Tema:Noţiuni generale şi particularităţile sistemei de

comunicaţii mobile.
Necesitatea de comunicare oriunde cu oricine şi în orice timp a oamenlior ca
rezultat a dezvoltat sistemele de comunicaţii mobile. Dezvoltarea comunicaţiilor
mobile în ultimii ani se datorează utilizării rezultatelor microelectronicii,
microprocesoarelor, elaborării şi implimentării procedurilor şi algoritmelor eficiente
de compresie şi prelucrare a informaţiei precum şi utilizarea unor protocoale
flexibile de telecomunicaţii.
PSTN(Public Switched Telephone Network) legătura finală cu abonatul individual
se realizează tradiţional printr-o pereche de fire torsate care au terminaţia la aparatul
de telefon fix instalat acasă, în birou,etc.
Aparatul de telefon este fix, de aceea comunicaţia prin acest telefon se numeşte
comunicaţie fixă.
Realizarea scopului „comunicaţie cu oricine, oriunde şi în orice timp” presupune
posibilitatea abonatului de a efectua concomitent comunicaţii, asemanea fapt nu
poate nu poate fi realizat în sistemul de comunicaţie fixă, ci doar în sistemul de
telefonie mobilă în care abonatul are posibilitatea deplasării globale cu facilitatea
comunicaţiei continue. Acest fapt prezintă particularitatea specifică a sistemelor de
comunicaţie mobilă. Altă particularitate o prezintă faptul că legătura cu abonatul
mobil se realizează prin intermediul intrafeţei radio(unde radio). Necesitatea
utilizării unui spectru de frecvenţă şi didrijarea resurselor radio(putere, bandă,
numărul de canale, etc.) este cerinţa primordială a sistemelor de comunicaţie mobilă
faţă de sistemul PSTN.
Comunicaţiile prin unde radio pot fi efectuate prin următoare tipuri de
echipamente:
1) Fix- dacă antena echipamentului nu-şi schimbă poziţia.
2) Portabil- dacă antena echipamentului este fixă în timpul comunicaţiilor, dar
poate fi deplasată între două servicii de telecomunicaţii.
3) Mobil- dacă antena echipamentului poate fi în mişcare şi în timpul
comunicaţiilor.

În dependenţa de amplasarea abonaţilor şi a componentelor sistemei de

comunicaţii mobile ultimele pot fi:
1) Terestre – cînd toţi abonaţii sistemei de comunicaţii mobile sunt instalate pe
sol
2) Maritime – cînd cel puţin o parte a echipamentelor sistemei de comunicaţii
mobile este a,plasată pe apă
3) Satelite – dacă cel puţin unul din abonaţi este plasat pe obiecte zburătoare
4) Cosmice/spaţiale

O reţea mobilă diferă substanţial de cea fixă prin:

a) Mobilitatea abonaţilor
b) Utilizarea interfeţei radio pentru accesul multiplu al abonaţilor la reţea

1
 De aceea în reţelele mobile apare necesitatea utilizării a 2 funcţii specifice de
gestiune:
1) Mobilitatea abonaţilor
2) Resursele radio ale reţelei
Funcţiile de tipul 1) se referă la localizarea abonaţilor şi efectuează direcţionarea
apelului către un abonat mobil doar în celula în care la momentul dat se află
abonatul mobil.
Funcţiile de tipul 2) controlează stabilirea şi eliberarea conexiunii dintre oarecare
abonat apelant şi abonatul mobil, realizează gestiunea traficului şi transfer de
convorbire dintr-o celulă în alta.
Ca urmare a posibilităţii deplasării abonaţilor a sistemei de comunicaţii mobile se
definesc următoarele funcţii:
1. Rouming (mobilitatea)
2. Localizarea
3. Transferul legăturii (hand over / hand off)

1. Rouming – orice telefon mobil care este oprit (adică este deconectată
alimentarea) este considerat de către reţea ca detaşat şi el nu se „vede” în reţea şi
nimic nu se ştie despre poziţia lui sau dacă el este sau nu este în reţea. Cînd
telefonul este pornit (adică este conectată alimentarea) el este considerat de reţea ca
ataşat şi în dependenţă de metoda de localizare poate fi ştiută şi poziţia lui în reţea.
Poziţia telefonică în reţea nu înseamnă cunoaşterea coordonatelor geografice, ci
doar grupul de celule în care el se află.

În condiţiile de ataşare a telefonului există 2 regimuri de lucru:

1) Inactiv / pasiv / de aşteptare(stand by) – în această stare telefonul în regimul
automat efectuează măsurări de nivelul semnalului emiţătoarelor staţiilor de
bază pentru a putea determina semnalul cu o calitate mai bună (adică
semnalul la care raportul semnal/zgomot este mai mare) şi a alege ca staţia de
bază la care să se conecteze emiţătorul să aibă cel mai mare semnal.
2) Activ / ocupat – regimul în care se vorbeşte la telefon; aici telefonul şi staţia
de bază măsoară în continuu nivelul semnalului pe canalul de trafic şi nivelul
semnalului de la staţiile de bază vecine pentru a aprecia faptul de a continua
legătura în curs de canalul care s-a început sau de a efectua schimbu legăturii
pe alt canal: în cazul cînd nivelul semnalului pe canalul de trafic scade sub un
nivel dat.

Posibilitatea de mişcare a abonatului şi schimbarea conectării pe interfaţa radio în

starea inactivă a telefinului mobil se numeşte – rouming sau moblilitate.

Noţiunea de mobilitate se referă în caz general la:

a. Mobilitatea terminalelor – permite accesarea de către abonaţi a reţelei mobile
cu ajutorul terminalelor mobile în orice loc şi în orice moment de timp. Se
presupune că abonatul mobil poate deplasa cu el terminalul mobil de telefon.
2
 Reţeaua mobilă trebuie să dispună de mijloacele de localizare, de identificare
şi accesare a ei din partea terminalelor mobile.
b. Mobilitatea abonaţilor(persoanelor) – reprezintă posibilitatea unui utilizator
de a accesa reţeaua de la orice terminal mobil în baza unui cod sau parole
(sau ambele)
c. Mobilitatea serviciilor – reprezintă posibilitatea unui utilizator de a ccesa
serviciile reţelei mobile indiferent de locul unde se află şi care sunt reţelele
intermediare utilizate.

Gradul de mobilitate poate fi următoarele tipuri:

a) Mobilitatea intrareţea – cînd abonatul mobil se deplasează doar pe
teritoriul unei singure reţele
b) Mobilitatea intereţea – cînd abonatul poate să se deplaseze pe teritoriul
mai multor reţele mobile din orice loc
c) Mobilitatea naţională – cînd 2 sau mai multe operatori ale serviciilor
mobile acoperă după înţelegere teritorii diferite ale unei ţări şi abonatul
din orice punct al ţării poate accesa abonaţii de pe tot teritoriul ţării.
În punctele b) şi c) pentru a efectua convorbiri este necesar ca:
 Să existe o înţeşegere între operatori de deservire reciprocă a
abonaţilor
 Să existe o interfaţă radio comună
d) Mobilitatea în spaţiu GSM – permite utilizatorului să se deplaseze pe
teritoriul unei sau mai multe ţări unde se utilizează sistemul GSM.

2. Localizarea în reţeaua PSDN – abonatul tot timpul este conectat doar la un

singur comutător. Apelul adresat unui abonat concret tot timpul va fi direcţionat
către acest comutător.
În reţele mobile abonatul poate fi „conectat” la diferite comutătoare în dependenţă
de locul aflării lui la momentul sosirii apelului şi pentru a putea direcţiona acest
apel către abonatul dat este necesar de ştiut poziţia acestui abonat, adică pe teritoriul
cărei celule sau grupului de celule el se află, aceast funcţie se numeşte – localizare.
Teoretic există 3 tipuri de localizare:
1) Localizarea la nivel de celulă – cînd reţeaua „ştie” în permanenţă în ce celulă
se află abonatul şi la sosirea unui apel direcţionează acest apel în celula dată.
2) Localizarea la nivel de reţea – cînd se „ştie” doar că abonatul se află în reţea,
dar nu se „ştie” pe teritoriul cărei celule şi la apariţia unui apel el este trimis
în toată reţeaua.
3) Localizarea la nivelul unui grup de celule – cînd se „ştie” că abonatul se află
într-una din celulele unui grup şi la apariţia apelului el este trimis în grupul
dat de celule.
Primul tip – localizarea la nivel de celulă – are următorul dezavantaj: că în reţeaua
în permanenţă se ocupă canalele de semnalizare, deoarece mobilul trebuie să
informeze reţeaua în permanent despre poziţia sa; dar are avantajul că apelul către
abonatul este trimis direct în celula dată şi nu ocupă alte canale de apel

3
 Al doilea tip – localizarea la nivel de reţea – are următorul dezavantaj: că la
apariţia unui apel el se transmite în toată reţeaua şi aceasta poate duce la multe
situaţii de imposibilitate de a forma mai multe apeluri concomitent; dar are
avantajul că nu se ocupă canalele de semnalizare în permanenţă şi nu se consumă
energie de la sursa telefonului mobil în starea lui de aşteptare.
Al treilea tip – localizarea la nivelul unui grup de celule – reprezintă un
compromis între primele două tipuri.

3. Transferul de legătură ( hand off / hand over ) – este o procedură de

gestiune a resurselor radio necesare acestei proceduri, reesă din posibilitatea de
mişcare a abonatului în timpul desfăşurării unei convorbiri. Această funcţie permite
de a menţine legătura pe toată perioada convorbirii, chiar dacă abonatul traversează
teritoriul mai multor celule. Datorită mobilităţii calitatea transmisiei scade pe
măsura ce abonatul se îndepărtează de emiţătorul staţiei de bază şi se apropie de
emiţătorul altei staţiei.
Procedura de transfer automat a unei convorbiri dintr-o celulă în alta şi de pe un
canal pe altul se numeşte – transferul de legătură ( hand off / hand over ).
Pentru realizarea hand over-ului sunt necesare următoarele condiţii:
a) Monitorizarea permanentă a calităţii transmisiei convorbirii în curs.
b) Monitorizarea permanentă a calităţii semnalelor recepţionate de la
emiţătoarele celulelor vecine.
c) Definirea unei proceduri de decizie de schimbare a legăturii
d) Definirea unei proceduri de cimutare rapidă a conexiunii de pe un canal dintr-
o celulă pe alt canal în altă celulă (sau aceeşi celulă).

Tema: Conceptele de bază ale sistemelor de comunicaţii mobile.

Bebzile de frecvenţă alocate sistemei de comunicaţii mobile se saturau rapid din
cauza creşterii numărului de abonaţi de aceea pentru a putea satisface cerinţile
crescînde de comunicaţii mobile era necesitatea de următoarele:
1) Sau să aloce benzile de frecvenţă noi
2) Sau să găsească nişte principii de organizare ale sistemei de comunicaţii
mobile, ce ar permite creşterea nelimitată a capacităţii sistemei(adică
creşterea numărului de abonaţi) fără a lărgi spectrul de frecvenţe(în limita
benzii date)

Au fost propuse mai multe principii însă au fost utilizate doar cîteva concepte
revoluţionale.

1. Coneptul multiplixării – ce permitea transmisiunea simultană pe acelaşi canal

radio a mai multor abonaţi. Suplimentar la acest concept au fost utilizate mai multe
metode de acces multiplu, ce permitea de asemenea accesul simultan a unui canal
radio de către un număr mare de abonaţi (FDMA,TDMA,PRMA,CDMA)

4
2. Conceptul celular – ce a fosr elaborat în 1974 la Bell Laboratories şi care constă
în divizarea ariei de acoperire în suprafeţe mai mici, numite – celule. Fiecare din ele
avînd amplasate în centrul geometric un emiţător-receptor (numit - transiever) şi
care deservea toţi abonaţii, ce se aflau pe teritoriu acestei celule. Acelaşi canal radio
putea fi utilizat simultan în oricare din celulele sistemei cu condiţia că aceste celule
să fie amplasate una faţă de alta la o distanţă oarecare pentru evitarea interferenţei
reciproce.
3. Conceptul de divizare a celulelor (cell split) – în cazul cînd într-o reţea, ce se află
de un timp în expluatare, apare necesitatea măririi capacităţii într-o regiune dată
astfel se utilizează procedura de divizare a celulelor în aşa fel ca suprafaţa acoperită
de oarecare antenă de emisie recepţie sa se micşoreze.

De exemplu, dacă la o celulă cu o antenă omnidirecşională a crescut brusc

numărul de abonaţi, capacitatea celulei creşte de trei ori
1
n 2
n
3 n

Divizarea celulei are ca urmarea creşterea capacităţii de atîtea ori în cîte părţi ea a
fost divizată.
4. Conceptul reutilizării frecvenţei principale – ce constă în utilizarea simultană al
unuia şi aceluiaşi canal radio de către mai mulţi abonaţi în zone geografice suficient
îndepărtate pentru excluderea apariţiei intefeţelor izocanal.

Distanţa minimă între 2 staţii de bază (BS) ce utilizează acelaşi set de canale se
numeşte – distanţa de reutilizare (D)

Acest concept este cunoscut în televiziune şi în radiodifuziune unde cu ajutorul

unui emiţător puternic se stăruie să acopere o suprafaţă mai mare ţi cerinţa de bază
este că la hotarile ariei de acoperire nivelul semnalului să fie mai jos decît un nivel
dat.
În sisteme de comunicaţii mobile se utilizează emiţătoare de putere mică sau
foarte mică şi cerinţa principală constă în faptul că la hotarile ariei de acoperire
nivelul semnalului nu trebuie să depăşească un nivel dat. În principiu distribuirea
emiţătorului pe aria de acoperire nu trebuie să fie regulată, iar celulele nu trebuie să
aibă o formă sau mărime anumită.

§ Dimensiunile şi formele celulelor.

În dependenţă de dimensiunile geometrice celulile se clasifică în:

1) Picocelule – cu raza de acţiune de 10÷20m şi se utilizează la
întreprinderi(birouri) sau locuri unde se adună mulţi abonaţi(gară, aeroport)
2) Microcelule – cu raza de acţiune de 100m.
5
 3) Celule medii – cu raza de acţiune de 100-200m.
4) Celulele macro – cu raza de acţiune în dependenţă de sistem de la 2 la 10km
5) Celulele umbrelă – care acoperă o arie deja acoperită de mai multe celule.
Celula umbrelă

Luînd în consideraţie faptul că antena BS este omnidirecţională, aria de acoperire

are forma unui cerc cu BS amplasată în centrul geometric, dacă mediu de propagare
este omogen în toate direcţiile.
Pentru evitarea unor probleme ce pot apărea în cazul, aşa numitor suprafeţe cu
„probleme” de tipul 1 sau 2
Tipul 2 – se suprapun 3 celule

BS Tipul 1 – se suprapun 2 celule

BS
BS

Ca rezultat pentru proiectarea şi descrierea s-a hotărît de a utiliza forme de celule ce

au forme geometrice regulate, cum sunt:
1) Triunghi echilateral
2) Dreptunghi
3) Pentagon
4) Hexagon

§ Elemente de bază ale sistemului de comunicaţii mobile celulare

PSTN

MSC 1

6
 PSTN

MSC 1 MSC 2

LC LC

Elementele de bază sunt:

 ME – Mobile Equipment – echipament mobil şi poate fi portabil sau
transportabil
 BS – Base Station –staţia de bază
 MSC – Mobile Switching Centre – centru de comutaţie mobilă
 LC – linii de conexiune
 Radiointerfaţa

ME – reprezintă un transiver ce funcţionează pe un canal radio duplex. În

sistemul GSM ME conţine cartela SIM(Subscriber Identity Number) – modulul de
identitate a abonatului.
Funcţia de bază ME este legătura finală cu abonatul mobil (poate fi analogică sau
digitală)
BS – reprezintă elementul ce efectuează legătura cu ME prin interfaţa radio,
conţine, de obicei, 2 antene de recepţie şi 1 de emisie sau antena de emisie este una
din antenele de recepţie.
Pentru excluderea elementului fading, BS conţine cîteva receptoare şi tot atîtea
emiţătoare egale cu numărul de canale utilizate în celulă.
Funcţiile de bază a BS constau în efectuarea legăturii finale cu abonatul, dirjarea
resurselor radio, împerună cu MSC efectuează procesele de hand over.

