Bogdan Stanciu | Foto: Vakarcs Loránd

Titlu:
Aninoasa. Viața în gri de după insolvență
sub: Primul oraș din România care a intrat în incapacitate de plată a ieșit din
reorganizare și se mândrește cu un sistem nou de iluminat, asfalt proaspăt și
conectare la rețeaua de gaz. Dar viața locuitorilor e la fel de tristă ca înainte.

Intro: Orașul Aninoasa a ajuns în atenția opiniei publice în urmă cu trei ani,
când primăria a solicitat intrarea în insolvență a unității administrative.
Tribunalul Hunedoara a aprobat cererea în 17 iunie 2013, iar orașul cu cinci
mii de suflete a intrat în anticamera falimentului. Acum, ieșită din insolvență,
Aninoasa se poate lăuda cu câteva realizări majore. La nivel de viață cotidiană,
însă, lucrurile au rămas la fel de gri și posomorâte ca ruinele minei din oraș.
666B
Dintre toate orașele din Valea Jiului, Aninoasa este cel mai mic și singurul care
nu este traversat de șoseaua care le unește pe toate celelate. Legătura orașului cu
drumul național se face prin cartierul Iscroni, cândva o localitate separată, situat
la cinci kilometri de centrul orașului propriu-zis. Drumul județean dintre Iscroni
și Aninoasa se numește 666B. Un nume cât un drum alternativ spre iad.
DJ 666B e asfaltat ca în palmă, iar pe marginile lui se vopsesc țevi și se tunde
iarba. E plină campanie electorală, iar primarul Nicolae Dunca (PSD), deși nu
are emoții cu realegerea, știe ce e de făcut.
În oraș, DJ 666B se numește Strada Libertății. În dreapta și stânga, blocurile
sinistre mutilează un cadru natural spectaculos și par că se apleacă unul spre
altul, peste axul drumului, acoperind orizontul. Puține așezări din România sunt
așa de urâte.
Strada principală este jalonată de câteva baruri și magazine, un loc de joacă
nou-nouț, apoi ruinele minei, și, după ea, pe dreapta, clădirea bine întreținută a
Primăriei.
Mai îndatorată decât Grecia
La trei ani de la intrarea în insolvență, primarul privește detașat lucrurile, chiar
ușor amuzat. „A fost destul de greu să intrăm în insolvență, fiindcă nu se știa
«cu ce se mănâncă». Ordonanța (care reglementa intrarea primăriilor în
insolvență -n.r) era nouă. Sunam la județ, ne ziceau «sunați la minister». La
Ministerul Finanțelor Publice ni se spunea «ce insolvență dom’le? Nu există! ».
Nici la tribunal nu se știa exact ce e de făcut”, povestește Nicolae Dunca.
Detașarea îi e dată și de faptul că înglodarea în datorii a orașului a fost
manopera fostului primar, Ilie Botgros, care a pierdut alegerile în 2012, după 20
de ani în fruntea orașului. Un credit bancar contractat de acesta, pentru a acoperi
alte datorii și a ajuta la dezvoltarea orașului, ajunsese să coste orașul 1.500 de
lei pe zi – doar penalități și dobânzi, spune actualul primar.
În acest context, insolvența nu a fost un moft ci o măsură imperativă, impusă
prin OUG 46/2013. Dacă nu o solicita, primarul Dunca risca să fie urmărit
penal. Până la urmă, a fost chiar un lucru bun. „După ce am intrat în insolvență,
creditorii nu te puteau executa silit, furnizorii de utilități nu le puteau sista, iar
penalitățile la datorii se opreau”, explică primarul.
Astfel, insolvența a fost un balon de oxigen pentru o administrație care a ajuns
la un moment dat mai îndatorată decât Grecia. În iunie 2012, Aninoasa avea un
grad de îndatorare de circa 200%, respectiv datorii de 9,3 milioane de lei la un
buget anual de aproximativ patru milioane. Spre comparație, Grecia, în același
an, avea un grad de îndatorare de doar 159,6%.
