Taxele vamale

Taxele vamale - caracteristică generală

Taxă vamală este plata obligatorie, percepută de autoritatea vamală la introducerea sau la scoaterea mărfurilor de
pe teritoriului vamal al Republicii Moldova. Teritoriul vamal este teritoriul asupra căruia Republica Moldova are
dreptul exclusiv de jurisdicţie în domeniul activităţii vamale.

Scopul aplicării taxelor vamale este:

 optimizarea structurii importului de mărfuri;

 echilibrarea importului şi exportului de mărfuri;
 protecţia producătorilor de mărfuri autohtoni;
 crearea condiţiilor favorabile pentru integrarea Republicii Moldova în economia mondiala.

Taxele vamale se aplică conform tarifului vamal. Tarif vamal reprezintă catalogul care cuprinde
nomenclatorul de mărfuri introduse pe teritoriul vamal sau scoase de pe teritoriul vamal, precum şi
cotele taxei vamale aplicate acestor mărfuri. Nomenclatorul de mărfuri este lista care cuprinde
codurile, denumirile şi descrierea mărfurilor corespunzătoare sistemelor de clasificare aplicate în
practica internaţională.

Obiect al impunerii cu taxe vamale sunt mărfurile importate, exportate sau care sunt în tranzit pe
teritoriul Republicii Moldova.

Plătitori ai taxelor vamale sunt persoanele fizice şi juridice care deţin obiectul impozabil. Cotele taxei
vamale şi lista mărfurilor supuse acesteia se stabilesc de către Parlament. Ele se aplică în conformitate
cu legislaţia şi cu acordurile internaţionale, la care Republica Moldova este parte. Cotele taxei vamale
sunt unice şi nu pot fi modificate, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare sau de
acordurile internaţionale, la care Republica Moldova este parte.

În Republica Moldova, în funcţie de cotele taxelor vamale, se aplică următoarele tipuri de taxe:

 Taxa ad valorem se calculează în cote procentuale faţă de valoarea în vamă a mărfii.

 Taxa specifică se calculează în cote fixe pe unitate de marfă.
 Taxa combinată aplică concomitent cotele fixe şi cotele procentuale.

În dependenţă de marfa la care se aplică, există taxe vamale excepţionale, care se divizează în:

 Taxa specială, care se aplică cu scopul de a proteja mărfurile de origine autohtonă de

introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor de producţie străină în cantităţi şi în condiţii care
cauzează sau pot cauza prejudicii materiale considerabile producătorilor de mărfuri autohtoni;
 Taxa antidumping, se percepe în cazul introducerii pe teritoriul vamal a unor mărfuri la preţuri
mai mici decât valoarea lor în ţara exportatoare la momentul importului, dacă sunt lezate
interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri
identice sau similare ori apar predici pentru organizarea sau extinderea în ţară a producţiei de
mărfuri identice sau similare;
 Taxa compensatorie, se aplică în cazul introducerii pe teritoriul vamal a mărfurilor, la
producerea sau la exportul cărora, direct sau indirect, au fost utilizate subvenţii, dacă sunt
lezate interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de
mărfuri identice sau similare ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în ţară a
producţiei de mărfuri identice sau similare.
Mărfurile care trec frontiera vamală se supun taxei vamale conform Legii cu privire la tariful
vamal.Pentru serviciile acordate de lucrătorii vamali (oformarea documentelor, păstrarea mărfurilor în
depozitele vamale, etc) se percep taxe pentru efectuarea procedurilor vamale. Procedurile vamale
reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii vamale. Nomenclatorul
acestor servicii şi taxele pentru ele sînt aprobate în conformitate cu legislaţia. Taxa pentru proceduri
vamale se achită la utilizarea oricărei destinaţii vamale, cu excepţia abandonului în favoarea statului,
dacă legislaţia nu prevede altfel. Mijloacele băneşti încasate ca taxă pentru proceduri vamale se varsă
la bugetul de stat şi se utilizează în volum deplin la finanţarea activităţii vamale. (vezi anexa)

Metodele de determinare a valorii mărfii în vamă

Valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină prin următoarele metode:

 în baza valorii tranzacţiei cu marfă respectivă;

 în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică;
 în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară;
 în baza costului unitar al mărfii;
 în baza valorii calculate a mărfii;
 prin metoda de rezerve.

