ALIN STOICA.

BORTES DANIEL - ARCHIGRAM

1.Introducere
Vom vorbi astazi despre un grup de arhitecti ai aniilor 60, care au inovat prin desenele lor gandirea arhitectului si
posibilitatiile acestuia. Mai intai voi prezenta motivul aparitiei lui, dupa care vom discuta despre gandirea arhitectiilor din
anii 60, urmata de studiul in detaliu al proiectului Plug-In City si o concluzie.
Acest grup de avangarda se numeste Archigram (care provine de la combinarea cuvintelor Architectural si Telegram),
format la scoala de arhitectura AA din Londra. Proiectele lor erau inspirate in principal de noile tehnologii si voiau sa
creeze o noua arhitectura.
Membrii initiatori au fost: Peter Cook, Warren Chalk, Ron Herron, Dennis Crompton, Michael Webb si David Greene.
2. Rezistenta
Arhigram a fost un grup de avangarda, care s-a opus sistemului de invatamant si de practica de
arhitectura din Marea Britanie a anilor 60. In perioada aceasta, modernismul formal era
considerat singura varianta acceptabila de proiectare, iar ideile grupului Archigram se opuneau
crezului general de atunci ca arhitectul trebuie sa proiecteze conform unor reguli prescrise.
Archigram a fost o reactie la arhitectura care se practica atunci, care era un fel de afacere lasata
in slujba marilor birouri de proiectare, care nu prea erau interesate de arhitectii non-conformisti.
Inaintea aparitiei revistei Archigram, cateva reviste de arhitectura studentesti dintre care
Polygon si Architects Journal aduc in discutie conflictul dintre generatii prin prezentarea unor
proiecte de studenti contrare ideilor modernismului predat in scoli. Aceste reviste vorbesc de o
noua directie posibila pe care arhitectura britanica urmeaza sa o ia, preconizand aparitia grupului
Archigram si a unui nou tip de arhitect, care ar fi: conversant with systems, unafraid of the
multilevel city.
Prin desenele ultra-tehnologice, dar si cu valoare artistica, grupul a reusit sa gaseasca un teren
de mijloc in eterna disputa intre arhitectura ca pura tehnologie si arhitectura ca arta. Arhitectii
grupului desenau intens, si chiar afirmau ca se exprima mai bine prin intermediul desenului
decat prin cuvinte. Au realizat peste 1500 de desene in total, dar multe dintre ele s-au pierdut
pana azi.
Primele editii ale revistei Archigram au explorat si incurajat ideile tinerilor arhitecti ai acelei
perioade. Exista un conflict de ideologie intre studentii arhitecti si generatia lor de profesori,
tinerilor arhitecti fiindu-le impusa o anumita maniera de proiectare, rigida. Michael Webb,
membru al Archigram, prin proiectul sau de student pentru Furniture Manufacturers
Building a fost acuzat de profesori ca sfideaza rationalitatea modernista, desi ulterior proiectul a
fost foarte apreciat si chiar expus in cadrul unei expozitii a Museum of Modern Art (MOMA) din
New York, alaturi de nume mari precum El Lissitzky, Kisler si Poelzig.
Proiectul lui Webb, in sine, este un omagiu adus conceptului lui Louis Kahn de spatii care servesc
si spatii care sunt servite, principiu utilizat la Richards Medical Research Laboratories din
Philadelphia. In proiectul lui Kahn, spatile care servesc sunt in principal accesurile, coridoarele de
legatura si spatiile auxiliare; care sunt detasate de corpurile principale ale cladirii si primesc
propria lor structura si prezenta in spatiu. Aceeasi idee se regaseste si in proiectul lui Webb.

3.Frustrarea
Frustrarea fara de constrangerile practicii de arhitectura de dupa celui de-al doilea razboi mondial, alimentata de ambitia
de a schimba sistemul a cauzat aparitia revistei Archigram, primul numar fiind tiparit in Mai 1961.
