BIODISPONIBILITATEA SM DIN PREPARATE ADMINISTRATE PE CALE PARENTERALĂ

• Calea parenterală (para - alături; enteros - intestin) - administrarea medicamentelor prin lezarea temporară a pielii în diverse locuri în afara tubului
gastrointestinal.
• Administrarea parenterală include
o calea intravasculară: intravenoasă (i.v), intraarterială;
o extravasculară: intramusculară (i.m), subcutanată (s.c), intradermică, intracardiacă, intraperitoneală;
o cavitară: intrasternală, intradiscală, intraarticulară, intrapulmonară, etc.; şi calea limfatică.
 Avantajele administrării medicamentelor pe cale parenterală sunt:
• debut rapid al activităţii terap.;
• doze mai mici decât la adm. pe calea orală;
• concentraţii precise şi constante de s.a. în sânge;
• se indică în cazuri de urgenţă:
• se util. pentru acele SM inactivate sau care prezintă o abs. inegală în tractul gastrointestinal;
• se poate util. în cazuri de vomismente, obstrucţii gastrointestinale; bolnavi inconştienţi sau necooperanţi.
 Dezavantaje:
- condiţiile speciale de preparare - pentru a garanta sterilitatea şi apirogenitatea necesare administrării prin injectare, perfuzare
sau implantare în corpul uman sau animal;
- preţul de cost ridicat;
- prin dispoz. de admin. se impune personal specializat pentru a efect. injecţia, perfuzia sau introd. implantului.

 Clasificarea preparatelor parenterale:

• preparate injectabile;
• preparate perfuzabile;
• concentrate pentru soluţii injectabile sau perfuzabile;
• pulberi pentru soluţii injectabile sau perfuzabile;
• implanturi.

 Realizarea acestor preparate ® respectarea factorilor biofarmaceutici:

 Caract. SM, solvenţi, subs2 aux2 cu rol în solub., stabilitate, tonicitate, conservare
 tehnologia de fabricare pentru asigurarea sterilităţii şi apirogenităţii.
• Calea parenterala – trat. de urgenta Þ preparate lichide cu action. imediat dupa administrare.
 Þ Substanţa activă trebuie să fie solubilă în apă, astfel se utilizează forma solubilă (sare, complex).
• În cazul substanţelor greu solubile, se recurge la :
o modificări în structura chimică (introducând grupări hidrofile),
o utilizarea de intermediari de dizolvare (substanţe hidrotrope, tensioactivi) şi solvenţi cu o capacitate de dizolvare mare.
• Adjuvanţii incluşi în formularea prep2 parenterale nu trebuie să afecteze activ. terap. şi să nu provoace ef2 toxice sau iritaţii locale.
• Solvenţii miscibili cu apa au mărit varietatea de SM prelucrate ca soluţii injectabile: alcoolul etilic (digitoxina, dicaină), propilenglicolul (luminal,
hormoni steroizi), polietilenglicol 400 (citostatice).
 Avantajul preparatelor injectabile fata de alte forme farmaceutice - utilizarea unor solventi nemiscibili cu apa dar
cu:
o proprietati de solubilizare a SM
o stabilitatate fizico-chimica ptr. SM
o absorbtie lenta pentru actiune prelungita
• Administrarea – exclusiv intramuscular!
• Uleiuri vegetale:
o ulei de soia, ulei de floarea soarelui, ulei de masline – prezinta toleranta buna in tesuturi
o ulei de ricin asigura o absorbtie rapida si mai buna decat celelalte uleiuri pentru: progesteron, estradiol valeraniat.
• Alti solventi: oleat de etil, miristat de izopropil, alcool benzilic
o capacitate mare de dizolvare si absorbtie a SM
o se utilizeaza in cantitati limitate pentru a nu produce reactii adverse

 1.Calea intravenoasă (i.v.)