Principala metodă dintre cele specificate este metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii
tranzacţiei cu marfă respectivă. Dacă această metodă nu poate fi aplicată, se folosesc alte metode.

Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei

cu marfă respectivă.

La determinarea valorii mărfii în vamă prin metoda dată, în valoarea tranzacţiei se include
următoarele componente în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii:

 cheltuielile pentru transportul mărfii la aeroport sau alt loc de introducere a mărfii pe teritoriul
vamal (cheltuielile aferente asigurării, costul transportului, costul încărcării, descărcării şi
transportului mărfii);
 cheltuielile suportate de cumpărător (costul containerelor şi/sau altui ambalaj de folosinţă
repetată, dacă, în corespundere cu Nomenclatorul de mărfuri, acestea sunt considerate un tot
întreg cu marfă, costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj şi a lucrărilor de
ambalare);
 partea din costul mărfurilor şi serviciilor (materia primă, materialele, detaliile şi alte piese de
completare, ce constituie parte componentă a mărfii, materialele cheltuite la fabricarea mărfii,
lucrările de proiectare, experimentale de construcţie, de amenajare estetică, designului şi
desenelor tehnice executate în afara teritoriului RM în procesul operaţiilor de fabricare a
mărfurilor), care direct sau indirect au fost oferite cumpărătorului gratis sau la preţ redus în
legătură cu producerea ori vânzarea pentru export a mărfii evaluate;
 plăţile pentru licenţe şi alte plăţi pe care cumpărătorul trebuie să le achite, direct sau indirect
pentru utilizarea obiectelor proprietăţii intelectuale, drept executare a condiţiei de vânzare a
mărfii evaluate.

Metoda respectivă nu poate fi aplicată dacă:

 există restricţii în privinţa drepturilor cumpărătorului asupra mărfii evaluate, cu excepţia

restricţiilor:

 stabilite de legislaţie
  în privinţa regiunii geografice în care marfa nu poate fi vîndută
 care nu influenţează esenţial preţul mărfii

 vânzarea mărfii şi valoarea tranzacţiei depind de respectarea unor condiţii a căror acţiune nu
poate fi luată în consideraţie;
 informaţia folosită de declarant la anunţarea valorii în vamă a mărfii nu este veridică sau nu este
confirmată prin acte;
 participanţii la tranzacţii sunt

Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică.

La utilizarea acestei metode, drept bază se ia valoarea tranzacţiei cu marfă identică. Se consideră
identice mărfurile care se aseamănă în toate privinţele cu marfa evaluată, inclusiv în ce priveşte:
caracteristicile fizice, calitatea mărfii şi reputaţia pe piaţă, ţara de origine şi producătorul. Deosebirile
neesenţiale de exterior nu pot constitui temei pentru includerea mărfurilor în categoria celor neidentice,
dacă în celelalte privinţe aceste mărfuri corespund cerinţelor de mai sus.

Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară.

La utilizarea acestei metode, drept bază se ia valoarea tranzacţiei cu marfă similară. Se consideră
similare mărfurile care, deşi nu sunt identice, au caracteristici asemănătoare şi se constituie din
componente asemănătoare, fapt ce le permite să îndeplinească aceleaşi funcţii ca şi marfa evaluată şi
să fie interschimbabile din punct de vedere comercial.

La determinarea similitudinii mărfurilor, se iau în considerare următoarele caracteristici: calitatea,

existenţa mărfii comerciale, reputaţia pe piaţă, ţara de origine şi producătorul.

Metoda determinării valorii în vamă a mărfii prin metoda costului unitar.

