Constiinta eului, dupa cum se afirma, s-a ivit de timpuriu in fata mortii celuilalt,

a prietenului, a celui deopotriva cu tine, a celui de un grai si de un sange cu

tine, adica in fata mortii proprii, revelata ca inevitabila. Cu riturile funerare a
inceput propriu-zis cultura umana, ca si constiinta de comunitate proprie, de
ginta, de etnie.

Mircea Eliade a aratat ca in toate societatile traditionale moartea nu este

considerata sfarsitul absolut al existentei umane, “ci doar un Iritual de trecere
catre un nou mod de a fi ; se putea spune ca moartea constituie cea din
urma experienta initiatica, datorita careia omul dobandea o noua
existenta, pur spirituala”.

Riturile funerare la poporul roman transmit o serie de ritualuri forme culturale

arhaice dintre cele mai vechi si mai interesante din Europa, poate si din lume,
care dovedesc vechimea si continuitatea unei populatii ce le practica.

Cu ani in urma am efectuat unele investigatii cu caracter folcloric-etnografic

privind ritualul funerar din Oltenia printre elevii Seminarului teologic din
Craiova, care apartin teritoriului Olteniei si judetelor Arges si Olt. O parte din
rezultatele obtinute deja s-au publicat. Cu acest prilej, am retinut si
urmatoarea practica funerara, pe care o prezentam in continuare si careia i-
am cautat o explicatie documentara.

Se obisnuieste pe teritoriul Olteniei, in special, mai putin in cele doua judete

amintite, sa se aseze sub capataiul celui decedat de curand, pana este scos
din casa si dus apoi sa fie inmormantat, un numar de pietricele de marimea
alunelor, de regula 9 (de trei ori cate trei), numar cu semnificatie sacrala si in
crestinism si in religii si mitologii pagane.
In com. Galicea Mare, jud. Dolj am fost informat ca sub capataiul decedatului
se pun 9 pietricele, de obicei 6 albe si 3 cenusii, ca si in corn. intorsura din
acelasi judet. In com. Golesti, satul Popesti, jud. Valcea, se practica acelasi
obicei. In com. Pausesti-Otasau si in comunele invecinate din acelasi judet se
asaza sub capataiul decedatului tot un numar de 9 pietricele, fara sa se
urmareasca o culoare anumita a lor, insa sunt insotite cu o bucatica de
marmura alba si cu sapunul folosit la scaldat. Tot acest material este pus intr-
o pernita si depus apoi sub capataiul decedatului.

In alte comune si sate din jud. Mehedinti : Barda, Baraiac, Bratilov, Cracul
Muntelui, Giurgeni, Izverna, Marasesti, Obarsia-Closani, Ponoare, Salistea
Izvernei, Stanesti, Sipot, Titirlesti, Valea Ursului, sub capataiul decedatului se
asaza doua pernite suprapuse. In prima pernita se pune iarba verde, simbol al
nemuririi. In pernita a doua de deasupra se pun 9 muguri de copaci (3 de
plop, 3 de salcie si 3 de fag). 9 pietricele, un pieptene, o oglinda si putina
lana, amintind, desigur, de viata pastorala. Mugurii arborilor neroditori : plop,
salcie, fag, au semnificatia actului ritual, ca mortul sa nu mai faca “roade”,
adica sa nu mai atraga dupa sine si alti membri din cadrul comunitatii sale.

In general, si din alte informatii primite, am putut constata ca aceasta

practica funerara este prezenta pe intreaga zona a Olteniei.

Personal, am constatat ca peste sicriul decedatului depus in mormant,

adeseori, casnicii decedatului arunca mai intai un numar de
pietricele si apoi cate o mana de pamant, ca si bani de metal.
Pietricelele sunt astfel alese incat sa fie majoritatea albe. Am constatat
aceasta practica in tinutul Zarand, com. Blajeni (1943-1946), in ;
Craiova, la cimitirele Sineasca si Ungureni (1956-1973), si, foarte des acum,
in Bucuresti la diferite cimitire, de obicei din partea celor veniti din
Oltenia.

