Lucrarea nr.

5
CIRCUITE DE ADAPTARE DE BANDĂ ÎNGUSTĂ
CU LINII DE TRANSMISIUNE

1. NOŢIUNI TEORETICE
O linie realizează transmiterea energiei în condiții optime atunci când linia este terminată pe
impedanța ei caracteristică. În plus, în această situație linia prezintă avantajul unei impedanțe de
intrare constante, de valoare reală, independentă de frecvență sau de lungimea liniei. Dacă impedanța
de sarcină ZS este diferită de impedanța caracteristică ZC a liniei, atunci între linie și sarcina propriu-
zisă poate fi interconectat un circuit de adaptare special conceput, adică un diport nedisipativ astfel
calculat încât impedanța lui de intrare să fie egală cu ZC.
La frecvențe înalte, circuitele de adaptare sunt realizate din tronsoane de linii. Liniile pot
înlocui reactanțele de tip concentrat din circuitele de adaptare clasice, dar proprietățile liniilor permit
și realizarea unor circuite de adaptare specifice.
Problema adaptării se poate pune la o singură frecvență sau într-o bandă mai largă de
frecvențe. Din acest punct de vedere, circuitele de adaptare pot fi clasificate în circuite de adaptare de
bandă îngustă și circuite de adaptare de bandă largă.
La toate tipurile de circuite de adaptare, atât lărgimea benzii de frecvență cât și randamentul
depind de impedanța de sarcină. Cu cât dezadaptarea inițială este mai mare, cu atât banda de
frecvențe și randamentul circuitului de adaptare sunt mai reduse, adică adaptarea este mai „dificilă”.
2. ADAPTAREA SARCINILOR PUR REZISTIVE
2.1 Circuit de adaptare cu un tronson inversor de impedanță
Unul dintre cele mai simple și totodată cele mai utilizate circuite de adaptare a unei sarcini
pur rezistive la o linie de acces este tronsonul de linie cu lungimea  4 (tronson inversor de
impedanță). Proprietatea de inversare a impedanței permite transformarea unei impedanțe de sarcină
reale Z S  RS într-o altă impedanță, de asemenea reală, dar de o altă valoare, Ri  ZC2 RS .
 4

ZC Z C RS

Ri  Z C
Fig. 1. Circuit de adaptare cu un tronson în /4.
Circuitele de acest tip sunt utilizate pentru adaptarea unei sarcini rezistive la o linie de acces
sau pentru adaptarea unei rezistențe de sarcină la un generator cu impedanța internă reală. În ambele
cazuri, impedanța caracteristică a tronsonului de linie se determină cu relația:
ZC  Ri  RS  ZC  RS (1)

Tronsonul cu lungimea  4 realizează adaptarea perfectă ( Ri  ZC ) la o singură frecvență,

aceea la care lungimea liniei satisface condiția l   4 . Se poate considera însă că adaptarea se

1
menține – cu aproximație – și într-o bandă îngustă în jurul frecvenței nominale. În aceste condiții,
lărgimea benzii de frecvență a circuitului este direct legată de compromisul acceptat în ceea ce
privește calitatea adaptării.
Stabilind o valoare maxim admisibilă pentru modulul coeficientului de reflexie,  max
rezultă banda:
8  max
B  f0 (2)
 RS Ri 

 1   max 
 Ri 
R


 S 
În general, banda oferită de acest tip de circuite este îngustă și depinde, așa cum reiese și din
relația (2), de raportul care există între RS și Ri . Atunci când se dorește obținerea unei adaptări într-
o bandă mai largă este necesară utilizarea unor circuite mai complexe.
3. ADAPTAREA SARCINILOR COMPLEXE
3.1 Adaptarea cu compensarea părții reactive a sarcinii și linie în /4
În cazul unei sarcini complexe tronsonul cu lungimea egală cu /4 poate fi utilizat pentru
adaptare dacă în prealabil partea reactivă a sarcinii a fost compensată. Această compensare poate fi
obținută, de pildă, prin conectarea în paralel cu sarcina a unei linii terminate în scurtcircuit, având
impedanța caracteristică egală cu cea a liniei de acces, ZC (Fig. 2).


(ZC) (Z'C) YS= GS+ jBS

Bi
ZC

Fig. 2. Adaptarea cu compensarea sarcinii și linie în /4.

