CARACTERE DE DETERMINARE

– Soiuri de pere –

În funcţie de perioada maturităţii de consum a fructelor, soiurile de pere se împart în 3 grupe:

 A. pere de vară

 B. pere de toamnă

 C. pere de iarnă

Perele de vară:

 maturare în lunile iulie-august;

 comparativ cu merele, perele de vară acumulează mai mult zahăr; substanţă uscată, iar din
punct de vedere organoleptic sunt superioare merelor de vară;

Ex de soiuri de vara: Untoasă Giffard, Trivale, Triumf, Daciana, Aromată de Bistriţa, Favorita lui Clapp

Perele de toamnă:

 se recoltează în septembrie şi pot fi păstrate până în octombrie-noiembrie

 Ex de soiuri de toamna: Williams, Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Monica, Aniversarea, Untoasă
de Geoagiu, Ducesa d 'Angoulême, Conference

Perele de iarnă:

Sortimentul - Caracterizare generala:

 Structura de soiuri existente cuprinde un conveer alcătuit din 30% soiuri de vară, 34-40% soiuri
de toamnă şi doar 30% soiuri de iarnă.

 În ţară, se cultivă pere din specia Pirus sativa, dar pe piaţă şi-au făcut apariţia şi perele de tip
„nashi” care sunt pere de origine asiatică ce provin din specia Pirus serotina şi au formă
globuloasă. Sunt pere de toamnă, cu afinitate la altoire pe gutui, rezistente la focul bacterian şi
Psylla. La noi, soiul Euras este un rezultat al folosirii perelor asiatice în ameliorarea
sortimentului.

 Perele au perioadă mai scurtă de maturare (doar câteva zile) şi trec mai repede în
supramaturare decât merele, pulpa devenind mălăiaţă. O astfel de pulpă nu mai poate fi
consumată. Capacitatea de păstrare a perelor este mai redusă decât a merelor, de aici şi lipsa
fructelor pe piaţă în primăvară.
 Mărimea fructelor

- Perele sunt mai dense ca merele, au greutatea specifică mai mare. De aceea, la acelaşi volum,
perele sunt mai grele decât merele.

- Fructele pomilor altoiţi pe gutui sunt mai mari decât ale pomilor altoiţi pe păr sălbatic sau păr
franc.

Categoria de mărime Greutatea medie Exemple de soiuri

(g)

Fructe mici sub 150 Untoasă Giffard, Trivale, Triumf

Fructe mijlocii 150-200 Curé, Untoasă Hardy, Conference, Euras

Fructe mari 200-300 Williams, Passe Crassane, Ducesa d 'Angoulême

Fructe foarte mari peste 300 Abatele Fetel, Republica

Forma fructelor:

 - relativ sferică – Passe Crassane

 - sferic turtită (maliformă sau bergamotiformă) - Olivier de Serres, Republica

 - conic-trunchiată - Ducesa d’Angoulême

 - scurt piriformă - Untoasă Hardy, Williams, Euras

 - piriformă – Napoca, Trivale, Favorita lui Clapp

 - piriform alungită - Untoasă Bosc, Abatele Fetel, Triumf, Curé

 - măciucată - Conferance

Simetria:

– este pusă în evidenţă prin secţionarea fructelor, acestea având un grad mai mare sau mai mic de
asimetrie.

Sunt considerate:

- relativ simetrice soiurile : Triumf, Napoca, Trivale, iar

- cu asimetrie pronunţată soiurile : Curé, Abatele Fetel etc.

Unele fructe au relieful fructului neregulat - Williams, Ducesa d’Angoulême, iar altele prezintă
coaste (Olivier de Serres).

Perele sunt mai puţin colorate în comparaţie cu merele, majoritatea soiurilor fiind monocolore sau
bicolore.

Culoarea acoperitoare sau suprapusă se prezintă sub formă de pete, stropi sau striuri, fără infuzie de
culoare aşa cum întâlneam la mere.

Sunt soiuri cu epicarp verde (Magdalena verde, Untoasă Amanlis, Olivier de Serres) sau galben, cu
diferite nuanţe (Williams, Curé, Contesa de Paris, Ducesa d'Angoulême).

Unele soiuri prezintă culoarea acoperitoare (roşu sau orange) pe partea însorită a fructului sub
formă de rumeneală, stropi sau striuri (Favorita lui Clapp, Ina Estival, Daciana, Napoca) sau pe
întreaga suprafaţă (Williams roşu).

Rugina:

- Soiurile de pere prezintă pe suprafaţa fructelor rugină, mai frecventă şi mai pronunţată decât la
mere.

Aceasta este dispusă sub formă de :

- puncte (Williams, Ducesa d'Angoulême),

- pete de diferite mărimi (Olivier de Serres, Contesa de Paris, Passe Crassane, Republica),

- calotă la una sau ambele capete ale fructului (Conferance, Abatele Fetel), sau

- acoperă fructul aproape în întregime (Untoasă Bosc, Untoasă Hardy) dând fructului o culoare
arămie.

Rugina se concentrează de regulă în cavitatea pedunculară (raze, pete), rareori şi în cea calicială.

Epicarpul:

- la pere este mult mai gros şi rigid decât la mere, împiedicând deshidratarea acestora chiar dacă
nu prezintă ceară.

