Sunteți pe pagina 1din 28

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ


FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

DREPTUL AFACERILOR
Anul I, semestrul II

Constantin Tănase

Editura Universitară Danubius, Galaţi


2015
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.

Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de


Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (cod 111/2006)

ISBN 978-606-533-188-4

Tipografia Zigotto Galaţi


Tel.: 0236.477171

Dreptul afacerilor 2
CUPRINS

Introducere 5

1. Noţiuni generale de drept 7

Sensurile noțiunii de drept și definiția dreptului 8


Norma juridică, structură, aplicarea ei în timp, spațiu și
asupra persoanelor
8
Interpretarea normelor juridice
9
Raportul juridic 10

2. Definiția dreptului afacerilor și principiile acestuia 11

Definiție 11
Principiile dreptului afacerilor 12

Dreptul afacerilor 3
3. Izvoarele dreptului afacerilor 14

Izvoare interne 15
Izvoare externe 16

4. Raportul juridic de drept al afacerilor 18

Definiția raportului juridic de drept al afacerilor 18


Subiectele raportului juridic de drept al afacerilor 19
Obiectul raportului juridic de drept al afacerilor 23
Conținutul raportului juridic de drept al afacerilor 23

Rezumat 25
Teste de evaluare 26
Rezolvarea testelor 27

Bibliografie minimală 28

Dreptul afacerilor 4
INTRODUCERE
Modulul intitulat Dreptul afacerilor se studiază în anul I şi vizează dobândirea
de competenţe în domeniul juridico-economic.

Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

 înțelegerea noțiunilor de drept, normă juridică, raport juridic, principii


si izvoare ale dreptului afacerilor;
 integrarea raporturilor juridice de drept al afacerilor în cadrul general al
raporturilor de drept civil;
 explicarea trăsăturilor specifice ale subiectelor raportului de afaceri;
 identificarea caracteristicilor obiectului și conținutului raportului de
afaceri;
 explicarea unor tipuri de contracte utilizate frecvent în mediul
afacerilor.

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:


- Noțiuni generale de drept. Definiția dreptului afacerilor și principiile
acestuia. Izvoarele dreptului afacerilor. Raportul juridic de drept al
afacerilor.
- Afacerile ca activități de producție, comerț sau prestări de servicii.
Categorii de afaceriști. Lichidarea societăților. Fondul de afaceri.
- Auxiliarii afacerilor. Concurența neloială. Obligațiile în afaceri.
- Tipuri de contracte utilizate în afaceri. Titlurile de credit ca mijloc de
plată . Raportul juridic fiscal.

In prima unitate de învăţare intitulată Noțiuni generale de drept. Definiția


dreptului afacerilor și principiile acestuia. Izvoare. Raportul de afaceri vei
găsi operaţionalizarea următoarelor competenţe specifice:
-să înțelegi noțiunile de drept, normă juridică, raport juridic, noțiunea de
drept al afacerilor și principiile acestuia;
- să distingi caracteristicile subiectelor raportului de afaceri, apariția,
durata și încetarea acestora;
- să identifici izvoarele dreptului afacerilor naţionale si internaţionale,
după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.
Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de învăţare Afacerile
ca activități de producție, comerț sau prestări de servicii. Categorii de
afaceriști. Lichidarea societăților. Fondul de afaceri, vei achiziţiona, odată cu
cunoştinţele oferite, noi competenţe:
- să descrii conceptul de afaceri în raport cu dispozițiile noulu Cod civil;
- să distingi diferitele categorii de afaceriști;
- să înțelegi mecanismul lichidării societăților.

Dreptul afacerilor 5
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
In a treia unitate de învăţare intitulată Auxiliarii afacerilor. Concurența
neloială. Obligații în domeniul afacerilor vei regăsi operaţionalizarea
următoarelor obiective specifice:
- să înțelegi rolul auxiliarilor afacerilor;
- să distingi între concurența loială și neloială;
- să corelezi dispozițiile Codului civil cu cele neabrogate ale Codului
comercial în privința obligațiilor.
După ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată
vei realiza aceste obiective. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun
exerciţii şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a patra unitate de învățare Tipuri de
contracte utilizate în afaceri. Titluri de credit. Raportul juridic fiscal vei
achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe. Astfel vei avea
capacitatea:
- să distingi între diferitele tipuri de contracre folosite în afaceri;
- să identifici diferite titluri de credit ce se utilizează în afaceri ca mijloace
de plată;
- să înțelegi raportul juridic fiscal la care participă afaceriștii.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
 Citeşte modulul cu maximă atenţie;
 Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spaţiul alb rezervat;
 Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
 Mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără
să apelezi la suportul scris;
 Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat
anumite secvenţe;
 În caz de rezultat îndoielnic reia întreg demersul de învăţare.
Pe măsură ce vei parcurge modulul îţi vor fi administrate două lucrări de
verificare pe care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4. Vei
răspunde în scris la aceste cerinţe, folosindu-te de suportul de curs şi de
resurse suplimentare (autori, titluri, pagini).Vei fi evaluat după gradul în care ai
reuşit să operaţionalizezi competenţele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvării,
de modul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Pentru neclarităţi şi
informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat.
N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în
consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare

Dreptul afacerilor 6
1. NOŢIUNI GENERALE DE DREPT

1.1. Sensurile noțiunii de drept și definiția dreptului


1.2. Norma juridică, structură, aplicarea ei în timp, spațiu și
asupra persoanelor
1.3. Interpretarea normelor juridice
1.4. Raportul juridic
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
Teste de autoevaluare
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie minimală
Obiective
specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să înțelegi sensurile noțiunii de drept și de drept al afacerilor;


 să argumentezi principiile specifice si modul de aplicare a acestora;
 să cunoști principalele metode de interpretare a normelor juridice.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3-4 ore

Dreptul afacerilor 7
1. NOȚIUNI GENERALE DE DREPT
1.1. Sensurile noțiunii de drept și definiția dreptului