• În administrarea medicam2 pe cale i.v. s.a. se introduce direct în fluxul sanguin, excluzând faza de abs. cu o repartiţie în tot organismul în timp
foarte scurt de 15-45 secunde .
• .Prin injectare rapidă i.v. ® un pic instantaneu urmat de o curbă ce reprez/ cinetica distribuţiei şi elim. s.a.
o Aria de sub curbă este dependentă de doza administrată, volumul de distribuţie şi viteza de eliminare a substanţei.
• Perfuzia administrată lent, în cantităţi mai mari (100-1000ml) permite realizarea unei concentraţii sanguine precise şi constantă importantă în cazul
substanţelor cu indice terapeutic mic.
• După faza de egalare a concentraţiei în plasmă şi ţesut urmează eliminarea substanţei din organism.
• Administrarea i.v. este considerată cale de referinţă prin care se evită metabolizarea presistemică la nivelul primului pasaj hepatic
• Calea i.v. - utilizată în evaluarea BD medicamentelor administrate pe alte căi (oral, rectal, i.m. ).
• Valoarea raportului trebuie să fie apropiat de 1 (cu limita de 0,75) pentru a indica o BD absoluta corecta.
• BD absolută este o caracteristică de calitate a medicamentului care compară orice formă farmaceutică cu soluţia injectabilă apoasă administrată i.v.
• Pe calea intravenoasă se administrează preparate injectabile şi perfuzabile în formulări de soluţii apoase sterile, apirogene, foarte rar emulsii sterile
de tip ulei în apă, pulbere pentru soluţii injectabile şi perfuzabile.
• Mărimea picăturilor de ulei din emulsie trebuie să fie foarte mica pentru a exclude riscul obstruării capilarelor sanguine.
• Emulsiile parenterale s-au dezvoltat după aproximativ 30 ani de utilizare a emulsiei nutritive, administrate i.v. - Intralipid.
o Emulsia este de tip U/A, obţinută din ulei de soia 10-20%, stabilizată cu fosfolipide din lecitină de gălbenuş de ou şi glicerol.
o Utilizată ca vehicul pentru substanţe insolubile în apă, dar solubile în uleiul de soia, a permis realizarea emulsiilor parenterale
administrate i.v. cu :
 propofol, anestezic lipofil (Diprivan),
 vitamine liposolubile (Vitalipid),
 palmitat de dexametasonă (Limethason),
 flurbiprofen - ( Lipo-NSAID).
• Pulberile pentru soluţii injectabile şi perfuzabile reprezintă forme care asigură stabilitatea substanţelor medicamentoase.
o Soluţia se prepară prin dizolvarea pulberii în solventul steril, ataşat de flaconul cu substanţă activă, după care se administrează
intravenos.
• Vectorii medicamentoşi pot utiliza în unele cazuri calea i.v. pentru a atinge un organ, ţesut şi celule ţintă.
o Microsferele şi microcapsulele - primele forme de vectorizare pentru a modula absorbţia substanţei active în scopul chimio-embolizării.
 o Microsferele şi microcapsulele conţin substanţe anticanceroase (doxorubicina, metotrexat, 5-fluoro uracil) dizolvate sau dispersate într-
un material biodegradabil sau nebiodegradabil.
o Aceste sisteme cu mărime de 100-800μm sunt injectate în apropierea tumorii printr-o arteră care va suferi embolizarea.
o Eliberarea substanţa anticanceroase are loc treptat, în interiorul ţesutului tumoral.
o Vectorii coloidali pasivi: veziculari (lipozomi, nanocapsule) particulari (nanosfere) administraţi pe cale i.v. vor concentra SA în
microfage sau în ţesuturi irigate de vase cu endoteliu discontinuu pentru a prelungi concentraţia sistemică necesară tratamentului.
o În acelaşi scop sunt utilizate căile i.m., s.c., intracavitare şi limfa (favorizează drenajul limfatic).

 2.Calea intramusculară (i.m.)

