Eroare de fapt i eroarea de drept n NCP.

Privire
comparativ
16 decembrie 2013 | Sebastian MURARIU
451 citiri

inShare

Cu toate ca nu este agreata de nimeni si nicaieri, in unele ramuri ale dreptului, cum este dreptul
penal, fiind chiar sanctionata in unele cazuri, eroarea este un fenomen absolut natural care pur si
simplu se petrece, independent de vointa noastra.

Eroarea a fost privita cu scepticism la inceput, ne referim la perioadele moderne de inceput ale
dreptului penal, cand aproape in fiecare stat se sanctiona eroarea, crezandu-se ca nu are nicio
relevanta. Apoi, rand pe rand, statele au acceptat ideea psihologilor ca eroarea ar trebui sa
exonereze faptuitorul de raspundere penala, intrucat acesta nu a dorit comiterea faptei respective.

In lucrarile de psihologie, s-a aratat ca eroare poate avea cauze multiple: erori de rationament,
erori de senzatie, erori de perceptie etc. Procesul de cunoastere prin care se evita sau se incearca
evitarea erorii tine de gradul de cultura, de experienta de viata acumulata, sau chiar de insusi
individul prin capacitatile cu care a fost inzestrat.

Eroarea de fapt

Eroarea de fapt este definita de unii penalisti ca fiind ca reprezentarea gresita de catre cel ce
savarseste o fapta prevazuta de legea penala a realitatii din momentul savarsirii faptei,
reprezentare determinata de necunoasterea sau cunoasterea gresita a unor date ale realitatii[1].
Alti autori apeleaza la definitii mai simple[2] si mai concise[3], insa noi ales sa definim eroarea
de fapt ca reprezentarea falsa in mintea faptuitorului a tuturor elementelor ce au legatura cu fapta
savarsita, sanctionata de legea penala.

Codul Penal, in art. 51 alin. 1, defineste eroarea de forma nu constituie infractiune fapta
prevazuta de legea penala, cand faptuitorul, in momentul savarsirii acesteia, nu cunostea
existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei.

Cu toate ca legea penala imprima erorii o definitie aparent exacta, legiuitorul a omis sa explice
unii termeni si conditii, definitorii dupa parerea noastra, pentru intelegerea exacta a erorii de fapt.
Astfel, doctrina a incercat sa explice care sunt conditiile existente necesare ca sa ne putem afla in
prezenta unei erori si de asemenea s-a incercat o definire a elementelor stare, situatie sau
imprejurare.
Pentru a fi in prezenta unei erori, s-a conchis ca sunt necesare 3 elemente si anume:
1. savarsirea unei fapte penale;
2. faptuitorul, in momentul savarsirii faptei penale, sa nu fi cunoscut anumite stari, situatii sau
imprejurari, pe tot parcursul desfasurarii actiunii;
3. starile, situatiile si imprejurarile care nu au fost cunoscute sa aibe legatura cu caracterul penal
al faptei.

Legat de primul aspect, este evident ca trebuie sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea
penala, deoarece eroarea este o cauza exoneratoare de raspundere (alaturi de legitima aparare,
starea de necesitatea, constrangerea fizica, betia, minoritatea etc.). Daca persoana care savarseste
o fapta este in eroare cu privire la anumite aspecte dar nu savarseste o fapta penala atunci dreptul
penal nu isi are aplicare, fapta fiind in sfera de reglementare a altei ramuri.

Referitor la cel de-al doilea aspect, spuneam mai sus, ca legiuitorul a omis sa defineasca termenii
atribuiti erorii. De aceea, doctrina a considerat necesar, pentru o mai buna intelegere a legii
penale, definirea termenilor de stare, situatie sau imprejurare.