MSC – comutarea canalelor în MSC reprezintă o centrală telefonică electronică

automată.
Funcţiile de bază a MSC sunt efectuarea urmărirei generale a situaşiei în sistemele
de comunicaţie mobile, dirijarea resurselor radio şi procedurilor de hand over,
efectuarea legăturii dintre BS şi PSTN, realizînd în acest fel o reţea globală, ce
conţine toate bazele de date din reţea.

Reţea de telefonie mobilă PLMN – Public Land Mobile Network.

LC – există 1 tipuri de linii de conexiune:

1) Efectuează legătura dintre MSC şi BS, poate fi realizat prin cablul, fibră
optică, undă radio.
2) Efectuează legătura permanentă între MSC şi PSTN, se divizează prin cablu
sau fibră optică.
7
 Funcţia de bază este transmiterea informaţiei pe diferite sectoare.

Radiointerfaţa – în dependenţă de sistemul se utilizează diferite interfeţe radio.

Funcţia de bază constă în transmiterea informaţiei de la BS la ME şi invers.

Tema: Mecanisme de acces multiplu la interfaţa radio.

§ Noţiuni generale

Organizarea sistemei celulare a comunicaţiilor mobile a fost impusă de necesitatea

creşterii numărului de abonaţi ce pot fi deserviţi simultan, utilizînd doar banda de
frecvenţă alocată.
Eficienţa utilizării spectrului de frecvenţă se caracterizează prin numărul de
abonaţi simultan deserviţi sau prin numărul de canale ce pot fi formate în această
bandă.
Un rol deosebit în funcţionarea sistemei mobile îl au metodele de acces multiplu a
unui canal de comunicaţie.
Sistemele în care pentru schimbul de informaţie dintre abonaţi se utilizează un
canal comun de comunicaţie la care are acces liber fiecare abonat se numeşte –
sistem cu acces multiplu.
Se presupune că informaţia fiecărui abonat, fiind introduse într-un loc de acces a
canalului, poate fi separată în alt loc de acces a canalului; cerinţa de bază de către
canal este de a transmite informaţia fără a o schimba şi fără a permite acţiunea altor
semnale de perturbaţii.
Forma generală a unui sistem cu acces multiplu este:
U1(t) U '1(t)
S1(t)
SI 1 Ti 1 Rx 1 DI 1
U2(t) U∑(t) U '∑(t) U '2(t)
S2(t)
SI 2 Ti 2 Rx Tx Rx 2 DI 2
UN(t) Canalul comun de U 'N(t)
SN(t)
perturbaţii şi acţiuni externe Rx N DI N
SISINN Ti N

Unde
SI – este sursa de informaţie
Ti – este emiţătorul
Rx – este receptorul
DI – este destinatarul de informaţie

Modul de alocare a canalelor permite de a realiza 2 tipuri de sisteme cu acces

multiplu:

8
 1) Necontrolate – cînd fiecărui abonat i se alocă permanent pentru utilizarea un
canal de comunicaţie, la apariţia necesităţii transmiterii informaţiei abonatul
transmite informaţia prin canalul alocat fără a acţiona asupra transmiterii altor
informaţii. Neajunsul constă în faptul că spectrul de frecvenţe nu se utilizează
eficient fiind că un abonat nu ocupă tot timpul canalul. Avantajul constă în
faptul că abonatul în orice moment de timp poate transmite informaţia.
2) Controlate – cînd canalele nu sunt fixate, fiecărui abonat, ei sunt gestionate
de o sistemă centrală de control, care duce evidenţa permanentă a stării
fiecărui canal şi la apariţia unei cereri de apel(acces) din partea unui abonat
sistema centrală de dirijare alocă unul din canalele libere, abonatul ocupă
acest canal pe perioada comunicaţiei după care canalul se consideră liber şi
poate fi din nou alocat altui abonat. Neajunsul constă în necesitatea utilizării
unui sistem central de control cu fiabilitate foarte mare şi cu viteză de lucru
crescută. Avantajul constă în creşterea eficienţii utilizării spectrului de 10-
15ori faţă de acces necontrolat.
În sistemele de comunicaţii mobile se utilizează mai mult mecanisme de acces
multiplu, cele mai răspîndite sunt:
1. FDMA – Frequency Division Multiple Acces
2. TDMA – Time Division Multiple Acces
3. CDMA – Code Division Multiple Acces
4. PRMA – Pachet Reserve Multiple Acces

§ FDMA – accesul multiplu cu divizare în frecvenţă

FDMA se caracterizează prin faptul că un canal radio poate fi folosit la un

moment dat de un singur utilizator, un alt utilizator va putea utiliza acelaşi canal
radio la eliberarea lui de alt utilizator.
Principiu FDMA poate fi lămurit prin următoare schemă:
F
F2

Canalul 3
Δf3
f4 Canalul 2
f3
f2 Canalul 1 Δfc
F1 f1
t

Dacă unui sistem de comunicaţie mobilă i se alocă o bandă de frecvenţă F1÷F2,

această bandă se împarte în sectoare care se numesc canale cu Δfc, formîndu-se n
canale.
Între 2 canale vecine există o bandă de gardă pentru ca semnalul canalelor vecine
să nu influenţeze reciproc unul pe celalt.
9
 Neajunsurile:
1) Necesitatea existenţei benzii de separare duce la micşorarea numărului total
de canale
2) Numărul de comunicaţii simultane este redus deoarece o purtătoare poate
deservi un singur abonat
Avantajul constă în faptul că se pot defini canalele de bandă îngustă în care
fadingul este plat (adică neselectiv în frecvenţă)
Canalele de comunicaţie trebuie să asigure transmiterea informaţiei în 2 direcţii.

În FDMA există 2 tehnici de organizarea canalului duplex:

1. FDD (Frequency Duplex Division) – este o bandă de frecvenţă alocată de la

F1÷F2 ce se divizează în 2 benzi egale, separate între ele, cum este prezentat
în următoare figură:
ME→BS BS→ME
f1 f2 f3 f4

1 2 n 1 2 n
F
F1 F2

2 2
F
ΔFd

Fiecare bandă f1, f2 şi f3, f4 se sapară în canalele şi fiecare bandă se uilizează doar
pentru semnalul sau informaţia transmisă într-o singură direcţie. În sisteme de
comunicaţii mobile banda de jos se utilizează pentru transmiterea în direcţia
ME→BS, iar cea de sus pentru transmiterea inversă BS→ME. Canalul duplex 2
este prezentat pe aceiaşi schemă(partea de jos).

ΔFd – este departajarea în frecvenţă a canalului simplex în canalul duplex.

2. TDD (Time Duplex Division) are următoare formă:

F

ME→BS BS→ME
f2

f1
t t+T/2 t+T t+3/2T t+2T
t

Funcţionare în timp a unui canal format prin FDMA pentru duplexarea TDD se
organizează împărţind timpul de lucru în nişte intervale mici de timp cu durata T, în
10
 şa mod că în prima jumătate a perioadei T se efectuează transmiterea informaţiei
într-o direcţie, de exemplu ME→BS, iar în următoare jumătate a perioadei T se
efectuează transmiterea în direcţia inversă, adică BS→ME, după care ciclul se
repetă periodic cu perioada T.

Dacă banda canalului simplex este B, atunci la FDD banda canalului duplex va fi
2B, în cazul TDD banda B a canalului se împarte în secvenţe egale de timp, iar
vitezele de transmitere vor fi de 2 ori mai mici ca în cazul FDD.

§ TDMA – accesul multiplu cu diviziune în timp

Sensul TDMA constă în miltiplexarea în timp a mai multor comunicaţii pe unul şi

acelaşi canal(pe una şi aceeaşi purtătoare de frecvenţă).
Principiul TDMA poate fi lămurit prin următoare figură:
F
F2
T

S1 S2 S3 ....... Si ....... Sn
Garda de protecţie
F1
t

Un cadru TDMA constă din S1...Sn sloturi, in slot de timp are următoare formă:

S SYN DATA P DATA F G

Canalul i format prin procedura FDMA se se împarte în nişte secvenţe mai mari
de timp, numite cadre TDMA, care la rîndul său se împart în n sloturi(ferestre) de
timp Sn (n este diferit pentru diferite sisteme de comunicaţii mobile).
În fiecare slot de timp poate fi trensmisă sau recepţionată informaţia doar unui
singur abonat, iar celelalte sloturi de timp sunt ocupate de către alţi abonaţi, rezultă
că pe acelaşi canal pot lucra concomitent n abonaţi, faptul constă doar în aceea că
acest canal i este alocat fiecăruia din n abonaţi doar pe intervalul de timp Si.
Un slot de timp are constă din:
S – biţi de start
SYN – biţi de sincronizare
DATA – secvenţe pentru transmiterea sau recepţia informaţiei utile
P – secvenţa în timpul căreia se efectuează măsurarea parametrilor canalului
F – secvenţa de finalizare a sloturilor
G – secvenţa de separare între 2 sloturi vecine.
Cel mai mare volum de timp este ocupat de secvenţele DATA, care practic la
jumătatea acestor secvenţe se introduce o procedură de măsurare a calităţii
semnalului.

11
 Canalul duplex în TDMA se obţine prin FDD sau TDD(mai rar).

Avantajele TDMA sunt:

1) Cerşterea eficienţii utilizării spectrului
2) Simplificarea echipamentului BS(pentru utilizator se utilizează un receptor
sau emiţător)
3) Micşorarea consumului de energie de către staţia mobilă
4) Sloturile în care nu emite staţia mobilă se folosesc pentru măsurarea cîmpului

Dezavantajele TDMA sunt:

1) Formarea sloturilor de timp presupune referinţa unui segment de timp şi
sincronizarea tuturor abonaţilor
2) Datele trebuie transmise prin interfaţa radio de n ori mai repede pentru a avea
aceeaşi viteză ca şi în cazul utilizării unui canal de către un utilizator
3) Într-un moment de timp un slot poate fi accesat de un singur utilizator, în caz
contrar apar coliziuni de accesare şi toţi abonaţi primesc refuz de accesare.

Principalele tehnici de acces ale sloturilor Si în sistemele de comunicaţii

mobile sunt:
a) Acces aleator sincron – în acest caz fiecare utilizator emite la
momentul apariţiei necesităţii de transmitere(aleator), dar numai la
începutul ferestrei de timp(sincron)
b) Acces de detectarea stării canalului – accesul unui canal de către un
utilizator se efectuează doar în cazul cînd utilizatorul „ascultă” eterul şi
detectează un canal liber, dacă nu apar coliziuni se efectuează
transmisia şi acest slot se menţine ocupat atîtea cadre TDMA, cît timp
poate dura transmiterea; după terminarea comunicaţiei sistemul
detectează lipsa informaţiei în slotul corespunzător şi el poate fi ocupat
de alt utilizator.

§ PRMA – accesul multiplu cu rezervarea pachetelor

PRMA este utilizat în special în sistemele de comunicaţii mobile pentru

transmiterea datelor care sunt orgamizate în pachete (o consecutivitate de date care
conţine informaţia despre destinatar(începutul de pachet), sursa unde trebuie trimisă
informaţia(sfîrşitul pachetului) şi nişte informaţii de servicii despre pachet).
O întrabare importantă este alegerea lungimii pachetului, din punct de vedere al
eficienţii transmiterii informaţiei utile secvenţele cu această informaţie în pachet
trebuie să fie cît mai mari, iar secveţele cu informaţia auxiliară (adresa,
sincronizarea, începutul şi sfărşitul) trebuie să fie cît mai mici, din acest punct de
vedere pachetul trebuie să aibă o lungime cît mai mare, însă din cauza necesităţii de
retransmitere a pachetelor lungimea lor nu poate fi foarte mare. Astfel în fiecare
segment al pachetelor se găseşte un compromis.

12
 Transmiterea prin pachete permite de a comprima informaţiile utile şi pe unul şi
acelaşi canal pot fi transmise pachetel ale utilizatorului.
În comunicaţie vocală activitatea vocală constituie aproximativ 38% din
convorbire, ocuparea unui canal de către un utilizator indică la o lungime de 38%, în
cazul organizării comunicaţiei vocale în pachete se transmit doar pachetele ce
conţin informaţii utile, iar în timpul rămas pot fi transmise pachete de date sau de
alţi abonaţi.
Principală caracteristică a PRMA costă în rezervarea unui slot temporal pe durata
transmisiei, acesta se efecuează prin efectuarea unui schimb de informaţii între BS
şi utilizatori. BS transmite în regiunea de difuziune(pentru toţi abonaţii din aria de
acoperire) semnale despre sloturi ocupate şi lebere. Abonaţii care au formate
pachete pentru transmitere adresează un apel sau cerere de ocupare a unui pachet
într-un slot dat şi dacă nu există alţi abonaţi se tranmite cîte un pachet în fiecare
slot, în caz contrar toţi abonaţi primesc refuz şi în cadrul următor acest pachet este
indicat ca pachetul liber.
Modul de funcţionare a PRMA este prezentat în următoare figură:
Cadrul K
S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8
R11 R5 L R3 R1 R8 L R2
Cererile pentru adresări
11 5 4,6 _ 1 8 _ 2

R11 R5 L L R1 R8 L R2 K+1
11 5 _ 4 1 _ 6 2

R11 R5 L R4 R1 L R6 R2 K+2
11 5 12 4 1 _ 6 2

Cadrul constă din 8 sloturi.

În cazul K+1: S3, S4 sunt libere, abonatul 4 se adresează cu cerere de acces.
În cazul K+2: la S3 se adresează abonatul 12, abonatul 4 primeşte slotul 4.

Utilizarea PRMA are un neajuns şi anume: laun trafic intens un pachet poate
aştepta in timp foarte îndelungat pentru şi dacă el ar fi transmis cu o reţinere mare în
comunicaţiile vocale ar apărea un discomfort legat cu apariţia unor intervale
nedorite de lipse de semnal, de aceea pachetele cu o întîrziere mai mare de 0,01ms
sunt excluse de emisie de către sistem, ce duce la pierderea unei părţi a unui sunet
sau a sunetului întreg ce este mai suportabil în comunicaţiile mobile.
Transmiterea prin PRMA are un avantaj ce constă în faptul că hand over-ul în
interiorul unei celule sau dintr-o celulă în alta devine mult mai simplu şi se
efectuează daor în intervalele în transmiterea dintre 2 pachete, adică la finalizarea
unui slot, dar mai multe cazuri la finalizarea unui cadru.

13
§ CDMA – accesul multiplu cu divizarea în cod

În lume există peste 270mln. de abonaţi CDMA, 68% din ei au acces la serviciile
3G, semestrial aproximativ 17mln. de abonaţi devin abonaţii CDMA. În Asia
penetrarea CDMA atinge nivelul de 43% din toţi abonaţii telefoniei mobile, din ei
79% au acces la servicile CDMA(datele anului 2000) Numărul total de abonaţi în
Asia este aproximativ de 120mln.

