Bolile ifectioase ale suinelor

RUJETUL
Este o boala infecto-contagioasa produsa de bacilul rujetului, caracteristica porcului.
Evolueaza cu caracter sporadico-enzootic si se manifesta clinic prin tulburari generale grave,
dermatia eritematoasa urticariforma sau necrotica, iar anatomopatologic prin leziuni de diateza
hemoragica, distrofii in organele interne, artrite si endocardita.
Raspandire si importanta economica. Rujetul este raspandit pe tot globul cu o incidenta
mai mare in tarile din vestul si centru Europei si in Asia. Pierderile economice se datoresc
mortalitatii (atunci cand nu se treateaza).Boala are o importanta sanitara, fiind transmisibila la
om.
Etiologie. Boala este produsa de Erysipelothrix rhusopathiae un bacil fin, neciliat,
necapsulat, nesporulat, gram pozitiv. In leziuni cronice si culturi vechi poate prezenta aspect
filamentos. Se cultiva pe medii obisnuite fiind aerob facultativ. In medii lichide produce
turbiditate discreta caracteristica, iar pe suprafata agarului formeaza colonii mici, transparente.
Bacilii rezista mult timp in sol ca si in produsele patologice provenite de la animalele bolnave
inclusiv in carnea conservata prin saraturare si afumare. Este repede distrus la temperaturi de
peste 600C, de dezinfectantele obisnuite in concentratiile uzuale si este foarte sensibil la
penicilina.
Caractere epizootologice.Receptivitate sunt receptivi la boala, porcii in varsta de 3-12
luni. Boala poate sa mai apara la miei, la unele specii de pasari si cu totul ocazional la alte specii.
→ Surse de infectie.
● Surse primare sunt reprezentate de porcii bolnavi care elimina germenii prin toate secretiile si
excretiile. Un rol important il au produsele si subprodusele de la animalele sacrificate sau moarte
si porcii trecuti prin boala care raman purtatori. Porcii sanatosi pot fi purtatori de germeni la care
acestia traiesc ca epifiti in amigdale si in formatiunile limfoide intestinale.Alte specii de animale
care pot fi purtatoare amintim si pestii.
● Sursele secundare sunt importante deoarece bacilii sunt rezistenti in mediul extern. Dintre
acestea solurile contaminate avand ph-ul alcalin ajuta la supravietuirea germenilor luni sau chiar
ani de zile.
→ Mod de contaminare. Rujetul poate sa apara ca infectie endogena, sub influenta unor factori
favorizanti(transporturi obositoare, schimbari bruste de temperatura, expunerea in calduri
excesive, unmiditate ridicata etc). In infectia exogena patrund in organism pe cale digestiva sau
cutanata.
→ Dinamica epizootica. Obisnuit rujetul evolueaza cu caracter sporadic indeosebi in infectiile
endogene. Boala are un pronuntat caracter sezonier, aparand din luna mai pana in septembrie,
indeosebi in anii cu caldura si umiditate excesiva. In unitatile de crestere intensive poate aparea
in orice anotimp.
Patogeneza.La locul de patrundere, bacilii se multiplica, iar prin caile limfatice ajung in sange,
producand septicemie. La porcii mai rezistenti se produce septicemie, urmata de localizarea
procesului inflamator in articulatii, in endocard si cutanat.
Simptomatologie. Perioada de incubatie este cuprinsa intre 1-8 zile
● Forma supraacuta (rujetul alb). Apare brusc cu hipertermie(420C), stare generala grava cu
infiltratie accentuata fara aparitia de pete congestive cutanate. Moartea se produce in 12-24 ore,
uneori in 2-3 ore.
● Forma acuta. Este forma obisnuita de evolutie, se constata abatere pronuntata, hipertermie
accentuate(41-420C), puls si respiratie accelerate, animalele prezinta voma, constipatie urmata
de diaree. Dupa 1-2 zile de la aparitia tulburarilor virale apar pe piele pete mari de culoare rosie
(eritem cutanat), pe adomen, flancuri, fata interna a coapselor. Petele cutanate sunt imprecis
delimitate si dispar la presiunea cu degetul. Animalele raman in decubit se ridica cu greutate si
prezinta dispnee si tuse.
● Forma subacuta. Este o forma cu evolutie mai benigna ce debuteaza prin tulburari generale dar
mai putin grave decat in forma acuta. Dupa 1-2 zile petele capata forme geometrice(rotunde,
patrate) de culoare rosie apoi violacee. Dupa aparitia eruptiei starea generala se amelioreaza si
animalul se poate vindeca in 7-10 zile.
● Forma cronica. Este obisnuit urmarea celorlalte forme, iar in functie de localizarea procesului
inflamator se deosebesc :
- localizare cardiaca (endocardita rujetica) se manifesta prin cianoza pielii si a
mucoaselor, respiratie dispneica, oboseala la efort ;
- localizare articulara se intalneste mai frecvent la articulatiile membrelor, ele fiind
dureroase tumefiate, animalele evitand deplasarea ;
- localizare cutanata se manifesta prin necroza uscata a pielii, la nivelul urechilor,
spatelui, ratului si ochilor, pielea capatand o culoare bruna.
Modificari anatomopatologice. In forma supraacuta se constata leziuni congestivo-
hemoragice. In forma acuta se intalnesc leziuni de diateza hemoragica, splina este marita in
volum de culoare visinie, ficatul si pulmonii sunt congestionati, iar rinichii prezinta pe un fond
congestionat puncte hemoragice.
Diagnostic. Se vor lua in considerare aparitia bolii la porcii de 3-12 luni, in anotimpul
calduros, evolutia rapida cu leziuni congestive si urticariforme pe piele. Confirmarea
diagnosticului se face prin examan bacteriologic.
Prognostic. Este rezrvat sau grav
Tratament. Se recomanda penicilina (5000 U.I./kg) sau penicilinele retard (moldamin,
tripedin, efitard) in doze de 10000 - 20000 U.I./kg si ser antirujetic 30-75 ml, administrate i.m.
Profilaxie. Masurile generale vizeaza urmatoarele : procurarea de porci sa se faca numai
din unitati indemne, cu respectarea perioadei de carantina profilactica. Imuniprofilaxia se
realizeaza cu vaccinul antirujetic. Administrarea se face la porcii trecuti de 2 luni pe cale s.c. in
doza de 1 ml. Imunitatea de instaleaza dupa 8-10 zile si dureaza 4-6 luni. Vaccinarea antirujetica
se poate asocia cu cea antipestoasa, administrarea facandu-se in puncte separate.
Combatere. Se declara boala si se instituie carantina de gradul II. Animalele bolnave se
izoleaza si se trateaza. Porcii sanatosi din loturile contaminate se vaccineaza si se tin sub
observatie timp de 14 zile, pentru ca cei ce se imbolnavesc sa fie imediat depistati si tratati.
Masurile de carantina se ridica dupa 14 zile de la ultimul caz de boala si daca au trecut cel putin
10 zile de la vaccinarea antirujetica.