Din judetele Arges si Olt am primit informatii ca peste sicriul in mormant se

arunca pietricele si cate o mana de pamant si bani de metal, practica pe care
o cunosc si din comuna mea natala, Babana, jud. Arges. Aceasta practica,
in special de aruncarea unei maini de pamant peste sicriul din mormant din
partea participantilor la inmormantare, cu formula sacra: Sa-i fie tarana
usoara!, este generala pe tot cuprinsul tarii, care trimite la cunoscuta
invocatie sacrala : Sit tibi terra levis !, de la Napoca, sec. IV.
Practica pietricelelor in ritualul funerar descrisa nu am gasit-o retinuta la
cercetatorii nostri etnografi mai vechi si nici la cei mai noi. Nu este retinuta nici
in “Raspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densusianu”.

In completarea informatiilor etnografice vin si informatiile obtinute in ultimul

timp din sapaturile arheologice efectuate in Oltenia. In cimitirul neolitic de la
Ostrovul Corbului s-au descoperit pietricele amestecate cu nisip asezate in
vase speciale in morminte. In M 14 s-a gasit “o ceasca cu doua torti, neagra,
cu amestec de nisip si pietricele, uneori mari, din lut compact”, iar in M 15 s-a
gasit o “strachina cenusie cu nuante castanii, mult nisip in pasta si pietricele
marunte”.

Prof. Dumitru Berciu arata ca la Ocnita

Cosota, jud. Valcea, din necropola cercetata, vechea Buridava dacica, datand
cert de la inceputul sec. al II-lea i.Hr., s-au recuperat din continutul unei gropi,
pe langa alte materiale, si “trei pietricele de rau arse”. In mormintele cercetate
s-au descoperit numeroase fragmente ceramice de factura Latene (lucrate cu
mana sau cu roata), toate arse secundar, caracteristice culturilor Cotofeni,
Glina si Verbicioara. Se precizeaza ca : “In cursul incinerarii probabil erau
aruncate pe rug pietricele, bucati de mal si pamant , cu o anumita,
semnificatie si ridicate pentru a fi depuse si in mormant. Va fi fost o practica
rituala legata de anumite credinte care razbat pana in zilele noastre; rudele
defunctului arunca o mana de pamant peste cosciug”.
Constatarea este foarte importanta pentru problema urmarita de noi, in
explicarea practicarii pana astazi in Oltenia a asezarii unui numar de pietricele
sub capataiul defunctului sau aruncarea lor peste cosciug si in mormant.

O noua descoperire arheologica din 1969 de la Facai-Craiova, efectuata de

Octavian V. Toropu si Onoriu N, Stoica, vine sa ne convinga de existenta
neintrerupta a practicii funerare a pietricelelor in Oltenia, dovada a vietuirii
permanente a populatiei autohtone care o pastreaza de la traco-geto-daci
pana astazi.
La punctul “Cimitir” de la Facai s-au gasit doua oale de pamant, datate din
secolele XIV-XV, tip borcan (fara manusa), la o adancime de 0,50 m, inalte de
0,16 m, la o distanta una de alta de 1,90 m, ingropate cu grija, fara ca vasele
respective sa mai fi fost folosite inainte. Oalele erau acoperite cu cate o piatra
de marime mijlocie.

Piatra de pe gura unei oale era alba, iar cea de pe gura celeilalte era neagra.
Pana la o adancime de circa 0,11 m, incepand de la gura, oalele contineau
pamant. Sub pamant se aflau 24 de pietricele de rau. In prima oala, acoperita
cu piatra alba, se aflau 16 pietricele albe, 7 galbui – maroniu si 1 neagra.
Compozitia pietricelelor: 18 de silex, 2 din sisturi cristaline bogate in cuart, 4
din roci vulcanice, iar piatra de pe gura era din silex.

In prima oala, sub cele 24 de pietricele se aflau depuse 8 oscioare provenite

de la doua membre posterioare ale unei broaste din specia Bufo, retezate cu
grija spre extremitati. Oala a doua avea piatra de pe gura neagra si continea
tot 24 de pietricele; 22 albe, una galbui – maronie si una neagra. Compozitia :
20 din silex, 4 din roci vulcanice, ca si cea de pe gura oalei. Dedesubtul
acestora s-au gasit alte doua pietricele care difera ca roca de celelalte,
provenind dintr-o roca friabila continand multa mica.

