Multimedialitatea aduce un alt concept asociat aceluia de eveniment „fake news”.

Chiar
dacă apreciem și pseudo-evenimentul ca un eveniment construit și difuzat de mass-media, el va fi,
la un moment dat, adevărat prin trecerea lui de la anticipare la realitate, dar are o sursă credibilă
identificabilă printr-o conferință de presă, comunicat de presă, interviu ca pseudoeveniment în
conținutul analizabil al textului media trimis de oragnizație.
Totuși social media și site-urile de știri nu au o bază reală de verificare și prezentare a
faptului real. Claire Wardel, creatoarea site-ului https://firstdraftnews.com/fake-news-
complicated/, propune identificarea a trei dimensiuni pentru acest sistem de știri să înțelegem: (i)
tipurile de conținut și modalitățile de transmitere a acestora potrivit comentariilor din interacțiuni;
(ii) motivarea celor care transmit aceste conținuturi fie la nivelul surselor, fie la nivel discursiv;
(iii) tacticile folosite pentru transmiterea, dar și răspândirea acestor informații. Tot ea identifică
câteva resurse ale acestor știri false. Astfel una ar fi satira sau parodia, al cărei conținut intențional
nu dorește să schimbe realitatea, ci doar să distreze publicul, apoi false legături între actorii din
harta evenimentului prin manipularea titlurilor, a aspectelor vizuale care nu sunt nici pe departe
susținute de conținut, conținutul informației dovedit fals prin intermediul contextului, conținutul
manipulate prin folosirea informației fie partial, fie cu omisiuni de conținut, conținutul creat de un
impostor , unde informația este atribuită unei surse impersonale sau care nu poate fi credibilă,
conținutul manipulate prin norme, poziții, identități sau roluri, preluate craetiv din studii de
influențare a opiniei publice și conținut fals pentru un scop evident de a manipula și de a crea
situații de risc sau criză.

ACTIVITATE INDEPENDENTĂ. Căutați un mesaj mediatic, pe care îl integrați conceptului de

fake news, comentați.

CRIZA REPREZENTĂRII?

Conceptul de spaţiu public a fost creat de Habermas pentru a justifica apariţia în secolul al
- XVIII-lea, în Franţa şi în Anglia a unei sfere intermediare între viaţa privată şi statul monarhic
întemeiat pe secret. În acest spaţiu, oamenii instruiţi citeau ziarele, schimbau cărţi între ei, discutau
pe marginea experienţelor din aceste mesaje, ceea ce genera dezbaterea unor idei, păreri sau opinii
oferind o modalitate de bună guvernare şi de lege, în opoziţie cu arbitrariul regilor. În acelaşi timp
 acest spaţiu public aplicat raţiunii, la început aparţinea culturii scrise, apoi a evoluat la cultura
audio şi cea vizuală, apoi la hibridul audio-vizual din cinema sau televiziune la multimedia, era
idealizat. Acest ultim aspect a condus la tema crizei de reprezentare. Daniel Bougnoux în lucrarea
sa „Introducere în ştiinţele comunicării” arăta felul în care a fost erodată forma canonică a spaţiului
public teoretizat de Habermas.
În acest sens, autorul sublinia existenţa unor determinări ca:
1. privatizarea personajelor publice sau asocierea lor în spaţiul public cu zona privatului, a vieţii
personale – definită de Richard Sennett drept „tirania intimităţii” (lucrarea sa apărută în 1979 are
ca titlu The Fall of Public Man). Pătrunderea mijloacelor de comunicare în masă şi a noilor
tehnologii în cotidian face să busculeze graniţele între sfera intimă/privată şi cea publică. Aducerea
sferei intime în domeniul public permite afirmarea şi dezbaterea unor probleme real de interes, la
un moment dat sau doar o goană după senzaţional?