Tehnica CDMA face parte din familia mai generală a transmisiilor cu spectrul
extins. Principiul sistemului cu spectrul extins poste fi lămurit prin următoarea
figură:
| D(f) |
E/Δf Δf

E/ΔF
f
ΔF

Idea principală a sistemului cu spectrul exstins constă în faptul că semnalul util ce

poate fi transmis într-o bandă de frecvenţă cu lăţimea Δf şi avînd energia E, iar E/
Δf (densitatea spectrală a energiei) se extinde în banda cu frecvenţa ΔF, care este
mult mai largă decît Δf cu condiţia păstrării invariabile a nivelului de energie E a
semnalului. Acesta duce la faptul că nivelul total al semnalului în spectrul extins se
află la nivelul zgomotului şi nu poate fi interceptat de oarecare abonat, doar dacă nu
se cunosc procedurile de „extragere” a acestui semnal din semnalul de zgomot.
Metoda de extindere a spectrului permite de a exclude bruiajul semnalului util.
Metodele de extindere a spectrelor de frecvenţă urmăresc:
 Extinderea în conformitate cu un cod
 Necesitatea sinconizării transmisiunilor între abonaţi
 Necesitatea utilizării unui dispozitiv ce ar exclude „înecarea” unui semnal
mai slab de către un semnal mai puternic
 Necesitatea efectuării codificării informaţiei şi a canalului de transmisie
pentru optimizarea performanţei globale şi maximizărea cantităţii de
informaţie transmisă în sistem.
Există 2 metode de bază de extindere a spectrului în sistemele de comunicaţii
mobile:
1) FH/SS – Frequency Hopping / Speed Spectrum (extinderea spectrului
prin salt de frecvenţă)
2) DS/SS – Direct Sequence / Speed Spectrum (extinderea spectrului prin
secvenţa directă)

În cazul FH/SS comunicaţia este comutată succesi pe toate canalele sistemului

extins prin saltul de frecvenţă. Consecutivitatea salturilor de frecvenţă trebuie să fie
aceeaşi cît la emisie, atît şi la recepţie.

14
 | D(f) |
Δf

1 2 3 ... i ... n f
ΔF

Abonatul1 1 5 9 40 13 4 70 Saltul de frecvenţă

Abonatul 2 8 13 17 62 4 ... ... pe fiecare bandă de frecvenţă

Se cunosc 2 variante ale metodei FH/SS: lentă şi rapidă

În varianta rapidă se realizează 2 sau mai multe salturi de frecvenţe pentru fiecare
simbol transmis.
În varianta lentă fiecare simbol transmis ocupă 2 sau mai multe salturi de
frecvenţă.
În metoda FH/SS condiţia de canal de bandă îngustă din punct de vedere al
interferenţei intersimbol se reduce la micşorarea benzii de modulaţie faţă de banda
de coerenţă, acesata duce la o distribuire neuniformă a puterii în banda de
emisie(ΔF), însă are dezavantajul că emiţătorul şi receptorul ME şiBS să efectueze
salturi sau comutări sincrone conform aceluiaşi cod la viteză mărită.
FH/SS are 3 variante de implimentare:
1. ortogonală
2. aleatorie
3. combinată
La varianta ortogonală fiecărui utilizator i se repartizează o secvenţă din V salturi
de frecvenţă în aşa mod ca în fiecare moment de timp dat fiecare utilizator(abonat)
utilizează salturi de frecvenţe diferite; capacitatea totală a sistemei creşte în
comparaţie cu tehnicile FDMA şi TDMA aproximativ de 3÷4 ori, însă este limitată
de numărul N de salturi.
La varianta aleatorie fiecare utilizator activ are de asemenea un set de salturi de
frecvenţă, însă aceste seturi nu sunt corelate între ele şi în aşa mod într-un moment
de timpdat 2 sau mai mulţi abonaţi pot utiliza concomitent acelaşi salt de frecvenţe.
Acest fapt duce la apariţia interfeţei dintre semnalele diferitor abonaţi, însă în
rezultat poate fi brusc mărită capacitatea sistemei.
Există metode de restabilire a semnalului perturbat sau bitul de informaţie
perturbat poate fi aruncat(ignorat) aceasta poate duce la apariţia unor erori în
comunicaţie, doar nivelul lor este foarte mic.
În varianta combinată fiecărei celule îi este repartizat un set de secvenţe
ortogonale, acelaşi set utilizîndu-se doar în celulele aflate la o distanţă foarte mare

15
decît distanţa de realizare. Specefic este faptul că nu se efectuează sincronizarea
secvenţelor în sistem şi aceste secvenţe sunt necorelate.
Interfaţa izocanal apare numai în celule amplasate mai departe decît distanţa de
reutilizare(D). Suplimentar această interfaţă se micşorează datorită necorelării
secvenţelor, adică saltul de frecvenţe se efectuează în diferite celule în timp diferit.
Statistica arată că ecvenţele identice din celulele diferite pot avea aceeaşi purtătoare
de frecvenţă, doar o singură dată pe perioada secvenţei.

Metoda DS/SS constă în multiplicarea fiecărui bit de informaţie cu o

consecutivitate de cod foarte lungă (64 biţi). Aceste consecutivităţi prezintă aşa
numitele funcţii Walsh(succesiuni de „0” şi „1”). La aceeaşi viteză de transmiterea
informaţiei este necesară o viteză de bit mult mai mare şi un canal cu o bandă mult
mai largă. Acest principiu se utilizează pe larg în sistemele de comunicaţii mobile şi
constă în faptul că informaţia utilă se transmite în eter fiind multiplexată cu una sau
cîteva secvenţe ortogonale; este important faptul că emiţătorul şi receptorul să fiu
sincronizaţi.
Schema-bloc a principiului DS/SS este:
x+A+B+C
SI x+A x+A+B x+A+B x+A DI

+ + + + + +
Semnalul util x Destinatar de
informaţie
A B C C B A sau sursa de
informaţie
Secvenţe de extensie

Tema: Proiectarea reţelei de comunicaţii mobile

§ Scopurile proiectării

La proiectarea unei reţelei de comunicaţii mobile este necesar de efectuat

următoarele proceduri:
1) divizarea teritoriului care este necesar de „acoperit” şi aflarea locului
amplasării staţiilor de bază a fiecării celule
2) repartizarea canalelor sistemei între celulele
3) optimizarea parametrilor sistemei în timpul proiectării şi expluatării
4) calculul infrastructurii reţelei
Etapele proiectării unei reţelei de comunicaţii mobile pot fi prezentate astfel:
1
3 4

16
 1. – Planificarea acoperirii
2. – Planificarea capacităţii
3. – Planul de frecvenţe
4. – Analiza şi optimizarea
La planificarea acoperirii se efectuează calculul cîmpului pe teritoriul fiecărei
celule, posibilitatea interferenţei pe celule şi posibilitatea înlăturării lor.
La planificarea capacităţii se efectuează calculul numărului de celule şi
posibilitatea realizării canalelor reeşind din numărul total de abonaţi, traficul
prognozat şi probabilitatea de refuz a chemării a sistemei(în sisteme de comunicaţii
mobile probabilitatea de refuz de obicei nu depăşeşte 2%).

§ Repartizarea seturilor de canale între celulele sistemului

Set de canal utilizat într-o celulă reprezintă un număr de canale nevecine(nu sunt
amplasate pe frecvenţe alături).
Vom studia procedura de repartizare a seturilor de canale în celule de forma
hexagonală utilizînd 2 factori: i şi j, care se mai numesc factori(parametri) de
deplasare.
Procedura constă din:
1. Se alege o celulă oarecare de pe teritoriul ce trebuie acoperit şi acestei celule
iniţiale i se atribuie un oarecare set de canale.
2. Cele mai apropiate 6 celule care vor utiliza acelaşi set de canale se determină
deplasîndu-se din centru celulei iniţiale perpendicular pe fiecare din laturile
celulei iniţiale cu i unităţi (sub unitate se subînţelege distanţa dintre 2 celule
vecine).
3. Sub un unghi pozitiv în sens geometric(de la o linie contra acelor de
ceasornic) de 60º se deplasează cu j celule. Celulei obţinute i se atribui setul
iniţial de canale 1.
4. Se alege o oarecare celulă ce se află între celulele ce au primit deja un set de
canale şi se repetă 1÷3.
5. Procedura se termină atunci cînd toate celulele cuprinse între celulele cu
setului 1 au primit cîte 1 set de canale (toate seturile trebuie să fie diferite;
diferite seturi de canale nu pot utiliza unul şi acelaşi canal).
2
7 3 2
1 7 3
De exemplu: i=2; j=1 (i≠j; i>j) 6 4 1
2 5 6 4
7 3 2 5
1 7 3 2
6 4 1 7 3
5 6 4 1
2 5 6 4
7 3 2 5
1 7 3
6 4 1
5 6 4
5 17
 Pe teritoriul acoperit se formează grupul de celule numite clustere (ce constă din 7
celule, şi se indică cu o linie mai groasă)
Numărul de celule în cluster se calculează conform următoarei formuleŞ
k= i2 + ij + j2 = 22 + 2*1 + 12 = 7 (pentru cazul dat)
Distanţa minimă dintre centrele a 2 celule ce utilizează acelaşi set de canale este
numită distanţa de reutilizare şi se notează prin D, se calculează conform formulei:
DR 3k
Unde R este raza celulei
Distanţa de reutilizare D dintre celulele ce utilizează acelaşi set de canale mai
poate fi calculată după formula:
DR 3 ( ( x1  x 2 ) 2  ( x1  x 2)( y 1  y 2)  ( y1  y 2) 2 )
x1, x 2, y1, y 2 - sunt coordonatele punctelor între care dorim să aflăm distanţa de
reutilizare.
Cel mai des utilizate sunt valorile k = 4, 7, 12 şi D = 3,46R; 4,58R; 6R.
Valorile mici a lui k se utilizează în zonele rurale şi posibil suburbane, iar k cu
valorile mari(12,19) în zonele urbane cu trafic intens.
Dacă toate celulele emit semnale de aceeaşi putere în timp ce creşterea lui k dice
la creşterea D, pe de altă parte creşterea luui k reduce probabilitatea apariţiei
interferenţei izocanal.
Pentru mărirea valorii D este necesar de a minimiza distanţa de reutilizare a
frecvenţei din acest punct de vedere se cere găsirea celei mai mici valori lui k ce
corespunde cerinţelor de capacitate în lipsa interferenţei.

§ Algoritme de repartizarea a canalelor între staţiile de bază

Există un număr mare de algoritme de repartizare a canalelor în calulele sau BS;

cele mai des aplicate sunt următoarele:
1. Algoritmul de alocare fixă a canalelor între BS – în acest caz numărul total de
canale se calculează după formula:
M  F / f c
F este spectrul de frecvenţe alocat sistemei
f c este banda unui canal(cînd nu există benzi de gardă între canale)
Toate acestea canalese reparizează uniform între toate BS.
Pentru aceasta nimărul total de canale se împarte la numărul total de celule din
cluster şi se află numărul de canale ce revine fiecărei BS.
M
 n BS
k
Cînd n BS nu este un număr întreg primile celule din BS vor avea cu un canal mai
mult
De exemplu: dacă în sistem se utilizează 50 canale: M=50, k=9 atunci repartizarea
canalelor este dată de următorul tabel:

18
 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 2 3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31 32 33 34 35 36
37 38 39 40 41 42 43 44 45
46 47 48 49 50

M / k  50 / 9  5.55
 La prima celulă se referă setul ce constă din canalele 1,10,19,28,37,46
 La a doua celulă se referă setul ce constă din canalele 2,11,20,29,38,47
 La a treia, a patra şi a cincea celulele se refer seturile ce conţin cîte 6 canale
 La a şasa, a şaptea, a opta şi a noua celule se refer seturile ce conţin cîte 5
canale
Neajunsul algoritmului constă în faptul că banda de frecvenţă a canalelor nu se
utilizează efectiv.
De exemplu, dacă într-o celulă sunt ocupate toate canalele şi mai apare un apel,
acest apel ve primi un refuz necătînd la faptul că în celule vecine există canale
libere.
Avantajul acestui algoritm constă în faptul că alocarea canaului la apariţia apelului
este cea mai rapidă.

2. Distribuirea dinamică a canalelor – constă în faptul că toate canalele se află

într-un fond de rezervă a sistemei şi la apariţia unui apel în orice celulă se alocă un
canal din fondul de canale după terminarea comunicaţiei cu canalul dat el este
returnat în fondul de canale şi poate fi utilizat pentru convorbiri la alte celule.
Avantajul acestui algoritm constă în faptul că se utilizează efectiv canalele, însă
alocarea unui canal pentru un apel necesită un timp mai mare.
Pentru a mări eficienţa utilizării canalelor şi posibilităţii apariţiei între canale,
această procedură utilizează un mecanism de comutare permanentă a convorbirilor
de pe un canal pe altu pentru a respecta valoarea D.

3. Algoritmul de repartizare impusă a canalelor – aici fiecare celulă utilizează 2

tipuri de canale:
a) Canale de bază(nominale) şi la apariţia apelului în celulă se utilizează la
început toate canalele nominale
b) Canale secundare care pot fi utilizate doar cînd sunt ocupate cele
nominale
B(A,C) A – canale nominale (se utilizează prioritar)
A(B,C) B,C – canale secundare (se utilizează cînd sunt
C(A,B) C(A,B) utilizate toate canalele nominale)
B(A,C)

19
 Alocarea canalelor secundare în celula dată se efectuează controlînd lipsa
apariţiei interferenţei între canaşeşe secundare şi cele nominale(din celula dată
secundară şi celula vecină nominală)
În cazul utilizării canalelor la apariţia canalelor nominale libere se efectuează
transferul legătura de pe canal secundar ocupat pe cel nominal liber.

4. Algoritmul de repartizare hibridă – fiecare celulă are cîte un număr mic de

canale repartizate fix şi aceste canale pot fi utilizate dar în celula dată şi există o
rezervă de canale, fiecare din aceste canale poate fi utilizată în orice celulă.

Tema:Canalul radio în sisteme de comunicaţii mobile.

Modelarea lui.

§ Noţiuni generale

Canalul în sisteme de comunicaţii mobile reprezintă banda de frecvenţă utilizată

pentru transmiterea semnalului(în ambele direcţii) şi mediu de propagare a
semnalelor.
În sisteme clasice de telecomunicaţii sub noţiune de canal se subînţelege totalitate
de echipamente pentru pregătirea şi introducerea semnalelor în mediu de propagare
şi echipamente de recepţie a semnalelor din mediu de propagare.
În sisteme de comunicaţii mobile se utilizează semnale în banda de frecvenţă de
150MHz ÷ 3GHz, canalul prezintă un radio canal şi în dependenţă de amplasarea
BS şi a abonatului există următoarele medii de propagare:
1) Plan deschis – cînd între antena de emisie şi recepţie nu există nici un
obstacol şi transmiterea are loc prin unda directă.
2) Zonele rurale – se caracterizează prin faptul că nu există abstacole masive.
3) Zonele suburbane – se caracterizează prin construcţii relativ dense
4) Zonele urbane – se caracterizează prin clădiri înalte şi foarte înalte amplasate
foarte des.

§ Unde electromagnetice şi moduri de propagare

Clasificarea undelor electromagnetice poate fi prezentată de următoare schemă

Unde radio

ionosferice terestre troposferice

spaţiale(prin eter) prin suprafaţă

 directe
 reflectate
 refractate 20
 Unde directe se utilizează în celule cu rază foarte mare şi în picocelule.
Unde reflectate se utilizează în zone urbane.
Unde refractate se utilizează într-o mică parte a semnalului din antena telefonului
mobil.

§ Propagarea undelor în aer liber(zone deschise). Pierderi de

propagare.

