Sunteți pe pagina 1din 2

Subiectul I – 40 de puncte

A. (20 de puncte)

Leisure este definit în The Merriam-Webster Dictionary ca „libertatea oferită de încetarea


activităților, în special, timp în care nu ne ocupăm cu muncă sau cu îndeletnicirea unor îndatoriri”.
Este o definiție simplă pentru un concept simplu. Însă, în epoca noastră hipercinetică, timpul liber
este privit de multă lume ca un răsfăț sau chiar ca extravaganță decadentă. Lucrul care era odată o
parte integrantă a vieții a fost marginalizat, în favoarea hiperproductivității și a mișcării perpetue.
Pentru cei care gonesc spre succes și spre imaginarul cerc al învingătorilor este îngrozitoare simpla
idee de a o lăsa mai moale și de a se răsfăța într-o stare extatică de relaxare. Gândurile la ieșirea din
cursă, la pierderea unor comunicații importante sau la „pierderea timpului”sunt de-a dreptul
insuportabile. Desigur, aceștia sunt clienții ideali ai principalelor companii farmaceutice care
distribuie medicamente antidepresive și euforizante așa cum se dau copiilor bomboane de
Halloween. În fiecare an premisa eronată că fericirea și relaxarea pot fi prescrise și cumpărate sub
formă de pilule rodește miliarde de dolari. Luați pilulele, deveniți fericiți și goniți mai departe.
Efectele secundare, nocive ale unui stil de viață în care nu știm altceva decât muncă și iar muncă
sunt considerabile. Pe lângă depresia anhedonică, hipertensiunea, insomnia, nervozitatea, dispoziția
schimbătoare, ulcerul, colita, epuizarea și atacurile de cord sunt doar câteva dintre premiile oferite
celor care țin morțiș să se supraîncarce cu sarcini și să facă planuri. N-am învățat nimic din povestea
cu broasca țestoasă și iepurele? Cine este până la urmă învingătorul? Păi, cel care merge încet și
constant, care e destins și demn de încredere, iată cine învinge. Iepurașul hiperactiv doarme pe șanț
și țestoasa câștigă liniștită cursa.

(Michael Hocker, Cartea de căpătâi a hedonismului)

1. Explică sensul expresiei „a o lăsa mai moale”. (4 puncte)

2. Prezintă efectele secundare nocive ale unui stil de viață în care nu se cunoaște relaxarea.

(4 puncte)

3. Indică definirea timpului liber în epoca noastră, hipercinetică. (4 puncte)

4. Menționează consecințele economice ale relaxării cu pilule. (4 puncte)

5. Comentează în 30 – 50 de cuvinte întrecerea dintre iepure și broasca țestoasă prin


raportare la viața de zi cu zi a omului hiperactiv. (4 puncte)

B. (20 de puncte)

Redactează un text de 150-300 de cuvinte, în care să argumentezi dacă timpul liber este
necesar sau nu.
Subiectul II-10 puncte

Prezintă în minimum 50 de cuvinte semnificațiile textului următor, prin raportare la două


trăsături ale realismului.

„A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și harnică și
Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc.

Nu-i vorba, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar și ședea
mai bucuros la birt decât acasă; tot li-au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca
Murășului, viuța din dealul spre Păuliș și casa, pe care muma lor o căpătase de zestre. Apoi, mare
lucru pentru o precupeață, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăș, iar la Arad te duci în
două ceasuri.

Marți dimineața Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele drept al
Murășului unde se adună la târg de săptămână mureșenii până de pe la Sovârșeni și Soboteliu și
podgorenii până de pe la Cuvin. Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng,
unde se adună băbățenii până de pe la Făget, Căpălnaș și Sân-Miclăuș. Vineri noapte, după cântatul
cocoșilor, ea pleacă la Arad ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea mare, unde lumea se
adună din șapte ținuturi.

Dar lucru cel mare e că Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce
găsește; duce de la Radna ce nu găsește la Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ce nu găsește la
Radna și Lipova. Lucrul de căpetenie e pentru dânsa ca să nu mai aducă ce a adus și vinde mai
bucuros cu câștig puțin decât să-i „clocească” marfa.”

(Ioan Slavici, Mara)

Subiectul III-30 de puncte

Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui personaj
preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului prin raportare la


conflictul/conflictele romanului studiat;

- relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvențe
narative/ citate comentate;
- ilustrarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului
ales ( de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, construcția subiectului,
perspectiva narativă, modalități de caracterizare etc.);

Se acordă 10 puncte pentru redactare și 10 puncte din oficiu.

S-ar putea să vă placă și