În momentul intrării în insolvență, datoriile Aninoasei scăzuseră la 5,9 milioane
de lei, la un buget de 4,2 milioane, adică un grad de îndatorare de 140%.
Primarul spune că din 2012 în 2013 a făcut „eforturi supraomenești” pentru a
plăti din datorii. Doar apoi, a apărut OUG 46/2013, care dădea posibilitatea
intrării în insolvență.
Administrație sub administrare specială
După intrarea în insolvență, primarul a rămas ordonator de credite, dar actele
financiar contabile trebuiau avizate de firma din București care a fost numită
administrator special. A fost agreat un plan de redresare pe trei ani și s-a
negociat cu creditorii scăderea obligațiilor financiare cu un total de 30%.
Planul a fost respectat până în toamna lui 2014, când a venit izbăvirea, de la
Guvern. Aflat într-o vizită la Orăștie, premierul de atunci, Victor Ponta, l-a
primit în audiență pe primarul Dunca, care l-a convins pe șeful Executivului să
plătească restul rămas din suma datorată către creditori, respectiv 3,7 milioane
de lei. În urma alocării guvernamentale care a stins datoriile, în octombrie 2014
Tribunalul Hunedoara a admis ieșirea Aninoasei din insolvență.
Insolvența și post-insolvența au disciplinat administrația locală. Finanțarea de la
bugetul local a echipei de fotbal a fost sistată. Sponsorizarea festivalurilor berii,
diminuată drastic. Baza sportivă „Anena”, pentru tir cu arcul, a fost predată spre
administrare federației sportive de specialitate. Au existat și costuri sociale - o
creșă cu prea puțini copii a fost închisă.
Tăierile de cheltuieli au fost dublate de o creștere a colectării taxelor și
impozitelor locale, de la 54% în 2012, la 97% în prezent. Din toate acestea, a
rezultat și o creștere a bugetului până la 5,7 milioane de lei în 2016. Dintre care
un milion prevăzut pentru investiții.
Toate aceste realizări la nivel macro au început să se vadă în oraș. Drumul dintre
Iscroni și Aninoasa a fost proaspăt asfaltat, pe jumătate de primăria Aninoasa,
pe jumătate de Consiliul Județean Hunedoara. Sistemul de iluminat a fost
schimbat în 2014-2015, cu unul cu leduri, de 20 de ori mai ieftin . „Înainte de
modernizare, aveam factură la iluminat de 30.000 de lei pe lună, vara și
70.000, iarna. Acum plătim 1.400 de lei pe lună, vara și 3.500, iarna”, spune
primarul. Nu în ultimul rând, a fost tras gazul în oraș, obiectiv demarat în urmă
cu 15 ani, și a fost amenajat un loc de joacă nou, dar și un două locuri de picnic.
Gubela și doi cai frumoși
Asfaltul de pe DJ 666B și de pe alte câteva străzi reabilitate e un progres
palpabil, la fel ca și iluminatul cu leduri și introducerea gazului metan. Viața
localnicilor are însă aceeași culoare pământie ca și obrajii celor mai mulți. La
orele amiezei, prin centrul orașului nu întâlnești decât pensionari bețivi sau
tineri maneliști, care pierd vremea stând cu fundul pe țeava nouă, galbenă, de
gaz. În oraș există câteva făbricuțe, una de huse auto, una de utilaje de reciclare
a deșeurilor sau una de canapele, dar lumea nu prea se înghesuie să se angajeze,
spune primarul Dunca.
Cei tineri preferă să plece în străinătate decât să lucreze pe salarii românești, iar
cei mai în vârstă au pensii de foști mineri, de 1.800-2.000 de lei pe lună. Sunt
cam 2.000 de astfel de pensionari, la un oraș de 4.900 de locuitori. Ceea ce nu e
neapărat rău, fiindcă pensiile sunt un venit sigur și stabil. Dar nici nu poți face
mari planuri de viitor cu aproape jumătate de populație retrasă din activitate.