RUJETUL LA OVINE

Boala se caracterizeaza in mod deosebit prin poliartrita si mai rar prin

septicemie. Infectia este produsa de Erysipelothrix insidiosa si este
recunoscuta ca fiind specifica porcilor.

CARACTERELE EPIZOOTOLOGICE

Receptivitate: se imbolnavesc oile la orice varsta, dar mieii de 1-3

saptamani prezinta sensibilitatea cea mai mare.

Surse de infectie: sunt foarte numeroase, fiind corelate cu larga

raspandire in natura a germenului si cu prezenta ca biofit a acestuia in
corpul porcilor, mustelor, paduchilor, capuselor, diverselor rozatoare
(soareci, sobolani, cartite) si in larvele de strongili. De asemenea, solul, apa,
furajele, asternutul, gunoiul de grajd, pot fi surse secundare foarte
importante.

Cai de infectie: ombilicala, digestiva, transcutanata, prin plagi de

crotaliere, codotomie si castrare.

TABLOUL CLINIC

Poliartrita rujetica evolueaza subacut, cu debut lent, dureri ale membrelor,

mers greoi, rigid si schiopaturi. De obicei, articulatiile carpiene si tarsiene
sunt calde, dureroase, tumefiate. Dupa 2-3 saptamani de evolutie, procesele
articulare incep sa cedeze. La 10-20% din mieii bolnavi, schiopatura se
cronicizeaza. La unul sau mai multe membre, articulatiile raman tumefiate,
deformand regiunea afectata. La unele cazuri, poliartrita se poate complica
cu septicemie, determinand moartea.

Forma septicemica se intalneste de obicei la miei si are o evolutie

supraacuta. Mieii prezinta hipertermie, tulburari generale, diaree, uneori
sangvinolenta, si manifestari respiratorii consecutive edemului pulmonar si
pneumoniei. La unele cazuri poate fi prezent si un eritem cutanat.

DIAGNOSTIC

Se presupune pe datele epizootologice, tabloul clinic si se confirma prin

examen bacteriologic.

PREVENIRE SI COMBATERE

Pentru a preveni rujetul la ovine, se recomanda respectarea masurilor de

igiena si evitarea sau eliminarea surselor de infectie, iar pentru combatere,
animalele bolnave se izoleaza si se supun tratamentului cu ser imun si
antibiotice, in mod deosebit din gama penicilinei.