Valoarea în vamă a mărfii se determină în baza costului unitar în cazul în care marfa evaluată ori marfa
identică sau similară cu ea se va vinde pe teritoriul Republicii Moldova fără modificarea stării ei iniţiale.

La determinarea valorii în vamă prin această metodă, drept bază se ia preţul la o unitate a acestei mărfi
la momentul importării, la care ea se vinde în cele mai mari partide persoanei ce nu este în relaţii de
interdependenţă cu vânzătorul.

Din preţul unităţii de marfă se scad:

 a) cheltuielile de comision, majorările ordinare pe beneficiu, cheltuielile generale suportate în

legătură cu importarea şi vânzarea pe teritoriul republicii a mărfurilor de aceeaşi clasă sau tip;
 b) cheltuielile ordinare, suportate în legătură cu asigurarea, transportul, încărcarea, descărcarea
şi transportarea mărfii pe teritoriul Republicii Moldova.
Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii calculate

La determinarea valorii în vamă prin această metodă, drept bază se ia valoarea unei unităţi de marfă
dată, calculată prin adunarea:

 valorii materialelor folosite la fabricarea mărfii şi cheltuielilor generale suportate de producătorul

ei;
 cheltuielilor generale suportate în legătură cu vânzarea pe teritoriul republicii a mărfurilor
importate de aceeaşi clasă sau tip, inclusiv a cheltuielilor pentru asigurare, transport, încărcare
vamală, altor cheltuieli
 beneficiilor obţinute de exportator în urma livrării mărfurilor de aceeaşi clasă şi tip în Republica
Moldova

Metoda de rezervă

În cazul când valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de către declarant prin aplicarea
consecutivă a metodelor specificate sau autoritatea vamală consideră ca temei că aceste metode nu pot
fi utilizate, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de rezervă, în conformitate cu
prevederile acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

În cazul aplicării metodei date, autoritatea vamală pune la dispoziţia declarantului informaţia despre
preţurile la mărfurile importate.

La determinarea în vamă a valorii mărfii prin metoda de rezervă, drept bază nu pot fi luate: preţul de
vânzare al mărfii pe piaţa internă a republicii, preţul mărfii pe piaţa internă a ţării exportatoare, preţul
mărfii stabilit arbitrar sau preţul fictiv, sistemul care prevede aplicarea, în scopuri vamale, a celei mai
mari valori a mărfii din două posibile, costul de producţie al mărfii, alt decât valoarea calculată a
mărfurilor identice sau similare, valoarea mărfii comercializate pentru export în altă ţară decât ţara
importatoare.

Regimurile vamale
În Republica Moldova sunt stabilite următoarele regimuri vamale:

1. importul
2. reimportul
3. tranzitul
4. depozitul vamal
5. magazinul dutyfree
6. perfecţionarea activă
7. transformarea sub supraveghere vamală
8. admitere temporară
9. zona liberă
10. perfecţionarea pasivă
11. exportul
12. reexportul
13. nimicirea
14. renunţarea în folosul statului

Importul este regimul vamal în care mărfurile introduse pe teritoriul vamal primesc statutul de mărfuri
puse în circulaţie numai după ce sunt plătite dr. de import şi dacă sunt vămuite.
Reimportul este regimul vamal în care, mărfurile autohtone scoase de pe teritoriul vamal în
conformitate cu regimul vamal de export se reîntorc pe acest teritoriu pentru a fi plasate sub regimul de
reimport, mărfurile trebuie să întrunească următoarele condiţii:

 Să fie anterior exportate

 La momentul exportului să fi fost mărfuri autohtone
 Să fie în starea în care au fost la momentul exportului, cu excepţia uzurilor normale şi a
pierderilor naturale aferente transpotului şi păstrării în condiţii bune

Tranzitul este regimul vamal în care mărfurile sunt transportate sub supraveghere vamală de la un
organ vamal la un alt organ vamal fără perceperea taxelor de import şi export. Pe teritoriul Republicii
Moldova tranzitul se efectuează pe orice cale şi în orice direcţie.