Atenuarea semnalului reprezintă fenomenul de micşorare a puterii semnalului în

rezultatul degajării energiei pe elemente parazite.
Sub noţiunea de pierderi (path loss) a nivelului semnalului utilizat, mai ales în
semnale radio, se subînţelege micşorarea puterii semnalului la propagarea lui la o
distanţă mare din cauza micşorării densităţii de forţă a cîmpului de unde.
În cazul general pierderile în canalul radio a sistemelor de comunicaţii mobile pot
fi calculate astfel:
Pr
L[dB ]  10 lg (1)
Pe
La propagarea în aer liber puterea semnalului în antena receptorului poate fi:
C
Pr  Pe * Gr * Ge[ ]2 (2)
4 * f d
Ge, Gr - reprezintă cîştigul antenei de emisie şi recepţie,
Substituim formula (1) în (2) şi obţinem:
L[dB]  10 lg Gr  10 lg Ge  20 lg f [ MHz]  20 lg d [km]  147.6 (3)

Ge şi Gr nu se schimbă în timpul comunicaţiei , putem constata că pierderile

semnalului în aer liber au pantă de 20dB pe decadă în dependenţă de distanţă.

§ Pierderi prin reflecţie

Deoarece antena telefonului mobil se află în apropierea sdolului, practic în antenă

nimeresc unde refelctate.
În punctul de reflecţie unda suferă o modificare a direcţiei de propagare şi a fazei.
În dependenţă de valoare unghiului de incidenţă faza undei reflectate se schimbă,
însă pentru valoarile mici a unghiului de incidenţă această fază este egală ce -180º.
Amplitudinea undei reflectate la fel depinde de unghiul de incidenţă şi poate lua
valorile de la 0÷5÷6 de la unda incidentă.
Modul de propagare prin unde de reflexie este următorul:

d(directă)

he r unda r(reflectată)
unda e
incidentă reflec-
tată rr hr
φ φ
d
21
 Cînd în antena de recepţie nimeresc unde reflectate şi directe calculul pierderilor
se face prin formula (3).
În cazul lipsei undei directe pierderile se calculează astfel:
he * hr 2
Pr  Pe * Gr * Ge * ( ) (4)
d2
Substituim formula (4) în formula (1), în cazul cînd avem pierderi de propagare în
unde de reflexie, şi obţinem următoare formulă:
L[ dB]  10 lg Gr  10 lg Ge  20 lg he  20 lg hr  40 lg d (5)
cînd he şi hr [m] << d [cm] rezultă că pierderile prin reflexie au o bandă de
40dB pe decadă în dependenţă de distanţă.

§ Pierderi prin difracţie

În zonele urbane foarte des sunt întîlnite cazurile cînd antena receptorului se află
în spatele unui obstacol masiv şi unda directă nu poate nimeri în antena abonatului
mobil şi dacă în spatele obstacolului nu există alte obstacole ce pot forma unde
reflectate, atunci în antena ME nimeresc doar unde refractate sau difractate.

Schema utilizată în acest caz este următoarea:

D
h
0
R
he
hr

de dr

În acest caz pentru calculul pierderilor este necesar de a afla coeficientul Fresnel-
Kirghhoff, care se găseşte prin următoare formulă:
2( d e  d r )
  h (6)
d e d r

0
h
he D
hr

de dr

22
 Ld [dB ]  20 lg F (7)
S  0.5
F (8)
2 sin(   /  )
S  0.5 
  arctg ( ) (9)
c  0.5 4

 2
S   sin( x )dx (10) funcţie impară
0
2

 2
C   cos( x )dx (11) funcţie pară
0
2
Modelarea a canalului radio în sisteme de comunicaţii mobile este aflarea
nivelului semnalului într-un punct A dat amplasat la o distanţă d de antena BS sau a
pierderilor semnalului în acest punct. Punctul A poate fi amplasat în orice loc al
spaţiului unei celule.
Se mai utilizează noţiunea de dirictivitate sau diagrama de dirictivitate ce se
calculează după formula:
dPu ( ,  )
D( ,  )  4 (10)
Pe
unde Pu este puterea unitară, iar Pe este puterea emisă.

Tema: Metode de predicţie

§ Noţiuni generale

Se utilizează 2 categorii de predicţie a valorii medii a nivelului semnalului(sau a

pierderilor) în orice punct al sistemelor de comunicaţii mobile, şi anume:
1) Impirice(globale)
2) Semiteoretice(locale)
Indiferent de metoda utilizată este necesară cunoaşterea profilului terenului în
lungul căii de propagare pentru determinarea factorilor de corecţie pierderilor de
difracţie produse de obstacole.

Predicţie – este calculul sau prognizarea nivelului semnalului sau a pierderilor în

punctul amplasării abonatului mobil.

§ Metode de predicţie locale

Metoda Durkin-Edwards – se utilizează în banda de frecvenţă 80-460MHz, căile

de propagare a semnalului sunt clasificate în:
a) Căi optice sau directe
b) Căi obturate sau indirecte
În ambele cazuri pentru calculul nivelului semnalului pierderilor se calculează hef
a emiţătorului BS, şi anume:

23
 2 he l

h ( d )
he ef  he l  k * e
he l - este înălţimea locală a antenei emiţătorului, prezintă înălţimea antenei
emiţătorului fţă de sol în locul amplasării
h(d ) - este parametrul legăturii de ondulaţie a solului
k - este coeficientul ce depinde de tipul căii de propagare

Pentru căile de propagare optice pierderile semnalului sunt:

Lo  Lsl  Ar
Lo - sunt pierderile prin cale optică
Lsl - sunt pierderile semnalului la propagare în spaţiu liber
Ar - este atenuarea de difracţie din cauza pămîntului care este presupus plan.
Valorile parametrului Ar reprezintă o funcţie tabelată, care depinde de frecvenţa
şi înălţimea locală a antenei emiţătorului.
Pentru calea de propagare obturată se calculează şi alţi parametri suălimentari Ak
şi  , şi în acest caz atenuarea semnalului este:
Lobt  Lsl  (1   ) Ak  Ar
 - este coeficientul de pondere impiric
Ak - sunt pierderile suplimentare datorită difracţiei semnalului de la obstacole
dintre BS şi ME.

Particularităţile metodei:
 Diferenţa dintre valorile calculate şi măsurate ale nivelului
semnalului(pierderi) poate ajunge pînă la 3dB, deoarece metode nu consideră
unda reflectată
 Pentru distanţa dintre BS şi ME mai mică de 20km nu este necesară
considerarea formei sferice a pămîntului(se consideră plan)
 Pentru frecvenţe mai mari de 85dB este necesar de luat în consideraţie
ondulaţiile terenului mai mari de 1m pentru calcularea coeficientului de
corecţie.

Metoda Lee – se utilizează în sistemele cu celule normale (raza cărora este mai
mare de 1km) şi pentru picocelule(10÷20m). Abaterea dintre valorile precise şi cele
măsurate ale semnalului nu depăşesc 2÷3dB.
Metoda utilizată pentru tipuri de profiluri ale căii de propagare a semnalelor
diferite componente ale formulei de calcul.
Calea Pmed Influenţa Factor de
propagării recept. construcţii teren corecţie

Optică P r= d  he ef 
Pro  10 lg( )  20 lg
do he l
Obturată P r= Pro  10 lg(
d  
)  Lsl
do
Peste apă P r= Pro  20 lg
4d 
 24
Sol-apă P r=  49  43.5 lg
d 
do
do - este distanţa=1km
Pro - este nivelul semnalului la d o =1km de la BS
d - este distanţa de la BS pînă la punctul la care se calculează nivelul semalului
 - este panta de pierderi a semnalului
 - este lingimea de undă
Lsl -sunt pierderi în spaţiu liber
 - este suma factorilor de corecţie datoriţi abaterii lor de la condiţiile de referinţă

Corecţiile rezultante din abaterile faţă de condiţiile de referinţă sunt date de

următorul tabel:

Condiţii Corecţie
' '
he , hr - sunt valorile Pe  10W Pe noi sau schimbate faşă
 1  10 lg
de valoarile de referinţă 10 pentru a calcula
'
pierderile în cazul dat. '
he  30m h
 2  20 lg e
Se deosebesc 4 he situaţii în dependenţă
de profilul şi tipul căii Ge  6dB  3  Ge  6
' de propagare a
semnalului: ' '
hr  3m hr
 4  20 lg
hr
Gr  0dB  5  Gr
'

Propagarea optică:
Unda directă Unda reflectată

he
hr
he ef

În acest caz se obţine factorul de cîştig de înălţimea antenei de emisie

he ef
g e  20 lg
he

25
 Propagarea obturată:
he
he
h,m
hr
d,km
’ ’
d1 d2

În acest caz pierderile semnalului se calculează în dependenţă de un parametru ce

ia în consideraţie distanţa de la BS pînă la obstacol şi de la obstacol pînă la ME.
2 1 1
  h p (  )
 d1 d 2

Propagarea de asupra unei pînze de apă:

În acest caz se consideră următoarlele unde:
1) Unda directă
2) Unda reflectată de la o suprafaţă de apă
3) Unda reflectată de la sol din apropierea abonatului mobil
1)
he 3)
2) hr

Abonatul se află pe apă:

1)
he
2) hr

Capitolul 2: Sisteme de comunicaţii mobile

Tema: Sisteme de radiopaging

§ Structura reţelei de radiopaging. Caracteristicile de bază.

Radiopaging- este un sistem mobil unilateral pentru transmiterea unor mesaje

scurte.
Sistem unilateral înseamnă că ME a abonatului, care se mai numeşte pager,
conţine doar partea de recepţie(n-are parte de emisie), iar BS conţine doar partea de
emisie(n-are parte de recepţie).
Canalul utilizat în sistemul de radiopaging este un canal duplex cu sistem de
transitere a informaţiei de la BS la ME.
26
 SR(sisteme de radiopaging) pot tranmsite următoarele tipuri de mesaje:
 Mesaje sonore
 Succesiune de simboluri numerice
 Succesiune de simboluri alfanumerice
 Informaţie vizuală
 Combinaţie de mesaje menţionate anterior
ME(pager) au diferită structură şi diferită formă de prezentare a informaţiei.
O SR are următoare structură:

Convertor de cod
PSTN

T Codor C MD RR RR DM

LT
C Codor C

Unde: T Codor C MD DM
C – colector
Subsistemul reţelei Subsistemul radio
T – tastatura
MD – modulator
DM – demodulator
LT – linie de transmisiune
RR – radioreleu

Subsistemul reţelei realizează interfaţa între PSTN şi echipamentul ce formează

semnalul pentru transmisiune paging; cele mai importnate funcţii a subsistemului
reţelei sunt:
a. Verificarea autentificării abonatului (fiecare abonat are un cod special)
b. Returnarea semnalului de supervizare către reţeaua PSTN pentru a informa că
apelul a fost preluat şi prelucrat
c. Generarea semnalelor modulătoare
d. Utilizarea unor coduri conform standardelor internaţionale sau naţionale
Subsistemul radio are funcţia de recepţie a semnalului modulator, demodularea lui
şi generarea semnalului purtător. Semnalulu purtător este modulat cu semnalul
recepţionat de la subsistemul reţelei.
Serviciile de radiopaging se consideră „бедный родственник” a sistemului de
comunicaţii mobile din cauza că spectrul de servicii este foarte limitat şi nu poate fi
transmise decît mesaje scurte, însă SR sunt mult mai ieftine, ocupă o bandă de
frecvenţă mult mai îngustă, utilizarea canalului sipmlex, echipamentele ME şi BS
sunt mult mai simple, acumulatoarele ME servesc un timp mult mai îndelungat şi
costul echipamentelor ME şi BS este mult mai redus.
În dependenţa de modul în care se colectează, se prelucrează şi se transmite
mesajul SR utilizează următoarele moduri de operare:

27
 1) Formarea de apleluri către un terminal comun, în acest caz un număr
telefonic format în PSTN este dirijat către terminalul comun pentru a fi
prelucrat în mesaj paging.
2) Formarea de apeluri folosind semnalezări speciale, de exemplu:
DTMF(Dual Tone Multiple Frequency) către un terminal comun, în acest
caz terminalul recepţionează biţii formaţi de abonaţi şi se adaugă biţii ce
indică adresa abonatului căutat şi este transmis către terminalul comun.
3) Formarea de apeluri către un operator uman, în acest caz operatorul preia
apelul şi formează mesaje la tastatură.
Din punct de vedere al teritoriului acoperit se pot deosebi serviciile paging:
 Locale – pe teritoriul unei întreprinderi
 Pe teritorii relativ de strînse deservite de o singură BS şi care acoperă
teritoriul unei localităţi sau o parte a acesteia
 Pe arii extinse – una sau cîteva BS acoperă teritoriul unei ţări sau o
parte a ei
Există sisteme care se numesc:
a. Paging in house – se utilizează în locuri de odihnă(plaje,
restaurante), utilizează mesajele vocale
b. Voice mail box

§ Performanţele sistemului de radiopaging

Cea mai mare performanţă a SR constă în faptul că banda de frecvenţă se

utilizează foarte efectiv, de obicei, un singur canal de transmisiune paging poate
deservi pînă la 10000 de abonaţi. În restul sistemelor de comunicaţii mobile pe un
canal maximum de 20000 abonaţi.
SR mai prezintă şi alte avantaje cum sunt:
a) Echipametul simplu
b) Mesajele pot fi transmise în timp real, cît şi la un moment stabilit
c) Mesajele pot fi repetate
d) Timpul necesar pentru transmitere este relativ scurt
e) Banda de frecvenţă este mult mai îngustă
Luînd în consideraţie faptul că SR au fost printre primele sisteme de comunicaţii
mobile şi au fost ieftine ele au căpătat o dezvoltare mare în primii ani.
În prezent SR sunt utilizate cel mai frecvent în Asia(China,Japonia) se consideră
că un abonat mobil să aibă şi un singur pager.
Avantajele menţionate din alt punct de vedere se consideră dazavantaje.

§ Benzile de frecvenţă utilizate în radiopaging

28
 În legătură cu necesitatea realizării radiopaging în condiţiile diverse şi utilizarea
comună împreună cu alte sisteme de comunicaţie a benzii de frecvenţă se
recomandă utilizarea următoarelor benzi:
 26,1÷ 50MHz
 68÷88MHz
 146÷174MHz
 450÷470MHz
 806÷960MHz
Pentru alegerea unei benzi anumite de frecvenţe pentru radiopaging este necesar
de avut în vedere mai mulţi factori, cum ar fi:
a. Condiţiile de propagare
b. Disponibilitatea benzii de frecvenţe în regiunea dată
c. Nivelul de zgomot la recepţie, ce poate fo format de diferite sisteme
d. Valoarea anumită ale puterii de emisie şi nivelul estimat al traficului
Practic au fost estimate posibilităţile diferitor benzi de frecvenţă în radiopaging.
Din punct de vedere al construirii unei sisteme paging cu capacitate mare în care să
nu acţioneze nivelul de zgomot s-a constatat că cea mai convinabilă bandă este
banda de frecvenţă cuprinsă între 80÷160MHz. Mai protejate contra zgomotelor şi
pentru acoperirea unor arii mari sunt benzile de frecvenţă de la 450MHz şi în sus.
Pentru diferite benzi de frecvenţă se observă un nivel diferit de penitraţie în
interiorul clădirilor.
A fost găsit nivelul pierderilor:

F,[MHz] 150 250 400 800

L,[dB] 22 18 18 17

Capacitatea sistemei de paging este condiţionată de codul utilizat pentru

transmiterea mesajelor. Cel mai des sunt utilizate:
1) Codul secvenţional – Golay
2) Codul POCSAG (Post Office Code Standart Advisory Group)
Codul Golay a început să fie utilizat în 1973, permite realizarea sistemei cu
capacitatrea aproximativ de 4000 de adrese inidviduale.
Codul POCSAG a fost inventat în Marea Britanie la începutul anilor ’70, permite
realizarea sistemei cu capacitatea aproximativ de 1mln de adrese individuale.