Astfel, prin stare se intelege felul sau modul in care se prezinta o persoana sau un bun (de
exemplu, un bun care este patrimoniu national). Sau cu privire la starea unei persoane[4] s-ar
putea retine urmatorul exemplu de eroare. Conform art. 199 Cod penal, infractiunea de seductie
este fapta aceluia care, prin promisiuni de casatorie, determina o persoana de sex feminin mai
mica de 18 ani de a avea cu el raport sexual si care se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5
ani. Daca faptuitorul a fost in eroare cu privire la varsta ei, din cauza dezvoltarii fizice care parea
a fi in concordanta cu o varsta mai mare de 18 ani, acesta nu va raspunde pentru infractiunea de
seductie.

Prin situatie se desemneaza pozitia bunului sau persoanei in cadrul relatiilor sociale[5] (ruda
apropiata, cetatean, membru de familie, amintiri de familie) trasatura esentiala pentru existenta
infractiunii.

Iar prin imprejurare se intelege o realitate externa care daca este pusa in corelatie cu fapta
savarsita, o particularizeaza[6] (ex: furtul, daca este comis pe timpul noptii sau in public se va
transforma in furt calificat).

In sfarsit, cel de-al treilea aspect vizeaza conditionarea aspectului penal de starea, situatia sau
imprejurarea necunoscuta sau cunoscuta gresit. Pe scurt, este necesar ca starea, situatia sau
imprejurarea sa fie un element constitutiv al infractiunii respective, neputand fi conceputa
existenta acesteia fara elementul respectiv[7]. De exemplu, faptuitorul sa nu cunoasca aspectul ca
bunul pe care il cumpara provine dintr-un furt si savarseste asfel infractiunea de tainuire,
infractiune prevazuta de art. 221 Cod Penal.

Clasificarea erorii de fapt

Desi legiuitorul nu a facut o asemenea clasificare, doctrina a pus in vedere mai multe forme pe
care eroarea de fapt le poate lua.
1. Eroarea de fapt si ignoranta
A nu cunoaste ceva inseamna a nu sti, adica a ignora ceva; a cunoaste ceva in mod gresit
inseamna a fi in eroare[8], deci prin urmare eroare nu este decat o ignoranta partiala iar ignoranta
apare a fi sursa primordiala a erorii. De aceea, sunt asimiliate impreuna, fiind supuse acelorasi
reguli juridice[9].

2. Eroarea de fapt proprie si eroarea de fapt provocata

Doctrina a facut o diferenta intre eroarea de fapt proprie, care nu este altceva decat o eroare
determinata exclusiv de conduita faptuitorului (fie a uitat, fie nu a fost atent) si eroarea de fapt
provocata sau amagirea cum mai este denumita, care este inducerea in eroare a unei persoane,
similiara dolului in dreptul civil.

Daca eroarea de fapt proprie nu necesita prea multa atentie, eroarea de fapt provocata implica
cateva precizari.

Eroarea de fapt provocata este eroarea prin care o persoana este indusa in eroare, fie prin
intermediul direct al amagitorului, fie prin intermediul unui lucru sau chiar a altei persoane. Ceea
ce este interesant este faptul ca daca amagirea a fost intentionata, cel ce a comis fapta va fi
exonerat de raspundere penala, cel mult va raspunde pentru culpa, iar cel ce a indus in eroare va
raspunde pentru fapta comisa cu intentie directa.

3. Eroarea de fapt invincibila si eroarea de fapt vincibila

Eroarea invincibila exonereaza complet de raspundere penala, pe cand eroare vincibila sau
culpabila nu exonereaza de raspundere penala, lasand astfel posibilitatea pedepsirii inculpatului
cel putin pentru culpa.

Astfel, in cazul erorii invincibile, ea exonereaza complet de raspundere penala. De exemplu, in

cazul unui act sexual cu un minor, infractiune prevazuta de art. 198 Cod penal, faptuitorul nu si-a
putut da seama de varsta reala a fetei pe care a apreciat-o in mod eronat peste 18 ani, in realitate
neavand nici 15, nu va raspunde pentru nicio infractiune. Nu se va putea retine nici macar culpa
din cauza faptului ca infractiunea este prevazuta doar in modalitatea comiterii cu intentie.