- Totuşi acesta nu le conferă o rezistenţă bună la transport.

Pedunculul:

-este mult mai caracteristic decât la mere, fiind diferit prin lungime, grosime, formă, poziţia faţă de
axul longitudinal al fructului şi prin gradul de lignificare.

Pedunculul este înfipt drept la Favorita lui Clapp, Ervina sau oblic la Untoasă Hardy.
 Este subţire, arcuit (în formă de cârlig) la Napoca, Curé şi scurt şi gros, măciucat la Ducesa
d'Angoulême, Ervina.

Unele soiuri (Curé, Napoca, Dr. Jules Guyot) prezintă la baza pedunculului un mamelon cărnos,
caracteristic. La Favorita lui Clapp întâlnim inele de pulpă caracteristice dispuse în zona peduncului.

Excrescenţa pulpei la baza pedunculului reprezintă un dezavantaj în păstrarea fructelor pentru că

din acea zonă va începe alterarea, iniţial aparentă prin deshidratare.

Cavitatea pedunculară:

- este prezentă numai la unele soiuri (Olivier de Seres, Williams, Ducesa d'Angoulême), la altele este
foarte mică sau lipseşte (Contesa de Paris, Curé, Conference, Untoasă Bosc).

Caliciul:

– la pere prezintă sepale mai mari comparativ cu merele, dar nu prezintă interes pentru păstrare
faptul că acesta este închis, deschis sau semideschis.

Cavitatea calicială:

- diferă de la un soi la altul ca mărime, formă, lărgime şi adâncime, fiind mult mai superficială decât
la mere (aproape la nivelul conturului fructului).

Pulpa:

-perelor prezintă o suculenţă mai pronunţată ca a merelor, o consistenţă mai slabă, gust mai dulce (au
aciditatea mai scăzută), în general are sclereide în jurul ovarului sau diseminate în pulpă şi uneori este
astringentă.

Culoarea pulpei:

- poate fi albă (Contesa de Paris, Triumf, Argessis), alb-verzuie (Untoasă Giffard, Curé), alb-gălbuie
(Williams, Abatele Fetel, Favorita lui Clapp), uneori roşietică (Sângerii de vară, soiuri locale).

Consistenţa pulpei :

Depinde de structura acesteia şi corelată cu suculenţa poate fi:

- fondantă - foarte fină, pronunţat suculentă, se topeşte în gură (Favorita lui Clapp, Contesa de Paris,
Williams)

- untoasă - foarte fină, mai densă ca precedenta, cu suculenţa ceva mai redusă (Passe Crassane, Olivier
de Serres şi soiurile Untoase).

- tare, pietroasă, puţin suculentă, fără fineţe (Pietroase, Republica)

Perele, în general, la supramaturare se prăbuşesc (pulpa se înmoaie şi se brunifică) din zona gâtului sau
în jurul ovarului.

Sclereidele :

- sunt celule lignificate de mărimi diferite, dispuse în jurul ovarului sau aleator în pulpă.

Ele sunt

- absente la unele soiuri (Williams),

- foarte fine, imperceptibile (Untoasă Bosc) sau

- pronunţate, grosiere (Republica, Cap de pisică).

Prezenţa sclereidelor grosiere depreciază calitativ valoarea fructelor.

Gustul

pulpei poate fi

- echilibrat (majoritatea soiurilor),

- dulce (Daciana, Argessis) sau

- dulce-vinurie (Dr. Jules Guyot, Daciana, Aromată de Bistriţa).

Aroma

pulpei poate fi

- intensă (Aromată de Bistriţa, Williams, Busuioace),

- slabă (Triumf, Trivale, Contesa de Paris) sau

- absentă (Curé).

Vigoarea:

- soiuri de vigoare mare (Curé, Untoasă Hardy),

- soiuri de vigoare mijlocie (Williams, Untoasă Bosc) şi

- soiuri de vigoare mică (Dr. Jules Guyot, Passe Crassane).

Vigoarea pomilor este mult influenţată de portaltoiul folosit.

În cazul altoirii pe gutui, vigoarea pomilor scade semnificativ, fructele obţinute sunt mai mari, de calitate
superioară, pomii intră mai repede pe rod însă longevitatea scade foarte mult.
Capacitatea de ramificare :

- o slabă ramificare întâlnim la - Untoasă Hardy, Aromată de Bistriţa, Conference şi

- o ramificare bună la soiurile Passe Crassane, Untoasă Giffard, Untoasă Bosc, Curé etc.

Tipul de fructificare :

- preponderentă pe ramuri de rod lungi (Untoasă Giffard, Curé; Passe Crassane – mlădiţe de 8-10
cm lungime cu câte 7-8 muguri micşti),

- preponderentă pe ramuri de rod scurte (Untoasă Hardy, Abatele Fetel, Monica, Republica) sau

- fructificare mixtă atât pe ramuri lungi cât şi pe ramuri scurte (Williams, Confernce, Contesa de
Paris).

Soiurile Triumf, Trivale fructifică alternativ pe ramuri de rod lungi şi scurte (sub greutatea rodului,
ramurile lungi se arcuiesc, iar pe zona de curbură se formează ţepuşe).

