6.

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

ÎN VEDEREA STABILIRII STRATEGIEI FINANCIARE

6.1. Analiza situaţiei financiare a întreprinderii pe baza 68

informaţiilor oferite de bilanţul financiar şi funcţional
6.2. Indicatorii echilibrului financiar 70
6.3. Analiza situaţiei economico-financiare pe baza contului de 75
profit şi pierderi
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 80
Teste de autoevaluare 80
Bibliografie minimală 80

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să distingi între bilanţul financiar şi bilanţul funcţional;
• să argumentezi noţiunile de fond de rulment, necesar de fond de
rulment, trezorerie netă, cash-flow, capacitate de autofinanţare,
echilibru financiar, buget de trezorerie;
• să elaborezi strategii financiare specifice întreprinderii.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3-4 ore

Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

Elaborarea strategiei financiare presupune cunoaşterea în ansamblu şi în

amănunt a întreprinderii respective, pe baza datelor din documentele contabile
de sinteză (bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi şi anexele la bilanţ). Pe
baza acestor informaţii se pot determina punctele tari şi punctele slabe ale
întreprinderii, probabilitatea de a da faliment, precum şi posibilităţile de
redresare şi a posibilităţilor de creştere şi dezvoltare în viitor.
Aceste informaţii sunt solicitate atât de către managerii întreprinderii cât şi de
salariaţi în vederea exercitării controlului asupra modului în care sunt utilizate
fondurile financiare şi resursele materiale ale întreprinderii în vederea utilizării
cât mai eficiente a capitalului. De asemenea, aceste informaţii sunt necesare şi
potenţialilor investitori care doresc să cunoască situaţia întreprinderii în care îşi
vor plasa capitalurile în vederea minimizării riscurilor asociate acestor
plasamente. De altfel, şi instituţiile şi organismele financiare sunt interesate să
cunoască aceste informaţii pentru a se asigura că împrumuturile pe care le vor
acorda vor putea fi restituite la scadenţă, iar riscul de nerambursare este minim.
Organele administraţiei financiare sunt şi ele interesate de cunoaşterea cât mai
exactă a situaţiei economico-financiare, a firmelor în scopul determinării
impozitelor şi taxelor care trebuiau plătite către bugetele de stat locale şi
centrale, precum şi în vederea determinării majorărilor şi penalităţilor care
trebuiesc achitate de către agenţii economici.

6.1. Analiza situaţiei financiare a întreprinderii pe baza informaţiilor

oferite de bilanţul financiar şi funcţional
6.1.1. Construcţia bilanţului financiar

Definiţie
Construirea bilanţului financiar se face pe baza datelor din bilanţul contabil
care sunt regrupate atât în Activ, cât şi în Pasiv, în funcţie de durată şi apoi se
fac o serie de corecţii specifice.

Se regrupează elementele bilanţiere astfel:

BILANŢUL FINANCIAR
ACTIV PASIV
MIJLOACE STABILE RESURSE DURABILE
(cu durata mai mare de 1 an) (cu durata mai mare de 1 an)
MIJLOACE RESURSE
(cu durata mai mică de 1 ani) ( cu scadenţa mai mică de 1 an)
ACTIVE DE TREZORERIE PASIVE DE TREZORERIE
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Gestiune financiară 68
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

Definiţie
Bilanţul financiar (patrimonial) studiază riscul nerambursării datoriilor de către
firmă şi reflectă solvabilitatea acesteia pe termen lung sau pe termen scurt
(lichiditatea). Construcţia bilanţului financiar se bazează pe comparaţia pe
orizontală a activelor şi pasivelor, în funcţie de lichiditatea, respectiv
exigibilitatea lor.

BILANŢUL FUNCŢIONAL
ACTIV PASIV
I. Mijloace stabile I. Resurse durabile (RD)
(MS) (Imobilizări)
II. Active circulante de exploatare II. Pasive de exploatare (PE)
(ACE)
III. Active circulante în afara III. Pasive în afara exploatării
exploatării (ACIE) (PIE)
IV. Active de trezorerie (AT) IV. Pasive de trezorerie (PT)
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Elaborarea bilanţului financiar se realizează având în vedere două principii, şi

