Vederi de pe cel mai lung bulevard al țării

Sub:
Lipite unele de altele, localitățile miniere ale Văii Jiului se întind de-a
lungul a 35 de kilometri, într-un peisaj urban unic în România, definit de
blocuri gri și ruine industriale, încadrate de un peisaj alpin spectaculos
De Bogdan Stanciu
Intro:
Valea Jiului se întinde de la Petrila, în nord-est, la Uricani, în sud-vest, de-a
lungul unui „bulevard” de 35 de kilometri. În jurul acestei axe, gravitează o
aglomerație urbană unică în România, formată din trei orașe și trei municipii
lipite unele de altele, cu o populație totală de 120.000 de oameni, potrivit
recensământului din 2011, și o suprafață de aproape 1.000 de kilometri pătrați.
Cel mai lung bulevard al țării leagă orașul Petrila de Petroșani, de-a lungul
Jiului de Est, apoi o cotește la dreapta, pe Jiul de Vest, spre Iscroni (orașul
Aninoasa), municipiul Vulcan, municipiul Lupeni și orașul Uricani, al cărui
teritoriu se prelungește până la limita județului Hunedoara cu Gorjul.
Pe Jiul de Est
La capătul asfaltului din satul Cimpa, arondat Petrilei, se află și prima stație de
autobuz (sau ultima, depinde de perspectivă) din Valea Jiului, chiar pe malul
înalt al Jiului de Est. Sunt patru curse pe zi care leagă această extremitate a Văii
Jiului de „capitala” Petroșani. În dreptul stației, Gheorghe Ciort, un miner în
vârstă de 39 de ani se duce cu bidoanele după apă de izvor, fiindcă nu are apă
curentă în casă, și se plânge că salariul pe care îl câștigă nu trece de 2.300 de lei
(!) nici în cele mai bune luni.
În drum spre centrul Petrilei, prima construcție industrială care apare este o
stație de betoane, vopsită în roșu, galben și albastru. Apoi apar și câteva panouri
care anunță proiecte derulate prin fonduri europene. Pe stânga se ridică în
continuare, mina Lonea, ca un OZN ruginit atârnând deasupra unor gospodării
sătești. În incinta minei, o locomotivă Diesel ca vai de lume pufăie când urnește
șase vagoane pline cu cărbune. Lonea este una dintre cele patru mine care încă
produc în Valea Jiului. În apropierea exploatării, nu departe de locomotivă, doi
muncitori instalează pe un acoperiș de casă nouă un rezervor pentru apă caldă,
cu panou solar.
Pe o costișă de deal, deasupra minei, Petru Burdea, un miner pensionar își paște
turma de 22 de oi. După 26 de ani de minerit în subteran și patru la suprafață,
are o pensie de 1.600 de lei și își mai crește veniturile cu ajutorul turmei. Este
momârlan și se mândrește cu asta. Momârlanii sunt autohtonii din Valea Jiului,
care se referă cu termenul de „barabe” la cei sosiți ulterior, odată cu dezvoltarea
mineritului.
Mai în jos de mina Lonea, pe dreapta, cândva se ridica mina Lonea Pilier, prima
care a fost închisă, în 1994. Acum nu se mai vede nici urmă din vechea
exploatare minieră. Câteva făbricuțe de mobilier și prelucrarea lemnului i-au
luat locul, în cadrul Centrului de Afaceri Petrila, o investiție realizată cu ajutorul
Băncii Mondiale.
Centrul orașului Petrila este îngrijit, cu multe blocuri reabilitate, dar și cu un
bloc turn pe care cresc arbuști. Puțurile minei, care s-a închis anul trecut, par că
plutesc, imateriale, pe stânga, deasupra centrului. La mină încă mai este ceva
activitate, legată de procesul de închidere.
La ieșire din Petrila, tot pe stânga, un cvartal de blocuri vechi, de cărămidă,
aduce aminte de mijlocul secolului trecut. Oamenii au în curțile blocurilor
depozite de lemn, cu care se încălzesc iarna.
Petroșani, între Bosnia și Aeroport
Cel mai lung bulevard al țării se intersectează apoi cu DN 66, care vine dinspre
Hațeg. Drumul trece peste calea ferată, pe un pasaj feroviar, care lasă în dreapta
un spectaculos turn de apă degradat, construit în 1912, cu suprastructură de
lemn. În Ungaria, lângă Nyiregyháza, un turn asemănător, ridicat în 1911, a fost
declarat monument istoric și restaurat, fiind acum un punct de atracție pentru
turiști.