Lungimea tronsonului de linie în paralel cu sarcina se alege astfel încât susceptanța lui de intrare să
compenseze susceptanța sarcinii:
1
Bi  YC ctg  l   BS , YC  (3)
ZC
de unde
 Y  
l arctg  C   k , k  Z . (4)
2  BS  2

Tronsonul în /4 servește la transformarea conductanței de sarcină rămase după compensare, GS, în
valoarea rezistivă necesară pentru adaptarea liniei de acces:
ZC  ZC /GS . (5)
În principiu, circuitul de adaptare din Fig. 2 poate fi folosit la adaptarea oricărei sarcini (cu
excepția evidentă a celor pur reactive). Practic, utilizarea circuitului de acest tip este limitată de
posibilitatea realizării unei linii având impedanța caracteristică necesară ZC , precum și de banda de
frecvențe și de randamentul lui.

2
3.2 Adaptarea cu un tronson de lungime /4 intercalat pe linie
În Fig. 3 este prezentată o altă posibilitate de a adapta sarcini complexe. În această
configurație rolul porțiunii de linie de lungime d este acela de a transforma valoarea complexă a
sarcinii într-o valoare rezistivă Ri la intrarea ei, urmând ca rezistența astfel obținută să fie
transformată în rezistența necesară ZC cu ajutorul liniei de lungime /4.
 d

(ZC) (Z'C) (ZC) ZS

ZC Ri
Fig. 3. Adaptarea cu tronson în /4 intercalat pe linie.
Determinarea lungimii d poate fi efectuată analitic sau grafic, pe diagrama Smith. Analitic,
distanța d rezultă din condiția anulării părții imaginare a impedanței de intrare în tronsonul de linie
terminat pe sarcina ZS. Pe diagrama Smith, aceeași distanță d rezultă din unghiul de rotație necesar
pentru ca pornind din punctul S (care reprezintă impedanța normată de sarcină) să se ajungă într-un
punct A pe axa orizontală a diagramei, acolo unde se află toate impedanțele pur rezistive (Fig. 4).

ri+j0
A'
A 0

S
d

Fig. 4. Determinarea poziției tronsonului în /4 pentru circuitul din Fig. 3.

Odată determinată rezistența Ri corespunzătoare punctului A, poate fi calculată și impedanța
caracteristică a tronsonului în /4:
ZC  ZC  Ri . (6)
Din Fig. 4 se observă că problema admite două soluții distincte, corespunzătoare punctelor A
și A'. Cele două soluții conduc la valori distincte ale ZC , una dintre ele fiind întotdeauna mai mare,
iar cealaltă mai mică decât ZC.
În principiu și acest tip de circuit de adaptare este universal, limitele practice ale utilizării lui
fiind determinate de bandă, randament, precum și de posibilitatea obținerii unei linii cu impedanța
necesară ZC .

3.3 Adaptarea cu tronsoane /4 și /8

Uneori, la adaptarea sarcinilor complexe se utilizează o combinație de două tronsoane de
linie, unul cu lungimea /4 iar celălalt cu lungimea /8, conectate în cascadă, ca în Fig. 5.

3
  

(ZC) (Z'C) (Z"C) ZS

ZC Ri
Fig. 5. Circuit de adaptare cu tronsoane /4 și /8.

Acest circuit de adaptare se bazează pe faptul că o linie fără pierderi cu lungimea /8 are o
impedanță de intrare reală, atunci când impedanța ei caracteristică are valoarea |ZS|. Odată obținută o
impedanță reală Ri la intrarea în tronsonul /8, transformarea acestei rezistențe Ri în valoarea
necesară pentru adaptare, ZC, se obține cu ajutorul liniei de lungime /4. Prin urmare, la circuitul din
Fig. 5 impedanțele tronsoanelor trebuie să aibă valorile:
2 RS Z C2
Z C  Z S , Ri  , Z C  Z C Ri (7)
RS2  Z C  X S 
2

În principiu, această variantă de circuit poate fi folosită la adaptarea oricărei sarcini

complexe. Practic, limitările sunt aici reprezentate de banda de frecvențe, de randamentul circuitului,
dar în primul rând de posibilitatea realizării impedanțelor caracteristice ZC și Z C .
3.4 Adaptarea cu un tronson de linie conectat în paralel
O sarcină complexă oarecare poate fi adaptată la o linie de acces folosind numai linii cu o
aceeași impedanță caracteristică ZC. Acest tip de circuit de adaptare constă într-un tronson de linie
terminat în scurtcircuit, conectat în paralel pe linie, la o anumită distanță d fată de sarcină, ca în
Fig. 6.
d