• Medicamentul administrat pe cale intramusculară (i.m) este introdus prin acul de seringă într-o masă musculară (mână, coapsă) unde realizează un
depozit din care, treptat SA se absoarbe şi ajunge în circulaţia sanguină.
o Viteza de absorbţie a SA din depozitul muscular este proporţională cu cantitatea existentă în depozit, la început cu viteză rapidă, apoi
descreşte în timp.
o Absorbţia prin capilarele de natură lipidică este
 totală pentru substanţele lipofile şi
 incompletă pentru substanţele hidrofile care traversează membrana prin pori.
o pH-ul ţesutului în care se introduce substanţa activă poate influenţa solubilitatea acesteia generând precipitate care se redizolvă treptat,
realizând o acţiune prelungită.
o Soluţiile injectabile a căror pH este diferit de cel fiziologic determinat de condiţiile de solubilizare sau stabilitate pot provoca dureri la
locul injectării.
• Fluxul sanguin este crescut la nivelul ţesutului muscular (0,02-0,07 ml/min/g) ® o absorbţie i.m. mult mai rapidă decât în cazul administrării
subcutanate.
• Prin diverse intervenţii, absorbţia poate creşte:
o Astfel, substanţele vasodilatatoare sau masajul favorizează fluxul sanguin, cu creşterea absorbţiei substanţelor din depozit.
• Formele farmaceutice administrate i.m. sunt fluide: soluţii apoase sau cu macromolecule, suspensii apoase, soluţii şi suspensii uleioase, emulsii.
• Cinetica de eliberare a SM în vederea absorbţiei depinde de numeroaşi factori ce caracterizează formele farmaceutice lichide.
• Soluţiile medicamentoase apoase asigură difuzia moleculelor din depozit în elementele conjunctive şi interstiţiile ţesutului.
o Factorii limitanţi ai absorbţiei:
 de natură fiziologică
 vehiculul şi substanţele auxiliare care pot influenţa structura depozitului
 prezenţa macromoleculelor prelungeşte durata de eliberare şi difuziune a SA şi prin aceasta şi acţiunea terapeutică
 substanţe macromoleculare folosite în acest scop sunt: polivinilpirolidonă, dextranul, gelatina, derivaţii de celuloză, etc.
• Suspensiile apoase prezintă o acţiune terapeutică prelungită datorită particulelor suspendate ce se dizolvă treptat şi a macromoleculelor hidrofile
existente în preparat pentru omogenitatea suspensiei şi prelungirea duratei de acţiune.
• Soluţiile şi suspensiile uleioase se caracterizează printr-o eliberare, dizolvare şi difuziune a SA mult mai lentă decât la soluţiile şi suspensiile
apoase.
o Includerea în formulare a uleiului vegetal şi a unor agenţi de viscozitate lipofili (stearat de aluminiu, calciu sau magneziu) încetineşte
eliberare şi dizolvarea substanţei, prelungind acţiunea terapeutică.
• Emulsiile, mai puţin folosite, eliberează SA dependent de coeficientul de partaj ulei/apă.

 3.Calea subcutanată (s.c.)