Timpul tranzitului pe teritoriul vamal se stabileşte de organul vamal, dar nu poate depăşi 72 ore din
momentul trecerii frontierii vamale.

Tranzitul de mărfuri pe cale ferată în cazul formării garniturii de tren în unele staţii ale căii ferate nu
poate depăşi 168 ore din momentul trecerii frontierii de stat.

Depozitul vamal este regimul vamal care constă în depozitul mărfurilor sub supraveghere vamală fără
perceperea taxelor de import sau export, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale.

Sub regim de depozit vamal pot fi plasate orice tip de mărfuri. Mărfurile care prezintă pericol, cele
succeptibile de a altera alte mărfuri sau care necesită instalaţii speciale sunt depozitate în încăperi
special amenajate.

Mărfurile plasate sub regim de depozit vamal pot fi supuse unor operaţiuni, şi anume:

 De asigurare a integrităţii lor;

 De pregătire, cu acordul organului vamal, spre vânzare şi transportare (ambalarea, marcarea
acestora).

Operaţiile efectuate cu mărfurile plasate în regim de depozit vamal nu pot modifica parametrii lor tehnici
de calitate şi cantitate. Depozitele vamale se înfiinţează cu autorizaţia Departamentului Vamal.
Termenul de valabilitate al autorizaţiei este de 3 ani.

Magazinul duty free este un regim vamal care constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere
vamală în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturi internaţionale şi la bordurile navelor
aeriene.

În magazinele duty free mărfurile se vând numai persoanelor care pleacă în străinătate şi au fost
supuse controlului vamal, controlul actelor de identitate şi a biletelor de călătorie. Mărfurile din aceste
magazine se comercializează contra valută străină.

Perfecţionarea activă este un regim vamal în care mărfurile străine sunt supuse unor operaţii de
transformare sau prelucrare pe teritoriul vamal cu restituirea drepturilor de import încasate, cu excepţia
taxei pentru procedurile vamale dacă produsele rezultate sunt scoase de pe teritoriul vamal în
conformitate cu regimul vamal de export.

În regimul de perfecţionare activă se pot face următoarele operaţiuni:

 Fabricarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea şi adaptarea lor la alte mărfuri;

 Prelucrarea şi transformarea mărfurilor;
  Remontare în forma iniţială;
 Utilizarea unor mărfuri, care permit sau facilitează obţinerea de produse, chiar dacă aceste
mărfuri dispar total sau parţial în procesul de perfecţionare.

Perfecţionarea activă se efectuează în baza autorizaţiei eliberată de Departamentul Vamal.

Transformarea sub supraveghere vamală este un regim vamal în care mărfurile străine sunt depuse
sub supraveghere vamală pe teritoriul vamal unor operaţiuni ce le transformă felul sau starea iniţială.
Produsele rezultate din transformarea sub supraveghere vamală se plasează într-un alt regim vamal.
Lista mărfurilor care nu pot fi plasate sub acest regim este stabilită de Guvern.

Admiterea temporară este un regim vamal, în care se permite utilizarea mărfurilor pe teritoriul vamal
sau în afara lui cu scutirea totală sau parţială de taxa de import şi export cu excepţia taxei pentru
procedurilor vamale. Mărfurile admise temporar trebuie să fie reexportate în aceeaşi stare, cu excepţia
uzurii lor normale şi a pierderilor naturale.

Organul vamal nu autorizează admiterea temporară a mărfurilor care nu pot fi identificate. Termenul de
aflare a mărfurilor sub regim de admitere temporară este stabilit de organele vamale şi nu poate depăşi
3 ani.

Zona liberă este un regim vamal în care mărfurile străine sunt plasate şi utilizate pe un teritoriu anumit
fără plata taxelor de import, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale, iar mărfurile autohtone sunt
introduse şi utilizate cu respectarea condiţiilor stabilite pentru regimul de export. Mărfurile plasate în
zona liberă pot fi supuse operaţiilor de producţie, de comerţ şi altor operaţiuni, cu excepţia vânzărilor cu
amănuntul.

