SERIAL IUGOSLAVIA Relatia lui Tito cu Ceausescu si libertatile de care se

bucurau cetatenii fostei Iugoslavii

Mircea Morariu,

In Romania de la sfarsitul anilor 60 si cea a anilor 70 din secolul trecut, tara in care am trait si despre ale carei
suisuri, coborasuri si repozitionari politice am amintiri, nu se mai vorbea demult despre ,,calaul Tito".

Asa cum mi s-a povestit ca se petrecusera lucrurile imediat dupa 1948, atunci cand cel ce avea sa conduca
vreme de 35 de ani Republica Socialista Federativa Iugoslavia a intrat in conflict cu Stalin. Si pe vremea in care,
daca Iosif Vissarionovici racea la Moscova, era obligatoriu ca Gheorghe Gheorghiu- Dej sa tuseasca si sa
stranute zdravan la Bucuresti. In spiritul internationalismului proletar, fireste.

Relatiile romano-iugoslave s-au ameliorat inca in vremea lui Dej, iar succesorul acestuia, Nicolae Ceausescu, le-
a facut sa fie de-a dreptul excelente. Schimbul de vizite romano-iugoslave era la ordinea zilei, iar in memorie
mea mai subzista si azi secventele in care Maresalul Tito, imbracat in costum alb, cu ochelari de soare negri, cu
un aer de magnat latino-american, avand-o inca alaturi pe sotia sa, Jovanka, ii primea cu gesturi ample,
senioriale, in insula Brioni, locul socotit de el ideal pentru petrecerea vacantelor, pe Nicolae si Elena Ceausescu.

Cuplul dictatorial al Romaniei cauta destul de des sa se afle in compania conducatorului Iugoslaviei. Poate si
fiindca prezenta alaturi de acesta reprezenta un argument in plus in favoarea independentei Romaniei fata de
Moscova. O independenta pe care si-a dorit-o si Tito pentru tara lui, indata dupa normalizarea relatiilor dintre el
si liderii de la Kremlin.

La invitatia presedintelui Uniunii Comunistilor din Iugoslavia, Iosif Broz Tito, presedintele R.S.R. Nicolae
Ceausescu a facut o vizita de prietenie in R.S.F. Iugoslavia FOTO Fototeca online a comunismului romanesc
348/1978

Conducatorul Iugoslaviei voia din tot sufletul sa se afle in raporturi bune cu Uniunea Sovietica, fara ca pentru
aceasta sa fie dispus sa plateasca pretul maxim. Nenegociabile au ramas mereu deplina independenta si
integritate teritoriala a Iugoslaviei, politica ei externa nealiniata, sistemul intern de auto-conducere. A ramas
constant refuzul de a accepta veleitatile, ba chiar pretentiile sovietice de suprematie ideologica si politica.
Precum Nicolae Ceausescu, pe un ton mult mai ferm decat acesta, liderul iugoslav avea cu totul alte pareri decat
conducatorii altor tari la carma carora se aflau partide comuniste si muncitoresti despre probleme sensibile de la
sfarsitul anilor 70 - Cambodgia si Afganistanul.

De fiecare data cand Nicolae Ceausescu incepea o noua vizita la Belgrad ori Iosif Broz Tito venea la Bucuresti,
cu mereu cautate escale pe litoralul Marii Negre, propaganda oficiala romaneasca ne asigura ca la baza bunelor
relatii romano-iugoslave se afla idealurile comune ale construirii socialismului si comunismului. Numai ca intre
socialismul de la Bucuresti si cel de la Belgrad diferentele erau imense.

Intr-un editorial rostit la data de 8 septembrie 1976 de la microfonul Europei Libere, directorul de atunci al
Serviciului romanesc, legendarul Noel Bernard, rezuma cu maxima acuratete aceste diferente:

,,Pentru dl. Ceausescu, socialism inseamna autocratia actuala din Romania, lipsa oricarei institutii democratice,
un sistem economic supracentralizat, o presa supusa unei cenzuri care adeseori frizeaza ridicolul, transformarea
tarii intr-o inchisoare din care nu se iese decat cu permis special si asa mai departe...Sistemul economic iugoslav
este descentralizat, agricultura e, in mare parte, in maini particulare, frontierele tarii sunt larg deschise, orice
iugoslav poate sa plece si sa se intoarca in tara lui cand doreste, presa este de o calitate destul de buna, libertatea
cetateanului este net superioara libertatii de care se bucura cetateanul roman".