Peter Cook afirma cu sinceritate motivul reactiei:
The first Archigram was an outburst against the crap going up in London, against the attitude of a continuing European
tradition of well-mannered but gutless arhchitecture that had absorbed the lable Modern, but had betrayed most of the
philosophies of the earliest Modern -1967
Primul numar Archigram a fost o reactie impotriva prostiilor ce se petreceau in Londra, contra unei atitudini de
continuare a traditiei Europene de arhitectura manierata, dar fara curaj, arhitectura ce a absorbit eticheta de modern, dar
care a tradat cam toate filosofiile modernismului de inceput
Sustinea ca modernistii ar trebui sa celebreze tot ce e nou, afirmatie ce se opunea educatiei si practicii arhitecturale ale
vremii.
Toate aceste nemultumiri au fost rezumate intr-un editorial din Architectural Design in 61 afirmand:
ninety-nine percent of Londons architects continue in mediocrity until senility intervenes.
99% din architectii Londrei continua in mediocritate pana cand intervine senilitatea o iau razna
Modernismul a intrat dupa cel de-al doilea razboi mondial intr-o perioada de manierism, prin care se interpretau si
instutionalizau lucrarile pioneriilor modernisti ai Stilului International si Bauhaus. Reglementarea excesiva a
modernismului priveaza curentul de calitatea sa avangardista si il transforma intr-un stil monoton si rigid. A doua
generatie de modernisti era astfel alienate de avantul initial al curentului, pierzandu-si inspiratia si identitatea, nu aveau la
ce sa se raporteze.
Un astfel de exemplu este Stilul de Festival (Festival Style), care si-a luat numele de la Festivalul Marii Britanii de la
1951, ce ajunsese
a nostalgic echo of the 30s rather than a confession of faith in present time and circumstance ,
mai degraba un ecou nostalgic al aniilor 30, decat o confesiune a increderii in timpul si circumstanta prezentului - dupa
John Summerson
Cladirile noi erau indeajuns de modern incat sa se rupa de trecut, dar evitau intentionat orice incercare de radicalism.
Lider proiectant urbanist al Marii Britanii de atunci, Thomas Sharp sustinuse, mai intai in 57 apoi in 64 ca:
what is most disliked about us.. is the control wich we exercise over other peoples activity with so little obvious and
acceptable result.. it seems to me that our plans today are so small and dreary and are made known so dimly and
grudgingly that in the main they deserve indifference and contempt they get
cel mai antipatizat lucru despre noi.. este controlul pe care il exersam asupra activitatiilor altor oameni cu un rezultat atat
de putin evident si acceptabil.. mi se pare ca planurile noastre in present sunt asa minuscule si banale si sunt facute
cunoscute asa slab si ezitant incat merita indiferenta si dispretul pe care il primesc
Ca o reactive la cele spuse, in urmatoarea luna tanarul architect Peter Cook avea sa propuna Plug-in City, nimic minuscule
si banal de aceasta data.

4.Plug-In
Desi prima imagine care apare in minte cand te gandesti la Archigram este Walking-City al lui Ron Herron din 1964,
proiectul cel mai semnificativ pentru intentiile incipiente ale Archigram a fost Plug-In City al lui Peter Cook.
Proiectul reinvie impulsul care a inspirit prima generatie de modernisti si mois de cea dea doua. Era o megastructura
devotata circulatiei continue cu functiuniile amestecare si limitele neclare.
Aceasta a reutilizat 2 dintre motivele reprimate ale modernismului: megastructure si cladirea in devenire, folosite in teorie
la Proiectul pentru Algiers al lui Le Corbusier (1931) si Proiectele de orase lineare sovietice din anii 1920; si in practica la
Proiectul Karl-Marx-Hof la Viena al lui Karl Ehn (1927) si Unite dHabitation din Marseille, tot Corbu (1953).