• Calea subcutanată - zona cu ţesut conjunctiv situat între derm şi hipoderm, de pe abdomen, coapse, antebraţ.
• Administrarea medicamentelor pe cale subcutanată este practicată pentru terapia cu substanţe în doze mici, care se pot degrada pe altă cale sau
pentru a realiza o acţiune prelungită.
• Pe cale s.c. se administrează soluţii în volume de 0,5-2 ml: insulină, anestezice locale, vaccinuri şi ca formă solidă: implanturile.
• Absorbţia SM pe cale s.c este mai lentă, având în vedere circulaţia sanguină mai slabă decât la calea i.m.
• Pentru a creste viteza de absorbtie, se folosesc diverse metode:
o substante rubefiante care accelereazã circulatia din jurul depozitului sau modificã presiunea lichidului interstitial din tesut;
o hialuronidaza care va destructura mucopolizaharidele din tesutul conjunctiv.
• Prelungirea actiunii anestezice se realizeazã cu substante care produc vasoconstrictie (epinefrinã) sau prin rãcirea suprafetei pielii cu comprese reci.
• Implanturile sunt preparate solide, sterile, de mărime şi formă adecvate (sferică, plată) implantării parenterale, în vederea eliberării SA pe o
anumită perioadă de timp.
• Durata de acţiune poate fi de mai multe săptămâni sau luni cu o cinetică de eliberare a SA bine determinată.
• Micropompele osmotice sunt experimentate prin administrarea subcutană a unor sisteme cu eliberare controlată a SA.
o Un exemplu îl reprezintă dispozitivul cu insulină, care se declanşează şi eliberează substanţa activa in sange la variaţii ale glicemiei
peste limita normală.
aa a Eficienţa preparatelor parenterale este determinată de:
- intenţiile terapeutice (eliberare imediată, prelungită, controlată) a SM
- formularea tipului de preparat în direcţia dorită privind SM, substanţele adjuvante;
- respectarea conditiilor de formulare speciale ale preparatelor sterile şi apirogene;
- condiţiile fiziologice ale căilor i.v, i.m, s.c.
BIODISPONIBILITATEA SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE DIN FORME FARMACEUTICE ADMINISTRATE PE
CALE RESPIRATORIE
Calea respiratorie prezintă zone distincte anatomo - fiziologic diferenţiind:
• calea respiratorie superioară (nazală);
• calea respiratorie inferioară (pulmonară, inhalatorie).
• Preparatele nazale
• Preparate lichide, semisolide sau solide în formulări adecvate pot fi administrate în cavitatea nazală, în vederea obţinerii unui efect local
sau sistemic.
• Preparatele nazale trebuie să fie pe cât posibil neiritante şi să nu afecteze mucoasa nazală sau cilii acesteia.
• În formularea preparatelor apoase, în general izotonice, se pot include agenţi vâscozifianţi, solubilizanţi, de ajustare a pH-ului.
• Categoriile de preparate nazale sunt:
- picături nazale şi spray-uri nazale;
- soluţii pentru spălări nazale;
- preparate semisolide;
- creioane nazale.
 Picăturile nazale şi spray-urile nazale sunt soluţii, emulsii sau suspensii, destinate instilării sau pulverizării în cavitatea nazală.
 Soluţiile pentru spălări nazale, în special cele care se aplică pe mucoasa lezată sau cele utilizate înaintea unei intervenţii chirurgicale, trebuie să fie
sterile.
 Preparatele semisolide ca şi creioanele nazale sunt indicate mai puţin.
 O direcţie nouă de cercetare a avut în vedere potenţialul de absorbţie al mucoasei nazale pentru a obţine efecte sistemice, eliminând inactivarea în
tubul digestiv sau la nivelul pasajului hepatic.
  Estradiolul-hemihidrat este indicat ca terapie de substituţie după menopauză, pentru acţiunea de creştere a densităţii minerale osoase
sub formă de spray nazal.
 Calcitonina, polipeptid sistemic cu acţiune hipocalcemiantă, este administrată pe cale parenterală, dar si cu varianta sub formă de
aerosol nazal.
 Insulina, utilizată în formulări parenterale, a fost cercetată pentru a oferi o altă cale de administrare (calea nazala).
 Studii pe mucoasa de iepure au demonstrat rezultate favorabile la asocierea insulinei cu promotori de absorbţie (glicocolatul
de sodiu).
 Avantajele administrării SM pe cale nazală :
- aplicarea uşoară pentru obţinerea unui efect local în patologia rino-faringiană, rino-laringiană;
- posibilitatea realizării acţiunii sistemice prin administrarea unor formulări adecvate (promotori de absorbţie, sisteme cu eliberare
prelungită).
ABSORBŢIA ŞI BIODISPONIBILITATEA SM ADMINISTRATE PE CALE PULMONARĂ
 Calea pulmonară este utilizată pentru administrarea substanţelor bronhodilatatoare, mucolitice, antibiotice, anestezice generale.
 Avantajele absorbţiei SM pe cale pulmonară, considerată identică cu cea pe cale i.v., se datorează:
 suprafeţei mari de absorbţie,
 vascularizaţiei intense în această zonă şi
 activităţii (fiziologică, biochimică) cu specificitate de acţiune a membranei alveolare de la suprafaţa aer-sânge.
 Calea pulmonară este indicată pentru substanţele care:
- nu se absorb bine în intestin la administrare orală (izoprenalină) sau
- suferă o eliminare presistemică (dipropionat de beclometazonă, propionat fluticazonă, budesonid).
 Tranzitul particulelor obţinute prin aerosolizare se desfăşoară de la dispozitiv prin cavitatea bucală, nazală, în trahee, bronhii, bronhiole şi ajunge,
prin canalele alveolare, în alveolele pulmonare.
 Penetrarea particulelor în diferitele zone ale arborelui respirator este condiţionată de mărimea particulelor.
 Captarea sau depunerea particulelor are loc după ce particulele ajung pe suprafaţa epiteliului bronho-alveolar.
 Captarea particulelor se produce în diverse moduri:
- impactul prin inerţie la nivelul ramificaţiilor bronhiilor, bronhiolelor;
- sedimentarea prin gravitaţie în zona ultimelor ramificaţii bronşice;
- difuziune (mişcare browniană) provocată de mişcarea particulelor prin fluidul gazos.