 Sensurile noțiunii de drept


 Ansamblu de norme juriidce care reglementează relațiile dintre membrii
societății, persoane fizice și persoane juridice, stabilind drepturi și obligații a
căror respectare este asigurată, la nevoie, de forța de coerciție a puterii publice.
 Prerogativă, îndrituire, facultate, putință ce aparține unei persoane fizice sau
juridice în temeiul unei norme juridice.
 Știința care studiază normele juridice (adică dreptul obiectiv) și drepturile
subiective ca atribute ale persoanelor.
 Definiții formulate
 Jurisconsulții romani defineau dreptul prin prisma principiilor
sale (Ulpian – Juris praecepta sunt haec: honeste vivere,
alterum non laedere, suum quique tribuere), sau prin finalitatea
aplicării normelor de drept (Celsus – Jus est ars boni et aequi).
 Immanuel Kant considera dreptul ca fiind totalitatea condițiilor
în care voința liberă a fiecăruia poate coexista cu voința liberă a
tuturora, în conformitate cu o lege universală a libertății.
 Eugeniu Speranția – dreptul este un sistem deductiv de norme
sociale destinate ca printr-un maximum de justiție realizabilă să
asigure un maxim de socialitate într-un grup social determinat.
 K. Marx și Fr. Engels – dreptul reprezintă voința clasei
dominante ridicată la rangul de lege.
Dreptul este sistemul normelor de conduită, elaborate sau recunoscute de
puterea de stat, care orientează comportamentul uman în conformitate cu
valorile sociale ale societății respective, stabilind drepturi și obligații juridice
a căror respectare obligatorie este asigurată, la nevoie, de forța coercitivă a
puterii publice.
1.2. Norma juridică, structură, aplicarea ei în timp, spațiu și asupra persoanelor
 Norma juridică
Este o regulă de counduită impusă de stat, a cărei respectare este
asigurată, la nevoie, prin forța de constrângere a statului.
Are un caracter prescriptiv deoarece stabilește (prescrie) o anumită comportare,
adică o acțiune sau o inacțiune în vederea realizării unui anumit scop; are
caracter general și impersonal – regula de conduită prescrisă fiind tipică,
aplicabilă unui număr nedefinit de situații și persoane.
 Structura normei juridice:
 Ipoteza – stabilește condițiile, împrejurările sau faptele în
prezența cărora se cere o anumită conduită.
 Dispoziția – prevede comportamentul, conduita de urmat în
ipoteza dată, adică drepturile și obligațiile persoanelor vizate.
 Sancțiunea – indică urmările nerespectării dispoziției, măsurile
ce se iau împotriva persoanelor care ignoră prescripțiile acesteia.
Dreptul afacerilor 8
 Clasificări:
 Norme onerative – prescriu în mod expres obligația de a săvârși
o acțiune, impun o sarcină (latină - onus, oneris = sarcină).
 Norme prohibitive – interzic săvârșirea unei acțiuni.
 Norme permisive – prevăd posibilitatea ca persoana în calitate de
subiect al unui raport juridic să-și aleagă o anumită conduită.
 Aplicarea normei juridice în timp
 Norma juridică este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu
retroactivează, cu excepția normei juridice penale și
contravenționale mai blânde.
 Norma juridică intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în
Monitorul Oficial, sau la data prevăzută în textul ei.
 Încetarea aplicării normei juridice în timp, ieșirea ei din vigoare,
se numește abrogare. Aceasta poate fi expresă și directă (când o
nouă normă juridică prevede în mod expres și direct abrogarea
celei vechi), sau expresă indirectă (când norma prevede că se
abrogă toate normele contrare fără a le nominaliza). Abrogarea
mai poate fi tacită sau implicită, când în noua normă nu se
prevede abrogarea celei vechi, dar reglementarea pe care o
cuprinde se deosebește atât de mult de cea anterioară încât
aplicarea în continuare a acesteia este imposibilă.
 Aplicarea normei juridice în spațiu și asupra persoanelor
 Norma juridică edictată de un stat se aplică pe teritoriul acelui
stat (teritorialitatea legii) și cu privire la cetățenii săi.
 Aplicarea normelor comunitare și a tratatelor internaționale
ratificate de România este o consecință a acordului statului
român.

1.3. Interpretarea normelor juridice

Este operațiunea de lămurire sau de explicare a conținutului și sensului


normelor juridice în vederea aplicării lor corecte.
 Clasificări
 Interpretare oficială – este opera legiuitorului (interpretare
legală) și are caracter general obligatoriu. De asemenea, poate fi
opera instanțelor judecătorești (interpretare judiciară),
obligativitatea reducându-se la speța rezolvată. Un loc aparte îl
ocupă deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție
în soluționarea recursurilor în interesul legii care au caracter
general obligatoriu.
 Interpretare neoficială – este opera doctrinei, adică a
specialiștilor materializată în literatura de specialitate. Nu are
caracter obligatoriu, însă datorită argumentației și rigorii
raționamentelor, poate constitui un reper în activitatea de
înfăptuire a justiției.
 Interpretarea declarativă – sau literală, stabilește dacă între
textul normei și realitatea socială există concordanță, adică între
Dreptul afacerilor 9
conținutul literal și sensul voit al legiuitorului există
congruiență.
 Interpretare extensivă – clarifică aspectul dacă norma se aplică
și altor cazuri care nu se încadrează, cel puțin aparent, în litera
cesteia.
 Interpretarea restrictivă – prin aceasta se ajunge la concluzia că
textul normei are o formulare prea largă, altfel spus conținutul
literal este mai larg decât cel real.

 Metode de interpretare
 Metoda gramaticală – presupune lămurirea unei norme juridice
cu ajutorul regulilor gramaticii limbii române.
 Metoda sistematică – constă în lămurirea înțelesului unei norme
juridice în raport cu alte norme din același domeniu sau din
același sistem.
 Metoda istorico-teleologică – rezidă în clarificarea sensului unei
norme juridice ținîndu-se seama de finalitatea urmărită de
legiuitor și de contextul istoric în care a fost adoptată (în greaca
veche ”telos” înseamnă ”scop,” iar ”logos”- ”studiu”).
 Metoda logică – consistă în lămurirea unei norme juridice pe
baza logicii formale.
Procedee de interpretare logică:
 Excepția este de strictă interpretare (exceptio est strictissimae
interpretationis).
 Per a contrario – când se afirmă ceva se neagă contrariul.
 A fortiori – cu atât mai mult.
 Reductio ad absurdum – numai o soluție este admisibilă
rațional, oricare alta ar fi absurdă.