(YC) Y1 ZS

Y2
YC
l

Fig. 6. Adaptarea cu un tronson de linie terminat în scurtcircuit,

conectat în paralel la o anumită distanță față de sarcină.
La acest circuit realizarea adaptării este condiționată de alegerea lungimilor d și l astfel încât
admitanța care reprezintă sarcina totală a liniei de acces, compusă din suma admitanțelor de intrare în
tronsonul terminal, Y1, și în tronsonul lateral, Y2, să fie egală cu admitanța caracteristică YC=1/ZC a
liniei de acces. Lungimile d și l necesare pentru adaptarea unei sarcini date ZS pot fi determinate fie
analitic, fie grafic, folosind diagrama Smith. În acest ultim caz, se începe prin reprezentarea pe
diagramă, a punctului, notat cu S, corespunzător impedanței normate de sarcină, zS  Z S ZC
(Fig. 7). Datorită conexiunii paralel, se preferă calculul cu admitanțe. Astfel, admitanța normată de
sarcină, yS  1 zS , este reprezentată de punctul notat cu S' simetric cu S în raport cu centrul
diagramei. Determinarea distanței d revine la determinarea unghiului de rotație în sens orar (spre
generator), astfel încât admitanța normată de sarcină, S', să se transforme într-o admitanță având
partea reală egală cu unitatea (deoarece adăugarea ulterioară a admitanței de intrare a tronsonului
lateral – pur reactiv – nu va influența partea reală a admitanței totale). Efectuând rotația din punctul
S' până la intersectarea cercului g  1 , se obține punctul A. Unghiul de rotație, determinat cu ajutorul

4
gradațiilor de pe periferia diagramei, corespunde unei distanțe normate la lungimea de undă d  , de
unde rezultă, prin denormare, lungimea d.

D
+b

A’

l/

d/
S’

0 B
S A

-b
Fig. 7. Determinarea lungimilor d şi l pentru circuitul din Fig. 6.
În punctul A, partea imaginară a admitanței (susceptanța) tronsonului terminal, citită pe
diagramă, are valoarea normată  b ; în consecință, lungimea tronsonului lateral trebuie astfel
determinată încât susceptanța lui de intrare să aibă valoarea normată +b, necesară pentru
compensare. Lungimea aceasta poate fi determinată tot pe diagramă, prin intermediul unghiului de
rotație necesar pentru a transforma admitanța terminală a tronsonului lateral, y   (reprezentată de
punctul B), în susceptanța necesară pentru adaptare (punctul D). Se obține astfel distanța normată la
lungimea de undă l  , de unde rezultă, prin denormare, lungimea l.
Din Fig. 7 se observă că problema admite două soluții distincte, corespunzătoare punctelor A
și A'. Cele două soluții conduc la valori distincte ale perechilor de valori d și l.
Adaptarea este și aici exactă doar la frecvența nominală, frecvență la care au fost calculate
lungimile d și l ale tronsoanelor.
Deși acest tip de circuit de adaptare are o aplicabilitate generală (adică poate adapta orice
sarcină cu parte reală nenulă), folosirea lui este limitată în practică la adaptarea unor impedanțe de
valoare fixă, cunoscută, deoarece modificarea poziției punctului de ramificație în raport cu sarcina
este mai greu de realizat din punct de vedere tehnologic.
4. DESFĂȘURAREA LUCRĂRII
4.1 Studiul unui circuit de adaptare cu un tronson în 4
4.1.1. Se deschide programul ANSOFT DESIGNER SV.
4.1.2. Se calculează lungimea electrică E  2  l  a tronsonului inversor de impedanță precum și
impedanța caracteristică a acestuia, Z C cu relația (1), astfel încât circuitul cu schema din Fig. 1 să
realizeze la frecvența f = 1 GHz adaptarea unei sarcini având impedanța ZS1 = 50 Ω la o linie de
acces cu impedanța caracteristică ZC = 100 Ω.
4.1.3. Se editează schema de principiu din Fig. 1. În acest scop se deschide un proiect, apoi se alege
din bara de meniu “Project” opțiunea „Insert Circuit Design”; se va selecta ca tehnologie de
realizare a substratului opțiunea „PCB-Double Sided”.
4.1.4. Pentru editarea liniei de transmisiune, din categoria „Ideal Distributed” se va selecta opțiunea
„Transmission line-Electrical length” (TRLE). Pentru introducerea impedanței de sarcină în circuit
se va alege un rezistor din categoria de componente „Lumped”. La intrarea în circuit se va folosi o
poartă a cărei impedanță trebuie modificată la 100 Ω, impedanța caracteristică a liniei de acces.

