SERIAL IUGOSLAVIA Butoiul cu pulbere din Balcani.

Epurarea etnica de pe
teritoriul Iugolsaviei in Al Doilea Razboi Mondial
Manuel Stanescu,

Sa recunoastem ca sintagma este cat se poate de potrivita: Balcanii au fost in permanenta un spatiu in care
determinismul istoric a dus la un amestec exploziv de rase, religii si nationalisme agresive.

Batalia de la Kosovo Polje (Campia Mierlei, 1389), cand otomanii au invins armatele sarbe (desi sultanul Murad
a fost asasinat) reprezinta simbolul rezistentei sarbilor ortodocsi in fata Islamului. Pe de alta parte, secolele de
ocupatie otomana au creat o importanta comunitate musulmana, in conditiile in care influenta catolica, in special
in zona locuita de croati, era si ea foarte puternica.

Dar acest amalgam de religii si popoare, e drept inrudite, si-au gasit o exprimare comuna in miscarea ilirica,
aparuta in secolul al XIX-lea si care a promovat pentru prima oara termenul de Iugoslavia, provenit din
cuvintele slave ,,jug" (sud) si ,,slaveni" (slavi). Ideea unitatii a fost concretizata (ca si in cazul Romaniei) dupa
prabusirea Imperiului austro-ungar, in 1918. Noul stat avea sa se numeasca Regatul sarbilor, croatilor si
slovenilor, denumit de nationalisti, in mod ironic, ,,statul Versailles", pentru a sublinia faptul ca nu era altceva
decat o constructie artificiala.

Crime in numele nationalismului

Framantarile politice au fost o constanta a noului stat. In iunie 1928, un deputat sarb a deschis focul asupra a
cinci membri ai Partidului Taranesc croat, de opozitie, chiar in cladirea Adunarii Nationale, ucigand doi pe loc,
in timp ce un al treilea, chiar liderul partidului, a murit cateva zile mai tarziu. Instabilitatea politica a fost unul
dintre argumentele invocate de regele Alexandru in ianuarie 1929, atunci cand a suspendat Constitutia, a interzis
partidele, si-a asumat puterea executiva si a adoptat denumirea de Iugoslavia. A impus o noua Constitutie. Prin
instaurarea unui regim dictatorial, regele a sperat ca va diminua tendintele nationaliste si separatiste in egala
masura. A trecut la o centralizare fortata, renuntand la vechile denumiri istorice, a interzis orice simbol national
si a mentinut in inchisoare un numar insemnat de lideri politici.

Nu este astfel de mirare ca regele Alexandru a cazut victima unui asasinat, in timp ce se afla la Marsilia, intr-o
vizita oficiala, la 9 octombrie 1934. Ministrul de Externe al Frantei, Louis Bathou, a fost o ,,victima colaterala",
fiind ranit la mana. Tratat cu superficialitate, a murit la scurt timp. Asasinatul a fost o adevarata conspiratie
transnationala: asasinul, un bulgar, facea parte din Organizatia Revolutionara Macedoneana, care milita pentru
alipirea provinciei Vardar la Bulgaria. Organizatia avea stranse legaturi cu Miscarea Revolutionara Croata,
ustasii, care milita pentru un stat independent. Aceasta, la randul ei, era sprijinita puternic de Italia fascista. A
fost si primul asasinat filmat (desi s-a descoperit mai tarziu ca imaginile si sunetele au fost manipulate, iar
imaginile surprind doar urmarea asasinatului). Tragatorul a fost linsat de multimea furioasa. Imaginile au socat
intreaga Europa.

Furia lui Hitler si dezmembrarea Iugoslaviei

Alexandru a fost urmat la tron de fiul sau in varsta de 11 ani, Petru al II-lea. Cum acesta era minor, s-a constituit
o regenta condusa de varul regelui asasinat, printul Paul. Dupa 1934, influenta Germaniei si Italiei a devenit tot
mai puternica, iar la declansarea conflictului, in 1939, existau planuri de federalizare a tarii, care sa confere un
anumit grad de autonomie regiunilor istorice, in special Croatiei.