anume:
- principiul ordonării posturilor de activ în ordinea strictă a lichidităţii;
- principiul ordonării posturilor de pasiv în ordinea strictă a exigibilităţii.
În cadrul bilanţului financiar, activele şi pasivele sunt structurate în funcţie de
durata lor astfel:
- pe o perioadă mai mare de 1 an: activele imobilizate şi capitalul
permanent;
- pe o perioadă mai mică de 1 an: activele circulante şi datoriile pe termen
scurt.
Astfel, potrivit teoriei patrimoniale, o firmă este solvabilă, adică poate face faţă
obligaţiilor scadente, dacă există un echilibru între categoriile bilanţiere de
aceeaşi durată. Astfel, trebuie să existe un echilibru între activele durabile şi
resursele durabile, altfel spus între imobilizări şi capitaluri permanente, pe de o
parte, şi între activele pe termen scurt şi resursele pe termen scurt, adică între
activele circulante şi datoriile de exploatare, pe de altă parte. Firma trebuie să
dispună la fiecare scadenţă a unei obligaţii de disponibilităţi suficiente pentru a
le putea achita. Aceasta este dificil de realizat întrucât „în timp ce exigibilitatea
obligaţiilor pe termen scurt este certă, transformarea activului în disponibilităţi
este aleatoare, putând fi perturbată de o serie de factori economici, financiari şi
de conjunctura lor. Această asimetrie impune necesitatea constituirii unei
rezerve, a unei marje în măsură să facă faţă neregularităţilor la scadenţă,
cunoscută sub denumirea de FOND DE RULMENT“. (Coşea & Nastovici,
1997, p. 51)

Gestiune financiară 69
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

6.2. Indicatorii echilibrului financiar al firmei

6.2.1. Fondul de rulment

Definiţie
Fondul de rulment reprezintă excedentul capitalului permanent faţă de
imobilizările nete, sau excedentul activelor circulante faţă de datoriile pe
termen scurt, şi are o importanţă deosebită în aprecierea situaţiei financiare a
unei întreprinderi, şi deci şi a riscului de faliment al acesteia.

„Fondul de rulment este un indicator al solvabilităţii firmei, existenţa lui

marcând absenţa riscului de insolvabilitate, iar nivelul său insuficient este un
semn al lipsei de lichidităţi şi al riscului de neplată.” (Dalotă & Dalotă, 2000, p.
206)
Valoarea ridicată a fondului de rulment constituie premisa unei capacităţi
sporite de plată. Aprecierea corespunzătoare a semnificaţiei fondului de rulment
pentru echilibrul financiar necesită luarea în considerare a duratei medii de
rotaţie a activelor şi pasivelor. Dacă activele circulante se rotesc mai repede
decât obligaţiile, societatea îşi poate asigura echilibrul financiar. Dacă activele
circulante se rotesc mai lent decât obligaţiile pe termen scurt, menţinerea
echilibrului financiar necesită un fond de rulment pozitiv şi de o valoare
ridicată. Dacă activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen
scurt, echilibrul financiar este asigurat cu un fond de rulment mai mic, chiar
negativ. (Niculescu, 1997, p. 421)
Analiza fondului de rulment poate fi utilizată pentru aprecierea echilibrului
financiar, doar dacă se cunosc următoarele elemente:
♦ valoarea fondului de rulment;
♦ gradul de lichiditate a activelor sau timpul mediu necesar transformării în
lichidităţi;
♦ gradul de exigibilitate a pasivelor sau timpul mediu de achitare a
obligaţiilor.
Astfel, nu există o relaţie directă între fondul de rulment şi riscul de faliment al
unei întreprinderi. Unele firme se caracterizează prin echilibru financiar, chiar
dacă au un fond de rulment negativ, în timp ce altele sunt insolvabile, în ciuda
unui fond de rulment pozitiv. De asemenea, unele întreprinderi îşi menţin
solvabilitatea cu un fond de rulment scăzut, în timp ce altele cunosc dificultăţi
financiare în ciuda unui fond de rulment de valoare foarte mare. Fără a nega
utilitatea fondului de rulment majoritatea specialiştilor susţin necesitatea
implicării în analiză şi a altor caracteristici economico-financiare ale
întreprinderii. (Niculescu, 1997, pg. 422, 423)
Se consideră, în literatura de specialitate, că fondul de rulment al unei societăţi
industriale trebuie să reprezinte circa o treime din cifra de afaceri. Specialiştii