1.4. Raportul juridic

 Este o relație socială reglementată de norma juridică.

 Trăsături
 Se stabilește totdeauna între persoane (fizice sau juridice) ca
elemente ale societății și ca titulari de drepturi și obligații.
 Este un raport de voință; voința statului reprezentată prin norma
juridică și voința persoanelor materializată prin convenție,
contract etc.
 Are un caracter istoric – fizionomia raportului juridic este
marcată de stadiul de dezvoltare al societății la momentul
nașterii lui.
 Are un caracter ideologic – se naște în conștiința oamenilor.
 Elemente componente:
 Subiectele – participanții, persoane fizice sau persoane juridice;
se mai numesc și părți ale raportului juridic; după cum unele sunt
titulare de drepturi, iar altele – de obligații, subiectele sunt active
sau pasive.
Dreptul afacerilor 10
 Conținutul – drepturile și obligațiile la care dă naștere.
 Obiectul – acțiunea la care este îndrituit subiectul activ și
abstențiunea la care este îndatorat subiectul pasiv.

Sarcina de lucru 1
Evidențiați structura normei juridice și aplicarea ei în timp.
.

2. DEFINIȚIA DREPTULUI AFACERILOR ȘI PRINCIPIILE


ACESTUIA

2.1. Definiție

 Definiții formulate în literatura de specialitate

 Este o știință de graniță aflată la intersecția ramurilor de drept


cu științele economice și care studiază faptele de comerț,
fondul de comerț, părțile raportului juridic de drept al
afacerilor, negocierea și formerea contractelor comerciale,
precum și cele mai importante contracte întâlnite în lumea
afacerilor (Drăgan, J., 2009, p. 11).
 Este o știință interdisciplinară (pluridisciplinară); cuprinde
ansamblul de norme juridice care reglementează relațiile
sociale ale întreprinderii din momentul înființării ei și până la
momentul desființării, relațiile dintre stat și comerciant, relații
de drept civil, de deptul muncii, de drept comercial (Cristea,
S.L., 2008, p. 15-16).
 Este o ramură de drept care reglementează raporturile juridice
comerciale, financiare, bancare, de transport, de bursă etc.,
bazate de regulă pe tranzacții prin care se realizează profit
(Nistor, V., Nistor, L., 2007, p. 8).

Dreptul afacerilor 11
 Definiție propusă de autorul cursului
Ca ramură de drept: este un ansamblu de norme ce reglementează
raporturile juridice având ca obiect acte, fapte și operațiuni de afaceri la care
participă persoane fizice și juridice în calitate de afaceriști.
Ca știință: studiază normele ce reglementează raporturile juridice având ca
obiect acte, fapte și operațiuni de afaceri.
Afaceri – activități de producere, administrare ori înstrăinare de bunuri,
prestări de servicii.
Afaceriști – profesioniști care exploatează o întreprindere.

2.2. Principiile dreptului afacerilor

Principiu – idee generală, postulat sau precept care stă la baza întregului
sistem de drept orientând reglementările juridice și aplicarea
lor (Ceterchi, I., Craiovan,I., 1998, p. 30).

 Principiul legalității – presupune desfășurarea operațiunilor din


domeniul afacerilor în strictă conformitate cu legea.

 Principiul libertății afacerilor – semnifică eliminarea oricăror


obstacole, de orice natură ar putea să obstrucționeze normala
desfășurare a raporturilor juridice specifice dreptului afacerilor.

Acest principiu se întemeiază pe:


 libertatea de a revinde pentru a obține un profit;
 acceptarea ideii că monopolul aduce atingere libertății
afacerilor;
 controlul exercitat asupra afaceriștilor prin pârghii fiscale de
către stat.

 Principiul concurenței loiale

Concurența – competiție între subiectele raportului juridic de drept al


afacerilor. Ea trebuie să se desfățoare nestingherit, în condiții de loialitate,
adică de corectitudine, de onestitate.

Orice încălcare a regulilor care asigură loialitatea concurenței produce


tulburări în funcționarea normală a relației cerere-ofertă. Asemenea
fenomene constituie concurență neloială. Ea este combătută prin norme
juridice naționale și comunitare.

o În legislația românească, măsurile de combatere a concurenței


neloiale sunt prevăzute în Legea nr. 11/1991 privind combaterea
concurenței neloiale (publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991).
Dreptul afacerilor 12
Principiul concurenței loiale este regula generală care impune
participanților la raporturile juridice de afaceri (afaceriștilor) să
respecte accesul liber la piață, să nu obstrucționeze funcționarea
normală a mecanismului cerere – ofertă și să nu utilizeze mijloace și
metode prohibite de lege și de practicile cu caracter de uzanțe.

 Principiul egalității părților în cadrul raporturilor de afaceri

 Potrivit acestui principiu fiecare parte a raportului de afaceri


are dreptul să acționeze conform interesului propriu în privința
încheierii convențiilor, să urmărească realizarea unui profit,
respectând termenii înțelegerii, prevederile legale, ordinea
publică și bunele moravuri.
 În raporturile de afaceri se exclud orice forme de discriminare,
de îngrădire a unor drepturi, de favorizare a unor părți ori de
obstrucționare a altora.
 Clauzele care contravin acestui principiu, introduse de părți în
convențiile dintre ele, sunt nule.

 Principiul libertății convențiilor

Asigură posibilitatea părților din raporturile juridice de afaceri de a-și


alege nestingherit partenerii și de a-și stabili clauzele care să le asigure
realizarea ineresului propriu.

