Controlul financiar si controlul fiscal

A. Controlul financiar: definire

Notiunea de control provine din expresia contra rolus care inseamna verificarea actului original dupa duplicatul care se incredinteaza in acest
scop altei persoane. Controlul este actiunea de stabilire a exactitatii operatiunilor materiale care se efectueaza anticipat executarii acestora, concomitent

sau la scurt timp de la desfasurarea lor [1]

Ca o componenta a controlului economic, controlul financiar are ca obiectiv cunoasterea de catre stat a modului in care sunt administrate
mijloacele materiale si financiare de catre societatile comerciale publice, modul de realizare si cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar,
realizarea eficientei economico-financiare, dezvoltarea economiei nationale, infaptuirea progresului social.

Controlul financiar reprezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficientelor si stabilire a masurilor necesare pentru

restabilirea legalitatii [2].

Referindu-ne la necesitatea controlului activitatii financiare nu trebuie sa limitam rolul acestuia la constatarea unor eventuale erori sau abuzuri,
controlul manifestandu-se si ca un instrument important pentru a indruma, orienta si corecta actiunea diverselor structuri, in vederea asigurarii legalitatii

acestora [3].

Pornind de la notiunea de control si, luand in consideratie ca acesta reprezinta o parte a controlul economic caruia ii apartine de fapt, controlul
financiar poate fi definit ca fiind actiunea de determinare a starii unor activitati economice reprezentate in documente financiare si

contabile, prin raportarea acestor reprezentari la prevederile legale prin care au fost definite [4].

Din analiza definitiei rezulta ca aceasta importanta activitate, controlul financiar, reprezinta mai mult decat o actiune de verificare determinata de

necesitatea cunoasterii starii unui fenomen economic si exercitata in scopul remedierii efectelor unor abateri de la anumite prevederi legale [5].

Controlul financiar reprezinta si o componenta importanta a activitatii de conducere si pentru ca rolul controlului financiar nu se limiteaza doar la
constatarea unor eventuale erori sau abuzuri, el se manifesta si ca un instrument de indrumare, orientare si corectare a actiunilor diverselor organe si
structuri de conducere si control.

Controlul financiar este insa cu atat mai mult necesar cu cat economia financiara a statului, in care nu doar nevoile si cheltuielile sunt publice, ci si
veniturile se realizeaza pe seama efortului tuturor cetatenilor, acestia sunt indreptatiti sa cunoasca modul in care sunt fol ositi banii publici, chiar daca
acesti bani sunt prelevati de la contribuabili prin masuri de autoritate. Nu poate exista ordine in finantele publice daca intrebuintarea banilor publici nu
este controlata de cei care ii furnizeaza.

Controlul financiar este practicat in toate societatile, in toate statele moderne, dar necesitate lui este mai evidenta in statele aflate in tranzitie,
cum este si Romania, in care exista o tentatie sporita de a trage foloase de pe urma statului si chiar de a frauda patrimoniul public. Necesitatea
controlului este evidenta atat in vremuri de normalitate, dar mai ales in vremuri de criza. De altfel, multe crize cunoscute in istoria finantelor publice se

datoreaza dezordinii, lipsei de control sau controlului rau organizat [6].

In concluzie, controlul financiar este acea activitate de verificare a actelor si operatiunilor referitoare la modul de formare, administrare si
intrebuintare a banului public ce apartine atat statului, cat si unitatilor administrativ-teritoriale in scopul realizarii unei eficientizari a vietii economico-

sociale si a restabilirii ordinii de drept incalcate [7].

In literatura de specialitate, diferitele definitii ale controlului financiar au un numitor comun: faptul ca relatiile din sfera controlului financiar sunt o
componenta a relatiilor ce iau nastere in legatura cu resursele financiare ale statului, in consecinta, fiind astfel formulate diferite definitii ale controlului
financiar:

1. Astfel, Ioan Gliga defineste controlul financiar ca fiind o activitate de verificare a respectarii si aplicarii conforme a dreptului financiar,
desfasurata cu finalitatea respectarii legalitatii, formarii si intrebuintarii fondurilor banesti de interes public, si impli cit, cu finalitatea stabilirii raspunderii

judiciare si aplicarii coercitiilor legale in cazurile de incalcare a normelor dreptului financiar [8].

