“Pe aici nu se trece”- 100 de ani de la

marile batalii de la Marasti, Marasesti si Oituz

În istoria românilor, una dintre cele mai mari victorii militare este cea din Bătălia de la Mărășești, care s-a
petrecut în vara anului 1917. Biruința de la Mărășești, la fel ca și luptele de la Mărăști și Oituz au dejucat
planurile germanilor, austro-ungarilor și aliaților acestora de obținere a victoriei pe frontul răsăritean al Primului
Război Mondial. Moldova (adică ceea ce mai rămăsese din statul român) a fost salvată, prin eroismul ostașilor noștri,
de la ocupare și a fost deschisă calea către împlinirea unui vis de secole: o Românie Mare, între granițele căreia să
fie cuprinsă majoritatea populației românești.

Luptele de la Mărășești au însemnat o enormă încleștare armată și au fost precedate de

o concentrare uriașă de forțe, pe un teritoriu restrâns. Armata română și armata aliată rusă au introdus în luptă circa
268.000 de militari (dintre care 170.000 au fost români), în vreme ce forțele germane însumau 285.000 de militari.

La finalul bătăliei de la Mărășești, totalul pierderilor germane a depășit 60.000 de militari, fiind incluși
dispăruții ori răniții. Pierderile armatei române au fost de peste 27.000 de militari, între care 5125 de ostași au făcut
sacrificiul suprem pentru făurirea unui destin național mai bun și mai demn. Bătălia de la Mărășești a fost împărțită,
de către istoricii militari, în trei faze, determinate de momentele hotărâtoare ale desfășurării operațiunilor militare.

Deviza ostașului român, cea care l-a dus la izbândă în cumplitele lupte de la Mărășești, a fost „Pe aici nu se
trece!”. Iar germanii nu au putut trece de brava oștire condusă de către generalul Eremia Grigorescu, în care s-au
evidențiat, printre mulți alți eroi, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu și căpitanul Grigore Ignat.

Bătălia de la Mărășești a debutat la 6 august, printr-un atac german, în urma căruia trupele ruse au dat
înapoi și numai intervenția promptă a românilor i-a împiedicat pe germani să avanseze mai departe, cu consecințe
grave, pentru România și Europa.

La 10 august, armata română și soarta țării erau într-un moment de cumpănă, în urma unei tentative
neizbutite de reocupare a importantelor poziții din Doaga. În fruntea trupelor române se afla, la acel moment,
generalul Christescu, ce susținea continuarea atacului, spre împotrivirea rușilor. La scurtă vreme, pentru a fi
soluționat conflictul de opinii, în fruntea trupelor a fost trecut gen. Eremia Grigorescu.

Etapa a doua a cumplitei confruntări de la Mărășești a debutat la 13 august, cu un nou atac german, de astă
dată efectuat la Panciu. Rușii au dat iarăși înapoi. Demotivați, ei erau dispuși să îngăduie ocuparea Mărășeștilor –
ceea ce conducerea trupelor noastre nu putea admite. Din fericire, neînțelegerile s-au soluționat printr-o alegere de
bun augur. Generalului Eremia Grigorescu i-a fost oferită comanda tuturor trupelor implicate în operațiune, deci și a
celor rusești.

La 19 august, germanii au declanșat un atac ce se dorea decisiv, pe un sector ce se întindea de la

Mărășești, la Panciu. Lângă codrul de la Răzoare au avut loc confruntări crâncene, într-o atmosferă apocaliptică sau
infernală.

Românii au făcut față ofensivei în toate zonele de atac; nemții au început să devină conștienți de
imposibilitatea de a-și înfrânge tenacele adversar, debutând cea de-a treia etapă a eroicelor confruntări, în care
rezistența și contraatacurile ostașilor noștri au condus la una dintre cele mai mari victorii românești obținute vreodată,
într-o istorie militară în care abundă momentele de glorie.

Faza ultimă a Bătăliei de la Mărășești a fost marcată de efortul disperat și lipsit de succes al germanilor de a
străpunge zidul de neoprit al trupelor române. În paralel cu luptele crâncene de la Mărășești, au avut loc și
confruntările de la Oituz – un alt moment memorabil, de izbândă, din istoria neamului nostru.