§ Sistemul radiopaging ERMES – European Radio MEssage System

A fost dezvoltat de un grup de ţări europene în anii ‘85÷’90 ca un sistem pan-

european.
Acest serviciu prezintă o serie de facilităţi dintre care pot fi menţionate:
 Asigură servicii suplimentare ce pot fi introduse de utilizator

29
  Permite deplasarea abonatului şi recepţia informaţiei pe teritoriul controlat
de diverşi operatori între care există o înţelegere de deservire
 Permite să utilizeze spectru de frecvenţe efectiv
 Realizează compatibilitatea cu ISDN
Sistemul ERMES poate fi constituit din una sau mai multe reţele de operator,
fiecare reţea poate deservi o zonă specială sau aceste reţele pot fi suprapuse.
Structura de principiu a sistemei ERMES este următoare:
Mesaje tonale
OMC BS PE
Mesaje
automate

.....
.....
Mesaje
controlate de PNC PAC
operator BS PE
Mesaje PSTN
Mesajele
reţelei PC I6 I5 I3 I2 I1
I4
Alte reţele

Unde :
OMC – Operation and Mentenance Center
PNC – Pager Network Controller
PAC – Pager Area Controller
I1÷I6 – interfeţe

OMC – centru ce dirijează activitatea întregei reţele de paging, în caz de

necesitate efectuează dezvoltarea sau reparaţia reţelei.
PNC – controlul reţelei de paging – recepţionează toate tipurile de mesaje şi le
prelucrează la forma necesară de transmitere în reţea, este elementul de
interconectare cu alte reţele, serveşte ca element de dirijare operativă a reţelei.
PAC – primeşte mesajele de la PNC, repartizează mesajele primite de diverse arii
de transmietre, gestionează prioritatea mesajelor, transmite mesajele către staţiile de
bază concrete, supervizează funcţionalitatea BS.
BS – funcţia de bază constă în transmiterea mesajelor pe aria de acoperire.
PE – echipament de pager – recepţionează mesajele primite.

§ Configuraţia subsistemului radio a reţelei ERMES

Subsistemul radio al reţelei ERMES are diferite regiuni de lucru.

Sistemul ERMES face parte din categoria sistemelor de comunicaţii cu
reutilizarea frecvenţei pe baza unei structuri celulare de acoperire a teritoriului,
fiind constituit ca un sistem pan-european se subînţelegea că toată Europa va fi
acoperită cu sistemele de paging dirijate de deferiţi operatori din diverse ţări, pentru
30
a evita perturbaţiile diverşilor operatori au fost propuse spre utilizare 3 tipuri de
construire a sistemului paging.În sistemul ERMES se utilizează 16 purtătoare de
frecvenţă. Un operator poate primi pentru utilizare una sau mai multe frecvenţe.
Se pot realiza 3 tipuri de structuri ale reţelei:
1) Cu divizare în frecvenţă
2) Cu divizare în timp
3) Cu divizare în frecvenţă şi timpî

1) Cu divizare în frecvenţă – în acest caz grupul de frecvenţe purtătoare se

împarte în 3 subgrupe fiecare din ele fiind utilizate într-o celulă a grupei de
celule e reţelei ERMES, în acest caz se utilizează aceeaşi frecvenţă alocată
reţelei date.
2) Cu divizare în timp – în acest caz în toate celulele se utilizează toată banda de
frecvenţă acordată sistemei, însă în intervale diferite de timp, se utilizează
cînd traficul de transmisie nu este prea intens şi permite acoperirea teritoriilo
mari.
3) Cu divizare în frecvenţă şi timp – se utilizează conform următoarei tabele:

Δt1 Δt2 Δt3

A f1 f2 f3
B f2 f3 f1
C f3 f1 f2

§ 00Protocolul
01 02 de transmitere
......... a mesajelor
i paging
.......... 58 59

Poate fi exprimat prin următoare schemă:

0 1 2 3 4

A B C D E F G H 1 I K L M N O P
Preambul Cod Cod Antet( Mesaje(120)
(30dB) ţară Sistem
operator 3b)
Sincronizare Adrese Mesaje
(7b) (3b)
Sincro- Informaţie
nizarea Cod adiţională 31
(30db) arie (1÷7)
(6b)
 Tot timpul de funcţionare a reţelei ERMES este împărţit în secvenţe cu durata de
60min cu 60 cicluri. Fiecare ciclu are o durată de 1min şi conţine 5 subsecvenţe,
fiecare cu durata de 12sec. Fiecare subsecvenţă este împărţită în 16 pachete
numerotate cu literele (A, B, C, ...), iar fiecare pachet cu lungimea de 0,75sec
conţine 4 tipuri de informaţie: sinconizare, despre sistem, adrese, mesaje
propriuzise.
Pentru identificarea unui abonat în sistemul ERMES se utilizează un cod de
identitate radio cu următoare structură:

Pe fiecare canal din toate cele 16 canale posibile se efectuează activarea unei
grupe de utilizatori în intervale diferite de timp alocate pe perioada unei secvenţe
egale cu 12 sec (subsecvenţa).
Procedura de activare a grupei pe canalele corespunzătoare se face în
corespundere cu următorul tabel:

Cod Cod Cod Adresa Numărul

1 A B zonă
C D E ţară F G operator
H 1 I iniţială
K L de grup
M N O P A
3 P 3 biţi 7
A B C D E F ...biţi 3 biţi 18 biţi 4 biţi
5 O P A B C D E F ...
7 N O P Identitatea
A B Coperator
D E F ... Adresa locală
9 M N O P A B C D E F ...
11 L M N O P A B C D E F ...
13 K L M N O P A B C D E F ...
15 I K L M N O P A B C D E F ...
16 1 I K L M N O P A B C D E F ...
14 H 1 I K L M N O P A B C D E F ...
12 G H 1 I K L M N O P A B C D E F G
10 E G H 1 I K L M N O P A B C D E F

32
8 F E G H 1 I K L M N O P A B C D E
6 D E F G H 1 I K L M N O P A B C D
4 C D E F G H 1 I K L M N O P A B C
2 B C D E F G H 1 I K L M N O P A B
t

Apelarea grupurilor de abonaţi permite de a exclude recepţionare a unui abonat de

un mesaj de 2 ori de la 2 BS vecine.

Tema: Sisteme de telefonie fără fir

§ Noţiuni generale

În ultimul timp au apărut sisteme de comunicaţie ce permit realizarea pentru

abonaţii reţelei PSTN unele facilităţi de mobilitate limitată. Sistemele de telefonie
fără fir fac parte anume din această clasă.
Principiul funcţionării sistemei fără fir poate fi lămurit după următoare schemă de
structură:
PSTN Bază

În această schemă Baza reprezintă un echipament ce permite de a efectua

comunicaţie cu abonenţii reţelei PSTN dintr-o parte la frecvenţă joasă şi pe de altă
parte de a efectua comunicaţie cu ME prin interfaţa radio la frecvenţă înaltă. Există
o mare deosebire între sistemele fără fir(cordless) şi sisteme celulare de comunicaţii
mobile şi anume:
 În sistemele cordless se utilizează doar picocelulele
 Numărul de abonaţi deserviţi de Bază este mult mai mic
 Puterea de emisie a Bazei şi ME este mult mai mică
Cele mai răspîndite sisteme cordlee sunt CT2(Cordless Telephony), DECT(Digital
European CT), PHS(Personal Handyphone System).

§ Sistemul de telefonie fără fir CT2

Sistemul dat este realizat în 2 variante:

 Analogice (vom studia)
 Digitale

Accesul mutiplu se realizează după FDMA.

CT2 are următoarele caracteristici de bază:
ΔF(ME→BS) = 914÷915MHz
ΔF(BS→ME) = 959÷960MHz
33
ΔFd = 45MHz
Δfc = 25kHz
N = 40
Pemisie(BS,ME) = 10mV

Alocarea canalelor radio se face la cererea echipamentelor ce se iniţializează la

convorbire.
Distanţa la care acţionează CT2 este d=50(în interiorul clădirii) şi d=200m(în
afara ei).
Numărul maxim de combinaţii pentru adresa abonatului este n=104.
Schema de structură a sistemului cordless CT2(BS→ME) este următoarea:
BS ME

PSTN LA Interfaţa
E E

Controler D SF Controler
SF D de semnal
de semnal
R R
I Cod

Schema constă din următoare elemente:

SF – sintezator de frecvenţă
E – emiţător
R – receptor
D – duplexor
Difuzor, microfon
Ocuparea canalelor radio poate fi iniţializată de oarecare paret de BS sau ME.
În cazul iniţierii unei convorbiri de ME, ME efectuează scanarea canalelor pentru
găsirea canalului liber(în cazul cînd ME recepţionează semnalele de la mai multe
BS ME selectează canalele libere după cea mai mare relaţie semnal/zgomot) şi
emite pe acest canal un semnal cu identificarea sa. BS recepţionează acest semnal
cu identificarea ME şi pe canalul corespunzător simpex transmite un semnal de
posibilitate de interconectare. La recepţia acestui semnal încetează de a mai emite
semnalele de identificare şi poate fi permisă culegerea numărului abonatului apelat
şi se efectuează convorbirea.
Întreruperea legăturii se face cînd unul din abonaţii „pune telefonul în furcă”.
Una din aplicaţiile sistemului CT constă în realizarea serviciului telepoint(se
instalează una sau mai multe BS în locurile aglomerate de abonaţi, cum sunt gara,
aeroport).

§ Sistemul de telefonie fără fir DECT

34
 Noţiuni de bază. Caracteristicile tehnice.
Sistemul DECT permite realizarea următoarelor aplicaţii:
 Telefonul fără fir pentru abonatul privat
 Sisteme telefonice la întreprinderi (unde pot fi mai multe BS)
 Centrale telefonice automate la întreprinderi conectate fără fir
 Serviciile telepoint
 Acces fără fir la LAN

Sistemul DECT are următoarele caracteristici principale:

Metoda de acces multiplu de tipul TDD-TDMA
Banda de frecvenţă – 1880 ÷ 1900MHz
Numărul de frecvenţe purtătoare – N = 10 canale
Ecartul dintre canalele – Δfc = 1,728MHz
Cadrul DECT-TDMA conţine 24 de sloturi temporale din care primele 12
sunt destinate transmiterii ME→BS, celelalte invers BS→ME
Puterea maximă de emisie a ME şi BS este de 250mW
Durata unui cadru este de 10msec
Viteza de transmisiune a informaţiei este de 1152kbps
Viteza de trafic pe slot este de 34kbps
Viteza de transmisiune de semnalizare şi control este de 6,4kbps
Distanţa de acţionare în interiorul încăperii este de 50m, iar în exteriorul
de 200m
Timpul de lucru al fiecărui canal se divizează în nişte secvenţe de timp
numite cadre DECT-TDMA cu durata de 10msec.
F,[MHz]

n n+1
Cadru
DECT-TDMA
Un cadru DECT-TDMA
F2 are următoare structură:
Canalul i 0 ..... 23 0 ..... 23
F1
10msec
t

BS→ME ME→BS
0 1 ...... 10 11 12 13 ......... 22 23

1slot=416,7μsec=480
32b 392b 56b
Sincro- Date Controlul
nizare sistemei
392biţi
48b 16b 320b 4 4
35
X Z
cîmp A cîmp B
Fiecare cadru conţine cîte 24 sloturi de timp cu durata 416,4μsec.
Cîmpul A se utilizează pentru semnalizare (efectuarea legăturii şi menţinerea ei).
Cîmpul B este un cîmp de trafic de transmitere a datelor utile.
Cîmpul X este un cîmp de detectarea erorilor.
Cîmpul Z este un cîmp de corecţie a erorilor

Sistemul DECT funcţionează conform modelului OSI-ISO.

§ Schema de structură a reţelei DECT şi principiul de funcţionare

O reţea DECT funvţionează pe baza unei centrale telefonice proprii sau dedicate.

Schema de structură a reţelei DECT este următoarte:

PC
ME
I1 BS
ID
TD I2
ME
PABX I3 ID BS

ISDN I4 ID
ME
PSTN I5 BS 36

Magistrala
 Schema costă din următoarele componente:
CTD – centrala dedicată
TD – terminalul de date
ISDN – reţeaua de bandă largă
I1÷I5 – intefeţe pentru conectarea CTD cu diferite utilizatori
PC – procesorul central
ID – interfaţa DECT, permite conectarea CTD cu BS

BS poate fi amplasată de la CTD la o distanţă <800m, fiecare BS poate intreţine

comunicaţii cu un trafic pînă la 5Erlangi. Un abonat în mediu poate genera un trafic
pînă la 0,2Erlangi, astfel rezultă că BS poate deservi pînă la 25 abonaţi.
Înainte de a se conecta în reţea ME analizează situaţia mediului şi selectează
semnalele cele mai bune(la care raportul semnal/zgomot este cel mai bun) şi este
gata de a efectua comunicaţia pe pe canalul ce corespunde acestui semnal.
Întotdeauna în DECT, ca şi în multe sisteme de comunicaţii mobile, prioritatea
DECT de selectare a canaului de comunicaţie aparţine ME.
În DECT alocare canalelor este dinamică, ce permite de a mări capacitatea
sistemului de la 4 la 8 ori.
În sistemul DECT există nişte particularităţi efectuării procedurii de hand over, ce
constau în următoarele: după începerea comunicaţiei ME efectuează în continuu
scanarea semnalelor de la canalele libere şi la momentul apariţiei unui canal cu un
semnal mai bun(ce poate fi de la aceeaşi BS ce menţine comunicaţia în curs sau de
la BS vecină) se decide de a efectua hand over-ul, pentru aceasta pe canalul nou
găsit se începe comunicaţia concomitent cu comunicaţia pe canalul vechi, în acest
moment de timp ME recepţionează semnalul util de pe 2 canale diferite. Peste un
timp se deconectează canalul iniţial şi comunicaţia continuu pe canalul nou găsit.

BS e reţelei DECT are următoare scheme de structură simplificată:

BS

R
CTD C ER
I
E

SF
Schema constă din
R – receptor

37
E – emiţător
I – intrefaţa
SF – sintezator de frecvenţă
C – comutator
ER – echipamente radio

Schema de structură a ME este:

AD PCM Mod
AC LGP FRF
modem GMSK C
E
MC SF R
I P RAM ROM
SD ER

Schema constă din:

D,M – difuzor, microfon
SF – sintezator de frecvenţă
AC – audio codec
AD PCM modem – adaptiv digital PCM
LGP – modulul de logică şi generare de pachete
MC – microcontroler (cu 2 tipuri de memorie)
P – panou de dirijare
I – indicator şi tastatură
SD – sistem digital
Modulatorul GMSK
E,R – emiţător, receptor
C – circulator sau comutator
FRF – filtru de radio frecvenţă
Tema: Sitemul de telefonie celulară AMPS - Advanced Mobile
Phone System
§ Noţiuni generale. Caracteristicile tehnice.

AMPS – este unul din sistemele analogice de telefonie mobilă, ce a fost inventat
în SUA şi a devenit fucţionabil în 1983 în Chicago, împreună cu NMT şi sistemul C
a fost unul din primele sisteme de telefonie celulară.