Pe stânga se ajunge apoi într-un cartier rău famat al Petroșaniului, poreclit
Bosnia, nume cu care este semnalizat și de indicatoarele rutiere. Un vlăjgan ras
în cap, cu cercel de aur în ureche explică originea numelui: „prin anii 1990,
când era război în Bosnia, veneau golanii din alte cartiere la fetele de aici, că
reau frumoase, și le dădeam noi război, ca în Bosnia”.
Mai departe, șoseaua desparte cartierul mizer „Colonie” al Petroșaniului, pe
dreapta, de centrul pietonal, cochet și bine îngrijit, pe stânga. Spre seară, drumul
este patrulat de prostituate.
Înspre ieșirea din oraș, în mijlocul unui sens giratoriu, o apariție insolită: un
avion biplan. E semnul că acolo se află cartierul „Aeroport” al Petroșaniului, al
cărui nume provine de la un aerodrom care exista în zonă în perioada construirii
blocurilor.
După „Aeroport”, pe dreapta, se văd turnurile de deasupra puțurilor minei
Livezeni, cândva un triumf al socialismului. Ceva mai departe, se găsește
actualul triumf al capitalismului: un parc de retail cu un hipermarket Kaufland.
Pe Jiul de Vest
Urmează o intersecție importantă, dublată, în stânga, de confluența dintre Jiul de
Est cu Jiul de Vest. Tot înainte, DN 66 intră în Defileul Jiului și se îndreaptă
spre Târgu-Jiu. Cotind la dreapta, cel mai lung bulevard al țării începe să urce în
amonte, pe Jiul de Vest. „Casa de Vis”, un complex turistic șic, dar cu chelneri
puși pe căpătuială, se înalță pe stânga, la începutul acestei secțiuni a drumului.
Nu mult mai departe, pe dreapta, dincolo de două conducte uriașe care însoțesc
șoseaua, se vede scheletul unei hale dezafectate. Astfel de ruine industriale
„pigmentează” tot drumul de la Petrila până în Uricani.
La mică distanță, se află un pod peste Jiul de Vest, cu circulația restricționată pe
un singur sens, iar apoi vine cartierul Iscroni, al orașului Aninoasa, o însăilare
de blocuri comuniste urâte, care este, însă, cea mai urbanizată zonă a Aninoasei.
(vezi pagina XXX – cu aninoasa)
Se ajunge apoi în Vulcan, unde, după intrarea în oraș, pe dreapta, să văd
scheletele uzinei de preparare a cărbunelui. Sunt poate cele mai spectaculoase
ruine industriale de pe acest drum, care abundă în astfel de construcții. Intrând
în orașul lipsit de orice personalitate, în centru se distinge, pe stânga, primăria,
vopsită în albastru fistichiu. Pe partea cealaltă, într-un scuar, se găsește un
monument dedicat minerilor morți la exploatările miniere din Vulcan și
Paroșeni, ridicat în 1997.
După Vulcan, orizontul este captat de cilindrii gigantici ai termocentralei
Paroșeni. Înainte de intrarea în termocentrală, un drum se rupe spre mina din
Paroșeni, al cărei turn veghează din fundal coșurile termocentralei.
„Turnul turcului” și un oraș în declin
De-a lungul drumului, urmează Lupeniul. În dreapta se ghicesc, parțial mascate
de vegetație, câteva instalații miniere dezafectate, iar pe stânga, puțul principal
al minei, în activitate. Lupeniul a fost, înaintea Petroșaniului, principala
localitate minieră din valea Jiului, iar startul modernizării zonei s-a dat odată cu
sosirea primului tren în gara din Lupeni, în 1897.
După ruina unei foste mori interbelice, în fața căreia s-a instalat o benzinărie
sclipitoare, pe dreapta se găsește poate cea mai frumoasă clădire din această
parte a Văii Jiului, Palatul Cultural „Minerul”, cu arhitectură neo-românească,
inaugurat în 1927 și renovat în campania electorală 2016. Ceva mai încolo, pe
stânga, se află un parc care adăpostește un monument memorial al grevei din
1929, iar mai încolo, un monument al creativității contemporane: o mașină
tăiată în două, cu jumătățile lipite de-a stânga și de-a dreapta, la primul nivel al
unei case vopsite în tricolor. Instalația e o formă neconvențională de reclamă
pentru un mic agent economic care își are sediul în bizara clădire.