Un alt exemplu clasic lansat de catre doctrina este cel in care la o partida de vanatoare, A trage
intr-un tufis in care misca ceva si il ucide pe B. Nu se va putea retine intentie din cauza erorii,
dar se va putea retine ucidere din culpa. Astfel, eroarea poate exonera de raspundere penala, insa
in unele infraciuni poate exonera doar de forma agravanta, infractiunea simpla ramanand
susceptibila de pedeapsa.

Un aspect interesant il putem regasi in doctrina italiana, care considera ca nu e necesara distinctia
intre eroare invincibila si eroarea vincibila, intrucat ambele constitutie erori si astfel nu conteaza
intensitatea si nici originea erorii de fapt. Astfel, daca exista o eroare, ea va exonera de
raspundere.

Unii autori[10] considera ca este imperios necesar ca organele de cercetare si de judecata sa faca
o diferenta clara intre eroarea culpabila si incertitudinea care reprezinta o indoiala sau
nesiguranta -, iar autorul trebuie sa nu actioneze pana ce nu isi clarifica incertitudinile, in caz
contrar va raspunde pentru fapta comisa, efectele erorii find excluse.

Un exemplu concret[11], pe scurt, pentru incertitudine poate fi desprins din practica recenta a
Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Inculpatii lucrau ca soferi la o firma de transport din Republica
Moldova si efectau transport de colete pe ruta Republica Moldova-Spania. In Republica
Moldova, inculpatii aveau un punct de lucru unde primeau colete pentru a fi transportate in
Spania. Procedura era riguroasa, fiecare colet era controlat pentru a nu contine obiecte interzise
(medicamente, droguri, arme, etc.) apoi intr-un carnet era notat numele si numarul de telefon al
destinatarului, ulterior se incasa contravaloarea. Urmand sa se intoarca din Spania in Republica
Moldova, procedura s-a indeplinit precar, un numar de aproximativ 128 de colete au fost
incarcate fara a mai fi verificate daca contin obiecte interzise. La vama Nadlac din Romania, la
controlul efectuat, intr-un colet sau gasit mai multe pachete continand cannabis. Inculpatii au
invocat eroarea de fapt, intrucat ei nu stiau ceea ce contin pachetele. Instanta a respins cererea
inculpatilor de a se aplica prevederile erorii de fapt, cu motivarea ca pentru a fi incidenta
aceasta cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei, trebuie sa existe eroare, si nu indoiala,
adica o cunoastere nesigura a rezultatului faptei, pe care il concepe ca posibil sau probabil.

In speta mentionata mai sus, s-ar fi putut retine eroare de fapt, daca inculpatii ar fi cautat in cele
128 de colete primite si nu ar fi gasit efectiv drogurile, existand atunci o culpa cu prevedere, ei
bazandu-se pe controlul efectuat, insa nu au gasit drogurile. Atunci ne-am fi aflat in prezenta
unei erori de fapt, care ar fi atras exonerarea raspunderii penale. Cu toate acestea, infractiunea de
trafic de stupefiante prevede comiterea infractiunii doar cu intentie.

Tot in doctrina s-a aratat ca excluderea aplicarii circumstantelor agravante care insotesc o
infractiune intentionata se face indiferent daca eroare este invincibila sau culpabila, dar in cazul
unei infractiuni din culpa, eroarea inlatura circumstanta agravanta doar in cazul in care nu este
datorata culpei faptuitorului. Este normal sa fie asa, pentru ca in masura in care eroarea culpabila
si-ar produce efectele si in cazul in care s-ar datora culpei faptuitorului, atunci circumstantele
agravante nu ar putea fi retinute niciodata, ele nefiind prevazute tocmai datorita culpei
faptuitorului.

4. Eroarea fireasca si eroarea negativa sau inversa

Eroarea fireasca este eroarea de fapt, adica necunoasterea unei stari, situatii sau imprejurari in
care actioneaza faptuitorul.