AMPS are următoarele parametrii:

ΔF1 = 825÷845MHz (ME→BS)
ΔF2 = 870÷890MHz (BS→ME)
ΔF1 = ΔF2 = 20MHz
Δfc = 30kHz = 0,03MHz

38
N = ΔF1/Δfc = 666

Planul de frecvenţe a sistemului AMPS este următor:

ME→BS BS→ME
fp1 = 825,015MHz fp2 = 870,015MHz
1 2 ....... 666 1 2 666 MHz
825 845 870 890

Canal duplex 1
1 1 MHz
ΔFd = 45MHz
Iniţial AMPS a fost proiectat pentru un număr nu prea mare de utilizatori de aceea
clusterul pentru sistemul AMPS era preconizat să fie format din 7 celule, din aceste
considerente şi din perspectiva dezvoltării sistemului seturile de canale pentru
fiecare celulă au fost formate după următorul principiu:
a) au fost formate 7 grupe de seturi
b) au fost formate 3 tipuri de seturi pentru fiecare celulă, de aceea repartizarea
seturilor de canale pentru fiecare celulă se efectuează prin următorul tabel:

1A 2A 3A 4A 5A 6A 7A 1B 2B 3B 4B 5B 6B 7B 1C 2C 3C 4C 5C 6C 7C
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 .....
43
.....
631
652 653 654 655 656 657 658 659 660 661 662 663 664 665 666

În fiecare celulă iniţial se utilizau seturile de canale ale grupeiA,iar în continuate în

aceeaşi celulă puteu fi utilizate seturile de canale corespunzătoare grupelor B şi C.

§ Structura sistemului AMPS şi funcţionarea lui.

Schema de structură simplificată a sistemului AMPS este următoarea:

BS
BS
LE MTX
…
PSTN

BS BS
LE TE MTX …

39
 Elementele de bază a sistemului AMPS sunt:
MTX – Mobile Telephone Exchange – reperzintă o centrală telefonică pentru
abonaţii mobili, ce are legătură cu abonaţii PSTN prin LE – Local Exchange – care
la rîndul său reprezintă o centrală locală şi utilizînd TE – Transit Exchange – care
reprezintă o centrală de tranzit. BS care pot fi conectate la MTX printr-o linie
individuală sau comună. ME – echipament mobil.
MTX reprezintă o centrală telefonică pentru abonaţii mobili şi efectuează
comutarea corespunzătoare.
Funcţionarea sistemului se efectuează sub controlul unui procesor central a MTX.
Schema de structură a mtx şi legăturii BS este următoarea:

MTX
PC

PSTN SC TD

BS
SL UC

Ar1 Ar2 Î/T TDP Aen

Ae
... 2 Ae1
E/R1 E/R2 ..... E/Rn

Elementele componente ale schemei sunt:

PC- procesorul central
SC – sistem de comutaţie
TD – terminal de date
SL – supervizarea liniilor
UC – unitatea centrală a BS
Î/T – întîrzierea / testarea
TDP – transmiterea datelor pozitive
E/R – emisie/recepţie

Fiecare BS utilizează 2 antene de recepţie pentru înlăturarea efectului fading şi n

antene de emisie.
În sistem de telefonie mobilă se observă fenomenul de scădere a nivelului
recepţionat a ME, care se numeşte efectul fading.
Există 2 tipuri de efect fading:

40
 a) fading rapid – se datorează faptului că semnalul sumar în antena ME este
format semnale ce parcurg diverse căi
b) fading lent – este legat de fptul că ME nimereşte în „umbre” unui obstacol.

ME AMPS conţine următoarele părţi componente:

Ae-r Ar
IU UL

E/R

IU – interfaţa utilizatorului (tastatura, LED-uri, ecran, etc.)

UL – unitatea logică
E/R – emiţător/receptor

Schema de structură a unui echipament mobil în forma mai detaliată este:

Ar Ae-r

FTBR SD2 FTBR C FTBE ARF CP

MF
M6 MX
ARF
SF1 M6
45MHz SC/6
(666)
AFI1 MNS
SF2 UL
OL
34,3MHz
Ext
Mute
AFI2 DMF DMx 41
Rx date
10,7MH
z
FTBR – filtru trece bandă de recepţie
SD 2 – selector de diversitate 2
C – circulator
ARF – amplificator de radiofrecvenţă
SF 1,2 – Mixer de frecvenţă
AFI 1,2 – amplificator de frecvenţă
OL – oscilator local
DMF – demultiplexor de fază
MNS – măsurător nivelului de semnal
DMx – demultiplexor
Ext – extensor
M6 – multiplicator de frecvenţă la 6
FTBE – filtru trece bandp de emisie
ARFP – amplificator de radiofrecvenţă de putere
MF – multiplexor de fază
SC/6 – sintezator de canale
CP – copmresor
Mx – multiplexor
UL – unitatea logică
Mute – acordarea fără zgomot la canal
Rx date linia de transmisiune de date

Calea de emisie – semnalul vocal nimereşte în microfon, unde este trasnsformat în

semnalul electric după ce este compresat în blocul CP, multiplexat cu datele de la
UL în Mx şi transferat în blocurile M6 şi MF, unde se efectuează o modulaţie în
frecvenţă a purtătoarei canalului simplex de emisie, apoi semnalul se amplifică în
ARFP, care are 4 trepte de reglare a semnalului. Acest semnal de reglare a puterii de
emisie este generat de către UL în rezultatul analizei nivelului de semnal recepţionat
de blocul MNS. Semnalul de emisie nimereşte în FTB emisie şi prin circulator trece
în antena de emisie.

Calea de recepţie – în ME pentru AMPS se utilizeazăpentru recepţie 2 antene

diferite: una lucrează permanent la recepţie (cea din stînga) şi a doua lucrează şi la
emisie şi la recepţie. Unul şi acelaşi semnal de recepţie nimereşte la antena de
recepţie şi prin FTBR se aplică la selector de diversificare SD2. În SD2 se
selectează semnalul cel mai puternic care este aplicat la ARF, care la rîndul său îl
amplifică, iar apoi nimereşte în primul multiplexor, în rezultatul căruia se obţine
prima frecvenţă intermediară egală cu 45MHz, care este amplificată de AFI 1 şi ca
rezultat frecvenţa serveşte pentru măsurarea nivelului semnalului recepţionat. La
SF2 se aplică un semnal al oscilatorului loca cu frecvenţa de 34,3MHz şi se obţine a
doua frecvenţă intermediară egală cu 10,7MHz, care este amplificată de AFI 2.
42
Frecvenţa intermediară se aplică la DMF, iar după ceea la DMx, unde se face
separarea semnalului vocal de semnalul de date. Semnalul vocal prin EXT se aplică
difuzorului, iar datele la UL. Pentru acordul fără zgomot pe un canal, cît şi pentru
trecerea de pe un canal pe altul se utilizează legătura Mute, ce deconectează pe
această perioadă semnalul sonor.

Funcţionarea: în AMPS se utilizează un număr de canale doar pentru efectuarea

procesului de căutare şi acces, cît şi pentru semnalizarea, aceste canale se umesc S
canale şi, de obicei, se utilizează ultimele 21 de canale din 666(cîte un canal S
pentru fiecare set de canale ca minimum), aceste canale se utilizează în ambele
sensuri şi doar pe un timp foarte scurt pînă la atribuirea canalului de trafic liber.
Pentru utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe utilizarea canalelor S în
ambele sensuri, şi anume în cazul iniţierii unui apel de către ME pe canalul S din
calula dată, se transmite un semnal special. Această procedură se numeşte
porcedură de acces. Şi la apariţia a două sau mai multe proceduri de acces de către
abonaţii aceleeaşi BS se utilizează o procedură specială pentru evitarea apariţiei
conflictelor la acăpărarea unui cana liber. Această procedură constă în următoarele:
cînd ME transmite spre BS semnal de iniţiere a unei convorbiri pe canalul S iniţial
BS nu eliberează mimental un canal liber de trafic, doar la apariţia peste un timp
aleator de timp aceluiaşi semnal de la ME la BS, BS eliberează un canal de trafic şi
în acest moment eliberează şi un canal S. Dacă doi sau cîţiva abonaţi iniţiază un
apel în acelaşi moment de tmip, datorită faptului că fiecare ME repetă acest semnal
peste un timp aleator primul va primi canalul de trafic ME care are timpul repetare
mai mic. În AMPS procedura de acces şi căutare se efectuează pe acelaşi canal.
Procedura de căutare este o procedură prin care o BS iniţiază o legătură cu unul
din abonaţii mobili aflaţi pe teritoriul calulei pe durata legăturii BS şi MTx
supraveghează calitatea comunicaţiei şi dacă este necesar se declanşează procedura
de hand over intra sau inter celulară. La închierea convorbirii ME semnalizează
acest lucru cu un semnal special şi BS consideră în continuare canalul de trafic
utilizat în convorbire ca canali liber.
În regimul de aşteptare (stand by) ME se află permanent pe un canal S deservit de
altă BS. ME schimbă acest canal S. Există cazuri cînd ME recepţionează de la BS
comenzi de a se transfera necondiţionat de pe un canal S pe altul, aceasta are loc
cînd într-o celulă este depistat un număr mare de abonaţi, care dacă ar iniţia o
convorbire sau ar fi apelaţi BS nu ar face faţă acestui trafic.
Distanţa între BS ţi ME poate varia de la 0 la cîţiva zeci de km, de aici rezultă o
variaţie în limitele foarte mari a nivelului semnalului recepţionat. La o scădere a
cestui nivel sub nivelul limită BS şi ME întreprind măsuri legate de ridicarea
calităţii prin mărirea în 4 trepte a puterii de emisie. Această procedură se utilizează
pentru a exclude posibilitatea apariţăei interfeţelor în cazul utilizării semnalului
maxim de emisie.

§ Supervizarea şi controlul reţelei AMPS

43
 Supervizarea reţelei AMPS urmăreşte următoarele:
1. controlul permanent al calităţii legăturii
2. efectuarea procedurii de căutare ME
3. accesul ME în reţea
4. rezolvarea conflictelor la acăpărarea unui canal

Supervizarea calităţii legăturii: în PSTN sub noţiune de supervizarea calităţii

lagăturii se subînţelege procesul de aflare a stării terminalului aparatului(dacă
receptorul este în furcă sau nu).
În AMPS noţiunea de supervizare cuprinde:
 urmărirea stării abonatului
 menţinerea cîmpului semnaluli de recepţie la un nivel corespunzător
Pentru aceasta AMPS utilizează 2 tipuri de semnal:
a) semnalul SAT – Supervisory Audio Tone
b) semnalul ST – Signalization Tone

Pentru semnalul SAT sunt alocate 3 frecvenţe:

SAT 1 SAT 2 SAT 3

5600Hz 6000Hz 6400Hz

Acest semnal este în afara benzii canalului tonal şi se separă uşor de această bandă
printr-un filtru trece sus.
Fiecare BS poate utiliza doar unul din aceste semnale SAT şi ME recepţionînd
aceste semnale poate concluziona pe teritoriul a cărei BS se află şi care este
următoarea BS cea mai apropiată.
Fiecare ME recepţionaeză semnalul SAT corespunzător şi fără prelucrări
suplimentare îl transmitespre BS, iar BS recepţionînd semnalul SAT de la ME
efectuează următoarele:
 hotărăşte că legătura cu abonatul mobil are o buclă închisă (canalu este
controlat)
 apreciază distanţa relativă de la BS la ME

Sistemul AMPS a fost primul sistem de telefonie celulară cu extinderea pe arii

mari. În acest sistem s-au depistat nişte neajunsuri legată de dirijarea prea
centralizată a funcţionării sistemului, aceasta a dus la:
a. imposibilitatea utilizării celulelor cu raza mai mică de o milă, acesat s-
a întîmplat din cauza că la deplasarea abonaţilor mobili era necesar de
a efectua foarte des procedurile hand over, ce se primeau la nivelul
MTx
b. neamplasarea BS în locul găsit conform calculului a condus la apariţia
unor situaţii cînd o parte din abonaţi nu puteau efectua o legătură
calitativă de la BS pe teritoriul căreia celule erau amplasaţi şi erau
44
 deserviţi de BS vecine, care nu întodeauna efectuau o comunicaţie
calitativă. Însă în majoritate cazurilor BS era amplasată la o distanţă de
20÷25% de la cea care era calculată.

Tema: Sistemul de telefonie celulară NMT- Nordic Mobile

Telephone
§ Noţiuni generale. Caracteristicile de bază ale sistemului NMT.

Există 2 variante de realizare a sistemului NMT: NMT 450 şi NMT 900.

Sistemul NMT este primul sistem complet automatizat în care a fost efectuată
decentralizarea parţială a funcţiilor de bază.
NMT – este un sistem analogic cu utilizarea tehnologiei de acces FDMA.

Caracteristicile tehnice de bază a NMT 450 sunt:

ΔF1 = 453÷457,5 MHz
ΔF2 = 463÷467,5 MHz
ΔF = 4,5MHz
ΔFd = 10MHz
Δfc = 25(20)kHz
N1 = ΔF1 / Δfc = 180 canale
N2 = ΔF2 / Δfc = 225 canale

Caracteristicile tehnice de bază a NMT 900 sunt:

ΔF1 = 890÷915 MHz = 25MHz
ΔF2 = 935÷960 MHz = 25MHz
ΔFd = 45MHz
Δfc = 25(12,5)kHz
N1 = ΔF1 / Δfc = 1000 canale
N2 = ΔF2 / Δfc = 2000 canale

Iniţial sistemul NMT a fost implimentat şi inventat în 1978, însă din cauza
creşterii mari a numărului de abonaţi acest sistem s-a „săturat” foarte repede şi de
aceea în 1986 a fost implimentat sistemul NMT 900, care în afară de numărul mărit
de canale permitea de a realză şi o parte de funcţii noi.

§ Structura sistemului NMT. Principalele unităţi şi funcţiile lor

ME
Schema PSTN
bloc simplificată aPLMN
sistemului NMT
BS1 este:
BS2 BS3
CT MSC 1 AT1 AT2

ME
BS4 BS5 BS6 45
CL CT MSC 2 AT3 AT4 AT5

I
 Elementele componente ale schemei sunt:
CT – centrala de tranzit
CL – centrala locală
I – interfaţa
MSC – centrul de comutaţie a abonaţilor mobili
AT – arie de trafic

Sistemul NMT constă din:

1) MSC
2) BS
3) ME
4) Linii de legătură:
a. între MSC şi PSTN, care sunt realizate prin cablu
b. între MSC şi BS în care se utilizează semnalul de frecvenţă înaltă, care
se realizează prin cablu alectric sau fibră optică

Schema bloc a MSC simplificată este următoare:

PSNT TSS GSS MTS PLMN
CP

care constă din:

TSS – Telephony Subsystem
GSS – Group Switched Subsystem
MTS – Mobile Telephone Subsytem

Funcţia de bază a MSC o efectuează GSS, unde se realizeată comutaţiile necesare.

Blocurile TSS şi MTS reprezintă interfeţe TSS cu PSTN, MTS cu PLMN.
În TSS (şi din TSS) sunt aplicate semnale de frecvenţă joasă ale reţelei PSTN.
În MTS (şi din MTS) se aplică semnale de frecvenţă înaltă pe purtătoare utilizate
şi de BS.

46
 BS asigură comunicarea radio cu ME, subcoordonarea MSC, efectuează
modularea semnalelor primite de la MSC şi emiterea lor în eter; demodularea
semnalelor primite de la ME şi transmiterea lor spre MSC, căutarea ME, alocarea
canalelor de trafic, subcoordonarea de către MSC.
Fiecare BS poate utiliza 1÷40 canale de trafic şi unul sau două canale de căutare.
Teritoriul deservit în sistemul NMT se împarte în arii de trafic, fiecare din ele poate
coţine 4÷64 BS. Un MSC poate deservi 1÷8 arii de trafic.
Pentru fiecare canal radio BS conţine emiţător/receptor ce funcţionează la o
antenă comună. BS conţine echipamente de supraveghere şi control parţial al
funcţionării. O BS poate acoperi celule cu razele între 1÷40km pentru NMT 450 şi
0,5÷20km pentru NMT 900.

Se pot utiliza următoarele tipuri de ME:

 care funcţionează în regim normal
 ce funcţionează cu priorităţi
 portabile
 în regim de telefon public

§ Funcţionarea sistemului NMT

Tipuri de canale radio utilizate.