 Factorii care influenţează captarea particulelor depind atât de anatomia şi fiziologia tractului respirator, cât şi de forma farmaceutică supusă
inhalaţiei, respectiv proprietăţile fizico-chimice ale substanţei active, propulsor, recipient.
 Reţinerea particulelor la nivelul suprafeţelor de depozitare este faza care poate favoriza dizolvarea şi difuziunea substanţei prin mucoasă.
 Absorbţia se referă la procentul de substanţă inhalată sub formă de aerosol, captată şi reţinută în tractul respirator;
 se produce la diferite niveluri, cu o anumită selectivitate pentru substanţele medicamentoase.
 În condiţiile de efectuare a terapiei cu aerosoli de către pacient, traseul particulelor, pornind din dispozitivul de aerosolizare, va trece de la nivelul
nasului şi gurii, prin trahee, către zone de reţinere şi absorbţie a particulelor.
 În aceeaşi măsură, o parte din particule, depăşind zona nasului şi a gurii, cât şi cele refulate din interior către faringe pot fi orientate în tractul
gastrointestinal în proporţie de cel mult 90% .
 Absorbţia aerosolilor monodispersi (particule cu diametru de aproximativ 1μm), omogen dispersaţi şi în concentraţie scăzută, asigură o acţiune de
suprafaţă durabilă la nivelul alveolelor pulmonare şi nu antrenează efecte secundare.
 Aerosolii pluridisperşi (constituiţi din particule cu mărimi variate) generează o retenţie la nivelul căilor superioare, care declanşează reacţii
secundare prin absorbţia pe mucoase, în raport cu volumul de particule inspirat.
 Formularea preparatului de aerosolizat: solutie, suspensie, pulbere = factor biofarmaceutic important.
 Pentru evaluarea absorbtiei si BD SM
 Solventii utilizati (hidrofili, lipofili)
 Promotorii de absorbtie
 Diluantii pentru pulberi
 Dispozitivele de aerosolizat - importante în realizarea efectului terapeutic.
 Forma presurizată în care substanţa solidă se poate dizolva sau dispersa în gazul lichefiat propulsor (hidrocarburi cloroflorurate) sau în gaz
comprimat (aer, azot) poate elibera doza necesară din dispozitivul de inhalare cu ajutorul valvei dozatoare.
 FR ed. a-X-a înscrie, pentru prima dată, preparatele de inhalat în suplimentul 2004, unde sunt prevăzute:
 categoriile de preparate cu sistemul de administrare,
 dispozitivul de inhalare presurizată cu valvă dozatoare pentru lichide
 metodele pentru determinarea unor caracteristici ale preparatelor lichide şi solide, de inhalat,
 uniformitatea dozei eliberate,
 evaluarea aerodinamică a particulelor,
 numărul de eliberări din inhalator cu descrierea aparatelor necesare determinărilor.
PREPARATE PENTRU INHALAŢII
 Preparatele de inhalat sunt preparate lichide sau solide, destinate administrării sub formă de vapori sau aerosoli la nivelul plămânilor, în vederea
obţinerii unui efect local sau sistemic.
 Pot conţine una sau mai multe substanţe active, dizolvate sau dispersate într-un solvent adecvat.
 Preparatele de inhalat pot să conţină, în funcţie de modul de obţinere, gaze propulsive, cosolvenţi, diluanţi, conservanţi antimicrobieni,
solubilizanţi, agenţi de stabilizare.
 Atât preparatele lichide cât şi cele solide necesită o divizare în particule, de anumită dimensiune, pentru a atinge zonele de absorbţie din plămân.
Preparate lichide
 Preparatele lichide sunt soluţii sau dispersii de inhalat, grupate în:
 preparate destinate transformării în vapori;
 preparatele lichide dispersate cu ajutorul nebulizatorului;
 preparatele lichide condiţionate în inhalatoare presurizate cu valvă dozatoare.
 Preparatele destinate transformării în vapori sunt soluţii, emulsii, suspensii, substanţe solide, care se introduc în apă caldă, ca apoi vaporii formaţi
să se inhaleze.
 Preparatele lichide dispersate cu ajutorul nebulizatorului realizează aerosoli din soluţii, emulsii, suspensii dispersate în gaz.
 Nebulizatoarele cu funcţionare continuă, sau cu valvă sunt dispozitive care transformă lichidele în aerosoli cu ajutorul gazului sub presiune, sau
vibraţiilor ultrasonice sau prin alte metode.
 Nebulizatoarele cu valvă dozatoare asigură doza de lichid, care transformată în aerosol, este inhalată în timpul unei singure inspiraţii.
 Eliberarea dozei, viteza acesteia şi dimensiunea particulelor asigură depunerea lor până la nivelul plămânului.