Concluzie
Rujetul este o boală infecțioasă numită popular brâncă, iar în Ardeal, orbanț. Este răspândită pe
tot globul, fiind produsă de bacilul rujetului Erysipelotrix rhusiopathiae. Îl întâlnim la porcinele în
vârstă de 3-12 luni, mai rar la miei și curci. Rujetul poate fi considerat o boală cu focalitate
naturală, germenul fiind eliminat în mediu de un număr mare de specii de animale, dar în primul
rând de porcii bolnavi și de cei sănătoși clinic, dar purtători. Sursele secundare sunt
reprezentate de solul, apa, furajele și obiectele contaminate. Boala este condiţionată de
numeroşi factori care micşorează rezistenţa organismului: climatici (schimbări bruşte de
temperatură), alimentari (dezechilibre în raţii, furaje alterate) şi alţi factori de stres (lotizări,
transport). Perioada de incubație este de 1-8 zile. La porcine rujetul evoluează supraacut, acut,
subacut și cronic.

Diagnosticul de rujet este ușor de stabilit pe baza simptomatologiei în forma subacută.

În celelalte forme este necesar un diagnostic diferenţial faţă de alte boli cu care se
aseamănă clinic: pesta porcină, pasteureloza, salmoneloza, intoxicaţiile acute și şocul
caloric. Diagnosticul de certitudine se pune, însă, prin examen de laborator.Rujetul este
o boală declarabilă și supusă măsurilor de carantină de gradul al doilea. Animalele
bolnave se izolează și se tratează, iar cele cu forme clinice grave și forme cronice se
sacrifică. Animalele sănătoase se vaccinează cu vaccin ERYROMVAC și se țin sub
observație. Înainte și după executarea vaccinării nu se fac tratamente cu antibiotice
timp de 5 zile.

Tratamentul formelor acută şi subacută se face cu antibiotice injectabile: de primă

intenție cu AMOXYLROM (amoxicilină, penicilină semisintetică), AMOXICOLISTIN
AMPICILINĂ, ENROFLOXAROM sau OXITETRACICLINĂ, timp de 4-5 zile. De
asemenea, pentru a înlătura sursele de infecţie se recomandă dezinfecţia cu
DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT şi deratizarea cu RATITOX F sau BRO-
DITOP.

Erizipeloidul este o infecţie bacteriană din grupul maladiilor zooantroponoze, provocată de

Eryzipelothrix rhusiopathiae, care pătrunde, de regulă, prin intermediul microleziunilor cutanate
după contactarea cu carnea infectată şi se caracterizează clinic prin semne slabe de intoxicaţie,
afectarea preponderentă a pielii de la mâini şi a articulaţiilor.

Pentru prima dată erizipeloidul a fost descris în 1873 de către Fox şi Baker, iar agentul patogen a
fost depistat din organismul uman bolnav în 1884 de către Rosenbach, în legătură cu ce maladia
în literatura de specialitate se mai numeşte boala Baker sau Rosenbach.

Agentul patogen - Erysipelotrix rhusiopathiae se atârnă la familia Corynebacteriaceae, este un

bastonaş cu dimensiuni mici, care creşte pe medii nutritive obişnute. Această bacterie fiinţează
sub 2 variante antigenice (suis şi murisepticum, adică porcină şi murină). Varianta porcină circulă
printre animalele domestice, iar murină - printre cele sălbatice.

Acest bacil (varianta porcină) provoacă la porci boala, ce poartă denumirea de rujet sau brâncă,
care decurge grav, cu manifestări cutanate, gastrointestinale, septicemii. Ambele variante sunt
rezistente în mediul ambiant, păstrându-se îndelungat în produsele de carne sărate sau afumate.
Totodată aceste microorganisme sunt destul de sensibile la acţiunea dezinfectanţilor ce conţin
clor sau fenol.

Sursa acestei infecţii este prezentată de multiple animale domestice şi sălbatice (porcinele,
bovinele, rozătoarele), diverse specii de peşti, însă o importanţă epidemiologică mai sporită o au
porcinele. Pătrunderea agentului patogen are ioc prin intermediul pielii lezate de la mâini în
rezultatul contactării cu carnea, peştele infestat sau animalele bolnave.

În unele cazuri este posibilă pătrunderea germenului cauzal pe cale bucală (prin mucoasa lezată)
sau pe cale transmisibilă, adică prin intermediul diferitor insecte, care transmit infecţia mecanic.
Afecţiunea, de obicei, are un caracter profesional şi se constată la lucrătorii de la combinatele de
carne, abatoare, întreprinderile de prelucrare a peştelui de stat sau private, la vânători, veterinari,
pescari, zootehnicieni, porcari, văcari etc.