Afinitatea la altoire pe gutui :

Constituie un aspect mult controversat, fiind de mare importanţă în practica pomicolă. Se cunosc ca
fiind :

-soiuri recalcitrante la altoirea pe gutui : Untoasă Bosc, Untoasă Giffard, Bella di Giugno

- soiuri cu afinitate slabă sau foarte slabă pe gutui (discutabilă sau numai pe anumite clone de
gutui) : Williams, Napoca, Triumf, Trivale, Ducesa d'Angoulême, Timpurii de Dâmboviţa, Abatele
Fetel, Untoasă de Geoagiu, Conference, Contesa de Paris, Republica şi

- soiuri cu afinitate : Untoasă Hardy, Curé, Păstrăvioare (folosite şi ca intermediari), Passe

Crassane, Favorita lui Clapp, Dr. Jules Guyot, Olivier de Serres, Argessis, Daciana, Doina, Carpica,
Getica, Ina Estival, Haydeea, Monica, Aniversarea, Highland.

Comportarea la înflorire şi polenizare :

- majoritatea soiurilor de păr sunt autosterile, necesitând obligatoriu polenizatori (Carpica, Getica,
Monica etc)

- soiuri parţial autofertile (Triumf, Napoca, Daciana) sau soiuri ce devin în condiţii optime de
germinare a polenului parţial autofertile (Favorita lui Clapp, Untoasă Bosc, Untoasă Hardy,
Williams)

- soiuri rele polenizatoare (Curé, Olivier de Serres, Bella di Giugno)

- Combinaţii intersterile s-au semnalat la Curé x Untoasă Giffard, Bella di Giugno x Republica,
Passe Crassane x Williams, Williams x Williams roşu etc.
 - Fenomenul de partenocarpie - este manifestat în special la soiurile : Williams, Passe Crassane,
Curé, Ducesa d'Angoulême, Conference, Daciana.

CARACTERE DE DETERMINARE

– Soiuri de gutui –

Epoca de maturare este mai grupată în comparaţie cu restul pomaceelor.

Se disting trei grupe de soiuri:

 Timpurii - soiurile care ajung la maturitate până la mijlocul lunii septembrie;

 Mijlocii - cele cu maturitatea între 15 septembrie-15 octombrie

 Târzii - după 15 octombrie.

Categoria de mărime Greutatea fructului Exemple de soiuri

Fructe mici sub 200 g. De Huşi, De Ploieşti

Fructe mijlocii 200-300 g. De Moşna,

De Constantinopol, Moldoveneşti
Fructe mari 300-500 g. De Portugalia,
Aurii, Aromate

Fructe foarte mari peste 500 g. Champion, Uriaş de Lescowatz, Bereczki

Fructele pot fi păstrate până în decembrie-ianuarie, dacă au fost recoltate manual. Unele soiuri (De Huşi,

De Moşna) pot fi păstrate până în februarie-martie.

Mărimea fructelor

Gutuile sunt fructele cele mai mari din grupa sămânţoaselor.

Mărimea acestora variază chiar în cadrul aceluiaşi soi, în funcţie de încărcătura de fructe, agrotehnică,
vârsta plantelor, etc.

Astfel, la soiul Bereczki greutatea medie a fructelor variază de la 225 g. la 890 g.

La unele soiuri (Bereczki, De Leskowatz) greutatea unui fruct poate ajunge la 800-900 g şi în mod
excepţional 1,5 kg. Există şi tipuri şi soiuri locale de gutui cu fructe foarte mici (de 50-70 g.).

Forma fructelor:

 maliformă (sferic-turtită) : (De Constantinopol, De Huşi, Moldoveneşti)

 sferică : (De Leskowatz)

 piriformă : (De Portugalia, De Moşna, Aromate)

 scurt piriformă : (Bereczki).

Simetria:

Se pune în evidenţă prin secţionarea fructelor. Majoritatea sunt mai mult sau mai puţin asimetrice
(Champion) sau pronunţat asimetrice (Bereczki).

Suprafaţa gutuilor este în general neregulată, unele soiuri prezentând coaste (De Constantinopol).

Culoarea epicarpului:

Aproape toate soiurile de gutui au epicarpul de culoare galbenă, cu diferite nuanţe:

- galben-verzuie (De Constantinopol),

- galben-aurie (Aurii),

- galben-portocalie (Bereczki).

Unele soiuri (Verzi de Maliuc) au fructele verzi sau verzi-gălbui şi după ce ajung la maturitate (în general
cele din vechiul sortiment sau unele biotipuri locale).

Pubescenţa epicarpului:

De acest caracter depinde stabilirea momentului optim de recoltare.

- Se consideră că atunci când pubescenţa se înlătură uşor de pe suprafaţa fructelor, recoltarea

acestora poate începe.

- Dacă se recoltează mai devreme de acest stadiu, ulterior pubescenţa nu mai poate fi îndepărtată
prin simpla ştergere a fructului.

-Pubescenţa este mult influenţată de condiţiile de cultură şi de tehnologie, putând deveni grosieră în
cazul unei tehnologii deficitare sau a unuia dintre factorii de mediu nefavorabili.

În general, pubescenţa epicarpului poate fi :

- fină (catifelată) sau

 - grosieră (rugoasă) cu perişori mari şi rigizi.