Legătura abonaţilor mobili cu BS se efectuează pe canalele radio alocate. În
dependenţă de funcţiile realizate aceste canale se clasifică în:
1. Canale de trafic – sunt canalele ce se utilizează pentru transmiterea
informaţiei utile după realizarea legăturii. Întotdeauna într-o celulă trebuie să
existe un canal de trafic ce este marcat ca un canal liber.
2. Canale de căutare – sunt acelea pe care BS transmite un semnal de apel către
abonatul mobil. Pentru urmărirea poziţiei abonatului mobil în reţea în starea
lui de aşteptare şi pentru comunicaţii de trafic în cazurile unui trafic intens,
sunt markate cu un semnal special de canale de căutare.
3. Canale de acces – (numai la NMT 900) sunt canalecare au rolul de a
transmite un apel de la ME spre BS pentru obţinerea unui canal de trafic după
recepţia semnalului MSC. Selectează canalul de trafic îl transmite la BS care-
l ordonă pe ce canal să se acordeze.
4. Canale combinate de trafic şi căutare – se utilizează pentru transmiterea
apelului de la BS la ME la regim de trafic intens se utilizează ca canale de
trafic.

Canalel de căutare şi acces formează canal de apel.

Legătura între BS şi MSC poate fi realizată prin fire electrice, fibra optică, unde
radio.

Realizarea legăturilor de comunicaţie.

47
 Dirijarea funcţionării sistemului NMT se efectuează de către MSC. În NMT există
2 tipuri de MSC:
1) MSC-H(Home) – MSC de apartenenţă – reprezintă acele MSC în care se
realizează înregistrarea abonaţilor daţi.
2) MSC-V(Visited) – MSC vizitat – reprezintă acel MSC pe teritoriul căreia se
află într-un moment dat abonaţii înregitraţi la alt MSC.
În MSC-H se păstrează toate informaţiile despre abonaţii înregistraţi în această
arie şi toate apelurile ce sunt adresate abonaţilor adresaţi în MSC-H iniţial nimeresc
aici.
În MSC-V conţine informaţia temporară despre abonaţii ce se află pe o perioadă
de timp pe teritoriul dat.
AT AT
MSC-H

MSC-V AT

Modul de stabilire şi funcţionare a legăturii în NMT poate fi reprezentat prin

următoare schemă:
ON OFF

Standby ME-MSC Conversaţie Sfîrşt de

convorbire

Urmarirea MSC → Hand Întreruperia

→ME over forţată
convorbirei

§ Supervizarea şi controlul reţelei

Supervizarea calităţii legăturii: se efectuează pe parcursul derulării conversaţiei şi

consată din 2 proceduri:
1. măsurarea la BS a nivelului semnalului recepţionat de la ME
2. măsurarea raportului semnal/zgomot pentru un semnal special transmis de la
BS spre ME şi iîntors de la ME spre BS pe canalul de trafic.
În ambele cazuri în dependenţă de rezultatele măsurărilor există 3 variante:
1) Conversaţia contiunuă (nivelul semnalului normal în ambele cazuri)
2) Cînd se caută un canal de trafic „mai bun”, în acest caz BS transmite
către MSC un semnal de alarmă în care se identifică canalul pe care se
efectuează o convorbire curentă a abonatului mobil dat şi se cere de a
se găsi un canal pentru hand over, asemenea canal poate fi sau în celula
dată, sau în alta şi în rezultat se efectuează hand over-ul
3) Nu se ia nici o măsură şi convorbirea continue pînă la întreruperea
forţată

48
 Semnalul special transmis pe canalul de trafic de către BS spre ME este unic pentru BS dată,
însă diferit pentru BS vecine, semnalul dat este Δφ şi are următoare valori:
Δφ1 Δφ2 Δφ3 Δφ4
3955Hz 3985Hz 4015Hz 4045Hz

Transferul legăturii(hand over): în NMT transferul de legătură are un specific ce

constă în faptul că hand over-ul se face în 2 nivele de alarmă:
1) Nivelul 1 – la care se stabileşte necesitatea efectuării hand over prin analiza
rezultatelor măsurării semnalului de trafic sau Δφ, în acest caz BS transmite
către MSC semnalul de alarmă. Nivelul 1 reprezintă o fază pregătitoare
pentru hand over.
2) Nivelul 2 – la care MSC realizează căutarea unui canal liber de trafic mai bun
şi dacă un aşa canal este găsit se realizează hand over-ul, astfel convorbirea
continue pînă la pierderea lagăturii sau întreruperea ei.

Accesul şi căutare în NMT:

Accesul – reprezintă obţinerea unui canal de trafic cînd apelul este iniţiat de
abonatul mobil.
Căutarea – reprezintă obţinerea unui canal de trafic pentru comunicaţie cînd
apelul este adresat către un abonat mobil.
În reţeaua NMT se desting 2 situaţii de iniţiere al apelului către un abonat mobil şi
anume:
 Cînd apelul este iniţiat de către un abonat al reţelei PSTN
 Cînd apelul este iniţiat de către un abonat al reţelei PLMN
În primul caz sunt posibile 2 variante:
1) Semnalul de apel de la abonatul fix se transmite prin centrala locală
şi de tranzit şi nimereşte-n MSC-H, care dirijează apelul către
MSC-V a reţelei date sau altei reţele pe teritoriul căreia se află în
momentul dat abonatul mobil.
2) Semnalul de apel de la abonatul PSTN se transmite prin centrala
locală şi de tranzit şi nimereşte în PLMN prin orice MSC, şi anume
prin MSC-G(MSC-Gateway-de intrare), MSC-G contactează cu
MSC-H şi află în acest moment abonatul apelat, după ce transmite
către MSC-V şi mai departe către abonat.
În cazul apelului de la PLMN la ME abonatul mobil formează numărul necesar ,
se declanşează procedura de proces în care se efectuează identificarea ME şi dacă
ME are posibilitate de accesare a serviciului, şi se eliberează un canal de trafic după
care procedura de apel este transmisă sau spre PSTN, sau spre PLMN. În cazul
legăturii cu abonatul PLMN preventiv se află poziţia lui pentru a determina aria de
trafic în care va fi transmis apelul.

Localizarea, actualizarea poziţiei, rouming, controlul identităţii ME:

Localizarea – este procedura de aflare a pozoţiei ME pentru a determina aria de
transmitere a paelului. Pentru localizare se transmite un apel special cu un
identificator al ME apelate pe aria de trafic în care se află ME. Dacă informaţia
49
despre aria de trafic lipeşte, atunci apelul este transmis în aria MSC. ME
recepţionează apelul cu un număr de identificare al său ce răspunde către BS, dacă
peste un timp oarecare către MSC nu provine nici un răspuns de la ME prin BS
corespunzătoare apelul se repetă. Această procedură poate avea 3÷5 încercări. Dacă
răspunsul nu apare apelul este refuzat.
Actualizarea poziţiei – constă în menţinerea informaţiilor despre schimbarea
actuală a poziţiei ME în reţeaua PLMN. Această procedură se efectuează automat în
regimul stad by al ME.
Rouming – toate datele dspre abonatul înregistrat în reţeaua se păstrează în MSC-
H. ME se poate deplasa pe teritoriul întregii reţele şi în cazul cînd nimereşte pe o
arie deservită de MSC-V oarecare prin schimbul de informaţie cu cea mai apropiată
BS permite la MSC-V să primească informaţia despre acest ME de la MSC-H. În
acest caz la apariţia apelului, care iniţial permanent nimereşte la MSC-H, la apariţia
apelului MSC-H va transmite apelul la MSC-V. La deplasarea MSC pe teritoriul
unui nou MSC-V se va efectua înregistrarea ME pe acest nou teritoriul, informaţia
va fi salvată în MSC-H şi el va transmite comanda de ştregere a infdormaţiei despre
ME dat din MSC precedent.
Apelul de la abonatul mobil – pentru a iniţia o convorbire sau a avea acces la un
serviciul reţelei NMT abonatul mobil formează numărul corespunzător. Apelul este
transmis pe un canal de acces către BS. BS recepţionînd apelul analizează categoria
abonatului şi află dacă el are acces la serviciul dat. După aceea BS solocită o parolă
de acces şi dacă ME transmite automat parola corectă, atunci BS începe procedura
de alocare a unui canal de trafic liber şi pe care se efectuează conectarea, apelul
rămîne în reţeaua mobilă sau este transmis în PSTN în dependenţă de numărul
format de abonatul mobil. Comutarea legăturii se efectuează prin MSC-V sau MSC-
H. În cazul cînd apelul este destinat altui abonat mobil se efectuează procedura de
localizare a ME chemat.
Capacitatrea reţelei NMT – sub noţiunea de capacitate se subînţelege numărul
de abonaţi ce pot fi deserviţi cu o probabilitate de blocare(2%) a apelului dat.
În sistemul NMT capacitatea este limitată de 2 factori:
1) Capacitatea sistemului de comutare
2) Capacitatea de trafic a subsistemului radio (numărul total de canale radio
utilizate în sistem, numărul de canale repartizat fiecărei celule, principiu de
alocare a canalelor de apel şi acces, numărul de celule, dimensiunile celulelor,
posibilitatea de reutilizare a frecvenţei, timpii de acces, conectarea şi
distrugerea conexiunii)

Pentru o utilizarea mai eficientă a spectrului radio sistemul NMT sunt realizate:
 În zonele urbane – sistemul NMT 900 ce permite realizarea celulelor
cu dimensiunile mai mici şi de deservire a unui număr de abonaţi mai
mare
 În zonele ruralr – sistemul NMT 450, din cauza că poate realiza celule
de rază mai mare, acoperi teritorii mai mari cu un trafic mai mic.
O importanţă deosebită o au :
a. Timpul de realizare al apelului de la BS spre ME cce 1sec
50
 b. Timpul de apelare de la ME spre BS care constă din
transmiterea informaţiei pe canalul de apel cu durata de
aproximativ 1sec şi timpul de alocare a canalelor liber de trafic
c. Timpul realizării procedurii hand over pentru NMT 450 este de
1sec, iar pentru NMT 900 de 0,3sec
d. Distrugerea legăturii este aproximativ de 0,75sec

Serviciile în sistemul NMT sunt de 2 tipuri:

1) Servicii pentru abonat, care sunt:
 Codarea apelului
 Direcţionarea apelului către un alt număr
 Transferul legăturii sub controlul abonatului apelat către un lat partener
 Interceptarea apelului pentru urmărirea apelurilor rău voitare
 Respectarea unei cereri de a nu fi deranjat
 Informarea unui abonat ce se află într-o convorbire în desfăşurarea despre
sosirea unui nou apel şi posibilitatea manipulării lui
 Dezactivarea tuturor serviciilor
2) Servicii ce se referă la organizarea şi gestionarea funcţionării reţelei:
 Măsurarea puterii semnalului de la ME pentru efectuarea hand over-ului
 Redirecţionarea apelului către un alt număr în cazul lipsei canalelor radio(de
trafic) libere
 Urmărirea permanentă a ME
 Divizarea abonaţilor pe categorii
 Rezerve de canale pentru abonaţii cu priorităţi

§ Traficul în reţele NMT

Numerele telefoanelor mobile NMT: Pentru a pute fi apelat fiecare abonat mobil
trebuie să aibă un număr unic şi acest număr este format la apelarea lui şi serveşte
ca identificator pentru calculul timpului utilizat în reţea.
În sistemul NMT numărul abonaţilor are următoare structură:
PNM1M2X1X2X3X4X5X6

unde: PN – este aria MSC-H; M1,M2 – sunt numerile ariei de trafic; X1...X6 – sunt
numerile al abonatului.

Pentru apelarea unui abonat mobil de la alt abonat din reţea PSTN trebuie formate
următoarele numere:
CL CT PLMN ME
PSTN
MSC BS

PNM1M2X1X2X3X4X5X6 PNM1M2X1X2X3X4X5X6 X1X2X3X4X5X6 ZX1X2X3X4X5X6 Z X1X2X3X4X5X6

51
Profilul traficului: Intensitatea traficului variază în dependenţă de amplasarea
celulei, anotimpului anului, pe durata zilei.
Profilul operaţional a sistemei NMT reprezintă durata de utilizare de echipament a
sistemei, din acest punct de vedere pot fi caracterizate următoarele echipamente:
a) MSC – funcţionează practic 100% din durata unei zile, se află sub sarcina de
control şi întreţine legătura cu BS la un nivel calitativ şi împre3ună cu ele
efectuează urmărirea fără întrerupere a tuturor ME, funcţionează la tensiune
relativ stabilă şi în condiţii termice stabile.
b) BS – funcţionează 100% din durata unei zile, dar nivelurile de ieşire ale BS
cresc pe perioada apariţiei semnalelor utile; de regulă, canalul radio se află în
funcţiune aproximativ de 50% din timp(2 vorbitori)
c) Staţia mobilă – timpul de funcţionare este foarte mic, depinde de necesităţile
şi posibilităţile abonatului, de obicei funcţionează aproximativ pe 40% la
emisie în timpul unei convorbiri
d) Linie de transmisiune – între MSC şi BS funcţionează 100%, între BS şi ME
doar la apelarea într-o direcţie sau alta

Tema: Sistemul de comunicaţii mobile GSM-Global System

Mobile Communication
§ Noţiuni de bază. Caractreristicile tehnice de bază.

Sistemul GSM a fost elaborat ca un sistem pan-european, dar în ziua de azi se

utilizează larg în toată lumea. Reprezintă un sistem de generaţia a 2-a digital, a fost
implementat în 1991.
GSM are o capacitate de pînă la 10 ori mai mare decît sistemele de comunicaţii
mobile analogice din următoarele cauze:
1) Înlocuirea transmisiunii semnalului vocal, ce efectuează o modulaţie
analogică purtătoare cu modulaţia digitală a purtătoarei canalului, aceasta a
permis de a micşora relaţia semnal/zgomot pentru transmiterea calitativă a
semnalului şi de asemenea a permis de a micşora cu mult distanţa de
reutilizare a frecvenţei
2) Introducerea controlului puterii de emisie la ME şi BS, transmisiunea
discontinue a semnalului, utilizarea saltului de frecvenţe
3) Utilizarea metodei de acces TDMA, ce presupune iniţial divizarea benzii
alocate de frecvenţe în benzile de canal şi divizarea funcţionării acesteia , de
obicei fiecare slot este acordat pentru comunicaţie într-un singur sens unui
singur abonat.

52
 GSM extinde funcţia de mibilitate la nivelul abonatului şi efectuează cîteva etape
de securizare a informaţiei.
1 etapă – cifrarea informaţiei pe canalul radio după un algoritm şi o cheie specială
2 etapă – utilizarea obligatorie în reţelele GSM a cartelei SIM(modul de identificare
a abonatului) accesul la care se face printr-un cod PIN(numărul de identificare a
abonatului).

În GSM se efectuează controlul echipamentelor mobile utilizate în reţea pentru

aceasta la fiecare acces al reţelei reţeaua controlează IMEI (Interntional Mobile
Equipmrnt Identity).

Sistemul GSM este realizat în 2 variante: GSM 900 şi GSM 1800.

Pentru GSM 900 sunt utilizate următoarele benzi de frecvenţe:

ΔF1 = 890÷915MHz
ΔF2 = 935÷960MHz
ΔF = 25MHZ
Δfc = 200kHz = 0,2MHz

În fiecare bandă se utilizează 2 benzi de protecţie, fiecare din această bandă are o
lăţime de Δfc/2 = 100kHz la extremele benzii.

Numărul de canale este N = ΔF1/ Δfc = 125-1 =124 canale

Sitemul GSM 900 poate deserve zeci÷sute mii de abonaţi.

