(Pe o banca in parc, seara, el asteapta de mult)

(ea ajunge) ( in scrisoare scri: Si eu, de asemenea ma gandesc la tine)

Castel: (violent) De ce ai plecat la ferma? De ce m-ai lasat singur? De ce ai lasat
aceasta scrisoare acasa la tine? De ce nu mi-ai spus ca esti maritata?
(o strange de brat, ea geme)
Maria: ( incet) Ma doare Juan Pablo.
Castel: De ce nu vorbesti? NU vrei sa raspunzi? De ce? De ce?
(tace)
Maria: De ce trebuie sa se raspunda la orice? Sa nu vorbim de mine, sa vorbim mai
bine de tine , de munca ta, de preocuparile tale. M-am gandit mereu la pictura
aceea, la ceea ce mi-ai spus in piata San Martin. Vreau sa stiu ce faci acum, ce
gandesti, daca ai mai pictat sau nu.(el ii suceste bratul)
Castel: Nu, nu vreau sa vorbim de mine: vreau sa vorbim de noi amandoi: vreau sa
stiu daca ma iubesti.
(aprinde un chibrit, ea isi ascunde fata, plange, o oblige sa se uite la el)
Castel: (cu amaraciune) Ahatuni nu ma iubesti.
Maria: (mangaindu-l pe cap) Sigur ca te iubescdar de ce e nevoie s-o spun?
Castel: Da, dar cum ma iubesti? Exista multe feluri de a iubi. Poate fi iubit si un
copil, si un dine. Eu vreau sa spun dragoste, dragoste adevarata intelegi?
(al doilea chibrit)
Castel: (furios) Ai suras.
Maria: Suras?
Castel: Da, ai suras: pe mine nu ma poti insela asa de usor. Sunt foarte atent la
amanunte.
Maria: (aspru) La ce amanunte ai fost atent?
Castel: Ramasese ceva pe chipul tau. Resturi ale unui suras.
Maria: Si de ce as fi suras?
Castel: De nepriceperea mea, de intrebarea daca ma iubesti intr-adevar sau doar ca
pe un copil sau cine stieDar ai suras. De asta sunt sigur.
(Maria se ridica)
Castel: Ce s-a intamplat?
Maria: Trebuie sa plec
Castel: Cum adica pleci?
Maria: Da, plec.
Castel: Cum sa pleci? De ce?
Castel: De ce pleci?
Maria: Ma tem ca n-o sa intelegi.
Castel: Cum? Eu te-ntreb un lucru care pentru mine inseamna viata sau moarte, iar
tu, in loc sa-mi raspunzi surazi sit e mai si superi. Sigur ca asta nu inteleg.
Maria: (rece) Iti inchipui ca am suras
Castel: Sunt sigur.
Maria: Ei bine te-nseli si ma doare foarte multca ai putut sa crezi asta.
Castel: (abatut) Nu stiu, Maria, iarta-ma. Dar am avut certitudinea ca ai suras.
Maria: (ii apuca bratul, indurerata) Cum ai putut sa crezi asta?
Castel (aproape plangand) Nu stiu, nu stiu.
(Maria ii mangaie parul)
(Pauza)
Maria: Ti-am spus ca-ti voi face mult rau si vezi ca am dreptate.
Castel: A fost vina mea.
Maria: (sopteste) Nu, poate ca e a mea.
 Cit am asteptat clipa aceea si de cte ori am strabatut strazile grabit, ca sa treaca timpul mai
usor! si cta duiosie simteam n mine, ct de frumoasa mi se parea lumea, seara de vara, copiii
jucndu-se pe trotuare! Acum ntelegeam foarte bine ct de mult te poate orbi dragostea si cta
putere are n a te schimba. Frumusetea lumii!...

Trecusera cteva minute dupa opt si-am vazut-o pe Maria apropiindu-se si cautndu-ma n
ntunericul care se lasa. Era prea trziu ca sa-i disting chipul, dar i-am recunoscut felul de a
merge.

Ne-am asezat pe-o banca. Am strns-o de brat si-am repetat de mai multe ori numele ei; nu
ndrazneam sa-i spun altceva, iar ea continua sa taca.

- De ce-ai plecat la ferma? am ntrebat-o, n sfrsit, cu violenta. De ce m-ai lasat singur? De ce ai

lasat aceasta scrisoare acasa la tine? De ce nu mi-ai spus ca esti maritata?

Nu raspundea. Am strns-o de brat, cu putere. A gemut.

- Ma doare, Juan Pablo, mi-a spus ncet.