Organele vamale sunt în drept să interzică unor persoane efectuarea de operaţiuni cu mărfurile plasate
în zona liberă sau să interzică intrarea în zona liberă, dacă ele nu respectă legislaţia.

Guvernul şi Departamentul Vamal sunt în drept să stabilească restricţii sau să interzică introducerea
unor mărfuri în zona liberă. Aflarea mărfurilor în zona liberă nu este limitată în timp. Persoanele, care
efectuează operaţiuni cu mărfurile plasate în zona liberă sunt obligate să ţină o evidenţă zilnică a
mărfurilor, care intră, se află sau ies din zona liberă, precum şi a mărfurilor confecţionate, prelucrate,
transformate, cumpărate sau vândute şi să prezinte organului vamal darea de seamă referitor la ele.În
cazul introducerii de mărfuri străine şi autohtone în zona liberă nu se percep taxe de import, cu excepţia
taxei pentru procedurile vamale.

Dacă mărfurile sunt scoase din zona liberă şi introduse pe cealaltă parte a teritoriului vamal, atunci se
percep taxe de import. Dacă mărfurile sunt scoase din zona liberă în afara RM, atunci nu se percep taxe
de import şi export, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale.

Perfecţionarea pasivă este un regim vamal în care mărfurile autohtone sunt prelucrate sau
transformate în afara RM, iar produsele rezultate sunt importate cu scutirea totală sau parţială de taxe
de import, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale.Perfecţionarea pasivă se efectuează în termenul
stabilit de legislaţie. La stabilirea termenului se ţine cont de durata procesului de perfecţionare pasivă
justificată din punct de vedere economic.

Exportul este un regim vamal în care mărfurile sunt scoase de pe teritoriul vamal fără obligarea
returnării lor pe acest teritoriu.

Reexportul este un regim vamal în care mărfurile străine sunt scoase de pe teritoriul vamal fără
perceperea taxei de export, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale.
Nimicirea este un regim vamal în care mărfurile străine sunt nimicite sub supraveghere vamală şi sunt
făcute inutilizabile fără perceperea taxelor de import, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale.
Nimicirea mărfi se face de persoana interesată din cont propriu.

Renunţarea în folosul statului este un regim vamal în care persoana renunţă la mărfuri în folosul
statului, fără perceperea taxelor de import sau export, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale.

Plasarea mărfurilor sub acest regim se face numai cu acordul organelor vamale. Renunţarea în folosul
statului se efectuează de persoanele interesate din cont propriu şi nu presupune cheltuieli din partea
statului.

1. Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se percepe pentru mărfurile şi serviciile importate pe
teritoriul Republicii Moldova din contul împrumuturilor şi granturilor acordate Guvernului sau acordate cu
garanţie de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaţionale (inclusiv din cota-
parte a Guvernului), destinate realizării proiectelor respective, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor
finanţate de la buget, conform listei aprobate de Guvern.
2. Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se percepe pentru utilajul, echipamentul şi atributele de
gratificaţie primite ca donaţii de Comitetul Naţional Olimpic şi de federaţiile sportive naţionale de profil de la
Comitetul Internaţional Olimpic, de la federaţiile sportive europene şi internaţionale de profil pentru pregătirea
sportivilor de performanţă şi promovarea mişcării olimpice, fără drept de comercializare a acestui utilaj,
echipament şi atribute de gratificaţie.
3. Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se percepe pentru mărfurile importate de către persoanele
fizice pentru uz sau pentru consum personal a căror valoare şi/sau cantitate nu depăşesc limitele stabilite de
legislaţia în vigoare.
4. Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se percepe pentru gazele naturale importate de către
Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz" şi destinate livrării către Societatea cu Răspundere Limitată
"Tiraspoltransgaz" care nu are relaţii cu sistemul bugetar al Republicii Moldova.
5. Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se percepe pentru mărfurile introduse pe sau scoase de pe
teritoriul vamal în calitate de ajutor umanitar.
6. Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se percepe pentru lotul de 72 de automobile de marca
"Moskvici 2141" R5 "Iuri Dolgoruki", importat de Întreprinderea de Instruire şi Producţie "Lumintehnica" - S.R.L.
a Societăţii Orbilor din Moldova.
7. Produsele petroliere şi alte mărfuri ce sînt tranzitate prin Portul Internaţional Liber "Giurgiuleşti" se
scutesc de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale la scoaterea acestora de pe teritoriul Portului Internaţional
Liber "Giurgiuleşti" cu condiţia că această taxă a fost achitată la introducerea lor pe teritoriul menţionat.
Conceptul şi funcţiile managementului financiar