Eroarea inversa, de fapt, nu are ca efect aducerea faptei in sfera raspunderii penale. De exemplu,
daca subiectul actioneaza convins ca sustrage un bun care nu este al sau, dar in realitate este
bunul sau, nu va fi sanctionat pentru infractiunea de furt. Merita mentionat si faptul ca atunci
cand infractorul crede ca actioneaza in conditiile unei circumstante atenunate, desi in realitate nu
exista, totusi aceasta va fi retinuta. Spre exemplu, inculpatul ii aplica unei persoane mai multe
lovituri, cauzandu-i leziuni, inculpatul aflandu-se in eroare cu privire la injuraturile adresate de
victima, aceasta adresandu-i injuriile unei persoane la telefon, folosind un dispozitiv hands-free,
care l-a dus in eroare pe inculpat, se va retine circumstanta atenunata, de provocare, desi ea nu
exista.
5. Eroare directa si eroare indirecta
Eroarea directa este atunci cand faptuitorul sau agentul considera in mod eronat ca nu sunt
realizate elementele constitutive ale infractiunii. Per a contrario, eroarea indirecta este atunci
cand faptuitorul in mod eronat considera ca nu comite o infractiune, desi fapta sa constituie toate
elementele infractiunii, de exemplu crede in mod gresit ca actioneaza in legitima aparare.

6. Eroare reala si eroare disimulata

Clasificare specifica dreptului francez, eroarea reala este eroarea de fapt o intalnim atunci cand
agentul nu cunoaste sau cunoaste gresit anumite stari, situatii sau imprejurari, iar eroarea
disimulata exista atunci cand inculpatul, in mod fraudulos, incearca sa se foloseasca de invocarea
erorii pentru o pedeapsa mai mica sau chiar pentru exonerarea de raspundere penala. Merita
mentionat ca, din punct de vedere penal, doar eroarea reala exista, eroarea disimulata, nefiind
decat o eroare simulata, in realitate nu exista.

7. Eroare esentiala si eroare neesentiala

Eroare esentiala sau principala care are ca efect inlaturarea vinovatiei si poarta asupra unui
element de care depinde caracterizarea faptei ca infractiune.
Eroarea neesentiala sau secundara nu inlatura vinovatia, cel mult, poate avea ca efect o
circumstanta atenunanta.

Efectele erorii in cazuri particulare. Error in obiecto, error in persona, aberratio causae

Error in obiecto. Aceasta forma de eroare apare atunci cand obiectul material al infractiunii este
diferit de ceea ce isi imaginase autorul, caz in care se admite irelevanta erorii, pentru ca legea
penala protejeaza in mod egal valorile sociale. De exemplu, A incearca sa sustraga bunul lui B,
dar il ia pe cel a lui C. Fapta lui A constituie infractiunea de furt, eroarea in cauza fiind una
neesentiala. Cu toate acestea, este important obiectul juridic, astfel, daca in exemplul de mai sus,
A ar fi sustras propriul sau bun, crezand ca a sustras bunul lui B, acesta nu ar fi comis o
infractiune, ci doar o fapta putativa. Interesant este faptul ca in doctrina germana, se considera
furt si daca agentul si-a sustras propriul bun.

Error in persona. Este error in persona apare atunci cand agentul vrea sa lezeze o persoana, insa
o confunda cu alta. De regula, eroarea asupra persoanei constituie o eroare neesentiala. Spre
exemplu, in cazul omorului este suficienta uciderea unei persoane indiferent de identitatea
victimei. Nu conteaza ca A l-a ucis pe B crezand ca este C.

Aberratio causae aceasta eroarea apare atunci cand rezultatul produs de actiunea faptuitorului
s-a produs altfel decat l-a gandit acesta. De exemplu, A il impusca pe B, iar apoi da foc casei in
care se afla victima, B murind din cauza focului si nu a impuscaturii. In privinta acestui tip de
eroare, se vorbeste despre deviere totala a cursului cauzal, de exemplu A il loveste pe B,
cauzandu-i nenumarate leziuni interne. In timp ce B este transportat la spital, masina intra intr-un
magazin situat ilegal pe strada iar B decedeaza. Lui A nu i se va putea imputa infractiunea de
omor, ci doar o tentativa de omor si nu din cauza erorii aberratio causae, ci din cauza faptului ca
nu exista o relatie de cauzalitate intre actiunea lui A si rezultatul final (risc deviat)[12]. Tot legat
de devierea cursului cauzal, mai exista si situatia cand A il loveste pe B, cauzandu-i nenumarate
leziuni, iar acesta decedeaza la spital dupa cateva saptamani, din cauza leziunilor interne. Astfel,
A va raspunde pentru infractiunea de omor, eroarea fiind neesentiala. Mai trebuie mentionat in
cadrul acestei sectiuni si dolus generalis cand autorul convins fiind ca rezultatul s-a produs deja,
mai desfasoara o actiune care produce de fapt rezultatul dorit.