Dupa victoriile germane din Europa de Vest, printul Paul a cedat presiunii fortelor Axei si a semnat, la 25 martie
1941, la Viena, Pactul Tripartit. Drept urmare, inalti oficiali ai Armatei, care se opuneau politicii de apropiere
fata de Italia indeosebi, au organizat o lovitura de stat. Generalul Dusan Simovic a arestat delegatia venita de la
Viena si a desfiintat regenta, lasand intreaga putere in mana regelui Petru, in varsta de 17 ani.
Image not found
Hitler a fost infuriat ca planurile sale fusesera date peste cap, iar la http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5106/4627050/10/08-nazi-s
6 aprilie, Germania, Italia si Ungaria au invadat Iugolavia
. Campania militara a fost de scurta durata, iar statul a fost
ocupat si partial dezmembrat. S-a constituit statul croat,
controlat de militiile ustase si aflat sub influenta Italiei (Regele
Italiei era si rege al Croatiei). Intre 1941 si 1945, ustasii au
asasinat sute de mii de oameni, in timp de alte sute de mii au fost
expulzate sau fortate sa treaca la catolicism.

Sarbii si evreii au fost tinta predilecta a nationalistilor croati, iar

asasinatele in masa au creat o stare de spirit ce nu avea sa se stinga
prea curand.

Rolul partizanilor in Al Doilea Razboi Mondial

Pe teritoriul fostei Iugoslavii miscarea de partizani a fost extrem

de puternica. In anii 1943-1944, germanii au fost nevoiti sa poarte
ofensive in care au folosit trupe de ordinul diviziilor, pentru a
elimina sau macar diminua presiunea unitatilor de partizani. Cea mai importanta era condusa de Josif Broz Tito,
un militant comunist. Nationalistii sarbi, cetnicii, erau condusi de Draza Mihailovici.

Sfarsitul razboiului a dus la o campanie de razbunare din partea celor ce suferisera cumplit pana atunci. Greu de
gasit, in zilele teribile din mai 1945, tragedii mai mari decat cele derulate pe teritoriul fostei Iugoslavii. Armata
de Eliberare condusa de Tito avea de platit numeroase politie: croatilor si slovenilor care luptasera alaturi de
germani, cetnicilor condusi de Mihailovici, bosniacilor musulmani incadrati in SS.

Nu toate asasinatele comise in aceasta perioada au fost intamplatoare. Unele au fost decizii ,,dictate de
necesitate", prin care mii de oameni au pierit sau au fost trimisi in prizonierat rusesc. Exista si un soi de
naivitate, de lipsa de intelegere a modului in care aveau sa evolueze lucrurile din punct de vedere politic. Un
exemplu in acest sens il reprezinta slovenii. In noaptea de 3 mai, Parlamentul sloven a declarat crearea noului
stat in cadrul regatului iugoslav. Slovenii dispuneau de aproximativ 12.000 de oameni, printre care si unitati de
cetnici.

Tito a trimis impotriva acestor forte 14 divizii de infanterie. Slovenii s-au retras din Ljubljana spre granita cu
Austria, unde trupele britanice au interceptat circa 25.000 de militari si civili si le-au cerut sa depuna armele, la
Klagenfurt. Desi sperau ca vor fi evacuati in Italia, prizonierii au fost predati partizanilor titoisti. Cercetari
recente ridica numarul slovenilor care au pierit in acea perioada la aproape 14.000.
Iosif Tito in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in Iugoslavia, mai 1944

In mai 1945, era limpede ca statul croat independent incetase sa mai existe. Fortele militare croate si numerosi
civili, alaturi de germani, cetnici si unitati ale militiilor slovene (in total circa 30.000 de oameni) au marsaluit
spre vest, sperand sa ajunga in Austria si sa se puna sub protectia britanicilor. In afara civililor, militarii din
unitatile regulate sau din militii participasera la operatiuni impotriva partizanilor, cu toate ororile care le
presupunea o asemenea misiune.
La 15 mai, conglomeratul de unitati a ajuns la raul Drau, trecerea fiindu-le interzisa de fortele bulgare ce pazeau
malul nordic. Cum fortele croate nu erau nerabdatoare sa astepte venirea sovieticilor si nici sa depuna armele
asa cum cerusera unitatile bulgare, si-au croit drum prin lupta spre Bleiburg, unde se gasea si Divizia 51 a
Armatei de Eliberare titoiste. Drept urmare, aproape 80% din unitatea de partizani a pierit in lupta. Pierderile
uriase s-au datorat abandonarii tacticilor de gherila si folosirii asalturilor de infanterie, umar la umar, copiate din
manualele Armatei Rosii. Folosirea unor tactici atat de primitive si sinucigase impotriva unor soldati caliti in
lupta si cu resentimente profunde fata de partizanii de origine sarba a avut drept rezultat o baie de sange. Curand
insa, croatii si ceilalti colaborationisti au fost nevoiti sa faca fata unui nou inamic: patrulele Armatei 8 Britanice,
venita din Italia.