 Preparatele lichide condiţionate în inhalatoare presurizate cu valvă dozatoare sunt soluţii, emulsii, suspensii condiţionate în recipiente speciale
prevăzute cu o valvă dozatoare şi menţinute sub presiune, datorită unui gaz
Pulberi de inhalat
 Sistemul de inhalare a pulberilor uscate prezintă avantajul eliminării gazelor propulsoare, utilizând inspiraţia-expiraţia pentru dirijarea pulberii
unidoză (divizată în capsule sau ca altă formă solidă).
 Inhalaţiile cu pudre precondiţionate în capsule gelatinoase - sistemul Spinhaler sau Rotahaler sunt utilizate pentru salbutamol, beclometazonă,
cromoglicat, care direcţionează pulberea prin inspiraţia şi expiraţia pacientului.
 Pudre dozate şi repartizate în spaţii individuale pe discuri (salbutamol sau beclometazonă) folosesc sistemul Diskhaler.
 Pentru a facilita efortul pacientului in actul reapirator se includ in dispozitivul de aerosolizare sisteme de activare a dozei de pulbere care se va
inhala: elice, spirala, filtre.
 In sistemul Turbuhaler doza de pulbere este deplasata catre zona de inahalare prin rotirea piesei de la baza dispozitivului.
 Se declanseaza activarea cu aer a pulberii de SA; particulele sunt dirijate spre cavitatea bucala pentru a ajunge in tractul respirator.
 Sistemele de activare faciliteaza deplasarea pulberii de SA din spatiul plasat in dispozitiv, masurand inhalarea unei cantitati dare sa asigure
eficienta terapeutica.
 Dificultati pot apare in cazul copiilor si varstnicilor – cu activitate de inspiratie/expiratie scazuta Þ instruire medicala in vederea utilizarii corecte a
dispozitivului.
Exemple de SM administrate prin inhalaţii pulmonare
 Substanţe care determină scăderea tonusului bronşic, respectiv relaxarea musculaturii netede şi bronhodilataţia - bronhodilatatoarele care
acţionează prin intermediul receptorilor beta - 2 adrenergici de la nivelul bronhiilor.
 Acţiunea imediată în criza de astm bronşic o manifestă bronhodilatatoarele:
 adrenergice selective;
 adrenergice beta-neselective;
 adrenergice şi alte antiasmatice.
 Beta adrenergicele selective acţionează asupra receptorilor beta 2- adrenergici, prin administrarea aerosolilor sub formă presurizată din recipiente
dozatoare.
 Varianta de administrare pe cale inhalatorie sub formă de pulbere (în cazul bolnavilor care nu pot utiliza corect aerosolii) prezintă o
biodisponibilitate mai redusă faţă de aerosoli (pulberea poate provoca tuse).
 Administrarea inhalatorie realizează efect bronhodilatator imediat şi de durată cu efecte sistemice reduse, comparativ cu administrarea orală sau
injectabilă.
 Acest mod de administrare necesita o instruire foarte buna a pacientului care trebuie sa inspire lent cand incepe administrarea aerosolului, sa
intrerupa inspiratia si apoi sa expire lent pe nas.