Eroarea de drept si eroarea de drept extrapenala

Eroarea de drept penal ar putea fi definita ca interpretarea gresita sau chiar necunoasterea unei
norme de drept penal. De exemplu, faptuitorul comite o infractiune, acesta nu a inteles ca aceasta
este interzisa de legea penala, ci a considerat ca fapta este permisa.

Codul Penal in vigoare, prin art. 51. alin. 4 ar face orice scriere despre eroarea de drept penal
care sa duca la exonerare de raspundere panala ca fiind inutila. Aceasta pentru ca alin. 4 din art.
51 prevede expres ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii.

Pe buna dreptate legiuitorul a facut o asemenea precizare, mai ales ca la ora actuala se fac
eforturi pentru a face cunoscuta legea penala. Exista tot felul de mijloace de promovare,
Monitorul Oficial in varianta on-line, mass-media etc. Totusi, unii autori au sustinut[13] ca se
poate invoca eroarea de drept in anumite circumstante, opinie la care ne alaturam si noi. Spre
exemplu, in locurile unde a existat o catastrofa, un cutremur sau inudatie de mari proportii, iar in
timpul cat a durat evenimentul respectiv, s-a publicat in Monitorul Oficial o noua lege care ar
incrimina o fapta, iar cetatenii respectiv nu ar fi avut acces la Monitorul Oficial din cauza
dezastrului respectiv. Sau, s-ar mai putea invoca necunoasterea legii si in momentul cand o
instanta de fond constata ca fapta comisa nu constituie infractiune, iar apoi o instanta superioara
decide contrariul, iar in timpul acesta faptuitorul a comis fapta din nou, crezand ca este permisa.

Un alt element de noutate cu care vine Noul Cod penal este art 30. alin. 4 care prevede expres
eroarea de drept extrapenala, ce atrage exonerarea raspunderii penale. In actualul Cod, acesta
prevedere nu exista, insa eroarea asupra unei legi nepenale este asimilata cu o eroare de fapt, iar
daca este invincibila, aceasta exonereaza numai pentru faptele comise cu intentie, nu si pentru
cele savarsite din culpa.

Pentru a se retine eroarea asupra unei norme extrapenale sunt necesare doua conditii a fi
indeplinite[14]:
- necunoasterea de catre faptuitor a reglementarii extrapenale incidente in cauza, avandu-se in
vedere mai multe criterii si anume specificul normei, gradul de cultura al subiectului, domeniul
sau de activitate, pregatirea acesteia etc.
- necunoasterea de catre faptuitor, din orice alta sursa, a situatiei, sau a regulii de conduita
reglementate de actul normativ nepenal.[15]

In ceea ce priveste eroarea de drept penal, in Noul Cod penal care ar trebui sa intre in vigoare de
la data de 1 februarie 2014, se prevede in art 30. alin. 5 nu este imputabila fapta prevazuta de
legea penala savarsita ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al
acesteia, din cauza unei imprejurari care nu putea fi in niciun fel evitata.