2. existenţa pieţei şi a publicităţii face ca spaţiul public să se învecineze cu cel comercial, iar circulaţia
informaţiei o însoţeşte pe cea a mărfurilor. New York Times - 5 decembrie 2005, „The Man behind
the Secretary of State`s Rock Star Image”, El se numeşte Jim Wilkinson, adică fiul lui Wilkin sau
senior staff aide, fiind consilierul de imagine pentru doamna secretar de stat. În articolul citat se
vorbeşte despre întâlnirile neconvenţionale ale secretarului de stat. Exemplele recente, de tipul
Nadia Comăneci în România sau Kîrgîstan, unde prima persoană care i-a urat bun venit nu a fost
nimeni altul decât un …îmblânzitor de vulturi…al cărui discipol a poposit pe braţul oficialului
american. Japonia, un alt popas al oficialului american, a generat o altă întâlnire…un vestit luptător
de sumo.
Din aceste exemple ar trebui să tragem o concluzie simplă - politicienii nu trebuie să genereze
autoritate şi respect, ci ei ar trebui să distreze, să amuze, sau să genereze o stare care să scoată
populaţia din starea de plictis sau obişnuinţă. Totul vine din necesitatea politicienilor de a se vinde
bine alegătorilor, consumatori de o realitate de necontestat. Jack Trout a găsit formula magică
declarată într-un interviu - totul este o problemă de branding, trebuie să creezi o imagine în mintea
consumatorului şi să făureşti un brand în jurul acestei imagini. De ce toate acestea pentru că şi
politica este consumată la fel ca filmele, detergentul de rufe, bomboanele de ciocolată, deoarece
cu cât ambalajul este mai colorat şi strălucitor, cu atât adeziunea devine unanimă fără a cerceta
conţinutul. Presa este de la începuturile sale asociată cu publicitatea, ea este o întreprindere
 furnizoare de influenţă economică şi politică, şi nicidecum de filantropie sau dragoste de a dezbate
problemele cotidiene.
3. criza întrebuinţării mass-media prin instrumentarea unor modalităţi de creare a opiniei publice şi
prin utilizarea noilor instrumente, a noilor tehnologii de informare. Acest fapt se exprimă prin
crearea opiniei publice printr-o multitudine de sondaje şi prin agravarea echilibrului din axa
comunicării dintre instituţia de presă şi consumatorul de mesaj, potrivit marketingului comercial.
În grafosferă emiţătorul şi receptorul dispun de mesajul tipărit pentru a-şi vorbi şi a se asculta, la
apariţia televiziunii, fiecare individ, chiar analfabet, poate primi mesaje, pe care le înţelege, a se
citi le decodează, dar individul nu are acces la acel canal în egală măsură. Temerea subliniată de
Daniel Bougnoux se referă la dualismul întrebuinţărilor în cazul noilor tehnologii, unde există
utilizatori alfabetizaţi şi analfabeţi, care pot fi excluşi.
4. fragmentarea publicului. Instituţiile media direcţionate de piaţă şi publicitate au ca media
alternative serviciile publice. Totuşi mesajul mediatic are o închidere ideologică, pe care spaţiul
public o marchează prin fărâmiţarea democratică a culturilor. Termenul spaţiu public devine locul
de întâlnire al unei iluzii generatoare de micro-spaţiu public-micile patrii - comunităţile şi macro-
spaţiu public-marea lume globală. În acest punct intervin şi noile tehnologii care determină
interactivitatea şi hipertextualitatea ca trăsături a unei paradigme funcţionale intitulată de Derrick
de Kerckhove revoluţia inteligenţei conectate.
Importanţa acestui demers rezidă în răspunsul la întrebarea cum noile tehnologii de
comunicare mediază identitatea şi agenţia, a se citi instituţia, organizaţia socială, publică sau
privată. Cel mai simplu exemplu ar fi discuţia de pe net, când folosim identităţi false, pentru a ne
proteja sau interacţionăm la un moment dat cu o instituţie, unde ne răspunde o voce sintetică, al
cărui rol este de a răspunde celui care o foloseşte. Norman Fairclough se referă la „managementul
ingineriei relaţiilor sociale ca fiind dominat de lipsa de formalism, prietenie sau chiar intimitate...în
simularea practicilor discursive în viaţa de fiecare zi.” [Fairclough,1994: 7]