 Se faciliteaza patrunderea SM in profunzimea aparatului respirator
 Salbutamolul este administrat frecvent sub formă de inhalaţie a suspensiei sau soluţiei nebulizate dintr-un sistem de aerosolizare cu dozator.
 Cu aceeaşi acţiune: terbutalină, fenoterol, salmeterol .
 Formoterolul realizează o concentraţie plasmatică maximă la 15 minute după inhalare şi se constată o depunere pulmonară de 28-49% din doza
inhalată (cu o eliminare urinară de 8-13%).
 Efectul bronhodilatator debutează în 1-3 minute de la inhalare şi se menţine 12 ore.
 Beta-adrenergicele neselective sunt mai puţin utilizate ca bronhodilatatoare, datorită efectelor adverse cardiovasculare.
 Orciprenalina se indică în astm bronşic sub formă de aerosoli în recipiente dozatoare.
 Adrenergice şi alte antiasmatice:
 asocieri de fenoterol cu ipratropină;
 salmeterol cu fluticazonă;
 formoterol cu budesonid au indicaţii în profilaxia şi tratamentul manifestărilor bronhospastice sub formă de aerosoli (soluţie, suspensie,
pulberi dozate) inhalaţi cu sisteme de administrare presurizate dozatoare sau speciale pentru pulberi.
 Glucocorticoizii, faţă de corticoterapia sistemică, sunt administraţi (în obstrucţii respiratorii cronice în astmul bronşic persistent) pe cale inhalatorie
cu efecte secundare minime, chiar în situaţii de supradozare.
 Beclometazol se inhalează ca aerosoli (soluţie, suspensie) din forme presurizate cu sistem dozator.
 Budesonid prezintă o biodisponibilitate după administrarea prin inhalaţii, de 15%.
 Fluticason administrat pe cale inhalatorie prezintă o absorbţie digestivă foarte redusă, cu niveluri plasmatice neglijabile şi metabolizare
hepatică mare.
 Mometazon, indicat ca tratament de durată al astmului bronşic persistent, se administrează prin inhalare a pulberii dozate.
 Anticolinergicele folosite în bronhopneumonii cronice obstructive sunt ipratropina şi tiotropina.
 Ipratropina este indicată ca antiasmatic la bolnavii cu bronşită cronică obstructivă cu hipersecreţie de mucus, în emfizem pulmonar, sub formă de
aerosoli (soluţie) în inhalaţii dozate.
 Tiotropina, administrată prin inhalaţie va conduce cea mai mare parte din doză în tractul digestiv, de unde se poate absorbi în proporţie de 10-15%.
 Cromoglicat acţionează prin scăderea proceselor alergice ca urmare a stabilizării membranelor mastocitelor şi reducerea eliberării de mediatori
bronhospastici.
 Anestezicele gazoase fiind liposolubile, cu masă moleculară mică, provoacă anestezia generală în câteva secunde, realizând un echilibru între
concentraţia de substanţă din membrana alveolelor cu cea din sânge.
 Eficacitatea acestor forme de administrare depinde de:
 Formularea preparatului
 Dispozitivul de aerosolizare (pentru a emite particule de anumite dimensiuni)
 Implicarea pacientului in coordonarea necesara intre pulverizatie si inspiratie