Gestiune financiară 70
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

apreciază că situaţia unei firme se îmbunătăţeşte în momentul în care are loc

creşterea fondului de rulment ca urmare a creşterii capitalului propriu.
Fondul de rulment indică, la un anumit moment, marja de siguranţă de care
dispune întreprinderea pentru finanţarea ciclului de exploatare. Fondul de
rulment serveşte împreună cu creditele furnizor şi creditele bancare pe termen
scurt la finanţarea activelor circulante.
Fondul de rulment exprimă condiţiile echilibrului financiar pe termen scurt
care rezultă din confruntarea dintre lichiditatea activelor pe termen scurt şi
exigibilitatea pasivelor pe termen scurt.
Fondul de rulment reprezintă excedentul activelor cu lichidităţi mai mici de 1
an faţă de pasivele cu exigibilităţi mai mici de 1 an. Fondul de rulment este un
mijloc de finanţare şi în acelaşi timp un indicator de lichiditate. Cu cât Fondul
de rulment este mai mare cu atât vor fi mai mici datoriile pe termen scurt
pentru finanţarea activelor circulante.
Fondul de rulment poate fi:
- Fond de rulment brut (FRB), se determină ca diferenţă între ansamblul
elementelor de A care pot fi transformate în bani într-un termen mai mic
de 1 an şi care efectuează cel puţin o rotaţie pe an (activele circulante)
- Fondul de rulment net (FRN) este acea parte a capitalului permanent care
poate fi utilizată pentru finanţarea activelor circulante sau excedentul
activelor cu lichidităţi mai mici de 1 an, asupra pasivelor cu exigibilităţi
mai mici de 1 an sau excedentul capitalului permanent asupra activelor
imobilizate.
- Fondul de rulment propriu (FRP) reprezintă excedentul capitalului
propriu asupra activelor imobilizate sau autonomia firmei în ceea ce
priveşte finanţarea investiţiilor.
- Fondul de rulment străin (FRS) reprezintă diferenţa dintre FRN şi FRP,
adică datoriile la termen.

Exemplu:
Bilanţul contabil al unei firme se prezintă astfel:
A P - mii lei -
Imobilizări 260 Capit.social 280
- corporale 200 Rezerve 25
- necorporale 10 Profit nerep. 15
- financiare 20 DTL 50
Active circulante 440 DTM 30
- stocuri 300 Furnizori 200
- clienţi 120 Avansuri primite 10
- avansuri ac. 5 DTS 90
- disp. băneşti 15
Total A = 700 Total P = 700

Gestiune financiară 71
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

Să se determine: FRB, FRN, FRP, FRS.

• FRB = Active circulante = 440 mii lei;
• FRN = C Permanent – Imobilizări.
C permanent = CP + DTML
CP = CS + Rezerve + Fonduri + Profit nerep.
C Permanent = (280 + 25+15) + (50+30) = 400 mii lei
• FRN = 400 – 260 = 140 mii lei;
• FRP = CP – Imobilizări;
• CP = CS + Rez. + Profitul nerep. = 280 + 25 + 15 = 320 mii lei.
FRP = 320 – 260 = 60 mii lei
• FRS = FRN – FRP = 140 – 60 = 80 mii lei.
FRS = Datorii pe t.l. + Datorii pe t.m. = 50 + 30 = 80 mii lei

6.2.2 Necesarul de fond de rulment

Activitatea unei întreprinderi necesită nu doar finanţarea utilizărilor stabile, ci şi
acoperirea unor nevoi imediate. Firma cumpără materii prime, obiecte de
inventar şi alte stocuri pe care le depozitează şi abia ulterior la va da în
producţie sau vinde. Produsele finite obţinute sunt mai întâi stocate şi abia apoi
vândute. Aceste fluxuri de natură materială pot fi sau nu însoţite imediat de
fluxuri monetare.
„Stocurile şi creanţele firmei reprezintă imobilizări temporare care se vor
materializa în încasări, dar până atunci ele trebuie acoperite din alte resurse. Ele
formează nevoile de exploatare sau în afara exploatării.
Datoriile faţă de furnizori şi alte datorii nefinanciare se vor materializa în plăţi,
dar până atunci ele sunt resurse atrase temporar, care acoperă nişte utilizări sau
nevoi cu acelaşi caracter temporar. Ele alcătuiesc resursele de exploatare sau în
afara exploatării.” (Dalotă & Dalotă, 2000, p. 210)
Diferenţa dintre nevoile şi resursele de exploatare, precum şi cele în afara
exploatării, reprezintă necesarul sau nevoia de fond de rulment. De asemenea,
diferenţa dintre resursele şi nevoile de exploatare, precum şi cele în afara
exploatării este definită ca excedent de fond de rulment.