Fundamentul acestui principiu se constituie în principal din:


 Voința părților exprimată prin convenție;
 Voința statului exprimată prin norma juridică prin care se
asigură respectarea drepturilor și executarea obligațiilor în
acord cu ordinea publică și bunele moravuri.
Potrivit art. 1.169 C.civ. părțile sunt libere să încheie orice contracte și
să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea
publică și de bunele moravuri.

 Principiul bunei-credințe

Impune părților contractante să acționeze cu onestitate, franchețe,


loialitate.

Art. 1.170 C.civ. dispune că părțile trebuie să acționeze cu bună -


credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot
timpul executării lui. Ele nu pot înlătura sau limita această obligație.

În relațiile de afaceri buna-credință se prezumă (se presupune).


Încălcarea bunei-credințe atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de
lege.

Dreptul afacerilor 13
Sarcina de lucru 2
Explicați conținutul și importanța principiului concurenței loiale.

3. IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR

Izvorul de drept reprezintă forma de exprimare a normelor juridice, adică


actele normative (legi, decrete, ordonanțe ale guvernului, hotărâri de guvern
etc.), obiceiul, uzanțele, practica judiciară, doctrina. Noțiunea de izvor de drept
are două sensuri: un sens material și un sens formal. În sens material izvorul de
drept semnifică factorii care determină din punct de vedere economico-social
normele juridice. În sens formal, izvorul de drept vizează forma pe care o
îmbracă normele juridice. Din perspectiva dreptului afacerilor prezintă interes
noțiunea de izvor de drept în sens formal. În această accepțiune, noțiunea de
izvor de drept poate fi definită ca forma de exprimare a normei juridice în
cadrul unui sistem de drept.

Izvorul de drept este indisolubil legat de elaborarea dreptului, adică de


activitatea legislativă. Prin intermediul acestei activități, statul formulează
direct și nemijlocit norme juridice sub forma actelor normative, sau recunoaște
valoarea normativă a unor reguli juridice formate pe alte căi: uzanțele,
jurisprudența, doctrina.
Din această perspectivă s-a ajuns la diferențierea izvoarelor de drept formale în
izvoare directe și indirecte. Cele directe sunt create, elaborate de stat, iar cele
indirecte dau valoare juridică unor norme preexistente.
Potrivit dispozițiilor art. 1 C.civ., sunt izvoare ale dreptului civil legea,
uzanțele și principiile generale ale dreptului.

În domeniul afacerilor, datorită complexității raporturilor juridice, precum și


faptului că frecvent se întâlnește în conținutul lor un element de extraneitate,
izvoarele acestei ramuri de drept au fost clasificate în izvoare interne și izvoare
externe.

Dreptul afacerilor 14
3.1.Izvoare interne
 Legea
 Constituția României din 1991, cu modificările din 2003, consacră
economia de piață care trebuie să asigure libera inițiativă și concurența
(art. 135 din Constituție). În calitatea ei de normă fundamentală,
Constituția conține dispoziții cu caracter de principii, reprezentând
cadrul general în care se derulează afacerile. Celelalte aspecte vizând
afacerile sunt reglementate prin legi organice și legi ordinare.

 Legile organice care constituie izvor al dreptului afacerilor sunt cele


prin care se reglementează regimul juridic general al proprietății și al
moștenirii, proprietatea constituind principala premisă a oricărei
afaceri. Dintre acestea exemplificăm Codul civil intrat în vigoare la
01.10.2011.
Legi care constituie izvoare ale dreptului afacerilor:
 Legea nr. 31/1990 privind societățile.
 Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.
 Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
 Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
 Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
 Ordonanțele guvernului sunt acte ce conțin norme juridice, emise în
temeiul unei legi de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute în
aceasta (art. 108 din Constituția României).
Ordonanțe ale guvernului ce constituie izvoare ale dreptului
afacerilor:
 O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;
 O.G. nr. 19/1997 privind transporturile;
 O.U.G. nr. 12/1998 privind transporturile pe căile ferate române.
 O.U.G. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

 Uzanțele
Dispozițiile art. 1 alin. (6) C.civ. definesc uzanțele ca fiind obiceiul (cutuma)
și uzurile profesionale.
Din punct de vedere semantic uzanța are semnificația unei practici mai mult
sau mai puțin îndelungate, sau a unei reguli ori obicei statornicit în timp
(DEX, 1984, p. 1004). Din punct de vedere juridic uzanța este o atitudine
expresă ori tacită, constantă și obișnuită o perioadă de timp îndelungată, cu
caracter general, admisă de partenerii unui raport de afaceri.
Uzanțele se aplică în cazurile neprevăzute de lege, iar în materiile
reglementate prin lege, se aplică numai în măsura în care legea trimite în
mod expres la ele. Numai uzanțele conforme ordinii publice și bunelor
moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept.

Dreptul afacerilor 15
Pentru a fi invocate în cazul unui litigiu, partea interesată trebuie să facă
dovada existenței și a conținutului uzanțelor. Uzanțele publicate în culegeri
elaborate de către entitățile sau organismele autorizate în domeniu se
prezumă că există, până la proba contrară.
 Principiile generale ale dreptului
Principiile generale ale dreptului, în sensul de idee generală, directoare a
normelor juridice, se aplică în absența reglementărilor legale, a uzanțelor și a
dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare.
Importanța postulatului sau a preceptului care stă la baza unui sistem de
drept, orientând reglementările juridice și aplicarea lor, este recunoscută, în
plan legislativ, de prevederile art. 1 alin. (2) C.civ.

3.2. Izvoare externe

 Convențiile internaționale, sunt acte normative specifice dreptului


internațional.
o Convențiile bilaterale – sunt încheiate între două state și, în mod
firesc, generează drepturi și obligații doar în raporturile dintre
acestea.
Statul român a încheiat o multitudine de convenții bilaterale
privind realizarea unor investiții, lucrări de protecția mediului,
lucrări pentru punerea în valoare a unor resurse naturale etc., în
principal cu statele vecine, dar și cu alte state.
o Convențiile multilaterale – sunt norme juridice internaționale
statornicite prin acordul de voință al mai multor state, ori la care au
aderat mai multe state ulterior încheierii lor.