Liderii croati s-au oferit sa se predea britanicilor. Acestia au refuzat, sustinand ca aveau ordine precise sa
impiedice fortele croate sa ajunga in Austria si sa le predea armatei lui Tito. Ofiterul britanic care a purtat
negocierile a asigurat ca prizonierii nu aveau de ce sa se teama. Guvernul condus de Tito semnase toate
angajamentele internationale referitoare la prizonierii de razboi. Croatii aveau timp la dispozitie 50 de minute sa
accepte conditiile si sa predea armele.

Calvarul proaspetilor prizonieri a inceput in dupa-amiaza zilei de 15 mai. Multe grupuri au refuzat sa se predea,
preferand sa moara in lupta. Unele marturii vorbesc de femei si copii asasinati de capii familiei, pentru a nu
cadea in mainile partizanilor sarbi.

Marsul prizonierilor a fost un drum al mortii. Se estimeaza ca intre Bleiburg si Marbug, care nu se gasesc la o
distanta mai mare de 100 de kilometri, au pierit circa 50.000 de oameni in decurs de cateva zile. Cifrele sunt
intens disputate si astazi de specialistii si autoritatile din Croatia, Slovenia si Serbia. Putini au ajuns in
apropierea frontierelor Romaniei si Greciei - asta si fusese intentia.

Occidentalii au fost total indiferenti la masacru, pe care l-au vazut ca o reglare de conturi in Balcani. Nu avea sa,
fie, din pacate, ultima...

Catecul partizanilor cu subtritare in engleza:

Asasinate anonime

Sunt foarte putine marturii asupra asasinatelor. Croatii, bosniacii, slovenii luati prizonieri atunci (de partizanii
sarbi -n.r.) au fost impuscati si aruncati in gropi comune, strat peste strat. Apoi localnicii s-au plans ca victimele
erau ingropate imbracate, iar ei sufereau din lipsa hainelor. Prizonierii au fost astfel dezbracati si asezati in
genunchi, in timp ce priveau cum ceilalti prizonieri sunt executati. Desigur, multi dintre ei erau vinovati de
crime ingrozitoare, dar aceasta vinovatie colectiva pare greu de asociat cu dreptatea.

O soarta tragica ii astepta si pe pe membrii diviziei 13 SS Handschar, formata in mare masura din bosniaci
musulmani, dar si din croati sau germani originari din Iugoslavia. Divizia fusese implicata in numeroase
operatiuni antipartizani, iar membrii ei isi castigasera o crunta reputatie. La inceputul lunii mai 1945,
aproximativ 1.500 dintre cei care se predasera partizanilor au fost executati. Liderii diviziei, capturati de
britanici, au fost si ei predati lui Tito. Dintre ei, 28 au fost condamnati la diferite termene de inchisoare, iar 10 la
moarte.

In anii celui de-Al Doilea Razboi Mondial, toate natiunile ce apartinusera fostei Iugoslavii s-au dedat la
atrocitati ingrozitoare, o epurare etnica de proportii ce nu putea sa nu lase cicatrici adanci in constiinta publica.
Din 1946 pana la moartea sa, in 1980, Tito a condus Iugoslavia cu o mana de fier, dar statul a rezistat doar prin
coercitie, tendintele separatiste nu au putut fi nici macar diminuate. Caderea comunismului in Europa de Est a
pavat calea pentru renasterea nationalismelor din Balcani, iar pana la razboi nu a fost decat un pas.
,,Adevarul" va propune o serie de articole despre fosta Iugoslavie multietnica, de la inceputurile sale pana in
momentul in care s-a produs secesiunea formatiunii. Bloggerii adevarul.ro comenteaza in episoade despre
regimul din Iugoslavia, pe care unii il numeau ,,comunismul cu fata umana", dar si despre conflictele sangeroase
interetnice care au condus la scindarea entitatii in statele independente de astazi: Serbia, Croatia, Slovenia,
Bosnia si Hertegovina, Macedonia, Muntenegru.