Aceste diferente, purtand amprenta liderului suprem de la Belgrad, faceau ca despre Iugoslavia sa se vorbeasca
si sa se scrie ca despre ,,Iugoslavia lui Tito". O expresie care multa vreme a fost mai mult decat o formula
jurnalistica.

In Romania anilor '70, dorinta multora dintre concetatenii nostri nu era ca si tara sa se elibereze de autocratia
mentionata mai sus. Le era clar ca nu puteau visa la asta. Multi dintre romani se lamurisera definitiv in privinta
limitelor si chingilor pe care le impusese existentei lor regimul cultului personalitatii al lui Nicolae Ceausescu.
Pe care le priveau ca o fatalitate. Dorinta romanului obisnuit, care nu putea visa vreodata ca va obtine un
pasaport si vizele ce ar fi putut sa ii dea dreptul de a vizita liber Parisul, Londra sau Berlinul, era ca macar o data
in viata sa ajunga la Belgrad ori sa-si petreaca zece zile de concediu, in grup organizat, prin ONT-ul intesat de
angajati cu jumatate de norma la Securitate, la Marea Adriatica.

Tot la fel cum multi, foarte multi romani erau invidiosi pe concetatenii lor ce avusesera norocul de a se naste ori
de a se stabili undeva, in apropierea frontierei cu Iugoslavia. Concetateni ce se bucurau de regimul micului trafic
de frontiera. Care le permitea sa isi imagineze cam cum arata Occidentul prin intermediul a doua-trei pungi
de Vegeta, a unei bucati de cascaval ori a uneia de salam in componenta careia se putea gasi si carne, nu numai
soia.

Niciodata Iugoslavia lui Tito nu a putut ajunge la implinirea unei dorinte arzatoare a conducatorului sau.
Aceasta insemnand faurirea unei unitati iugoslave stabile.

Nationalismele nu au disparut vreodata, iar potentialul lor centrifug nu ii era defel necunoscut Maresalului.

Desi nu-i mai putin adevarat ca multi ani el a neglijat primejdia, crezand, poate, ca revolutia comunista,
descentralizarea si autogestiunea ar fi rezolvat problema. In 1971, cand in Croatia problema s-a dovedit a nu fi
fost nicidecum rezolvata, ,,blandul Tito" a reactionat destul de dur. Raspunsul lui a fost fundamental conservator
si a avut in vedere intarirea rolului conducator al partidului in societate, mai multa disciplina si mai putina
democratie, o supraevaluare a rolului clasei muncitoare in detrimentul tehnocratilor si al intelectualilor.

Masurile acelea au asigurat, pentru cativa ani buni, supravietuirea ,,Iugoslaviei lui Tito". Chiar si atunci
cand Maresalul a incetat sa mai existe. Unii comentatori au intuit amplificarea problemelor si au vorbit despre
viitorul incert al Federatiei Iugoslave imediat dupa disparitia Maresalului. O parte dintre ei intuiau nesiguranta
si dificultatile viitoare, dar isi puneau speranta in curajul, moderatia si maturitatea popoarelor iugoslave.
Sperantele acestea nu s-au confirmat, mai intai izolat, la putin timp dupa moartea lui Tito, eveniment de la care
s-au implinit de curand 35 de ani. Prabusirea totala a ceea ce mai ramasese din ,,Iugoslavia lui Tito" se va
petrece in anii '90.

Poate nu tocmai neintamplator odata cu prabusirea comunismului in intreg estul european.

,,Adevarul" va propune o serie de articole despre fosta Iugoslavie multietnica, de la inceputurile sale pana in
momentul in care s-a produs secesiunea formatiunii. Bloggerii adevarul.ro comenteaza in episoade despre
regimul din Iugoslavia, pe care unii il numeau ,,comunismul cu fata umana", dar si despre conflictele sangeroase
interetnice care au condus la scindarea entitatii in statele independente de astazi: Serbia, Croatia, Slovenia,
Bosnia si Hertegovina, Macedonia, Muntenegru.