2. O alta opinie apartine profesorului Dan Grosu Saguna care defineste controlul financiar ca fiind o componenta a controlului economic ce are
ca obiectiv cunoasterea de catre stat a modului in care sunt administrate mijloacele materiale si financiare de catre societatile comerciale publice, modul
de realizare si cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficientei economico-financiare, dezvoltarea economiei nationale,
infaptuirea progresului social [9].
 3. Doina Petrica Roman face distinctia intre controlul financiar public si controlul financiar afirmand: controlul financiar public este o parte
componenta a controlului financiar privind activitatea de verificare a modului in care se formeaza si se utilizeaza fondurile financiare publice, precum si a
modului in care este administrat patrimoniul public, in scopul asigurarii unei bune gestiuni financiare cu finalitatea restabilirii legalitatii in situatiile de

incalcare a normelor juridice [10].

In esenta, controlul financiar public reprezinta verificarea modului de formare si utilizare a banului public, de administrare a patrimoniului
public, precum si de reintronare a domniei legii pentru remedierea si eliminarea pe viitor a neregulile constatate.

B. Controlul fiscal: definire

Controlul fiscal este acel control care reflecta verificarea modului de constituire a veniturilor publice prin intermediul impozitelor,

taxelor si a altor venituri datorate, respectiv prin verificarea modului de indeplinire a obligatiilor fiscale de catre contribuabili [11].

Controlul fiscal este un concept juridic si consta in puterea recunoscuta a administratiei fiscale de a repara omisiunile, insuficientele sau
erorile de impozitare comise de catre contribuabili. Aceasta putere a statului isi are izvorul in Constitutie: statul are dreptul de ai controla pe

contribuabili pentru ca acestia sa nu fraudeze impozitul [12]. Acest drept al statului intra, adesea, in coliziune cu dreptul fundamental la libertate al
cetatenilor si pune, intre altele, problema posibilelor incalcari a unor drepturi fundamentale si a fragilului echilibru intre drepturile statului si puterile sale,

pe de o parte si obligatiile contribuabililor, pe de alta parte [13].

Evaluarea eficacitatii unui stat, potrivit lui F. Querol, depinde, mai intai, de predispozitia sa de a face sa intre produsul impozitelor in casieriile
publice si, in consecinta, sa vegheze ca cetatenii sa nu-si eludeze onorabilele lor obligatii fiscale. Pentru aceasta, s-a dotat cu un anume

instrument: controlul fiscal [14].

Si in legislatia romaneasca este prevazut expres acest control: Astfel,

conform O.G. 92 din 24 decembrie 2003 Organele fiscale au competenta
generala privind administrarea creantelor fiscale, exercitarea controlului si
emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale in materie fiscala[15].

De asemenea, in concordanta cu activitatea de control fiscal, Codul fiscal

prevede ca Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal si
au fost constatate si stabilite erori in ceea ce priveste stabilirea corecta a
taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume in baza actului
administrativ emis de autoritatea fiscala competenta, pot emite facturi de
corectie[16], ceea ce denota sarcina controlului fiscal de a repara
omisiunile, insuficientele sau erorile de impozitare comise de catre
contribuabili, Hotararea nr. 44 din 22 ianuarie 2004 prevazand ca acestia
sunt persoanele juridice romane sau persoanele juridice straine care
desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent in Romania[17].
De asemenea Codul Fiscal stabilste cadrul legal pentru impozitele si taxele
prevazute[18], care constituie venituri la bugetul de stat si bugetele locale,
precizeaza contribuabilii care trebuie sa plateasca aceste impozite si taxe,
precum si modul de calcul si de plata al acestora[19].