Definiţie
În literatura de specialitate, necesarul de fond de rulment mai este definit ca
fiind partea din activele circulante ce sunt finanţate din resurse durabile,
respectiv partea din activele circulante (stocuri şi creanţe), care nu sunt
finanţate de datoriile de exploatare.
NFR = (Stocuri + Creanţe) – Datorii nebancare cu scadenţa < 1 an,
unde: NFR = necesarul de fond de rulment

Gestiune financiară 72
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

6.2.3 Trezoreria
Definiţie
Trezoreria netă – reprezintă diferenţa dintre fondul de rulment şi necesarul de
fond de rulment. Trezoreria reprezintă ansamblul mijloacelor băneşti de care
dispune o firmă la un moment dat şi pe baza cărora se asigură pe termen scurt
echilibrul financiar al întreprinderii respective. Trezoreria de care dispune o
întreprindere se determină prin două metode, şi anume:
1. TN = FR – NFR
2. TN = AT – PT,
unde: TN = trezoreria netă;
FR = fondul de rulment;
NFR = necesarul de fond de rulment;
AT = activele de trezorerie;
PT = pasivele de trezorerie.
Activele de trezorerie reprezintă ansamblul următoarelor elemente
patrimoniale: disponibilităţile băneşti, valorile mobiliare de plasament (acţiuni,
obligaţiuni), precum şi alte titluri de valoare.
Pasivele de trezorerie sunt acele conturi curente descoperite pe termen scurt,
precum şi efectele scontate şi neajunse la scadenţă
În ceea ce priveşte trezoreria, se urmăreşte optimizarea acesteia, prin aducerea
ei cât mai aproape de zero, şi nu aşa cum am fi tentaţi să credem, maximizarea
ei. Atunci când trezoreria este negativă evidenţiază dificultăţi în acoperirea
necesarului de fond de rulment din resursele durabile şi întreprinderea
respectivă este nevoită să apeleze la credite bancare, ea fiind considerată
vulnerabilă. Atunci când trezoreria este pozitivă arată că sume importante
rămân neutilizate. „Soldul de trezorerie pozitiv ar putea fi însă semnul unei
fragilităţi potenţiale pe termen mediu sau lung. Abundenţa de resurse stabile
semnifică o utilizare insuficient de eficace a acestora, ceea ce în perspectivă
medie sau lungă generează dificultăţi în remunerarea capitalului şi rambursarea
împrumuturilor.” (Coşea & Nastovici, 1997, p. 67)
„Trezoreria reflectă lichidităţile efective, precum şi alte resurse care nu sunt
imediat lichide, rămase după acoperirea nevoilor de investiţii şi de exploatare.”
(Dalotă & Dalotă, 2000, p. 212) „Pragurile cele mai utilizate în normele
bancare sunt următoarele:
♦ creditele de trezorerie nu trebuie să fie mai mari decât jumătate din nevoia
de fond de rulment (de exploatare);
♦ fondul de rulment (funcţional) trebuie să fie mai mare decât jumătate din
nevoia de fond de rulment (de exploatare).” (Stancu, 1997, p. 513)
Cu toate acestea, aceste valori sunt doar orientative, şi rămân la aprecierea
instituţiei bancare. „Nivelul fondului de rulment necesar echilibrului financiar
depinde de variabilitatea nevoii de fond de rulment şi de mărimea riscului de
faliment pe care creditorii sunt dispuşi să-l suporte.” (Charreaux, 1995, p. 60)

Gestiune financiară 73
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

Pe baza analizei lichiditate – exigibilitate sunt evidenţiate regulile pentru

menţinerea echilibrului financiar al unei întreprinderi, precum şi riscul de
faliment (de insolvabilitate) cu care se vor confrunta acţionarii şi creditorii.
Analiza lichiditate – exigibilitate pune în evidenţă, îndeosebi riscul de faliment
sau de insolvabilitate al unei firme, fapt care prezintă un interes deosebit pentru
creditori şi bănci.
Nu există stabilită mărimea optimă a fondului de rulment, iar aprecierea
acestuia se face comparativ cu FR al întreprinderilor din acelaşi sector de
activitate sau se analizează evoluţia sa în timp. Un FR negativ şi o evoluţie
defavorabilă a acestuia constituie, indiscutabil, în marea majoritate a situaţiilor,
simptome ale riscului de faliment, consideră G. Vintilă în lucrarea
„Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor”.

