotul l poate denuna, l ucide i pe acesta cu jungherul: sceleratul nu se sfii da se
arunca asupra bietului duhovnicu, d a-lu junghia, da ltia capul cu ciopirtituri de cuit.
n Dmbovia a operat o perioad i n zona Brbuleu (Cetatea), unde stenii l protejau i-i furnizau informaii
despre demersurile poterei. Casa i locaia visteriei sale a fost o grot pe un deal calcaros de pe raza acestei
comune, grot ce astzi i poart numele.
n 1861, Radu nsoit de trei tovari, ajunge la tarlaua Hrletilor, ce-i aparinea ciobanului Marin Parnia, din satul
Cndesti-Vale, care-i ospteaz i le pune la dispoziie tot ce au cerut. Parnia pleac de la stn pretextnd o
ntlnire de afaceri i merge s anune autoritile. Radu, simind c ceva nu e n regul, prsete stna.
Abia n anul 1866 dorobanii din patru judee (Arge, Dmbovia, Prahova, Muscel), sub comanda cpitanului
Negoiescu, descoper locul unde se gseau Radu i Soare, i nconjoar i-l mpusc mortal pe Dealul Carstienilor,
de lng Rncaciov Arge, pe Radu, dnd natere unei legende.

BALADA

Balada sau cantecul batranesc este unul dintre genurile cele mai studiate, dar si controversate
de catre cercetatori, deoarece acest gen prezinta o serie de probleme ca: originea, legatura cu
viata sociala, eposul altor popoare, raportul cu alte genuri, valoarea artistica si documentara,
trasaturile specific nationale, conditiile si prilejul de manifestare, frecventa tematica si
clasificarea acesteia. S-au facut cercetari minutioase, dar numai asupra aspectelor literare, latura
muzicala fiind considerata ca o rezenta in executie si aceasta tot numai din viziunea literara,
muzica fiind considerata 'complementul melodic al baladei'.[1]Alteori, partea muzicala a fost pur
si simplu ignorata.
In 1910, istoricul N. lorga a inteles valoarea expresiva a impletirii textului cu muzica,
lasand posteritatii o caracterizare deosebita a modului de manifestare a acestui gen: 'Balada se
canta sau mai bine se zice. Zicerea acestor melodii este o recitare melodica. Putem spune ca
partea de cantec intovaraseste partea de poezie, o recheama in minte - caci altfel omul nu e in
stare a da nimic -o intretine, indemnand si incalzind pe 'zicator', o adauga si o preschimba insa,
prin caldura creatoare care-1 cuprinde pe acesta incetul cu incetul'.[2]

Ultimele cercetari vizeaza latura muzicala a baladei evidentiindu-se elemente interesante

in ceea ce priveste organizarea materialului sonor.
Este un gen epic in care rolul predominant il are discursul epic, dar legatura dintre text si muzica
fiind indestructibila. In sustinerea acestei idei, prezentam o relatare a unui interpret caruia un
cercetator i-a cerut sa recite o balada, fara a o canta: 'Nu merge dom-le, basmit, pana n-oi avea
tar de melodie in el'.[3]
Balada sau cantecul batranesc se canta numai la cerere, in fata unui auditoriu, in trecut
balada era intalnita la tot pasul, la orice fel de petrecere, in prezent, ea se canta din ce in ce mai
rar, la logodne, cumetrii, carciumi sau la nunta, care constituie un prilej principal de a se canta,
alaturi de alte genuri. Astazi ea este apreciata in mod deosebit de batrani, fiind ceruta rar ca
urmare a prezentei unui public cunoscator al repertoriului. Interpretarea baladei este prepoderent
masculina, dar poate fi cantata si de femei sau numai de lautari.
Prima atestare a baladei pe teritoriul tarii noastre a fost facuta de cronicarul polon Matej
Strykowski (1574 - 1875) care strabatand tarile romane afirma ca 'in toate adunarile acelor
popoare () faptele oamenilor reuniti sunt celebrate in cantece cu acompaniamentul viorilor, a
lautelor, cobzelor si arfelor, caci poporul de jos se desfateaza peste masura ascultand ,marile
vitejii ale principilor si voinicilor' .
De asemenea cronicarul maghiar Stefan Szamoskozi mentioneaza in 1570, in scrierile
sale' balada fetei de pastor care si-a pierdut oile', interpretata de un taraf de lautari, la l noiembrie
1599, cu ocazia intrarii domnitorului Mihai Viteazul in Alba lulia. Relatari despre balada
populara gasim si in scrierile stolnicului Constantin Cantacuzino si ale cronicarului Miron
Costin, care amintesc despre obiceiul vechi de a se canta la mesele domnitorilor ' Cantecele
Domnilor din trecut'[4].Aceste creatii, imbogatite cu teme noi, cizelate si desavarsite in decursul
veacurilor, sau altele pe cale de disparitie, continua sa vietuiasca si astazi.
Termenul de balada a fost folosit pentru prima oara de V. Alecsandri in 1852 si provine
din cuvantul italianballare, care inseamna a dansa. Forma dansanta a baladei se mai intalneste, in
prezent, doar la cateva popoare europene (la macedo-romanii si la scandinavi).
Termenul provensal ballada inseamna un poem liric popular, oral, avand destinatie
coregrafica. Pentru romani reprezinta un gen 'de ascultare'. Exceptie de la aceasta o constituie
cantecul despre lancu Jianu, ale carui motive se mai intalnesc uneori in jocul 'Jianul'.
Definitia baladei, data de E. Comisel: 'cantec epic, narativ, de mari dimensiuni care
exprima atitudinea poporului, in diferite perioade, fata de natura si societate, lupta sa impotriva
fortelor naturii si asupritorilor [], cantecul povestitor de ascultare, cantec prin excelenta eroic si
amplu, despre actiuni vitejesti si senzationale, cu personaje infatisate in desfasurarea [] unui
subiect adecvat. '[5]
Nicolae lorga sustinea ideea originii occidentale a baladei; in conceptia sa balada ar fi
existat initial sub forma unei epopei care prin sfaramare a dat nastere baladelor, venind dinspre
Franta catre regatul Neapolelui, spre Spania, Serbo-Croatia si ajunse in Principatele Dunarene,