În funcţie de modul cum aceasta se poate îndepărta, întâlnim:

- pubescenţă prăfoasă (la majoritatea soiurilor) care în momentul ştergerii fructelor, perişorii se
desprind ca praful, sau

- pubescenţă pieloasă (De Portugalia, De Constantinopol) care se curăţă sub formă de fâşii
(exfoliere).

Pedunculul:

Având în vedere că florile gutuiului sunt sesile sau aproape sesile, GUTUILE NU PREZINTĂ PEDUNCUL.

Ele se formează în vârful unui lăstar, care prin îngroşare formează măciulia, purtătoare de muguri micşti.

De aceea, gutuile trebuie recoltate cu atenţie, pentru a nu se rupe măciuliile, în acest fel îndepărtând şi
mugurii micşti situaţi subterminal pe ramură.

Cavitatea pedunculară:

 este prezentă, largă si bine marcată la soiurile cu fructul maliform sau sferic turtit.

 La cele piriforme este mică sau aproape absentă. La locul de prindere a fructului de ramură, în
mijlocul cavităţii pedunculare, uneori se formează un mamelon cărnos denumit popular
„ciocan”. Acesta este variabil, putând exista sau nu în cadrul aceluiaşi soi (De Constantinopol).

Caliciul: este persistent, alcătuit din sepale foarte mari, lungi şi înguste, de forma unor frunzuliţe.

Cavitatea caliciala: este mult mai adâncă, largă decât la mere sau la pere şi deseori prezintă cute
pronunţate.

Culoarea pulpei:

În general, culoarea pulpei se corelează cu intensitatea culorii epicarpului.

Putem întâlni:

- pulpă alb-gălbuie - la soiurile De Portugalia, Aurii sau

- pulpă galbenă, chiar galben-portocalie la Bereczki, Moldoveneşti, De Lescowatz.

Consistenta pulpei:

- este de regulă tare, aşchioasă (se rupe ca ghiaţa), modificându-se puţin pe parcurs, până în faza de
consum dar se modifică mult de la maturare până la supramaturare, pulpa devenind fibroasă (se rupe
perpendicular, din exterior spre interior sub formă de fibre, ca un cozonac).

Suculenta:
-este slab exprimată, fructele devenind înecăcioase datorită acestui inconvenient.

Sclereidele:

- sunt mai mari şi în cantitate mult mai mare în comparaţie cu perele şi grupate în general în
apropierea ovarului.

Gustul

- este dat de raportul între zahăr / aciditate şi substanţele pectice.

Carcateristic fructelor de gutui este astringenţa, aceasta fiind dată de substanţele pectice, taninuri sau
anumiţi compuşi din categoria fenolilor.

De aceea, majoritatea soiurilor de gutui sunt destinate prelucrării şi mai puţin cnsumului în stare
proaspătă, compuşii pectici fiind cei răspunzători de gelificarea (legarea) produsului finit, uneori fiind
folosit ca adjuvant în procesul de fabricare al diferitelor produse.

Astringenţa este slabă la unele soiuri (Bereczki) şi destul de pronunţată la altele (Uriaş de Lescowatz, De
Ploieşti).

Aroma

- poate fi intensă şi foarte plăcută (Bereczki, Aromate) sau

- slabă (Aurii, De Portugalia, De Constantinopol).

- Unele populaţii locale pot fi lipsite de aromă.

Vigoarea:

- soiurile din vechiul sortiment sunt mai viguroase decât cele din noul sortiment necesitând astfel
distanţe mai mari alocate la plantare

Comportarea la înflorire şi polenizare

- majoritatea soiurilor sunt autofertile. Înfloreşte târziu, după majoritatea speciilor pomicole.

Capacitatea de ramificare şi tipul de fructificare

Capacitatea de ramificare a coroanelor este diferită de la soi la soi, existând :

- soiuri ce îşi amplifică mult semischeletul (au tendinţă spre alternanţă de fructificare) sau

- soiuri cu creşteri vegetative mai puţine dar mai viguroase ceea ce face ca alternanţa să se
instaleze mai greu.

Se consideră că pentru o fructificare normală, măciuliile (ramura de bază în fructificarea gutuiului)

trebuie să aibe:
 - un diametru minim cuprins între 4-5 mm grosime şi

- 10-15 cm lungime.

În situaţia unor dimensiuni reduse a măciuliilor, fructele formate nu vor putea primi substanţele
hrănitoare în cantitate suficientă, multe dintre ele mumifiindu-se sau căzând prematur.

BIOLOGIC, SPECIA NU ESTE AFECTATĂ DE ALTERNANŢĂ.

În urma evoluţiei mugurelui mixt se formează un lăstar cu frunze şi o floare sesilă în vârf. Astfel,
consumul de substanţe pentru susţinerea proceselor mari consumatoare de energie din prima parte a
perioadei de vegetaţie nu se face pe seama substanţelor de rezervă a pomului ci pe cele nou elaborate
de frunze. În urma evoluţiei măciuliilor se formează coarnele de melc, care prin ramificare duc la
aglomerarea coroanei, reducerea dimensiunilor măciuliilor şi îndepărtarea rodului de sursa de hrană. În
lipsa tăierilor, se constată o degarnisire a bazei coroanelor şi o slabă fructificare, semn al intrării în
alternanţă.