Exemplu:
Pe baza bilanţului următor să se calculeze fondul de rulment, necesarul de fond de
rulment şi trezoreria netă:

ACTIV -lei - PASIV –lei -

Active imobilizate nete 2000 Capital social 2200
Stocuri 500 Provizioane pentru riscuri 100
şi cheltuieli
Clienţi 300 Imprumuturi termen lung 800
Creanţe diverse 200 Datorii furnizori 200
Titluri de plasament 200 Alte datorii pe termen scurt 200
Disponibilităţi 800 Credite bancare termen 500
scurt
TOTAL ACTIV 4000 TOTAL PASIV 4000

Rezolvare:
Fondul de Rulment(FR)=Cpermanent-Imobilizari;
Cpermanent=Cap. Propriu+Datorii>1 an;
Cap. Propriu=Cap. social+Rezerve+Provizioane+Prime+Rezultatul Reportat;
C.P=2200+100=2300 lei;
Cperm=2300+800=3100 lei;
FR=3100-2000=1100 lei;
Necesarul de Fond de Rulment(NFR)=Stocuri+Creante-Dat Nebancare<1an;
NFR=(500+300+200)-(200+200)=1000-400=600 lei;
Trezoreria Neta(TN)=FR-NFR;
TN=1100-600=500 lei.

Gestiune financiară 74
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

6.3. Analiza situaţiei economico-financiare pe baza contului de profit şi

pierderi

In trecut, conform OMF 3055 /2009 veniturile şi cheltuielile se clasificau în:

• venituri şi cheltuieli de exploatare;
• venituri şi cheltuieli financiare;
• venituri şi cheltuieli extraordinare.
In prezent, conform OMF 1802/2014 cu aplicare din 1.01.2015 si OMFP 4160/2015,
veniturile şi cheltuileli se clasifică în:
• venituri şi cheltuieli exploatare;
• venituri şi cheltuieli financiare.

Pe baza informaţiilor din contul de profit şi pierderi, se pot obţine informaţii cu

privire la o serie de rezultate obţinute ca diferenţă între diferite categorii de
cheltuieli şi venituri, şi anume:
1) Rezultatul exploatării (V din exploatare – Ch. din exploatare);
2) Rezultatul financiar (V fin. – Ch. fin.);
3) Rezultatul exerciţiului (Rez. expl. + Rez. fin.);

1) Rezultatul exploatării.
Apare ca un surplus rezultat din diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile
aferente activităţii curente a întreprinderii, adică din operaţiunile de
aprovizionare, producţie şi vânzare.
Veniturile din exploatare provin din:
a) vânzări de produse finite şi mărfuri;
b) servicii prestate şi lucrări executate;
c) venituri din producţia stocată sau imobilizată.
Cheltuielile de exploatare includ:
a) consumuri de materii prime, materiale, lucrări şi servicii procurate de la
terţi;
b) impozite şi taxe asimilate activităţilor curente;
c) salarii şi cheltuieli sociale aferente;
d) cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele.
Rezultatul exploatării este influenţat de alegerea metodelor de evaluare a
anumitor elemente patrimoniale cum ar fi:
a) stocurile, care se pot evalua sintetic (metoda inventarului permanent sau
intermitent) şi analitic (LIFO, FIFO, CMP);
b) alegerea metodei de amortizare (liniară, degresivă sau accelerată) în
funcţie de DNU;
c) provizioanele au un caracter previzional, şi ca urmare reprezintă o
estimare aproximativă a riscurilor.

Gestiune financiară 75
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

2) Rezultatul financiar
Rezultă ca diferenţă dintre veniturile şi cheltuielile financiare.
Cheltuielile financiare se referă la:
- cheltuielile financiare privind amortizarea şi provizioanele;
- pierderi din creanţe legate de participaţie;
- cheltuieli din diferenţe de curs valutar;
- cheltuieli cu titluri de plasament cedate.
Veniturile financiare sunt:
- venituri financiare din provizioane;
- venituri din cedarea titlurilor de plasament;
- venituri din diferenţe favorabile de curs valutar.
4) Rezultatul exerciţiului
Rezultatul exerciţiului evidenţiază profitul realizat de întreprindere sau
pierderea înregistrată în cursul exerciţiului financiar-contabil.

OMFP 1802/ 2014 la art. 429. prevede că:

” (1) Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile şi
cheltuielile exercițiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exercițiului (profit sau
pierdere).
(2) Atunci când, în baza unor prevederi legale exprese, în conturile de venituri au fost
cuprinse sume reprezentând diverse impozite şi taxe reflectate concomitent în conturi de
cheltuieli, cu ocazia întocmirii contului de profit şi pierdere, la cifra de afaceri netă se vor
înscrie sumele reprezentând veniturile menționate, corectate cu cheltuielile corespunzătoare
acelor impozite şi taxe.
(3) Exemple de situații care impun ajustarea cifrei de afaceri nete, prezentată în contul
de profit şi pierdere, pot fi următoarele:
‐ impozitul se determină în funcție de nivelul cifrei de afaceri; ‐ impozitul se
datorează ca urmare a vânzării unui produs sau a unui serviciu;
‐ impozitul se colectează în numele autorităților, în legătură cu vânzarea unui produs
sau a unui serviciu.”