5
4.1.5. Se efectuează analiza circuitului într-un domeniu de frecvență convenabil ales, centrat pe
frecvența de 1 GHz. Pentru aceasta, se va selecta din bara de meniu „Circuit” opțiunea „Add Solution
Setup” și se va alege analiză liniară în domeniul frecvență.
4.1.6. Se simulează circuitul („Circuit”, opțiunea „Analyze”) și apoi se reprezintă grafic („Circuit” ,
opțiunea „Create Report”) variația modulului coeficientului de reflexie la intrarea în circuit,
mag(S11), în raport cu frecvența. Din acest grafic se determină lărgimea benzii de frecvențe în care
are loc adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim admisibil
 max  0,1 .
4.1.7. Se modifică domeniul de frecvență într-unul mai larg, 0,1 GHz – 10 GHz. Se repetă analiza și
se reprezintă grafic variația modulului coeficientului de reflexie în domeniul respectiv de frecvență.
4.1.8. Se calculează lungimea electrică a tronsonului inversor de impedanță precum și impedanța
caracteristică a acestuia Z C cu relația (1), astfel încât circuitul cu schema din Fig. 1 să realizeze la
frecvența f = 1 GHz adaptarea unei sarcini având impedanța ZS2 = 25 Ω la o linie de acces cu
impedanța caracteristică ZC = 100 Ω.
4.1.9. Urmând procedura descrisă anterior se va reprezenta grafic variația modulului coeficientului
de reflexie la intrarea în circuit, mag(S11), în funcție de frecvență. Din grafic se determină lărgimea
benzii de frecvențe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de
reflexie maxim admisibil  max  0,1 .
4.1.10. Se calculează lungimea electrică a tronsonului inversor de impedanță precum și impedanța
caracteristică a acestuia Z C cu relația (1), astfel încât circuitul cu schema din Fig. 1 să realizeze la
frecvența f = 1 GHz adaptarea unei sarcini având impedanța ZS2 = 75 Ω la o linie de acces cu
impedanța caracteristică ZC = 100 Ω.
4.1.11. Urmând procedura descrisă anterior se reprezintă grafic variația modulului coeficientului de
reflexie la intrarea în circuit în funcție de frecvență, mag(S11). Din grafic se determină lărgimea
benzii de frecvențe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de
reflexie maxim admisibil  max  0,1 .
4.1.12. Pentru a compara performantele acestor circuite de adaptare, se editează cele trei scheme pe
aceeași foaie de lucru. Se vor reprezenta cele trei module ale coeficienților de reflexie – mag(S11),
mag(S22), mag(S33) – pe același grafic, în coordonate carteziene.
4.2 Adaptarea cu compensarea părții reactive a sarcinii și linie /4
4.2.1. Se calculează lungimea l a tronsonului lateral și impedanța caracteristică a tronsonului inversor
de impedanță, Z C , cu ajutorul relațiilor (4) și (5), astfel încât circuitul din Fig. 2 să realizeze
adaptarea unei sarcini având impedanța Z S   20  j10   la o linie de acces cu impedanța
caracteristică Z C  50  , la frecvența f  1 GHz .
4.2.2. Se consideră o variantă a schemei de principiu din Fig. 2 alcătuită din elemente ideale. Pentru
aceasta se va deschide un nou proiect selectând din bara de meniu „Project” opțiunea „Insert Circuit
Design”. Ca tehnologie de realizare a substratului se alege „PCB-Double Sided”.
4.2.3. Pentru editarea liniilor de transmisiune, din categoria componente „Ideal Distributed” se va
selecta „Transmission lines, electrical length” (TRLE). Pentru sarcină se vor alege din categoria
„Lumped” un rezistor ideal, respectiv o bobină ideală (reactanță de sarcină pozitivă) sau un
condensator ideal (reactanță de sarcină negativă). Impedanța de sarcină va fi conectată la masă, iar la

6
intrarea circuitului se va folosi un generator (poartă) având impedanța egală cu impedanța
caracteristică a liniei de acces.
4.2.4. Se efectuează analiza circuitului într-un domeniu de frecvență convenabil ales, centrat pe
frecvența de 1 GHz. Pentru aceasta, se va selecta din bara de meniu „Circuit” opțiunea „Add Solution
Setup” și se va alege analiză liniară în domeniul frecvență.
4.2.5. Se analizează circuitul (meniul „Circuit”, opțiunea „Analyze”) și apoi se reprezintă grafic
(meniul „Circuit” , opțiunea „Create Report”) variația modulului coeficientului de reflexie la intrarea
în circuit, mag(S11), în raport cu frecvența. Din acest grafic se determină lărgimea benzii de
frecvențe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim
admisibil  max  0,1 .