Planul de frecvenţe are următoare formă:

ME→BS
1 2 123 124 f,MHz
890 915

BS→ME
1 2 123 124 f,MHz
935 960
canal
duplex 1
1 1 f,MHz
ΔFd = 45MHz

§ Arhitectura reţelei GSM

Arhitectura reţelei GSM are următoare structură:

53
 OMS
OMC NMC PSTN
ISDN

RSS X.25 NSS

EIR VLR HLR
ME Um BTS Abis F B
BSC MSC AuC
SIM BTS XC IWF EC
A E
BTS BSS MSC
XC IWF EC
BSS

BSS

Sistemul GSM constă din 3 subsisteme:

1. RSS – Radio Subsystem
2. NSS – Network and Switching Subsystem
3. OMS – Operating and Switching Mentinance Subsystem

La rîndul său RSS conţine următoarele elemente:

1) ME – obligatoriu trebuie să aibă cartela SIM
2) BTS – Base Transiever System (sistem de emisie/recepţie de bază)
3) BSC – Base Station Controler (controlerul BS)

La rîndul său NSS conţine următoarele elemente:

1) MSC – la care se conectează
a) XC – transcoderul ce efectuează conversia semnalului radio
b) IWF – Interworking Function – funcţie de interconectare
c) EC – EchoCanceler – suprimator de ecou
2) EIR – Equipment Identity Register
3) VLR – Visitor Locaton Regiter (registru de localizare a vizitatorilor)
4) HLR – Home Location Register (registru de localizare a abonaţilor proprii)
5) AuC – Autentification Center (centru de autentificare)

La rîndul său OMC conţine următoarele elemente:

1) OMC – Operating and Mentinance Center
2) NMC – Network Management Center

§ Subsistemul radio RSS

54
 RSS constă din 2 elemente de bază: ME şi BSS.
Echipamentul mobil - Sistemul GSM face destincţie între abonatul mobil şi
echipamentul mobil.
Echipamentul mobil este identificat prin IMEI, iar abonatul mobil. De obicei, este
identificat de cartela SIM utilizată în acest ME. IMEI este un număr internaţional
înregistrat într-o memorie de tip ROM a echipamentului mobil.
Pentru ca în reţea să fie admise doar echipamentele ce corespund cerinţelor
tehnice a reţelei sau pentru prevenirea utilizării echipamentelor furate de fiecare
dată cînd se efectuează înregistrarea în reţea a abonatului cu echipamentul dat se
efectuează şi procedura de autentificare a abonatului şi echipamentului.(Abonatul
prin numărul de pe cartela SIM, iar echipamentul prin IMEI care este transmis
automat către BS)
Cartela SIM conţine informaţii necesare pentru conectarea unui abonat la reţeaua
şi o parte din informaţii poate fi modificată, iar pe altă parte rămîne constant pe
toată perioada utilizării cartelei SIM. Accesul la echipamentele se face printr-un
număr pin(parolă).
Cartela SIM este implicată în funcţiile de autorizare, secretizare a informaţiei(se
conţine o cheie de descifrare), administrarea apelurilor în reţea de origine şi cea
vizitată se utilizează ca baza de date.
În cartela SIM se mai înscrie numărul TSME(Temporaly Subscible Mobile
Equipment). În cartela SIM se înscriu informaţii despre aria de localizare în care se
află abonatul.

BSS – reprezintă interacţiunea dintre 2 elemente de bază: BTS şi BSC.

BTS funcţionează în radiofrecvenţă şi efectuează legătura directă cu echipamentul
mobil prin intermediul semnalelor prelucrate în TDMA şi FDMA.
BSC reprezintă o unitate de control, care efectuează managementul resurselor
radio la toate BRS subordonate.
BTS conţine cîte o unitate de emisie/recepţie pentru fiecare canal alocat.
Capacitatea maximă a BTS este de 16 purtătoare. O configuraţie a BTS pentru
zonele urbane conţine 4 purtătoare ceea ce permite conectarea simultană.
În sistemul GSM nu există o alocare fixă a canalelor radio utilizate de BS, însă se
utilizează o alocare hibridă.
În BSC se conţine uncomutător care efectuează comutarea liniilor de abonat dsin
afara reţelei mobile cu canalele radio, de aceea BSC trebuie să susţină 2 interfeţe.
În interiorul BSS legătura între echipamentele se face prin linii PCM cu viteză de
2Mbps.
BTS se conectează la BSC prin protocolul Abis, însă arhitectura de conectare
poate fi foarte diversă şi anume: magistrala, stea, ierarhică, etc.

§ Subsistemul reţea NSS

Subsistemul reţea conţine o diversitate largă de echipamente ca funcţie realizate.

55
 MSC – prezintă un centru de comutaţie abonaţilor mobili, este un echipament ce
realizează legătura dintre abonaţii mobili şi alte reţele, interacţionează cu celelalte
echipamente prin 5 interfeţe diferite.
MSC supraveghează stabilirea apelurilor şi procedurile de rutare a apelurilor în
interiorul reţelei, efectuează funcţii de taxare, toate statisticile în reţea, conversia
numerotării la efectuarea apelurilor.
MSC efectuează următoarele funcţii tipice pentru reţeaua celulară:
1) Lista tuturor angajaţi în momentul dat într-o comunicaţie(apelaţi şi apelanţi)
2) Procedura de protecţie contra utilizatorilor neînregistraţi utilizînd pentru
aceasta secretizarea informaţiei şi identificarea abontului
3) Iniţierea şi supravegherea procedurilor de transfer, localizare pentru apelurile
cu abonaţii din alte reţele
Un MSC cu VLR alocat poate deservi cîteva zeci de mii de abonaţi cu un trafic
mediu de 0,025Erlangi.
AuC – este responsabil de procesul de autorizare a unui abonat la conectarea lui
la reţea.
Procesul de identificare a autencităţii abonatului se face de fiecare dată cănd
echipamentul mobil este pornit la reţea. În acest caz BTS recepţionează semnalele
ME şi transmite în direcţia ME un semnal RAND. ME recepţionează semnalul
RAND, îl multiplică cu cheia de discifrare din SIM obţine semnalul SRES care se
transmite în direcţia BTS fiind prelucrat cu un algoritm A5 aceleaşi calcule şi
prelucrări se fac în BTS asupra RAND. Dacă rezultatele obţinute la prelucrarea
RAND în BTS coincid se consideră că audentificarea este corectă şi abonatul are
acces la servicii corespunzătoare. Audentificarea se face printr-un canal de
semnalizare.

§ Baze de date – registrele

În sistemul GSM există 3 baze de date:

1. HLR
2. VLR
3. EIR
Aceste baze reprezintă nişte noduri de prelucrare specială a datelor în rezultatul
cărora se efectuează administrarea informaţiilor de abonat şi urmărirea localizării
abonaţilor şi echipamentelor mobili.

HLR – baza de date pentru parametrii abonaţilor înregistraţi în partea dată de

reţea. Unele informaţii în această bază sunt introduse doar pentru prima dată în
momentul înregistrării, nu se modifică şi nu se pot şterge. Alte date sunt dinamice şi
se modifică pe parcursul deplasării abonatului în reţea. O reţea poate avea mai multe
HLR fiecare din ele deţinînd o parte din informaţii despre abonaţi. Întotdeauna un
abonat va aparţine doar unui HLR. Fiecare abonat în momentul apelării va fi
înregistrat şi în VLR corespunzător. Totdeauna la efectuarea unui apel de către un

56
abonat mobil informaţia despre acest abonat este citită din HLR corespunzător şi
orice apel către abonatul mobil dat este dericţionat iniţial către HLR, unde a fost
înregistrat pentru a afla poziţia lui dată.
În cazul cînd abonatul se află pe teritoriul deservit de către alt MSC rutarea
apelului către abonat se face prin acel MSC în care a fost înregistrat abonatul şi este
indicat numărul VLR deservit de alt MSC al reţelei.

VLR – conţine o copie a informaţiei HLR despre toţi abonaţii care la momentul
dat se află pe teritoriul deservit de VLR coresăunzător. VLR este un registru, ce
iniţiază procesul de acordare a unui număr temporar unui abonat, pe care îl trimite
spre HLR, acest număr temporar pe periade reduse de timp poate fi modificat
periodic.GSM oferă opţiunea de a modifica numărul la oarecare apel.
În GSM celulele sunt grupate după arie de localizare şi această arie poate conţine
pînă la 30 de celule. Un VLR poate gestiona mai multe arii de localizare. La
deplasarea abonatului dintr-o arie de localizare în alta VLR corespunzător transmite
spre HLR informaţia despre modificarea ariei de localizare a abonatului, cînd
abonatul iese din aria de origine reţeaua alocă abonatului dat un număr
flotant(MSRN). MSRN este utilizat pentru a putea direcţiona apelurile în reţea şi se
alocă pentru a putea deosebi abonatul reţelei de origine deabonatul altei reţele.

EIR – este o bază de date pentru validarea ME prin IMEI, această bază conţine
date despre echipamente ce sunt grupate în 3 liste:
1) Lista albă – în care se conţine informaţia despre IMEI care sunt acceptate să
lucreze în reţea.
2) Lista neagră – în care se conţin toate IMEI care nu sunt acceptate în reţea
3) Lista gri – în care se conţin toate IMEI a echipamentelor care au probleme

§ Module funcţionale ale NSS

Pentru interacţiunea tuturor componentelor reţelei mobile în NSS se utilizează 3

module:
1. XC
2. IWF
3. EC

Transcoderul – modulul XC se utilizează pentru efectuarea conversiei semnalelor

PCM cu viteza de 64kbps în semnalul pentru transmisiunea pe interfaţa radio cu
viteza de 13kbps.
Pentru efectuarea conversiei semnalului transmis în canalul GSM cu viteza de 13
kbps se completează cu aşa numitele biţii albi(fără informaţie) pînă la 16kbps,
aceasta permite de a grupa pe o linie telefonică 4 canale radio şi de a obţine sumar
vităza de 64kbps(adică viteaza utilizată pentru transmiterea datelor în afara reţelei
GSM).

57
 În acest caz pentru realizarea vitezei de 2Mbps, care este utilizată pe canalele
PCM se grupează 30 canale cu viteza de 64kbps sau 120 canale cu viteza de
16kbps. Interconectarea transcoderului cu alte unităţi a reţelei mobile este are
următoarea structură:
MSC 30*64kbps XC 120*64kbps BSS

Modulul IWF este utilizat pentru accesul abonatului la funcţii de conversia

protocolului de prelucrare şi conversie de viteză de transmitere, aparţinănd
echipamentelor terminale mobil şi fix. Modulul IWF conţine un anumit număr de
modeme şi la apariţia unui ape către abonat mobil IWF selectează un modem
concret prin care se efectuează transmiterea corespunzătoare. Acest modul asigură
diverse interfeţe pentru interconectare cu echipamentele reţelei.

Modulul EC este utilizat în sistemul GSM la diferite nivele la care se efectuează

diverse codări şi decodări de informaţie ce duce la apariţia unui timp de
reţinere/întîrziere ce poate ajunge la 80msec maximum, această întîrziere a
semnalului vocal realizează un efect neplăcut ce seamănă cu un defect al reţelei
PSTN. De asemenea la trecerea semnalului din reţele mobile în fixă se efectuează
trecerea de transmitere de la 4 la 2 fire.

Schema de structură de conexiunea modulului EC şi acţiunea lui este următoarea:

PLMN

PSTN

BSS MSC EC SD

EC poate elimina un ecou cu o întîrziere de pînă la 68msec şi funcţional EC

reprezintă un defazor cu o întrecere, adică permite de a mişca faza semnalului
înainte.

§ Subsistemul OMS

Subsitemul OMS conţine 2 elemente de bază:

1. OMC – care poate fi unul sau mai multe
2. NMC – care poate fi doar singur
OMC reprezintă echipamente de comandă şi supervizare pentru toate celelalte
unităţi ale reţelei, urmărindu-se concomitent şi calitatea tuturor serviciilor în reţeaua
OMC este conectat cu toate unităţile reţelei prin X.25. OMC efectuează următoarele
funcţii principale:

58
 1) Funcţii de prelucrare – ce constau în culegerea informaţiei de la toate
unităţile reţelei, memorarea acestor informaţii şi prelucrarea lor, în
rezultat poate fi realizată o funcţie de comandă sau control asupra
oarecarei intetăţi sau informaţia dată poate fi transmisă spre NMC
2) Funcţii de gestionare a defectelor – în depistarea intetăţilor defecte şi
repunerea lor manuală sau automată în funcţiune
3) Funcţii de întîrziere – ce permit controlul volumului de trafic
4) Funcţii degestionare a performanţelor – permit efectuarea statisticelor
şi analizei lor
5) Funcţii de gestiune a programelor – pot fi mai multe variante de
programe şi se selectează una din ele
6) Funcţii de gestionare de informaţii configurate – în cazul dat OMC
poate efectua funcţia de citire a configuraţiei fiecărei unutăţi
funcţionale şi mai poate efectua reconfigura unitaţilor şi reţelei.
NMC – reprezintă nivelul ierarhic superior de dirijare şi întreţinere în stare
funcţională a tuturor elementelor sau unităţilor. NMC efectuează realizări de semnal
de dirijare în rezultatul analizei informaţiei recepţionate de la OMC. Funcţiile NMC
sunt echivalente celor OMC, însă pentru reţeaua dată reprezintă funcţii globale.
Cele mai importante funcţii sunt:
a) Gestiunea traficului la nivelul de reţea, în acest caz NMC depistează cu
supratrafic şi poate efectua deservirea apelurilor cu prioritate sau poate
efectua refuzul unui număr de apeluri mai mare ca cel stabilit.
b) Supravegherea trunchiurilor de canale şi liniilor de semnalizare
c) Controlul traficului la nivelul local; în cazuri extreme NMC prin
intermediul OMC poate efectua dirijarea deservirei traficului prin
redistribuirea canalelor în celulă
NMC poate realiza funcţiile de sinteză a reţelei şi de aceea este foarte des utilizată
la dezvoltarea reţelei sau la reconfigurarea ei.

§ Numerotarea în sistemul GSM

În sistemul GSM există 4 metode de adresare către abonatul mobil în dependenţă

de segmentul reţelei pe care se efectuează adresarea către abonatul mobil.
Adresarea utilizează următoarele numere:
1. IMSI – International Mobile Subscrible Identity – numărul internaţional a
abonatului mobil – are semnificaţie doar în interiorul reţelei, nu se modifică
niciodată.
2. TMSI – Temporary Mobile Subscrible Identity – numărul temporar a
abonatului mobil – se utilizează doar pe segmentul transmiterii de la BS spre
ME
3. MSISDN – Mobile Subscrible ISDN – se utilizează pentru identificarea
abonatului în exteriorul reţelei mobile

59
 4. MSRN – Mobile Subscrible Rouming Number – numărul flotant al
abonatului mobil – se atribuie doar pe durata unei conexiuni al abonatului
mobil şi are funcţie de a dirija apelul prin centrul de comunicaţie

IMSI – este transmis foarte rar prin reţea din cauza menţinerii nivelului
secretizării informaţiei, este folosit în unele cazuri pentru apelarea abonatului mobil
cînd în reţeaua nu se utilizează TMSI.
IMSI constă din cel mult 15 cifre şi are următoare structură:

3b 2b 1b 1b 10b

MCC MNC h1 h2 MSIN

IMSI

Unde MCC – Mobile Country Code – codul mobil al ţării

MNC – Mobile Network Code – codul mobil al reţelei
MSIN – Mobile Subscrible Identity Number – numărul de identificare a
abonatului mobil
h1,h2 - numere HLR unde a fost înregistrat abonatul mobil

De obice, HLR unde a fosz înreistrat abonatul mobil primeşte iniţial orice apel
către acest abonat şi transmitere spre poarta de intrare a reţelei, aria de localizare a
abonatului mobil în momentul dat (VLR corespunzător).

60