CARACTERE DE DETERMINARE
– Soiuri de prune -

EPOCA DE MATURARE

Soiurile de prun, în condiţiile pedoclimatice din ţara noastră îşi eşalonează maturarea pe o perioadă de
3,5 - 4 luni, începând de la sfârşitul lunii iunie şi până în octombrie.

 soiuri EXTRATIMPURII - cu maturarea fructelor până la 15 iulie (Rivers

timpuriu, Diana, Minerva, Ialomita);

 soiuri TIMPURII - 15 iulie-10 august

(Tuleu timpuriu, Piteştean, Carpatin, Tita, Centenar);

 soiuri MIJLOCII - 10 august-5 septembrie

(Renclod Althan, Tuleu gras, Tuleu dulce, Stanley);

 soiuri TÂRZII - 5-30 septembrie

(Agen, Vânăt românesc, Vânăt de Italia, Gras ameliorat, Matilda);

 soiuri FOARTE TÂRZII - cu maturarea după 30 septembrie

(Anna Späth , Gras românesc).

  Mărimea fructelor - variază în funcţie de

- soi,

- vârsta pomilor şi

- tehnologia de cultură

de la 7-10 g (corcoduşe), la 60 -70 g la soiurile Nectarina roşie, Record, Vâlcean etc.

Sunt soiuri la care fructele depăşesc 100 g cum sunt soiurile orientale, chino-japoneze care nu întâlnesc
condiţii climatice favorabile în ţara noastră. Aceste soiuri sunt autosterile şi înfloresc foarte devreme
(înaintea corcoduşului).

Dintre aceste soiuri, amintim: Ozark premier, Burbank, Santa Rosa, Satsuma, Shiro, Black Beauty,
Farmosa, Early Golden, Vanier, Vampire.

Categoria de mărime Greutatea fructului Exemple de soiuri

Fructe mici sub 30 g. Vânăt românesc,

Mirabelle de Metz, de Nancy

Fructe mijlocii 30-40 g. Agen, Agent, Rivers timpuriu, Tuleu dulce, Tuleu gras, Gras românesc,
Jubileu 50

Fructe mari 40-50 g. Centenar, Carpatin, Albatros, Pescăruş, Diana, Doina, Silvia, Tiţa, Gras am
Damboviţa, Renclod de Caransebeş, Romaner

Fructe foarte mari peste 50 g. Nectarina roşie, Vâlcean, Record, Roman, Flora, Geta

Forma fructelor:
  SFERICĂ (Renclod Althan, Mirabelle de Nancy, Minerva, Diana)

 SFERIC-TURTITĂ (Simonis)

 SFERIC-ALUNGITĂ (Gras românesc, Rivers timpuriu)

 INVERS OVOIDALĂ (Stanley, Agen)

 OVOIDALĂ (Tuleu timpuriu)

 ELIPSOIDALĂ (Tuleu gras, Centenar, Vânăt românesc).

Simetria

 fructe simetrice (Renclod Althan, Gras românesc, Mirabelle de Nancy),

 puţin asimetrice (Tuleu gras, Minerva) şi

 asimetrice (Vânăt de Italia, Nectarina roşie, Stanley).

 Asimetria este dată şi de prezenţa unei brazde ventrale proeminente.

Brazda ventrală

 Reprezintă şanţul prezent pe partea ventrală a fructului şi pe toată înălţimea acestuia.

 lipseşte (Vânăt românesc, Tuleu gras)

 este slab reliefată (Rivers tinpuriu)

 este adâncă (Stanley, Pêche, Vânăt de Italia)

Culoarea epicarpului

 Prunele în general sunt fructe monocolore, dar întâlnim şi soiuri cu două culori, una de fond
galbenă sau galbenă-verzuie şi una acoperitoare roz-roşietică.

 cu epicarp de culoare

 VERDE (Renclod verde, Ontario),

 GALBENĂ (Ou galben, Mirabelle de Metz, de Nancy)

 ROZ (Agen, Victoria)

 ROŞIE (Pêche)

 VINEŢIE în diferite nuanţe (Tuleu gras, Vânăt de Italia, Rivers timpuriu, Anna Späth)
  VIOLETĂ (Renclod violet)

NEAGRĂ (Renclod negru).

Pruina

Este un strat de ceară care acoperă epicarpul fructului şi are rolul de a reduce intensitatea transpiraţiei
fructului.

Este prezentă la toate soiurile dar diferă ca uniformitate de distribuţie, culoare, grosime si aderenţă.

Pruina poate fi :

 ALBĂ (Renclod verde)

 ALBĂSTRUIE (Tuleu gras)

 ALBASTRU-VIOLACEE (Renclod Althan).

 CU PRUINĂ SUBŢIRE (Nectarina roşie, Renclod verde)

 CU PRUINĂ GROASĂ (Vânăt românesc, Vânăt de Italia).

 CU PRUINA DISPUSĂ NEUNIFORM, sub formă de pete (Albatros, Diana, Minerva).

 Pentru că pruina dă fructelor un aspect de prospeţime, ea trebuie să rămână intactă la soiurile

destinate consumului în stare proaspătă, acest aspect avându-se în vedere în momentul
recoltării fructelor.