4.3 Adaptarea cu un tronson de lungime /4 intercalat pe linie

4.3.1. Folosind diagrama circulară se determină lungimea d a tronsonului terminal, precum și
impedanța caracteristică Z C a tronsonului inversor cu relația (6), astfel încât circuitul din Fig. 3 să
realizeze adaptarea unei sarcini având impedanța Z S   20  j10   la o linie de acces cu impedanța
caracteristică Z C  50  , la frecvența f  1 GHz .
4.3.2. Se consideră o variantă a schemei de principiu din Fig. 3 alcătuită din elemente ideale. Pentru
aceasta se va deschide un nou proiect, selectând din bara de meniu „Project” opțiunea „Insert Circuit
Design”. Ca tehnologie de realizare a substratului se alege „PCB-Double Sided”.
4.3.3. Se analizează circuitul și se reprezintă grafic, în coordonate carteziene, modulul coeficientului
de reflexie la intrarea în circuit, corespunzător celor două soluții obținute la punctul 3.3.1. Din acest
grafic se determină lărgimea benzii de frecvențe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui
modul al coeficientului de reflexie maxim admisibil  max  0,1 . Se identifică apoi soluția care
conduce la o bandă mai largă.
5. ÎNTREBĂRI ȘI EXERCIȚII
5.1 Întrebări
5.1.1. Cum depinde banda de adaptare a unui circuit cu un tronson în  4 de raportul dintre
impedanțele între care este conectat?
5.1.2. Cum se explică dependența periodică a modulului coeficientului de reflexie în funcție de
frecvență, obținută la punctul 4.1.7?
5.1.3. Circuitul de adaptare cu schema din Fig. 3 admite două soluții (două perechi de valori d și Z C
). În acest context, cum poate fi explicată banda diferită de frecvență corespunzătoare celor două
soluții, obținută la punctul 4.3.3?
5.2 Exerciții
Adaptarea cu tronsoane /4 și /8
5.2.1. Se determină impedanțele caracteristice Z C și Z C cu ajutorul relațiilor (7), astfel încât circuitul
din Fig. 5 să realizeze adaptarea unei sarcini având impedanța Z S  20  j10  la o linie de acces
cu impedanța caracteristică Z C  50  , la frecvența f  1 GHz .
5.2.2. Se consideră o variantă a schemei de principiu din Fig. 5 alcătuită din elemente ideale. Pentru
aceasta se va deschide un nou proiect, selectând din bara de meniu „Project” opțiunea „Insert Circuit
Design”. Ca tehnologie de realizare a substratului se alege „PCB-Double Sided”.

7
5.2.3. Se analizează circuitul și se reprezintă grafic, în coordonate carteziene, modulul coeficientului
de reflexie la intrarea în circuit. Din acest grafic se determină lărgimea benzii de frecvențe în care are
loc adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim admisibil  max  0,1 .

Adaptarea cu un tronson de linie conectat în paralel

5.2.4. Folosind diagrama circulară (Fig. 7) se determină lungimile d și l astfel încât circuitul din
Fig. 6 să realizeze adaptarea unei sarcini având impedanța Z S  20  j10  la o linie de acces cu
impedanța caracteristică Z C  50  , la frecvența f  1 GHz .
5.2.5. Se consideră o variantă a schemei de principiu din Fig. 6 alcătuită din elemente ideale. Pentru
aceasta se va deschide un proiect în programul ANSOFT DESIGNER SV, selectând din bara de
meniu „Project” opțiunea „Insert Circuit Design”. Ca tehnologie de realizare a substratului se alege
„PCB-Double Sided”.
5.2.6. Se analizează circuitul (meniul „Circuit”, opțiunea „Analyze”) și apoi se reprezintă grafic
(meniul „Circuit” , opțiunea „Create Report”) variația modulului coeficientului de reflexie la intrarea
în circuit, mag(S11), în raport cu frecvența. Din acest grafic se determină lărgimea benzii de
frecvențe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim
admisibil  max  0,1 .