Majoritatea pensionarilor provin chiar de la mina din Aninoasa, care s-a închis
în 2006, după 116 de ani de funcționare. În perioada de apogeu a mineritului,
exploatarea dădea de mâncare la întreaga așezare, pe care a creat-o în jur și care,
în 1989 a fost declarată oraș.
Un proiect al Băncii Mondiale prevedea transformarea minei Aninoasa într-un
muzeu al mineritului, finanțat 85% de insituția mondială și 15% de guvern.
Banca s-a retras din proiect, în 2013, după ce Guvernul nu și-a îndeplinit
obligațiile, iar lucrările de amenajare a muzeului au fost sistate. Acum, puțul
minei stă încremenit, o fantomă industrială pe colina de deasupra centrului
orașului. Dincolo de puț, primăria a amenajat un loc de picnic urât, pe care nu-l
folosește nimeni.
Singurul loc viu din fosta mină este un depozit de îmbrăcăminte second-hand,
amenajat lângă puțul cu scripeții înțepeniți. Localnicii îi spun „gubelă”, un
cuvânt cu etimologie nebuloasă.
Mihai Bulbucan are 21 de ani și e încălțat cu cizme de cauciuc, care îl feresc de
noroaiele de pe străzile - multe - rămase neasfaltate în oraș. Se îndreaptă spre
gubelă, unde lucrează ocazional la descărcarea camioanelor cu haine. Câștigă
cam 50 de lei pe fiecare TIR descărcat. În rest, își rotunjește veniturile punând
la muncă cei doi cai frumoși, albul Puiu și roaiba Dora, care pasc pe o pajiște de
lângă gubelă. „Mai ajut oamenii să care lucruri dintr-o parte în alta – lemne,
mobilă, ce e nevoie. Iau cam 100 de lei pe zi de muncă cu caii, când e de
muncă”, spune Mihai. Cât despre calitatea vieții în Aninoasa, e rezervat: „Un
pic, parcă e mai bine, dar nu cine știe ce. Dacă ar fi locuri de muncă bine
plătite, atunci ar fi bine. Așa, ca zilier la gubelă și cu caii mei, nu prea e bine”.
Viitor roz în alte părți
Spre seară, centrul orașului se mai animă. La locul de joacă cel nou, Veronica
Enache, o mămică de 33 de ani, și-a adus fetița în vârstă de cinci ani să se dea în
leagăn. A lucrat într-o fabrică de confecții și apoi ca vânzătoare într-un magazin,
dar s-a lăsat de serviciu, după ce s-a născut ghemotocul roz numit Alesia, care
își ia avânt pe leagănul din apropiere. Ceva schimbare se vede în ultimii ani, dar
nu e suficientă, crede tânăra mămică. „Drumul e bun și avem locul ăsta de
joacă. E bine și că nu se mai ia curentul, iluminatul public e în continuu, dar
dacă vrem să ieșim la o pizza, trebuie să mergem în Petroșani, că aici nu avem
unde”, spune femeia. Familia Enache se bazează pe salariul soțului Veronicăi,
care lucrează la mina din Vulcan, unde câștigă cam 2.500 de lei pe lună. Pentru
Alesia, însă, mama ei își dorește un viitor mai bun. Iar asta înseamnă ca ea să își
caute norocul în altă parte, când va crește mare. „Altceva, nu Aninoasa”,
rezumă mama fetiței.

Casetă:
Oraș tânăr
Aninoasa a luat ființă în jurul exploatării carbonifere de aici, care și-a început
activitatea în 1890. Localitatea a fost atestată în 1913 și, până în 1968 a fost
organizată în două comune, Aninoasa și, respectiv, Iscroni. În 1968, cele două
au fost contopite într-o singură comună. În 1989, Aninoasa a fost declarată oraș.

Citat:
„La șase ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, nu doar că
Aninoasa este încă săracă, dar a devenit și primul oraș din România care a cerut
intrarea în insolvență. (...) Cazul Aninoasei ridică o întrebare: a făcut Uniunea
Europeană o greșeală când, acum șase ani, a admis România, o țară mult sub
media comunitară a nivelului de trai și a actului de guvernare?”
Agenția de presă Reuters, septembrie 2013