Rugina:

 Este un caracter genetic mai puţin exprimat în cazul soiurilor de prun, fiind prezentă la unele
soiuri sub formă de

 puncte (Anna Späth)

 pete (Renclod Althan)

 raze pornind de la bază spre vârf (Tuleu gras)

 miceliu (Gras românesc, Rivers timpuriu).

Punctele subcutanate:

 Se formează în dreptul stomatelor prin ruperea epidermei şi apariţia suberului de cicatrizare.

 Se pot observa mai bine după îndepărtarea pruinei;

 pot fi:
  albe (Nectarina roşie)

 gălbui (Renclod Althan)

 cafenii (Vânăt românesc).

Punctul stilar:

 Prunele nu au caliciu, acesta cade după polenizare, rămânând numai punctul stilar ca rudiment
al stigmatului.

 Acesta prezintă importanţă ca mărime, culoare, poziţie.

Poate fi:

 mare (Rivers timpuriu, Minerva)

 mijlociu (Tuleu gras)

 mic (Vânăt românesc).

Culoarea poate fi:

 cenuşie (Anna Späth)

 maronie (Vânăt de Italia)

 ruginie (Rivers timpuriu).

Aşezarea punctului stilar poate fi:

 centrală în prelungirea axului fructului (Tuleu gras, Agen)

 excentrică, de obicei deplasat spre partea dorsală (Stanley, Superb).

Pedunculul:

 scurt - atunci când are sub 1,5 cm (Nectarina roşie, Minerva)

 mijlociu - când are 1,5-2 cm (Vânăt românesc, Vânăt de Italia)

 lung - când are peste 2 cm (Stanley).

În funcţie de gradul de suberizare pedunculul poate avea culoare

 verde (Tuleu gras, Anna Späth)

 verde-gălbuie (Vânăt de Italia)

 ruginie (Renclod Althan).

Sunt soiuri la care pedunculul este

o lignificat (Tuleu gras, Vânăt de Italia)

o parţial lignificat (Vânăt românesc).

Dupa modul în care este prins de fruct şi de ramură, în special când se intenţionează recoltarea
mecanizată a prunelor:

 bine prins de fruct şi de ramură şi nu cad la scuturare (Gras românesc)

prins slab de fruct sau de ramură şi care se pretează la recoltare mecanizată (Agen).

Cavitatea pedunculară:

 Este prezentă numai la unele soiuri (Nectarina roşie, Renclod Althan), în general la cele cu formă
sferică sau aproape sferică.

 Dimensiunile cavităţii ajută in special la descrierea dar şi recunoaşterea acestor soiuri.

Pulpa:

 Culoarea pulpei

 verzuie (alb-verzuie, galben-verzuie): Renclod verde, Vânăt românesc, Tuleu gras, Anna Späth

 galbenă cu diferite nuanţe (Renclod Althan, Agen, Pêche, Vânăt de Italia, Centenar).

 Consistenţa - scade pe măsura maturării fructelor existand pulpa:

 consistentă (Tuleu gras, Vânăt de Italia),

 potrivit de consistentă (Vânăt românesc)

 moale (Gras românesc, Agen).

 Fermitatea:

• cărnoasă (fermă), caracter de preferat în cazul soiurilor pentru masă (Tuleu gras, Centenar,
Tuleu timpuriu)

• semicărnoasă (Diana, Minerva, Silvia, Rivers timpuriu, Anna Späth)

• moale (Agen, Gras românesc).

 Suculenţa:

• slabă (Vânăt românesc)

• mijlocie (Vânăt de Italia, Stanley)

 • bună (Tuleu gras)

• pronunţată (Gras românesc, Agen).

Gustul:

 pronunţat dulce (Gras românesc, Agen, Tuleu dulce)

 echilibrat (Tuleu gras, Centenar, Tuleu timpuriu)

 slab acid (Victoria)

 slab astringent (Vânăt românesc, Simonis)

 foarte acid (Grand Duc, Renclod violet).

Aroma:

o poate să lipsească (Gras românesc)

o să fie slabă (Stanley, Anna Spăth)

o potrivită (Tuleu gras)

o intensă (Vânăt românesc, Tămâioase de Bistriţa, Busuioace de Geoagiu).

Aderenţa pulpei la sâmbure:

 cu pulpă neaderentă (majoritatea soiurilor cultivate)

 semiaderentă, sâmburele este prins de pulpă numai pe flancuri, pe muchie (Agen, Tuleu dulce,
Centenar)

 aderentă (Gras românesc).

Sâmburele:

 Are un rol mare în recunoaşterea soiurilor prin toate caracterele şi însuşirile sale (mărime,
formă, culoare, brazda ventrală, şanţ dorsal, carena, tipul incrustaţiilor, alveolelor existente pe
suprafaţa lor etc.).

În cadrul speciei există 3 categorii de sâmburi:

 tip cerasoid (corcoduşe, Mirabelle),

 caisoid (Renclod Althan, Renclod verde),

 prunoid (Stanley, Agen, Vânăt românesc).

După mărime, sâmburii sunt:

  mari (peste 1,5 cm),

 mijlocii (1,2-1,5 cm)

 mici (sub 1,2 cm lungime).

Culoarea sâmburelui poate să fie

 gălbuie (Agen, Stanley) sau

 cafeniu roşcată (Vânăt românesc, Anna Späth).