Ele erau sparte, poate intentionat, dupa afirmatiile lui Octavian V. Toropu.
Cele doua vase, cu continutul lor, au fost depuse de cei doi arheologi in
Muzeul Olteniei din Craiova, unde se afla si in prezent. Cele doua vase,
continand pietricele si provenind dintr-o necropola, dovedesc ca practica
funerara a asezarii pietricelelor exista in trecut in Oltenia si in acest fel.

Care va fi fost scopul si intelesul acestei practici funerare in trecut este greu
sa precizam. In prezent, substratul ei s-a pierdut, ramanand o simpla practica
magica, explicata-cu formula, “asa trebuie facut, sa nu se faca mortul strigoi”.
Din fericire, avem doua informatii literare pastrate din antichitate, care ne duc
la dezlegarea intelegerii acestei practici funerare.

Pliniu cel Batran (23-79 d.Hr.) ne spune urmatoarele : “Desertaciunea

omeneasca, mestera sa se insele pe ea insesi, socoteste in felul tracilor,
care pun in urna pietre de culori diferite, dupa cum o zi este buna sau
rea, iar in ziua mortii le numara si astfel il judeca pe fiecare”.

Acest obicei folosit de traci se pare. ca exista si la sciti, cum il aflam

consemnat de Phylarchos (istoric din sec. III i.Hr.) : “scitii, inainte de a se
culca, isi aduc tolba si, daca s-a intamplat ca au petrecut ziua aceea fara
suparari , arunca in tolba o pietricica alba, iar daca au avut necazuri, una
neagra. Cand cineva moare, i se ia tolba si i se numara pietricelele. Daca
inlauntru gasesc mai multe pietricele albe, il socotesc fericit pe raposat. De
aici proverbul celor care spun ca ziua buna ne vine din tolba. Si Menandru
afirma ca in Leucodia ziua buna se numeste zi alba”.

Informatiile celor doua documente literare din antichitate, coroborate si cu

descoperirile arheologice din Oltenia amintite, se oglindesc clar in folosirea
pietricelelor din ritualul funerar din Oltenia, si ele ne duc la lumea traco-
dacilor.

Important de retinut este si faptul ca in vorbirea noastra populara pastram

expresia de zi sau zile albe, adica zi sau zile bune in viata, si de zi sau zile
negre, intelese zile de necazuri si suferinte, ca in versul din cantecul popular
: “Am trait tot zile negre”.

Practica folosirii banilor la inmormantare, cu banul legat de degetul

defunctului, cu cei pusi in cosciug, in morminte sau aruncati la opriri, la
raspantii si in ape curgatoare este mostenita de poporul roman din lumea
greco-romana si ea aminteste de oboiul lui Charon pentru imaginara trecere
cu barca a sufletelor mortilor peste apa fluviului Acheron din infern. La Ocnita
– Cosota (Buridava dacica) s-au descoperit monede in trei morminte, ceea ce
dovedeste ca si dacii practicau depunerea monedei in mormant inainte de cu-
cerirea romana, ca o influenta a romanitatii spre Carpati. Cum a aratat D.
Protase, practica obolului lui Charon n-a apartinut geto-dacilor.

La traco-geto-daci se dovedeste existenta in ritualul funerar folosirea

pietricelelor, practica pastrata constant pana astazi, cu precadere in Oltenia,
ceea ce dovedeste a fi o zona etnografica puternic autohtona traco-geto-daca.
Folosirea pietricelelor, albe, negre sau intermediare, asezate sub capataiul
defunctului, aruncate peste cosciug sau asezate in, oale speciale in mormant,
este legata de viata defunctului traita de el cu “zile albe”, zile “intermediare”
sau “zile negre”. Ele constituie pentru defunct, din partea celor ramasi in viata
un fel de “certificat” de inmormantare, un mesaj, am zice, de calificare a vietii
lui traite pe pamant pentru “Marea Trecere” in nemurire.
Pr. prof. ION IONESCU sursa:http://www.crestinortodox.ro