Astfel, in Noul Cod penal, eroarea de drept va fi admisa, in anumite conditii si va fi

echivalentulul unei erori de fapt, asimiliata erorii de fapt invincibile. S-a ajuns la introducerea
acestui alineat la cerintele doctrinei si mai ales in vederea modernizarii dreptului penal romanesc.
Cu toate acestea, sunt autori care apreciaza ca s-a trecut peste un principiu fundamental pe care
se bazeaza actualul Cod penal si anume nemo censetur ignorare legem. Cu alte cuvinte, intr-o
societate moderna, nimeni nu ar trebui sa isi permita sa ignore legea. Insa, multitudinea legilor,
avalansa de legislatie, atat interna cat si internationala, face oarecum imposibila cunoasterea
tuturor normelor incriminate[16]. Se admite insa unanim ca in cazul infractiunilor arhicunoscute
(de exemplu: omor, talharie, furt) principiul va dainui in continuare, insa trebuie temperat, pentru
ca exista cazuri cand eroarea se datoreaza culpei autoritatilor. Tot in doctrina s-a aratat ca
mentinerea acestui principiu tine de asigurarea autoritatii statului (de drept)[17].

Un aspect interesant de drept comparat este in cazul Italiei, unde Curtea Constitutionala a
intervenit in textul normei care prevedea ca eroarea de drept nu este admisibila si l-a transformat
intr-un articol care permite eroarea de drept penal, numai in masura in care aceasta era
invincibila. Tot pe aceeasi idee s-a fundamentat si schimbarea adusa de Noul Cod penal, in
materia erorii atat de drept.

[1] Constantin Mitrache, Drept penal roman, Ed. Universul Juridic, Editia a IX revizuita si adaugita,Bucuresti,
2013, pag. 175. Autorul se raliaza la aceasta definitie alaturi de Vintila Dongoroz si Ion Oancea.
[2] Maria Zolyneak,Drept penal roman, Ed. Fundatiei Chemarea Iasi, vol II, Iasi, 1992, pag. 754. Autoarea spune
ca prin eroare se intelege necunoasterea sau gresita cunoastere a unor imprejurari in care actioneaza faptuitorul.
[3] Costica Bulai, Dictionar explicativ de drept penal si procedura penala, Ed. Hamagniu, Bucuresti, 2013, pag 325,
autorul defineste concis eroarea ca fiind necunoasterea sau cunoasterea incompleta sau gresita a unei stari, situatii
sau imprejurari.
[4] Maria Zolyneak, op. cit.
[5] Florin Streteanu, Tratat de drept penal, Ed. C.H. Beck, 2008, pag. 570.
[6] Vasile Pavaleanu, Drept penal general, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012, pag. 271
[7] George Antoniu, Vinovatia penala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1995, pag. 308
[8] Vintila Dongoroz, Drept penal. Reeditarea Editiei din 1939, Ed. Asociatia Romana de Stiinte Penale, 2000, pag.
336
[9] Idem, pag. 337
[10] Florin Streteanu, Tratat de drept penal vol I, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008, pag. 570
[11] I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 3033 din 11 mai 2006
[12] Florin Streteanu, op. cit. pag. 574
[13] G. Antoniu, Vinovatia penala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1992, pag. 326
[14] Florin Streteanu, op. cit. pag. 582, Vasile Pavaleanu, op. cit. pag. 273
[15] CA. Bucuresti, S a II-a penala, dec. nr. 314/2000 Cu privire la Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 43/1980,
prin care se aproba lista subtantelor toxice, nu s-a putut retine invocarea erorii cand faptuitorii au declaract ca nu au
cunoscut ca mercurul este interzis, desi inculpatii lucrau intr-un combinat chimic. Se are aici in vedere si prima
conditie si anume gradul de pregatire si domeniul in care lucrau inculpatii.
[16] Multitudinea actelor normative, care intra in vigoare chiar de la data publicarii lor in Monitorul Oficial, face ca
prezumtia principiului sa fie nerealista. De exemplu, normele pedepsesc si infractiunile consumate chiar in ziua
intrarii lor in vigoare, insa este evident ca Monitorul Oficial nu este distribuit atat de repede, chiar si in cazul
normelor care intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii lor in Monitorul Oficial.
[17] Basarab M, Pasca V, Mateut, G, Butiuc, C, op. cit. pag. 313..

Sebastian MURARIU
* Articol prezentat n cadrul Sesiunii tiinifice a Studenilor de la Universitatea Mihail
Koglniceanu Iai Facultatea de drept