Exemple de convenții multilaterale din domeniul dreptului afacerilor la


care România este parte:
 Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare
internațională de mărfuri, Viena, 1980;
 Convenția asupra prescripției în materia vânzării internaționale de
mărfuri, New York, 1974;
 Convenția privind condițiile generale de transport al mărfurilor pe
Dunăre, Bratislava, 1955;
 Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare,
Hamburg, 1978;
 Convenția privind traficul feroviar internațional de mărfuri
(SMGS), Varșovia, 1948.
 Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare,
Berna, 1980;
 Convenția privind aviația civilă internațională, Chicago, 1944;

Dreptul afacerilor 16
 Convenția pentru recunoașterea și executarea sențințelor arbitrale
străine, New York, 1958;
 Convenția Europeană de Arbitraj Comercial Internațional, Geneva,
1961.

Preocupări privind codificarea și standardizarea normelor juridice


internaționale din domeniul dreptului afacerilor: codificarea normelor
juridice este o idee și o preocupare mai veche, în acest context situându-se,
printre altele, acțiunea împăratului Iustinian (527-565) din inițiativă căruia a
fost realizat Corpus Iuris Civilis (528-529), care cuprindea o culegere de acte
normative (Digestele), un manual juridic (Instituțiile) și comentarii asupra
operelor jurisconsulților clasici (Novelele). Codurile moderne apar abia în
secolul al XIX-lea. În planul dreptului internațional codificarea s-a inițiat în
cadrul Organizației Națiunilor Unite prin intermediul organismelor sale
specializate. Activitatea în sine are în vedere realizarea unor reglementări
uniforme prin așa-numitele legi model de care trebuie să se țină seama la
elaborarea normelor juridice naționale, sau realizarea unor reguli uniforme și
standardizare. Exemplu – regulile INCOTERMS de unificare și standardizare a
uzanțelor comerciale internaționale în materie de vânzare comercială (ultima
ediție - 2000).

Tratatele internaționale ratificate de parlament și normele Uniunii Europene fac


parte din dreptul intern, iar acolo unde există discordanțe ori situații de conflict,
acestea se aplică prioritar (art. 11 alin. (2) din Constituția României,art.5 C.civ.,
art. 140 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil).

Alte izvoare ale dreptului afacerilor

 Jurisprudența (precedentul judiciar) și doctrina (știința juridică) nu constituie


izvoare de drept în sistemul de drept românesc. Jurisprudența reprezintă practica
judecătorească sau practica judiciară (soluțiile date de instanțele judecătorești în litigii
având ca obiect raporturi juridice dintr-un anumit domeniu). Ea poate să ofere o
orientare instanțelor atunci când au de soluționat situații asemănătoare sau poate
conduce la declanșarea unor mecanisme prin intermediul cărora se ajunge la
pronunțarea unor decizii obligatorii (deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție
prununțate în recursurile în interesul legii). Doctrina poate avea o contribuție
importantă în privința explicării și interpretării normelor juridice, contribuind la
elaborarea acestora. În unele situații doctrina este utilizată la rezolvarea unor cauze
care implică situații nereglementate expres de lege, neavute în vedere de uzanțe și
susceptibile de interpretări multiple.

Dreptul afacerilor 17
Sarcina de lucru 3
Explicați în ce constă preocuparea de codificare și standardizare a
normelor internaționale vizând dreptul afacerilor.
.

4. RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL AFACERILOR


4.1. Definiția raportului juridic de drept al afacerilor

 Raportul jurtidic – relație socială reglementată de norma juridică.


 Norma juridică acționând asupra comportamentului persoanelor și
impunându-i un anumit sens, determină formarea raportului juridic în
cadrul căruia participanții se manifestă ca titulari de drepturi și
obligații.
 Norma juridică prevede cazuri generice și ipotetice, iar raportul juridic
concretizează situații ce apar, se desfășoară și se sting între persoanele
participante la viața socială.
 Premisele raportului juridic de drept al afacerilor sunt următoarele:
norma juridică, persoanele între care se statornicește relația socială și
faptul juridic.
 Norma juridică – regulă de conduită impusă de stat a cărei respectare
este asigurată, la nevoie, prin forța de constrângere a statului.
 Persoanele participante la raportul juridic în calitate de subiecte de
drept sunt persoane fizice și persoane juridice.
 Faptele juridice sunt împrejurări care, potrivit legii, determină
nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice și, odată cu
acestea, nașterea, modificarea sau încetarea unor drepturi sau a unor
obligații. Faptele juridice pot fi evenimente, adică împrejurări care se
produc independent de voința oamenilor și acțiuni, adică fapte
voluntare ale persoanelor a căror săvârșire antrenează consecințe
juridice.

Raportul juridic de drept al afacerilor este o relație socială de afaceri, cu


preponderență patrimonială, reglementată de norme specifice, în principal
civile, financiare, administrative, de muncă și de altă natură ce pot interesa
domeniul afacerilor.

Asemenea tuturor raporturilor juridice – conține trei elemente:


 subiectele,
 obiectul,
 conținutul.
Dreptul afacerilor 18
4.2. Subiectele raportului juridic de drept al afacerilor

Sunt persoane fizice sau juridice în calitate de afaceriști sau de profesioniști.