Ca domeniu separat de studiu, managementul financiar a luat naştere la începutul secolului XX şi,
iniţial, se axa pe probleme de formare de noi firme, consolidări şi fuziuni. În perioada crizei
economice din anii '30 în SUA au început eşecurile financiare, de aceea managementul financiar
avea drept scop cercetarea şi gestionarea problemelor legate de lichiditate, faliment şi reorganizare.
În anii '50 începe o dezvoltare a managementului financiar ca disciplină discriptivă cu tehnici
manageriale care permiteau firmelor să-şi maximizeze profiturile şi să sporească averea acţionarilor.
La finele sec. XX – începutul sec. XXI managementul financiar s-a transformat într-o disciplină de
teorie şi practică a gestiunii valorii firmei, maximizării valorii întreprinderii.

Managementul financiar al unei întreprinderi se concretizează într-un ansamblu de principii,

metode, tehnici, instrumente şi acţiuni, prin intermediul cărora se fundamentează deciziile
financiare privind constituirea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare în contextul realizării
unor obiective ale firmei, formulate printr-o strategie.
Necătînd la faptul că pot fi presupuse diverse obiective de gestiune a finanţelor întreprinderii în
funcţie de ciclul de viaţă al activităţii întreprinderii, managementul financiar are drept obiectiv
principal constituirea capitalului în mărimea necesară şi asigurarea eficienţei utilizării lui, realizînd
pe această cale suportul financiar pentru satisfacerea intereselor proprietarilor - maximizarea
valorii de piaţă a firmei.
Pentru realizarea obiectivului principal, trebuie menţionate un şir de obiective economice, necesare
a fi şi ele realizate pentru o gestiune financiară eficientă şi anume:
maximizarea profitului;
menţinerea lichidităţii şi solvabilităţii la un nivel acceptabil;
evitarea falimentului şi pierderilor financiare considerabile;
ocuparea poziţiei de lider în lupta cu concurenţii;
creşterea volumului de producţie şi vînzări;
soluţionarea unor probleme cu caracter social;
supravieţuirea în condiţii de concurenţă etc.

Maximizarea valorii întreprinderii se răsfrînge favorabil asupra bunăstării societăţii. creşterea valorii
pe piaţă a unei companii se datorează succeselor obţinute în lupta concurenţială, care la rîndul său
condiţionează o calitate mai înaltă a mărfurilor şi preţuri mai reduse. În consecinţă societatea are de
căştigat din această luptă concurenţială. În acelaşi timp, creşterea valorii pe piaţ ăa unei companii
presupune şi lărgirea activităţii acesteia, ceea ce necesită noi Subiectul 1. Introducere în
managementul financiar
braţe de muncă, se reduce şomajul, cresc veniturile pupulaţiei, creşte puterea de cumpărare ş.a.m.d.
Se poate afirma că, prin acţiunile sale, managementul financiar trebuie să asigure atît supravieţuirea
firmei, cît mai ales consolidarea situaţiei sale. Astfel, managementul financiar asigură atragerea
surselor necesare de pe piaţa de capital, dirijează procesul de investire în activele pe termen lung şi
cele curente în aşa mod, încît acestea să genereze fluxuri de numerar mai mari, încît să fie posibilă
rambursarea împrumturilor, plata dobînzilor, dividendelor, precum şi formarea surselor pentru
dezvoltarea ulterioară a întreprinderii.
Esenţa managementului financiar ca categorie economică se manifestă în funcţiile pe care le
îndeplineşte. Acestea pot fi divizate convenţional în 2 grupe :
a) funcţii generale, care sunt caracteristice oricărui tip de management;
b) funcţii specifice - caracteristice managementului financiar ca domeniu distinct al gestiunii
întreprinderii.