Plug-in combina din aceste precedente principiul colectivitatii, al unitatiilor de locuire interschimbabile si al incorporarii
legaturilor de transport rapid. Urmarea astfel pastrarea viabilitatii oraselor intr-o era a schimbarii rapide prin posibilitatea
inlocuirii permanente, filosofie care incuraja consumerismul de masa.
Estetica incompletului utilizata in proiect se inspira din santierele de constructii aparute in urma reconstructiei
economice a europei de dupa razboi, avand o buna mostenire moderna: fotografiile cladirilor in santier ale lui Erich
Mendelsohn, numite X-ray view (1920).
Totusi, Plug-in City era un proiect fara precedent, unic prin haosul ce domina intreg spatial, avand ca motivatie dorinta de
a realiza o arhitectura care sa schimbe viata omului, nu sa fie subordonata omului, Cook fiind ferm convins ca vietii de zi
cu zi ii poate fi imbunatatita calitatea prin design.
Influenta principiului Plug-in se construieste treptat prin lucrarile lui Peter Cook. Unul dintre ele fiind proiectul Shopping
Center din Nottingham, impreuna cu David Greene. Eram format din unitati geodezice construite de macarale circulare
situate deasupra structurii pe care o realiza, avand si rolul alimentarii nevoiilor locatarilor prin ascensoare si continea si
unitati repetitive in forma de U intors.
Evolutia ulterioara a ideii de Plug-In se regaseste in propunerea pentru districtul de afaceri Europa/Kent din 63-64.
Continea silozuri vertical conectate de coridoare laterale intr-o maniera gasita in schema proiectului City Interchange
din 63 a colegilor lui Cook: Ron Herron si Warren Chalk, inspirat din benzile desenate SF si de pasarelele din proiectul
fabricii Van nelle din Rotterdam.
Pentru a complete effectual deR Plug-In, in 64 conformeaza tubulatura intr-o structura de zabrele in forma de diamante
care actiona ca un suport structural pentru unitati, unele chiar gonflabile, situate deasupra unei retele de transport, ilustrata
in sectiunea Max Pressure Area
Plug-in a fost conceput pentru a eficientiza circulatia si a accelera fluxurile. Orasul era structurat pe zone organizate
ierarhic. Experienta urbana devine mai putin clara, mai putin determinata fizic si mental. Daca urbanismul traditional
incuraja contemplarea obiectului fix si ideal, urbanismul propunerii lui Cook promova arhitectura ca un eveniment care se
putea intampla doar prin activitatea locuitorilor sai.
Plug-in a luat intr-un fel locul modernismului de masa britanic si inaintasilor arhitecturii de atunci,
noii brutalisti, ce incurajau o sinceritate arhitecturala exprimata prin material, sit, metoda si
program. Brutalistii si asociatii lor, Team 10, provocau designerii sa creeze suprafete si planuri
cat mai semnificative si complexe. Masinaria uriasa a plug-in city genera aceste lucruri fara sa
multumeasca totusi opiniile brutalistilor, care cautau o imagine fundamentala si inghetata.
Din punctul de vedere al unei viziuni arhitecturale kinetice, Archigram s-a orientat catre
avangarda japoneza si metabolismul japonez. Metabolismul este o miscare in arhitectura
japoneza postbelica ce combina ideea de megastructura cu ideea de crestere organica. Un
exemplu ar fi megastructurile lui Kenzo Tange din Golful Tokyo din anul 1960 ce isi extindeau
reteaua structurala peste corpul de apa. Mesajul principal al acestui tip de arhitectura era

structurile cu termen lung de utilizare care sustiuneau elemente cu viata mai scurta, principiu
preluat la Plug-in City. Cook ajunge chiar sa specifice durata de viata a variatelor componente ale
orasului Plug-in, de exemplu: 40 de ani pentru o structura tubulara, 25 de ani pentru nucleul unui
hotel si 3 ani pentru unitatie de locuit conectate la acest nucleu, incurajand un consumerism
constant, bazat pe resurse interminabile.