De asemenea, OMFP 1802/ 2014 stabilește în cadrul art. 430, respective art. 434,
următoarele:
(art. 430) - ”Conturile sintetice de venituri şi de cheltuieli se pot dezvolta pe conturi
analitice, în funcție de necesitățile impuse de anumite reglementări sau potrivit necesităților
proprii ale entității”
(art. 434) - Contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura lor,
astfel: a) venituri din exploatare; şi b) venituri financiare.

Gestiune financiară 76
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

6.3.1. Soldurile intermediare de gestiune (S.I.G.)

Se referă la o serie de indicatori:
1) Cifra de afaceri (CA)
Nivelul CA este determinat de volumul afacerilor realizate de întreprindere cu
terţii ca urmare a activităţilor curente.
CA se determină astfel:

CA = V vânzări de mărfuri + V. din lucrări executate şi servicii prestate + V. din activităţi

diverse + V. din producţia vândută

2) Marja comercială (MC)

Acest indicator nu se determină decât pentru întreprinderile comerciale care
revând în aceeaşi stare produsele cumpărate. Marja comercială reprezintă
plusul de valoare adus de către întreprindere.
Marja comercială poate fi determinată şi pentru firmele producătoare, dar
numai pentru produsele care se revând în aceeaşi stare. Marja comercială se
determină cu următoarea formulă:

MC = Vvz. mărfurilor – Ch. cu mărfurile vândute

Marja comercială permite determinarea adaosului comercial ca diferenţă între

preţul de vânzare şi costul de achiziţie a mărfii vândute. Creşterea marjei
comerciale reprezintă un semnal pozitiv, dacă este însoţită şi de creşterea
rentabilităţii.

3) Producţia exerciţiului (Qex)

Acest indicator reflectă bunurile şi serviciile realizate de către o întreprindere
industrială sau comercială în timpul unui exerciţiu financiar indiferent de
destinaţia acestora (vânzare, stocare, imobilizare).
Producţia exerciţiului măsoară cu exactitate activitatea întreprinderii.
O întreprindere produce în cursul exerciţiului pentru:
- asigurarea vânzării;
- propriul consum;
- stocare.
Prin însumarea celor 3 elemente se determină nivelul activităţii întreprinderii
respective. Producţia exerciţiului se determină cu ajutorul următoarei formule:

Qex = Qstocată + Qimobilizată + Qvândută

Gestiune financiară 77
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

sau

Qex = Qimobilizată + Qvândută ± Variaţia stocului

Observaţie: Qex trebuie calculată fără TVA pentru a elimina eventualele

influenţe ale acesteia. Qex nu este constituită din elemente evaluate în acelaşi
mod. Astfel, Qvândută este estimată în funcţie de Pv; Qstocată şi imobilizată
este estimată la nivelul Costului de producţie;
Qstocată mai poate fi influenţată şi de provizioanele constituite pentru
deprecierea stocurilor.

4) Consumurile de la terţi
Este un indicator care cuprinde totalitatea cheltuielilor necesare pentru
realizarea activităţii de producţie a întreprinderii. Pentru a-şi realiza activitatea
întreprinderea foloseşte în cursul exerciţiului materii prime, materiale
consumabile, precum şi servicii achiziţionate de la terţi. Toate aceste elemente
constituie consumul de la terţi sau consumul extern al întreprinderii.
Astfel o întreprindere are două mari categorii de cheltuieli:
1. Cheltuieli interne, adică cheltuielile cu stocurile aprovizionate şi variaţii ale
stocurilor aprovizionate;
2. Cheltuieli externe:
- cheltuielile cu materialele nestocabile (apă, gaze, energie electrică, etc.);
- servicii executate de către terţi;
Consumul extern = Cheltuieli cu aprovizionarea stocului
± Variaţia stocurilor
+ Cheltuieli cu închirieri de la terţi
+ Cheltuieli cu materialele consumabile
+ Cheltuieli cu servicii exterioare

5) Valoarea adăugată (VA)

Valoarea adăugată produsă măsoară ce a creat întreprinderea prin activitatea sa
în cadrul circuitului economic.
VA se determină cu relaţia:

VA = MC + Qex – CE

Gestiune financiară 78
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

6) Excedentul brut de exploatare (EBE)