Potrivit dispozițiilor art. 3 C.civ. sunt considerați profesioniști toți cei care
exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi
exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități
organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau
prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Persoana fizică poate să aibă calitatea de profesionist, adică să exploateze o
întreprindere, cu alte cuvinte, să fie parte într-un raport juridic de afaceri.
Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi și obligații
(art. 25 alin. (2) C.civ.).
Însușirea sau facultatea persoanei fizice de a participa la raporturi juridice,
inclusiv la cele de afaceri, constituie capacitatea civilă a acesteia. Capacitatea
civilă este recunoscută de lege tuturor persoanelor și se materializează prin
capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu.
 Capacitaea de folosință – aptitudinea persoanei de a avea drepturi și
obligații (art. 34 C.civ.). Ea începe la nașterea persoanei și încetează
odată cu moartea acesteia. Nimeni nu poate fi îngrădit în această
capacitate decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege și,
în același timp, nimeni nu poate renunța, în tot sau în parte, la
capacitatea de folosință. Conținutul capacității de folosință este
reprezentat de totalitatea drepturilor și obligațiilor ce aparțin persoanei
fizice.
 Capacitatea de exercițiu – este aptitudinea persoanei de a încheia
singură acte juridice civile (art. 37 C.civ.), adică de a dobândi drepturi
și de a-și asuma obligații. Capacitatea de exercițiu deplină începe când
persoana devine majoră, la împlinirea vârstei de 18 ani. Minorul
dobândește prin căsătorie capacitatea deplină de exercițiu. Pentru
motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a
împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercițiu.
Capacitatea de exercițiu restrânsă este recunoscută de lege minorului care a
împlinit vârsta de 14 ani. Actele juridice ale acestuia se încheie cu
încuviințarea părinților sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de
lege, și cu autorizarea instanței de tutelă.
Pentru a dobândi calitatea de profesionist, adică pentru a desfășura activități
economice sau profesionale, într-un cuvânt pentru a exploata o întreprindere,
legea dispune ca persoana fizică să fie autorizată și înregistrată la oficiul
registrului comerțului.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin (1) din O.U.G. nr.44/2008 privind desfășurarea
activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale și întreprinderile familiale (publicată în M.Of. nr. 328 din 25 aprilie
2008), persoanele fizice pot fi autorizate să desfășoare activități economice în
toate domeniile, meseriile și ocupațiile pe care legea nu le interzice în mod
expres pentru libera inițiativă.

Dreptul afacerilor 19
Orice activitate economică desfășurată permanent sau temporar de către
persoana fizică trebuie să fie înregistrată și autorizată potrivit legii.
Înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării se solicită
înaintea începerii activităților economice. Cererea de înregistrare în registrul
comerțului și de autorizare a funcționării se depune la oficiul registrului
comerțului de pe lângă tribunalul din județul în care solicitantul își are sediul
profesional. Înregistrarea și autorizarea se dispune prin rezoluția motivată a
directorului oficiului registrului comerțului.
Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile
prevăzute de lege, este titulară de drepturi și obligații civile (art. 25 alin. (3) C.
civ.). Ea poate apare ca o entitate prevăzută de lege sau ca orice altă organizație
legal înființată care, deși nu este declarată de lege persoană juridică,
îndeplinește toate condițiile legale.
 Condiții (conform art. 187 C.civ.:
 Organizare de sine stătătoare.
 Patrimoniu propriu, afectat realizării unui scop licit și moral, în
acord cu interesul general.
Persoanele juridice sunt de drept public și de drept privat. Persoanele juridice
de drept privat se pot constitui în mod liber, în una din formele prevăzute de
lege, iar persoanele juridice de drept public se înființează prin lege.
Persoana juridică se înființează prin:
 Actul de înființare al organului competent, în cazul autorităților și al
instituțiilor, al unităților administrativ-teritoriale, precum și al
operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către
unitățile administrativ-teritoriale, în toate cazurile actul de înființare
trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituția
publică este persoană juridică.
 Prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile
legii.
 În orice alt mod prevăzut de lege.
Persoana juridică se înființează pe durată nedeterminată, dacă prin lege, actul
de constituire sau statut nu se prevede altfel. Persoanele juridice sunt supuse
înregistrării dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.
Prin înregistrare se înțelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice
altă formalitate de publicitate.
 Capacitatea de folosință a persoanei juridice – este aptitudinea
persoanei juridice de a avea drepturi și obligații.
Persoanele juridice supuse înregistrării au capacitate de folosință de la
data înregistrării lor. Celelalte persoane juridice au capacitate de
folosință de la data actului de înființare, de la data constituirii sau de la
data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
Capacitatea de folosință a persoanei juridice se referă la orice drepturi
și obligații afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu
aparțin decât persoanelor fizice.

Dreptul afacerilor 20
 Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice – este aptitudinea de a
încheia singură acte juridice, adică de a-și exercita drepturile și de a-și
îndeplini obligațiile.
Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile
prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
 Reorganizarea persoanei juridice – este operațiunea juridică în care
pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice și care are ca efect
înființarea, modificarea ori încetarea acestora.

Reorganizarea se realizează prin:


 Fuziune,
 Divizare,
 Transformare.
Fuziunea se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă
persoană juridică, sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a
alcătui o nouă persoană juridică.
În cazul absorbției, drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite se
transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe. În cazul contopirii,
drepturile și obligațiile persoanelor juridice se transferă în patrimoniul
persoanei juridice nou-înființate.
Patrimoniul include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și
aparțin unei persoane fizice sau juridice (art. 31 alin. (1) C.civ.).

Divizarea este o împărțire a patrimoniului unei persoane juridice. Ea poate fi


totală sau parțială.
Divizarea totală este o împărțire care vizează întregul patrimoniu al unei
persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care existau deja
sau care se înființează prin divizare.
Divizarea perțială constă în desprinderea unei părți din patrimoniul unei
persoane juridice, care continuă să existe și în transmiterea acestei părți către
una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înființează în acest
mod.
Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege,
atunci când o persoană juridică își încetează existența concomitent cu
înființarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice. În cazul transformării,
drepturile și obligațiile persoanei juridice care și-a încetat existența se transferă
în patrimoniul persoanei juridice nou-înființate, cu excepția cazului când prin
actul de transformare se prevede altfel.
 Încetarea persoanei juridice – are loc prin:
 Constatarea sau declararea nulității.
 Fuziune.
 Divizare totală.
 Transformare.
 Dizolvare sau desființare.
Dreptul afacerilor 21
 Alt mod prevăzut de actul de constituire sau de lege.

o Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz,


declarată de instanța judecătorească numai în cazurile prevăzute de
lege.
Nulitatea este o sancțiune care intervine ori de câte ori a fost încălcată
o dispoziție legală cu ocazia încheierii unui act juridic. Din punctul de
vedere al regimului juridic nulitățile sunt absolute și relative.
Nulitatea absolută este sancțiunea care intervine în caz de nerespectare
a unei dispoziții imperative a legii. Ea poate fi invocată de orice
persoană interesată, chiar și din oficiu de către instanța de judecată și se
constată de către aceasta.
Nulitatea relativă este sancțiunea care intervine, de regulă, când
dispoziția legală încălcată are drept scop ocrotirea unui interes
personal. Ea poate fi invocată numai de persoana al cărei drept a fost
încălcat și se declară prin hotărâre judecătorească.
Art. 196 alin. (1) C.civ. prevede 9 cauze de nulitate a unei persoane
juridice, din care 6 cauze de nulitate absolută.
Cauze de nulitate absolută a persoanei juridice:
- Lipsește actul de înființare sau nu a fost încheiat în formă autentică în
situațiile anume prevăzute de lege.
- Obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor
moravuri.
- Lipsește autorizația administrativă necesară pentru înființarea acesteia.
- Actul de înființare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de
activitate.
- Actul de înființare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaților
ori capitalul social subscris și vărsat.
- S-au încălcat dispozițiile legale privind patrimoniul inițial sau capitalul
social minim subscris și vărsat.

Cauze de nulitate relativă a persoanei juridice:

- Toți fondatorii sau asociații au fost, potrivit legii, incapabili, la data


înființării persoanei juridice.
- Nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociați prevăzut de
lege.
- Au fost nesocotite alte dispoziții legale prevăzute sub sancțiunea
nulității actului de înființare a persoanei juridice.

o Dizolvarea sau desființarea persoanelor juridice de drept privat


intervine atunci când:
 S-a împlinit termenul pentru care au fost constituite.
 S-a realizat scopul ori acesta nu mai poate fi îndeplinit.

Dreptul afacerilor 22
 Scopul urmărit sau mijloacele întrebuințate pentru
realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii
publice ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat.
 A intervenit o hotărâre în acest sens a organelor competente
ale persoanei juridice.
 În alte cazuri prevăzute de lege.
Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile și în condițiile
prevăzute de lege.

o Lichidarea este un efect al dizolvării persoanei juridice care


presupune valorificarea activului și plata pasivului.
Persoane juridice care constituie în mod obișnuit subiecte ale raporturilor de
afaceri:
- Societățile;
- Organizațiile cooperatiste;
- Asociațiile familiale;
- Persoanele juridice fără scop lucrativ;
- Grupurile de interes economic.

4.3. Obiectul raportului juridic de drept al afacerilor

 Este constituit din prestația la care se obligă subiectul pasiv (debitorul)


față de subiectul activ (creditorul).
 Prestația reprezintă conduita sau comportamentul la care este obligat
debitorul și pe care creditorul este îndreptățit să o pretindă.
În realitate prestația se concretizează într-o obligație de a da, de a face sau de
a nu face de natură patrimonială. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3) C.civ.
această prestație trebuie raportată la exploatarea unei întreprinderi, adică la
activitățile organizate de producere, administrare ori înstrăinare de bunuri sau
prestarea de servicii.

4.4. Conținutul raportului juridic de drept al afacerilor

 Este constituit din totalitatea drepturilor subiective și a obligațiilor pe


care le au subiectele raportului juridic de afaceri.
 Drepturile subiective pot fi absolute și relative.
 Drepturile absolute sunt cele care produc efecte față de toate
persoanele fizice și juridice, presupunând un raport juridic
stabilit între titularii lor ca subiecte active și toți ceilalți
participanți la relațiile sociale reglementate de lege, ca subiecte
pasive neindividualizate.

Dreptul afacerilor 23
Sunt drepturi absolute toate drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la
viață, la sănătate, la integritate corporală, dreptul la nume, la onoare, la
reputație etc.) și o parte din drepturile patrimoniale (dreptul de proprietate și
celelalte drepturi reale).
 Drepturile relative sunt cele care produc efecte numai între
titularii lor, ca subiecte active și una sau mai multe persoane
individualizate, ca subiecte pasive. Ele se nasc din raporturi
juridice stabilite între acești participanți.
Drepturile relative sunt drepturi patrimoniale, adică evaluabile în bani și doar
acestea intră în conținutul raportului juridic de afaceri. Exemple de drepturi
relative: dreptul vânzătorului la plata prețului, dreptul deponentului la
restituirea bunului încredințat depozitarului.

 Alte clasificări ale drepturilor subiective:


 Drepturi nepatrimoniale – nu sunt evaluabile în bani și
drepturi patrimoniale – sunt evaluabile în bani.
 Drepturi reale – titularii lor pot să-și exercite atributele asupra
unui lucru determinat, în mod direct și nemijlocit, fără a fi
necesară intervenția altei persoane (drepturile reale sunt
drepturi patrimoniale, ex., dreptul de proprietate) sau drepturi
de creanță – facultatea creditorului dintr-un raport juridic
obligațional de a pretinde debitorului îndeplinirea obligației
corelative de a da, de a face sau de a nu face ceva (sunt, de
asemenea, drepturi patrimoniale).
 Cel de-al doilea element al conținutului raportului juridic – obligația –
este expresia legăturii stabilite între debitor și creditor în virtutea căreia
unul se îndatorează la o prestație în beneficiul celuilalt.

Art. 1.164 C.civ. – obligația este o legătură de drept în virtutea căreia


debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul
să obțină prestația datorată.

Sarcina de lucru 4
Enumerați și descrieți elementele raportului juridic de drept al afacerilor.