După pătrunderea agentului patogen prin intermediul microleziunilor cutanate, mai frecvent a
degetelor şi palmelor, se dezvoltă un focar inflamator primar, care mai departe se extinde şi
asupra aparatului capsulo-ligamentar al articulaţiilor interfalangiene, provocând maladia propriu-
zisă.

Uneori se observă o generalizare a acestei patologii cu o diseminare limfohematogenă a

germenului, multiple şi răspândite afectări dermale şi formarea focarelor secundare în organele
interne. Pe parcursul activităţii noastre medicale am observat 3 cazuri de erizipeloid, unde 2 s-au
molipsit după prelucrarea cărnii de porc, iar unul - după prelucrarea peştelui.

Maladia se începe acut după o perioadă de incubaţie cu durata de 1-7 zile (mai frecvent 2-3 zile).
Din punct de vedere clinic, boala se subdivizează în formă cutanată, cutanoarticulară şi
generalizată sau septică, decurgând sub forme uşoare, medii şi grave. Mai frecvent se întâlneşte
forma cutanată, care poate fi limitată şi difuză. În forma limitată procesul se localizează, de
obicei, pe pielea degetelor şi mâinilor.
Ea se caracterizează prin apariţia unui eritem de culoare roşie, roşie-purpurie sau roşie-roză la
poarta de intrare a infecţiei, de regulă, pe pielea degetelor mâinilor. Acest eritem este însoţit de
prurit local, usturime şi edem cutanat. Ultimul este mai pronunţat la marginea eritemului, fiind
mai slab evidenţiat în centrul lui şi având culoare mai palidă. Uneori eritemul este fierbinte,
având pe el vezicule cu conţinut seros sau seroso-hemoragic. Acest eritem, de regulă, are
tendinţă de a se răspândi, ocupând tot degetul ori alte sectoare ale mâinii.

Mai frecvent eritemul este însoţit de o limfangoită şi limfadenită regională. Ganglionii limfatici
regionali se măresc moderat în volum şi devin dureroşi mai ales la palpare. La finele maladiei în
locul fostului eritem apare o descuamare a pielii. Această formă clinică de erizipeloid durează de
obicei 10-12 zile. Toate 3 cazuri observate de noi pot fi amplasate în cadrul formei cutanate
limitată.

Forma cutano-articulară se caracterizează prin asocierea eritemului cu apariţia inflamaţiei

articulaţiilor (artritelor) interfalangiene de la mâini. Ele se măresc în volum, fiind dureroase în
stare de repaus, la mişcări şi la palpare; volumul mişcării în aceste articulaţii devine limitat, iar
pielea lor uneori poate fi hiperemiată. Durata acestei forme de maladie se menţine până la 14
zile, uneori şi mai îndelungat. În unele cazuri forma cutano-artralgică duce la formarea artritelor
cronice recidivante, ce decurg cu deformaţia articulaţiilor.

Semnele de intoxicaţie în formele indicate de erizipeloid sunt slab pronunţate, temperatura fiind
subfebrilă ori normală.

Forma generalizată sau septică se întâlneşte destul de rar. Ea se caracterizează prin simptome de
intoxicaţie pronunţate, temperatură ridicată până la 39-40°C, erupţii eritematoase pe diverse părţi
ale corpului şi membrelor, uneori fiind hemoragice; mărirea splinei şi ficatului în volum. Această
formă se mai exprimă prin focare de infecţii secundare (endocardite, artrite, pneumonii etc), care
la rândul său agravează şi mai pronunţat starea bolnavilor. Dacă maladia capătă o aşa întorsătură
şi pacienţii nu se adresează imediat după ajutorul medical, viaţa lor poate avea un sfârşit tragic.
Confirmarea diagnosticului şi tratamentul erizipeloidului se efectuează în secţiile de boli
infecţioase, însă deoarece maladia nu se transmite de la omul bolnav la cel sănătos, pacienţii cu
forme uşoare şi medii necomplicate se pot trata şi în condiţii de ambulator, fiind consultaţi
periodic de medicul infecţionist din cabinetul de boli infecţioase al policlinicii teritoriale
respective.

Profilaxia erizipeloidului constă în depistarea precoce a acestei patologii la animalele domestice

de către serviciul veterinar. Controlul riguros de către medicii veterinari a condiţiilor de tăiere a
animalelor şi prelucrarea cărnii lor.

O importanţă primordială în profilaxia acestei patologii are respectarea igienei personale de către
acei, care participă la prelucrarea cărnii ori îngrijirea animalelor bolnave. La prelucrarea cărnii
animalelor bolnave trebuie de folosit haine de protecţie, inclusiv obligatoriu mănuşi de cauciuc.