Este un indicator care corespunde rezultatului economic brut legat de
activitatea curentă a întreprinderii;Se determină astfel: EBE se determină ca
diferenţă între veniturile din exploatare care pot genera un flux de lichidităţi.
Ca urmare a unor încasări imediate sau viitoare şi cheltuielile de exploatare
care pot genera un flux de lichidităţi ieşite ca urmare a unor plăţi efectuate sau
care urmează să fie realizate. EBE este un surplus monetar potenţial generat de
activitatea curentă a întreprinderii.
EBE se determină pe baza relaţiei:
EBE = VA + Subv.ptr.expl. – Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – Ch.de personal

7) Capacitatea de autofinanţare (CAF)

Exprimă capacitatea întreprinderii de a remunera deţinătorii capitalului şi de a
finanţa investiţii pentru dezvoltarea întreprinderii completând fondurile
constituite prin amortizare. CAF reprezintă diferenţa dintre totalitatea
veniturilor ce pot genera încasări şi totalitatea cheltuielilor ce pot genera plăţi.

Exemplu:
Să se determine marja comercială, producţia exerciţiului, valoarea adăugată şi
excedentul brut de exploatare, pe baza datelor din tabelul următor:

Valoare anuală
Nr. crt. Indicatori
- lei-
1. Venituri din vânzarea mărfurilor 750.000
2. Cheltuieli cu mărfurile vândute 700.000
3. Venituri din producţia vândută 3.500.000
4. Venituri din producţia stocată 1.500.000
5. Venituri din producţia imobilizată -
6. Consum intermediar 3.000.000
7. Subvenţii de exploatare -
8. Impozite şi taxe 300.000
9. Cheltuieli de personal 700.000

Rezolvare:
Marja Comercială (MC) =Venituri vanzarea marfurilor-Cheltuieli cu marfurile
vandute.
MC=750.000-700.000=50.000 lei.
Productia Exercitiului (Qex) =Productia vanduta+Productia stocata+Productia
imobilizata.
Qex=3.500.000+1.500.000=5.000.000 lei.
Valoarea Adaugata (VA) =MC+Qex-Consumul Intermediar.
VA=50.000+5.000.000-3.000.000=2.050.000 lei.
Excedentul Brut de Exploatare (EBE) =VA+Subventii de Exploatare- Chelt.
Impozite si Taxe-Cheltuieli de Personal.
EBE=2.050.000-300.000-700.000=1.050.000.
Gestiune financiară 79
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

Sarcina de lucru 1
Pe baza datelor din bilanţului următor să se determine necesarul de fondul
de rulment şi să se precizeze dacă este pozitiv sau negativ (mii lei):
ACTIV PASIV
Active imobilizate nete 15.000 Capital social 11.000
Stocuri 24.500 Provizioane pentru riscuri 11.000
Clienţi 12.000 Împrumuturi termen lung 24.000
Creanţe diverse 2.500 Datorii furnizori 12.000
Titluri de plasament 1.500 Alte datorii pe termen 7.000
scurt
Disponibilităţi 11.500 Credite bancare termen 2.000
scurt
TOTAL ACTIV 67..000 TOTAL PASIV 67.000

a) 1.430 mii lei pozitiv;

b) 4.000 mii lei pozitiv;
c) 4.000 mii lei negativ;
d) 20.000 mii lei negativ;
e) 20.000 mii lei pozitiv.

Rezumat
Elaborarea strategiei financiare presupune cunoaşterea în ansamblu şi în
amănunt a întreprinderii respective, pe baza datelor din documentele contabile
de sinteză (bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi şi anexele la bilanţ).
Pe baza acestor informaţii se pot determina punctele tari şi punctele slabe ale
întreprinderii, probabilitatea de a da faliment, precum şi posibilităţile de
redresare şi a posibilităţilor de creştere şi dezvoltare în viitor. Aceste
informaţii sunt solicitate atât de către managerii întreprinderii cât şi de
salariaţi în vederea exercitării controlului asupra modului în care sunt utilizate
fondurile financiare şi resursele materiale ale întreprinderii în vederea
utilizării cât mai eficiente a capitalului. De asemenea, aceste informaţii sunt
necesare şi potenţialilor investitori care doresc să cunoască situaţia
întreprinderii în care îşi vor plasa capitalurile în vederea minimizării riscurilor
asociate acestor plasamente. De altfel, şi instituţiile şi organismele financiare
sunt interesate să cunoască aceste informaţii pentru a se asigura că
împrumuturile pe care le vor acorda vor putea fi restituite la scadenţă, iar
riscul de nerambursare este minim. Indicatorii echilibrului financiar sunt:
Fondul de rulment, Necesarul de fond de rulment, Trezoreria netă şi Cash-
flow-ul.