- De ce nu vorbesti? Nu vrei sa raspunzi? Tacea.

- De ce? De ce? si, n sfrsit:

- De ce trebuie sa se raspunda la orice? Sa nu vorbim de mine; sa vorbim mai bine de tine, de

munca

66

ta, de preocuparile tale. M-am gndit mereu la pictura, la ceea ce mi-ai spus n piata San Martin.
Vreau sa stiu ce faci acum, ce gndesti; daca ai mai pictat sau nu. I-am sucit bratul cu furie.

- Nu, i-am spus. Nu vreau sa vorbim de mine: vreau sa vorbim de noi amndoi; vreau sa stiu daca
ma iubesti. Nimic altceva: daca ma iubesti.

N-a raspuns. Disperat din cauza linistii si a ntunericului care nu-mi dadea voie sa-i privesc ochii
pentru a-i ghici gndurile, am aprins un chibrit. S-a ntors imediat si si-a ascuns fata. Am apucat-
o de barbie cu cealalta mina si am obligat-o sa se uite la mine: plngea.

- Ah..., atunci nu ma iubesti, i-am spus cu amaraciune.

n timp ce chibritul se stingea ntre degete, am observat, totusi, cum ma privea cu dragoste. Apoi,
n plin ntuneric, am simtit cum mi mngie parul.

- Sigur ca te iubesc... dar de ce e nevoie s-o spun?

- Da, i-am raspuns, dar cum ma iubesti? Exista multe feluri de a iubi. Poate fi iubit si un copil, si
un dine. Eu vreau sa spun dragoste, dragoste adevarata. ntelegi?

Am avut o intuitie rara. Am aprins un al doilea chibrit. Asa cum banuisem, Maria surdea. Adica
nu mai surdea, dar sursese cu cteva zecimi de secunda mai nainte. Mi s-a ntmplat de multe
ori sa merg pe strada si sa ma ntorc brusc cu senzatia ca cineva ma spioneaza, sa nu vad pe
nimeni si totusi sa simt ca singuratatea care ma nconjura era proaspata si ca cineva disparuse
subit, lasnd o usoara vibratie-n aer. Era ceva asemanator.

- Ai surs, i-am spus cu furie.

- Surs? s-a mirat ea.

- Da, ai surs: pe mine nu ma poti nsela att de usor. Snt foarte atent la amanunte.

67

- La ce amanunte ai fost atent? m-a ntrebat aspru.

- Ramasese ceva pe chipul tau. Resturi ale unui surs.

- si de ce-as fi surs? a spus la fel de dur.

- De nepriceperea mea, de ntrebarea daca ma iubesti ntr-adevar sau doar ca pe un copil sau cine
stie... Dar ai surs. De asta snt sigur.

Maria s-a ridicat dintr-o data, brusc.

- Ce s-a ntmplat? am ntrebat-o uluit.

- Trebuie sa plec.

M-am ridicat, la rndu-mi, ca un arc.

- Cum adica, pleci?

- Da, plec.

- Cum sa pleci? De ce?

N-a raspuns. Mi s-a parut c-am smuls-o din loc, cu amndoua bratele.

- De ce pleci?

- Ma tem ca n-o sa ntelegi, mi venea sa urlu.

- Cum? Eu te-ntreb un lucru care pentru mine nseamna viata sau moarte, iar tu, n loc sa-mi
raspunzi, surzi si te mai si superi. Sigur ca asta nu nteleg.

- Iti nchipui ca am surs, a spus ea cu raceala.

- Snt sigur.

- Ei bine, te-nseli. si ma doare foarte mult ca ai putut sa crezi asta.

Nu stiam ce sa fac. E drept, nu vazusem sursul, ci doar ceva asemanator, o urma de surs pe un
chip devenit serios.

- Nu stiu, Maria, iarta-ma, am spus abatut. Dar am avut certitudinea ca ai surs.

si am tacut; nu mai stiam de nimic. I-am simtit mna apucndu-mi bratul cu gingasie. si dupa
aceea i-am auzit vocea slaba si ndurerata:

- Cum ai putut sa crezi asta?

68

- Nu stiu, nu stiu, am ngnat aproape plngnd. M-a facut sa stau iarasi jos si a continuat sa-mi
mngie

parul ca mai nainte.

- i-am spus ca-ti voi face mult rau, a spus ea dupa un timp. si vezi ca am dreptate.

- A fost vina mea, i-am raspuns.

- Nu, poate ca e a mea, a soptit gnditoare