Din categoria funcţiilor generale vom menţiona: planificarea, previziunea, organizarea,

coordonarea, stimularea şi controlul activităţii întreprinderii prin prisma criteriilor şi mijloacelor
specifice finanţelor.
Către funcţiile specifice se referă :
- gestiunea activelor curente şi celor pe termen lung, precum şi optimizarea structurii lor;
- gestiunea capitalului propriu şi a celui împrumutat şi optimizarea structurii acestuia;
- gestiunea investiţiilor (reale, financiare);
- gestiunea fluxurilor de numerar (băneşti);
- gestiunea riscurilor financiare şi a situaţiilor de criză financiară (faliment).

Gestiunea activelor, la rîndul său, se divizează în subfuncţii de gestiune a activelor pe termen lung şi
a celor curente. Gestiunea capitalului include gestiunea capitalului propriu, împrumutat, precum şi
funcţia de optimizare a acestuia. Gestiunea investiţiilor prevede gestiunea investiţiilor reale şi a
celor financiare, iar gestiunea fluxurilor băneşti include gestiunea acestora pe tipuri de activităţi ale
întreprinderii (operaţională, financiară şi investiţională).
Managementul riscurilor presupune gestiunea complexului de riscuri financiare, diminuarea şi
asigurarea lor. Tot în această funcţie se cuprinde şi gestiunea întreprinderii în situaţii de criză
(dificultate). În procesul realizării acestei funcţii are loc o monitorizare permanentă a situaţiei
financiare cu scopul diagnosticării pericolului de insolvabilitate; se Subiectul 1. Introducere în
managementul financiar
evaluează gravitatea acestui pericol; se utilizează pîrghii şi mecanisme de stabilizare financiară, iar
în caz de necesitate se fundamentează direcţiile şi formele de sanare şi reorganizare a întreprinderii.
Ţinînd cont de responsabilităţile care-i revin, managementul financiar ocupă un loc privilegiat între
funcţiile întreprinderii. Pe de o parte, ea are o tehnică proprie, ceea ce face să i se recunoască o
anumită autonomie de decizie. Pe de altă parte, deciziile luate de celelalte domenii de gestiune atrag
consecinţe în plan financiar, deoarece ele presupun resurse şi necesităţi financiare, presupun încasări
şi plăţi. În consecinţă gestiunea financiară este sub influenţa ansamblului deciziilor privind
gestiunea, ea reacţionează la măsurile de tot felul luate de întreprindere, pentru că aceste măsuri au
consecinţe în plan financiar. De aceea toate deciziile din orice domeniu al întreprinderii trebuie să
fie corelate şi cu departamentul financiar.

Managerul financiar este responsabil de politica financiară a întreprinderii în 3 domenii:

1. Politica de investiţii. Această politică este responsabilă de constituirea potenţialului patrimonial
(de active) al întreprinderii.

2. Politica de finanţare. Prin intermediul politicii de finanţare întreprinderea îşi elaborează strategia
de asigurare a surselor necesare constituirii potenţialului patrimonial.

3. Politica de dividend priveşte decizia proprietarilor întreprinderii de a distribui dividende sau de a

le reinvesti în proiecte de investiţii şi dezvoltare a întreprinderii.

Tot mai mulţi autori susţin că managementul financiar poate fi asociat cu o artă1. Se explică aceasta
prin faptul că managerii financiari sunt nevoiţi deseori să adopte decizii în condiţii de incertitudine,
bazîndu-se în mare parte pe raţionament, intuiţie.