iar de aici mai departe catre Polonia. Acestei ipoteze a importului baladei i se alatura si Ov.
Densusianu. Cercetarile arata ca numai 13 % din subiectele baladei romanesti se intalnesc si in
balada iugoslava, neogreaca, albaneza, macedoneana si istroromana. Influentele se datoreaza
conditiilor social-economice similare in care au trait poporul roman si cele balcanice, la care se
adauga expansiunea otomana si trebuie facute delimitari clare intre influenta si import.
O a doua teorie referitoare la originea baladei este cea aristocratica in temeiul careia
balada s-a nascut la curtea domnilor, unde, la ospete, se preamareau faptele de vitejie ale
inaintasilor.
In sprijinul originii vechi a eposului popular vin si scrierile lui lordanes (sec. al-VI-lea
d.Hr.) care mentioneaza cantecul epic la geto-daci, fapt ce plaseaza existenta lui inainte de
incheierea procesului de etnogeneza la romani, moment in care se poate vorbi de un folclor
romanesc.
Aceasta idee este preluata de etnomuzicologul Emilia Comisel care afirma ca balada
romaneasca ' a luat nastere pe baza unor elemente autohtone stravechi, care dupa formarea limbii
romane s-au dezvoltat in formele ajunse partial pana la noi'.[6]
Matej Strykowski afirma, referindu-se la romani, ca poporul 'se delecteaza peste masura
ascultand marile vitejii ale principilor si voinicilor', martuire ce demonstreaza un gust deja
format pentru acest gen'.[7]
In completarea acestei idei, pro f. Octavian Lazar Cosma demonstreaza cu argumente
evidente faptul ca ' fondul autohton traco-daco-get, se afla la temelia procesului de etnogeneza,
inraurind masiv asupra constitutiei a ceea ce va deveni ulterir muzica romaneasca .Scari
muzicale, formule melodice, structuri ritmice si metrice geto-dace se vor transmite in decursul
stadiului de cristalizare a noii muzici, conjugandu-se cu sistemul declamatiei si metrica vorbirii
latine ea insasi supusa unor metamorfozari considerabile.
In ceea ce priveste 'istoricitatea acestora' - de la primele incercari de interpretare a
continutului baladelor, s-a adeverit ca ele sunt adevarate izvoare istorice chiar daca nu totdeauna
coincideau datele istorice. Acestei teorii i s-au alaturat N. Densusianu si V. Ontiu. impotriva
acestei conceptii s-au ridicat alti
cercetatori ca: D. Caracostea, Ov. Densusianu, P. Caraman, cel din urma situandu-se pe o linie de
mijloc, mai aproape de realitate. El critica valoarea documentara a baladei, recunoscand totusi ca
dincolo de aparentele uneori fantastice, baladele au un substrat real si se bazeaza pe fapte ce se
pot localiza in timp si spatiu sau pe personaje care au existat candva. Diluarea preciziei faptelor
istorice este explicabila prin limitele memoriei populare care stocheaza amintirile timp de 150 200 de ani, dupa care faptele, figurile istorice se substituie cu altele pentru ca 'imaginatia ucide
memoria',[8] afirma folcloristul Ov. Barlea.