Vigoarea pomilor:

 foarte mare (Nectarina roşie, Gras românesc, Renclod verde),

 mare (Tuleu gras, Vânăt românesc),

 mijlocie (Carpatin, Anna Späth, Vânăt de Italia),

 slabă (Simonis, Mirabelle).

 Multe soiuri de prun prezintă unghiuri mici de inserţie iar fragilitatea lemnului întâlnită la grupa
Tuleu face ca de multe ori să se producă dezbinări.

Tipul fructificarii:

După tipul ramurilor de rod care predomină în coroană există soiuri care fructifică

 pe buchete de mai ramificate, (Pêche, Stanley, Anna Späth, Silvia),

 pe ramuri mijlocii ramificate (Tuleu gras, Vânăt românesc, Agen, Gras românesc)

 mixt (Rivers timpuriu, Tuleu timpuriu, Tuleu dulce, Centenar).

Comportarea la înflorit–polenizare:

 există 4 grupe de soiuri:

o soiuri autofertile şi parţial autofertile (Vânăt românesc, Vânăt de Italia, Gras românesc, Gras
ameliorat, grupa Renclod, Pescăruş, Ialomiţa, Silvia, Andreea, Delia, Doina, Matilda, Zamfira,
Diana, Stanley, Anna Späth, Agen, Agent),

o soiuri autosterile (Rivers timpuriu, Pescăruş, Vâlcean, Record)

o soiuri androsterile (grupa Tuleu cu toate descendenţele lui: Carpatin, Centenar, Dâmboviţa,
Alina, Albatros, Piteştean, Minerva, Bărăgan 17, Superb, Flora, Tiţa, Sarmatic, Roman, Romaner,
Iulia, Elena, Dani, Ivan, Jubileu 50), Geta.
FAMILIA SOIURILOR ANDROSTERILE
obţinute din:

TULEU GRAS

X Rivers timpuriu - Carpatin - Centenar - Bărăgan 17 - Roman

X Peche (Nectarina roşie) - Tuleu timpuriu

X Agen - Tuleu dulce

X Anna Spath - Dâmboviţa

X Abbaye d’Arton - Superb

X Renclod violet - Flora

X Renclod Althan - Romaner - Iulia

X Stanley - Elena

X Gras românesc - Dani

X De Bistriţa - Jubileu 50

X Vânăt de Italia - Ivan

TULEU TIMPURIU x Rivers timpuriu – Piteştean – Minerva - Sarmatic

TULEU GRAS – SÂMBURI IRADIAŢI ŞI FECUNDARE LIBERĂ

- Alina

- Tiţa

- Albatros

CENTENAR x Ialomiţa - Geta

 CARACTERE DE DETERMINARE
– Soiuri de caise -

EPOCA DE MATURARE

• În funcţie de soi şi de condiţiile climatice ale anului, soiurile de cais se maturează începând cu
prima decadă a lunii iunie şi până în a doua jumătate a lunii august.

• În prezent, se doreşte ca prin ameliorare să se creeze soiuri care să lărgească sortimentul din
punct de vedere al epocii de maturare, existând astfel posibilitatea extinderii perioadei de
consum a acestor fructe.

• În funcţie de conţinutul în substanţă uscată, destinaţia caiselor poate fi atât pentru consum
proaspăt cât şi pentru industrializare (gem, dulceaţă, compot, sucuri, sirop, nectar).

• Maturarea fructelor la cais în cadrul soiului se eşalonează pe 6-7 zile şi pentru fructele destinate
consumului în stare proaspătă se recomandă recoltarea eşalonată în 2-3 reprize.

• soiuri timpurii (până la 5 iulie) – Valeria, Rareş, Carmela, Viorica, Traian, Tudor, Timpurii de
Arad, Timpurii de Chişinău

• soiuri mijlocii (6-25 iulie) – Royal, Dacia, Nicuşor, Cea mai bună de Ungaria, Mari de Cenad,
Neptun, Venus, Roşii de Băneasa

Categoria de mărime Diametrul Greutatea medie Exemple

(mm) (g)

Fructe mici < 40 <40 Timpurii de Arad, Timpurii de Chişinău, Iulia

Fructe mijlocii 40-45 40-50 De Olanda, Saturn, Silvana, Traian, Tudor, C

Fructe mari 45-55 50-60 Royal, Venus, Cea mai bună de Ungaria, Umberto, Ma
Fructe foarte mari >55 >60 Mari de Cenad, Dacia, Carmela, Viorica, Andrei, Alexandru
Olimp, Excelsior

• soiuri târzii (după 25 iulie) – Olimp, Litoral, Favorit, Umberto, Histria, Euxin, Sirena, Sulmona,
Excelsior, Comandor

Forma fructelor

 SFERICĂ (Timpurii de Arad, Ceres, Euxin, Histria)

 SFERIC-TURTITĂ (De Olanda)

 SFERIC-OVOIDALĂ (Venus, Neptun, Umberto)

 CORDIFORMĂ (Olimp, Augustin).

Simetria

• fructe simetrice (Timpurii de Arad),

• uşor asimetrice (De Olanda, Saturn, Sulina) şi

• asimetrice (Cea mai bună de Ungaria).

• Asimetria este dată şi de prezenţa unei brazde ventrale proeminente.