Centrul Lupeniului este dominat de un coș de evacuare înalt de 205 metri.
Turnul a aparținut fostei Întreprinderi de Fire şi Fibre Artificiale „Vâscoza”
Lupeni, iar acum e în proprietatea unor investitori turci, care au preluat toată
fosta întreprindere. De aici, numele popular de „Turnul Turcului”. Alt aspect
insolit în oraș este calea ferată industrială pe care încă circulă vagoane cu marfă,
și care trece prin buricul târgului.
În perioada de glorie a mineritului, municipiul Lupeni era cel mai mare
producător de cărbune cocsificabil din ţară. 80 % din populaţia orașului trăia din
minerit sau alte activităţi legate de acesta. Acum Lupeniul de depopulează, iar
prețurile la imobiliare confirmă trendul descendent. Astfel, cu doar 10.400 de
euro, preț negociabil, se poate cumpăra un apartament cu trei camere, central, la
parter înalt, cu îmbunătățiri - centrală, gresie, faianță, uși noi, geamuri de
termopan.
La ieșire din Lupeni, altă ruină industrială, cu inscripția „Fumatul Oprit. Pericol
de Explozie”. Este o fostă moară și fabrică de pâine, părăsită pe la mijlocul
anilor 1990.
Uricani, parfum de film rusesc
Drumul se apropie de final odată cu intrarea în Uricani, unde, pe stânga, se
găsesc ruinele metalice ale celei mai mari uzine de preparare de pe Valea Jiului.
Petru Făgaș, fost viceprimar al Uricaniului în perioada comunistă spune că aici
se prepara cărbunele pentru termocentrala de la Paroșeni. Dincolo de uzină, tot
pe stânga, sunt ruinele minei Uricani, apoi se intră în oraș, virând de asemenea
la stânga, peste un pod. La capătul podului se află clădirea rotundă a unui centru
nou de informații turistice, unde cam singurul material de promovare este o
hartă a orașului și zonei înconjurătoare.
Uricaniul este împărțit în două zone, cea veche, construită în anii 1950 și cea
nouă, ridicată în anii 1980, potrivit ex-viceprimarului Făgaș. Partea mai veche
are și un pic de farmec desuet, cu parfum de film rusesc din anii 1960. Partea
cea nouă nu se remarcă decât printr-un bloc turn abandonat pe care a crescut o
pădurice.
Cel mai lung bulevard al țării se încheie la ieșire din Uricani. Dincolo de acest
oraș, natura redevine stăpâna locului, cu excepția unui baraj, pe un afluent al
Jiului de Vest, și ultimele ruine industriale, la Câmpu lui Neag. Mai departe,
asfaltul continuă până la ieșirea din județul Hunedoara, pe prima porțiune și
singura realizată din „Drumul lui Băsescu” (vezi pagina XXX).

Indiferent daca e primul sau nu in ordinea dispunerii, cred ca zoomul trebe

sa inceapa cu o harta pe care sunt punctate localitatile, (vezi finalul
articolului).
Inspiratie pentru harta poate fi:
http://hunedoaraonline.uv.ro/images/valea_jiului_map.gif + directii trasate
spre Deva, respectiz Tg Jiu.
+ Casete puse în drept fiecare oraș (poate cautam stemele fiecaruia pe
wikipedia):

Petrila
Atestare documentară: 1493
Populație: 22.692
Suprafață: 308,68 km pătrați
Petroșani
Atestare documentară: 1788
Populație: 37.160
Suprafață: 195,56 km pătrați
Aninoasa
Atestare documentară: 1913
Populație: 4.360
Suprafață: 33,61 km pătrați
Vulcan
Atestare documentară: 1462
Populație: 24.160
Suprafață: 87,31 km pătrați
Lupeni
Atestare documentară: 1770
Populație: 23.390
Suprafață: 77,73
Uricani
Atestare documentară: 1818
Populație: 8.972
Suprafață: 251,41
Surse: Recensământul 2011, Strategia de Dezvoltare Locală a Microregiunii
Valea Jiului, 2007