FUNCȚIILE RELAȚIILOR PUBLICE

Indiferent de cum sunt denumite relațiile publice în varii enciclopedii- public relations sau
public relationships, funcțiile acestora sunt în actualitate integrate în cinci categorii: planificare
strategică a mangementului organizațional, cercetarea, publicitatea prin aspectele de influențare și
persuadare a publicurilor, promovarea ca factor esențial de creare prin imagine a credibilității
organizației și colaborarea cu factorii de decizie la nivelul managementului pentru realizarea
misiunii, viziunii și valorilor organizației. În toate mass-media fie tradiționale, fie noile media co-
există și sunt construite pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale organizației. Important ca
factorii decizionali să nu trateze aceste suporturi la fel, ci să le considere medii diferite.
Ierahizarea perspectivei strategice ține de actorii implicați în fiecare din aceste procese.
Astfel planificarea strategică a mangaementului organizațional depinde de tipul de organizație-
publică, privată, noonprofit, dar și de misiunea , viziunea și valorile avute în vedere pentru
reputația acesteia-grupuri de interese, audiențe, publicuri; cercetarea-aplicabilă la momentul
evaluării, dar și al mangementului situațiilor dificile ca strategie anticipativă(issues management)
trebuie să țină seamă de context și/sau situație, fiind necesară ori de câte ori este nevoie;
publicitatea presupune toate elementele de influențare a publicurilor prin norme, reguli, ierahii și
roluri, ceea ce impune nu numai rolul grupurilor interesate, ci și și acomunităților acre vin spre
organizație; promovarea- generatoare de imagine poate fi asociată factorilor reputaționali și prin
cei care influențează în spațiul public-celebrități, formatori de opinie din blogosferă;colaborarea
cu factorii de decizie din management- aspect congruent al implicării tuturor factorilor deja
amintiți, printr-a acțiune coerentă și eficientă de comunicare în și prin discurs.
Concluzii. Relațiile publice definite anterior oferă specialistului trei instanțe, care ar trebui
să schimbe informație-organizația, publicurile sale și mass-media. Totuși cea mai puternică ar
trebui analizată și, implicit , evaluată este mass-media care creează nu numai credibilitate, dar și
imagine organizației. Un demers interesant , în actualitate , se referă la ascultare, adică acel grad
de deschidere față de informația pusă în comun în era împărtășirii-the age of sharing. Anual, sunt
măsurate și evaluate principalele tendințe ale relațiilor media în procesul relațiilor publice. 2016 a
marcat o perioaadă de tranziție pentru industria media, daăt fiind dezvoltarea tehnologiilor,
schimbarea atitudinii oamenilor în consumul știrilor, a se citi informației, de aceea avem nevoie
de o regândire a politicilor editoriale în redacții, dar și o repoziționare a practicienilor în relații cu
media în industria relațiilor publice. Aceștia ar trebui să readapteze modul de utilizare al noilor
media față de cele tradiționale prin a atrage atenția prin mijloace eficiente asupra noilor medii –în
locul unui comunicate de presă ar fi de preferat o poveste digitală postată pe You Tube sau pe
paginile rețelelor sociale unde organizația să ceară acțiune prin angajare de comentarii, critici,
observații, deci acțiune comunicativă.
Ultimul sondaj ECM din 2017 apreciază existența unei mediatizări strategice prin intermediul unor
tactici deosebit de interesante, dar și importante pentru public. Aceste provocări sunt evaluate la
nivelul testării empirice, dar subliniază câteva direcții de acțiune:
 înțelegerea importanței comunicării vizuale în strategia de comunicare a organizației;
 integrarea social bots și a consecințelor acestora în comunicarea strategică a unei
organizații;
 dezbaterile continue despre mangementul calității și rolul comunicatorilor în benchmark.