Dreptul afacerilor 24
Rezumat
Dreptul afacerilor este un ansamblu de norme ce reglementează raporturile
juridice având ca obiect acte, fapte și operațiuni de afaceri la care participă
persoane fizice și juridice în calitate de afaceriști. Ca știință studiază normele
ce reglementează raporturile juridice având ca obiect acte, fapte și operațiuni
de afaceri. Afacerile sunt activități de producție, administrare ori înstrăinare
de bunuri sau prestări de servicii. Afaceriștii sunt profesioniști care
exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi
exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități
organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri
sau prestarea de servicii. Dreptul afacerilor reglementează raporturile juridice
de afaceri, adică acele relații sociale, cu preponderență patrimoniale ce apar, se
modifică sau se sting în procesul exploatării unei întreprinderi. Dreptul
afacerilor este guvernat de principiile generale, aplicabile tuturor ramurilor de
drept, precum și de principii specifice. Principiul legalității constituie unul
dintre principiile genral-valabile oricărei ramuri de drept, iar ca principii
specifice se pot enumera: principiul libertății afacerilor, principiul concurenței
loiale, principiul egalității părților în cadrul raporturilor de afaceri, principiul
libertății convențiilor și principiul bunei-credințe. Izvoarele dreptului
afacerilor - ca forme de exprimare a normelor juridice din domeniul de
referință – se constituie din: izvoare interne (Constituția României, legi,
ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, alte acte normative elaborate de
autoritățile naționale) și izvoare internaționale (convenții, tratate, acorduri,
ratificate de statul român și norme comunitare). Participanții la raporturile de
afaceri sunt persoanele fizice și juridice. Persoana fizică este omul, privit
individual, ca titular de drepturi și obligații. Însușirea sau facultatea sa de a
participa la raporturi juridice constituie capacitatea civilă. Aceasta este
recunoscută de lege tuturor persoanelor și se materializează prin capacitatea de
folosință și capacitatea de exercițiu. Capacitatea de folosință este aptitudinea
persoanei de a avea drepturi și obligații. Capacitatea de exercițiu este
aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice. Persoana juridică este
orice formă de organizare care, întrunind condițiile prevăzute de lege, este
titulară de drepturi și obligații. Pentru a exista în mod valabil, persoana juridică
trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat
realizării unui scop licit și moral, în acord cu interesul general. Persoanele
juridice sunt de drept public și de drept privat. Pe parcursul existenței sale
persoana juridică se poate reorganiza. Reorganizarea se realizează prin:
fuziune, divizare, transformare. Încetarea persoanei juridice are loc prin:
constatarea sau declararea nulității, fuziune, divizarea totală, transformare,
dizolvare sau desființare ori prin alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de
lege.

Dreptul afacerilor 25
Teste de evaluare

1. Dreptul afacerilor reprezintă un ansamblu de norme juridice care:


a) reglementează relaţiile de afaceri;
b) reglementează relaţiile morale;
c) reglementează relaţiile culturale.

2. Dreptul afacerilor, ca ansamblu de norme juridice, vizează:


a) publicitatea;
b) exploatarea unei întreprinderi;
c) jocuri de noroc.

3. Dreptul afacerilor, ca știință, este o subramură a:


a) dreptului civil;
b) dreptului comercial;
c) dreptului financiar.

4. Noțiunea de drept semnifică:


a) un ansamblu de norme juridice;
b) o instituție a statului;
c) un atribut al persoanei fizice.

5. Norma juridică reprezintă:


a) o regulă de bună-cuviință;
b) o regulă de conduită impusă de stat;
c) o regulă morală.

6. Norma juridică se aplică:


a) situațiilor produse anterior intrării în vigoare;
b) situațiilor produse ulterior ieșirii din vigoare;
c) situațiilor produse în timpul cât este în vigoare.

7. Norma juridică intră în vigoare:


a) la data publicării;
b) la 3 zile de la publicare;
c) la 30 de zile de la publicare.

8. În dreptul afacerilor, poate fi considerat principiu fundamental:


a) buna credinţă;
b) reaua credinţă;
c) înşelăciunea.

9. Principiul legalităţii constă în:


a) respectarea înțelegerilor dintre părți;
b) respectarea termenelor de transport;
Dreptul afacerilor 26
c) respectarea şi aducerea la îndeplinire a legii corespunzător
conţinutului şi finalităţii acesteia.

10. Egalitatea între partenerii de afaceri:


a) nu este formală;
b) este formală;
c) este informală.

11. Rrespectarea strictă a legii din partea tuturor este:


a) un act de bunăvoință;
b) o atitudine normală;
c) expresia mentalităților despre societate .

12. Izvoarele dreptului afacerilor sunt:


a) forme de exprimare a normelor juridice care reglementează relațiile de
afaceri;
b) actele încheiate de către oamenii de afaceri;
c) documentele folosite în cadrul operațiunilor de afaceri

13. Subiectele raportului juridic de drept al afacerilor sunt:


a) instituțiile statului;
b) autoritățile financiare;
c) persoanele fizice și juridice.

14. Capacitatea civilă a persoanelor reprezintă:


a) facultatea acestora de a participa la raporturi juridice;
b) dreptul de a participa la încheierea unor afaceri;
c) facultatea de a încheia singure acte juridice.

15. Patrimoniul reprezintă:


a) averea unei persoane fizice sau juridice.;
b) drepturile moștenite;
c) drepturile și datoriile evaluabile în bani ce aparțin unei persoane fizice
sau juridice.

Răspunsuri la testele de evaluare


1. a; 2. b; 3. a; 4. a; 5. b; 6. c; 7. b; 8. a; 9. c; 10. a; 11. b; 12. a; 13. c; 14. a;
15. c.

Dreptul afacerilor 27
Bibliografie minimală

- Ceterchi, Ioan, Craiovan, Ion, Introducere în teoria generală a


dreptului, Editura All, București, 1998.
- Drăgan, Jenică, Dreptul afacerilor, note de curs, ediția a II-a, editura
Fundației România de mâine, București. 2009.
- Cristea, Silvia, Lucia, Dreptul afacerilor, pentru învățământul superior
economic, Editura Universitară, București, 2008.
- Nistor , Valerică, Nistor, Lina, Dreptul afacerilor, Editura Fundației
Academice ”Danubius,” Galați, 2007.
- Turcu, Ion, Dreptul afacerilor, Editura Fundației ”Chemarea,” Iași,
1993.
- Cărpenaru, Stanciu, Drept comercial român, ediția a III-a, Editura All
Beck , București, 2000.
- Codul civil.
- Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil.

Dreptul afacerilor 28