Legea nr. 241 din 15 iulie 2005, actualizata, prevede inca din ART. 1 ca
prezenta lege instituie masuri de prevenire si combatere a infractiunilor de
evaziune fiscala si a unor infractiuni aflate in legatura cu acestea[20], acest
articol de lege demonstrand chiar de la inceput fermitatea legii in legatura cu
combaterea si prevenirea acestor abateri.
 In esenta prin intermediul controlului fiscal are loc verificarea modului de constituire a veniturilor publice care se fac pe seama impozitelor, taxelor
si altor venituri publice.

C. Relatia dintre finante finante publice fiscalitate; Relatia drept financiar drept fiscal

Din analiza definitiilor controlului financiar public se desprind trei directii cadru ale conceptului de control financiar si anume:

- verificare a modului de formare a fondurilor publice;

- verificare a modului de utilizare a fondurilor publice;

- verificare a modului de administrare a patrimoniului public.

Corespunzator acestor trei directii cadru se impun urmatoarele consideratii generale [21]:

a) Avand in vedere ca formarea fondurilor publice se face pe seama impozitelor, taxelor si a altor venituri ale bugetelor publice si fonduri
speciale, normele juridice ce reglementeaza aceste aspecte (inclusiv procedura de incasare si urmarire a acestora sunt cuprinse in doctrina sub
denumirea de drept fiscal, subdiviziune ce apartine dreptului financiar, care si-a dobandit autonomia ca ramura de drept si in cadrul careia putem
vorbi de control fiscal.

Prin urmare, daca vom considera dreptul financiar intregul, iar dreptul fiscal partea (dreptului financiar), prin analogie si relatia dintre controlul
financiar si controlul fiscal este relatia de la parte la intreg.

Controlul fiscal, in acest context, se refera la verificarea modului de constituire a fondurilor publice prin intermediul impozitelor, taxelor si a altor
venituri datorate, respectiv modul de verificare a indeplinirii obligatiilor fiscale de catre contribuabili.

b) Controlul financiar cuprinde, pe langa controlul fiscal si activitatea de verificare a modului in care sunt utilizate fondurile publice.

Chiar daca fondurile banesti sunt alocate unei entitati private sau pentru sustinerea unei activitati din domeniul privat, alocarea acestor fonduri
este facuta tot in considerarea satisfacerii, in final, a unor nevoi publice cu respectarea cerintelor de legalitate, regularitate, economicitate eficienta si
eficacitate.

c) A treia directie vizeaza verificarea modului in care este administrat patrimoniul public in scopul realizarii unei bune gestiuni financiare.

Aceasta activitate are in vedere patrimoniul public inteles ca totalitate a drepturilor si obligatiilor la un moment dat ale statului, unitatilor
administrativ-teritoriale sau ale entitatilor publice ale acestora, cu valoare economica, dobandite sau asumate sub orice titlu.

Notiunea de patrimoniu public vizeaza drepturile si obligatiile referitoare atat la bunurile din domeniul public, cat si la cele din domeniul privat ale
statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, iar prin controlul financiar se urmareste protejarea patrimoniului public impotriva pierderilor datorate
erorii, risipei, abuzului sau fraudei.

Realizarea acestei laturi a controlului financiar are in vedere, in primul rand, institutiile publice, astfel cum sunt ele definite de legea finantelor
publice si legea finantelor publice locale si alte acte normative si anume Parlamentul, Administratia Prezidentiala, Guvernul, Ministerele, celelalte organe
de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, alte autoritati publice, precum si institutiile din subordinea acestora.

Concluzii:

Pentru ca dreptul finantelor publice reprezinta ansamblul normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale ce iau nastere in legatura cu
formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului sau ale unitatilor administrativ-teritoriale, rezulta ca dreptul
fiscal este o componenta a dreptului financiar (dreptul finantelor publice), tot asa cum fiscalitatea este o componenta a stiintelor financiare.