Plug-in City a fost judecat de critici in functie de modul in care raspundea la nevoia unei
modalitati mai bune de a construi. In comparatie cu metabolistii japonezi, care afirmau ca solutia
lor era singura potrivita pentru a construi o economie in continua dezvoltare, Plug-in se justifica
in aceeasi termeni, dar incerca sa atinga si un anumit nivel estetic.
Inspirat de futurism, s-a incercat transformarea orasului modern intr-un mod mai unitar si
continuu, spre deosebire de metabolisti, care separau structura suport de unitatile aditionale.
Tange si metabolistii au creat niste proiecte spectaculoase, superioare conceptual, insa Plug-in a
avut un impact vizual mai puternic decat acestea. Un astfel de exemplu este Expo Tower
realizat pentru expozitia internationala din Montreal din 1967, inspirat partial de proiectul
de orase plutitoare ale lui Kiyonori Kikutake. Acesta insa nu a fost construit.
Se contureaza o relatie fragila intre principiile de functionare si estetica lucrarilor teoretizate de
Archigram. Plug-in trebuia sa exprime aceasta etica intr-un mod vizual, fapt care transforma etica
de functionare intr-o estetica originala, propie. Prin evolutia constanta a peisajului urban,
proiectul Plug-in tinde catre un urbanism cu caracter pitoresc.
Un lucru prin care se explica tendinta generatiei Archigram catre structurile ce le-a realizat este
faptul ca aceasta generatie a crescut cu influenta jocurilor Meccano, care erau seturi de
construit din elemente metalice care puteau fi asamblate in diverse structuri si masinarii. Se
poate considera ca modernismul de avangarda este tributar jucariilor Meccano in mod
asemanator in care Frank Lloyd Wright este tributar blocurilor de lemn Froebel din copilaria lui.
Se remarca utilizarea unor astfel de imbinari tip Meccano in proiectele pentru Plug-in, dar se
intrebuinteaza si blocurile Lego in machetele realizate. Archigram traduce experienta elementara
ale acestori jocuri prin modul lor de imbinare pe diverse directii, lucru cu care experimenteaza in
proiectele lor.
Studiul capsulei de locuit al lui Warren Chalk, intrebuintat in Plug-in City, face referinta la o
organizare spatiala asemanatoare locuintelor terasate. Locuitorul tipic a acestei celule lucreaza
intr-un birou, orasul neavand fabrici, in ciuda faptului ca estetica lui se inspira vizibil din
rafinariile de petrol. In Plug-in City munca manuala dispare prin intermediul automatizarii totale,
iar drumul la munca este foarte rapid, prin tuburi izolate de mediul exterior. Functiunile orasului
sunt juxtapuse si amalgamate.
Viziunea tehnologica a orasului este una permanent conectata informational, fiecare functiune
fiind interdependenta fata de cealalta, asemanator diagramei pentru Computer City, realizata
de Dennis Crompton in 1964.
Concluzie
Proiectele grupului Archigram au prezentat o abordare a arhitecturii concentrata pe tehnologii de
supravietuire, experimentand cu tehnologia modulara, cu mobilitatea in spatiu, cu capsule de
locuit si cu imaginea unei societati de consum. Lucrarile lor au oferit o visiune fascinanta asupra
futurismului erei masinariilor, lasand in schimb neadresate anumite probleme cum ar fi cele
psihologice, sociale sau de mediu. Opera lor a reprezentat o influenta petru arhitecti ca si
Richard Rogers, Renzo Piano si Norman Foster.
In prima imagine e Centrul Pompidou de Richard Rogers si Renzo Piano din Paris; In a doua e
Centrul de Distributie Renault din Swindon, UK, de Norman Foster, in a treia sunt cateva

imagini cu Cladirea HSBC din Hong Kong, tot de Foster, iar in a patra e Lloyds Building, din
Londra, de Richard Rogers.