Gestiune financiară 80
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

Test de autoevaluare
Pe baza bilanţului următor să se calculeze situaţia netă şi fondul de rulment:
ACTIV –lei - PASIV –lei -
Active imobilizate nete 12.000 Capital social 13.200
Stocuri 3.000 Provizioane pentru riscuri 600
Clienţi 1.800 Împrumuturi termen lung 4.800
Creanţe diverse 1.200 Datorii furnizori 1.200
Titluri de plasament 1.200 Alte datorii pe termen scurt 1.200
Disponibilităţi 4.800 Credite bancare termen scurt 3.000
TOTAL ACTIV 24.000 TOTAL PASIV 24.000
a) 14.200 lei 11.800 lei;
b) 14.400 lei 12.400 lei;
c) 13.800 lei 6.600 lei;
d) 14.600 lei 11.600 lei;
e) 14.400 lei 1.800 lei.

Bibliografie minimală
Adochiţei, M. (2000). Finanţele întreprinderii. Bucureşti: Sylvi.
Ariton, D. (2000). Strategii financiare ale firmei. Brăila: Evrika.
Pripoaie, R. (2004). Finanţele şi gestiunea financiară a firmei. Bucureşti.
OMFP 1802/2014
OMFP 4160/2015

E.D.P.
Toma, M. (1994). Finanţe şi gestiune financiară. Bucureşti: E.D.P.
Pripoaie, R. (2008). Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: E.D.P.

Gestiune financiară 81
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

Bibliografie de elaborare a cursului

Adochiţei, M. & Adochiţei, A (1994). Finanţele întreprinderii în economia de piaţă. Piatra Neamţ:
Tipografia “Mitrea”.

Brezeanu, P (2000). Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Ed. Fundaţiei “România de

Mâine”.

Coşea, M (1997). Evaluarea riscurilor – Metode şi tehnici de analiză la nivel micro şi macro
economic. Braşov: Lux Libris.

Dalotă, M. D. & Dalotă, S. (2001). Analiza şi evaluarea firmei. Timişoara: Orizonturi Universitare.

Halpern, P; Weston J.F. & Brigham, E.P. (1999). Finanţe manageriale. Bucureşti: Economică.

Işfănescu, A.; Stănescu, C. & Băicuşi, A. (2000). Analiză economico-financiară. Ediţia a II-a.
Bucureşti: Economică.

Manceau, B (1992). Analyse financères normative. La Revue Banque Editeur.

Mandache, R (1989). Analiza economico – financiară în agricultură. Iaşi: Universităţii “Al. I Cuza”.

Manolescu, Gh. & Petre, I. (2000). Finanţele întreprinderii. Bucureşti: Ed. Fundaţiei “România de
Mâine”.

Mărgulescu, D.; Cişmaşu, I. D.; Vâlceanu Gh. & Serban, C. (2000). Analiză economico-financiară.
Bucureşti: Ed. Fundaţiei “România de Mâine.

Mereuţă, C. (coord.) (1994). Analiza diagnostic a societăţilor comerciale în economia de tranziţie.

Bucureşti: Ed. Tehnică.

Mihai, I. (coord) Cazan, E; Stefea, P; Buglea, A; Broşteanu, G; Pantea, M; Popa Lala, I; Ivoniciu, P.
(2000). Analiză economico-financiară. Timişoara: Mirton, Institutul de Studii Economice “Performer
Consult” S.A.

Mihai, T. (1994). Finanţe şi gestiune financiară. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.

Mironiuc, M. (2001). Analiză financiară. Iaşi: Junimea.

Niculescu, M. (1993). Analiză economico- financiară. Piteşti: Univ. “Constantin Brâncoveanu”.

Niculescu, M. (1997). Diagnostic global–strategic. Bucureşti: Economică.

Ouatu, C. (1995). Analiză economic. Iaşi: Fundaţiei “Chemarea”.

Stancu, I. (1996). Finanţe. Bucureşti: Economică.

Vasile, I. (2000). Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.

Vintilă, G. (2000). Gestiunea financiară a întreprinderii. (Ediţia a II-a). Bucureşti: EDP.

Gestiune financiară 82
Rodica Pripoaie Analiza situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea stabilirii strategiei financiare

OMFP 1802/2014
OMFP 4160/2015

Gestiune financiară 83