În condiţii de agrotehnică corespunzătoare fructele sunt bombate, iar în lipsa apei rămân turtite lateral

Brazda ventrală

• Reprezintă şanţul prezent pe partea ventrală a fructului şi pe toată înălţimea acestuia.

 superficială (Roşii de Băneasa, Mamaia, Selena),

 adâncă (Saturn, De Olanda, Cea mai bună de Ungaria).

Epicarpul :

La caise, epicarpul este cu o pubescenţă fină, catifelată, lipsit de pruină, rugină şi puncte subcutanate.

Culoarea epicarpului poate fi:

 unicoloră,

 galbenă cu diferite nuanţe (Timpurii de Chişinău) sau

  galbenă şi cu prezenţa unei rumeneli pe partea însorită, cu sau fără stropi de culoare roşie
(Dacia, Mamaia).

 La unele soiuri, partea umbrită rămâne slab colorată, verde sau verde-gălbuie (Timpurii de Arad,
Târzii de Bucureşti) ceea ce constituie un defect pentru aceste soiuri.

Pedunculul:

- este scurt şi nu interesează în recunoaştere, deoarece la recoltare, rămâne pe ramură.

Cavitatea pedunculara:

-este prezentă la toate soiurile de cais, iar mărimea, adâncimea şi forma diferă de la un soi la altul.

Punctul stilar:

Mărimea şi poziţia punctului stilar constituie caracteristici de soi.

El poate fi

 mic (Luizet, Carmela) sau

 mare (Paviot),

 aşezat aproape central (Paviot) sau

 excentric (Timpurii de Arad, CMBU, Neptun),

 pe un mic mucron (Paviot, Luizet) sau

 în depresiune (Royal, De Olanda).

Pulpa:

• Culoarea pulpei - este în corelaţie cu cea a epicarpului.

• Soiurile de caise cu pulpa intens colorată (galben-portocalie) şi consistentă (Cea mai bună de
Ungaria), au o rezistenţă mai mare la transport şi sunt mai bune pentru dulceaţă, compot şi
gem, comparativ cu soiurile de caise cu pulpă moale şi foarte suculentă (Luizet).

• Consistenţa - se modifică mult pe măsura maturării fructelor, ajungând ca la maturitatea

fiziologică suculenţa să devină accentuată iar consistenţa să scadă considerabil.

• Gustul este:

 ierbos, fad, slab acidulat la soiurile timpurii (Timpurii de Arad, Timpurii de Chişinău) şi

 echilibrat la soiurile mijlocii şi târzii.

 • Aroma pulpei poate fi:

 intensă (De Olanda),

 slabă (Royal, Mari de Cenad) sau

 absentă (Umberto).

 La aproape toate soiurile de caise pulpa este neaderentă la sâmbure, excepţie face soiul
Umberto care în anii secetoşi devine semiaderent sau chiar aderent.

Samburele:

• Caracterele sâmburelui (mărime, culoare, creastă ventrală), au rol esenţial în determinarea

soiurilor de cais.

• Sâmburii pot fi:

 bombaţi (De Olanda, Rareş, Viorica ), sau

 aplatizaţi (Royal, Mari de Cenad).

• În funcţie de soi, creasta ventrală poate fi:

 proeminentă cu aripioara centrală mai dezvoltată şi ascuţită ca o lamă (Luizet),

 proeminentă şi largă, cu toate cele trei aripioare dezvoltate (De Olanda, Steaua roşie).

• Culoarea sâmburilor poate să fie:

 deschisă (Timpurii de Arad, Rareş, Carmela ) sau

 închisă (Royal).

Gustul semintei:

 dulce (CMBU, De Olanda, Comandor, Sulmona)

 dulce cu aromă de migdale (Rareş, Carmela, Viorica)

 amară (Royal, Tudor, Cristal, Ceres, Auraş, Danubiu, Amiral).

• Într-un sâmbure de caisă se găseşte:

 o singură sămânţă,

 frecvent 2 seminţe (mai ales la soiurile cu sâmburi bombaţi).

*această însuşire este nefavorabilă pentru soiurile utilizate ca portaltoi franc.

Vigoarea pomilor:

• diferenţe se pot observa mai ales între soiurile din vechiul sortiment (Timpurii de Arad, Cea mai
bună de Ungaria, De Olanda, Mari de Cenad) ce necesitau distanţe de plantare mai mari
comparativ cu cele din noul sortiment (Valeria, Rareş, Carmela, Viorica) la care talia pomilor a
scăzut apreciabil.

• De dată recentă în sortiment se vorbeşte de soiuri cu coroana compactă (Andrei), care alături de
vigoarea mică le recomandă pentru plantaţiile moderne intensive de cais.

Capacitatea de ramificare:

• soiurile ce fructifică pe buchete de mai (Valeria, Carmela, Excelsior, Selena) , necesită intervenţii
pentru stimularea ramificării iar

• cele cu fructificare pe ramuri mijlocii (Umberto, Cea mai bună de Ungaria, Nicuşor) prezintă
tendinţa de aglomerare a coroanei.

Comportarea la înflorit–polenizare :

• În general, soiurile de cais sunt AUTOFERTILE, nefiind probleme deosebite cu polenizarea.

• Este mai bine să se amplaseze totuşi 2-3 soiuri în parcelă, având în vedere şi problemele legate
de recoltarea eşalonată a producţiei.